Victor Roncea Blog

Pentru orice crestin pierderea Patriarhului Teoctist e o mare durere, o lipsa care nu poate fi asa usor inlocuita. Nici nu s-a “racit” insa Prea Fericitul ca lupta pentru putere a si inceput. De fapt incepuse din 1990, dar longevitatea intaistatatorului Bisericii Ortodoxe Romane strica planurile oricui. Unul dintre marii favoriti la jiltul patriarhal era Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inalt Prea Sfintitului Daniel Ciobotea. Om de mare anvergura intelectuala, insa prea putin legat de monahism, lucru care i se reproseaza cu varf si indesat. Profesor timp de peste opt ani de zile la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elvetia, ba chiar director adjunct, Mitropolitul Daniel este suspectat de unii de o relatie nu tocmai ortodoxa cu organele Securitatii Statului. Este cel putin greu de crezut ca, in cariera sa universitara, Daniel Ciobotea nu s-a intalnit cu “baietii cu ochi albastri” din moment ce din 1976 venea in tara numai ca vizitator. Unii ar baga mana in foc ca oricum devenea episcop, din moment ce, in 1988, a fost chemat de urgenta in tara, tuns calugar si peste noapte hirotonit protosinghel.

Anul Revolutiei, 1989, nu l-a prins chiar “neinitiat” de ”ierarhia nevazuta” cum era numita Securitatea sau Directia de Informatii Externe, din moment ce proaspatul protosinghel era – hai ca stiti deja – responsabil cu Sectorul Relatii Externe al Bisericii Ortodoxe Romane. Mitropolitului Daniel i se mai reproseaza si apartenenta la Masonerie. Nu a negat niciodata aceasta apartenenta, relatiile sale cu masonii importanti fiind de notoritate, dar nici nu a confirmat apartnenta sa in aceasta organizatie discreta (nici nu avea cum – n.r.). Cazul nu ar fi insa singular, din ce in ce mai multi ierarhi catolici, protestanti sau ortodocsi fiind capacitati de „Marea Fratie”.

IPS Daniel a reusit sa-si asigure si sprijinul politic fiind prieten – ca orice roman cumsecade si echidistant – cu tot spectrul politic. L-a decorat pe Mugur Isarescu cu cea mai mare distinctie a Mitropoliei, „Crucea Moldova”, dar si pe Octav Cozmanca. L-a ajutat pe Adrian Nastase – in stenogramele PSD, liderul Ion Solcanu spune – „e omul nostru trebuie ajutat”, dar nu a pregetat sa “dea Cezarului ce e al Cezarului” si celorlalte partide ajunse conjuctural sau nu la putere. (…)

Biserica Ortodoxa a condamnat Masoneria

Spre deosebire de Biserica Catolica, Biserica Ortodoxa nu a combatut atit de vehement Francmasoneria, desi a condamnat-o in termeni severi. Astfel, in 1937, Biserica Ortodoxa Romana a dat prima si singura hotarire de condamnare a Masoneriei. Referatul „Studiu asupra Francmasoneriei” a fost intocmit ca urmare a cererii facute de Sfintul Sinod inca din 1934. Sfintul Sinod, in sedinta din 11 martie 1937, si-a insusit concluziile din referat si a hotarit ca “Biserica osindeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta”. Iata citeva fragmente din concluziile studiului BOR, aflate si astazi in vigoare:

“Francmasoneria este o organizatie mondiala secreta, in care evreii au un insemnat rol, avind un rit cvasi-religios, luptind impotriva conceptiei religios-morale a crestinismului, impotriva principiului monarhic si national, pentru a realiza o republica internationala laica. Ea este un ferment de stricaciune morala, de dezordine sociala. Biserica osindeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta si in special pentru urmatoarele motive:

1. Francmasoneria invata pe adeptii ei sa renunte la orice credinta si adevar revelat de Dumnezeu, indemnindu-i sa admita numai ceea ce descopera ratiunea lor. Ea propaga astfel necredinta si lupta impotriva crestinismului ale carui invataturi sint revelate de Dumnezeu. (…) 2. Francmasoneria propaga o conceptie despre lume panteist-naturalista, reprobind ideea unui Dumnezeu personal, deosebit de lume, si ideea omului ca persoana deosebita, destinat nemuririi.

3. Din rationalismul si naturalismul sau, Francmasoneria deduce in mod consecvent o morala pur laica, un invatamint laic. (…)

4. In lojile Francmasoneriei se aduna la un loc evreii si crestinii, si Francmasoneria sustine ca numai cei ce se aduna in lojile ei cunosc adevarul si se inalta deasupra celorlalti oameni. (…)

5. Francmasoneria practica un cult asemanator celui al misterelor precrestine. (…) Prin acest cult, Francmasoneria vrea sa se substituie oricarei alte religii, deci si crestinismului.

6. Francmasoneria este un element de continua si subversiva subminare a ordinii sociale prin aceea ca isi face din functionarii Statului, din ofiteri, unelte subordonate altei autoritati pamintesti decit aceleia care reprezinta ordinea stabilita vizibil. (…) Impotriva juramintului crestinesc pe care acei functionari l-au prestat Statului, ei dau un juramint paginesc.

7. Francmasoneria lupta impotriva legii naturale, voite de Dumnezeu, conform careia omenirea e compusa din natiuni. Biserica Ortodoxa care a cultivat totdeauna specificul spiritual al natiunilor si le-a ajutat sa-si dobindeasca libertatea si sa-si mentina fiinta primejduita de asupritori nu admite aceasta lupta pentru exterminarea varietatii spirituale din sinul omenirii”.

La înmormântarea lui Adrian Pintea am aflat că el a fost un mason de frunte şi catolic în acelaşi timp. Tot la înmormântare, la înmormântarea lui Florian Pitiş aflăm că el a fost purtătorul de cuvânt al masoneriei române dar creştin-ortodox. Cu siguranţă d-l Pitiş a fost mason, dar nu şi creştin-ortodox. Ieri am aflat că şi Virgil Ianţu pune mâna la inimă şi că e tot mason. Vă puteţi întreba cum de a fost slujit la înmormântare un mason de către preoţi ortodocşi.

Milostivirea noastră, trecerea noastră spre iconomii extreme estre proverbială, atâta timp cât noi lăsăm în cimitirile noastre să fie îngropaţi toţi ereticii şi păgânii, împotriva prescripţiilor noastre cultuale, şi slujim şi sinucigaşilor cât şi celor care ne drăcuiau până mai ieri, lăsându-i pe toţi în mila lui Dumnezeu. Ce am putea face mai mult pentru astfel de oameni? Dacă am fi duri, dacă am fi potrivit acriviei canonice, dacă am fi după învăţătura noastră, adică cu rigoare, nu ar trebui să lăsăm vreun eretic sau vreun apostat să fie îngropat în cimitirele noastre, care sunt sfinţite şi sunt ale Bisericii lui Dumnezeu. Aşa cum evreii nu lasă pe cineva neevreu să se îngroape în cimitirele lor şi toţi le respectă regula de viaţă, tot la fel, regula Bisericii Ortodoxe este aceea de a nu lăsa pe un eretic sau pe un păgân să fie îngropat lângă ortodocşi. Însă noi ne milostivim de toţi şi stăm lângă toţi, nu numai în timpul vieţii ci şi după moarte. Nu suntem, cu alte cuvinte, oculţi, ascunşi, însă de noi se ascund mulţi.

Sorin Frunzăverde se declară mason după moartea PFP Teoctist dar este membru al Adunării Naţionale Bisericeşti a Bisericii Ortodoxe Române. Începe să ne apuce o teamă inexprimabilă. La cine mai trebuie să ne aşteptăm că este mason, satanist sau păgân sub veşminte clericale? La moartea Preafericirii sale, ca la orice praznic de la Patriarhie, metodic, au urmat la ştiri îmbrânceli, ţipete, inadvertenţe… Nu a fost nicio inadvertenţă mediatică la înmormântările recente ale celor doi masoni amintiţi. Nu a fost prezentat la TV niciun gest anapoda al participanţilor la înmormântare, deşi se putea găsi un actor scârmându-se în nas sau vorbind la mobil şi râzând sau pe o bătrână împiedicându-se. Nimeni nu a greşit gradele pe care le aveau cei doi şi când a vorbit “fratele Olimpian” despre “fratele Pitiş” nimeni nu a surâs la auzul unor astfel de apelative de ev-mediu.

Astăzi a apărut ştirea că sunt 6000 de masoni în România şi că ei ocupă roluri importante în societatea democrată. Ce rol tainic au? De ce nimeni nu îi interoghează pe aceşti domni şi de ce nu trăiesc într-un mod impropriu relaxării ideatice postmoderne? De ce sunt “discreţi”? De ce nu punem semnul egal între satanism şi masonerie şi nu observăm că ocultul nu este benefic pentru cei mulţi? De ce nu există transparenţă? Unde sunt carele de reportaj şi reporterii intempestivi care să ceară dezvrăjirea templelor masonice şi să dea negura la o parte, ca să vedem oamenii? Am vrut să vizitez într-o dimineaţă un templu mozaic din Bucureşti, şi portarul, ortodox [aşa mi-a spus el], mi-a interzis să intru în curtea templului, dacă nu îmi pun acoperământul acela special pentru bărbaţi pe cap. I-am spus că eu, ca preot ortodox, nu cred în acest obicei mozaic şi că, dacă mi l-aş pune, nu ar simboliza nimic pentru mine. Şi ortodoxul nostru nu m-a lăsat să intru. M-am uitat în ochii lui, păreau turbaţi, şi am plecat cu o faţă crispată. Cu siguranţă, dacă intra într-o Biserică Ortodoxă, acest portar ortodox, nu era tras de nimeni de mânecă. La fel mi s-a întâmplat într-un cimitir evreiesc şi apoi într-un cimitir luteran: mi s-a spus că nu pot să intru. Scurt. Fără nicio explicaţie. Eşti chestionat imediat sau eşti urmărit sistematic. De ce ocultăm, de ce ne ocultăm cultul sau mişcarea religioasă, filozofică, dacă nu e nimic necurat la mijloc?

Urmăresc, de acum fără stupoare, toate fentele mediatice, toate distorsionările de imagine ale Bisericii Ortodoxe şi am observat că nu trece o săptămână fără să văd pe sticlă un preot care a mai făcut ceva, fără un ierarh care face, fără un monah care are probleme cu cine ştie ce lege. Însă noi nu ştim mai nimic despre cine conduce televiziunile, despre cine lucrează în ele, cum au ajuns acolo, cine sunt aceşti oameni, ce credinţă au, ce sănătate psihică au, ce antecedente au. Stăm în faţa televizorului şi înghiţim tot peştele ce sare din plasă. Însă eu am prostul obicei să mă întreb: Şi care e rostul ştirii? Cât bine sau rău face această ştire? Până unde, pe cine loveşte ştirea? Întrebările mele sunt identice cu cele pe care le am în faţa cutiei de peşte sau a cărnii de porc pe care vreau să o cumpăr din supermarket. Puţini ştiau că Pintea, Pitiş, Frunzăverde sunt masoni. Şi aflăm deodată acest lucru, în momente cheie. Legitimarea de tip mason e ca legitimarea de tip decoraţie: toţi vor să fie eroi. Eroii cui? Va veni cineva şi îmi va spune că nu ştiu eforturile pe care le fac masonii pentru prosperitatea….Da. Fiecare facem tot feluri de eforturi. Însă depinde pentru cine şi în ce scop.

Masoneria, avalanşa neoprotestantă, etosul gay, satanist, relaxat… nu au, în mod evident, rolul de a consolida credinţa ortodoxă în România şi de a adânci pe români în tradiţiile vieţii lor de secole. Ei vin cu altceva, ocult adică primejdios, satanic adică împachetat frumos. Moartea albă: e un nume poetic dat drogurilor. Metafora însă e dureroasă. Asistăm la alterităţi care ne displac şi vizavi de care nu putem să ne manifestăm decât…amiabil. Moartea sufletească a românilor, moartea prin negarea şi relativizarea interioară a credinţei ortodoxe, a credinţei mântuirii, este o moarte albă. Cum să mă manifest altcumva faţă de această moarte decât rugându-mă şi predicând împotriva ei. Însă, băieţii aceştia care se cred deştepţi, confundă bunătatea şi smerenia noastră cu imbecilitatea şi, pe cât noi suntem de primitori, pe atât şi ei vor să ne încalece. Nu voi fi nici acum melodramatic. Credinţa ortodoxă crede în puterea lui Dumnezeu şi în purtarea Sa de grijă faţă de noi, care e mai puternică decât toate cursele diavolilor. Deşi pare imposibil să scapi, să te mântui, într-o asemenea lume coruptă, curvară, totuşi nu toţi creştinii ortodocşi au îngenuncheat în faţa lui Baal.

Sursa: https://www.scribd.com/doc/2975392/Masonii-in-Biserica-Ortodoxa-Patriarhul-BOR-Teoctist-asasinat-Freemasons-in-the-Romanian-Orthodox-Church