Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Interviu realizat de Corneliu Vlad

– Domnule Radu Golban, toată presa vorbeşte despre recent descoperita datorie a Germaniei de circa 18 miliarde de euro faţă de România. Acest fapt ne-a determinat să luăm legătura cu dumneavoastră în scopul clarificării chestiunii în speţă. Cititorii noştri se întreabă cine sunteţi dumneavoastră.

– Sunt la origine român, stabilit din 2003 în Elveţia. M-am născut la Timişoara în 1973 şi am emigrat cu familia în Germania în 1988. După terminarea liceului, am absolvit cursurile Facultăţii de Filozofie din cadrul Universităţii „Albert-Ludwigs“ Freiburg, Germania, specializarea Politică ştiinţifică şi drept, promoţia 2000. Sunt absolvent al programului de Masterat în Studii Europene Avansate al Institutului European al Universităţii din Basel, Elveţia, promoţia 2002. În 2008 mi-am susţinut doctoratul în economie, domeniul integrare monetară, la Universitatea de Vest din Timişoara.

– Cum aţi ajuns la această surprinzătoare datorie a Germaniei?

– Pentru elaborarea cărţii „UEM – încotro?“ (publicată în acest an în cadrul unei prestigioase edituri din România), împreună cu doamna conf. univ. dr. Mihaela-Brînduşa Tufose, coautor al lucrării anterior menţionate, am analizat şi structurile de colaborare monetară din Europa din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Cu surprindere am sesizat existenţa unui model de colaborare monetară impus de Germania nazistă în Europa. Acest sistem bazat pe cliring şi cursuri de schimb fixe ne-a trezit interesul în mod special. Mai ales extrasul de cont al Casei de compensaţie a Germaniei, o instituţie pe lângă Reichsbank, a stat în centrul atenţiei, deoarece prezintă soldurile Germaniei faţă de ţările asociate în acest model de colaborare. Suma de 1,126 miliarde Reichsmark evidenţiată în acest extras de cont a reprezentat la început doar o constatare şi un argument în cadrul tematicii cărţii; ulterior a devenit o provocare.

– Puteţi să ne explicaţi şi să precizaţi ce înseamnă un contract de cliring?

– Lipsa acută de valută a Germaniei în urma Primului Război Mondial a determinat încheierea de contracte nonvalutare bazate pe schimburi de mărfuri între Germania şi alte state. Un asemenea acord a fost încheiat cu România deja din anul 1935. Prin acest acord s-a stabilit ca plăţile dintre România şi Germania, provenind din schimbul de mărfuri şi din alte obligaţii de stat şi particulare, să fie efectuate prin cliring bilateral între Banca Naţională a României şi Casa de compensaţie germană. Printr-o clauză, Banca Naţională a fost însă obligată să achite exportatorii din România, chiar dacă sumele necesare pentru aceasta depăşeau vărsămintele în lei ale importatorilor. Deoarece Germania hitleristă importa din România mai mult decât exporta, această obligaţie, la început limitată ca sumă, a ajuns în anul 1942 să nu mai aibă nicio limită convenţională de sumă. Fluxul de mărfuri româneşti spre Germania, fără un flux corespunzător dinspre Germania spre România, s-a soldat cu sărăcirea de mărfuri a populaţiei româneşti, cu o creştere a inflaţiei şi cu o creanţă în mărci nevalorificabilă a BNR faţă de Casa de compensaţie germană. Această creanţă a reprezentat un credit forţat în mărfuri acordat economiei germane de economia românească. Deşi au existat preocupări şi intenţii concrete pentru frânarea creşterii soldului (ca urmare a schimbului neechivalent cu Germania), acestea au fost respinse sau doar formal acceptate de către Berlin. La data de 7 septembrie 1944, datoria Germaniei faţă de România a ajuns la suma de 1,126 miliarde Reichsmark.

– Această datorie nu s-a prescris după război?

– Consider oportună prezentarea cadrului legal în contextul căruia am invocat recuperarea datoriilor Germaniei din relaţiile comerciale cu România. În primul rând, invoc articolul 28, paragraful 4, din Tratatul de pace dintre România şi Puterile aliate şi asociate, adoptat în 10 februarie 1947, la Paris, care prevede: Fără a prejudicia dispoziţiunile de mai sus, precum şi orice alte dispoziţiuni luate în favoarea României şi a cetăţenilor români, de către Puterile ocupante ale Germaniei, România renunţă, în numele său şi în numele cetăţenilor săi, la orice pretenţiuni împotriva Germaniei şi a cetăţenilor germani, pendinte la 8 mai 1945, cu excepţiunea pretenţiunilor rezultând din contracte şi alte obligaţiuni anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum şi din drepturi dobândite înainte de aceeaşi dată. Această renunţare va fi considerată ca înglobând creanţele, toate pretenţiunile interguvernamentale în legătură cu aranjamentele încheiate în cursul războiului, precum şi toate pretenţiunile cu privire la pierderi sau daune ivite în timpul războiului.
Aşa cum reiese din reglementările Tratatului, soldul României nu s-a prescris; mai menţionez că Tratatul a fost ratificat prin Legea nr. 304/30.08.1947 (publicată în „Monitorul Oficial“ nr. 199/30 august 1947), care reia precizarea că România renunţă la orice pretenţii împotriva Germaniei, vizate fiind totalitatea angajamentelor ce decurg din relaţiile derulate în perioada 1 septembrie 1939-8 mai 1945.
Doresc să precizez că, în cadrul conferinţei de la Londra, din anul 1953, când Germania şi-a asumat întreaga răspundere şi responsabilitate pentru toate datoriile Reichului, a lămurit şi problema soldurilor deficitare rezultate din operaţiunile de cliring derulate cu Belgia, Franţa, Elveţia, România etc. Motivul pentru care România nu a participat la conferinţa de la Londra se bazează pe art. 5 alineatul 4 al Tratatului acestei conferinţe, care este identic cu articolul 28 din Tratatul de pace dintre România şi Puterile aliate şi asociate. Ambele acte normative exonerează Germania de plata despăgubirilor aferente perioadei 1.09.1939 şi 8.05.1944. Conform jurisdicţiei germane, art. 5. alineatul 4 este legea de internalizare a Tratatului de Pace de la Paris în legislaţia germană.
În concluzie, acest sold este descoperit şi în ziua de astăzi. Este bine de ştiut că această sumă nu reprezintă nicio despăgubire de război.

– Cum aţi ajuns la această imensă sumă de 18,8 miliarde euro?

– Plecând de la aprecierea că 1 Reichsmark este evaluat, în prezent, la 3,3 euro, se poate calcula, estimativ, valoarea cuantumului datoriei: 3,717 miliarde euro, fără a mai adăuga şi dobânda aferentă celor 66 de ani – din 1944 până în 2010; fără a ne lansa într-un calcul matematic costisitor de actualizare, ci doar dacă am calcula o dobândă moderată de doar 2,5% pe an, se poate aprecia că valoarea totală a datoriei (suma iniţială şi dobânda capitalizată) se ridică la 18,88 miliarde euro. Walther Funk, ultimul preşedinte al Reichsbankului, a precizat înaintea încheierii războiului că problema datoriilor Germaniei o reprezintă soldurile dezechilibrate. Pentru consolidarea acestor datorii a propus oarecum internaţionalizarea acestora prin diferite bonduri la o dobândă de 4%. În concluzie, datoria Germaniei ar putea fi chiar mult mai mare.

– Ce şanse credeţi că are România de a recupera această datorie?

– România ar putea solicita punerea în funcţie a sistemului de rezolvare a disputelor prevăzut la Conferinţa de la Londra pentru cazuri similare sau ar putea iniţia un proces la Haga. Dar mai întâi de toate ar fi bine să ducă tratative directe cu Germania. Plecând de la ideea că, începând cu anii ‘70, mai multe ţări est-europene (chiar şi România) au cerut de la Germania, din păcate, doar despăgubiri, şi nu lămurirea soldurilor de cliring, şi că Germania a exercitat o presiune mare asupra lor, ar fi bine ca astăzi, tratativele să fie aduse în atenţia publicului. România nu are avea nimic de ascuns, ci doar de profitat de transparenţa maximă în aceste demersuri oficiale. Să nu uităm că Germania este o ţară cu un codex moral recunoscut, care se manifestă şi prin demersurile partidului „Die Linke“, partid cu 12% din Bundestag, în lămurirea acestei creanţe. În urmă cu aproape două luni, am luat direct legătura cu doamna Ulla Jelpke, membru al Bundestagului, deoarece se ocupa în mod special de probleme legate de despăgubiri ale victimelor celui de al Doilea Război Mondial. În urma interpelării făcute de doamna Ulla Jelpke în Bundestag, a fost iniţiată la data de 20 august a.c. şi o anchetă parlamentară pe acest subiect, semnată în numele întregii fracţiuni chiar de şeful partidului, dr. Gregor Gysi. Răspunsul guvernului german se aşteaptă în timp de o lună.
CURENTUL – citeaza acest articol pe saitul tau

Vezi si: Germania datoreaza Romaniei peste 18 miliarde euro din perioada nazista. Oare cat ne-o datora Rusia pentru ocupatia sovietica? Dan Popa despre descoperirile lui Radu Golban si ale Mihaelei Brânduşa Tudose

• Share
• Tweet
• Pin
• Email