Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Ţinutul Hotinului şi cel al Herţei

Ţinutul Hotinului

Ţinutul Hotinului reprezintã o veche zonã de locuire româneascã, ale cãrei începuturi se pierd în negura veacurilor. Oraşul Hotin, trecut de cronicarii kieveni pe lista oraşelor volohe, adică româneşti, s-a constituit la un vechi vad al Nistrului, pe malul drept, moldovenesc, al fluviului, în proximitate cetăţii omonime, clădite pe o stâncă ce domina împrejurimile şi controla vadul, respectiv întregul trafic comercial şi militar.

Originea cetăţii (dar nu şi a aşezării urbane) de la Hotin este atribuită de cronicarul polonez Jan Dlugosz iniţiativei suveranului Poloniei, Cazimir cel Mare (1333-1370), care, după victoria repurtată  asupra tătarilor şi soldată cu alungarea acestora din Podolia şi ţinuturile învecinate din nordul Moldovei, a edificat o serie de cetăţi de graniţă, construite din lemn de populaţia localã, româneascã, între care menţiona: „Chaczen (Hotin), Czecziny (Ţeţina), Bacota etc.“

În relitate, cea mai veche menţiune documentară a localităţii apare într-un document al Vaticanului datat 15 februarie 1310, care aminteşte despre existenţa unui epicop catolic care păstorea aici, în mijlocul unei populaţii eminamente ortodoxe. Prezenţa în localitate a unui reprezentant al Vaticanului cu rang episcopal dovedeşte că zona a cunoscut o viaţă economică intensă, iar existenţa sa se înscrie pe linia politicii expansioniste de „creştinare“ a „schismaticilor“, adicã a populaţiei ortodoxe.

La rândul ei, cronica lui Bychowic dovedeşte faptul că cetatea şi oraşul Hotin au intrat sub stăpânire moldovenească cu cinci ani înainte de constituirea statului independent moldav, deci pe la 1354, iar ulterior oraşul este menţionat printre oraşele volohe, adică româneşti, pe lista rusă alcătuită la sfârşitul secolului al XIV-lea, amintitã anterior.

Intrate în componenţa statului medieval moldovean, cetatea, oraşul şi ţinutul Hotinului vor avea o existenţă strâns legată de a Ţării Moldovei, aici rezidând un pârcălab al domnitorului de la Suceava.

În anul 1715, Hotinul a devenit raia turcească, pentru ca ulterior, prin pacea de la Bucureşti (16/28 mai 1812), împreună cu întregul teritoriul dintre Prut şi Nistru (viitoarea Basarabie), să fie anexat de Rusia ţaristă.

Din acest an, oraşul şi ţinutul Hotinului au urmat destinele Basarabiei, unindu-se, împreună cu aceasta, cu România (1918), pentru ca în 1940 să fie reanexate la Uniunea Sovietică

Ţinutul Herţei

La fixarea noi frontiere dintre România şi Uniunea Sovietică, sovieticii au folosit o hartă la scară mare 1:1800.000. Scara mare a hărţii şi marcajul grosier al noii frontiere, făcut cu un creion cu mină groasă (gen creion de tâmplărie), au permis sovieticilor un nou rapt teritorial: includerea unei fâşii de teren, lată de câţiva kilometri, pretext pentru aceştia de a încorpora şi ţinutul Herţei, care, în acest fel, a fost înglobat forţat în imperiul sovietic.

La 4 noiembrie 1940, printr-un decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., Bucovina de Nord, ţinutul Herţa, oraşul Hotin şi ţinutul omonim, împreună cu partea de sud a Basarabiei (Bugeacul, cu plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), au fost trecute sub jurisdicţia R.S.S.Ucrainene.

Revenite la România pentru o scurtă perioadă, împreună cu întreaga Basarabie, toate aceste vechi pământuri româneşti vor fi înstrăinate imediat după 23 august 1944, reintrând sub stăpânire sovietică.

După disoluţia U.R.S.S., Bucovina de Nord, ţinutul Herţa, oraşul Hotin şi ţinutul omonim, împreună cu partea de sud a Basarabiei (Bugeacul, cu plasele Reni, Bolgrad şi Ismail) şi Insula Şerpilor au rămas în componenţa Ucrainei, principala beneficiară a Pactului Ribbentrop-Molotov.

Prof.univ.dr.Traian-Valentin PONCEA

Extras din REPERE ISTORICO-GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR, lucrare in curs de aparitie.

• Share
• Tweet
• Pin
• Email