Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Afacerea Pacepa

de Aurel I Rogojan, general (r) SRI

Conferinta publica sustinuta la Universitatea din Oradea – Facultatea de istorie – Amfiteatrul “Nicolae Iorga”

Tradarea lui Ion Mihai Pacepa ocupa cu intermitente, intotdeauna calculate, pagini ale spatiului mediatic romanesc din ultimele doua decenii. Etichetele cele mai frecvente: “tradator”, “defector” sau “erou” i-au fost atribuite functie de contextul in care i s-au judecat faptele, ori de partea baricadei  ideologice in care s-au aflat comentatorii.

Tradarea implica “defectiunea”, deci nu suntem in prezenta a doua notiuni distincte. “Defectorul”/ dezertorul/ este un termen mai mult de jargon profesional, care a facut cariera dupa o carte de referinta in materie de tradatori, a lui Harry Rositze, intitulata “C.I.A. 25 ans au sein de l`Agence d`espionage”, aparuta in 1978. Autorul a radiografiat marile cazuri de tradare ale unor inalti ofiteri, spioni sau/si diplomati ai Moscovei, incepand cu anii ’50 din epoca razboiului rece. Pentru a nu se complica in itele si asa incurcate ale aspectelor politico-diplomatice ridicate de fiecare caz de tradare, anchetatorii americani, care se ocupau cu “descarcarea de informatii” a dezertorilor importanti din elita serviciilor de securitate ori armatelor din tarile Tratatului de la Varsovia, i-au numit pe cei care savarseau oripilanta crima a tradarii, dintotdeauna pedepsita cu moartea, “defectori”.

In opinia noastra, denumirea nu a fost, insa, “la inspiratie”, ci rezultatul unor rationamente. Astfel, termenul, pe care unii sunt tentati sa-l considere doar un eufemism pentru desemnarea tradatorului, are semnificatii multiple si de adancime:

• un agent care s-a pus in serviciul altui stat, urmare a defectiunii sistemului de contraspionaj advers, care s-a bazat pe cineva nesigur, admis in sistem fara a fi fost temeinic verificat, iar ulterior nu i s-au cunoscut  si demascat intentiile, pentru a nu fi posibila tradarea;
• un agent care, prin secretele furnizate, a provocat defecte sistemului de securitatea al partii adverse;
• un agent cu defecte, tare caracteriale ori vicii, pe seama carora a fost racolat, pus in dependenta, determinat sa tradeze si fata de care se impune prudenta si un regim special;
• un agent care aparent s-a predat si reuseste sa castige incredere, pentru ca ulterior sa-si valorifice potentialul defector impotriva partii care l-a adoptat.

Taxonomia defectorilor: dezetori la inamic; fugari din tara; ramasi pe loc (cazul Mircea Raceanu), dupa motivatie – voluntari, cointeresati, constransi prin santaj.

Pe un astfel de rationament, Jesus Angleton, contraspionul sef al C.I.A., din anii ei de glorie, a dezvoltat un adevarat proces tehnologic de vanatoare a presupusilor agenti ai serviciilor estice, trimisi inspre Agentie ca defectori. Nu se poate spune ca Angleton, primul spion  american (cu acoperire diplomatica la Roma) care a recrutat ca agent un viitor Papa, pe cardinalul Montini, dupa ce constatase cat de adanc patrunsesera sovieticii in Cetatea Sfantului Scaun, nu ar fi avut temei sa nu vada in fiecare “defector” un agent de intoxicare. Inconvenientul era insa pe masura. De fiecare defector se ocupa o echipa complexa, care ramanea blocata timp indelungat. Cum numarul defectorilor tot crestea, sporeau si efectivele contraspionajului ocupate cu cercetarea lor si verificarea informatiilor furnizate. In acest fel, contraspionajul S.U.A. putea alerga pe nesfarsite piste false si condimentate cu tot felul de surprize, care le faceau din ce in ce mai interesante, iar spionajul sovietic avea cale libera pe autostrazile informatiilor delicate ale natiunii americane.

In ceea ce priveste “tradarea” si “eroismul”, etichetele sunt relative si rationamentele mai practice si ceva mai simple. Este vorba despre fatetele aceleiasi monede, dar a carei valoare este data de sistemul referintelor axiologice ale utilizatorului. In spionaj si contraspionaj, eroii unei parti  sunt tradatorii celeilalte parti si viceversa. Astfel, Nathaniel Halle, primul spion erou al Razboiului de independenta, in urma caruia aveau sa fie proclamate Statele Unite ale Americii, a fost condamnat la moarte de englezi pentru tradare. In cealalta parte, americanii i-au ridicat statuie si i-au pus efigia pe marcile postale.  Pacepa nu face parte din aceasta categorie de  tradatori si spioni .

Tradarea se judeca moral, ideologic si juridic. Referintele axiologice dominante sunt cele de natura ideologic-politica, in a caror lumina tradatorii de astazi pot deveni liderii de maine. La fel stau lucrurile si in privinta crimelor politice, tradarea fiind prima si cea mai grava dintre acestea. Infractorii politici ai regimului inlaturat de la putere, devin liderii noului regim si primesc recunoasterea meritelor lor in lupta impotriva oranduirii inlaturate. Pacepa nu face parte nici din aceasta categorie de tradatori conspiratori.

De la cele spuse, fac exceptie mercenarii si tradatorii din vocatie, in a caror vene, in loc de sange, curge serul conspiratiei permanente si impotriva tuturor. Asemenea aventurieri fara de neam si tara sunt numerosi, iar infatisarea si vorbelor lor sunt amarnic de inselatoare. Este categoria pentru care Pacepa, probabil ca  avea minimul punctelor necesare calificarii, dar nu face parte nici din clubul rau famat al mercenarilor  fara patrie, intotdeauna la dispozitia  oricaror servicii de spionaj, pentru a le servi, dar si trada, in egala masura.

Moral, tradarea se judeca prin prisma relatiei antagonice dintre “bine” si “rau”, precumpanind cauzele care determina tradarea. Etic, tradarea este o anatema irevocabila.

Cauzele pentru care Pacepa a tradat, parasindu-si intempestiv patria, pe care a jurat sa o apere chiar cu pretul vietii, pentru a se preda unei puteri straine, dintr-o alianta politico-militara declarata inamica Romaniei si impotriva careia a luptat cu convingere – dovada fiind gradele militare, functiile si onorurile pe care le-a dobandit ca adjunct al sefului spionajului, cu rang de secretar de stat in Ministerul de Interne, nu au avut nimic in comun cu vreo atitudine antisistem sau vreo disidenta fata de Partidul Comunist din care facea parte, ori  impotrivire la ordinele conducatorului acestuia. Dimpotriva, Pacepa a fost un important stalp al cultului personalitatii lui Nicolae si Elena Ceausescu, a caror opera politica si stiintifica a raspandit-o cu ardoare in intreaga lume, colectionandu-le, ca pentru sine, inalte titluri si onoruri academice.

Daca actul tradarii generalului Pacepa nu putea sa aiba o motivatie in convingerile sale morale  ori ideologice, atunci de ce a facut pasul?

Desovietizare si dekaghebizarea serviciilor romanesti

Circumstantele deciziei lui Pacepa de a mai trada, inca odata, Romania, aveau antecedente in timp. Daca la inceputul anilor `50, cand Pacepa a fost incadrat in Securitatea Statului Roman , din inalt “ucaz”, Romania se afla sub “cizma sovietica” si altfel nu se putea, ulterior, cand a inceput desovietizarea, Pacepa, ca si seful sau Nicolae Doicaru, reprezentau “importanti factori de risc pentru securitatea statului roman”.

De altfel, acesta a fost motivul real pentru care, in martie 1978, Ceausescu l-a destituit  pe Doicaru din fruntea spionajului, retrogradandu-l ca ministru al turismului.

Sa ne reamintim ca in acelasi an a fost eliberat din functia de Comandant al Armatei I-a Sud, si trecut in rezerva, pentru a fi numit ca adjunct al ministrului constructiilor industriale, generalul Nicolae Militaru. Un alt general, Vasile Ionel a fost scos din  structurile operative ale Armatei si numit la conducerea Centralei “Canalul Dunare-Marea Neagra”.

Faptul de a nu fi numit in locul sefului sau, pentru care Pacepa credea ca nu are contracandidat, a fost perceput de acesta ca un semn rau prevestitor. A fost printre rarele sale rationamente corecte, deoarece in momente de criza se pierdea si nu facea deloc dovada fermitatii si stapanirii de sine, care ar fi trebuit sa emane din partea unui profesionst onest.

Sef al spionajului a fost numit generalul-locotenent (doua stele) Alexandru Danescu, la acel moment adjunct al ministrului de interne pentru pompieri, penitenciare, servicii administrative si inzestrare.

Dedicat preocuparilor sale anterioare, generalul Alexandru Danescu si-a inceput activitatea la conducerea spionajului prin a verifica situatiile financiare, legalitatea deconturilor in valuta, pentru care anterior, chiar daca le intuise vulnerabile, nu avuse la indemana si toate elementele de control .

Nu a fost nevoie decat de inceperea verificarilor, fiindca imediat adevarul a fost scos la iveala: un mecanism rapace al coruptiei, patronat de Pacepa, inainte si de Doicaru, functiona sub acoperirea afacerilor de spionaj, cu precadere in zona Levantului, cu complicitati arabe, israeliene si ramificatiile lor in alte zone geografice, cum ar fi continentele australe, dar si Europa. Doicaru si Pacepa au adus prejudicii Romaniei prin proasta fundamentare cu informatii a unor mari proiecte de cooperare economica internationala, in care partenerii erau lipsiti de orice intentie de seriozitate, fara bonitate, sau erau integrati unor retele criminale specializate in escrocherii internationale.

Asa de exemplu, s-au exportat  mii de tractoare in Africa, in barter cu bumbac, lemn de esenta rara, paduri de arbori de cauciuc, minereuri s.a . Tractoarele au fost depozitate in conditii precare de paza, fiind furate intregi ori demontate. Bumbacul a disparut din plantatii inainte de a fi receptionat, parcelele din paduri, alese pentru exploatare, au fost literalmente “rase”, arborii de cauciuc secatuiti. (Asta se intampla cand Vestul era interesat in independenta economica a Romaniei fata de Moscova si i-a finantat dezvoltarea.)

Acoperirea unor asemenea “tepe”, trase cu complicitatea si prostia ”consilierilor speciali” Doicaru si Pacepa, presupunea o “omerta” la nivel guvernamental, pe care cei in cauza au avut grija si priceperea sa o intretina, oricat ar fi costat. Oricum, nu plateau din buzunarul lor. Nu plateau nici agenti straini, ci ofereau “mici sau mai mari atentii unor tovarasi din conducerea superioara care dovedeau intelegere, deschidere si receptivitate pentru nevoile muncii speciale, care servea partidului in grija sa nemarginita pentru prosperitatea poporului. “ O logica de beton. Armat. Ca si mintile din care a emanat.

Dar Pacepa capatase si gusturi de lux. Fie ca i-au fost stimulate de serviciile pretinse de “prietenii” sus-pusi, fie ca se inspira din frecvenele sale calatorii in strainatate. Agoniseala pentru altii a fost si prilej de acoperire si satisfacere a propriei avaritii.

Fraudele comise prin dispozitii abuzive in administrarea si gestionarea resurselor valutare, avand ca destinatie apararea securitatii nationale, au inceput sa iasa la iveala. Cei care trebuiau sa semneze deconturile prinsesera teama de controlul generalului Alexandru Danescu. Mai mult, lucrurile ajunsesera si la  cunostinta lui Ceausescu, care a dat  rezolutie de cercetare.

In mai putin de trei luni de la preluarea conducerii Directiei Generale de Informatii Externe, generalul Alexandru Danescu apucase zdravan de odgoanele din plasa coruptiei, iar Pacepa, in perspectiva unei anchete, care avea sa se finalizeze prin deferirea sa justitiei militare, urma sa fie destituit.

Fuga

In momentul in care a aflat concluziile si propunerile de finalizare ale cercetarii, Pacepa si-a aranjat, cu sprijinul unui prim viceprim ministru al guvernului, care-i era indatorat, o chemare de urgenta in R.F. Germania din partea concernului Fokker, ca persoana unica agreata pentru tratativele in vederea achizitionarii licentei unui avion scurt si mediu curier, ce urma a fi produs in Romania

Esecul personal in aceaste negocieri , pentru a caror succes se angajase in fata lui Ceausescu a fost inca o cauza determinanta a dezertarii si tradarii. El s-a combinat in afacerea  Fokker cu un prieten, escrocul international Rolf Spitra, despre care voi mai aminti in cele ce urmeaza.

Din R.F. Germania, dar si din Viena, Pacepa a dat mai multe telefoane pentru a se interesa daca raportul generalului Danescu catre Ceausescu a fost trimis si cu ce rezolutie s-a intors. La ultimul apel a primit vestea proasta: “A venit aprobat”. A inchis telefonul fara sa mai spuna ceva.

In aceasta situatie, apeleaza la prietenul si “agentul sau” Rolf Spitra, pe care il stia ca este agentul Serviciului de Informatii al Comandamentului Trupelor Americane stationate in R.F.Germania, cu solicitarea de a-i facilita predarea.  Spitra l-a condus la baza militara unde se afla acest comandament. Ajuns in baza americana, unde nimeni nu-l cunostea, si nici chiar cuvantul lui Spitra, care l-a introdus in baza, nu a contat, Pacepa a spus ca este cunoscut de catre atasatul militar al Ambasadei S.U.A. la Bucuresti. Acesta a fost chemat sa-l identifice, apoi l-a insotit in avionul care l-a trasportat la Aeroportul Bazei Militare Andrews din proximitatea Washingtonului.

Maniera in care a procedat Pacepa nu era cea pe care ar fi urmat-o un agent al C.I.A. si nici macar a unui cunoscator al modului de lucru al Agentiei. Cand un agent se afla intr-o situatie limita si trebuie sa paraseasca urgent tara in care se afla, are intotdeauna pregatit un plan special, un sistem de legatura si este “extras”, nu lasat sa se descurce si sa se predea unui serviciu concurent, fiindca intre C.I.A. si agentiile de informatii militare exista o adevarata rivalitate.

De fapt, K.G.B-ul, al carui om Pacepa era, posibil chiar inainte de a fi incadrat in Securitate, l-a “extras” din Romania in S.U.A., din cel putin doua motive: avea nevoie de el in Vest, iar la Moscova nu era posibil si nici in Est nu le era util. Puteau sa-l faca disparut, pur si simplu, dar nu obtineau nici-un beneficiu. La acel moment, cei carora le-a folosit , in mod real, si au tras un maxim profit din lovitura primita de Romania, ca urmare a tradarii lui Pacepa, au fost inamicii rosii ai lui Ceausescu, sovieticii si nu americanii, chiar daca si acestora le-a venit foarte bine sa descarce de informatii un cunoscator a multora dintre vulnerabilitatile si predispozitiile inaltei nomenclaturi de la Bucuresti si nu numai.

Faptul de a nu fi primit cetatenia americana decat dupa zece ani, arata clar ca “defectorul” Pacepa a fost tratat cu precautia necesara tinerii cat mai departe a unui cal troian.

Filiera Saharovski – Malinovski

Faptele care sustin ca Pacepa a lucrat pentru K.G.B. sunt suficiente si solide. Mai mult, desi au fost facute publice, nu au fost contrazise , nici macar cu contraargumente analitice, in lipsa altor fapte, care sa probeze contrariul.

Chiar din momentul preluarii primului sau post in “Directia de Contrasabotaj”, Pacepa a intrat in atentia si grija sefului grupului consilierilor sovietici, pe a carui filiera venisera si recomandarile si ordinul sau de incadrare (tatal sau a fost translatorul mareşalului sovietic Malinovski, care fusese, în primii ani de după război, 1944-46, comandantul trupelor sovietice de ocupaţie – n.m., conform gen Ioan Talpes).

(1)    Dupa cum avea sa ne relateze generalul Aron Bordea, care la inceputul anilor `50 era seful Securitatii Raionului Titu, locotententul major Pacepa era atasat  cauzei Uniunii Sovietice, considerand o tradare a acesteia faptul ca Gheorghe Gheorghiu Dej daduse ordin  sa se ascunda de rusi existenta unor zacaminte de petrol in Campia Munteniei, punand sa se sadeasca lastari de salcami care sa acopere marcajele locurilor unde se efecuasera prospectiunile, iar hartile si documentatiile geologice sa fie pastrate la Ministerul de Interne, de catre Securitate. Cum Pacepa primise in raspundere tocmai contrasabotajul in sectoarele de extractie si petrochimie, a ajuns in posesia secretului si a dovezilor ca “tovarasii sovietici sunt mintiti si inselati prin ascunderea zacamintelor”, asa ca a procedat potrivit propriei constiinte. Urmarea a fost aceea ca seful consilierilor sovietici, generalul Saharovski, a dat buzna in cabinetului ministrului de interne, Alexandru Draghici, amenintandu-l ca-l  impusca, daca nu pune la dispozitie informatiile privind amplasamentele zacamintelor, pentru ca “Sovrompetrol” sa treaca la exploatarea lor. Ministrul Draghici l-a chemat la ordine pe seful Raionului de securitate Titu, cerandu-i sa afle tradatorul. A primit raspunsul in aceeasi zi: locotenentul major Pacepa era unicul pastrator al documentatiei. Ministrul a luat act si a cerut tacere, deoarece nu se putea impotrivi sefului consilierilor rusi. Pacepa a fost promovat apoi la serviciile externe ale securitatii, unde isi va desavarsi ascensiunea, in pofida unor evenimente profesionale negative in care rolurile sale au ramas, pana astazi, in “noaptea si negurile” spionajului.

(2) Sovieticii au avut grija sa ajunga la Nicolae Ceuausescu “informatia” (intoxicarea) ca americanii au un agent important, la varf, in apropierea sa. Ofiterul din garda personala, A.D. a fost de fata cand Ceausescu i-a spus lui Pacepa : “Pacepa, vezi ca rusii mi-au spus ca aici la noi, la nivel inalt, in cercul nostru este cineva care ne tradeaza americanilor. Ai grija si ocupa-te personal de aceasta problema.“. “Am inteles, asa voi face tovarase comandant suprem!’’, a fost raspunsul lui Pacepa. Peste o saptamana, Pacepa a disparut, iar trei zile dupa aceea Ceauausescu nu a mai putut scoate un cuvant de suparare. Mesajul transmis lui Ceausescu a fost raspunsul Moscovei la situatia disperata in care se afla agentul sau Pacepa. El trebuia sa se predea americanilor, iar Ceausescu sa creada ca Pacepa era importantul agent in legatura cu care rusii il avertizasera.

(3)   Anterior, cu ani buni iniante, superiorul sau direct, generalul Nicolae Doicaru, a fost informat atat de rezidenta spionajului militar in R.F.G., cat si de catre contraspionaj, ca Pacepa fusese recrutat de sovietici si infiltrat in agentura serviciul de contraspionaj vest-german. Reinhard Ghehlen ar fi incercat sa-l paseze americanilor. Stia el de ce! Apoi, trei linii informative, aparent independente, induc ideea colaborarii lui Pacepa cu C.I.A. Cine si de ce avea nevoie de aceasta diversiune, decat cineva care miza pe dezactivarea unui agent al rusilor. Acesta poate fi si motivul pentru care Doicaru ignora semnalarile. Mai mult: isi informeaza colaboratorul! (*Ghehlen era seful B.N.D-ului – Serviciul de Informatii al R.F.Germania, dar fusese unul dintre cei mai buni sefi din spionajul militar al lui Hitler. A condus Servicul de Informatii al Grupului de Armate Est, fiind cel mai bun specialist in problemele U.R.S.S. si ale tarilor  satelite. Dupa  razboi, americanii l-au folosit vreo patru- cinci ani, dupa care a fost numit  seful spionajului vest-german, ramanand in functie pana in 1968.  Un om care a fost un stalp al puterii lui Hitler, a fost foarte bun pentru americani… Apropo de oceanele de imoralitate pe care sta America)

Doicaru si Pacepa aveau in comun foarte multe. Asa de exemplu, la ordinul lui Ceausescu, urmare a solicitarii lui Tito, ei au organizat asasinarea a doi disidenti sarbi, la Bucuresti, a caror cadavre au fost livrate apoi Belgradului. De aceste crime cine il absolva?

Doicaru si Pacepa s-au folosit de informatiile privind presupusa colaborare a lui Pacepa cu C.I.A,  pentru a demonstra usurinta cu care contraspionajul poate fi  intoxicat cu informatii false, declansand o rafuiala soldata cu numirea la conducerea contraspionajului a unui general loial lor. Ulterior, Pacepa va proceda la intoxicarea contraspionajului, punandu-l pe piste false circa 5 ani ( 1973-1978), pentru a-l deturna de la programul de dezactivare a agentilor reali ai K.G.B-ului in Romania.

(4)   Pacepa a fost incadrat in securitate la recomandarea unor prieteni din K.G.B. ai tatalui sau, care apartineau filierei sovieto-evreiesti cominterniste, care facea jocurile in Romania, la inceputul anilor 1950. Si aceasta in pofida faptului ca nu indeplinea criteriile “de dosar”. Dar daca rusii l-au recomandat, atunci pesemne ca toate acele lucruri nepermise unui viitor membru al securitatii le-a facut ca agent al lor. Generalul Saharovski, seful consilierilor sovietici, se referea la Pacepa, ori de cate ori se ivea prilejul, ca la un model de urmat.

Pacepa vs Kuklinski

Se incearca adesea o paralela intre Pacepa si colonelul polonez Ryszard Kuklinski. Colaborarea acestuia din urma cu serviciile speciale americane nu a constat insa în vorbe goale:

• Colonelul polonez a furnizat în cei zece ani de “acţiune” circa 42.000 de pagini cu informaţii militare, majoritatea aparţinând Tratatului de la Varsovia, scrise în limba rusă. Documentele tranferate CIA-ului conţineau date despre consfătuirile secrete ale Tratatului, deciziile organizaţiei, funcţionarea şi dislocarea trupelor sovietice, sistemele de armament de înaltă tehnologie ale URSS, planuri cincinale strategice ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia etc.

• La 13 aprilie 1980, Ryszard Kuklinski a predat americanilor un document privind organizarea trupelor Tratatului de la Varşovia în cazul unui război cu statele occidentale.
• La 4 decembrie acelaşi an, colonelul Kuklinski a prezentat CIA-ului planul de invadare a Poloniei de către trupele sovietice în vederea înăbuşirii mişcării Solidaritatea. Informaţiile sale au fost confirmate de observaţiile sateliţilor militari americani, care au înregistrat mişcări de trupe spre Polonia.

Cum URSS-ul avea propria reţea de spionaj în Statele Unite, până la urmă s-a aflat că la Varşovia exista o “cârtiţă”. Statul Major General al armatei poloneze a început o anchetă, iar cercul suspecţilor se apropia tot mai mult de Kuklinski. Aflat în pericol să fie deconspirat, colonelul R. Kuklinski i-a anunţat pe americani la sfârşitul lunii octombrie 1981, cerând să fie “extras”. A ţinut neapărat să fie evacuat împreună cu soţia şi cei doi copii, îngreunând operaţiunea CIA-ului, care nu era dispus să rişte transferul familiei sale într-o ţară necomunistă. În cele din urmă, americanii au acceptat condiţiile , evacuând familia Kuklinski.

Cazul colonelului Ryszard Kuklinski a fost comparat de unii cercetători şi publicişti cu “dezertarea” generalului Ion Mihai Pacepa, în 1978. Pacepa însuşi se compară în ultimii ani cu militarul polonez, mai ales după reabilitarea acestuia de către guvernul de la Varşovia.

Ryszard Kuklinski a trădat Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi nu Polonia, iar gestul său a fost o formă de protest daţă de ocupaţia sovietică.

În cazul Pacepa această ipoteză poate fi exclusă, întrucât la data dezertării – 1978 -, România avea o bună imagine în ţările democratice, fiind considerată o “minune a Estului”,  prin politica  faţă de URSS adoptată de către Nicolae Ceauşescu. (Mai mult: Romania avea o politica speciala si unica in Europa si in lume, la acea data, atat cu Israelul cat si cu tarile arabe, si era singura tara din blocul estic care avea o unitate speciala “anti-KGB” – n.m.)

Tocmai din această cauză, unii istorici şi ofiţeri ai serviciilor secrete consideră suspectă “fuga” lui Pacepa, mai ales că el se afla în relaţii destul de apropiate cu familia Ceauşescu. Nu sunt putini cei care văd “mâna” KGB-ului în această “afacere”, conisderându-l pe generalul dezertor agent sovietic, trimis în Occident să-l compromită pe Nicolae Ceauşescu, care stătea în “coasta” Moscovei.

Aşadar, în vreme ce Kuklinski a furnizat timp de zece ani documente deosebit de importante ale Tratatului de la Varşovia, majoritatea în limba rusă, Pacepa nu a riscat nimic. A dezertat si tradat când a simţit că era în “cădere liberă”,   apoi i  s-a construit un soclu, de la ale carui dimensiuni sa para invaluit in aura eroismului .

Este evident: spre deosebire de Pacepa, Ryszard Kuklinski a contribuit la influentarea fundamentala a raportului de forte dintre O.T.V si N.A.T.O., lipsind O.T.V. de avantajul surprizei strategice militare. In schimb, Pacepa, judecat dupa alegatiile din “Orizonturi rosii”, ar fi putut doar sa satisfaca apetenta de cancanuri si barfe politice a unora dintre locatarii Casei Albe.

Minciunile si mainile din ”Orizonturi rosii”

Memoriile “fostului sef al spionajului  comunist”, cum sunt subtitrate “Orizonturile Rosii”, ridica numeroase probleme de onestitate si infidelitate a memoriei pretinsului autor.

De ce pretinsul autor? Fiindca Pacepa nu excela deloc nici ca orator si nici ca scriitor. Tot ceea ce i s-a atribuit ca autor rezulta a fi materiale elaborate de cel putin trei redactori de serviciu, a caror forma de exprimare literara – stil, lexic, sintactica si morfologie – au fost identificate ca distincta de catre experti. Unii observatori mai atenti au reperat si mainile executante. Nici nu e foarte greu!

Inexactitatile relatarillor dovedesc o intoxicare gri si o lipsa totala de preocupare pentru verificarea datelor faptice, Pacepa fiind lasat sa se autodemaste – pentru cei avizati –  cu cata dezinvoltura falsifica realitatea, sau cat de in afara era fata de chestiunile la care se refera.

Tradarea este un atribut eminamente uman, nici o alta vietuitoare a planetei necomitand un asemenea act. E, oare, tradarea un simplu accident, o abatere pe parcursul vietii morale, o disjunctie functionala, un element aparut arbitrar, prin hazard, o exceptie, ori are conotatii mult mai adanci, fiind inerenta firii umane? Cu alte cuvinte e ceva dobandit ereditar, mostenit prin gene, ca talentul la pictura de exemplu si care iese la iveala printr-o anumita conjunctura speciala, e un blestem legat de pacatul originar- Adam si Eva infaptuiesc in fond prima tradare umana – sau e un act de exceptie? Tradarea e o incalcare a normelor de conduita morala, o impietate, un sacrilegiu, o crima. Tradarea de patrie nu  poate fi dictata de inaltele ratiuni ale salvarii patriei. In toate ipostazele, tradarea ramane condamnabila din punct de vedere etic si crestin.

NOTA MEA, VR: Desigur, legal, respectivul era cetatean roman si trebuia sa raspunda conform legilor Romaniei, pentru tradare. Dar, dupa parerea mea, la nivel ideatic, termenul “tradare” nu este cel potrivit, din moment ce personajul in cauza, dupa cum s-a dovedit, nu este roman, deci n-a avut si n-are nici o treaba cu slujirea Romaniei. “Patria” sa a fost, de fapt, dintotdeauna, URSS, care, se stie, “bastionul pacii e”. Ca atare, la fel ca si tatal sau si ca alti alogeni sovietici, si-a slujit de la cap la coada stapanii anti-romani. Succesorii lui de astazi ii calca pe urme. Reteta, otravita, e simpla. Cine o inghite se auto-intoxica, pana la distrugerea totala a sistemului imunitar. National.

(va urma)

PS DE AMINTIT: NEW YORK TIMES despre PACEPA: “CURVA FERICITA a comertului cu spioni” – David Binder, jurnalist veteran american.

• Share
• Tweet
• Pin
• Email