Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Asociatia Jurnalistilor din Romania (AJR), un fel de aripa de juniori a CRP, cere explicatii conducerii Trustului Realitatea – Catavencu dar si Parchetului privind Stenogramele Rusinii. Ce e amuzant: din Comitetul Director al AJR face parte insusi… CTP, fostul sef al CRP, mare judecator al presei si procuror al natiunii. “Manjit” de Vintu cu sute de mii de euroi si un mincinos patentat privind relatia sa cu mogulul “Alitos” (prietenii stiu cine e) si alti milionari ai presei gauriti in fund, cum ar fi “grasunelul” Bogdanel Chirieac. Relatie patrupeda deconspirata de Cristian Sima de la HotNews. Dar in privinta lui CTP, si CRP si AJR au acelasi imbold: ciocul mic. Mucles. Oare despre sclavul sef al lui Vintu, dupa Buscu -RAAPPS, Sergiu Toaderica, ar putea, cumva, CRP si AJR sa zica ceva? Sau prefera tot prin batista, cum ar titra “Alitos”. Iata ce scrie BURSA, despre ambele cazuri:

Manipularea ordinară din mass-media, dezvăluită prin publicarea stenogramelor care consemnează convorbirile lui Sorin Ovidiu Vîntu cu angajaţii săi din trustul de presă “Realitatea”, i-a prilejuit lui Cristian Popescu să-şi mai răspândească încă o dată confuziile deontologice.
Iată ce a publicat ieri, în ziarul “gândul”:
*  “Asta le transmite Vântu şefilor din trustul său: acest trust este o unealtă în mâna mea, care poate fi o armă sau puf de păpădie în bătălia politică după cum doresc eu. Voi sau executaţi, sau demisionaţi. Nici unul nu îi spune că “aiasta nu se poate”, că s-o putea într-o fabrică de încălţăminte, dar în ziaristică, nu.”
Chestia asta cu fabrica de încălţăminte Cristian Popescu o ţine minte de acum şase ani, când (la 4 octombrie 2004), mi-am început articolul din “BURSA” în felul următor:
*  “Vreau să ghiciţi ce profesie are cel care a ţinut următorul discurs:
*  “Că linia politică o fac redactorii de la Evenimentul zilei este, după părerea mea, o reminiscenţă comunistă. În nici o fabrică liniile tehnologice şi politica de producţie a fabricii nu le hotărăsc muncitorii, din câte ştiu eu! Dacă renunţăm la modelul comunist, o hotărăşte patronatul împreună cu marketingul şi cine mai e pe acolo. Deci dacă acceptăm asta la fabrici, de ce nu acceptăm asta la un ziar?”
În mod normal, veţi spune că un astfel de discurs aparţine unui cizmar.
Surpriză: da, este un ziarist!
El se numeşte Cristian Tudor Popescu şi şi-a împărtăşit aceste opinii deunăzi, la un talk-show televizat.”
După cum observaţi, opinia de astăzi şi cea de acum şase ani diferă remarcabil.
Cristian Popescu, din anul 2010, îi spune lui Cristian Popescu din 2004 că “aiasta nu se poate”.
Popescu susţinea, cu şase ani în urmă, acelaşi lucru cu Vîntu.
Pe atunci, era preşedintele Clubului Român de Presă.
Atât Popescu cât şi Clubul habar n-au ce-i aia “politică editorială”.
Iată cum este definită această noţiune, în actele CRP (“RECOMANDARE PRIVIND AUTO-REGLEMENTAREA RELAŢIILOR PRO-FE-SIO-NALE DINTRE PATRONII DIN MASS-MEDIA, EDITORI ŞI JURNALIŞTI” , la care face trimitere şi el, în articolul său de ieri, dar şi Indira Crasnea, actualul preşedinte al CRP, în Comunicatul pe care îl reproducem mai încolo):)
*  “Politica Editorială – ansamblul normelor specifice care reglementează raporturile dintre patron, management, editori şi jurnalişti în cadrul unei societăţi de mass-media, cu privire la conţinutul produselor de mass-media.”
Am auzit că Popescu ar fi, de fapt, inginer.
Într-o măsură, asta explică.
Pentru cultura generală, precizez că “normă” este sinonim cu “regulă”, în timp ce definiţia simplificată a “politicii” o identifică drept “scopuri şi mijloace de îndeplinire”.
Dacă nu deţii noţiunea de “politică”, atunci nu cunoşti nici ce înseamnă “politica editorială”.
O confunzi cu ceea ce “hotărăşte patronatul împreună cu marketingul”, aşa cum credea şi încă mai crede Popescu.
Delimitarea sa de Vîntu e părelnică.
De altfel, Popescu crede că nu-i ilegal ce face Vîntu:
“Ce citim în aceste stenograme nu reprezintă ilegalităţi. Sunt doar imaginea unui despot de presă primitiv, al nivelului jos de civilizaţie profesională din presa românească.”
Se înşală.
Sau crede că respectarea Constituţiei ar fi opţională.

MAKE

Vezi si: Eu nu sunt cizmar * Fabricile de ştiri

Tot pentru cultura generală, consemnăm o definiţie simplificată a noţiunii de “politică editorială”: “Strategie redacţională pe termen lung, sub o anumită viziune asupra: valorilor profesionale, morale, culturale, politice.”

Un circuit financiar similar cu cel practicat de SOV în cazul Popa a fost aplicat de Vîntu şi pentru a-şi recompensa principalii manageri din trust *  Sergiu Toader, şeful trustului Realitatea, încasa, suplimentar, 90.000 de euro pe an, prin intermediul unei firme din Cipru *  Conform stenogramelor apărute acum în presă, Sergiu Toader îi promitea lui Vîntu că îi va crea la Realitatea o organizaţie care să răspundă exclusiv comenzilor sale, cu încălcarea gravă a prevederilor constituţionale

Mecanismele financiare practicate de Sorin Ovidiu Vîntu, unul dintre cei mai mari clienţi români ai paradisurilor fiscale, au fost copiate cu succes şi de managerii săi de la trustul Realitatea TV.
Un circuit financiar similar cu cel prin care Vîntu îl plătea pe Nicolae Popa a fost folosit şi pentru a-şi răs-plăti principalii manageri de la Realitatea.
Iar sumele sunt aproximativ egale, dacă nu chiar mai mari (în unele cazuri) cu cele plătite de Vîntu lui Nicolae Popa, principalul său locotenent de-a lungul anilor.
Sergiu Toader, omul care conducea, de fapt, trustul Realitatea Media, primea, în plus, un comision lunar fix, în valoare de 7500 de euro, prin firma Rovinga Limited Cipru.
Din datele noastre, contractul dintre firma cipriotă, controlată de Sergiu Toader şi Realitatea TV, a curs începând cu 2007 şi până în 2010, perioadă în care managerul general al Realităţii a încasat peste 250.000 de euro, doar din aceste comisioane, fără a mai socoti şi celelalte drepturi băneşti.
Practica folosirii companiilor “off-shore” are ca scop, uzual, eludarea taxelor, dar şi, în secundar, acoperirea proprietarilor reali ai afacerilor.
Salariile şi veniturile din drepturile de autor, înregistrate legal la noi, nu au fost, astfel, singurele surse de venit pentru şefii trustului Realitatea, care au devenit de câteva zile personaje centrale în dosarele penale ale patronului lor, Sorin Ovidiu Vîntu.
Pentru conştiinţa managerilor săi, Vîntu plătea, în plus, comisioane secrete prin Cipru, la fel cum proceda şi pentru prietenul său, Nicolae Popa, ajutor pentru care este acuzat acum de procurori.
Relaţia toxică dintre patronul Vîntu şi, respectiv, managerii şi unii jurnalişti din trustul Realitatea a ieşit la suprafaţă, odată cu publicarea stenogramelor din dosarul SOV-Nicolae Popa, riscând să arunce presa noastră în cel mai grav scandal din industrie, în ultimii douăzeci de ani, cu efecte dramatice asupra credibilităţii sale.
Relaţia în genunchi pe care o aveau managerii Realitatea cu Sorin Ovidiu Vîntu se baza, de fapt, pe foarte mulţi bani. Era modul în care Vîntu înţelegea să-şi construiască relaţiile cu sub-ordonaţii, managerii sau jurnaliştii, în fapt o formulă simplă prin care le cumpăra conştiinţa.
Procurorii îl acuză pe Vîntu că l-ar fi sprijinit cu bani pe fugarul Nicolae Popa, condamnat definitiv la 15 ani pentru prăbuşirea FNI şi FNA. Popa a fugit din ţară încă din anul 2000, chiar la izbucninrea scandalului FNI, ascunzându-se în Indonezia, ţară cu care nu avem acord de extrădare.
Sumele vehiculate ca beneficii reale încasate de Sergiu Toader sunt de-a dreptul ameţitoare, pentru lumea presei de la noi, de ordinul milioanelor de euro, în doar câţiva ani.
Sursele noastre susţin că Sergiu Toa-der beneficia de cel mai important pachet salarial din întregul trust Realitatea-Caţavencu, printre care şi un concediu anual prelungit, plătit cu zeci de mii de euro.
*  Conexiunea “off-shore”
Firma cipriotă a lui Sergiu Toader avea drept agent registratar şi administrator o altă companie din Cipru – Oxford Management Ltd. Limassol, cea care emitea facturile în numele firmei lui Toader, către Realitatea TV.
Compania Oxford Management este prezentă în ţara noastră de cinci ani, prin societatea Oxford Management SRL Bucureşti, fiind administrată, la noi, de către cetăţeanul cipriot Chrysantos Fouttis.
De contul firmei lui Toader se ocupa însă un alt cetăţean cipriot din firmă – Irene Theocharous, cea care emitea facturile, pe care le trimitea mai departe soţiei lui Toader, Dana Frăţilă.
*  Controlul ANAF
Fiscul a început, în decembrie 2009, o amplă anchetă asupra plăţilor din grupul Realitatea, verificând unde ar fi ajuns banii din vânzarea Petromservice către OMV Petrom.
ANAF susţine că pentru acea operaţiune ar fi trebuit încasată o sumă în valoare de 62 de milioane de euro, drept TVA.
Petromservice ar fi plătit iniţial suma către stat, dar apoi Ministerul Finanţelor ar fi înapoiat-o.
Contractele încrucişate din trustul Realitatea, inclusiv plăţile către principalii şefi şi jurnalişti, au fost verificate şapte luni de ANAF, fără, însă, să avem, până acum, vreo concluzie legată de aceste circuite financiare.
În schimb, mai mulţi foşti şefi ai Petromservice au fost arestaţi pentru alte infracţiuni, iar Sorin Ovidiu Vîntu este trimis în judecată în dosarul privind favorizarea infractorului Nicolae Popa.
Procurorul general, Laura Codruţa Kovesi, a declarat săptămâna trecută, că sunt mai multe dosare penale în care este implicat numele lui Sorin Ovidiu Vîntu, inclusiv pentru infracţiuni de spălare de bani.
Ceea ce ar putea confirma zvonurile care au circulat insistent cum că, în paralel cu controlul Fiscului, ar fi avut loc şi o anchetă a procurorilor DIICOT, cei care au competente să ancheteze astfel de infracţiuni.
*  Stenograma SOV-TOADER
Controlul ANAF a început la Realitatea a doua zi, după turul doi al alegerilor. Supărat, Vîntu schimbă tonul în propriul trust, fiind hotărât să schimbe atitudinea faţă de posibilii jurnalişti care ar mai fi îndrăznit vreodată să-şi exerseze corect profesia, dacă nu-i serveau concomitent şi intereselor sale.
Discuţia telefonică purtată de Vîntu cu Sergiu Toader, în care ultimul îl asigura pe patronul său, că îi va crea o organizaţie care să răspundă exclusiv comenzilor şi intereselor sale este edificatoare în acest sens. Redăm discuţia dintre cei doi, aşa cum a răzbătut acum în presă, prin trimiterea dosarului în instanţă.

S. O. VÎNTU: Eu nu manipulez pe nimeni, oamenii trebuie să creadă ceea ce este: este organizaţia lui Vîntu şi răs-punde la comanda lui Vîntu.
S. TOADER: Asta vreau să le spun.
S. O. VÎNTU: Corect.
S. TOADER: Că, altfel nu ştiu cum se construieşte.
S. O. VÎNTU: Dar nu vreau altceva, nu mă interesează, nu vreau să comunic o falsitate, adică: Băi, sunteţi liberi!
S. TOADER: Nu, nu.
S. O. VÎNTU: Nu sunteţi liberi, nene. Vă convine, lucraţi, nu vă convine, plecaţi, ce mare căcat!
S. TOADER: Exact asta vroiam să-ţi spun, când mă întorc acolo, la butoane, asta trebuie să le spun oamenilor, pentru că mi-ai cerut să fac asta, asta fac, să-mi bag p… dacă nu. Într-adevăr, dacă ai nevoie de asta, îţi garantez, o să fie o construcţie beton, foarte eficientă.
S. O. VÎNTU: Da, bătrâne, de asta am nevoie, de o construcţie foarte eficientă, să răspundă comenzilor economice la care este supusă. Nimic altceva. Asta încerc… În sfârşit, ne-am clarificat! Dar asta trebuie comunicat în clar, care vrei rămâi, care vrei, pleci. Eu nu vreau să manipulez, să prostesc pe nimeni, eu sunt foarte corect. În general, cu oamenii sunt corect.
ŞOVăiala CTP

*  Constituţia făcută preş
Modul în care Vîntu şi managerul său, Sergiu Toader, au convenit să organizeze trustul, printr-o politică editorială care să servească doar interesele patronatului, încalcă grav prevederile constituţionale, pe care le redăm în continuare.
*  ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
(3) Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.
(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masă obligaţia de a face publică sursa finanţării.
(…)
*  Dreptul la informaţie ARTICOLUL 31
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.
(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.
(4) Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.
(5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică.

Preluare din BURSA

• Share
• Tweet
• Pin
• Email