Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul Calea Sfinţilor – Procesiunea cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei. S-a desfăşurat pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi s-a încheiat cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane pentru închinare.
• Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 (Vecernia, Litia şi Utrenia – în Catedrala Mitropolitană).
Joi, 13 octombrie:• Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană cu participarea Corului “Apostolii” al preoţilor din Protopopiatele I şi II Iaşi.
• Orele 11.00 – deschiderea expoziţiei de carte dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi lansare la Mănăstirea “Sf. Trei Ierarhi” – Sala Gotică a două lucrări: Albumul Sfânta Cuvioasă Parascheva – multfolositoare şi lucrarea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor. Lucrările sunt editate şi publicate de către Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
• Orele 16.00 – slujba de sfinţire a noii locaţii a Depozitului de Obiecte Bisericeşti “Sf. Ap. şi Ev. Luca” aflat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
• Orele 17.30 – slujba de sfinţire a lucrărilor de extindere a Spitalului Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
• Orele 19.00 – concert susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană)
• Orele 21.00-03.00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie – în Catedrala Mitropolitană).
VA multumesc si eu ca ati postat aceasta inregistrare pentru cei care nu suntem acolo. O procesiune maiestuoasa ce infioreaza mintea, sufletul si trupul! Doamne ajuta!
Doamne, ce de ingeri! Mare sarbatoare! Sa ne ajute Dumnezeu!
Ca si Sfanta Teodora de la Sihla, Cuvioasa Parascheva ajuta pe cei credinciosi.