Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

BASARABIA ÎN RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE (1918-1947)

de Prof Univ Dr Ioan Scurtu

Basarabia a ocupat un loc extrem de important în politica externǎ a României şi cu deosebire în relaţiile româno-sovietice. Dupǎ încheierea Primului Rǎzboi Mondial, în noiembrie 1918,  diplomaţia româneascǎ s-a concentrat asupra încheierii tratatelor de pace. Conferinţa pǎcii s-a deschis la Versailles, în ziua de 18 ianuarie 1919, când statul naţional unitar român – realizat prin Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei – era un fapt împlinit. Problema esenţialǎ era recunoaşterea acestei realitǎţi prin tratate internaţionale. Negocierile au fost îndelungate şi adesea dificile, dar rezultatul a fost pozitiv pentru România. Prin Tratatul de la Versailles, din 28 iunie 1919, Germania se angaja sǎ respecte graniţele politico-statale stabilite la Conferinţa pǎcii. La 9 decembrie 1919, România a semnat, la Saint Germaine en Laye,  Tratatul de pace cu Austria, care recunoştea actul  unirii Bucovinei din 28 noiembrie 1918. Dupǎ lungi discuţii, s-a încheiat Tratatul cu Ungaria, în palatul Trianon, în ziua de 4 iunie 1920, prin care confirma unirea Transilvaniei cu România.

In privinţa Basarabiei situaţia a fost complicatǎ de faptul cǎ guvernul bolşevic nu era recunoscut de plan internaţional, iar reprezentanţii sǎi nu au fost invitaţi la Conferinţa pǎcii. La Paris  şi în preajma Conferinţei, se aflau unii diplomaţi ai fostului regim ţarist, dar aceştia nu aveau o calitate oficialǎ. Acest fapt a influenţat desfǎşurarea Conferinţei de pace, deoarece Rusia – care participase la rǎzboi din iulie 1914 pânǎ în octombrie 1917 – nu a participat la luarea deciziilor şi nu semnat tratatele încheiate.

Relaţiile româno-ruse au cunoscut o evoluţie contradictorie în timpul rǎzboiului.  Din august 1916, România şi Rusia erau state aliate în cadrul Antantei, armatele lor participând împreunǎ la luptele din 1916-1917 împotriva Puterilor Centrale. La 13 ianuarie 1918, guvernul bolşevic a decis întreruperea  relaţiilor diplomatice cu România, pe care o considera ostilǎ noului regim instaurat la Sankt Petersburg. Hotǎrârea Sovietului Comisarilor Poporului al Republicii Sovietice FederativeRuse  din acea zi menţiona:

“1. Toate relaţiile diplomatice cu România înceteazǎ. Legaţia românǎ şi, în general, toţi reprezentanţii autoritǎţilor române se expulzeazǎ pe cea mai scurtǎ cale dincolo de frontierǎ.

2. Tezaurul României, aflat în pǎstrare la Moscova, se declarǎ intangibil pentru oligarhia românǎ. Puterea sovieticǎ îşi asumǎ rǎspunderea de a pǎstra acest tezaur, pe care îl va preda în mâinile poporului român”[1].

Relaţiile româno-sovietice au fost influenţate de evoluţiile interne din Rusia, unde în anii 1917-1920 s-a desfǎşurat un adevǎrat rǎzboi civil, precum şi de contextul internaţional. Atunci când guvernul bolşevic se afla în dificultate, acesta se declara pentru normalizarea relaţiilor cu România, iar când era victorios devenea intransigent şi chiar ameninţǎtor. (…)

A existat o anumitǎ succesiune de evenimente, care sugereazǎ coordonarea politicii Moscovei cu cea a Berlinului.  Astfel, la 14 iunie trupele germane au ocupat Parisul, iar a doua zi armata sovieticǎ a intrat în  teritoriile ţǎrilor Baltice, pe care Uniunea Sovieticǎ  le-au anexat.  La 22 iunie, Franţa a capitulat, iar la 23 iunie, Molotov l-a informat pe von Schulenburg,  ambasadorul Germaniei la Moscova, cǎ a decis sǎ rezolve problema Basarabiei, precizând cǎ Uniunea Sovieticǎ dorea sǎ soluţioneze problema pe cale paşnicǎ, dar România nu a rǎspuns la aceastǎ ofertǎ. Ministrul de Externe sovietic a ţinut sǎ precizeze cǎ dacǎ România nu va accepta soluţionarea pe cale paşnicǎ a acestei probleme teritoriale, “Uniunea Sovieticǎ o va rezolva prin forţa armatǎ”[17] . Totodatǎ a menţionat cǎ revendicǎrile sovietice se extind şi asupra Bucovinei, în care locuieşte populaţie ucraineanǎ.

Rǎspunsul lui Ribbentrop a venit la 25 iunie:

“1. Germania este fidelǎ acordurilor de la Moscova. Ea este deci dezinteresatǎ de problema Basarabiei…

2. Pretenţia guvernului sovietic asupra Bucovinei  este o noutate,Bucovinaa fost mai înainte provincia Coroanei austriece …

3. In restul teritoriului român,Germaniaare puternice  interese economice. Acestea cuprind atât zonele petrolifere, cât şi pǎmântul agrar.

Germania este interesatǎ, aşa cum am explicat în repetate rânduri guvernului sovietic, ca aceste regiuni sǎ nu devinǎ teatru de rǎzboi”[18].

Ca urmare a acestei obiecţii germane, sovieticii au acceptat sǎ-şi limiteze pretenţiile la partea de nord a Bucovinei, incluzând oraşul Cernǎuţi. A doua zi, 26 iunie, dupǎ ora 22, Molotov a înmânat lui Gheorghe Davidescu, ministrului României la Moscova, o notǎ în care se menţiona:

“ Guvernul URSS propune Guvernului regal al României:

Sǎ înapoieze Basarabia cǎtre Uniunea Sovieticǎ;

Sǎ transmitǎ Uniunii Sovietice partea de Nord a Bucovinei, cu frontierele potrivit hǎrţii alǎturate” .

Guvernul sovietic  aştepta rǎspunsul “în decursul zilei de 27 iunie curent”[19]. (…)

Din vara 1940 în faţa poporului român s-a ridicat, din nou,  problema problema fundamentalǎ – aceea a refacerii graniţelor statale etnice.

Pentru atingerea acestui obiectiv, generalul Ion Antonescu a decis ca România sǎ se alǎture Germaniei, la 22 iunie 1941, în rǎzboiul împotriva Uniunii Sovietice.  Obiectivul urmǎrit a fost limpede formulat de conducǎtorul statului în Ordinul de zi:

“ Ostaşi,

Vǎ ordon:

Treceţi Prutul,

Zdrobiţi vrǎmaşul din Rǎsǎrit şi Miazǎnoapte.

Reîmpliniţi în trupul ţǎrii glia strǎbunǎ a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre”[25].

Aflând despre aceastǎ decizie, regele Mihai i-a transmis generalului Antonescu: “In clipa când trupele noastre trec Prutul şi codrii Bucovinei pentru a reîntregi Sfânta Tarǎ Moldovei lui Stefan cel Mare, gândul se îndreaptǎ cǎtre domnia voastrǎ domnule general, şi cǎtre ostaşii ţǎrii”[26]. Telegrame similare au transmis Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brǎtianu şi alţi lideri politici români. (…)

Astfel, marile democraţii occidentale – în care românii îşi puseserǎ mari speranţe – recunoşteau înţelegerea dintre Hitler şi Stalin, materializatǎ în pactul Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939, iar Basarabia şi nordul Bucovinei rǎmâneau sub ocupaţia sovieticǎ.

Pe lângǎ impunerea regimului sovietic, guvernanţii de la Moscova au procedat la divizarea teritoriilor româneşti ocupate, atribuind Ucrainei nordul  şi sudul Basarabiei, precum şi nordul Bucovinei.  Pe de altǎ parte, în Republica Sovieticǎ Socialistǎ Moldoveneascǎ a fost inclusǎ Transnistria.

In contextul dezagregǎrii Uniunii Sovietice, la 27 august 1991 Republica Moldova – care cuprindea numai o parte a provinciei istorice româneşti  Basarabia – şi-a proclamat independenţa, fiind recunoscutǎ ca stat de România, Federaţia Rusǎ, Ucraina şi celelalte state membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Integral la Basarabia-Bucovina.Info

• Share
• Tweet
• Pin
• Email