Archive for October, 2010

SOV: “Cu mogulul nu te joci”. Au aparut noile stenograme ale lui Vintu, cu Chirieac, Buscu, Toader, Tanase, Nistorescu, Dragotescu si toata ceata lui Pitigoi de la Realitatea TV, din timpul campaniei anti-Basescu. Motivul internarii. “Băsescu a avut o grupare mică, dar a dracului de bine organizată” :)


MEDIAFAX: Dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu conţine discuţiile pe care omul de afaceri le-a avut în campanie electorală şi după alegeri cu şefii trustului Realitatea Media şi cu jurnalişti ai grupului, precum Cornel Nistorescu, Bogdan Chirieac şi Corina Drăgotescu. Faptul ca mogulul s-a internat de azi noapte denota ca stia ca vor aparea stenogramele in presa, ceea ce inseamna ca are inca destui ciocofonisti :).  Din acelasi motiv s-a folosit de Patriciu saptamana trecuta pentru a publica intr-un “atac-preventiv” stenogramele prafuite dintre Chirieac si Cocos. Dar Cocos planuia cumva suspendarea in forta a unui presedinte??? Cu texte de comandant handicapat – gen “Am decis că luptăm împotriva lui Băsescu, toată organizaţia trebuia să lupte împotriva lui Băsescu cu toate armele” – Vintu se dovedeste pe deplin asa cum a fost descris de Basescu, in poastarea Roncea.ro Un ospiciu numit Realitatea TV. Un bolnav numit Excrescenta sa, Sorin Ovidiu Vintu: “Traian Basescu trebuie sa devina in trei luni o trista amintire”. Presedintele i-a raspuns aprioric infractorului: “Este un om bolnav. Bolnav la cap.” VIDEO si cum l-am prezentat si eu aici 🙂 Vintu il concureaza pe Marele Dictator. VIDEO EXCLUSIV. Cristoiu explica de ce Sorin Ovidiu Vintu e turbat pe SRI.

Vezi si VINTU CATRE GEOANA: “Domnul meu, vreau să fiu primul român care vă adresează urarea de: Felicitări, domnule preşedinte al României!” STENOGRAMA (Ha, ha, ha, ha, ha!)

Una dintre stenograme se referă la o discuţie din seara de 24 noiembrie 2009, când Sorin Ovidiu Vîntu este contactat de Bogdan Chirieac.

“CHIRIEAC BOGDAN : – Aşa e. Absolut ! Tot mă aşteptam, domnule, totuşi o mişcare… A avut pe parcursul a cinci ani, hai să spunem pe parcursul a patru ani, cu excepţia erorii grave pe care a făcut-o când a fost suspendat şi care apoi a întors-o în favoarea lui, putem să-i spunem lui Florin adevărul, nu ?
S.O.VÂNTU – Da, evident.
CHIRIEAC : – Adică dintr-un c… imens în care se afla, de era luat cu pietre, l-ai adus din nou la 75%, de necrezut, dându-i un balon de oxigen la mijlocul mandatului, ce n-a avut nimeni.
S.O.VÂNTU: – Măi şi ca să spunem până la capăt, suspendarea a fost făcută ca urmare a alianţelor pe care le-am construit eu pentru suspendare pentru că mi-a deschis dosarul cu Banca Agricolă.
CHIRIEAC : Da.
S.O.VÂNTU: – Şi am vrut să-i dau o lecţie, dar nu până la capăt.
ICHIRIEAC : – Da, ştiu şi acest aspect.
S.O.VÂNTU: – Da, bătrânelule”.

O altă discuţie din 30 noiembrie 2009 este cu preşedintele Grupului Realitatea-Caţavencu, Sergiu Toader, pe tema casetei în care preşedintele Traian Băsescu apare lovind un copil.

“S.O.VÂNTU : – De ce crezi că e atât de disperat? E disperat că ştie că pierde.
SERGIU TOADER :- Măi, dar e fantastic cum… deci incredibil… Ăsta cu caseta a jucat un rol important şi chiar dacă 44 cred că e trucată, îşi păstrează opţiunea de vot, nu?
S.O.VÂNTU : Da tati, da. Adică pe români îi doar în p…, ei s-au presetat deja.
SERGIU TOADER. – Da, am înţeles.
S.O.VÂNTU – Da măi, e trucată şi du-te în p… mă-tii că tot nu te votez. Alegătorii lui: ” Da, măi, e adevărat, i-a dat o labă şi unde dă Băsescu, creşte”, vorba imbecilului ăla de Macovei (seful ANI – nota mea).
SERGIU TOADER. – Da, corect.
S.O.VÂNTU : – Asta e treaba. Adică eu cred că este… îţi arată toată treaba asta faptul că (înjură – n.n.) cu mogulul nu te joci.
SERGIU TOADER. – Mamă!
S.O.VÂNTU : – Cred că cea mai mare tâmpenie care a făcut-o imbecilul ăsta este că m-a ales pe mine ţintă, încă de acum un an de zile. Era băiat deştept, venea la supt p…, îmi sugea p… frumos, spunea sărut mâna pentru masă şi cu asta basta. Că loviturile mari, boul dracu’, nu cu presa i le-am dat ci cu capacitatea mea de combinaţii şi de joc.
SERGIU TOADER. – Naşpa! Acum trebuie să ne pregătim să-l omorâm pe Geoană (râde – n.n.).
S.O.VÂNTU – Dar este elementar, dragă Watson (râde – n.n.). Păi, presa trăieşte din sânge, f…, puroaie, de unde trăieşte presa?! Din fapte pozitive?! Ce dracu’! Da, dragă Sergiu”.

Un alt dialog consemnat în dosar este cel din 4 decembrie 2009 dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Stelian Tănase, in care cel din urma da raportul boss-ului.

(more…)

Vintu s-a internat la Urgenta ca sa scape de iminenta rearestare, dupa ce a descoperit unde si-a plantat SRI-ul microfoanele. AUDIO


Sorin Ovidiu Vintu s-a internat azi-noapte, pe la ora 3, la Spitalul de Urgenţă “Floreasca” din Bucureşti, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Bogdan Opriţa, pentru postul mogulului, Realitatea TV. Potrivit canalului tv in curs de desfiintare, Vintu ar “suferi de o acutizare a unor afecţiuni cardiace mai vechi şi va mai rămâne internat câteva zile pentru o serie de investigaţii”. Potrivit altor surse, spitalicesti, Vintu are de intreprins o operatie foarte complicata, oarecum contra naturii, dupa ce si-a dat seama unde i-a plantat SRI-ul microfonul, ramas deschis.

Vezi mai multe din Muzica, Videoclipuri pe 220.ro

Iulian Urban: Victor Ponta, presedintele PSD, ii considera pe romanii din diaspora niste sobolani. Senatorul PD-L il spulbera pe micul UTC-ist

“Votul romanilor din diaspora a fost mai important decat cel al celor 11 milioane de romani din tara”, a declarat vineri presedintele social-democratilor, Victor Ponta, preluat de Agerpres. Micul UTC-ist cu steaua rosie a criminalilor bolsevici in frunte a spus ca se gandeste ca votul romanilor din diaspora poate fi considerat o “razbunare” a celor de acolo pe cei care au ramas in Romania. Ponta a facut aceste declaratii in cadrul Conferintei de constituire a “PSD Diaspora”.

Daca nu avem minte, in curand PSD va veni la guvernare sustinut de mult prea multele milioane de asistati sociali si ‘romanii din diaspora’ se vor inmulti rapid, adaugandu-se toti cei care mai munceau sa plateasca taxele acestor milioane de sustinatori ad-hoc ai PSD. Scaderile de salarii operate de PDL deschid larg portile puterii pentru PSD. Cu cat oamenii sunt mai saraci cu atat stanga castiga mai mult teren bietii oameni lasandu-se amagiti de ideea fantasmagorica ca statul le va umple traista, fara sa se intrebe si de unde. Dreapta castiga puterea pe fondul cresterii nivelului de trai.
“Au plecat din Romania pentru ca era rau, dar au votat sa ramana raul. Nu stiu daca e un sentiment romanesc de a muri capra vecinului ” a tunat Ponta la adresa romanilor din Diaspora. Nesimtit sau prost? Cred ca amandoua i se potrivesc perfect . Numai un bolsevic poate incita la ura si lupta dintre clasele sociale. In acest caz cele doua clase fals separate sunt “romanii din tara” si “romanii din strainatate”, cei din urma asemuiti cu niste soboloni ce trebuie deratizati cu solutia “finala” pesedista. Uite cum invrajbeste Ponta romanii cu romani. Dupa el poporul asta se imparte in doua categorii: una care o duce greu in tara din cauza lui Basescu si alta care s-a scos fiindca traieste mai bine in Occident.

Continuarea la Iulian Urban

Solutia Civic Media privind integrarea Moldovei in UE prin includerea in grupul tarilor din Balcanii de Vest, avansata in Parlamentul European in 2007, propusa si de Traian Basescu membrilor europeni ai Trilateralei, la Bucuresti

2007, Parlamentul European, Audiere privind Moldova – “Drepturile omului in conflictele inghetate (exemplul Transnistriei)”: “Reprezentantul Civic Media a aratat ca statul militarizat de la Nistru reprezinta o provocare majora la adresa NATO si a intregii Uniuni Europene in contextul avansului Rusiei la Marea Neagra si inspre Europa Occidentala, inclusiv prin metode specifice razboiului economic. Una dintre solutiile europene care ar putea duce la eradicarea acestui conflict rece ar fi declansarea procedurilor de integrare a Republicii Moldova in Uniunea Europeana in acelasi pachet cu Balcanii de Vest, reintregind Europa pana la granita sa rasariteana fireasca.” (Integral la Civic Media)

2010, Palatul Cotroceni, Discursul sefului statului la receptia oferita membrilor europeni ai Comisiei Trilaterale (tema Moldovei): “Menţinerea Balcanilor de Vest într-un areal de incertitudine în lipsa unor perspective clare de aderare la structurile europene perpetuează focare de instabilitate cu potenţial de amplificare în regiune. Din punct de vedere al integrării europene, includerea Republicii Moldova în grupul ţărilor situate în Balcanii de Vest este o necesitate. Dimensiunile sale reduse îi permit să avanseze mai rapid pe drumul integrării, apropiindu-se, mai degrabă de statele din Balcanii de Vest, decât de cele estice” (Integral la Mediafax)

Parintele Filotheu de la Manastirea Petru Voda despre marturisirea credintei ortodoxe in lumea contemporana. VIDEO

Marturisirea credintei – M. Filotheu from sholarios on Vimeo.
Via Apologeticum

IN DIRECT DE LA OTV. Juramantul de mason al lui Razvan Theodorescu. DOC

Masoneria si Trilaterala in Romania. EXCLUSIV LA OTV. Eugen Chirovici si o spaga de 500.000 euro. Masonul Ghiulbenghian sustine: zarurile au fost aruncate – Radu Balanescu vs ex-directorul adjunct al SRI Mircea Gheordunescu


Intrunirea cu usile inchise a celor 170 de membri ai sectiei Europene a Trilateralei, desfasurata la Bucuresti intre 15-17 octombrie, si masoneria si hotia din Romania, sunt cele doua subiecte ale emisiunii lui Marian Oprea de asta seara, de la OTV, incepand cu orele 21.00. Invitati: masonul Florin Ghiulbenghian si ziaristul Victor Roncea :).

VIDEO UPDATE: Masonii ies la OTV. Atac masonic la Basescu si, in final, la SRI. Dezvaluiri despre coruptia din Marea Loja Nationala din Romania. Fumigene aruncate de “venerabilul” Ghiulbenghian. Nu lipseste “maestrul” GRU Kondyakov. VIDEO

Florin Ghiulbenghian s-a remarcat in ultima perioada prin cateva adevarate bombe de presa, ignorate de media centrale, in ciuda dezvaluirilor sale de senzatie, facute ca martor direct al unor fapte de coruptie sau evenimente importante ale ultimilor ani, cu reverberatii in toate guvernarile post-decembriste. As aminti ce am preluat pe Roncea.ro de la BadPolitics.ro: CINE, CE A FURAT IN MASONERIE. Dezvaluiri fulminante din interiorul “Marii Loje Nationale din Romania” despre “Fratii” infractori, o gasca de interlopi, homosexuali si cadre ale Armatei, MAI, SRI si SIE. Miza: alegerile din noiembrie si Cum s-a suparat Basescu pe masoni si apoi le-a surpat “Templul”. Varianta lor. PLUS: “Ministrul de Externe” al masoneriei este administratorul “Vintu Foundation”. Cum care Vintu? SoriNus Ovidiu Vintu, baiatul cu cupoanele de pe scari de la metrou, vorba SRI-ului din anii ’90. care se adauga la faimoasa LISTA cu cei 330 de masoni venerabili din Romania si contactele tuturor Lojelor Masonice. Adrese, e-mail-uri, telefoane mobile. DOCUMENT, publicata de Curentul.

Ca un preambul al emisiunii de asta-seara, prezint aici o noua sarja trasa de Florin Ghiulbenghian pe unul dintre portalurile sale, in care da de inteles ca la confruntarea finala  pentru sefia masoneriei, din lupta cu fostul director adjunct de la SRI, Mircea Gheordunescu, “principalul favorit”, va iesi castigator unul dintre contracandidatii sai, medicul Radu Balanescu, director al Spitalului Grigore Alexandrescu. Vom vedea care pe care la alegerile din noiembrie. Iata noile dezvaluiri ale lui Ghiulbenghian, din care nu lipseste un nou act de coruptie la nivel inalt, in Guvernul Adrian Nastase, cu o solicitare de mita de 500.000 de euro (DNA, esti pe-aproape?):

Figuri actuale de masoni: Traian Caramanian si Radu Deac

Voi continua cu prezentarea a inca doua personaje deja celebre in randul Obedientei noastre: Traian Caramanian si Radu Deac. Amandoi membri de baza si de vaza in echipa lui Chirovici.

1. TRAIAN CARAMANIAN
L-am cunoscut pe Traian Caramanian in vara anului 2003, la Constanta. Stabilisem telefonic cu el sa na vedem impreuna cu Maestrii Venerabili din Orientul Constanta pentru a discuta cu ei despre o posibila sustinere a candidaturii lui Chirovici la demnitatea de Mare Maestru al MLNR. M-au primit deosebit de prietenos… dar, in acelasi timp, neincrezatori. Sase ani de influenta a lui Savancea asupra treburilor Ordinului isi pusesera serios amprenta asupra increderii fratesti. Cei prezenti era evident ca erau coordonati de Traian Caramanian. Acesta realizase, mai ales in preajma alegerilor din 2003, un lucru unic pentru Obedienta noastra din acele timpuri. Reusise sa convinga Fratii din Orientul Constanta ca interesle lor vor fi mult mai bine reprezentate la nivelul conducerii MLNR daca vor reusi sa isi coordoneze eforturile si sa prezinte o pozitie comuna in fata asa-numitilor “bucuresteni”. M-au ascultat politicos… si, evident, au cerut timp de gandire. In cursul discutiilor cu Caramanian, acesta a avut o singura cerinta pe care m-a rugat sa o transmit lui Chirovici, si anume ca viitorul asistent al MM pentru Constanta sa fie ales de ei iar Chirovici doar sa-l confirme. Bineinteles ca a dorit sa organizeze el vizita lui Chirovici in Constanta inaintea alegerilor, pentru a avea ocazia de a-l cunoaste personal. Tinand cont de situatia anului 2003 si de modul cum decursesera multe alte intalniri cu posibili sustinatori pentru Chirovici, pozitia lui Caramanian mi s-a parut cea mai rezonabila iar ceea ce reusise sa realizeze intr-un Orient atat de dificil cum este Constanta merita aprecierile tuturor.
In cursul campaniei, i-am cerut explicit lui Chirovici sa se intalneasca cu Caramanian si sa-l desemneze drept Asistentul sau pentru Orientul Constanta. A fost singura cerinta pe care i-am adresat-o lui Eugen… si prima dintre multele promisiuni de care si-a batut joc, tot ca de obicei. Ulterior castigarii alegerilor pentru MM in noiembrie 2003, Eugen l-a chemat pe Caramanian la Bucuresti, au avut o lunga discutie, inceputa initial cu mine de fata, dupa care i-a spus ca il numeste Asistent pentru Orientul Constanta si l-a trimis acasa. Tipic pentru Chirovici, chiar inainte ca Traian sa reuseasca sa se intoarca in Constanta, se semneaza un decret de numire a Asistentului pe Constanta si se trimite, in regim de urgenta, catre MV interesati direct. Numele Asistentului nu era insa Traian Caramanian, ci un coleg de partid al lui Chirovici din noua sa umbrela politica. Nu stiu cum a reusit Caramanian sa treaca peste acest prim contact cu Chirovici… mie si acum imi provoaca dezgust… si a fost motivul primului scandal dintre mine si Chirovici, in biroul acestuia de Mare Maestru, asezat pe scaunul donat de Gheorghe Florea impreuna cu restul mobilierului din actuala Sala de Mare Consiliu. In cursul urmatoarelor luni am continuat sa il presez pe Chirovici sa isi schimbe decizia si sa-l numeasca totusi pe Caramanian drept Asistentul sau. Am reusit dupa aproape un an… si nu stiu nici acum ce anume am creeat in acele zile….
M-am tot revazut cu Caramanian dupa acele momente. Dupa inceputul dezastruos al relatiei lor, brusc Chirovici a decis sa se apropie de Traian. I-a oferit o functie de consilier al sau si la ANIMMC. Ulterior l-a promovat vice-presedinte. Cu exceptia secretarei sale, Chirovici a avut in Caramanian cel mai apropiat colaborator in intreaga perioada cat a fost Presedinte al ANIMMC. Un mic scandal de coruptie a marcat acea perioada. Unul dintre Fratii din Atelierul meu mi-a adus la cunostinta ca un consilier al lui Chirovici de la ANIMMC, fost colonel in MApN, ii solicita o spaga de 500.000 de Euro pentru “rezolvarea favorabila” a unor solicitari de finantare, pretinzand ca o parte din bani sunt destinati chiar lui Eugen. L-am sunat pe Caramanian si l-am rugat sa imi aranjeze urgent o intalnire cu Chirovici si cu consilierul acestuia. La intalnirea din Sala de Sedinte a ANIMMC erau prezenti toti trei atunci cand am sosit cu Fratele nostru.

VIDEO: Trilaterala la Bucuresti. Concert la Ateneu, intrunire la Banca Nationala, receptie la Cotroceni. LISTA: Cine sunt membrii Comisiei Trilaterale – Sectiunea Europa, care se afla azi la Bucuresti. DOC/PDF Trilateral Commission EU/UE


TRILATERAL COMMISSION
OCTOBER 2010
*Executive Committee
MARIO MONTI – JOSEPH S. NYE, JR. – YOTARO KOBAYASHI
European Chairman – North American Chairman – Pacific Asian Chairman
VLADIMIR DLOUHY ALLAN E. GOTLIEB HAN SUNG-JOO
European – North American  -Pacific Asian
Deputy Chairman – Deputy Chairman – Deputy Chairman
MICHAEL FUCHS – LORENZO H. ZAMBRANO  – SHIJURO OGATA
European – North American – Pacific Asian
Deputy Chairman – Deputy Chairman – Deputy Chairman
DAVID ROCKEFELLER
Founder and Honorary Chairman

PETER SUTHERLAND – GEORGES BERTHOIN – PAUL A. VOLCKER
European Honorary Chairman – European Honorary Chairman – North American  Honorary Chairman
***
PAUL RÉVAY – MICHAEL J. O’NEIL – TADASHI YAMAMOTO
European Director – North American Director – Pacific Asian Director

EUROPEAN GROUP (170 de membri – nota mea)

Alexandre Adler, Scientific Director for Geopolitics, University of Paris-Dauphine; Journalist and Commentator, Paris
Urban Ahlin, Member of the Swedish Parliament and Deputy Chairman of the Committee on Foreign Affairs, Stockholm
Esko Aho, Executive Vice President, Nokia, Helsinki; former Prime Minister of Finland
*Edmond Alphandéry, Chairman, CNP Assurances, Paris; former Chairman, Electricité de France (EDF); former Minister of the Economy and Finance
Jacques Andréani, Ambassadeur de France, Paris; former Ambassador to the United States
Jorge Armindo, Chairman, Amorim Turismo, Lisbon
Jerzy Baczynski, Editor-in-Chief, Polityka, Warsaw
Patricia Barbizet, Chief Executive Officer and Member of the Board of Directors, Artémis Group, Paris
Estela Barbot, Director, AGA; Director, Bank Santander Negocios; Member of the General Council, AEP — Portuguese Business Association, Porto; General Honorary Consul of Guatemala, Lisbon
*Erik Belfrage, Senior Vice President, Skandinaviska Enskilda Banken; Director, Investor AB, Stockholm
Marek Belka, President, National Bank of Poland, Warsaw; former Director, European Department, International Monetary Fund, Washington D.C.; former Executive Secretary, United Nations Economic Commission for Europe (UNECE), Geneva; former Prime Minister and Minister of Finance of Poland; former Ambassador-at-Large and Chairman, Council for International Coordination, Coalition Provisional Authority, Baghdad
Baron Jean-Pierre Berghmans, Chairman of the Executive Board, Lhoist Group, Limelette, Belgium
*Georges Berthoin, International Honorary Chairman, European Movement; Honorary Chairman, The Jean Monnet Association; Honorary European Chairman, The Trilateral Commission, Paris
Nicolas Beytout, Chairman and Chief Executive Officer, Groupe Les Echos; former Editor of Le Figaro and Les Echos, Paris
Carl Bildt, Minister of Foreign Affairs of Sweden; former Chairman, Kreab Group of public affairs companies; former Chairman, Nordic Venture Network, Stockholm; former Member of the Swedish Parliament, Chairman of the Moderate Party and Prime Minister of Sweden; former European Union High Representative in Bosnia-Herzegovina & UN Special Envoy to the Balkans

(more…)

Ceausescu a fost ucis de Trilaterala. Ofiterii de informatii vorbesc. Stelian Octavian Andronic, primul ofiter care a raportat la Bucuresti constituirea Trilateralei si obiectivele Clubului de la Roma si ale Grupului Bilderberg. VIDEO/DOCUMENT




“În politică, nimic nu se întâmplă accidental. Dacă se întâmplă, puteţi paria ca a fost planificat sa aiba loc în acest fel.”Franklin Roosevelt. Intrebarea unui cititor: Deci, ce spui atunci când o bună parte a unui guvern european este ştearsa într-un singur accident de avion?

Eliminat de Trilaterala

Stelian Octavian Andronic, ofiterul DSS care a supravegheat activitatea societatilor secrete internationale, ne-a oferit, anul trecut, in exclusivitate, o informatie bomba: Bilderberg a incercat recrutarea lui Ceausescu inca din 1971. “In 1971, inainte de constituirea Trilateralei, in 1973, cineva care facea parte si din serviciile secrete, si membru al Grupului Bilderberg, a incercat sa-l racoleze pe Ceausescu. Nu pot sa dezvalui identitatea acestuia, dar este o persoana foarte cunoscuta pe plan mondial”, ne spune fostul spion. “Reactia lui Ceausescu a fost categoric impotriva. Daca ar fi fost de acord soarta lui si a Romaniei, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de catre Trilaterala. Informatiile noastre au fost clare: in ianuarie 1989, reprezentantii Trilateralei, America – Henry Kissinger, Europa – Valery Giscard d’Estaing, si Asia – Yasuhiro Nakasone, s-au intalnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov. Dupa care Gorbaciov, la ultima intanire cu Ceausescu, i-a spus: ‘ne vedem in decembrie… daca ne mai vedem!’“ Informatia a fost publicata anul trecut in Ziua (care acum are Arhiva stearsa de pe net) si pe acest blog, sub titlul: CEA– USESCU a refuzat Grupul Bilderberg. Altii s-au asezat cuminti in anticamerele lui, Trilaterala, Clubul de la Roma, ARCOR, etc…

Jurnalista Miruna Munteanu a intregit aceasta informatie intr-o sinteza publicata in suplimentul Jurnalului National – 1989. Soarta lui Ceausescu, pe care acum, Gorbaciov, il plange cu lacrimi de crocodil la Bucuresti, s-a decis de catre Trilaterala, la Moscova, in ianuarie 1989 si a fost parafata de Gorgaciov si Bush tatal in decembrie 1989, la Malta. Oare opozantul “noii ordini mondiale”, Lech Kaczynski, sa fi avut aceeasi soarta?

Întâlnirea de taină între Gorbaciov şi reprezentanţii Noii Ordini Mondiale

În ziua de 17 ianuarie 1989, soseau discret la Moscova trei personaje politice de primă mărime: fostul secretar de stat american Henry Kissinger, fostul preşedinte francez Valery Giscard d’Estaing şi fostul premier nipon Yasuhiro Nakasone.

(more…)

FRONTIERISTII – de Dan Danila

Dan Danila mi-a scris din Canada, tara sa adoptiva, pentru a ma transpune, prin cartea sa, FRONTIERISTII, inapoi in timp, in anii gri si apasatori ai comunismului. Fugit din tara pe la Dunare, ca multi alti “nebuni”, Dan Danila a ajuns, dupa peripetiile de rigoare, printre care si tranzitul prin Iugoslavia, in tara ce parea atunci, pentru noi, romanii, “taramul libertatii”: America. Dan Danila face parte dintre acei frontieristi care s-au aruncat cu capul inainte, infruntant riscurile si necunoscutul, pentru a concretiza ideea de libertate. Au existat si alte feluri de frontieristi, cu misiuni prin tarile occidentale, prelungite chiar si la intoarcerea “la baza”, in Romania, sau chiar agenti trimisi din sens invers, pentru operatiuni anti-romanesti cum au fost tentativele de smulgere a Ardealului si Banatului de la tara-mama, in zilele “revolutiei” din 1989 si pana in martie negru, 1990. Dan Danila nu este dintre aceia. Este dintre cei care au trebuit sa-si castige libertate, cu orice risc. Dintre cei care si-au ales drept motto, drept crez : “Traieste liber sau mori!”. M-a impresionat abordarea lui Dan Danila si pentru ca, la randul meu, era sa-i calc pe urme, lui si altor prieteni de-ai mei. In mod cert, chiar si dupa iunie ’90, cand mi-am parasit tara reocupata de bolsevicii din esalonul conspirat, zburand deasupra Carpatilor am trait aceleasi sentimente ca si Dan Danila, strecurate intr-un rand din finalul cartii, in zborul “Delta 314” dinspre Belgrad spre New York: “printre lacrimi mai reusi să deslusească firul Dunării strecurîndu-se ca un sarpe printre sălcii”. Publicata anul acesta la Editura Constant si lansata la Biblioteca Astra din Sibiu, cartea acestui roman simplu, fara aere de “intelectual”, dar foarte hotarat, este o lectura incitanta despre un subiect uitat al vremurilor regimului comunist: FRONTIERISTII.

Redau mai jos un capitol al cartii, multumind autorului:

Deși urmele iernii dispăruseră demult, aerul nopţii se simțea din ce în ce mai rece  odată cu apropierea zorilor. O briză ușoară începu să se ridice dinspre vale foșnind frunzele copacilor de pe lizieră. Ca o uvertură la operă, cîntecul  greierilor preceda la intervale regulate orăcăitul broaștelor  ascunse prin bălțile din preajmă. Mirosul reavăn de pădure și pămînt mustind încă a apă plutea în voia curentului de aer format  deasupra fluviului. Prezența Dunării, deși mascată de întunericul nopții, se putea ghici fară dificultate.

Printre trunchiurile de copaci ce alcătuiau liziera pădurii se zăreau luminițe ce penetrau din loc în loc întunericul nopții. Se putea intui acolo malul iugoslav al Dunării, căci partea românească era cufundată într-o beznă înfricoșătoare, absolută.

Un trosnet de crengi rupte îl surprinse pe Panait, făcîndu-l să ciulească urechile ; în secunda următoare simți mîna lui Gligor scuturîndu-l ușor de umăr.

– Cît este ora ?… Cred că e timpul să-i dăm drumul !

Panait se răsuci în groapa cu frunzele uscate ce le ținu de adăpost și camuflaj pe timpul nopții, încercînd să-și elibereze mîna pe care ținea ceasul. Era un dar de la mama sa primit în ziua cînd fusese admis la facultatea de mecanică din urbea lor. ,, Oare o va mai  revedea vreodată ? ’’… gîndi acesta, apoi aprinse bricheta, luminînd cadranul rotund cu cifrele așezate în cerc pe fondul alb. Micuțul ceas

« Pobeda » fusese unicul lor contact cu timpul ultimelor zile de cînd plecaseră de acasă. Pentru o clipă negrul întuneric ce-i despărțise fu diluat de o lumină palidă ce tremura în reflexe gălbui pe chipurile lor. Înfățișarea lui Gligor  trăda frica, frica  conturată în  grimase ce-i sluțeau trăsăturile, aceeași frică pe care o simțea cuibărită în propriile lui măruntaie, paralizindu-i mișcările și gîndul. Panait ar fi vrut să vorbească, să spună ceva, chiar vorbe fără noimă, dar frica rece disipată în ființa lui îi ținea fălcile-ncleștate.

Știau că nu e loc pentru greșală, … iar un eșec în încercarea lor de a trece ilegal  frontiera  ar atrage consecințe grave. În cazul cel mai fericit, dacă ar scăpa cu viață ar  urma snopirea și mutilarea în bătaie ; apoi umilirea pînă la aneantizare, valoarea lor umană în ochii torționarilor s-ar fi redus la zero. Faptul că ar fi intrat la închisoare nu-i frămînta atît de mult, …cît înjosirea la care ar fi fost supuși.

Din teama de a fi respinși de cei apropiați, nu divulgaseră secretul lor, decizia de a fugi din țară. Puțini erau tentați să cocheteze cu o idee ce aducea în calcul și pierderea puținului ce-l mai aveau…viața! astfel că pericolul implicat într-o asemenea acțiune anihila intențiile majorității celor ce mai căutau scăpare din infernul comunist. Probabil ei mai sperau ceva, își mai puteau crea iluzii,…dar pentru Panait și Gligor viața își pierduse rațiunea. Acceptaseră în subconștientul lor dezaprobarea unanimă, iar acum se simțeau ca niște orfani abandonați.

În urmă cu patru zile ieșiseră din mica stațiune balneară din timpul vechilor romani și apucaseră pe căi umblate doar de sălbăticiunile pădurii. Avuseseră ca singure mijloace de orientare busola și harta pe care Panait le cumpărase din orașul lor. Se străduiră să nu le scape nici un detaliu în încercarea lor de a se furișa neobservați, știind că nu puteau avea încredere în nimeni. Oamenii trăitori la frontieră nu se sfiiau să informeze autoritățile ori de cîte ori zăreau străini prin preajmă. Din pricina aceasta își luaseră costume de camuflaj din cele folosite de pescari și vînători, confundîndu-se astfel cu elementele naturii. Lucrul acesta îi salvase în cîteva ocazii în care fuseseră surprinși de oamenii aflați la munca cîmpului. Umblaseră pe timpul zilei tăind în linie dreaptă după direcția acelor de busolă. Nopțile își căutaseră culcuș prin văgăuni, ținînd frica fiarelor al căror tropot îi luase adesea prin surprindere. Străbătuseră desișuri încîlcite luptîndu-se ca să-și croiască cale, iar uneori se ascunseseră prin ravene sau liziere de pădure. După cîteva zile găsiră un pîrîiaș ce se aliniase pe direcția lor, lărgindu-se treptat cu afluenți ce se scurgeau pe povîrnișurile dimprejur. Apucaseră cursul rîului, fiind convinși că vor atinge Dunărea într-un final. Inspirată decizie căci valea se deschisese dintr-odată, etalînd marele fluviu ce separa aceste două țări atît de diferite.

Erau acum aproape de zona de « non retour » în care odată intrați, trebuiau sa joace pînă la capăt. Mai puteau face pasul înapoi din locul în care se găseau, se mai puteau întoarce acasă să reînnoade firul la viața pe care o lăsaseră în urmă …

Panait revăzu într-o clipă toți acei ani de pregătiri, de speranțe, de vise ținute în secret ce s-ar fi năruit ca un castel din cărți de joc, … dar ar fi rămas totuși cu viața. Simțea cum haosul punea din nou gheara pe el, făcîndu-și cuib în suflet și în măruntaie. Ar fi reluat aceeași viață lipsită de pasiune în care alții decideau destinul lui…, aceleași serate cu prietenii în care își înnecau amarul în alcool, aceeași neputință ce-i amplifica  frustrarea dîndu-i senzația de coșmar.

Impulsul de răzvrătire pe care îl cunoștea și-i devenise atît de familiar de la o vreme, ce-i usca gîtlejul și-i făcea tîmplele să zvîcnească, începu să pună stăpînire peste haos copleșindu-l.

,, Nu, nu putem renunța chiar acum, …  am așteptat prea mult această clipă, ’’ fu ultimul gînd ce străbătu ca un fulger mintea lui Panait. Simți că soarta lui se va juca-n curînd, că singurul arbitru va fi Cel la care se ruga cu ardoare noaptea în odaia din casa mamei sale.

Cu mișcări repezi dar controlate, cei doi fugari începură să strîngă-n raniți puținul ce-l mai aveau cu ei…

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova