Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

VIDEO: Ceremonia din 15 iunie de la Mormantul lui Eminescu organizata de Parintele Teofil Bradea si prietenii sai

Emisiunea NASUL din 15 iunie 2009, la 120 de ani de la moartea lui Eminescu
Radu Moraru: Bună seara, bun găsit la „Naşul”, sunt Radu Moraru, şi avem în această seară o construcţie inedită. Discutăm, aşa cum am promis săptămâna trecută, suntem la episodul 2 legat de Mihai Eminescu. Despre dispariţia sa. În această seară privim şi prin documente ale serviciilor secrete, să vedem câte au existat, ce se spune acolo despre Mihai Eminescu. Mistificările care au avut loc de-a lungul timpului, faptul că istoria a avut grijă din când în când să îl mai omoare de câteva ori pe Mihai Eminescu. Nici în şcoală Mihai Eminescu nu este învăţat aşa cum ar trebui. Şi multe altele, pentru că Mihai Eminescu e şi multă Românie în toată povestea vieţii sale.

Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Cred eu, o seară interesantă, pentru că atunci când vorbeşti de Mihai Eminescu, şi cred că noi am reuşit săptămâna trecută să o facem destul de aplicat, e interesant. Şi în această seară vom fi moderaţi şi vom introduce nuanţele pe care le cunoaştem noi în toată discuţia pentru că e important să ştim cât mai exact cine a fost Mihai Eminescu şi de ce el e atât de mare nu doar pentru România, ci şi pentru Europa. Invitaţii mei sunt profesori universitari, oameni care şi-au dedicat o mare parte din viaţă studierii lui Eminescu. Unii din ei chiar au avut acces la documente secrete. Şi o să vedeţi în această seară că Biroul de informaţii din Rusia, din Imperiul Austro-Ungar, erau foarte preocupate de ce face, ce spune, ce scrie, ce gândeşte Mihai Eminescu. Era socotit un element poate periculos, poate ostil. Profesor universitar doctor Nae Georgescu, bună seara, profesor doctor Teodor Codreanu, scriitor, profesor doctor Gheorghe Ene, tot scriitor. Bună seara. Mă va ajuta în această seară colegul nostru de la „Ziua”, Victor Roncea. Şi el preocupat. Are câteva teme şi îşi dedică o mare parte din energie acestor teme şi îi mulţumim pentru că ne-a sprijinit în această emisiune. Victor Roncea, e un subiect delicat?
Victor Roncea: E delicat, ca sufletul neamului românesc. Dar revine iată după 1989 în forţă, pentru că e bine să amintim că, până în 1989, Eminescu a fost interzis. Mihai Eminescu a fost la index cu anumite scrieri ale sale, în special cele politice şi cele jurnalistice. În 1989, înainte de căderea regimului, s-a încercat să se publice, fiind vorba de centenarul morţii lui Mihai Eminescu, volumul 10 din seria consacrată lui Mihai Eminescu, care cuprindea scrierile politice, dupa volumul 9, din anii ’80. Atunci am aflat şi eu că Mihai Eminescu a scris mult mai mult decât ce învăţam în şcoală. Şi aşa am aflat că există o luptă pentru Mihai Eminescu cel adevărat. Acea carte era interzisă oficial, dar circula pe sub mână. Mihai Eminescu devenise un fel de marfă de contrabandă culturală naţională. După 1989 am avut posibilitatea să aflăm mult mai multe despre adevărata viaţă a lui Mihai Eminescu.
Radu Moraru: Dar n-am avut o zbatere aşa, să aflăm foarte multe.
Victor Roncea: Nici până astăzi nu se ştiu foarte multe date. Şi există, cred eu, forţe din aceeaşi sferă a celor care au încercat în urmă cu 120 de ani să îl disocieze pe Mihai Eminescu jurnalistul de opera sa, sa îl taie, de o parte poetul şi de o parte omul politic, militantul pentru cauza naţională, şi să îngroape acea parte de activist politic a lui. Aceleaşi forţe, cred eu, acţionează şi astăzi. După 120 de ani.
Nae Georgescu: Să nuanţăm.
Radu Moraru: De ce noi românii nu facem odată o discuţie clară, deschisă, publică, domne, ăsta e Mihai Eminescu? Cu bune, cu rele, cu exagerări, cu tuşe mai groase…
Nae Georgescu: Nu îl cunoaştem. Să nu credeţi că e cineva care îl cunoaşte pe Mihai Eminescu şi nu vrea să spună. Ziarul „Timpul” e cam nedesfăcut, ziarele din acel timp sunt curate. Nu există un proiect, un program. Ca să o facă cineva, trebuie ca o instituţie să îşi pună în plan această cercetare.
Victor Roncea: Vreau să subliniez faptul că după 20 de ani nu există o catedră Mihai Eminescu.
Nae Georgescu: Noi ce facem, facem pe cont propriu fiecare.
Radu Moraru: De ce a fost sacrificat Mihai Eminescu? E una din cărţile dumneavoastră. De ce totuşi nu îl eliberăm odată pe Mihai Eminescu pentru marele public?
Teodor Codreanu: Dintr-o anumită pudoare ideologică. Mihai Eminescu e ocolit cu obstinaţie atât în sfera învăţământului preuniversitar, cât şi în alte domenii ale culturii. Sunt 16 volume masive din opera lui Mihai Eminescu, fiecare în jur de 1000 de pagini. Şi e foarte greu să parcurgi toate aceste volume. De aceea Mihai Eminescu rămâne mereu un mare necunoscut.
Radu Moraru: Totuşi, 16 mii de pagini sunt ce citit.
Teodor Codreanu: Evident că sunt de citit, mai greu de înţeles şi de acceptat. Astăzi, biblioteca a cam lăsat locul internetului, unde există o subcultură de masă şi de aceea interesul pentru marile lecturi e din ce în ce mai slab.
Radu Moraru: Spune Mihai Eminescu nişte adevăruri care n-ar trebui să fie cunoscute niciodată de marele public?
Nae Georgescu: Are nişte teorii. Înlănţuirea unor adevăruri într-un context teoretic. Or, teoria duce la ideologii.
Radu Moraru: Acum e vremea. Nu vedeţi că toţi caută ideologii noi, o societate nouă? Nu mai e bun capitalismul, că şi-a arătat limitele, globalismul scârţâie. S-ar potrivi teoriile lui Mihai Eminescu?
Nae Georgescu: Mihai Eminescu are o teorie generală conservativă care implică anumite frâne progresului şi aruncării în gol către viitor. Implică anumite responsabilităţi pe care noi astăzi nu vrem să le mai luăm.
Radu Moraru: Daţi-mi un exemplu?
Nae Georgescu: Protecţionismul vamal, de pildă. El spune să ne protejăm propriile noastre mărfuri. Noi nu acceptăm asta astăzi.
Gheorghe Ene: În încercarea de a completa poziţia colegilor mei, aş opta pentru dublarea sacrificat – autosacrificat, pornind de la ideea că Mihai Eminescu şi-a asumat în cunoştinţă de cauză rolul de apărător al valorilor şi intereselor naţionale. Lua în calcul consecinţele. A constatat cu puţin timp înainte de îmbolnăvire, respectiv în 1883, că devenise respectat, dar urât de toată lumea politică. Pentru curajul lui extraordinar de a scoate la lumină disfuncţii, vulnerabilităţi, ameninţări şi chiar infracţiuni consumate la adresa siguranţei naţionale, precizând că siguranţa naţională constituie o instituţie cu abordare socială globală, prin prisma asigurării stabilităţii, echilibrului şi dezvoltării nestânjenite a tuturor componentelor economice. Deci sub acest aspect Mihai Eminescu ştie că se autosacrifice…
Radu Moraru: Să nu uităm, el a fost sprijinit la început de clasa politică, încurajat, promovat, după care el devenise inamicul public numărul unu.
Victor Roncea: Şi nu mai putea fi controlat.
Gheorghe Ene: El s-a simţit, şi a fost ameninţat atât din interior, în special de către clasa politică, pentru curajul, corectitudinea, exactitatea cu care releva cauzele, efectele, formele de manifestare ale acţiunilor şi inacţiunilor prin care era prejudiciat statul român, pentru faptul că el avea în aprecierea şi valorizarea societăţii o perspectivă…
Victor Roncea: O perspectivă naţională.
Radu Moraru: Credeţi că Mihai Eminescu ataca teme… sau aveţi dovezi că temele din articolele sale, din discursurile sale politice făceau referire la trădările naţionale, la jaf economic, la cum se dădea şpaga în timpul jocurilor de cărţi…
Gheorghe Ene: Componentele de siguranţă naţională erau extrem de largi. Cuprindeau aspectele din domeniul intern, problematica de apărare în relaţiile externe cu factori de risc calificaţi sau cu …
Radu Moraru: M-aţi pierdut aici…
Gheorghe Ene: Decizionali din sfera puterii, dar şi cu reprezentanţi ai unor servicii secrete. Fac precizarea că Eminescu avea capabilitatea să realizeze că serviciile secrete erau deosebit de utile pentru toate ţările, cu atât mai mult pentru România, şi ştia că puterile angajau oameni cu calităţi şi disponibilităţi extraordinare. Şi el însuşi a devenit o instituţie de apărare şi promovare a intereselor naţionale, chiar dacă nu era implicat…
Radu Moraru: M-am prins. Omul servea serviciile noastre patriote care…
Gheorghe Ene: În perioada constituirii statului naţional unitar.
Radu Moraru: De când se ştia că România urmăreşte să constituie statul naţional unitar?
Gheorghe Ene: Încă înainte de 1800, boierii români, oamenii din conducerile instituţiilor, adresau marilor puteri solicitări care vizau la început sporirea autonomiei de stat, iar în ultimă instanţă dobândirea independenţei prin mijloace legale.
Radu Moraru: Trebuie să spunem că e posibil ca Mihai Eminescu să fi devenit inamic public pentru Imperiul Austro-Ungar, pentru Rusia…
Gheorghe Ene: Nu numai că e posibil, Mihai Eminescu era chemat săptămânal la Viena alături de Slavici, să dea garanţii de securitate, pentru că Mihai Eminescu atacase raţiunea de a fi a dualismului austro-ungar. Motiv pentru care a fost obligat să îşi întrerupă studiile la Viena şi să opteze pentru Berlin.
Radu Moraru: Interesant. Atunci e posibil ca imperiile să fi crezut că el e un fel de agent secret care acţionează sub acoperirea de gazetar, om politic, şi să fi montat o întreagă maşină de urmărire a lui?
Victor Roncea: Cred că era un agent nesecret al României.
Gheorghe Ene: Înainte de plecarea la studii la Viena, Mihai Eminescu era iniţiat în unele acţiuni pe specific cultural, de promovare a intereselor româneşti. Iar pe perioada studiilor deja probase capacitatea de a pune în dificultate Austro-Ungaria prin organizarea Congresului românilor de pretutindeni în contextul unei activităţi de mai mică amploare, serbarea de la Putna.
Radu Moraru: Vă întrerup…
Nae Georgescu: Ca istoric literal, vreau să spun că Mihai Eminescu avea 20 de ani. Şi în aceşti 20 de ani, ca tânăr student în Viena, reuşeşte să unească câteva societăţi ale studenţilor români, în această România Jună. El şi cu Slavici.
Radu Moraru: Dar cum reuşeşte?
Nae Georgescu: Prin discurs şi prin idei practice. Le spune, faceţi-vă o bibliotecă. Fiecare să aducă de acasă un ziar, sau o carte… şi prin scris. El scrie în acest timp, debutează la 20 de ani în Convorbiri Literale. Şi în presa politică. Chiar textele pe care le publică la 20 de ani sunt foarte importante. Explică situaţia Imperiului Austro-Ungar cu cele 8 naţiuni. Explică cum cehii s-au unit între ei… toţi se unesc, hai să facem şi noi un congres, să ne unim şi noi românii între noi. În alte articole atacă puternic maghiarimea.
Radu Moraru: În ce sens o atacă?
Nae Georgescu: Administraţia maghiară din partea ungară a Imperiului Austro-Ungar trebuia să rezolve problemele a vreo 7 popoare, printre care şi ale românilor. Or, ungurii nu reuşeau să facă faţă la probleme de administraţie. Pe de altă parte, întâlneau elementul românesc, foarte mândru, cu o cultură adâncă. Şi Mihai Eminescu asta spune, ungurii nu sunt un popor, sunt o populaţie. Ei nu au cultură, nu au limbă…
Radu Moraru: Am înţeles. Domnul profesor Teodor Codreanu, credeţi că Mihai Eminescu ar vexa astăzi pe cineva? Uniunea Europeană, ţări din Uniunea Europeană, faptul că noi ni-l asumăm aşa cum a fost el? Credeţi că astăzi textele lui ar stârni patimi, uri?
Teodor Codreanu: Nu e vorba să vexeze pe nimeni, dar cei care atunci nu au putut să intre în complexitatea gândirii lui Eminescu, evident că au urmaşi şi că nici astăzi Mihai Eminescu nu convine tuturor. Unii consideră că ar fi antieuropean. S-au pus pe fruntea lui Mihai Eminescu fel de fel de etichete. Reacţionat, extremist, paseist, antisemit. Altminteri, europenitatea lui a fost confirmată de Titu Maiorescu. Titu Maiorescu a avut o atitudine dintre cele mai complexe faţă de Mihai Eminescu. Sunt astăzi voci care îl condamnă pe Maiorescu că prin anumite acţiuni ale sale a contribuit la trecerea lui Mihai Eminescu în zona aceea a tragismului din ultimii 6 ani ai vieţii. Pe de altă parte, Maiorescu, care era o personalitate complexă, are conştiinţa greşelilor lui faţă de Mihai Eminescu, şi interesant că imediat după moartea poetului el e acela care îl introduce propriu-zis în canonul literal românesc. În 1989, la scurt timp după decesul lui Mihai Eminescu, Maiorescu publică celebra lucrare „Eminescu şi poeziile lui”. În finalul acestei lucrări face o celebră profeţie privind centralitatea canonică în limbajul nostru de astăzi, a poeziei lui Mihai Eminescu. „Pe cât omeneşte se poate vedea, limba poeziei române din secolul 20 va începe sub auspiciile geniului lui”. Fapt confirmat de evoluţia culturii noastre din secolul 20.
Radu Moraru: Dar care au fost cei mai aprigi adversari ai lui Mihai Eminescu?
Nae Georgescu: Ca istoric literal, e vorba de grupul ardelenesc, Grama, Canonicul Bunea, Aron Lensuşianul, care nu concepeau ca un puşti să fie mare poet şi liderul poeziei româneşti.
Teodor Codreanu: Paradoxul e că Maiorescu îl introduce în canonul literal românesc, iar un canonic de la Blaj îi contestă această poziţie a lui Eminescu. Din pricină că Alexandru Grama era un adversar al Societăţii Junimea.
Gheorghe Ene: Aş dori să adaug şi eu ceva la aceste precizări. Faptul că Mihai Eminescu doar a deranjat interese, dar a fost respectat şi înţeles de către factorii de putere străini, o dovedim prin aceea că la moartea lui inclusiv mari oficioase europene i-au apreciat calităţile deosebite. În primul rând ca publicist. El a fost văzut la început în Europa pe componenta de politică externă. La Timpul era redactor de politică externă, ca de altfel şi la Curierul de Iaşi. În 1889, Mihai Eminescu este însuşit pe linia imperialismului, fenomenul imperial cultural, inclusiv de către Rusia. Deşi a avut mari meciuri pe această relaţie, prin baterea unei medalii cu acceptul Moscovei. Semn că putea fi luat în considerare inclusiv ca valoare a acestui spaţiu.
Victor Roncea: Dar în acelaşi timp, la publicarea volumului 10, ofiţerii de Securitate recomandau conducerii statului că ar fi bine să nu se publice ca să nu deranjăm interesele URSS şi ale Israelului.
Nae Georgescu: Volumul 10 e unul din cele 5…
Victor Roncea: Da, e volumul mai delicat, dupa 9…
Radu Moraru: Credeţi că astăzi ar putea fi etichetat Mihai Eminescu antisemit?
Victor Roncea: Nu.
Nae Georgescu: Mihai Eminescu e un teoretician. Se adresează oamenilor care sunt dornici de teorie.
Radu Moraru: Dar vedeţi că dacă Mihai Eminescu ar fi fost ascultat, sprijinit, înţeles, poate că astăzi am fi asistat la o societate unde unul dintre teoreticieni să fi fost Mihai Eminescu. Dacă tot ce îmi spuneţi e adevărat, înseamnă că omul chiar lucra la un proiect de societate europeană pe următorii 100 de ani, nu scria atunci ca un ziarist…
Nae Georgescu: Nu era artiglier, deci avea… are 3 teorii majore.
Radu Moraru: Plus că e posibil ca ceea ce promova el să vină din ideile promovate de serviciile secrete româneşti, care erau la începuturi. Adică să fi fost pe filonul ăla naţional.
Gheorghe Ene: Criticismul lui Mihai Eminescu ţine de şcoala Junimii, dar şi de influenţa exercitată de Kant şi de pozitivism, fapt care trebuie înţeles ca metodă de corecţie şi asanificare a societăţii româneşti. Pentru ca astfel să poată fi mai uşor şi corect integrată în cultura europeană. Mihai Eminescu nu poate fi acceptat de elita apuseană decât ca un spirit genial, ca un promotor al intereselor unei ţări…
Radu Moraru: Eu cred că trebuie să îl recitim pe Mihai Eminescu astăzi… poate am găsi nişte răspunsuri.
Victor Roncea: Numai la nivelul doi şi trei el e receptat ca un adversar al marilor puteri sau ca un ziarist care se angajează în lupta politică de pe poziţia unui partid.
Radu Moraru: Ştiţi ce e interesant? Moartea lui Mihai Eminescu era perioadă în care omenirea era pregătită pentru cele două mari sisteme care s-au planificat, comunismul şi capitalismul. Cele două mari experimente pe care omenirea avea să le trăiască în următorii 100 de ani. 1889-1989, 100 de ani s-a întins comunismul.
Nae Georgescu: Eminescu a avut intuiţia… primului război mondial. Intuiţia pericolului comunist.
Radu Moraru: Dar el avea o a treia cale?
Teodor Codreanu: A treia cale a lui Mihai Eminescu era organicismul. Reacţionarismul lui de fapt nu e în sensul negativ care se vehiculează astăzi, ci el considera reacţionarismul ca o reacţie împotriva unei boli.
Radu Moraru: Luăm o scurtă pauză. Ne întoarcem la aceste idei. Se conturează de ce uneori ne e teamă să nu supărăm marile puteri, nu l-am răscitit pe Mihai Eminescu, de ce uneori l-am ascuns. De ce uneori era foarte deranjant pentru momente politice diferite ale societăţii europene, româneşti. Publicitate.

Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Un mail foarte interesant. „Nu am scris până acum la nicio emisiune TV. Acum simt o imensă revoltă. Românul absolut e tema emisiunii dumneavoastră. Târziu, la 50 de ani, a trebuit să aflu că am învăţat numai minciuni la şcoală. Să le fie ruşine academicienilor, scriitorilor, profesorilor universitari, care predau limba şi literatura română, tuturor acelora care au ascuns adevărul sau au plecat capul ca sabia să nu-l taie. Până când avem asemenea intelectualitate, această ţară va da numai oameni neterminaţi. Ar fi timpul ca să ne asumăm toate şi aşa-zisele rele. Să le fie ruşine celor care fac programa şcolară şi nu se alocă ore de studiu suficiente operei lui Mihai Eminescu, şi operei sale politice. Măcar am avea posibilitatea să cunoaştem şi o parte de istorie, poate mai adevărată decât cea studiată până acum vârâtă pe gâtul generaţiilor întregi de elevi”. Şi are dreptate. Domne, am învăţat mai mult despre Marx, despre Engel, despre Lenin… Cred că la fel am putea să îl studiem şi pe Eminescu, rece. Mai ales astăzi.
Nae Georgescu: În „Istoria Sociologiei Româneşti”, regretatul Ion Ungureanu îi dedică un capitol destul de consistent.
Victor Roncea: Eminescu poate fi considerat si un parinte al sociologiei româneşti.
Radu Moraru: Ştiu, dar Mihai Eminescu ar trebui studiat astăzi de la nivel de liceu. Scrierile sale, dacă pui data de astăzi, sunt extrem de actuale. Faptul că avem o clasă politică ce a trădat România prin elementele sale…
Nae Georgescu: Prin tăierea rădăcinilor, cum spune Eminescu. E o pată de ulei superpusă, nu mai are rădăcinile în sol această clasă politică. Şi tinde a se reface fenomenul. Deci ar trebui să stopăm refacerea fenomenului ca atare.
Teodor Codreanu: În România sunt practic două popoare. E aşa-numita pătură superpusă şi România profundă. Prăpastia aceasta…
Radu Moraru: Şi nu cumva desenul ăsta… Practic aici sunt românii, aici e ţara lor, şi ăştia sunt aici. Că asta e problema. Noi nu prea reuşim să ajungem aici. Dar credeţi că a fost un program întins pe 100 de ani? Ştiţi de ce vă întreb, pentru că e inadmisibil ca România să nu fi pus în 100 de ani mai multe rădăcini la conducerea ei.
Nae Georgescu: Nu, domne, Mihai Eminescu spune că acesta e un fenomen natural. El are teoria selecţiei sociale negative. El spune aşa, luaţi o lopată de nisip, aruncaţi-o în aer şi veţi vedea că ea se va organiza pe pământ sub formă de grămadă. Dedesubt vor fi boabele mai grele şi deasupra pleava. La fel funcţionează şi lopata socială. Ce e greu, ce e serios, stă dedesubt, în umbră, nu se bagă. Şi spune, asta e o tendinţă naturală a omului. Şi spune el, trebuie să găsim nişte corective. Trebuie ca să nu ne conducă numai Pacoste, Cioară… şi atunci spune, trebuie să găsim nişte metode de a-i obliga pe ăştia, ori să se dea la o parte, ori să se implanteze în piramida socială. Şi metodele lui sunt piramida meritului, meritocraţia… el spune, trebuie să instaurăm o dictatură a meritului, meritocraţia. Nu democraţia.
Radu Moraru: Evident că Mihai Eminescu era contemporan cu marii ideologi ai celor două sisteme care se năşteau puternic, şi ăia erau deranjaţi cu toţii. Lasă-ne frate, vii tu să ne dai a treia cale… şi sigur, eu nu cred că Mihai Eminescu era el omul minune. Era un geniu, dar probabil avea multe informaţii şi era hrănit de oamenii sistemului românesc de atunci. Şi e posibil ca tocmai aceia să îl fi lăsat din braţe pe Eminescu, pentru că el devenise deranjant, or, jocurile se cam făceau. Ne-am făcut jocurile la 1877, cu Războiul de Independenţă, pregăteau Marea Unire, poate că aveau nevoie de linişte, şi din mai multe scrieri rezultă că Mihai Eminescu nu putea fi potolit. Or, persoanele care deranjau erau scoase în general nebuni. Există în documentele pe care le-aţi văzut, de-a lungul anilor, anumite elemente care să arate că nebunia lui a fost fabricată? Că el a fost tot timpul urmărit de birouri de informaţii străine?
Gheorghe Ene: Există o serie de documente ale epocii. Din care rezultă că era în obiectivul serviciilor speciale şi lucrat calificat în forme deosebit de avansate. Urmărit profesionist pentru infracţiuni la adresa unor centre de putere şi pentru periculozitatea deosebită pe care o prezenta prin afirmarea intereselor naţionale şi combaterea intereselor din spaţiile respective.
Radu Moraru: Era urmărit şi de serviciile secrete româneşti?
Gheorghe Ene: Nu. Poliţia l-a reţinut în mai multe rânduri…
Radu Moraru: Dar era turbulent înţeleg. Adică la un moment dat o mai lua cu şpriţul…
Gheorghe Ene: Nu, Mihai Eminescu nu a fost băutor.
Victor Roncea: La rândul său făcea parte dintr-o organizaţie secretă…
Radu Moraru: Dar nu spuneţi că Mihai Eminescu nu lua un şpriţ? Nu putem să îl scoatem călugăr.
Nae Georgescu: Bea vin roşu şi cânta doine de dor şi de jale din Ardeal, să spunem la beţie.
Radu Moraru: Dar Veronica Micle e posibil să fi fost vreun agent care să îl şi toarne?
Victor Roncea: Nu. În schimb un agent de acest gen era Slavici, prietenul lui.
Gheorghe Ene: Eminescu se afla şi în atenţia unor organe ale Administraţiei de Stat cu rol de protejare a ordinii interne. Pentru că prin acţiunile purtate pe cont propriu, prin poziţiile luate înainte de exprimarea punctului de vedere oficial în relaţiile externe în legătură cu criza orientală, în legătură cu Convenţia din 4 aprilie privind înţelegerea româno-rusă pentru ca trupele ruseşti să traverseze România şi să acorde unele facilităţi pe linia aprovizionării cu alimente, animale pentru transport şi aşa mai departe. Dar Mihai Eminescu prezenta inclusiv pentru factorii interni un pericol pentru că el, implicându-se în acţiuni de combatere a centrelor de putere, deranja inclusiv în străinătate, iar atitudinea străinilor se repercuta inclusiv în deciziile luate… cei mai deranjaţi au fost austro-ungarii.
Teodor Codreanu: Afacerea Strusberg, de pildă.
Gheorghe Ene: Austro-ungarii l-au expulzat. Renunţarea la studiile de la Viena nu e o opţiune a lui Eminescu. Prin faptul că era şicanat şi invitat săptămânal la poliţie, prin procesul de presă intentat pentru unele articole politice, el a fost adus în situaţia de a nu mai putea respira în teritoriul austro-ungar.
Radu Moraru: Dar el era bănuit că ar fi un agent trimis de români, infiltrat la Viena acolo?
Teodor Codreanu: În 1870 el a avut un proces de presă. Şi norocul lui a fost că acest proces de presă s-a prelungit peste 6 luni, când se prescria. Şi astfel a scăpat de condamnare.
Radu Moraru: Deci de atunci era urmărit să fie cuminţit?
Gheorghe Ene: Dar aici e întrebarea deosebită. Infracţiunile la adresa securităţii unui stat se judecă în regim de primă urgenţă. Şi rămâne întrebarea, de ce a fost iertat? Sunt şi unele considerente care nu exclud implicarea unor oameni politici români…
Radu Moraru: Vreun aranjament. Să zicem că dacă voiau ăia îl rădeau, dar ceva s-a întâmplat…
Gheorghe Ene: El a fost protejat…
Teodor Codreanu: Domnule Radu Moraru, dumneavoastră sunteţi un ziarist incomod. Orice ziarist incomod are de plătit. Eu cred că aveţi mulţi duşmani.
Radu Moraru: Da, dar şi mulţi prieteni. Cred că mai mulţi prieteni.
Victor Roncea: Acesta este avantajul…
Teodor Codreanu: Ei bine, Mihai Eminescu a fost unul din cei mai incomozi ziarişti pe care i-a avut cultura românească. Publicistica e aceea care a făcut ca el să fie scos din viaţa publică. Începând cu 1880, când Maiorescu a publicat, în Timpul, articolul lui programatic de întoarcere a politicii româneşti dinspre lumea francofonă spre cea germană, ei bine, Mihai Eminescu a publicat în timpul studiului lui Maiorescu, dar cu observaţii foarte critice. El era un păstrător al echilibrului în Europa. Paradoxul eminescian este că el era de formaţie germană, dar a simţit că există pericolul expansionismului german. Era atunci proiectul ca lumea germană să pună stăpânire pe gurile Dunării.
Gheorghe Ene: Şi să colonizeze părţi din România.
Teodor Codreanu: Primejdia aceasta el a simţit-o de atunci. Şi deşi nu era un francofil, a simţit că lumea franceză păstrează echilibrul în Europa.
Radu Moraru: De ce spuneai de Slavici?
Victor Roncea: Spuneam că a fost lucrat, ca sa preiau terminologia domnului Ene, pe toata linia, inclusiv de prieteni. Slavici, unul dintre ei, de exemplu, a fost un agent al Austro-Ungariei. E drept, poate lucra şi pentru România. Ar fi fost un agent dublu. Dar mai mult decât atât, Mihai Eminescu în ziua în care a fost ucis civil, ca să spunem aşa, ziua morţii civile, 28 iunie 1883, el a plecat de la Slavici de acasă, de aici, din Piaţa Amzei. Soţia lui Slavici era de origine maghiară. Ea e cea care a alertat poliţia, susţinând că Mihai Eminescu e nebun. Poliţia s-a dus după el unde se refugiase…
Radu Moraru: E interesant.
Victor Roncea: Slavici îl urmărise chiar şi în Societatea Carpaţi.
Radu Moraru: Dar atenţie, el făcuse un tărăboi în dimineaţa respectivă. E posibil să fi fost de fapt abţiguit. A tras şi el o noapte mai lungă.
Gheorghe Ene: S-au făcut… internarea aceea a lui în cămaşa de forţă a însemnat o nerespectare flagrantă a legilor româneşti din perioada respectivă. Călin Cernăianu a studiat legislaţia penitenciarelor, legislaţia caselor de sănătate din vremea aceea şi a stabilit foarte clar că pentru Mihai Eminescu nu s-au respectat regulile elementare. Adică pentru a fi internat într-un sanatoriu trebuia acceptul a doi medici. Ei bine, nu s-a respectat deloc acest fapt. Mihai Eminescu a fost internat pe baza unui simplu bileţel trimis de doamna Slavici, în dimineaţa aceea, către Maiorescu, alarmată că Mihai Eminescu e foarte rău şi trebuie …
Radu Moraru: Scăpaţi-mă de Mihai Eminescu că e nebun. Dar există acest bileţel?
Nae Georgescu: George Călinescu l-a găsit şi e la arhiva Institutului „George Călinescu”.
Radu Moraru: Foarte interesant!
Gheorghe Ene: Am vrut să răspund la întrebarea privind relaţia suspectă dintre Eminescu şi Slavici în problema comportamentului faţă de Austria. Trebuie să pornim de la ideea că Slavici era cetăţean austro-ungar şi aşa a şi murit. Apoi faptul că Slavici era ofiţer austro-ungar şi avea obligaţii pe care…
Radu Moraru: Ofiţer racolat şi de serviciile secrete româneşti.
Gheorghe Ene: Sigur, el dădea informaţii Austro-Ungariei, chiar şi până în 1883. Şi sunt documente în acest sens. Mihai Eminescu chiar îl bănuieşte, şi în anumite perioade încearcă să îl evite. Dar prietenia lor era destul de veche. I-a fost greu să adopte o atitudine tranşantă în această problemă.
Radu Moraru: Eminescu era clar un produs de geniu al României de atunci. De ce au acceptat… Domne, dacă nu doreau acest lucru, nu îl dădeau jos din braţe. De ce au acceptat să îl sacrifice? Că asta e, îl internau, după trei zile îl scoteau, 3 luni, şi reluau…
Teodor Codreanu: A existat tentativa ca Mihai Eminescu să fie plecat în ziua aceea, a desfiinţării Societăţii Carpaţii, să plece la Botoşani, să îl aducă pe fratele său, Nicolae, să îl interneze la Şuţu. Dimitrie Sturdza, ministrul de Externe de atunci, a vrut ca lucrurile să se rezolve paşnic. Slavici ştia acest fapt. Slavici pretinde că a plecat să se trateze la Hale, în Germania. Dar el de fapt, la sfatul lui Sturdza, a plecat pentru câteva zile la Măgurele, unde Sturdza avea o moşie. Pe 26 iunie, Maiorescu scrie că a făcut o plimbare la Măgurele. Şi el spune că Slavici era plecat. În realitate, plimbarea lui la Măgurele a fost o întâlnire cu Slavici şi în această întâlnire el a încercat să îl salveze pe Mihai Eminescu.
Radu Moraru: Atunci reformulez întrebarea: e posibil ca Mihai Eminescu să fi luat viteză? E o formulă neacademică. În sensul că omul chiar nu mai asculta de nimeni şi la un moment dat să devină chiar periculos, prin acţiunile sale, pentru proiectul România 1918?
Teodor Codreanu: Ultimul lui articol din Timpul era scris împotriva abuzurilor faţă de presă. Un articol scris impecabil ca de altfel şi celelalte. Aşadar, o asemenea minte nu putea să deraieze brusc.
Radu Moraru: Totuşi vedeţi, a rămas fără bani.
Victor Roncea: I s-au tăiat toate mijloacele.
Radu Moraru: Un produs de geniu care ani de zile a ajutat România. Practic, serviciile şi oamenii politici s-au folosit de el ca să poată negocia de pe poziţii egale. Bun. Şi la un moment dat i se taie fondurile… Păi cum să devină Mihai Eminescu sărac?
Teodor Codreanu: Petre Carp negocia atunci la Viena tratatul secret. Şi zgomotul pe care îl face Mihai Eminescu în presă incomoda aceste demersuri. Şi el trimite vestita telegramă: „…şi mai potoliţi-l pe Mihai Eminescu”.
Radu Moraru: Dar ce negociau ei atunci?
Teodor Codreanu: Tratatul Tripla Alianţă. Un tratat care a funcţionat până la primul război mondial.
Gheorghe Ene: Tripla alianţă viza conferirea unui plus de siguranţă Germaniei şi Austro-Ungariei care la Tratatul de la Berlin, iunie-iulie 1878, a umilit Rusia. De asemenea se simţea ameninţată de Franţa, pe care o coborâse în rangul de a doua putere a Europei. Faţă de aceasta, cele două ţări doreau să îşi ia revanşa şi sigur că atragerea României în sfera lor de interese viza ca teritoriul naţional german şi austro-ungar să fie cruţat de o eventuală conflagraţie, teatrul de operaţiuni urmând să fie plasat în România, ca pierderile marilor puteri să fie mici. Atragerea României a fost un fel de dragoste cu forţa. Dar românii au ştiut să profite, pentru că îşi consolidaseră statul, cuceriseră independenţa, au obţinut acceptul marilor puteri pentru ca România să devină o putere în sud-estul Europei…
Radu Moraru: Deci am intrat în NATO, ca să spun aşa…
Teodor Codreanu: Exact.
Radu Moraru: Rusia a fost deranjată? Foarte deranjată?
Nae Georgescu: Da, da.
Gheorghe Ene: A pregătit peste 25 de ani revanşa pe care şi-a luat-o.
Victor Roncea: Dar din punctul de vedere al lui Mihai Eminescu era o trădare a intereselor românilor din Transilvania.
Teodor Codreanu: Garanţiile acestea se bazau pe sacrificarea Ardealului. Tocmai de aici e cheia înţelegerii recalcitranţei lui Mihai Eminescu în ziua în care s-a desfiinţat Societatea Carpaţi. Faptul era pregătit deja mai înainte de serviciile secrete româneşti, când un demnitar al vremii, Petre Grădişteanu, a ţinut un discurs foarte interesant la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, de la Iaşi. Şi Mihai Eminescu a fost programat atunci să meargă să ţină un discurs. Dar văzând demagogia din jurul evenimentului, Mihai Eminescu a renunţat, scârbit. Ei bine, în acel articol, în acel discurs al lui Grădişteanu, se spune despre politica lui Carol I, că în coroana domniei regelui lipsesc câteva diamante. Era o metaforă pentru Bucovina, Basarabia şi Ardeal. Această metaforă politică a stârnit un conflict diplomatic foarte violent între Bucureşti şi Viena. Şi ministrul nostru de Externe cu Petre Grădişteanu au fost chemaţi la Viena să îşi ceară scuze. Or, acest eveniment a contribuit indirect la argumentarea desfiinţării Societăţii Carpaţi.
Radu Moraru: De ce timp de 6 ani aproape, Eminescu nu e reabilitat de către nimeni dintre cei care serveau patria? Adică 6 ani de zile… Întrebare, e posibil Mihai Eminescu să fi bătut mâna cu vreun serviciu din Franţa, a trădat vreodată Eminescu?
Nae Georgescu: Nu, a fost amăgit în această perioadă.
Teodor Codreanu: El trebuia îndepărtat din viaţa publicistică. De aceea a şi fost dus la Oberdobling, Viena. Şi Eminescu trebuia să stea acolo 2 ani de zile. Imaginaţi-vă ce însemna asta? Ori Mihai Eminescu şi-a revenit rapid la Viena, pentru că acolo nu i-au mai făcut tratament cu mercur, ori primul lui gând a fost să se întoarcă în ţară. Ordinul lui Maiorescu a fost să nu meargă în ţară, ci să meargă la o plimbare în Italia.
Radu Moraru: Deci e posibil ca România să fi primit un… bă, băieţi, radeţi-l pe Eminescu, să nu îl mai vedem la televizor, cum ar veni.
Nae Georgescu: Eminescu vine până la urmă în Bucureşti pe 17 martie 1884. Exact pe 17 martie 1884 se desfiinţează ziarul Timpul.
Gheorghe Ene: Mihai Eminescu nu trebuia să rămână nici în Bucureşti…
Radu Moraru: Aşa de tare era Mihai Eminescu, încât României i s-au promis sancţiuni dure dacă nu îl ţin pe Mihai Eminescu…
Gheorghe Ene: Austro-Ungaria a hotărât ziua în care să percheziţioneze şi să excludă persoanele cu rol important în Societatea secretă Carpaţii. Domiciliile au fost …
Radu Moraru: Deci ordinul a venit de la Viena? Deja e un meci pe care îl regăsesc până în zilele de astăzi. Deci în ce societate era Titu Maiorescu?
Nae Georgescu: Era şi în Societatea Carpaţii… care avea 7-8 mii de membri.
Radu Moraru: El la ce echipă juca? Titu Maiorescu? Juca şi în altă echipă decât echipa României? Avea vreo înţelegere… de exemplu, Slavici era ofiţer. Titu Maiorescu avea vreo palmă bătută cu vreun…?
Teodor Codreanu: Nu, avea interese. De pildă, el ca avocat…
Victor Roncea: Dar a fost francmason sau nu?
Nae Georgescu: În tinereţe a fost francmason.
Radu Moraru: Deci el juca în tabăra străinilor?
Teodor Codreanu: Nu, ale intereselor personale.
Gheorghe Ene: Maiorescu avea interes să se menţină în spaţiul de maximă audienţă politică, ştiind că pentru aceasta trebuia să ai acceptul puterilor. Nu aş spune că era duplicitar, era avocat. În plus studiase la Viena, era om de formaţie germană…
Radu Moraru: Deci practic ce se întâmplă astăzi în România, să fie acest joc permanent între tovarăşi.
Gheorghe Ene: Ceea ce trebuie menţionat e faptul că Maiorescu l-a format, l-a promovat, dar Maiorescu a exercitat permanent un control extraordinar asupra lui, ştiind tocmi că, prin capacităţile sale ieşite din comun, el deranja continuu, nu numai în partid, dar şi în exterior. Şi el l-a controlat şi a fost alături de el până la depunerea la Bellu.
Radu Moraru: Asta arată că Maiorescu dădea impresia că e cu ăia de afară…
Gheorghe Ene: Ţara aceasta şi-a promovat interesele şi a ajuns să realizeze progrese extraordinare cu implicarea a sute de oameni politici din fiecare tabără.
Nae Georgescu: Să ştiţi că anii aceştia au fost numiţi în istoria noastră drept anii de risc ai politicii brătiene. S-a obţinut independenţa, unitatea şi aşa mai departe, dar totul s-a obţinut cu un risc total. Au câştigat de fiecare dată, sunt vreo 5 victorii în această perioadă.
Victor Roncea: Dar proiectul lui Eminescu era tot 1918, Dacia Mare.
Nae Georgescu: Sigur ca da.
Gheorghe Ene: Cred că am putea să facem o observaţie. Prin bogăţia informaţiilor pe care le deţinea, el a avut acces direct şi indirect la peste 76 de publicaţii străine, din care peste 20 de oficioase. Avea capacitatea extraordinară de a se informa, dar posibilitatea efectuării unei sinteze unice… fapt pentru care…
Nae Georgescu: Şi stăpânea vreo 4 limbi de larga circulatie.
Radu Moraru: Era un geniu.
Gheorghe Ene: Recunoscut de toţi, inclusiv de adversari.
Radu Moraru: Dar vedeţi care e drama noastră? Ţară mică, genii sacrificate.
Teodor Codreanu: Aşa s-a întâmplat cu Eminescu, zice Slavici. Noi l-am sacrificat. Iar Eminescu are conştiinţa acestui sacrificiu şi în 1884, cum ajunge la Iaşi, într-o scrisoare către Petre Misir, spune textual: „Eu sunt un om sacrificat”. Deci a avut deplina conştiinţă a sacrificiului pe care l-a trăit.
Radu Moraru: Vedeţi ce face o emisiune de televiziune? Că fără să ştiu această scrisoare, din ceea ce spuneaţi, scenariul e destul de limpede.
Nae Georgescu: Dumneavoastră aţi pus o întrebare la care noi încă n-am găsit răspuns. De ce timp de 6 ani de zile Eminescu n-a fost reabilitat?
Radu Moraru: Dar vă mai adresez o întrebare. De ce 100 de ani a fost pusă talpa cenzurii pe Mihai Eminescu? Şi eu îmi permit să emit o ipoteză. Probabil că România a arătat ce produse de geniu poate scoate şi s-a vrut probabil o lecţie, pentru că aşa merg băieţii ăştia care vor să dea lecţii, gândesc pe 200 de ani înainte, să ni se dea o lecţie ca nu cumva vreodată să mai avem tupeul să mai scoatem produse de asemenea forţă, calitate, genialitate şi aşa mai departe. Pentru că vedeţi ce ni s-a inoculat în 100 de ani după Eminescu? Cum scoate unul capul, cum parcă vine o ghilotină invizibilă şi îl rade.
Nae Georgescu: Pe de altă parte, în aceşti 100 de ani, au fost 100 de ani de căutări continue ale unghiurilor de iubire. Deci s-a încercat o apropiere de Mihai Eminescu prin opera lui. S-au evitat lucrurile incomode şi s-a propus un mit. Care a fost un mit constructiv. A construit generaţii. Acea doamnă care îşi înjură profesorii… nu e corect să înjuri profesorii tăi. Acest mit, chiar aşa ciuntit cum este, a construit.
Radu Moraru: Aici aveţi dreptate. Dar Mihai Eminescu n-a avut sifilis, dovedit medical.
Nae Georgescu: Absolut.
Victor Roncea: Poate trebuie spus ca a existat şi o rezistenţă în instituţii, inclusiv în sistemul comunist, care il apara pe Eminescu.
Radu Moraru: Ceauşescu l-a scos în 1987… nici Ceauşescu n-a avut curaj până în 1986… abia atunci când a simţit că vine un moment al adevărului, a scos Doina din sertar.
Teodor Codreanu: Doina a fost spusă la Chişinău întâi, şi după aceea în ţară.
Radu Moraru: E interesant. Dar e adevărat totuşi, cu toate tălpile ăstea, Mihai Eminescu este pentru orice român, e considerat geniul literal…
Victor Roncea: Spunea Iorga că este expresia integrală a neamului românesc.
Gheorghe Ene: Reabilitarea şi punerea în valoare cât mai aproape de adevăr a lui Eminescu a necesitat peste 60 de ani de muncă, şi formarea şi implicarea unor specialişti care au rezistat 40-50 de ani…
Radu Moraru: Vă contrazic aici. Mihai Eminescu putea fi scos repede la iveală. Eu cred că… dacă şi Ceauşescu s-a temut…
Gheorghe Ene: Nu putea. Numai editarea volumului 9 a stârnit iritări extraordinare în centre de putere.
Radu Moraru: Astăzi ar fi la fel? Astăzi dacă îl publicăm pe Mihai Eminescu?
Gheorghe Ene: Nu mai deranjează pe nimeni.
Victor Roncea: Eu cred că deranjează foarte multă lume.
Teodor Codreanu: Un istoric mare al nostru de astăzi propunea recent ca publicistica să nu mai fie editată deloc. Să fie aruncată la coş.
Radu Moraru: Cine?
Teodor Codreanu: Nu e bine să îi pomenesc numele.
Nae Georgescu: Cred că şi Neagu Giuvara.
Teodor Codreanu: Exact.
Radu Moraru: Îi aştept pe cei care nu sunt de acord cu cele afirmate aici să ne contacteze. Mă interesează foarte mult Mihai Eminescu văzut din toate unghiurile. Continuăm această temă, vă aşteptăm cu emailuri, cu sugestii. Continuăm cu doi tineri scriitori, puţin trecuţi de 18 ani. Mă interesează cum văd ei tot ce am discutat în seara asta, ce modele au ei pentru România de mâine? Vă mulţumesc foarte mult, le mulţumesc tuturor celor care ne-au sprijinit. Şi ştiţi vorba aia, „Hai Eminescu!” Să vedem cum e Mihai Eminescu după 100 de ani de mistificări secrete şi alte gogomănii, bazaconii. Trebuie să vedem unde a greşit Mihai Eminescu, deşi el, fiind un teoretician, nu putea să greşească foarte mult.
Victor Roncea: Şi aşteptăm înfiinţarea Catedrei „Mihai Eminescu”.
Radu Moraru: Asta ar trebui să fie, pentru că mi se pare esential… da.

Multumiri speciale echipei emisiunii B1 TV Nasul
Transcriere aproape fidela: Monitoring Media

DATA: 15-06-2009
EMISIUNEA: NAŞUL
POSTUL: B1TV
ORA: 20:00
MODERATOR: RADU MORARU
INVITAŢI: NAE GEORGESCU
TEODOR CODREANU
GHEORGHE ENE
VICTOR RONCEA
PARTEA a II a:
GIGI BECALI
CRISTIAN GAVA
MIRUNA LEPUŞ
TALKSHOW

• Share
• Tweet
• Pin
• Email