October 7th, 2010 
VR 
Dupa ce Herta Muller i-a pus la punct pe intelectualii colaborationisti ai regimului comunist, de la Plesu si Liiceanu la Manolescu si Cartarescu, fara sa-i numeasca neaparat, cotidianele Adevarul si Evenimentul Zilei au lansat atacul cameleonilor, al celor care s-au simtit mai cu musca pe caciula. Dupa un perdaf pe care i l-a tras Manolescu, cu promisiunea unei a doua parti, in Adevarul de sambata, ieri, Liiceanu a atacat-o voalat pe laureata premiului Nobel, care l-a umilit la scena deschisa, la Ateneu. Astfel, intr-un interviu acordat HotNews (normal!), Liiceanu afirma practic ca Herta Muller nu isi merita premiul si ca acesta i-a fost acordat pe criteriu exclusiv politic. Interesant. Dar de ce nu i-a spus asta in fata, la Ateneu, cand incerca sa-i suga din aureola premiului Nobel? Iata cum o ataca Liiceanu pe Muller, prin invaluire (foarte “barbatesc”, nimic de spus), referindu-se la premiul Nobel pentru literatura obtinut anul acesta de Mario Vargas Llosa: “Sunt surprins. Ma dezobisnuisem de-a lungul ultimilor ani sa vad incununati cu premiul Nobel scriitorii pe care toata lumea ii considera ca fiind cei mai mari. Premiul Nobel s-a dat in ultimii ani dupa criterii, as spune, preponderent politice si uneori am avut de-a dreptul frustrari culturale cand am vazut inadecvarea dintre talentul literar al autorului si premiul pe care l-a primit. Nu inteleg cum se face ca premiul Nobel s-a orientat catre pura valoare literara. Cum se face ca Nobelul a revenit unuia dintre cei mai mari scriitori ai lumii. Nu mai exista distanta dintre valoarea literara si criteriile geo-politice.” Pam-pam.
In Evenimentul Zilei de azi, Cartarescu, aflat deja la a doua sa replica, plange ca un copil mic la tovarasa invatatoare laudandu-se cu faptele sale de vitejie sub Ceausescu: ca scria la cenaclul lui Manolescu si ca era publicat cu greu. Dar publicat. In tampenia sa de baietel “cu nasul in vant”, vorba Hertei Muller, “micul gigant” retard, vorba mea, comite insa o gafa incomensurabila, care-i devoaleaza de fapt crasa incultura politica, si nu numai, si nivelul cunoasterii fenomenului disidentei sub comunism: il plaseaza pe celebrul disident Vaclav Havel in inchisorile… Poloniei (foto)! Imaginati-va ca textul a trecut inainte de a fi publicat si pe la “mai-marii” EvZ, atoatestiutorii Ioana Lupea si scufita cu barba rosie Mircea Marian… Greu de crezut ca este o simpla eroare. E ca si cum ai vorbi despre scriitorul Paul Goma din… Bulgaria sau preotul anticomunist Gheorghe Calciu de la… Budapesta.
In privinta greutatilor pe care le intampina sub comunist, un (fost si viitor) coleg de presa, mai citit, i-a gasit in Almanahul Flacara din 1986 (al aceluiasi Paunescu pe care il face acum “canteret in struna al regimului” dar atunci il publica “cu greu”. Sau “la greu”? Struna o fi fost Cartarescu?! 🙂 ) raspunsul la un chestionar: Mircea Cărtărescu răspunzând la întrebarea „În ce ambianţă vă place să lucraţi?”. Iata-l:
“Majoritatea ideilor îmi vin pe stradă – aşteptând în staţii însorite de tramvai, fredonându-mă de-a lungul vitrinelor şi cinematografelor, sucindu-mi gâtul după femeiuşti rasate, cu vulpiţă la gât, fluierând „Don’t let me down” de Lennon…
Sau, în mijlocul crivăţului care învolburează fulgii în piaţa Bucur-Obor, când intru pe uşa din sticlă a patiseriei şi mă las moleşit de căldură şi de mirosul tartelor cu fructe…
Sau privind, minute întregi (deşi la şcoala unde predau mă aşteaptă o condică de semnat) în vitrina unui magazin de lanţuri, cuie, vopsele, chimicale, unelte agricole, plase de sârmă…
Atunci simt că graniţa dintre mine şi spaţiu şi forme şi culori şi sunete şi mirosuri este o nefericită prejudecată, şi că eu cu adevărat sunt tot ce percep.
Ajuns acasă, îmi notez în jurnal fulguraţiile verbale izolate din magma existenţei, aşa cum scoţi peştii exotici, cu plasa, dintr-un acvariu şi îi pui într-un borcan cu apă. Mă aşez, în cele din urmă, la bătrâna şi naiva mea „Erikă”, în spaţiul securizant al camerei mele, şi produc texte bune sau texte slabe.”
Continuarea la https://franckmelen.wordpress.com
More from my site
- VIDEO EXCLUSIV. Confesiunile unui spion DIE: Mircea Cartarescu a coabitat cu Securitatea ca sublocotenent, antrenat ca politruc in caz de razboi, si a scris la revista “Activistul” a Comandamentului Trupelor de Securitate
- Ce vrajeli ieftine mai pregatesc diematicii lui Basescu, dupa Sima si Diaconescu? Cartarescule, simţi cum te cuprinde neantul şi CNSAS-ul? Nu ratati azi, la Roncea Ro: Ce mare patron de presa nu a colaborat cu Securitatea. DOCUMENTE
- “Curentul” Roncea Ro si “propaganda anti-ICR” a lui Mihai Gadea de la Antena 3 il zguduie in Dilema pe Mircea Vasilescu, cel mai sexy intelectual al lui Plesu. Caricaturistul Devis Rebu ii tine isonul si il ataca suburban pe artistul Eugen Mihaescu
- Comisia de Etica a Universitatii Bucuresti analizeaza plagiatul lui Ponta cu rectorul Mircea Dumitru, care a “tradus” din germana lucrari de Wittgenstein pentru Liiceanu fara a sti… limba germana. DOVADA fraudei Humanitas din varful UB
- Rectorul Mircea Dumitru, un impostor incompatibil cu pozitia de membru al Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti. Fost redactor fraudulos la Humanitas si bursier al Colegiului lui Plesu, a refuzat sa analizeze Plagiatul lui Liiceanu dar l-a facut pe “Dr” Patapievici Dottore Honoris Causa la UVT
Posted in 
Tags: 
“Imbecilul Cartarescu” va ramane in istoria literaturii ca scriitor important, in vreme ce tu nu vei ramane in cea a presei nici macar ca publicist ratat. Greseala cu Polonia e evidenta, dar restul de asocieri sunt de calibrul lui VC Tudor: ce importanta are de unde vine inspiratia, ce muzica asculta etc. Despre asta e vb?
Multumesc. Sunteti dragut. Si aprecierile Hertei Muller la adresa lui sunt tot de Vadim? Ce va faceati daca Petre Roman si Andrei Plesu nu-i dadeau bani, tipografie si hartie lui Vadim ca sa publice “Romania Mare”? Inventati alt Vadim? Dar pe Cartarescu l-ati citit cumva? Ca eu am fost obligat, ca pe vremea lui Ceausescu, ca sa stiu ce combat. Asta este literatura scriitorului important la care va referiti? Imbecilului important, poate:
“Orbitor. Aripa Dreapta”
“Uite cum e cu tara: cica limbricul iese cu fi-su dintr-un cur plin de cacat, ca sa-i arate cum e afara (…). Limbricu-ala mic se gindeste ce se gindeste si dup-aia zice: “Pai, taticule, dac-aici e atit de frumos, de ce trebuie sa traim noi in gaura aia paroas?, in duhoarea aia de cacat, in bezna aia groaznica?” Da’ taica-su-i zise rastit: “Fiule, sa nu mai vorbesti asa! Aia-i Patria!”” (pg. 58)
“Pina si-mparatul Nero se spala la cur cu Dero” (pg. 61)
“”Avem ciorapi pentru femei cu gauri”, de unde discutia trece de la politica la femei, la gaurile lor paroase dintre picioare, la ce sa le faci ca sa le innebunesti… Pe cind unul le zice, a nu stiu cita oara, despre bilutele de rulment pe care si le-a bagat el pe sub pielea pu..i” (pg. 62)
“ii placea sa-si puna degetul pe fund si sa-l miroase apoi” (pg. 84)
“Acolo faceau parintii lui caca si pipi, asa cum el facea la oala (…). In plus, de cite ori un caca-i iesea din fund cadea pleoscaind in apa” (pg. 85)
“Dar toate fetitele si toate femeile aveau o gaura-ntre picioare, care era pasarica lor” (pg. 151)
“dragule… da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou…aaaaah! aaaaah!” (pg. 185)
“O fu.. in urechi, o f… in urechi, o f… in urechi” (pg. 191, cei sapte pitici despre Alba ca Zapada)
“altu’ pe piz… ma-sii” (pg.199)
“Li s-a urit cu binele, fu… in gura de prosti” (pg. 199)
“nu ne e frica de p… astea” (pg. 199)
“Fu… mama ma-sii de situatie” (pg. 199)
“pastele si grijania ma-sii!” (pg. 199)
“imi bag pu… in regina Angliei” (pg. 241)
“Ma fu… in ea de Casa Alb?” (pg. 241)
“CIA ce cacat e” (pg. 242)
“Cica o armata de spermatozoizi tisnesc dintr-o pu… si merg, voiosi si viteji, printr-un tunel lung si intunecos. Abia asteptau s-ajunga mai adinc, in piz… gagicii, sa-si faca treaba acolo. Ca orice oaste, au trimis o iscoada inainte, sa vada ce si cum. Dupa o vreme iscoada se-ntoarce si striga: “Fratilor, sintem pierduti! Am dat de cacat!”
“”Este pu… ciobaneasca? tipul pu… rominesti”, recita Dumnezeu cu patos” (pg. 276)
“Era complet gol, cu pectoralii puternici ca doua scuturi si cu sexul erect pe pintecul tare ca piatra, lipsit de buric” (pg. 329)
“Caci sfint era sa lingi cu devotiune scrotul iubitului tau” (pg. 339)
“La rindul ei, femeia primea-n gura calda, rujata, tumefiata de dorinta, capul umed al penisului, pe care-l sugea amintindu-si sfircul matern, din care supsese odata certitudine si ocrotire” (pg. 339)
“Acum ea avea picioarele prinse sub umerii lui, iar barbatul, sprijinit intr-un cot, ii simtea cu degetele pulpele, anusul umed, buzele cleioase ce-i umezeau penisul, pubisul naclait de sudoare” (pg. 341)
“Fesele barbatului izbeau acum ritmic, neiertator. Ouale, vizibile prin punga lor de piele, loveau anusul si fesele femeii, care-ncepu sa scoata strigate aspre si indemnuri obscene, spuse brutal” (pg. 341)
“Nunta spermiei (!) cu ovulul este mandala (!) ce ne deschide-ntelegerea mintuirii” (pg. 343)
“Iar Miriam, israelita, stra-stra-stra-bunica lui Mircea din partea tatalui” (pg. 345)
“Mendebilul avea s-o aduca si pe Silvia, singura de data aceea, si aveau sa se dezbrace amindoi si el avea sa-i vire bara lui de carne in pasaric?” (pg. 360)
“Noi nu-l primeam nici pe popa cind venea cu botezul” (pg. 364)
“Cind se pogoara asupra lor (Duhul Sfint), cum s-a intimplat intr-a cincizecea zi de la inalaarea lui Isus, oamenii prorocesc (sic!) si vorbesc in alta limb?” (pg. 385)
“Vrei sa ne fu… in cur? Mi-am amintit, fulgerator, din bancuri si din palavrageala copiilor.
Homosexualii. Poponarii. Curistii (…). Unii oameni nu si-o bagau in gaura femeilor, ci in fundul altor barbati. Erau cei mai rai dintre toti, caci oamenii mari faceau prostii cu nevestele lor ca sa aiba copii, dar poponarii si-o bagau acolo, in caca, pe unde trageai pirturi, de unde-ti ieseau, citeodata, cind te minca, vermisorii (…) Cica la un closet public un tip si-a dat pantalonii jos sa se pise si tocmai atunci a trecut pe-acolo un homosexual, care i-a infipt-o numaidecit si a fugit. Suparat rau, tipul a luat-o la fuga dupa el, pin-a ajuns intr-o psdure. Acolo i-a pierdut urma, dar a vazut un om stind in pragul unei colibe. “Hei, n-ai vazut pe-aici un poponar fugind?”, a intrebat tipul. “Nu, zice omul, dar poate l-o fi vazut nevasta-mea: Ioaneee!”. Fiindca si ala era tot un poponar” (pg. 381).
“Printre romini erau mai multi homosexuali decit in toate celelalte popoare, fiindca toate se nascusera din Adam si Eva, numai noi din Decebal si Traian” (pg. 382)
“Si noroiu-asta gros, de caca si pipi, de hirtie de ziar botita, cu care te-ai sters la fund, de muste verzi roind si de viermi grasi suindu-se pe peretii unui closet de tara, din fundul curtii, unde-ti venea sa versi de cum si-arunci ochii in gaura aia puturoasa si colcaitoare, se ridica, incet, in camera lui Dan, acoperind mobilele si jucariile, ingropindu-ne pina la glezne, pina la genunchi, pina la briu, incit fundul gras al Nebunului nici nu se mai vedea, si-apoi urcindu-ne caca si pipi amestecate, din zeci de funduri si pu… si piz…, si mate, pina la git, pina peste gura, peste nari, peste ochi, pina la tavan, dospind acolo o vesnicie si pastrindu-ne vii, inotind, zbatindu-ne, inghitind materia aia imunda.” (pg. 381 – 382)
“Dar Biblia este achiropoietica, Mirceo, si la fel povestea vimanelor, a anciliei, a calului de fier si a inelului lui Gyges” (pg. 386)
“un popor din care fiecare cetatean era cu mult mai vestit decit orice ins care facea pipi” (pg. 397)
“Nu mai stiu cum s-ajunga mai repede prin parcuri si prin boscheti, in Cismigiu, la Kogalniceanu, la Unirii, ca sa se-nclesteze lubrici unii de altii, sa ridice nerusinat fustele de piatra, pline de cute, ale muzelor, dezvelindu-le fesele rotunde, sa le trinteasca pe pamintul inghetat si sa le patrunda cu falusurile de metal”
“Pina spre dimineata, barbatii celebri ai neamului, cu hainele intr-o totala dezordine, cu grozave falusuri intaritate, si-au risipit saminta de cuart lichid in vagine de porfir si onix, intre labii de bronz si de ghips, pe tite de piatra si calcar” (pg. 405).
“Ca ma-sii i-a placut sula neagra” (pg. 413);
“Nu-i de mirare ca toti moldovenii de azi ii seamana ca doua picaturi de apa: pitici, peltici si degraba varsatori de singe nevinovat” (pg. 420)
“Sint barbat si femeie, copil si batrin, criminal si ascet, fiara si inger. Sint creier care ejaculeaza si testicule ginditoare” (pg. 445);
Catre Dumnezeu: “Ai scris cu neuronii mei, ai format bucle din venele mele. M-ai proiectat intreg in cartea asta ilizibila, in care Mircea scrie despre Mircea, care scrie despre Mircea” (pg. 445)
“Tineam fiola de Quilibrex, mare si cilindrica asemenea unui penis in erectie (caci in somnul paradoxal, indiferent de continutul visului, penisul ne e intotdeauna erect)”. (pg. 454)
“Nici nu termina Ionel de spalat vasele ca se si pomenea cu tovarasa Emilia de la Biroul de Partid peste el, in toale de sex din dantela roza, cu pielea ei numai pistrui, vizibila prin ochiurile de plasa ale ciorapilor, cu titele acum cam cazute, cu nitica burta si ceva vergeturi, dar inca futesa pina la Dumnezeu. Si, una-doua, il tira ca o paienjenita in dormitor, unde incepeau circul si nebunia… “dragule, da-mi-o… te rog, te implor, da-mi-o si-n popou… aaaaah! aaaaaah!”” (pg. 184-185)
“Mai apuca sa strige o data “Que viva Somoza, el Padre de la Patria!” inainte de a fi apucata de hoarda aia de flacai statuti, care o mincau din ochi, de a fi despuiata din citeva smucituri, trintita la pamint, silita sa desfaca picioarele si infipta temeinic de caporal, pe cind ceilalti, ce ivisera niste stangi enorme, cum ea nu mai vazuse niciodata, se-ngramadisera in jurul fetei ei, silind-o sa le inghita cite una si cite doua, si… “ah! aaaah! trage-mi-o, Ionele, da-mi-o mai tare, iubitule, ia-ma pe la spate, scumpule! Ah! Aaaaaah!” Estera, care jumatate de ora ii soptise lui Ionel la ureche, tot mai infierbintata, scenariul asta tacanit, statea acum in patru labe in patul conjugal, doar intr-un furoas roz ce i se adunase-n jurul mijlocului, si gemea patrunsa de securistul gol, cu pieptul paros si fata congestionata. Nu mai era femeia de odinioara. Titele scoase din cupele furoului ii atirnau acum pina catre cearceaf, pintecul ii era umflat de parca statea sa nasca, pe fundul mare si greoi ii aparusera vergeturi dizgratioase. (…)
“A muerte las Sandinistas!”, urla citeodata, pentru culoare locala, iar bietul Ionel, in lipsa de alte cunostinte de spaniola, ii tinea isonul cu cite un “Oli!” nu prea convins. “Si-acum in popou, scumpule” gifii femeia. (…) Asa ca si-o scoase cuminte din lacasul licit si intra adinc in cel ilicit, la fel de larg ca si primul de atita folosire. Tocmai pompa ultimiii stropi de snaga (“fratilor, sintem pierduti! am dat de cacat!”” in tunelul acela fierbinte cind se opri deodata contrariat” (pg. 468-469).
“Mama, ii spun, stii de ce am venit? Da, ti s-a facut dor sa-ti mai dau o tita”” (pg. 498).
“A fost apoi alta femeie in viata mea plina de femei si cadavre, si cel mai adesea de cadavre de femei. O curva cu bereta roz, de parc-ai vedea o aura-n jurul capului unei tirituri goale, pe cind ti-o suge ingenunchiata” (pg. 505);
“Ne scoteam apoi animalele din pantaloni si ni le frecam inchipuindu-ne curvistinele alea vii si in pielea goala, pina ce scuipam din noi o flegma ce le pata osemintele. La inceput abia daca aveam zece ani. Ambitia mea era ca snaga sa-mi ajunga pina la fluturele Cocai” (pg. 505-506).
“Zece planse ale testului Rorschach, pe care mi l-au facut si mie porcii de doctori de o mie de ori, mai ales dupa ce au gasit pisicile alea uriase in care era o placere sa bati cuie: intram in ele usor ca intr-un mar fraged, si zbierau ca oparite, de mai mare dragul. Ce tare ma distram cu dobitocii aia in halate albe. Ce vezi aici, baietel? Piz…, chiar asa le spuneam in fata, privindu-i cu ochisorii mei nevinovati, piz… cu buzele desfacute” (pg. 506)
“Ma gindeam ce n-ar da toti mucosii sa-si poata dezumfla si impacheta mamele ziua, ca sa scape de timpitele lor guitaturi moraliste, si sa le umfle iarasi noaptea” (pg. 510)
“Desi curva de viata in care m-am pomenit – diavolul stie ca n-am vrut-o – a fost pentru mine un rahat fara margini” (pg. 504);
“inainte sa ies cu capu-n fata plin de rahat si de spuma, acolo, in cortexul
parieto-insular, deasupra iadului din talamus” (pg. 511);
“Erau intii fundatiile, sistemul de canalizare unde rataceau pe marginea unor suvoaie de rahati si urina si prezervative pline, innodate, si hirtie igienica flescaita” (pg. 511);
“De pe atunci minunea de cacat a vietii mi se parea o gluma proasta” (pg. 514);
“ma-ntreb acum daca nu cumva tot infernul nu e decit o ferma ce mulge creierele de substanta P.” (pg. 516);
“Eram din nou sorbit in rectul prin care venisem” (pg. 518);
“oricit as fi batut, ucis, violat (si o faceam de la sapte ani), mireasma entuziasta a crimei imi parea abia un iz de rahat” (pg. 519);
“Am avut milioane de tirfe, in masa lor colcaitoare de tite, cururi si vulve” (pg. 519);
“Am exersat sodomia” (pg. 519)
“medalioane cu flocii vreunei tirfe” (pg. 522);
“Am regulat la curve batrine de mi se facuse si scirba” (pg. 524);
“Cit am frecat menta la Kourou” (pg. 525);
“caci nimic nu e-ntimplator in curva asta de viata” (pg. 526).
“Asemeni acetilcolinei, dopaminei, sau serotoninei, sperma cu milioanele ei de fiinte pe jumatate, avind mate de diamant si rinichi de rubin, grabea catre receptorii postsinaptici, pe care-i ocupa, eliberind ionii de calciu si de potasiu (…). Acolo, in fisura ingusta dintre uter si gland, se petrecea a doua nunta, a fratelui si a surorii noastre estropiate, minusculi si totusi identici cu noi in afara infirmitatii lor monstruoase. Barbati si spermatozoizi, femei si ovule alternau la nesfirsit pe stringul gigantic ce urca din primele celule risipite-n ocean catre ingeri si catre Dumnezeire. Nunta spermiei cu ovulul este mandala ce ne deschide-ntelegerea mintuirii (…). Ne agitam coditele vibratile in gelatina tulbure a istoriei” (pg. 342-343).
“Cind m-am trezit, am stiut ca mama avea o pata de lupus eritematos pe sold. O vazusem de multe ori, in adincul timpului, cind ea umbla goala prin casa in dupa-amiezele incinse. O stiam goala, ochii mei de la doi si trei ani o vazusera si o tineau minte. Dar apoi, cind ne mutaseram la bloc si mama lucra la covoare persane, n-o mai puteam vedea decit goala pina la briu, cu sfircurile de aceeasi culoare ca fluturele de pe sold, acum interzis mie”…
Doamne pazeste! Din decenta pentru (unii) cititori nu am redat toate cuvintele asa cum apar ele in faimosul volum “de Nobel” publicat de nu mai putin faimoasa editura Humanitas (fosta Editura Politica a PCR oferita “disidentului” Liiceanu de Iliescu-KGB)
Si Mircea Cartarescu, si Herta Muller erau in 2007 candidati Nobel la fel de seriosi, cu oarecare avantaj moral Mircea. Scrisese despre Revolutia Romana, pe cand Herta nu valorificase Reportajul cu sufletul la gura al lui Titus Suciu, nici site-ul lui Marius Mioc, pentru a revela Occidentului amestecul de eroism, solidaritate si crima bolsevico-fesenista de la Timisoara, prin care s-a recuperat decalajul de Rezistenta Antibolsevica. Nu cred ca statul german nu a sprijinit cariera internationala a Hertei Muller si stiu ca Mircea in RO, in Epoca Mooye ( cum am citit pe un forum), nu e nici macar academician, desi detine toate validarile ce se pot inchipui. Iata de ce sper ca, din aceasta disputa, cei doi excelenti scriitori ai nostri sa nu aiba decat castig EGAL, anume unul publicitar. Altminteri, e absolut natural pentru orice Elita sau Autoelita frecusul ce desemneaza Intelectualul Dominant. Dupa ce Herta a punctat impotriva lui Horia valorificand Afacerea Antohi, n-a gasit alt punct vulnerabil in Orbitor decat lipsa vocatiei de martir a autorului, desi V.I. Lenin ne invata ca nu sacrifici aiurea avangarda, cele mai promitatoare cadre, lasi pe Dinescu si pe Desliu sa se avante! Cum nu fusese nici Herta o Doamna Cornea in Banat, singurul scriitor indrituit sa-i probozeasca pe amandoi pentru limitarea la Rezistenta prin Cultură, este dl Paul Goma, care n-a prea facut-o cu toate ca a apreciat cele 576 pagini din studiul meu de fezabilitate „Kitsch orbitor si geniu inaripat – Nobelul romanului Cartarescu”, unde nu optiunile morale sau politice intereseaza, ci doar micile derapaje tinand de postromanism, de Piata Universitatii si mai ales de bizareria cu securistul recuperator de manuscrise confiscate, stinsa si aceea complet prin exemplarul gest civic de azi, al Solicitarii Dosarului de la CNSAS – drept cucerit cu atata truda de intelectualii nostri. Nu m-as mira sa i se raspunda lui Mircea ca nu s-a gasit!