Decembrie 1989 – Istoria se studiază după documente… false. Stenograma CPEx al CC al PCR din 17 decembrie cu Nicolae Ceauşescu este contrafăcută. DOCUMENTE COMPARATE

Tocmai ce-am aflat azi de la George Damian ca Casa Regală a secretizat maculatoarele lui Mihăiţă I de la Arhivele Naţionale. Motivul, din câte se pare, este simpatia acestuia faţă de Mişcarea Legionară, reflectată pe alocuri în caietele sale şcolare. Dar ce te faci când documente nesecretizate, aflate la Arhivele Naţionale, sunt false şi un istoric al anului 2050 sau chiar unul pifan de-acum le va lua drept bune?! Aşa este cazul Stenogramei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 17 decembrie 1989, când Nicolae Ceauşescu s-a dezlănţuit împotriva colaboratorilor apropiaţi, a foştilor aliaţi occidentali şi a puterilor “frăţeşti” din blocul sovietic, dând ordinul represiunii. Despre toate acestea am scris câte ceva aici:

PS 2018: După 29 de ani, deși avem cel puțin un Institut care, chipurile, se ocupă de asta, nu există încă un fond special al documentelor cu privire la evenimentele din decembrie 1989. După 29 de ani Armata încă ține la secret tone de documente. De ce?
Print Friendly, PDF & Email
You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Decembrie 1989 – Istoria se studiază după documente… false. Stenograma CPEx al CC al PCR din 17 decembrie cu Nicolae Ceauşescu este contrafăcută. DOCUMENTE COMPARATE”

Leave a Reply

Powered by WordPress

Stiri

customizable counter
toateBlogurile.ro Blog din Moldova