ARTICOLUL 1 (4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale. (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. – Constitutia Romaniei
Cotidianul publica azi o stire-bomba: “La “Naşul TV”, într-o emisiune postată şi pe propriul blog, Tismăneanu îl denunţă pe Băsescu pentru trafic de influenţă!”
Am urmarit si eu fragmentul incriminat, pe care il si prezint aici (vezi video mai jos), dar eu cred dimpotriva: ca cel care face trafic de influenta la cel mai inalt nivel este Tismaneanu, nu Basescu. Sa vedem ce va zice Parchetul…
Dar mai intai sa prezint stirea lui Ion Spanu si apoi sa vin si eu cu cateva completari:
“Istoricul Vladimir Tismăneanu, cunoscut mai mult ca fiind fiul stalinistului Leonte Tismineţki, l-a denunţat recent pe Traian Băsescu pentru că, la intervenţia sa, preşedintele ar fi comis un trafic de influenţă asupra fostului premier Emil Boc în vederea păstrării lui Dorin Dobrincu la conducerea Arhivelor Naţionale!
Evenimentul s-a petrecut pe 13 iulie a.c. pe postul „Naşul TV” şi, din cauza difuzării reduse a acestuia în reţelele de cablu, aproape că a trecut neobservat. Iată, însă, că Vladimir Tismăneanu a postat înregistrarea emisiunii pe blogul său, unde poate fi vizionată de oricine.
Emisiunea se numeşte „By Alexa” şi a fost realizată de Alexa Ionescu (Nota mea: O reala concurenta a Andreei Pora, in frumusete de la Mama Natura. PS: Stiti bancul? In ultima zi de mandat, inainte de a preda cheile, Basescu mai face o plimbare prin parcul Palatului Cotroceni. Pe-o banca, melancolica, Andreea Pora, care nu se poate desparti inca de peisaj. Basescu, cum il stiti, galant, o baga in seama: “Ce faci, Andreea?”. Ea raspunde, oftand: “Admir Natura, dom’ presedinte…”. Basescu, sec: “Dupa tot ce ti-a facut?” :)” )
În primele minute ale emisiunii, Tismăneanu face o declaraţie stupefiantă: „Eu am făcut un serviciu statului român, nu statul român mie. Să fie foarte clar!”.
Dar punctul culminant al emisiunii a început la minutul 22.10, când, aproape inconştient, dorind să-şi arate influenţa pe care o are asupra lui Traian Băsescu, Vladimir Tismăneanu şochează într-un delir care nu va rămâne fără consecinţe. Iată transcrierea pasajului respectiv, în care Tismăneanu răspunde la întrebarea „Cum explicaţi acest val al Restauraţiei?”:
„După Institutul meu au urmat Arhivele Naţionale, care e un loc-cheie, pentru că ce s-a petrecut sub conducerea lui Dorin Dobrincu a fost democratizarea arhivelor. Lumea nu întelege că pînă la momentul la care a fost numit Dorin Dobrincu acolo… Şi să nu mi se spună că nici o persoană nu e de neînlocuit! Ba da, există persoane de neînlocuit! (Nota mea: Ce coincidenta! Asta spuneau si Stalin si Ceausescu!) Sunt situaţii în care aşa e… Schimbarea acestui tînăr istoric foarte curajos, autorul unui capitol din “Raportul Final”, numit de Guvernul Tăriceanu, nu de Traian Băsescu (deşi era în timpul Alianţei D.A. – n.red.), dar menţinut de Traian Băsescu – am fost direct implicat în acel episod – în momentul în care ministrul de Interne PSD, dl Nica, a vrut să-l schimbe, Traian Băsescu a intervenit la premierul Emil Boc, şi a fost menţinut dl Dobrincu. Deci, Tăriceanu şi Boc, şi, sigur, Traian Băsescu”.
Aşadar, Tismăneanu recunoaşte nonşalant că a intervenit direct la Traian Băsescu, determinându-l pe acesta să-i impună fostului premier Emil Boc menţinerea lui Dorin Dobrincu în funcţia de director al Arhivelor Naţionale, lucru care s-a şi întâmplat!
De menţionat că, potrivit art. 3 din Legea Arhivelor Naţionale din 1996, instituţia Arhivele Naţionale este o „unitate bugetară în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor”, numirea şi destiutirea directorului fiind apanajul exclusiv al ministrului de Interne.
Denunţul lui Tismăneanu se referă la perioada guvernului PDL-PSD, când Dan Nica, ministrul de Interne de atunci, a vrut să-l înlocuiască pe Dorin Dobrincu din funcţia de director, pe care, de fapt, o ocupa prin detaşare de la Institutul de istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi.
Recent, prin ordinul ministrului Ioan Rus din 15 iunie a.c., Dorin Dobrincu a fost destituit şi înlocuit de Ioan Drăgan, şeful Arhivelor Statului din Cluj. Dobrincu a declarat pentru Mediafax că a fost destituit „pentru că nu ar fi gestionat bine cazul legat de reînhumarea rămăşiţelor poetului maghiar Nyirő Jozsef la Odorheiu Secuiesc”, mai precizeaza Ion Spanu in Cotidianul.
Solicitand colegilor mei de la Civic Media o documentare minima asupra pupilului lui Tismaneanu am primit urmatoare Nota:
Cine este Dobrincu
Dorin Dobrincu (foto stanga), membru al Grupului de Istorie de la Iasi (MRU, Adrian Cioflanga-CNSAS, “militianul spiritual” Andrei Muraru – IICCMER si alti “bugetologi”) a fost expert al Comisiei Tismaneanu si coordonator al Comisiei Prezidentiale Consultative pentru analiza dictaturii comuniste. Dorin Dobrincu a fost numit de Tismaneanu si membru al consiliului stiintific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Este autorul Capitolului ticalos despre Biserica Ortodoxa din Raportul Tismaneanu, care a dus la un protest serios al BOR la lansarea Raportului. Detalii aici: https://www.9am.ro/stiri-
Personajul este sectant si il ura pe Patriarhul Teoctist dupa cum uraste si Biserica Ortodoxa Romana. El a fost cel care a scos din arhive niste turnatorii de la Securitate in care se sustinea ca Patriarhul Teoctist e homosexual si legionar (!) si le-a publicat incalcand legea ca si cum ar fi fost reale. Practic a adoptat exact sistemul Securitatii de a murdari un om.
Apartenenta cuplului Dorin si Ligia Dobrincu la Cultul Evanghelic (neoprotestant) a avut ecouri negative in opinia publica din mediul universitar iesean. Controversata este si persoana Ligiei Dobrincu. Sotia lui Dorin Dobrincu a activat pana in 2006 ca profesor de istorie la Colegiul iesean “Richard Wurmbrand”, din cadrul fundatiei cu acelasi nume, cunoscut si sub denumirea Filocalia – Centrul de Intalnire si Studii Crestine, al carei presedinte este Pavel Romaniuc. S-a stabilit ca membrii acestei fundatii actioneaza in vederea racolarii de tineri, iar scopul ei consta in obtinerea de fonduri pentru finantarea Cultului Evanghelic. Fundatia “Richard Wurmbrand” coodoneaza la nivel local toate gruparile de cult evanghelic, grupari semnalate cu actiuni de prozelitism. Traseistul Dobrincu se afla in relatii stranse si cu Relu Fenechiu.
Dobrincu a fost numit ilegal la conducerea Arhivelor Nationale in iulie 2007 – fara Concurs, la presiunile lui Tismaneanu si Oprea, care au actionat mana in mana (pozitie ingemanata in care sunt, de altfel, si acum, dincolo de jocul informativ pe care-l fac, de-a securistul bun si securistul rau!) -, de catre ministrul de Interne PNL, Cristian David. Directorul anterior, profesorul Corneliu Mihai Lungu, a fost silit sa-si depuna dosarul de pensionare inainte de termen pentru a i se face loc rapid lui Dobrincu, care a ramas in functie – pe baza traficului de influenta la nivel inalt de care vorbeste Tismaneanu – chiar daca in fruntea Ministerului de Interne au venit ministri de la PSD si PDL, respectiv: Gabriel Oprea – 22 decembrie 2008 – 20 ianuarie 2009, Liviu Dragnea – 20 ianuarie 2009 – 11 februarie 2009, Dan Nica – 11 februarie 2009 – 3 octombrie 2009, Vasile Blaga (interimar) – 3 octombrie 2009 – 23 decembrie 2009, Vasile Blaga – 23 decembrie 2009 – 27 septembrie 2010, Traian Igaș – 27 septembrie 2010 – 9 februarie 2012, Gabriel Berca – 9 februarie 2012 – 27 aprilie 2012 si pana la Ioan Rus. O dovada clara ca individul a vorbit serios, autodenuntandu-se, din prostie, dar si punandu-l acum pe Traian Basescu, in plin proces electoral pentru demiterea sa, in cea mai proasta postura: de Presedinte care a incalcat Constitutia pentru a satisface doleantele unui curve intelectuale (inainte de Basescu a trecut si prin patul lui Iliescu si Voiculescu).
Practic, la data numirii, Dorin Dobrincu nu intrunea conditiile legale pentru exercitarea unei functii publice de conducere, astfel, in vederea incadrarii sale, s-a optat pentru varianta detasarii pe o perioada de un an din cadrul Institutului de Istorie “A.D. Xenopol” din Iasi la conducerea Arhivelor Nationale, cu statut de personal contractual. Fisa postului de director general al Arhivelor Nationale a fost modificata dupa profilul lui Dobrincu. Cand ii expira mandatul era prelungit cu unul interimar si iar prelungit si iar prelungit, la limita legii.
A vrut sa-si puna oamenii lui peste toate departamentele printr-un Concurs fictiv, fara a avea acest drept, nefiind functionar public, ceea ce a atras protestul Sindicatul Functionarilor Publici si Personalului Contractual din Arhivele Nationale. Conform surselor din Arhivele Nationale, Dobrincu a fost cureaua principala prin care s-au derulat afaceri ale mafiei imobiliare, cu “retrocedari” de zeci de milioane de euro, cu acte din arhive, unele falsificate. Intr-un articol din Adevarul se arata ca, in 2008, deci la un an de la numirea lui Dobrincu, “Mihai Costea, fostul avocat al fraţilor Nuţu şi Sile Cămătaru, este un exemplu de cum samsarii imobiliari folosesc informaţii scoase de la Arhivele Naţionale. Avocatul a dezvoltat o filieră care i-a permis să revendice şi să obţină trei imobile în centrul Bucureştiului. El s-a folosit de acte falsificate pe care le-a introdus, prin intermediul unor prieteni, la Arhivele Naţionale”. “Avocatul clanului Camataru, Mihai Costea, a fost condamnat de Inalta Curte de Casatie si Justitie la 13 ani de inchisoare, alaturi de alti doi inculpati, pentru retrocedari frauduloase.”, scria si Romania libera la data anuntarii sentintei.
Dupa cum spuneam si mai sus, Dobrincu este veriga de legatura dintre Tismaneanu si Marius Oprea care se pretind certati pentru a crea clasica lucratura cu “securistul bun si securistul rau”. In mediile arhivistice se sustine ca a reusit sa extraga dosarul de cadre al lui Basescu de la Arhivele din Constanta, aceasta filiala fiind una dintre primele vizate imediat dupa instalarea sa.
Inca din primele lui zile de mandat s-au ratacit trei dosare de cadre: al lui Leonte Tismaneanu, al lui Gogu Radulescu si o parte din cel al Anei Blandiana, de dupa racolarea ei de catre membrul CPEx al CC al PCR, Gheorghe Gogu Radulescu, in care apareau zecile de excursii in jurul lumii din perioada comunista, ca strategie a propagandei comuniste prin care se incerca sa se vanda Occidentului iluzia ca in Romania scriitorii sunt liberi, asemenea cazurilor lui Plesu, Liiceanu si Manolescu, navetisti la Paris si Berlin.
A incercat apoi sa-l indeparteze pe profesorul Al. Zub de la Institutul A D Xenopol din Iasi dupa ce acesta a declarat in mediul universitar ca nu a scris nici un rand la Raportul Tismaneanu, desi Comisia s-a folosit de numele lui in mod excesiv, pentru a se legitima stiintific insailarea de texte, fiind singurul academician din Comisie, dar doar cu numele. Profesorul Zub se afla si acum in proces cu Dobrincu si s-a aratat adeseori revoltat de “santajul mediatic” la care a fost supus.
Si l-a adus drept consilier pe un alt “istoric” de la Iasi, de 25 de ani la acea data, Muraru Dan Andrei, bursier al Muzeului Holocaustului si actualul “inlocuitor” al lui Ioan Stanomir la IICCMER (deci totul ramane sub control). Si-a pus-o secretara personala pe sotia lui Andrei Badin, un alt pupincurist de-al lui Tismaneanu, in prezent ciumpalac portocaliu / activist acoperit si convertit de la Antena 3 la B1 TV. Tot el l-a numit pe un istoric maghiar ca director adjunct, Mihaly-Zoltan Nagy, de confesiune romano-catolic, mentinut si azi in functie desi UDMR nu mai este la Guvernare! UPDATE: Dl Nagy si-a dat demisia de cateva zile. Cu toate acestea figureaza inca pe site-ul www.arhivelnationale.ro la conducerea institutiei.
Dupa 1990, reprezentantii Bisericii Catolice si ai Bisericii Evanghelice au solicitat in mod repetat Arhivelor Nationale retrocedarea documentelor preluate in perioada regimului comunist de la parohiile de rit catolic si evanghelic. Foarte multi considera ca apartenenta confesionala si rolul activ al lui Dobrincu in promovarea cultului evanghelic ar putea implica subiectivitate din partea acestuia in solutionarea acestei situatii in defavoarea Arhivelor Nationale (conform art. 19 din Legea 16/1996 a Arhivelor Nationale, documentele apartinand Fondului Arhivistic National – categorie in care se inscriu si documentele confiscate de la cele doua biserici – odata intrate in depozitele Arhivelor Nationale nu mai pot fi scoase de sub administrarea institutiei, retrocedarea lor fiind astfel ilegala). De altfel, a si incercat sa schimbe Legea Arhivele Nationale impreuna cu UDMR declansand un scandal general in randul istoricilor si arhivistilor romani (Vedeti Bisericile Catolice si Greco-Catolice din Romania, alaturi de UDMR, impotriva Arhivelor Nationale. Replica istoricilor Scurtu si Lechintan si Petitia pentru Salvarea Arhivelor Nationale ale Romaniei de atacul maghiar a fost depusa la Cotroceni. Lista semnatarilor si Scrisoare Deschisa: Sindicatul Naţional al Arhivelor „Fiat Justitia” cere Presedintiei si Curtii Constitutionale apararea si salvarea Arhivelor Romaniei).
Mai multe detalii la CivicMedia.Ro/Dobrincu
Voi reveni!
Iata autodenuntul lui Tismaneanu:
Tismaneanu – trafic de influenta la Basescu pentru Dobrincu de ZiaristiOnlineTV
Scote-ti, ma, poza de pe blog. Macar sa nu mai vada lumea ce fata de impins vagoane ai.