Victor Roncea Blog

“Polemica intre prieteni: Vlad Cubreacov raspunde interviului lui Dan Dungaciu”

Chisinau, Basarabia/Romanian Global News
luni, 23 februarie 2009

Ca urmare a preluarii interviului lui Dan Dungaciu, unul dintre cei mai avizati comentatori ai realitatilor basarabene, din Observatorul Cultural, Romanian Global News a primit din partea domnului deputat Vlad Cubreacov, unul dintre cei mai aprigi aparatori ai romanilor din afara frontierelor Romaniei, un drept la replica, in care domnia sa isi exprima punctul de vedere fata de unele afirmatii ale lui Dan Dungaciu din cadrul interviului pomenit mai sus.

CINE ÎNCEARCĂ DELEGITIMAREA MITROPOLIEI BASARABIEI?

Am citit pe site-ul Agenţiei de presă Romanian Global News interviul pe care domnul Dan Dungaciu l-a acordat revistei bucureştene “Observatorul cultural”. Nu sunt de acord cu multe dintre afirmatiile dumnealui, mai ales în cazul în care unele dintre ele se bat cap în cap sau anulează idei susţinute sus şi tare de acelaşi autor cu ceva timp în urmă. Nu pot nega nici faptul că m-a uluit modul în care domnul Dungaciu abordează chesiunea Mitropoliei Basarabiei şi pe cea a părţii ei transnistrene.
Am recitit interviul de câteva ori, nevenindu-mi a crede că interlocutorul revistei bucureştene a putut da glas, între altele, următoarelor idei:
„A fost reactivată Mitropolia Basarabiei în 1992, iar reactivarea Mitropoliei Basarabiei, sub oblăduirea Patriarhiei de la Bucureşti, cred că a fost primul semn coerent al statului român în relaţia României cu Republica Moldova.”
„Biserica Ortodoxă Română, sprijinită şi la CEDO de avocatul american John Warwich Montgomery, a dus o luptă continuă, care s-a încheiat, într-o primă fază, prin recunoaşterea la CEDO a Mitropoliei Basarabiei.”
„Problema care apare acum este recunoaşterea celor trei episcopii. Una dintre episcopii, Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria, cu sediul la Dubasari, nu are însă o justificare canonică. România a avut în perioada interbelică o misiune ortodoxă peste Nistru, fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria. Misiunea Ortodoxă a fost foarte importantă, pentru că a redeschis bisericile: oamenii îşi aduc aminte că, atunci cînd au venit românii peste Nistru, au redeschis bisericile închise de sovietici.”
„Dar la Dubăsari n-a fost niciodată episcopie. Nu poţi să transformi acea misiune ortodoxă în episcopie fără să fii conştient că deranjezi Moscova. Niciodată în istorie România n-a avut peste Nistru legitimitate canonică, chestiune care poate duce, pe bună dreptate, la protestele Patriarhiei Ruse.”
Comentarea acestor idei aparent nevinovate, de fapt nişte sofisme, pe care le găsesc deosebit de dăunătoare nouă, românilor din răsărit, se impune de la sine.
Să le luăm însă pe rând.
Primul sofism
Domnul Dungaciu substituie voit Mitropolia Basarabiei cu Statul Român, ceea ce este mai mult decât o confuzie de termeni. Trebuie să spunem tranşant că Statul Român secular nu a avut nici o implicaţie – fastă sau nefastă, coerentă sau incoerentă – în reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Preluată direct din arsenalul propagandei moscovite, ideea implicării de vreo manieră a Statului Român în reactivarea Mitropoliei noastre păcătuieşte grav în faţa adevărului. Ideea în sine este periculoasă pentru interesele naturale şi legitime ale românilor ortodocşi de la răsărit de Prut şi de la răsărit de Nistru. Reactivarea Mitropoliei Basarabiei, la 14 septembrie 1992, s-a produs exclusiv prin voinţa liber exprimată a clericilor şi credincioşilor ortodocşi români din Republica Moldova, fără absolut nici un fel de amestec sau influenţă a factorilor secular-politici de la Chişinău şi cu atât mai mult a celor de la Bucureşti.
Statul Român nu a dat şi nici nu putea da nici un fel de semne – coerente sau incoerente – în relaţia sa cu Republica Moldova, odată reactivată Mitropolia Basarabiei, din simplul motiv că reactivarea Mitropoliei Basarabiei a fost un fapt împlinit de basarabeni şi pus în faţa Bisericii Ortodoxe Române Mame, ca şi a întregii Ortodoxii. Persecutorii Mitropoliei Basarabiei au încercat şi mai încearcă încă să acrediteze ideea îmbrăţişată acum de domnul Dungaciu, căutând cu lumânarea semne sau influenţe ale Statului Român acolo unde ele nu au existat şi nici nu puteau exista. Nişte personaje din istoria noastră recentă ca Mircea Snegur, Andrei Sangheli, Nicolae Andronic, Ion Sturza, Lidia Guţu, Dumitru Braghis, Ion Morei sau Gheorghe Armaşu au ţinut, din 1992 încoace, isonul Patriarhiei Ruse de la Moscova, inventând geneze şi obedienţe politice ale Mitropoliei Basarabiei sau, cel puţin, complicităţi politice ale ei cu Statul Român, iar alte ori cu forţe politice de la Bucureşti sau Chişinău. Tot eşafodajul pledoariei ţinute de ex-ministrul moldovean de justiţie Ion Morei la 2 octombrie 2001 în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost construit pe această singură, falsă şi fixă idee a legăturii Mitropoliei Basarabiei cu Statul Român. Morei vorbea atunci despre un inventat „amestec” al României în treburile interne ale Republicii Moldova ca stat independent şi suveran.
Regret că acum domnul Dungaciu recurge la acest tip de sofism pentru a lăsa să se înţeleagă că unii ca Mircea Snegur, Ion Sturza sau Ion Morei ar fi avut dreptate în zelul lor persecutor împotriva credincioşilor şi slujitorilor Mitropoliei noastre din întreaga Republică Moldova. Cine nu cunoaşte adevărul despre reactivarea Mitropoliei Basarabiei este bine să (re)citească Actul sinodal şi patriarhal al Bisericii Ortodoxe Române din 19 decembrie 1992 pentru a se convinge că Patriarhia Română doar a luat act cu binecuvântare de dorinţa sfântă şi decizia clară a credincioşilor ortodocşi din Republica Moldova ca tradiţionala Mitropolie a Basarabiei să-şi reia activitatea sub ascultarea canonică a Bisericii Mame Ortodoxe Române într-un nou context istoric. Nimic mai mult. Restul este invenţie pură şi ne dăunează şi nouă, românilor din răsărit, şi Bisericii noastre Mame cu reşedinţa la Bucureşti.
Al doilea sofism
Domnul Dungaciu mai susţine că Biserica Ortodoxă Română ar fi fost asistată şi (sic!) la CEDO de către pastorul, teologul şi avocatul americano-britanic John Warwck Montgomery. Substituirea Mitropoliei Basarabiei, ca entitate autonomă locală şi subiect de drept, cu Biserica Ortodoxa Română în general, când este vorba de procesul derulat la CEDO, deriva din primul sofism, cel a cauzalităţii bucureştene a reactivării Mitropoliei Basarabiei. Şi acest sofism este de ispiraţie moscovită. Patriarhia Română nu a apelat la CEDO, nu a fost reprezentată sau susţinută acolo de nimeni. Pot spune acum că este mai mult decât bine că nici nu a susţinut Mitropolia Basarabiei, juridic sau de altă manieră ostentativă, pe parcursul celor circa patru ani cât a durat procesul Mitropoliei Basarabiei cu Guvernul Republicii Moldova la CEDO, întrucât orice implicare a Patriarhiei noastre, iar a României cu atât mai mult, s-ar fi întors ca un bumerang chiar împotriva Mitropoliei Basarabiei. Parţile în litigiul examinat de CEDO au fost Mitropolia Basarabiei, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de alta. Singurul terţ intervenient acceptat de Curtea de la Strasbourg a fost Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove, persoană juridică modoveană şi parte canonică a Patriarhiei Ruse de la Moscova.
Să inversezi acum lucrurile şi să susţii că Biserica Ortodoxă Română s-ar fi judecat la CEDO cu guvernele Sturza, Braghiş şi Tarlev de la Chişinău este nu doar fals, ci şi dăunător pentru noi şi Mitropolia noastră românească din Republica Moldova. Este adevărat că avocatul şi pastorul John Warwck Montgomery a întreprins post factum, în octombrie 2003, o vizită frăţească în cuprinsul Patriarhiei Române, fiind decorat de Preafericitul nostru Părinte Patriarh Teoctist Arăpaşu cu Crucea patriarhală pentru mireni, dar domnul Dungaciu cunoaşte că acest fapt a fost posibil întâi de toate ca urmare a intervenţiilor oficiale ale Mitropoliei autonome a Basarabiei, pe care John Warwck Montgomery a reprezentat-o exemplar la CEDO.
Al treilea sofism
Domnul Dungaciu încearcă de asemenea să ne convingă:

a) că Mitropolia Basarabiei ar fi compusă din trei episcopii,

b) că reactivarea lor ar constitui o problemă,

c) că Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria nu ar avea justificare canonică şi

d) că România, şi nu Biserica Ortodoxă Română, ar fi avut, în perioada interbelică (sic!), o misiune peste Nistru.

Fals peste fals, acoperit iarăşi cu fals. Mă văd obligat să amintesc de la bun început că Mitropolia autonomă a Basarabiei, având şi rangul superior de Exarhat al Plaiurilor, este constituită din patru şi nu din trei episcopii sufragane, fapt recunoscut oficial în Republica Moldova. Până la domnul Dungaciu doar propaganda moscovită a vorbit de trei şi nu de patru episcopii constitutive ale Mitropoliei Basarabiei. Şi asta vine dint-un concept eclesiologic specific rusesc potrivit căruia mitropoliile ar fi simple eparhii conduse de mitropoliţi. Statutul, titulaturile, rangul, structura, configuraţia teritorială şi cuprinsul acestor patru episcopii nu sunt identince cu cele ale episcopiilor de până la ocupaţiile ruseşti. Nici una dintre cele patru episcopii nu depăşeşte teritorial Republica Moldova şi ţine cont cu stricteţe de organizarea administativ-teritorială a ţării în frontierele ei recunoscute internaţional.
În ordinea juridică actuală, potrivit articolului 1. al Statutului Mitropoliei Basarabiei, înregistrat la 30 iulie 2002 şi modificat la 7 martie 2006 prin ordinul nr. 33 al Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova, „sub raportul orânduirii canonice şi administrative Mitropolia Basarabiei cuprinde următoarele eparhii istorice sufragane”: Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi, (fosta Episcopie a Hotinului), Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Episcopie de Cetatea Albă şi Ismail), Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Română din Transnistria). Sub raportul orânduirii canonice şi administrative, eparhiile sunt grupate în Mitropolie.”
Guvernul de la Chişinău (Tarlev I) a considerat acum câţiva ani, ca şi domnul Dungaciu acum, că Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria, ca parte componentă a Mitropoliei autonome a Basarabiei, nu ar avea justificare canonică şi a refuzat admiterea ei in legalitate. După un relativ îndelungat şi neplăcut proces judecătoresc intentat de Mitropolia Basarabiei guvernului Tarlev, în contencios administrativ, la Curtea de Apel Chişinău, Cabinetul şi-a reconsiderat oficial poziţia privind justificarea sau nejustificarea canonică, a acceptat soluţia amiabilă propusă de Mitropolia Basarabiei şi a înzestrat Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria cu pesonalitate juridică moldoveană.
Nu înţeleg cum poate susţine domnul Dungaciu falsul că România (sic!) ar fi avut în perioada interbelică, deci între 1918 şi 1940, o misiune peste Nistru, când se ştie că Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria a funcţionat între 1941 şi 1944, în plin Război Mondial. Unul din argumentele solide ale Mitropoliei Basarabiei în procesul pentru înregistrarea juridică a Episcopiei Ortodoxe a Dubăsarilor şi a toată Transnistria a fost că anterior guvernul Republicii Moldova îi recunoscuse oficial Mitropoliei autonome a Basarabiei statutul de “succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat până în anul 1944 inclusiv”. Anul 1944 nu este invocat întâmplător în Statutul de organizare şi funcţionare al Mitropoliei Basarabiei, întrucât acest an depăşete “perioada interbelică”, acoperind atât durata războiului dintre 1941 şi 1945, dar şi hiatusul istoric 1940-1941, spulberând pretenţiile Patriarhiei Ruse de “legitimitate canonică” asupra românilor din răsărit.
Abodarea strict istoricistă la care recurge domnul Dungaciu, neglijând drepturile omului şi realităţile juridice actuale în care trăiesc românii ortodocşi de peste Nistru, îmi aminteşte de împotrivirile unora de la Bucureşti la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei, în 1992, tot pe motive de lipsă de precedent istoric sau de “justificare canonică”, pentru a nu deranja, dragă Doamne!, Budapesta de această dată. Sau îmi vine în minte cazul Episcopiei Ortodoxe Române Dacia Felix din actuala Serbie, episcopie subminată activ chiar de unele preaînalte feţe bisericeşti din România sub acelaşi pretext naiv sau poate mult prea vinovat de a nu deranja sensibilităţile scumpului Belgrad.
Încremenirea în dulcea şi frumoasa noastră perioadă interbelică demonstrează fie prevalarea formală de această perioadă pentru a împiedica evoluţii istorice faste, dar diferite de precedentele interbelice, fie incapacitatea întoarcerii realiste, creatoare şi fecunde la interbelicul românesc, în consens cu interesele legitime actuale ale românilor de la răsărit de Prut şi de la răsărit de Nistru, din actuala noastră Republică Moldova.
Al patrulea sofism
În fine, domnul Dungaciu contrazice Mitropolia Basarabiei şi guvernul Republicii Moldova şi ne spune adversativ şi cu mirare ori poate pe ton de dojană „Dar la Dubăsari n-a fost niciodată episcopie”, având grijă să ne avertizeze imediat: „Nu poţi să transformi acea misiune ortodoxă în episcopie fără să fii conştient că deranjezi Moscova”. Asadar, expertul în probleme bisericeşti, se transformă pe neprins de veste în purtător de cuvânt şi avocat al smeritei Moscove, care, ni se sugerează, ar avea serioase „justificări canonice” să-i sufoce cu drag şi „legitimitate” la pieptul ei pe românii ortodocşi din partea transnistreană a Republicii Moldova.
Se ştie că Moscova e deranjată de existenţa Republicii Moldova, de existenţa României, de existenţa Mitropoliei Basarabiei, de existenţa Patriarhiei Române, ca şi de existenţa românilor în general, şi nu numai a românilor. Dacă am accepta prin absurd acest pseudo-raţionament al domnului Dungaciu, ar însemna că Moscova trebuie menajată, iar noi, românii din afara României, cetăţeni ai Republicii Moldova, cei care „deranjăm” această Moscovă ar trebui să ne ridicăm din vatra noastră de dincoace şi de dincolo de Nistru cu tot ce avem – sărăcie şi nevoi şi Neam – ca să ne ferim, să-i facem loc Moscovei şi legitimităţii ei canonice şi să plecăm? Dar unde, de vreme ce suntem la noi acasa şi pe un mal şi pe celălat al Nistrului?
De la acest sofism al domnului Dungaciu până la aberaţiile fostului ministru al Justitiei Ion Morei despre „imperialismul românesc” nu rămâne decât un pas. Dacă suntem români şi simţim româneşte, dacă ni-i asumăm pe toţi românii, oriunde s-ar afla, inclusiv în partea transnistreană a Republicii Moldova, nu putem decât să-i apărăm pe aceştia de orice abuz sau presiune imperială, chiar cu riscul de a deranja Moscova. Tot aşa cum şi românii basarabeni trebuiau apăraţi în 1940, cu riscul de a deranja impertinenta Moscovă. Domnul Dungaciu se referă la perioada administraţiei româneşti a interfluviului Nistru-Bug, folosind expresia „atunci cînd au venit românii peste Nistru”. Nimic mai fals. Românii sunt autohtoni peste Nistru şi nu au venit de nicăieri, pentru că sunt acolo de când se ştiu. Şi nici nu au plecat nicăieri odată cu încheierea ultimului război mondial. Ei nu pot fi confundaţi cu administraţia românească a regiunii care s-a încheiat în 1944. Se ştie că în partea transnistreană a Republicii Moldova există astăzi 71 de localităţi, dintre care 56 preponderent româneşti şi foarte vechi, majoritatea dintre ele atestate documentar încă la începuturile evului mediu şi aflate secole la rând sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Moldovei şi Sucevei şi a Episcopiei de Huşi sau, mai târziu, a Mitropoliei Brăilei.
De ce ar trebui ca în epoca de astăzi aceşti români, cetăţeni ai Republicii Moldova, să-i ceară voie cuiva, fie şi domnului Dungaciu sau „smeritei” Moscove, pentru a-şi organiza mai bine, în ţara lor, în noul context politic, propria viaţa bisericească în cadrul Mitropoliei autonome a Basarabiei, implicit al Patriarhiei Române, care este „mama spiriturală a poporului român” de pretutindeni, inclusiv de peste Nistru, nu doar din România în actualele ei frontiere?
„Niciodată în istorie România n-a avut peste Nistru legitimitate canonică” ? Este adevărat că Statul Român nu a avut şi nici nu putea avea legitimităţi de natură canonică nici măcar în actualele sale frontiere, fiind un instrument secular-politic. Nu avem voie să uităm că Ortodoxia românească din Moldova medievală a avut legitimitate canonică timp de sute de ani peste Nistru, chiar cu mult dincolo de actualele frontiere politice ale Republicii Moldova. Nu putem anula nicidecum istoria veche, bogată şi interesantă a Ortodoxiei româneşti de peste Nistru. Bineînţeles că nu Statul Român secular, ci anume Patriarhia Română este succesoare legitimă a entităţilor canonice istorice Mitropolia Moldovei şi Sucevei, Episcopia Huşilor şi Mitropolia Brăilei şi asta arată nu doar vechima Ortodoxiei româneşti de peste Nistru, ci şi deplina ei legitimitate. Domnul Dungaciu consideră însă că aceasta este o „chestiune care poate duce, PE BUNĂ DREPTATE, la protestele Patriarhiei Ruse”. Cred că autorul acestor cuvinte, fiind prea mult cu gândul la Moscova şi la „buna ei dreptate”, privind lucrurile şi oamenii cumva de sus, a trecut cu vederea că falsurile, sofismele, confuziile voite şi dojanele pe care le aruncă în obrazul Mitropoliei Basarabiei, dar şi al Patriarhiei Române, i-ar putea deranja şi pe ….românii din întreg cuprinsul Mitropoliei noastre, ceea ce ar „putea duce, pe bună dreptate, la protestele” lor în faţa oricărei complicităţi bucureştene cu ideile propagandei moscovite. Pe mine, ca român ortodox, mă deranjează foarte mult. De aceea şi protestez, pe bună dreptate, fără a întreba dacă pot sau nu pot să o fac. Aşa sau altminteri, pentru a a pune capat unui stereotip des folosit de unii analişti şi experţi, aş vrea să subliniez că nevoia noastră de sfaturi şi tutelă este invers proporţională cu eforturile dumnealor, ale acestor analişti şi experţi, de a legitima smerita Moscovă în dauna românilor noştri de dincoace şi de dincolo de Nistru.”