Șapte ani de când marele profesor și academician Florin Constantiniu ne-a părăsit, trecând în eternitate chiar în Vinerea Mare a anului 2012. Anul acesta, tot în aprilie, ar fi implinit 86 de ani (8 Aprilie 1933 – 13 Aprilie 2012). Pomenirea Profesorului va avea loc sâmbătă, 13 aprilie, la Biserica Schitul Maicilor, apoi la mormânt, Cimitir Ghencea 3. Veșnică fie pomenirea lui!
“Copil fiind, am vrut să ma fac preot”
Profesorul Florin Constantiniu la lansarea Albumului “Precum în Cer, așa și pe pământ“, de Cristina Nichituș Roncea: “În momentul de față cred că marea problema a fiecărui creștin este felul în care noi ne racordam la viața care ne înconjoară. Cred că Dumneavoastră ați observat, a devenit un loc comun să se vorbească despre secularizare dar nu este numai secularizarea veacului acestuia, e faptul că împotriva Bisericii, împotriva creștinismului în general, se duce o adevarată ofensivă… În afara de aceasta, este ofensiva care se duce prin presă, prin televiziune, o viață care nu mai are nici un fel de norme morale, care să o stăpânească, să o controleze, să o împiedice să alunece în păcat. Și aș spune că în momentul de față este, eu nu ma sfiesc să o spun, o ofensivă diavolească împotriva Bisericii. Or, pentru aceasta noi trebuie sa găsim arme cu care să luptăm împotriva celor care vor să ne distrugă credința. Și pentru a putea găsi aceste arme aș spune că arsenalul nostru rămâne învățătura lui Hristos, așa cum este ea păstrată în mănăstirile noastre ortodoxe pentru că în mănăstirile noastre ortodoxe este această trăire profundă, de identificare cu învățătura divină care, într-adevar, este o armură pe care o avem împotriva acestor ispite diavolești. (…) Dar noi, dacă suntem creștini, avem acolo un drum – la Biserică – fiindcă numai acolo ne este Mântuirea noastră. (…) Cu această carte alături să ne gândim la ce este sacrificiul călugărului, la ce este rugăciunea călugarului și întotdeauna să avem în minte exemplul călugarului.”
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Academician Florin Constantiniu Cuvinte despre credință
Mulțumiri doamnei Cristina Nichituș-Roncea pentru amabilitatea de a ne oferi drepturile de publicare a fotografiilor cu domnul academician Florin Constantiniu
Academician Florin Constantiniu Cuvinte despre credință Ediție îngrijită și note Pr. Dorin-Demostene Iancu
Tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului TEOFAN Mitropolitul Moldovei și Bucovinei DOXOLOGIA Iași, 2018
“Noi vedem ce agitație este acum în Bucuresti, se iese pe stradă, se protestează, se incendiază și așa mai departe. Acestea sunt problemele veacului acestuia, mersul pe strada și ieșitul la demonstrație. Dar noi, dacă suntem creștini, avem acolo un drum – la Biserică! – fiindcă numai acolo ne este mântuirea noastră”.
„Cu încredere în viitorul științific și cu cele mai prietenești sentimente”. Cu un zâmbet blajin, Florin Constantiniu îmi scria apăsat dedicația pe ultima sa carte. Era un dar de suflet pe care îl făcea
tocmai pentru a-și împlini rolul său în istorie, așa cum îl numea.
Florin era omul care aducea iubirea acolo unde era neiubirea, liniștea unde domnea agitația, încrederea atunci când credeai ca n-ai să reușești. Știa să-ți fie un adevărat prieten, să glumească, să te dojenească părintește, să te îndrume, și să te asculte. Mai mult decât oricât, un om așa de sensibil nu te făcea să te simți mic, ci simțeai tu cum în preajma lui deveneai mare. A trăit într-o epocă tristă.
Obligat să suporte politruci și istorici de carton care cu greu stăpâneau limba română, a rămas consecvent crezului său: răspunsul pe care avea să-l dea în fața Domnului pentru toate câte a făcut. A suferit în tăcere din cauza invidiei unor colegi, a răutății și ticăloșiei unora pe care îi sprijinise dezinteresat.
Boala de inimă care l-a încercat nu l-a putut învinge.
De neclintit în rugăciune, cu metanierul strâns la piept, mereu cu candela aprinsă, a scris, a vorbit public despre ofensiva împotriva credinței din anii stalinismului și despre similitudinile cu practicile
postdecembriste. Nimeni și nimic nu l-a putut abate din drumul său. A pășit cu încredere spre Împărăția cea veșnică. Tânărul, care în 1955 vorbea în amfiteatrul Facultății de Istorie despre Sfântul
Ioan Gură de Aur, care se închina când trecea prin fața bisericii în drumul său spre bibliotecă, care citea cu rigoare viețile sfinților martiri, a fost și rămâne un model. Fără el microcosmosul istoricilor nu va mai fi niciodată la fel. Vocea lui se va auzi ca un răsunet peste ani. Am pierdut un model, un savant smerit, dar am câștigat un rugător în ceruri.
A vorbit despre Dumnezeu fără să fie cleric. A dorit să-L aducă mai aproape de inimile oamenilor prin cuvintele sale. Dacă îți lipsea un părinte știa să-ți fie el părinte, dacă aveai nevoie de un prieten
drag nu ezita să-ți fie alături, dacă aveai nevoie de un profesor, cu tact și răbdare te îndruma fără să înceteze să-ți fie și prieten.
Nu se putea despărți de această lume fără o ultimă mărturie despre Biserică și un rămas bun de la oamenii dragi lui. Pe 29 martie 2012, ultima sa apariție publică, la Seminarul Teologic din București
vorbea despre Patriarhul Justinian și activitatea sa providențială în salvarea sfintelor altare.
Ca un ultim îndemn la sinceritate în istorie pentru cei tineri. Aula Academiei va rămâne mereu tristă și săracă în lipsa unui asemenea savant sclipitor, a unui smerit cercetător și a unui părinte iubitor.
A fost un om simplu, așa cum astăzi rar întâlnești. Odihnește sub o lespede de piatră în așteptarea celei de-a doua veniri a lui Hristos. Fără Florin nimic nu va mai fi la fel. Pentru cei care l-au iubit s-a încheiat o epocă. Un dor mărunt îi va măcina și o rugăciune de pomenire pentru cel plecat la ceruri le va alina sufletul (1).
Pr. Dorin-Demostene Iancu
(1) Text publicat în Ziarul Lumina, an X, nr. 103 (2804), 10 mai 2014, p.6.
“Pentru majoritatea creștinilor, din păcate, apropierea de Dumnezeu vine în ceasurile de încercare, de restriște. Aici eu însă, cu riscul de a părea că vreau să fiu original cu orice preț, vă spun că m-am simțit întotdeauna aproape de Dumnezeu când mi-a mers bine, pentru că am văzut atunci semnul grației divine și am avut comunicarea cu Dumnezeu foarte lesnicioasă.”
Prohodul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
– care se citeste la Denia Prohodului Domnului din seara de Vinerea Mare –
La Dumnezeu este Domnul…, troparul, glasul al 2-lea:
Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tau, cu giulgiu curat înfasurându-L si cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus.
Slava…
Când Te-ai pogorât la moarte, Cel ce esti viata cea fara de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu stralucirea Dumnezeirii; si când ai înviat pe cei morti din cele de dedesupt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase, Dumnezeul nostru, slava Tie.
Si acum…
Mironositelor femei, stând lânga mormânt, îngerul a grait: Miresmele mortilor sunt cuviincioase, iar Hristos puterjunii S-a arat strain.
Dupa aceasta, preotii si credinciosii aprind lumânari de ceara curata si se rânduiesc în jurul mesei, pe care se afla asezat sfântul Epitaf. Urmeaza Catisma a saptesprezecea – starile Prohodului, care se cânta dulce si cu mare cuviinta.
Starea întâi
Preotul cadeste sfântul Epitaf în chipul crucii, altarul si stranele; daca sunt mai multi, cadeste protosul. Apoi se cânta rar întâiul tropar, glasul al 5-lea:
1. În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. (proslăvind).
2. Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?
3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.
April 17th, 2020 
VR 
În mormânt, Viaţă,
Posted in 
Tags: 
