ÎPS Teofan la 57 de ani. Întru Mulţi Ani! Filmare aeriană de pe meleagurile natale ale mitropolitului, cu Mănăstirea Corbii de Piatră – VIDEO

ips-teofanÎnaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlineşte astăzi 57 ani, transmite Doxologia. Cu acest prilej, Patriarhul României i-a adresat Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare, anunţă Basilica.

Mitropolitul Teofan s-a născut pe 19 octombrie 1959 în localitatea Corbi, judeţul Argeş.  În 2000 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei.

La 5 martie 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan al Olteniei în demnitatea de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. În data de 8 iunie 2008 a fost întronizat Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, mai amintesc sursele citate. Anul acesta a împlinit si 25 de ani de Arhierie.

Meleagurile natale

“Inceputurile vietii monahale la Corbii de Piatra sunt mai putin cunoscute. Se cunoaste faptul ca cele mai multe asezari monahale au aparut in locul altora mai vechi coborand pe firul istoriei pana in vremuri imemoriale. Asa vor fi stat lucrurile si cu monastirea de la Corbi, asezata in inima unei misterioase si extrem de timpurii vetre ascetice romanesti. Cu siguranta prima atestare documentara, 23 Iunie 1512, nu este si data infiintarii monastirii, existand informatii certe conform carora sfantul locas a existat si inainte de aceasta data. In chip cu totul minunat (pentru ca nu a fost niciodata restaurata) biserica pastreaza inca parti mari de pictura: Deisis, Bunavestire, Jertfa lui Avraam, Nasterea Domnului, Intimpinarea Domnului, Invierea lui Lazar, Botezul Domnului, Schimbarea la Fata, Inaltarea Domnului, Arhanghelul Gavriil, Sfinti Militari, Iisus Emanuil. Caracteristicile stilistice, calitatea picturii, insotite in exclusivitate de inscriptii grecesti, coroborate cu stirile documentare, permit datarea cu certitudine a ansamblului in primele decenii ale sec. XIV, datare prin care Corbii de Piatra este locasul cu cea mai veche pictura din Tara Romaneasca”, ne informeaza autorul filmarii aeriene de mai jos, ing. Mihail Oprescu.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “ÎPS Teofan la 57 de ani. Întru Mulţi Ani! Filmare aeriană de pe meleagurile natale ale mitropolitului, cu Mănăstirea Corbii de Piatră – VIDEO”

  1. George says:

    Intru multi ani sa ne traiasca! Foarte frumoasa zona.

Leave a Reply

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova