Moastele lui Radu Gyr izvorasc mir la Manastirea Petru Voda. Marturisirile urmasilor lui Radu Gyr si Video cu Parintele Justin Parvu si reinhumarea poetului-martir la Petru Voda

Radu-Gyr-Ne-Vom-Intoarce-Intr-o-Zi-Sfintii-Inchisorilor.Info

Radu Popa, nepotul lui Radu Gyr: “În momentul de faţă, bunicul se află la închinare la Mănăstirea Petru Vodă. Moaştele lui, din care izvorăşte mir, sunt puse într-o raclă, iar credincioşii vin şi se închină. Este în aceeaşi linie în cimitir cu Părintele Calciu Dumitreasa.”


Reinhumarea poetului Radu Gyr la Manastirea Petru Voda de ZiaristiOnlineTV

Cotidianul “Adevarul“, prin tanarul jurnalist Laurenţiu Ungureanu, intreprinde un demers laudabil si singular in spatiul mediatic de astazi, si anume redarea unor crampeie din adevarul istoric despre autorul imnului “Sfanta tinerete legionara”, Radu Gyr, prin intermediul membrilor familiei marelui poet inchis in repetate randuri pentru apartenenta la Miscarea Legionara si crezul sau, marturisirea credintei in Mantuitorul nostru Iisus Hristos: Simona Luminita Popa, fiica, Dinu Popa, ginere si Radu Popa, nepot. Acesta din urma ne releva in dialogul sau cu reporterul “Adevarul” – din care Ziaristi Online preia cateva extrase mai jos – si faptul, mai putin cunoscut, ca osemintele poetului-martir, condamnat la moarte de bolsevici pentru poemul “Ridica-te, Gheorghe, Ridica-te, Ioane!“, se afla acum la Manastirea Petru Voda, in rand cu cele ale bunului Parinte Gheorghe Calciu (foto mai jos), dar cateva dintre acestea sunt puse spre inchinare pentru ca… izvorasc mir! In final, redam trei filmari (dintre care prezint doar doua aici) care contin imagini video cu slujba si predica Parintelui Justin Parvu, fost detinut politic, la reinhumarea lui Radu Gyr si a sotiei sale, Flora, la Petru Voda, manastirea cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, ctitorita de Parintele Justin in cinstea martirilor inchisorilor comuniste. Insotim acest dialog cu fotografii din “Adevarul” cu familia Gyr-Popa, o fotografie din Arhivele Nationale cu Radu Gyr si alti comandanti legionari la reinhumarea osemintelor lui Corneliu Codreanu, alte fotografii din arhiva Radu Gyr, publicate de Sfintii-Inchisorilor.Info (inclusiv cu Radu Gyr si Nichifor Crainic dupa eliberarea) si de la mormantul poetului, realizate la Petru Voda, de ziua Parintelui Justin Parvu, anul acesta, cat si doua poeme in facsimil, dupa original.

Integral la Ziaristi Online: Nepotul lui Radu Gyr: moastele bunicului meu izvorasc mir la Petru Voda. Video cu reinhumarea poetului-martir la Manastirea Petru Voda si cuvantul Parintelui Justin »

Cimitirul Manastirii Petru Voda, Mormantul lui Radu Gyr si al Pa


Cuvantul Parintelui Justin Parvu despre poetul-martir Radu Gyr si generatia sa, la parastasul de la Petru Voda, Martie 2012 de ZiaristiOnlineTV

Cititi si: Familia Ortodoxa si-a innoit site-ul. Dialog intre bioeticianul Virgiliu Gheorghe si profesorul Ilie Badescu despre “cultura morţii şi cultura vieţii”. EXCLUSIV

Prof Univ Dr Ilie Badescu in dialog cu Virgiliu Gheorghe - Familia Ortodoxa - Ziaristi Online

Aşadar, nu numai intelectualul, ci tot omul care trăieşte în lume este chemat să se integreze în această cultură a vieţii, care nu este altceva decât pregustarea Împărăţiei Cerurilor încă de aici de pe pământ. Acest lucru nu îl pot înţelege cu adevărat cei care se folosesc doar de raţionamente şi silogisme, hrănindu‑se, cu suficienţă, din acelaşi pom al cunoaşterii binelui şi a răului, ci cei care îşi hrănesc mintea din înţelesurile credinţei, hrănindu‑se din pomul vieţii – Care este Însuşi Hristos, începutul, cauza întregii umanităţi şi, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, scopul existenţei omului în lume.

Arhimandritul Iuliu Scriban, viitor misionar in Transnistria, in urma cu un secol, la Ateneu: Sa facem propagandă pentru înarmarea naţională a poporului român

Arh Iuliu Scriban despre Biserica - Basarabia Bucovina Transnistria Romania Mare“Rolul bisericii creştine e în primul rând afirmarea vieţii”, spunea el. “În dorinţa de a face să se afirme viaţa neamului românesc, noi, preoţii acestui neam, facem azi ceea ce au făcut profeţii Vechiului Testament: arătăm păcatele acestui neam şi-i spunem să se îndrepte, pornind pe calea care-l va duce la o viaţă sigură în viitor. Inima fiecărui individ e întotdeauna plină de el însuşi. Biserica intervine în această stare şi spune: Iubiţi-vă unii pe alţii. Viaţa e iubire; şi de nu vă veţi iubi, nu veţi trăi”.

INEDIT. Pozitia lui George Enescu fata de comunism, epurarile din Academia Romana si “intelectualii-angajati”. FACSIMIL

Scrisoarea de independenta fata de regimul comunist a lui George Enescu - Compania - Ziaristi Online

Politica n-are ce căuta în sferele înalte ale culturii, care trebuie să fie sfîntă, ceva de care nu te atingi. Încă o dată, nu ştiu nimic, căci guvernul nu m-a pus la curent. Dar, dacă ar face-o, aş întreba mai întîi de ce au fost scoşi unii dintre colegii mei eminenţi, iar dacă răspunsul ar fi că e din cauze politice, aş spune că nu am, cu siguranţă, nimic de-a face cu o Academie politică. Am acceptat totul, cu condiţia să fie de ordin exclusiv artistic, şi strig în gura mare că nu înţeleg să fiu amestecat în nimic din ceea ce e de ordin politic. Nu există cale de mijloc.

La Sfintele Moaste de la Petru Voda Foto Cristina Nichitus Roncea Ro

You can leave a response, or trackback from your own site.

7 Responses to “Moastele lui Radu Gyr izvorasc mir la Manastirea Petru Voda. Marturisirile urmasilor lui Radu Gyr si Video cu Parintele Justin Parvu si reinhumarea poetului-martir la Petru Voda”

  1. Kristijan Ivancic ZG HR says:

    RADU GYR – UN SFNT LEGIONAR AL ROMANIEI LEGIONARE! AL ROMANIEI NATIONALISTE!
    DUMNEZEU SA BINE CUVANTEZE PE TOTI ACEI DIN LEGIUNE CARE SUNT IN VIATA!

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova