Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Dupa ce presedintele ICR, fizicianul HR Patapievici, a republicat, la nervi, in Evenimentul Zilei, un articol anti-Eminescu in care, chipurile, polemiza cu ZIUA, “stapanii adevarului” s-au trezit si l-au eliminat de pe Internet. Cercetati site-ul Evz. Nu-l veti mai gasi. Sutele de comentarii erau extrem de valoroase. Un alt articol anti-Eminescu si anti-Romania, scris de actualul consilier prezidential Cristi Preda la cererea lui Andrei Plesu, in Dilema, nu mai poate fi gasit pe serverul respectiv. Poate nu da bine la imaginea celor doi, de culturnici de serviciu.
In anul 2007 fenomenul stergerii memoriei virtuale a presei romanesti s-a petrecut in cazul scrisorilor lui Andrei Plesu catre Ceausescu in care “filosoful” pupa poala dictatorului si i se confesa ca s-a alaturat Partidului inca de la 19 ani, suprimate de pe site-ul ziarului Gardianul, si cu un articol de opinie din fostul ziar ATAC, in care era demascata relatia Vantu-Patriciu si restul Retelei, finantatoare di grande a fituicilor “intelectualilor lui Basescu”. Autorul a fost, de altfel, inlaturat o data cu articolul. Colegii de la Civic Media le-au recuperat pentru dvs.
Tot in EvZ, tutarul lui Patapievici, Mihaiesi, se bucura mult prea devreme de plecarea lui Rosca Stanescu, plagiindu-l pe Corneliu Vadim Tudor, in articolul intitulat doct – cum ii sta bine unui intelectual vicepresedinte al ICR – “Adio, Ciripoi!”. Mai grav e ca Mirciulica, sotul sefei Retelei SOROS in Romania (Soros Open Network), isi inchipuie ca poate da si ordine “noii conducerii ” a ziarului ZIUA. Iata ce zice aparatorul de interes al lui Basescu, dand si o lista cu cei care trebuie eliminati de la ZIUA: “Roncea, Spânu, Alexe, Damian” (si Iordache, desi nu stiu ce legaturi as avea eu cu editorialele ei isterice; mai an era pe lista neagra intocmita de Mihaies si Miruna Munteanu). Iata insa ce zicea ieri, culmea!, acelasi Mihaies, despre presedintele de azi al tarii: “Ilustrata superlativ de cazul Basescu, in care orgoliile mitocanesti, interesele de gasca, proasta crestere, incompetenta si nerusinarea isi dau gratios mana, viata politica de la noi pare, tot mai mult, o afacere intre mafioti”. “Basescu si Berceanu in primul rand, sunt mult mai rudimentari”. “Sunt departe de a impartasi simpatia multora dintre gazetari fata de fostul capitan de vapor ajuns multiplu ministru. N-am apreciat niciodata umorul lui cam grosolan, smecheria unsuroasa a superiorului care se bate pe burta cu subordonatii. Nu cred nici in marile lui calitati manageriale, pentru simplul motiv ca prezenta in acelasi minister, in urma cu cinci ani, n-a depasit in consecinte trecerea gastei prin apa”. “Si-a facut guresul domn Basescu auzita vocea de stentor in vreo sedinta de guvern? A atras el atentia asupra starii soselelor, a liniilor de cale ferata, a pistelor aeroporturilor? Nici vorba! ” “Nesimtirea lui Basescu and comp. va atinge dimensiuni tropicale, acum, dupa ce ultimul ghimpe ce le statea in cale a fost smuls. Stiindu-se intangibili, santajand cu nerusinare carpele de la guvernare, ei isi vor da, cu inca mai multa agresivitate, arama pe fata”. “Sper, de asemenea, ca ofiterilor implicati le-a mai ramas atata onoare incat sa-l dea pe fosta sluga a lui Iliescu in judecata!”
Extrase din “Masca de fiere” si “Incet, spre Europa. Interviu cu Vladimir Tismaneanu“, ale marelui intelectual din “Senatul” publicatiei lui RINGIER, EvZ – ziarul pro-Base – Mircea MIHAIES, editorialistul lui Nicolae MANOLESCU la revista Trustului ROMPETROL-KAZMUNAIGAZ “Romania literara” , scriitoras la revista lui Sorin Ovidiu VANTU “Idei in dialog” si vicepresedintele lui Horia Roman PATAPIEVICI la Institutul Cultural Roman aflat sub inaltul patronaj al presedintelui Romaniei… Traian BASESCU, sluga lui Iliescu, mitocanul, prost crescutul, incompetentul, ignorantul, rudimentarul, nerusinatul, grosolanul, unsurosul, incultul si mafiotul cu o nesimitire de proportii tropicale …

Articolul anti-Eminescu al lui Pataplesu aparut chiar in ziua Unirii Principatelor – 24 ianuarie, zi in care s-a fondat si “Societatea Carpatii” din care facea parte Eminescu – suprimat de pe site-ul EvZ. (Mai si abereaza demonstrand practic ca ZIUA a avut dreptate. Probleme de logica, Gogule?)

SENATUL EVZ: Presa ca lovitura sub centura

24 Ianuarie 2008

Horia Patapievici: “De mai multe luni, ziarul „Ziua” duce o campanie de presa impotriva unui numar de intelectuali, intre care ma numar.”

Procedeele mobilizate: minciuna, calomnia, falsul, procesul de intentie, insinuarea antisemita. Tinta? Demonetizarea intelectualilor critici. In special intelectualii din Grupul pentru Dialog Social par sa ii scoata din minti pe acesti jurnalisti, care folosesc presa pentru a compromite si dezinforma. De curand, infractorii de presa de la ziarul „Ziua” au publicat, cu fotografia mea alaturi si sub semnatura mea, acest text: „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram in Uniunea Europeana”. Acest text NU imi apartine, este inventia celor de la „Ziua”.

El reia, cu sens inversat, o formula pe care am folosit-o intr-un articol din 2003, pe care, pentru a pune la punct lucrurile, il republic mai jos. Asa cum poate oricine constata, fraza atribuita mie nu doar ca nu se regaseste in textul meu, dar nici macar nu poate fi considerata vreo parafraza a sa ori un rezumat al intelesului lui, exprimat mai liber: este inventia unor oameni care, daca ar fi sa-si justifice falsul, ar avea de ales numai intre prostie (pentru ca au inteles pe dos) si rea-credinta (pentru ca au falsificat inadins sensul).

Inactualitatea lui Eminescu in anul Caragiale

Cred ca la acest inceput de an Caragiale (1852-2002), inca inainte de a cadea iar in euforia actualitatii „lumii lui Caragiale”, ar fi momentul sa facem bilantul anului Eminescu (1850-2000). Daca e sigur ca actualitatea lui Caragiale ca valoare nationala va fi confirmata la o suta cincizeci de ani de la nastere (rezultat previzibil al profetismului zeflemelei, intr-o tara a tuturor batjocurilor), ce s-a vazut in „anul Eminescu” e ca Eminescu a devenit stindardul academismului – estetic, cultural, institutional, etnic.
Ceva vetust, prost plasat, iremediabil intepenit i-a caracterizat pe toti admiratorii sai care au produs texte, luari de pozitie ori oratorii oficiale cu ocazia unei aniversari care, ma tem, s-a transformat intr-o comemorare. Hotarat lucru, la o suta cincizeci de ani de la nastere, Eminescu nu mai e la moda. Pentru ca a devenit inactual? Sa fie vorba de faptul ca la noi eternitatea apartine numai zeflemelei, iar seriozitatea, metafizicul, tragedia starnesc deopotriva nerabdarea si plictisul? Ar fi explicatia „simpatica”.

Cum ar veni, Caragiale ramane mereu actual pentru ca suntem un popor vesel, barfitor, derizoriu si flecar, in timp ce steaua lui Eminescu e condamnata sa paleasca, deoarece, vorba lui Maiorescu, „celula nu rezista” – nici tensiunii metafizice, nici incordarii ideii, nici sacrificiului tragic, nici martiriului religios si nici disciplinei institutionale.

Ma tem insa ca explicatia veritabila este alta. Eminescu nu mai e la moda deoarece nu mai „da bine”. Explicatia nu e nici abisala, nici etnopsihologica, ci banal sociologica. Daca ne gandim ca doar cu 20 de ani in urma Eminescu mai era inca „omul deplin al culturii romane” – acum notiunile insesi de „deplin” si de „cultura” au devenit suspecte din punct de vedere politic -, intelegem amploarea prabusirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei.

In timp ce Caragiale pare a nu avea nici un cusur, de Eminescu am inceput sa ne jenam. Rasturnarea fata de perioada interbelica e completa. Pe atunci Caragiale era suspect, Eminescu era recept; azi Eminescu a devenit suspect, Caragiale este in mod eminent recept. Pentru noua tabla de valori acceptate, Caragiale a fost gasit „politic corect”, in timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din „tarile progresiste” a aratat fara dubiu ca fostul poet national al Romaniei clasice e „politic incorect”. Cum ar fi putut fi altfel?

Ca poet national Eminescu nu mai poate supravietui, deoarece noi iesim azi din zodia nationalului. Poet canonic Eminescu nu mai poate fi, deoarece revolutia sociologica din invatamantul superior care a avut loc dupa 1990 a adus la putere studiosi care fac alergie la auzul cuvantului canon si manifesta tendinta sa puna mana pe revolver cand aud cuvantul traditie.

Profund el nu mai poate fi considerat, deoarece categoria profundului, nefiind postmoderna, nu mai e prizata de intelectualii progresisti. Interesant Eminescu nu mai poate fi, deoarece tot ce e interesant in Eminescu e pur german, iar azi nu se mai considera interesant decat ce vine din zona anglo-saxona, care e contrariul germanitatii. Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil. Categoriile lui Eminescu?

Azi nimeni nu mai poate vorbi despre sursele originare ale sensibilitatii sale fara a trebui sa puna totul intre ghilimele, adica fara a face cu ochiul, fara a-si cere scuze ori fara a-l scuza, luandu-l de fapt peste picior. Intr-o epoca in care viziunile mai sunt licite doar la cinema (ceea ce i-ar fi placut lui Max Weber), Eminescu nu ne mai poate aparea decat ca exasperant de invechit. Or, se stie, supremul argument impotriva cuiva, azi, este sentinta „esti invechit”.

Iar cultura romana din ultimii ani, in lupta pentru integrare euro-atlantica, nu doreste decat sa scape de tot ce este „invechit” – adica sa fie progresista. Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care in cultura romana de azi doresc sa-si faca un nume bine vazut in afara, Eminescu joaca rolul cadavrului din debara. Sec spus, Eminescu nu mai este azi actual deoarece cultura romana, azi ca si ieri, se dovedeste a nu fi decat o cultura de sincronizare. Ea inca nu isi permite sa nu fie in pas cu modele.

Articolul anti-Eminescu si anti-Romania al consilierului prezidential Cristi PREDA, ascuns ulterior pentru a i se pastra imaginea de profesoras onorabil

Cultura si cultura politica: doua observatii

1. Daca un intelectual francez ar afirma azi ca “exista un om deplin al culturii franceze”, el s-ar descalifica, indiferent daca obiectul demonstratiei sale ar fi Descartes, Balzac sau Rimbaud. n schimb, un intelectual roman se discrediteaza daca nu subscrie ideii ca exista un “om deplin al culturii romane”, pe numele sau, Mihai Eminescu. De ce lucrurile stau asa? Raspunsul este simplu: cultura romana contemporana e una a admiratiei, a elogiului si a apologiei, in vreme ce cultura franceza (ca si celelalte mari culturi) prefera critica, rasturnarea valorilor, contestarea. Aceste note ilustreaza, desigur, un stil, sau, mai exact, stilul predominant. Departe de a epuiza continutul culturilor, ele exprima totusi forma mentala sau dispozitia spirituala tipica intr-un caz si in celalalt. Cu alte cuvinte, desi cultura romana cunoaste polemica, esenta ei actuala este idolatrizarea, sanctificarea fondatorului; dimpotriva, marile culturi sunt cele in care administrarea clasicizarii este urmarea unei radicale puneri sub semnul intrebarii. Facand o regula din intangibilitatea autorilor care o ilustreaza, prima specie de cultura este lipsita de viata, ea seamana cu un depozit de muezeu sau cu un cimitir al pasiunilor stinse; cealalta specie, in care totul e analizat rational, in care nimic nu scapa contestarii, e o cultura vie, una care poate fi comparata cu un dialog nesfarsit, in care imaginatia debordeaza orice limita. De fapt, o cultura devine cu adevarat mare atunci cand realizeaza ca apologia e efemera, ca ea se pierde in mod inevitabil. Cuvintele nu trebuie sa ne insele: exista, intr-adevar, un soi de apologie consistenta. E vorba de apologia platonica. Dar aceasta a ramas o referinta a culturii occidentale nu datorita admiratiei lui Platon pentru Socrate, ci datorita criticilor aduse filosofiei adversarilor lui Socrate si datorita criticilor aduse Cetatii democratice, cea care l-a condamnat finalmente pe filosof la moarte. Atata vreme cat Eminescu va fi obiect de cult, sensibilitatea culturala romaneasca va fi una provinciala, plictisitoare si vetusta. Eminescologii o vor muzeifica, iar scolarii o vor silabisi.

2. Daca un politician francez ar marturisi ca-si datoreaza cultura politica lecturilor din Descartes, Balzac sau Rimbaud, declaratia sa ar fi privita ca un afront adus cetateanului. Atunci cand cativa politicieni romani si-au marturisit sursele intelectuale, mentionandu-i pe Eminescu, Caragiale si Cosbuc, cetateanul nu s-a simtit insultat. El ar fi avut toate motivele sa se simta jignit, afrontul e real in masura in care nici unul din cei mentionati mai sus nu e, la drept vorbind, un autor politic. Acest fapt este adeseori trecut cu vederea. E adevarat, in acelasi timp, ca istoria gandirii politice romanesti e extrem de saraca (ceea ce nu se intampla in cazul francez). Cultura politica nu se poate insa forma in lipsa unor idei tari, a unor idei politice pure. Interesul lui Caragiale sau al lui Eminescu pentru politica (atat de bine ilustrat de activitatea lor jurnalistica de la “Timpul” ) nu poate fi achivalat cu o reflectie politica. De altfel, incoerenta rationamentului unui Eminescu a facut posibila recuperarea sa atat de catre socialisti, cat si de catre nationalisti. (lasam deoparte aici revendicarile complet insistente, cele care fac din Eminescu un spirit actual: e suficient sa citesti paginile dedicate de el evreilor pentru a realiza distanta enorma care il separa de lumea noastra). De fapt, toate aceste chestiuni ar putea fi transate in mod elegant, daca asemenea recuperari/revendicari ar tine seama de un element, la urma urmei, banal. n fond, epoca in care Eminescu comenteaza politica romaneasca e aproximativ epoca lui Tocqueville ( a posteritatii sale imediate) si a lui John Stuart Mill. Comparati scrierile acestor autori cu ceea ce rezulta din publicistica lui Eminescu: cu greu veti putea descoperi ceva care sa le fie comun. De ce, totusi, asistam la asemenea accidente, care nu reprezinta altceva decat o curata pierdere de timp? Un posibil raspuns ar fi urmatorul: lenea de a gandi, ignoranta sunt marcile culturii politice de la noi. n acest context, Eminescu e un personaj manipulat. Din nefericire, influenta sa a fost mare, in masura in care pamfletul eminescian a devenit gen al literaturii politice. Conservarea acestui gen e sinonima cu transformarea superficialitatii agresive intr-un fel de canon al receptarii politicului.

Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gandire politica. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect.

Cristian Preda, asistent la FSPA, Universitatea Bucuresti
DILEMA VECHE – Trustul ROMPETROL – KAZMUNAIGAZ – Dinu PATRICIU

• Share
• Tweet
• Pin
• Email