Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

Marea cardasie PNL-UDMR – 5 ani de la Tradarea din 20 octombrie 2005 – Acordul incheiat intre guvernele Romaniei si Ungariei pentru a fura Fundatia Gojdu

…Alegerile generale din 2004 au reconfigurat scena politicã românească. Fãră a calcula urmãrile reale ale tratativelor duplicitare purtate de PSD, care a iniţiat jocul periculos al trãdării idealurilor lui Gojdu (pe fondul absenteismului nejustifîcat manifestat de mitropoliţii şi episcopii ortodocşi din Transilvania şi Banat, mai puţin sau deloc interesaţi la acea orã de demersurile fundaţiei sibiene), reprezentanţii PNL au vãzut în continuarea şi finalizarea acestora un motiv de mândrie, un prilej nesperat de a-şi adjudeca o „victorie de palmares”. Cu gust amar, dar profitabilã pentru cei care se vor instala la cârma fundaţiei comune. Conform dezvaluirilor, între membrii acesteia se află chiar ministrul de exteme, Mihai Răzvan Ungureanu. Care a girat continuarea tratativelor bilaterale, ce au culminat cu definitivarea textului Acordului redactat de cãtre Ungaria şi propus în cadrul şedinţei guvemamentale comune, care a avut loc la Bucureşti, la 20 octombrie 2005. Fiind la curent cu mersul tratativelor celor două guverne, în primăvara anului 2004, în preajma sãrbătorii Sfintelor Paşti, firma Magyar Ingotlan a vândut clãdirile Gojdu companiei israeliene Autoker Holding Rt. Si au sărbătorit evenimentul cu mare fast şi – ca o dovadă a sfidării şi desconsiderãrii faţã de fundaţia sibiană – pantagruelicul festin a avut loc chiar în Curţile Gojdu.

Pentru ca ipocrizia sã fie fară cusur, „sprijinitorii” din MAE au sfatuit fundaţia sibiană să revendice imobilele pe care le-a avut în ţarã, la Oradea şi Cluj, unde la ora actualã se află pe rol procese intentate Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului şi Sãlajului (pentru casa în care s-a nãscut Emanuil Gojdu).

Acesta este contextul în care reprezentanţii MAE ungar şi cei ai MAE român au decis înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu” care face obiectul Acordului dintre cele douã guverne, semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2005 (care, potrivit art. 2 din Acord devine singura proprietarã a imobilelor budapestane).

Aşadar artizanii şi principalii responsabili ai încheierii Acordului din 20 octombrie 2005 sunt, alături de omologii lor maghiari, prim miniştrii şi miniştrii de exteme ai României, respectiv Adrian Nãstase, Mircea Geoană, Calin Popescu Târiceanu şi Mihai Rãzvan Ungureanu.

Acordul în sine şi OUG nr. 183 ( de ratificare a acestuia ) au stârnit vii reacţii şi dezbateri aprinse în Parlamentul României şi în mass-media ( presa scrisã şi audiovizuală). Neconstituţionalitatea Acordului şi a OUG nr. 183 au fost evidenţiate de cãtre deputatul Aurelian Pavelescu ( independent ) care a prezentat la 26 ianuarie 2006, un Raport asupra uzurpãrii moştenirii lui Emanuil Gojdu de cãtre Guvernul României. De asemenea şi deputatul Adrian Moisoiu a rostit în plenul Camerei Deputaţilor, in şedinţa din 7 februarie a.c. declaraţia intitulată “Pânã când atâta obedienţã faţã de Budapesta?”

Ziarul Ziua a publicat, la rândul sãu, numeroase luãri de poziţie: Marele jaf (9 februarie); Bani publici pentru Averea „Gojdu” (10 februarie ); MAE: Gojdu ar sprijini, dacã ar fi în viaţã, Guvernul Tãriceanu (11 februarie ); PSD aruncă pisica la Tãriceanu (14 februarie 2006, luare de poziţie – cu multe inadvertenţe – a fostului secretar de stat în MAE, Cristian Diaconescu, „implicat” direct în aceste negocieri, caruia ţin să îi aduc la cunoştinţă pe această cale că a existat mereu o singurã Fundaţie Gojdu, cea de la Sibiu); Bani publici pentru o fundaţie fantomã (16 februarie ); Marea cârdâşie Gojdu; Ungaria încã nu recunoaşte Tratatul de la Trianon; Acordul Gojdu este o înşelătorie (17 februarie ); Noua Fundaţie nu are nimic în comun cu Testamentul Gojdu (21 februarie ) – interviu acordat de IPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, membru al Reprezentanţei fundaţiei sibiene; Biserica merge în Parlament să apere Gojdu ( 3 martie 2006 ), Raoul Sorban, ultimul interviu: Statul maghiar nu este onest in cazul Gojdu, ş.a.

Autorii acestor luări de poziţie condamnă uşurinţa cu care diplomaţii români – animaţi de ideea “reconcilierii româno-ungare”, după modelul franco-german – permit Ungariei să întreţină un diferend pe care 1-au creat în urmã cu peste 85 de ani. Şi – mai grav, prin acest act unilateral s-au creat premizele izbucnirii unui conflict deschis între Biserica Ortodoxă Română (singura îndreptăţitã să administreze bunurile fundaţiei aflate sub patronajul său, potrivit testamentului lui Gojdu) şi statul român transformat, prin Acordul din 20 noiembrie 2005, in complice al Ungariei la nedreptul act din 1952, prin care a fost naţionalizat patrimoniul budapestan al fundaţiei sibiene.

Judecat prin prisma implicaţiilor majore pe care le-a generat, Acordul semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2005 este o mare victorie a diplomaţiei maghiare asupra diplomaţiei româneşti. O diplomaţie care, dupã 1989 , şi-a tumat cenuşă în cap (ca semn al neputinţei) şi a adoptat în faţa adversarilor poziţia struţului, aflându-se mereu în defensivă şi facând impardonabile concesii în detrimentul interesului naţional, în faţa Rusiei (cu tezaurul de la Moscova), în faţa Ucrainei (cu insula Serpilor) şi acum în faţa Ungariei, cu bunurile Fundaţiei Gojdu.  Frecvenţa acestor atitudini a condus la scăderea respectului altor state faţă de România, transformându-se într-un atentat la demnitatea noastră naţionalã. Toţi trebuie să cunoască şi să recunoascâ faptul că cele opt clãdiri din Curţile Gojdu — construite de cãtre fundaţie – sunt o palmã de pâmânt românesc în inima Budapestei. O palmă de pâmânt pe care nimeni nu are dreptul să o scoată la mezat şi să renunţe la moştenirea lãsatã de Gojdu doar neamului românesc.

Oricâte condiţii ar fi pus diplomaţii maghiari, în tentativa lor de a perpetua un act samavolnic de sorginte comunistã, diplomaţii şi guvernanţii noştri aveau datoria moralã de a cere ca bunurile disputate sâ revină proprietarului de drept: Fundaţia Gojdu cu sediul la Sibiu.

Aceasta în contextul în care România restituie , pe bandă rulantă, toate bunurile solicitate de maghiarii din Transilvania , la insistenţele faţişe ale Budapestei, care însă nu a restituit în naturã bunurile naţionalizate în Ungaria. Şi care nu a ratat nici un moment – din 2002 prin intermediul lui Hungarian Human Rights Fundation, care are sediul la New York – de a acuza România în faţa forurilor intemaţionale ( ex:Varşovia, adunare OSCE, octombrie 2004) pentru că nu a restituit încâ în totalitate bunurile naţionalizate de fostul regim comunist. Farã îndeplinirea acestei minime condiţii morale, în cazul ratificãrii Acordului din octombrie 2005, fundaţia sibianã pierde pentru totdeauna orice posibilitate de a mai recupera patrimoniul ce i-a fost naţionalizat, prevederile testamentului lui Gojdu nemaiputând fi puse în aplicare de cãtre instituţia pe care a creat-o în beneficiul neamului românesc. Iar Fundaţiei sibiene – în lipsa fondurilor şi a bunurilor materiale ce îi revin de drept şi pe care cele douã state le naţionalizează din nou – nu-i râmâne decât sã se desfiinţeze.

Votul din Camera Deputaţilor, din 30 martie 2006 – prin care s-a respins OUG nr. 183 şi implicit Acordul din 20 noiembrie 2005, la limitã de vot (cu unul singur in plus, prin mana unui ziarist ZIUA – nota mea!) şi dupã îndelungate şi tensionate dezbateri – a demonstrat cã trădarea lui Gojdu şi a idealurilor sale poartã astãzi un nume distinct: reprezentanţii MAE român şi deputaţii coaliţiei aflate la guvemare – PNL, PD, PC şi UDMR.

…Guvemele, prim miniştrii şi miniştrii de exteme vin şi pleacă de pe scena politicã românească. Dar Gojdu – prin faptele sale, al cãror corolar îl reprezintă fundaţia care îi eternizează numele – rãmâne veşnic în sufletul şi în conştiinţa românilor, aşa cum a dorit, mărturisind: “Ca fiu credincios al Bisericii mele laud Dumnezeirea, căci m-a creat român; iubirea ce o am faţã de naţiunea mea, neîncetat mă face să stărui în faptă pentru ca şi după moarte sã pot erumpe de sub gliile mormântului spre a putea fi pururi în sânul naţiunii mele”.

Conf. Univ. dr.Pavel Cherescu
Secretarul Fundaţiei Gojdu

Voi reveni!

• Share
• Tweet
• Pin
• Email