Ipotezele crimei si ipotezele sinuciderii in Cazul Madalina Manole. Cele 10 variante ale SMS-ul “de adio”

Ziarul National titreaza: Cine a ucis sufletul Madalinei Manole?

Ieri, la prima oră, posturile de televiziune transmiteau o ştire cutremurătoare: A murit Mădălina Manole. Apoi, informaţia a devenit şi mai şocantă: Mădălina Manole s-a sinucis!

A cîntat, apoi a murit

În seara de marţi, Mădălina se aflase, împreună cu soţul ei, la o repetiţie a band-ului care o acompania. S-a comportat normal şi, la ora 22.00, s-a întors acasă, în Otopeni, după ce a făcut nişte cumpărături la supermarket. Ajunşi acasă, au discutat despre aniversarea zilei de naştere a cîntăreţei, care ar fi urmat să aibă loc a doua zi. La ora 1, soţul Mădălinei, Mircea Petru, s-a dus să se culce. La ora 2, telefonul mobil al Mădălinei memora un mesaj. Unii susţin că acesta suna astfel: “Ştiu că sînt iubită! Îmi pare rău, dar nu mă mai simt frumoasă.” Alţii avansează un text diferit: “Îmi pare rău, dar totul se întîmplă din cauza mea. Vă iubesc pe toţi, pe Mircea, pe Petru, pe mama şi pe tata.” Cert este că mesajul a fost salvat în telefonul Mădălinei, în jurul orei 2, dar n-a mai fost trimis. Miercuri dimineaţa, la ora 5.37, Mircea Petru a sunat la ambulanţă, spunînd că soţia sa se simte rău. La 6.01, cînd a sosit Salvarea, Mădălina zăcea pe jos, în holul de lîngă baie, cu capul spart şi avînd alături un bidon cu insecticid şi un pahar. Cu toate eforturile medicului, încercările de resuscitare s-au dovedit zadarnice. “Fata dragă” a plecat pentru totdeauna, părăsind o lume în care fericirea ei era doar o aparenţă înşelătoare. Deşi, la prima vedere, avea tot ce-şi putea dori pentru a fi fericită: un soţ iubitor, un copil pe care şi-l dorise cu ardoare şi pe care îl născuse, după tratamente chinuitoare, la vîrsta de 42 de ani, o casă frumoasă, o carieră prodigioasă, care se prelungea în cel mai recent album al ei, “O nouă Mădălina Manole”.

Cînd ai un copil de un an şi o lună, pe care ţi l-ai visat mai mult decît orice pe lume, nu mai contează nimic în afara dorinţei de a avea grijă de el

“Fericirea”, un pseudonim pentru deznadejde. Interviurile pe care le-a acordat în ultimul timp conţin aceleaşi informaţii: Mădălina se declara o artistă împlinită, o mamă şi soţie fericită. Cu toate acestea, “mama şi soţia fericită” a mai avut o tentativă de sinucidere, în urmă cu trei săptămîni, cînd a fost internată la Urgenţă, după ce a înghiţit un pumn de pastile. Ar fi trebuit să dea de bănuit şi faptul că a refuzat să participe la lansarea noului său album, motivînd că nu se simte bine. Prin urmare, pentru Mădălina, cariera muzicală şi relaţia cu lumea din jur nu mai aveau nicio importanţă. Dar încerca din răsputeri să-şi găsească un echilibru: “M-am recompus sufleteşte şi merg mai departe – scria recent pe blogul său – , preţuind cu toată fiinţa mea tot ce am primit şi primesc de la viaţă.” Deşi depresia o cotropea, Mădălina se străduia să-şi impună o gîndire pozitivă, încercînd să se convingă mai mult pe ea decît pe cei cu care vorbea, că şi-a găsit echilibrul, că e împlinită, iubită, fericită. Faptul că s-a sinucis exact în ziua cînd împlinea 43 de ani, are în sine ceva demonstrativ. Parcă voia să pedepsească pe cineva. Cînd eşti mamă, a te hotărî ­să mori pentru că nu te mai simţi frumoasă, ţine de domeniul imposibilului. Atunci cînd ai un copil de un an şi o lună, pe care ţi l-ai visat mai mult decît orice pe lume, nu mai contează nimic în afara dorinţei de a avea grijă de el. Nu mai contează nici boală, nici umilinţă, nici decepţii, nici frustrări şi, cu atît mai puţin, că nu te mai simţi frumoasă. Supravieţuieşti în orice condiţii, doar pentru copilul tău. Ce traumă cumplită a putut să ucidă sufletul Mădălinei Manole, instinctul ei de mamă? Ce durere insuportabilă a determinat-o să-şi părăsească fiul? Poate nu vom afla niciodată. Ştie doar Dumnezeu, care o va ierta.

Detalii care susţin varianta sinuciderii

Procurorii criminalişti au avansat din start varianta că artista şi-a pus capăt zilelor. Nu există urme de violenţă, lîngă cîntăreaţă s-a găsit o sticlă de pesticid, din care aceasta ar fi băut.
Unele surse afirmă că Mădălina Manole ar mai fi încercat să se sinucidă acum o lună, cînd ar fi ajuns la Spitalul de Urgenţă în urma unei supradoze de medicamente.
SMS-ul din telefonul cîntăreţei, adresat soţului, copilului şi părinţilor este un alt element care conduce la varianta sinuciderii.
Unele surse au dezvăluit că Mădălina Manole ar fi avut grave probleme medicale; ea şi-a amînat luna trecută lansarea unui nou album din motive de sănătate; unii susţin că avea probleme cu inima, alţii că i s-ar fi descoperit o boală gravă.
Psihologii apreciază că sinucigaşii aleg, de obicei, locuri sau zile cu o anumită însemnătate; Mădălina Manole a recurs la suicid chiar în ziua în care împlinea 43 de ani.
S-a lansat chiar varianta că soţul artistei nu a fost acasă în noaptea de marţi spre miercuri, şi că cei doi s-ar fi certat pe această temă, cîntăreaţa ameninţînd că se va sinucide.

Detalii care susţin variantele “crimă” sau “accident”

Marţi, cîntăreaţa a avut un program normal: a repetat cu miniorchestra sa, apoi a plecat cu soţul, Mircea Petru, spre casa din Otopeni. În drum, cei doi s-au oprit la un supermarket din Băneasa pentru cumpărături. Ajunşi acasă, după miezul nopţii ei ar fi ciocnit chiar un pahar cu şampanie.
În momentul tragediei, în casă se mai aflau soţul Mădălinei, copilul celor doi, în vîrstă de un an şi o lună, precum şi soacra cîntăreţei; de obicei, sinucigaşii recurg la astfel de fapte cînd sînt singuri.
Ciudat, nimeni din casă nu a auzit vreun zgomot şi nici nu a simţit mirosul pesticidului.
Mircea Petru susţine că el şi soţia sa s-au culcat în jurul orei 01.00. În jurul orei 05.30, el s-ar fi trezit şi a observat că soţia sa nu este în pat. A coborît de la etaj, unde este dormitorul, iar la parter a descoperit-o pe Mădălina căzută lîngă holul de lîngă baie.
Mesajul din telefonul artistei a rămas în secţiunea “mesaje salvate”, nefiind trimis soţului. El ar fi fost scris în jurul orei 02.00, cu cîteva ore înainte de producerea tragediei.
Mesajul din telefon putea fi scris şi de altcineva.
Mădălina Manole era fericită după ce născuse, mai ales că a urmat timp de peste 10 ani un tratament de fertilitate. Este greu de crezut că după ce se întîmplă o minune, şi naşti la aproape 42 de ani, eşti gata să renunţi la viaţă.
Fratele cîntăreţei, dar şi cea mai bună prietenă a acesteia, spun că Mădălina Manole nu suferea de vreo boală gravă.

G.H. / National

1. Si, as mai adauga eu, ce sot isi lasa sotia cazuta intr-o balta de sange, fara sa schiteze nimic pentru ea, o jumatate de ora, de la apel pana la sosirea Salvarii, cand s-a incercat resuscitarea ei. Mai ales ca in apelul telefonic a declarat ca sotia sa “se simte rau”, nu ca “a murit”. Nu era normal sa incerce si el ceva o jumatate de ora cat “se simtea rau” Madalina? Sau macar sa o ridice de pe jos? Ce-o fi fost cu el, Doamne, iarta-ma!?

2. Ciudatenia SMS-ul “de adio”, care mai apare si in “n” variante. Cat de neprofesionalista este presa de astazi, daca nici unul dintre marile ziare nu da acelasi text? Pe langa cele doua variante de SMS de mai sus, prezint alt opt mai jos:

Evenimentul Zilei: “Ştiu că mă iubea toată lumea. Îmi iubesc în geraşul, dar trebuie să-mi iau adio. Îmi pare rău”. Intrebare: “Stiu ca ma iubea toata lumea”?. O formulare cam ciudata.

Libertatea: “Îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic”

Adevarul, “Exclusiv” dar la fel ca Romania libera: “Imi cer scuze fata de toti cei pe care ii ranesc si care stiu ca ma iubesc foarte mult. Imi cer scuze de la Puiu (sotul n.r.)… imi pare rau, dar nu ma mai suport fizic. Cei din jurul meu nu au nicio vina. … Imi cer scuze si de la copilul meu, Petru, ingerasul vietii mele, pe care il iubesc foarte mult”. Se afirma ca este “un fragment” din mesaj. A scris o carte pe SMS?

Gandul: “Nu mai sunt plăcută, nu mai arăt bine. Ştiu că mă iubeşte multă lume şi îmi pare rău… Nu mă mai simt frumoasă. Vă iubesc pe toţi, pe Mircea, pe Petru, pe mama şi pe tata.”

Jurnalul National: “Sunt un rebut… Aspectul fizic e de vină… N-aveţi voi nici o vină… A fost doar vina mea… Vă pupic pe toţi…”.

Ziarul Financiar: “Nu ma mai simt frumoasa”

Realitatea TV: “Stiu ca sunt iubita, dar nu ma mai simt frumoasa”.

Antena 1: “Stiu ca ma iubeste multa lume si imi pare rau, dar eu nu ma mai simt frumoasa!”.

Ce sa mai zici de Agerpres??? In ciuda faptului ca ei au detinut ultimul interviu al Madalinei Manole, in loc sa il puna pe redactorul care i l-a luat sa dezvolte subiectul si sa publice toata inregistrarea de marti, subiectul Madalina Manole lipseste pur si simplu de pe prima pagina a noului portal. Aceasta desi la rubrica Topul celor mai vizionate stiri apare ca cel mai citit material chiar interviul de pe 13, cu 270 de accesari (!).

UPDATE: Cancan prezinta alt SMS: “Nimeni nu are nici o vina… Nu mai pot suporta, fizic vorbind. Sunt un rebut. Imi pare rau, dar totul se intampla din cauza mea. Va iubesc pe toti”

Si adauga declaratii importante ale familiei, care a aflat de la televizor despre moartea Madalinei: Familia Madalinei Manole este in stare de soc. Atat parintii, cat si fratele ei au aflat de tragedie cand au deschis televizorul. “Nu putem intelege de ce cei de la Bucuresti nu ne-au sunat si pe noi, de ce mama Madalinei a trebuit sa afle ca i-a murit fiica de la televizor. Fratele ei s-a dus la serviciu ca intr-o zi normala si a aflat dupa ce l-a sunat o cunostinta tocmai din Grecia”, spune varul artistei, Tibi Manole. Parintii si fratele s-au dus intr-un suflet la Otopeni. Rudele sunt convinse ca nu este vorba despre o sinucidere. “Madalina nu este o sinucigasa, de asta suntem siguri. Avem si noi unele suspiciuni. Nu vrem sa acuzam pe nimeni, dar parerea mea este ca a fost impinsa sa faca acest gest”, a adaugat varul cantaretei.

You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “Ipotezele crimei si ipotezele sinuciderii in Cazul Madalina Manole. Cele 10 variante ale SMS-ul “de adio””

  1. maria says:

    Fata cu parul de foc avea grave probleme emotionale ele provenind din trecutul artistei. Oricat am incerca sa cautam raspunsuri, poate cele care ne convin intr-un asemenea moment, realitatea este alta, o realitate pe care nu ne-am fi inchipuit-o niciodata. Nefiind sub supravegherea unui psiholog, acestea se agraveaza in timp, iar apoi pe un fond predispus la asa ceva, nu mai pot fi tratate nici cu medicamente, ele nemaifacandu-si efectul. Este suficient un singur “declik”, ca ceva sa nu mai functioneze. Iar apoi acel gand sa urmareasca acea persoana ani de zile, pana aceasta reuseste ce si-a propus sa duca la bun sfarsit, prin sinucidere. Oricate ar fi facut sotul, sa o supravegheze noaptea, pentru ca atunci se declanseaza mai acut boala, ar fi prins un moment in care sa finalizeze totul. Afirmatiile sunt facute pe baza unei experiente din jurul meu, iar acea persoana a finalizat gestul, dar prin spanzurare, dupa multe incercari, pe care nici sotul ei nu le stia, aflandu-le doar dupa cercetarea procuroilor, desi ziua, era o persoana ca oricare alta,sociabila,cunostea 5 limbi straine, mergea la servici, avea grija de familie, culmea mergea si la psiholog si lua medicamentele spunand ca este constienta de starea sanatatii sale, mergea la biserica etc. Intr-o noaptea a facut-o … dupa ora trei…

  2. raluca bogdan says:

    cum se explica faptul ca legistii au sustinut ca a ingerat 400 ml de solutie,iar langa cadavru au gasit sticla si un PAHAR?un sinucigas sta sa isi toarne otrava in pahar?cati ml are un pahar?200ml?asta inseamna ca si-a turnat 2 pahare de otrava???

  3. iuliana says:

    Şİ MİE M İ SE PARE CAM CİUDATA TREABA CU PAHARUL,CIND TE GINDEŞTİ LA SİNUCİDERE BEİ DİN STİCLA,NU MAİ STAİ SA Tİ TORNİ OTRAVA IN PAHAR,SA TORNİ Şİ A DOUA OARA KİAR ESTE DE NECREZUT !!! ACEA SUBSTANTZA OTRAVİTOATE,CA ORİCE OTRAVA ,TREBUİE SA AİBA UN GUST GROAZNİC,ACID,DUPA O INGHİTZİTURA AR Fİ FOST NORMAL SA NU MAİ -POATA -INGHİTZİ Şİ RESTUL!!!….DUPA CE A BAUT
    OTRAVA … A CAZUT İMEDİAT Şİ S A LOVİT LA CAP ???!…SUNT FFFF.MULTE LUCRURİ CARE NU SE LEAGA….!!!
    SPERAM/AŞTEPTAM CA ORGANELE SA CERCETEZE/ANALİZEZE MİNUTZİOS,Şİ SA FACA DREPTATE…CIT MAİ CURIND !!!

  4. Pacat si Dumnezeu sa o ierte, a fost clar ca asta a fost decizia ei confirmata prin sinucidere acum si de instanta, parerea mea e ca daca asta a fost decizia ei..secretul a ramas cu ea si ca nu mai e cazul de interpretari de genul..vina sotului..lansarea albumului…sunt doar speculatii si nimic mai mult..parerea mea !

  5. teodor says:

    Deci ea isi pune in pahar pesticidul, bea linistita, apoi cade jos… paharul si sticla raman neclintite.. e clar ca e ceva necurat la mijloc!

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova