Preafericirii Sale, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români
Preafericirea Voastră Părinte Patriarh,
Dăm slava lui Dumnezeu pentru mulţimea martiririlor şi mucenilor ortodocşi români care sfinţesc pământul României şi bucură Cerul şi oastea îngerească. Între aceştia, cum bine ştiţi, se numără cei cunoscuţi deja drept “Sfinţi ai Închisorilor”, mărturisitori ai dreptei credinţe strămoşeşti, care şi-au închinat sau chiar sacrificat întreaga viaţă pentru Sfinta Cruce, altarul jertfei Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.
Între aceştia se numără, după cum ne arată cu prisosinţă evlavia populară, şi Părintele Arsenie Boca, mijlocitor al rugăciunilor a sute de mii, dacă nu chiar milioane de români, aşa cum stau mărturie pelerinajele de la mormântul său de la Sfânta Mănăstire Prislop.
La 25 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca, pătimitor al închisorilor comuniste, pe 28 noiembrie 2014, am înaintat în spaţiul public o cerere de canonizare a Sfinţiei Sale, pentru a se adăuga, pe lângă copleşitoarele şi nenumăratele mărturii despre minunile sale care conduc la evlavia cunoscută la nivel naţional, şi o astfel de rugăminte scrisă, la Dosarul de Canonizare aflat în atenţia Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Români, prin Petitia https://www.petitieonline.com/pentru_canonizarea_printelui_arsenie_boca_-_sfantul_ardealului.
Până la Înălţarea Domnului, Ziua Eroilor Neamului, peste 10.000 de români au semnat această Petiţie, pe care v-o semnalăm, cu plecăciune. În cele peste 1200 de comentarii ale Petiţie se regăsesc o multitudine de mărturii personale privind minuni săvârşite de prigonitul văzător cu duhul Părinte Arsenie. Până în prezent s-au înregistrat 12.350 de semnături cu date de contact.
Vă rugăm, aşadar, să primiţi Cererea noastră, alături de cele mai călduroase urări de putere duhovnicească, pentru slujirea poporului binecredincios şi întru ridicarea trainică şi cât mai grabnică a Sfintei Catedrale a Mântuirii Neamului.
Fie ca începând cu aniversarea a 105 ani de la naşterea celui supranumit deja de popor “Sfântul Ardealului”, calendarul Bisericii Ortodoxe Române să înmugurească şi să bucure credincioşii cu un nou Sfânt Român.
Cu fiască supunere,
Victor Roncea
Preşedinte-fondator Asociaţia Civic Media
La 105 ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca, 29 Septembrie 2015
Vedeţi şi: Anomismia: Astazi, acum 105 ani se nastea un sfant – in Tara Zarandului, la Vata de Sus: Zian Valean Boca, Parintele Arsenie de mai tarziu…
Doxologia: Viața Părintelui Arsenie Boca
Ziaristi Online: FOTO-REPORTAJ impresionant: Părintele Arsenie Boca celebrat de pelerini la casa sa natală de la Vaţa de Jos, Hunedoara. 24 de FOTOGRAFII
Sursa Foto: ColoRostariu
Video: B1Tv