Victor Roncea Blog

Iudaism si antisemitism

– preliminarii la o discutie –

de Mircea Eliade

Cartea d-lui Mihail Sebastian, De douã mii de ani, a izbutit pânã acum sã facã pe antisemiti sã urle de bucurie, pe evrei sã se lamenteze si pe gazetarii destepti sã scrie articole cu haz. Sã vedem dacã ea poate face si altceva; dacã ne poate face sã gândim.

Mãrturisesc cã asteptam cartea aceasta ca pe o verificare a tensiunii si a generozitãtii opiniei publice românesti. Nu a opiniei publice de pe stradã, fireste.  Dar cel putin a unor anumite elite, a oamenilor, hai sã le spunem, inteligenti si de inimã. Pentru cã romanul aceasta semnat de un scriitor evreu si prefatat de un profesor universitar crestin – aduce cu sine nu numai o serie de calitãti literare, nu numai o sumã de documente sufletesti contemporane si o problematicã tragicã, dar însãsi aparitia lui, asa cum a apãrut, este un semnal si îsi are o profundã semnificatie. Mã refer la actul de mare curaj al autorului; de a scrie aceastã carte – pe care nimeni nu i-a cerut-o – si a stãrui sã fie prefatatã de domnul profesor Nae Ionescu, dându-si foarte bine seama si de riscurile, si de durerile si de situatiile penibile la care se expune.

Lucrul acesta a trecut nebãgat în seamã. Un om care scrie o carte vie, am spune visceralã, o carte care nu cuprinde numai confesiunea durerilor sale iudaice – cãci la urma urmelor aceastã confesiune a mai fost fãcutã si de altii, si poate cu mai multã eficacitate -, ci cuprinde drama si jurnalul nedumeririi sale de om viu în fata eternitãtii si stupiditãtii acestei dureri – ei bine, omul acesta întâlneste cea mai placidã reactiune. De ce? Pentru cã a apãrut cu prefata d-lui prof. Nae Ionescu. Toatã reactiunea “opiniei publice” a fost stimulatã – sau, ca sã fim mai precisi, paralizatã – de alãturarea acestor douã nume: Nae Ionescu – Mihail Sebastain.

Va sã zicã, actul cel mai curajos, cel mai sincer, cel mai igienic pe care l-a fãcut un scriitor evreu de astãzi – acela de a accepta o prefatã “antisemitã” (vom vedea dacã i se poate spune astfel) – actul acesta a provocat cea mai ridicolã rumoare. Mihail Sebastian e mort astãzi în ochii coreligionarilor sãi pentru cã a dat o mare dovadã de tolerantã. Prietenii mei evrei uitã cã toatã suferinta lor porneste din intoleranta mediilor crestine (justificatã sau nu, e altã poveste). Si lovesc astãzi într-un evreu pentru cã acesta a fost prea tolerant…

Trebuie sã recunosc cã reactiunea aceasta e dezgustãtoare. Cã ea dovedeste mediocritatea opiniei publice românesti (opinie formatã, fireste, din crestini si din evrei), frica de a pune problema rãspicat, frica de a judeca, de a gândi, de a se revizui. Mihail Sebastian intrã într-o camerã închisã, deschide larg ferestrele si spune: “nu simtiti cã aici pute? Cã ceva e stricat, ceva care se ascunde cu grijã, ceva care nu se vindecã?” toatã lumea e jignitã de cuvântul “pute”. Vai de mine, cum se poate sã spui asta? Cum sã spui cã între evrei si crestini existã disensiuni, ireductibilitãti, plictiseli? Nu suntem toti “oameni”? Dacã existã antisemitism, apoi acesta se datoreste huliganilor. Este suficient sã fim oameni de omenie, ca orice umbrã de antisemitism sã disparã…

Mihail Sebastian – ca si d. Nae Ionescu – cred altfel. Fiecare pentru motive diferite, fireste. Dar asa cred – si asta o spun. În ceea ce mã priveste, am de fãcut obiectii si autorului si profesorului meu, d. Nae Ionescu. Dar ceea ce mã uimeste de la început este conspiratia josnicã si polemica usoarã ce se duce în jurul acestei cãrti. Pentru simplul motiv cã cei doi autori si-au întrunit numele pe copertã. Pentru cã Mihail Sebastian a avut curajul de a spune ce crede despre evrei si despre antisemitism – si a avut cavalerismul de a apare cu o prefatã ostilã, sau, asa cum se spune, “antisemitã”.

Acum începem sã ne lãmurim. Actul de curaj, de vorbire rãspicatã si sincerã – actul cel mai higienic al publicisticei românesti de la rãzboi – a trecut neobservat pentru cã este amestecat acolo si d. prof. Nae Ionescu. Vã rog sã mã credeti, nu iau apãrarea nici a autorului, nici a prefatatorului. Amândoi se pot apãra singuri. Si o vor face, fãrã îndoialã, atunci când vor avea unde. Dar sunt indignat de felul cum a fost primitã aceastã carte, de toatã conspiratia idioatã a celor ce stiu sã înjure atunci când nu li se rãspunde, de tãcerea si lamentarea ascunsã a confratilor evrei, de superficialitatea sau indiferenta confratilor crestini, de completa lipsã de întelegere omeneascã si crestineascã a acestei drame.

Mã rog, ce e “criminal” sau “supãrãtor” în aceastã carte? Fãrã îndoialã, nu faptul cã ea se ocupã de evrei. Au mai apãrut cãrti despre evrei, scrise de evrei, care au fost judecate fãrã enervare, ba chiar lãudate. Atunci, poate faptul cã, în aceastã carte, evreii suferã – din pricina “destinului”, sau din cauze contingente? Nici asta. În admirabilul roman al d-lui Ury Benador, Ghetto veac XX, evreii suferã, ba suferã chiar mai brutal – si totusi cartea a primit laudele ce i se cuvin. Atunci, stãm si ne întrebãm: care este “crima” acestei cãrti a lui Mihail Sebastian? Dupã însãsi mãrturisirile presei de stânga, crima e clarã: prefata d-lui Nae Ionescu. Nu prezenta acestei prefete; cãci dacã ea ar fi fost “favorabilã” tezei iudaice (ne vom lãmuri îndatã dacã poate fi vorba de “favorabil” sau “ostil”), cartea d- lui Mihail Sebastian ar fi fost primitã cu urale. Nu prezenta, deci; ci sensul acestei prefete, sens “antisemit”, care îsi capãtã grave consecinte în momentul istoric în care ne aflãm.

(more…)