1. Cine sapa groapa altuia cade singur in ea. Acum, ca buba USL s-a spart si puroiul a dat pe-afara, se va prelinge si Stelian Tanase din turnul TVR, cu tot cu “vedetele” lui marca SOV. Ce va urma prin RomRusPrusia?
2. Guvernul Ponta–Hunor, daca se va constitui (ungurii sunt foarte abili), va fi hartuit zilnic ca intr-un adevarat razboi de gherila. In tot cazul, pana la alegerile prezidentiale va fi doar un vis urat inainte de cosmarul care urmeaza, pentru ca “cine trebuie” sa se afle la butoane.
3. In lipsa unei alte solutii a stapanilor lui Iliescu, Constantinescu si Basescu, Antonescu va merge la prezidentiale in tandem cu Johannis ca prim ministru. Antonescu este lipovean, Johannis este chiar cetatean german. Ce ne spune asta? Ca un anume Pact a ramas valabil? 🙂 Cam da.
PS: Sa vedem acum trompetele lui Basescu care l-au tocat pe Antonescu cum, brusc, o sa-l vada intr-o noua lumina. Ca doar lumina vine de la Rasarit, nu? 🙂
Acțiunea lui C. Saftoiu e un gest reflex venit din deprinderea de a da note informative pe ascuns. S-a folosit de mașina de vot politic din CA doar atunci când n-a avut alternative. Pentru el TVR e o tarla, iar el e vătaful suprem impus de partid, deci face ce vrea.
Dionisie Aurel Agache, fiul colonelului post-mortem Aurel Agache, ucis bestial in Targu Secuiesc de hoarde de maghiari deszlantuiti impotriva romanilor, in decembrie 1989, ne informeaza ca unul din ucigasii tatalui sau a fost gasit, din nou, vinovat de crima, dupa ce o instanta a mult aclamatei “Justitii a statului de drept”, respectiv Curtea de Apel Bucuresti, il gasisese… nevinovat.
“Romania, alternative la corsetul UE” este titlul noii mele carti si totodata primul meu manifest politic. A venit momentul sa ne intrebam si noi daca acest nou reich de tip sovietic nu este cauza problemelor economice si politice ale tarii si garantul dezbinarii teritoriale de maine.
Traian Basescu a iesit ieri la televizor pentru a anunta – fara consultarea CSAT – ca “România se raliază poziţiei luate de liderii a 11 state din grupul G20 faţă de situaţia din Siria”, cu prilejul întâlnirii de la Sankt Petersburg. Televiziunile si ziarele din Romania nu s-au obosit insa sa prezinte romanilor si ce stipuleaza Declaratia celor 11 membri ai G20 si nici ce reprezinta ea de fapt. Numai dupa o cautare directionata, o putem afla pe site-ul Casei Albe si, in traducere, pe Presidency.ro. Dar sunt convins ca majoritatea romanilor nici nu stiu ce e “G20”, grupul la care s-a referit presedintele Romaniei. Pentru cei interesati: https://www.g20.org/. Mi-aduc aminte cum un coleg de presa, pe vremuri, cand scriam despre G7 a venit sa ma-ntrebe: “Dom’le ce-i asta G7? E vreo miscare de sah? Nebunul sau calul ia la G7?”. Da, cam asa ceva, dar la nivel planetar…
Comentariile pe tema “ralierii” disciplinate de la Cotroceni lipsesc aproape cu desavarsire in presa de azi. In fapt – dincolo de noile idei si negocieri impuse pe linie ruso-germana (vechiul Pact nu se dezminte) – Declaratia celor 11 reprezinta o veritabila Declaratie mascata de razboi, prin care actuala conducere a SUA se acopera, la nivel international, in cazul atacului, de “sprijinul larg”, cum se zicea la Congresele PCR, al statelor aliate sau de tip satelit, cum a devenit Romania. Si-uite asa, Traian Basescu a implinit – in premiera internationala – un act paradoxal, anti-politica nationala: a reusit sa puna Romania pe o lista de “aplaudaci” alaturi de un “stat” pe care nu il recunoaste: “statul” Kosovo! Un “stat” islamist, cu o guvernare terorista, infipt in coasta Europei crestine printr-o actiune similara, unilaterala si ilegala, din punct de vedere al legislatiei internationale – intreprinsa fara acordul Consiliul de Securitate al ONU -, “stat” creat in urma unei operatiuni “limitate”, “chirurgicale”, asupra Serbiei suverane, care a insemnat 78 de zile de atac aerian, cu bombardarea unei capitale europene, Belgrad, pentru prima oara dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, si cu mii de morti din randul civililor.
La aceasta “a raliat”, ieri, Romania, Traian Basescu. Sigur, mentionand in surdina ca trebuie evitat un conflic dar subsemnand de facto la declansarea lui.
Sigur ca politica noastra externa ne obliga sa ne “raliem” politicii aliantei nord-atlantice. Dar, daca luam la puricat statele semnatare, cat si cele “raliate”, vom constata: 1. Ca nu sunt prezente pe lista toate statele membre NATO; 2. Ca, pe langa Honduras, Albania si judetele baltice, se observa o serie de tari islamice opozante Siriei dar si unele state fundamentalist islamice, altfel aflate pe diverse liste ale institutiilor internationale de specialitate, ca exportatoare de terorism islamist. Din prima categorie: Arabia Saudita, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Qatar. Din a doua: Maroc si Kosovo, recunoscut de ieri, implicit, si de Romania, prin semnatura “raliatoare” a lui Traian Basescu, ca “stat” independent, egal in drepturi si opinii internationale cu statul roman.
Graba aceasta a presedintelui Traian Basescu de a pune Romanie in trena SUA, fara consultarea CSAT si fara o minima dezbatere nationala, intr-o problema care implica Romania intr-un eventual razboi, care poate degenera intr-un Razboi Mondial, sfideaza insa atat poporul pe care sustine ca-l reprezinta cat si intreaga noastra politica nationala care ne obliga sa nu atacam un alt stat fara a fi noi atacati de acel stat. Practic, ciudatul – in toate sensurile cuvantului daca acesta ar fi in engleza, ca sa ma exprim precum traducatorul de la Cotroceni al Declaratiei celor 11 in fata cuvantul “reinforce” – repet, ciudatul Traian Basescu cel de azi a repetat gestul teleghidatului Emil Constantinescu – care a autorizat survolarea Romaniei de catre avioanele atacatoare ale vecinei noastre Serbia – gest altfel combatut vehement de Traian Basescu cel de ieri. Mai mult: repet, Basescu a recunoscut indirect “republica” Kosovo!
Si ma intorc – vechea vorba fara de fapta a lui Basescu – la romani. Au fost intrebati romanii daca vor sa atace Siria? Pai hai sa vedem ce spune un sondaj international realizat de Transatlantic Trends: doar 2 romani din 10 ar sustine un eventual conflict armat international in Siria: 82% se opun. Se aude la Cotroceni? Alaturi de Slovacia (cu 85%), suntem in topul tarilor din Europa care resping implicarea tarii lor intr-o interventie armata in Siria! Unde se poate auzi chestia asta, daca la Parlament si Guvern, cu un Crin si un Ponta care s-au “raliat” inainte chiar de a fi data Declaratia celor 11, si acum, la Presedintie, sunt numai surzi si orbi, personaje trase de sfori ca niste jucarii stricate si tembele? Sa mai spun ca nici lui Obama nu-i merge prea bine: doar30% dintre americani ar sustine razboiul din SUA. Vedeti sondajul invocat la Agerpres.
Sa conchid, insa fara a repeta greseala lui Basescu si ignoranta presei de azi. Declaratia celor 11 prevede “un răspuns internaţional puternic”, tradus la Cotroceni drept “ferm”, in urma unui atac chimic din Siria, pentru care este invinovatit Guvernul sirian inainte de fi finalizata ancheta ONU, ancheta care indica deja oricum, “pe surse”, faptul ca o entitate straina de fortele guvernamentale a lansat atrocitatea blamata. Daca se descopera maine ca statul Israel, printr-o actiune specifica a Mossad, a lansat atacul chimic? Ce-o sa mai faca Traian Basescu? O sa atace “ferm” Israelul? 🙂
Fara a indragi deloc cinismul analistilor din epicentrul facatorilor de pace si razboi, Consiliul pentru Relatii Externe (CFR), remarc cum profesorul Richard K. Betts, directorul Institutul pentru Studii despre Razboi si Pace al School of International and Public Affairs de la Columbia University, pune punctul pe i intr-o analiza din revista CFR, Foreign Affairs: “Alegeti-va otrava. America are multe optiuni in Siria. Nici una bune”.
Stimati pupinanalisti din jurul Cotrocenilor, cititi buzele lui Betts, pe limba lui: ““Limited” air action can range from a few symbolic strikes with minor impact to a seriously destructive campaign against dozens of targets over the course of several weeks.”
Si inca: “The closest thing to an example of successful coercion by air attack alone was the war over Kosovo, but that was a massive 78-day assault (surely the outer limits of the concept of “limited”), and it inflicted a huge amount of destruction on Serbia and its civilian population.”
Foreign Affairs semnaleaza articolul pe retelele sociale cu fotografia de mai sus.
Incursiunea intreprinsa de Basarabia-Bucovina. Info in Transnistria, luna trecuta, a cuprins mai multe etape si obiective, istorice, culturale si religioase, pe care le vom prezenta, in detaliu, in postarile noastre, insotite si de mai multe filmari din Tighina si Tiraspol. Am prezentat, intr-un prim articol exclusiv, zona aflata dincoace de Nistru dar sub control ruso-transnistrean: Cetatea Tighina, bastion geopolitic de sute de ani aflat pe o frontiera geostrategica de mii de ani, daca luam in considerare Valul lui Traian care se opreste la Nistru. Va introducem asadar in misterele de dupa sarma ghimpata din rasaritul romanesc, in care se afla tintuiti, impreuna, romani, ucraineni si rusi, ca intr-o uriasa rezervatie sovietica incremenita in timp.
Nu voi uita niciodata ziua (dar mai ales noaptea) lui 3 octombrie 1990, cand am fost martor al reunificarii Germaniei, chiar de-a lungul Zidului Berlinului, invitat de filiala germana a unei prestigioase organizatii internationale ca reprezentant al tinerilor anticomunisti din Piata Universitatii 1990 (am ajuns la Berlin din Dresda cu autostopul, exact in spiritul evenimentului pe care aveam sa-l petrecem: am plecat cu o Dacie si am ajuns cu un Mercedes sport). Pacat ca Republica Moldova nu a avut, nici pana azi, soarta fostei Republici Democrate a Germaniei, spre reintregirea fireasca a tarii (desigur, trebuie adaugate si teritoriile romanesti din Ucraina, respectiv Tinutul Herta, nordul Bucovinei, Maramuresul istoric, Bugeacul si, desigur, Insula Serpilor): Romania Mare!
BASARABIA ÎN RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE (1918-1947)
de Prof Univ Dr Ioan Scurtu
Basarabia a ocupat un loc extrem de important în politica externǎ a României şi cu deosebire în relaţiile româno-sovietice. Dupǎ încheierea Primului Rǎzboi Mondial, în noiembrie 1918, diplomaţia româneascǎ s-a concentrat asupra încheierii tratatelor de pace. Conferinţa pǎcii s-a deschis la Versailles, în ziua de 18 ianuarie 1919, când statul naţional unitar român – realizat prin Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei – era un fapt împlinit. Problema esenţialǎ era recunoaşterea acestei realitǎţi prin tratate internaţionale. Negocierile au fost îndelungate şi adesea dificile, dar rezultatul a fost pozitiv pentru România. Prin Tratatul de la Versailles, din 28 iunie 1919, Germania se angaja sǎ respecte graniţele politico-statale stabilite la Conferinţa pǎcii. La 9 decembrie 1919, România a semnat, la Saint Germaine en Laye, Tratatul de pace cu Austria, care recunoştea actul unirii Bucovinei din 28 noiembrie 1918. Dupǎ lungi discuţii, s-a încheiat Tratatul cu Ungaria, în palatul Trianon, în ziua de 4 iunie 1920, prin care confirma unirea Transilvaniei cu România.
In privinţa Basarabiei situaţia a fost complicatǎ de faptul cǎ guvernul bolşevic nu era recunoscut de plan internaţional, iar reprezentanţii sǎi nu au fost invitaţi la Conferinţa pǎcii. La Paris şi în preajma Conferinţei, se aflau unii diplomaţi ai fostului regim ţarist, dar aceştia nu aveau o calitate oficialǎ. Acest fapt a influenţat desfǎşurarea Conferinţei de pace, deoarece Rusia – care participase la rǎzboi din iulie 1914 pânǎ în octombrie 1917 – nu a participat la luarea deciziilor şi nu semnat tratatele încheiate.
Relaţiile româno-ruse au cunoscut o evoluţie contradictorie în timpul rǎzboiului. Din august 1916, România şi Rusia erau state aliate în cadrul Antantei, armatele lor participând împreunǎ la luptele din 1916-1917 împotriva Puterilor Centrale. La 13 ianuarie 1918, guvernul bolşevic a decis întreruperea relaţiilor diplomatice cu România, pe care o considera ostilǎ noului regim instaurat la Sankt Petersburg. Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice FederativeRuse din acea zi menţiona:
“1. Toate relaţiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legaţia românǎ şi, în general, toţi reprezentanţii autoritǎţilor române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ.
2. Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ îşi asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”[1].
Relaţiile româno-sovietice au fost influenţate de evoluţiile interne din Rusia, unde în anii 1917-1920 s-a desfǎşurat un adevǎrat rǎzboi civil, precum şi de contextul internaţional. Atunci când guvernul bolşevic se afla în dificultate, acesta se declara pentru normalizarea relaţiilor cu România, iar când era victorios devenea intransigent şi chiar ameninţǎtor. (…)
A existat o anumitǎ succesiune de evenimente, care sugereazǎ coordonarea politicii Moscovei cu cea a Berlinului. Astfel, la 14 iunie trupele germane au ocupat Parisul, iar a doua zi armata sovieticǎ a intrat în teritoriile ţǎrilor Baltice, pe care Uniunea Sovieticǎ le-au anexat. La 22 iunie, Franţa a capitulat, iar la 23 iunie, Molotov l-a informat pe von Schulenburg, ambasadorul Germaniei la Moscova, cǎ a decis sǎ rezolve problema Basarabiei, precizând cǎ Uniunea Sovieticǎ dorea sǎ soluţioneze problema pe cale paşnicǎ, dar România nu a rǎspuns la aceastǎ ofertǎ. Ministrul de Externe sovietic a ţinut sǎ precizeze cǎ dacǎ România nu va accepta soluţionarea pe cale paşnicǎ a acestei probleme teritoriale, “Uniunea Sovieticǎ o va rezolva prin forţa armatǎ”[17] . Totodatǎ a menţionat cǎ revendicǎrile sovietice se extind şi asupra Bucovinei, în care locuieşte populaţie ucraineanǎ.
Rǎspunsul lui Ribbentrop a venit la 25 iunie:
“1. Germania este fidelǎ acordurilor de la Moscova. Ea este deci dezinteresatǎ de problema Basarabiei…
2. Pretenţia guvernului sovietic asupra Bucovinei este o noutate,Bucovinaa fost mai înainte provincia Coroanei austriece …
3. In restul teritoriului român,Germaniaare puternice interese economice. Acestea cuprind atât zonele petrolifere, cât şi pǎmântul agrar.
Germania este interesatǎ, aşa cum am explicat în repetate rânduri guvernului sovietic, ca aceste regiuni sǎ nu devinǎ teatru de rǎzboi”[18].
Ca urmare a acestei obiecţii germane, sovieticii au acceptat sǎ-şi limiteze pretenţiile la partea de nord a Bucovinei, incluzând oraşul Cernǎuţi. A doua zi, 26 iunie, dupǎ ora 22, Molotov a înmânat lui Gheorghe Davidescu, ministrului României la Moscova, o notǎ în care se menţiona:
“ Guvernul URSS propune Guvernului regal al României:
Sǎ înapoieze Basarabia cǎtre Uniunea Sovieticǎ;
Sǎ transmitǎ Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit hǎrţii alǎturate” .
Guvernul sovietic aştepta rǎspunsul “în decursul zilei de 27 iunie curent”[19]. (…)
Din vara 1940 în faţa poporului român s-a ridicat, din nou, problema problema fundamentalǎ – aceea a refacerii graniţelor statale etnice.
Pentru atingerea acestui obiectiv, generalul Ion Antonescu a decis ca România sǎ se alǎture Germaniei, la 22 iunie 1941, în rǎzboiul împotriva Uniunii Sovietice. Obiectivul urmǎrit a fost limpede formulat de conducǎtorul statului în Ordinul de zi:
“ Ostaşi,
Vǎ ordon:
Treceţi Prutul,
Zdrobiţi vrǎmaşul din Rǎsǎrit şi Miazǎnoapte.
Reîmpliniţi în trupul ţǎrii glia strǎbunǎ a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre”[25].
Aflând despre aceastǎ decizie, regele Mihai i-a transmis generalului Antonescu: “In clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi Sfânta Tarǎ Moldovei lui Stefan cel Mare, gândul se îndreaptǎ cǎtre domnia voastrǎ domnule general, şi cǎtre ostaşii ţǎrii”[26]. Telegrame similare au transmis Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brǎtianu şi alţi lideri politici români. (…)
Astfel, marile democraţii occidentale – în care românii îşi puseserǎ mari speranţe – recunoşteau înţelegerea dintre Hitler şi Stalin, materializatǎ în pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, iar Basarabia şi nordul Bucovinei rǎmâneau sub ocupaţia sovieticǎ.
Pe lângǎ impunerea regimului sovietic, guvernanţii de la Moscova au procedat la divizarea teritoriilor româneşti ocupate, atribuind Ucrainei nordul şi sudul Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei. Pe de altǎ parte, în Republica Sovieticǎ Socialistǎ Moldoveneascǎ a fost inclusǎ Transnistria.
In contextul dezagregǎrii Uniunii Sovietice, la 27 august 1991 Republica Moldova – care cuprindea numai o parte a provinciei istorice româneşti Basarabia – şi-a proclamat independenţa, fiind recunoscutǎ ca stat de România, Federaţia Rusǎ, Ucraina şi celelalte state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Îndrăznesc să spun că Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare. Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, din 24 decembrie 1989. Doar că foarte puţini au citit documentul acestei denunţări.
Relatarea lui Ion Antonescu, surprinzând episodul decisiv al loviturii de stat, declanşarea şi arestarea celor doi actori principali, liderii regimului doborât, excela – funcţionând primatul incontestabil al poziţiei şi calităţii „sursei”! – la capitolul probitate. Valoarea remarcabilă a „sursei”, în mod sigur, va înfrunta cu succes scurgerea nemiloasă a timpului …
La 23 august 1944 cel puţin 30 de persoane şi personalităţi au fost angrenate, complotişti şi victimele lor, în declanşarea loviturii de stat. Să-i reamintim, mai întâi, pe cei aflaţi, la 23 august şi în noaptea de 23/24 august 1944, chiar în zona epicentrului evenimentelor: Bucureşti – Palatul Regal din Calea Victoriei.
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a fost huiduit de mai multe persoane în momentul în care a ajuns în fața Palatului Cultural din Arad, unde s-a întânit cu simpatizanții Inițiativei Civice de Centru-Dreapta.
Grupul de protestatari era format din persoane care anul acesta au participat la mai multe acțiuni de protest împotriva președintelui Traian Băsescu și a Guvernului Boc, organizate în centrul Aradului, transmite CityNews.Ro.
Cei 15 protestatari care erau pe treptele palatului Cultural au început să huiduie încă din momentul în care a ajuns primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Apoi, la sosirea lui Mihai Răzvan Ungureanu, protestatarii au afișat pancarte cu diverse mesaje strigand “Vrem schimbare!”.
„MeReU TRADATOR“,„MRU, nu te vrem!“, „Jos Băsescu“ și „Jos Mafia“, au fost câteva dintre mesajele înscrise pe pancartele protestatarilor, care au fost înconjurați de jandarmi. Eduard Hoffmann, unul dintre liderii protestatarilor, i-a spus lui Ungureanu că reprezintă generația tânără. „Sunteți generația tânără. De la dumneavoastră am așteptat altceva!”, transcrie sursa citata. Eduard Hoffmann a fost candidatul Forumului German pentru Primăria Aradului fiind sustinut si de Consulul Germaniei la Timişoara, Klaus Christian Olasz, dupa cum informeaza PoliticaRomaneasca.Ro.
Contul de YouTube al presedintelui Traian Basescu este din nou activ, incarcat cu filmari realizate de cameramanul Sorin Miscoci. Ce a facut presedintele, ieri, la Berlin, cum a decurs discutia despre starea Justitiei si aproape o ora de inregistrare de la vizita din Serbia, din care cea mai mare parte contine discutia directa a presedintelui cu romanii:
February 26th, 2014 
VR 
1. Cine sapa groapa altuia cade singur in ea. Acum, ca buba USL s-a spart si puroiul a dat pe-afara, se va prelinge si Stelian Tanase din turnul TVR, cu tot cu “vedetele” lui marca SOV. Ce va urma prin RomRusPrusia?
Posted in 
Tags: 
