Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

“Desigur, aparitia presedintelui Basescu la catafalc a fost regretabila” – Rodica Culcer, director TVR, membra GDS, editorialista la foaia “22”, fosta secretara la Ambasada SUA din Republica Socialista Romania si cunoscatoare a Directiei a III a Securitatii, fosta propagandista la “Era Socialista – Revista teoretica si social-politica a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman” si documentarista pentru Rapoartele inaintate Comitetului Central al PCR de catre Institutul de Stiinte Politice si de Studiere a Problemei Nationale aflat sub cupola Academiei de Stiinte Social Politice a RSR “Stefan Gheorghiu” – scoala de cadre a PCR si Securitatii, fosta bagatoare de seama la Asociatia pentru Dreptul International si Relatii Internationale a RSR (ADIRI – alaturi de un Nastase, Brucan sau Verona 🙂 ), presupusa ofiter acoperit la SIE si altele

Degeaba a stat presedintele Romaniei, Traian Basescu, ca un caraghios, la capacul urnelor celor doi trotkisti cremati, Lovinescu si Ierunca, facuti praf si pulbere si adusi cu onoruri nationale la Ateneul Roman; pentru un simplu gest uman – o floare unui poet mort – devine, dintr-odata, demn de “lepadat”. Si nici nu cantase cocosul de trei ori…

In urma cu doi ani, Alina Tatiana Mungiu Pippidi (numele complet) – catapultata in 1990 de la sefia organului UASCR Iasi “Opinia Studenteasca” pana la Bucuresti, pe seama relatiilor neortodoxe ale tatalui ei, Ostin Mungiu -, a scris un text oribil: “La moartea unui clovn“. Era vorba de George Pruteanu, pe numele sau intreg George Pruteanu – Solomonovici, fiul unui medic evreu provenit din Husi si stabilit la Iasi. Dupa ce sarea de vreo cateva ori pe cadavrul inca neracit al fostului sau coleg, pe la jumatatea ritualului, Alina Mungiu ne oferea in textul vitriolic publicat de Romania libera (a milionarului cu stagii in strainatate Adamescu) si unul dintre motivele rafuielii ei cu un mort, care nu mai putea sa-i dea vreo laba in osanze ca sa o culce jos, in troaca ei kominternista de la GDS: “Nu mai era multumit sa fie un simplu deputat taranist si incepuse sa faca propaganda sovina antimaghiara. In unele seri incerca sa aduca subiectul si pe post. Pe masura ce George se lua mai in serios, audienta lui scadea, asa cum ii prezisesem. Pana la urma, departamentul de programe l-a scos de pe ecran, iar eu nu m-am opus”. Tovarasa secretar general al PAM (Partiduletul Alina Mungiu) nu-i putea ierta evreului George Pruteanu ca iubea romanii si Romania: ca nu suporta agresiunea maghiara, critica exacerbarea drepturilor minoritatilor ba chiar milita si pentru mentinerea religiei in scoli in articolele sale din Curentul (vezi Pruteanu.ro). Apropos, exercitiu de memorie: ati citit vreodata un randulet macar in care cioclii GDS, Alina Mungiu, Andrei Cornea sau Vladimir Tismaneanu sa-si exprime dragostea fata de Romania si poporul roman? (Sa nu se apuce acum, repede… ) Bref. Eliminarea lui Pruteanu de la TVR – din considerentele pe care le-a devoalat matroana ayatollaha – s-a petrecut pe vremea cand papesa gusata a societatii civile trona la etajul 11, pe locul lui Iliescu de la “revolutie”, asa cum face astazi cuplul GDS-ist Lazescu-Culcer. Asa si cu Paunescu. Evreul (dupa mama) Adrian Paunescu, nascut in Basarabia, la Copaceni, Balti.

Poate ar trebui sa precizez din capul locului ca nu sunt nici “fan” Paunescu, nici “fan” Pruteanu, chiar daca le admir, in parte, opera, ori, respectiv, anumite atitudini romanesti, dupa cum nu am ascuns niciodata, ba chiar dimpotriva…

Dar sa ne intoarcem la mortii lor. De data asta, dupa cum am prevazut din primul moment, tonul l-a dat Tismaneanu, al carui trecut il stie toata lumea – nu mai insist. Membru GDS si el. Lapidarea post-mortem, de la inaltimea postului public de televiziune, a asigurat-o un alt membru GDS, inca din ilegalitate :), Andrei Cornea (detalii mai jos, de la maestrul Ion Cristoiu 🙂 ). Pentru cei care nu stiu, Andrei Cornea este, conform Wikipedia “fiul mai mic al profesorului, criticului și istoricului literar de origine evreiasca Paul Cornea“. Evident, Wikipedia, o constructie creata in fapt pentru falsificarea istoriei reale, il prezinta edulcorat pe “profesorul” Paul Cornea, un satrap al culturii romane, de pe vremea cand era varf de lance la CC al UTM si pana a ajuns komisar sef al “propagandei prin cultura”. Dar sa ramanem putin la structura etnica a acestui comando de soc in lupta cu cadavrele inerte.

(Desigur, se poate spune ca copiii n-au nici o vina pentru trecutul parintilor lor. Asa e, n-au nici o vina ca sunt evrei si ca taticii lor au venit in Romania din URSS cu tancurile sovietice dar, spre deosebire de evreul Paunescu, ajuns pui de taran oltean, ceilalti “anticomunisti” de azi, ca copii de nomenclaturisti comunisti, au beneficiat de toate avantajele sistemului, de la a imparti sandvisul cu icre negre si banca de scoala cu fiul presedintelui, Nicusor Ceausescu, pana la a se juca cu putulica in tarana pe strazile cartierului rosu – Primaverii – cu fetita lui Leonte Rautu 🙂 )

In Statele Unite, evreii sunt mandri ca sunt evrei. De la neoconservatori pana la internationalisti ca George Soros, ii auzi rostind in public cu gurita lor: “I am a Hungarian-Jew”, “I am a Jewish American”, “Proud to be Jewish” etc, etc. La noi, dupa cum se vede, asumarea propriei identitati scartaie. Nici macar un Iliescu sau un Nastase nu sunt “mandri ca sunt tigani”. Daca totusi Vladimir Tismaneanu aminteste ca familia tatalui sau, “Ciungul” din Brigazile Rosii trimise de NKVD in Spania, provine din Soroca, Alina Tatiana Mungiu nu prea e mandra de originile ei de… Balti. Macar cei doi nu au scuza lui Paunescu, care a aflat dupa ce era deja “mare poet roman” ca mama sa a preferat, pe cand el avea doar un an, sa ramana in Basarabia reocupata de Armata Rosie, decat sa vina in Romania impreuna cu tatal sau, refugiat la Barca. Socul identitar l-a trecut cu greu dar a lasat si o amprenta in opera sa. Spre exemplu, este de amintit poemul ”Noi, baciul si rabinul” – tiparit din dispozitia sef rabinului Moses Rosen si de “Revista Cultului Mozaic” – sau marcantul “Poporul evreu”: “E prea destul, miroase-a fum în lume/ Miroase -a carne arsă, vrei nu vrei,/Miroase-a cer  și-a remușcări postume./ Miroase a cuptoare cu evrei. (…) Le știu și eu, ca orice om, pe toate/ Dar eu, în jalea lui, mă regăsesc,/ Popor evreu ca sarea în bucate,/ Pentru întreg poporul românesc.”

Aceasta nu l-a impiedicat insa pe Paunescu sa scrie – spre deosbire de cei care-i crapa teasta post mortem – versuri crestinesti atat de emotionante ca cele din “Basarabia pe cruce”, de exemplu, pe care nu pot sa nu le reproduc: “Se urca Basarabia pe cruce/ Si cuie pentru ea se pregatesc/ Si primavara jertfe noi aduce/ Si plânge iarasi neamul românesc. (…) De-acolo unde s-a sfîrsit pamântul,/ Vin triburi, sa ne ia pamânt si frati/ Si-n fata lor abia rostim cuvântul/ Si, prin tacere, suntem vinovati./ Ce cale poate tara sa apuce?/ În tragica, neconvertita zi,/ Se urca Basarabia pe cruce/ Si nu stim învierea cînd va fi.”

Sunt de amintit si alte cazuri de reucidere publica a unor mari intelectuali romani, cum ar fi (tot) Tismaneanu, a doua zi dupa moartea lui Mihai Ungheanu sau Michael “Peter” Shafir (tot in “22”-ul GDS-istilor) la moartea lui Raoul Sorban, un “drept intre popoare” (care i-a refuzat avansurile lui Plesu si asa au ajuns baietii sa se lipeasca de Noica, pentru a deveni, pana azi, membri ai sectei catarilor de la Paltinis – vorba Parintelui Nicolae. Btw – si cu Parintele Nicolae Steinhardt, evreu trecut la ortodoxie, s-a incercat reinmormantarea publica, dupa “caderea” comunismului. Liiceanu, cel care azi “se leapada” de Basescu, dupa ce a profitat de el ca si de Iliescu si Constantinescu, a refuzat initial, in 1990, sa publice “Jurnalul Fericirii” la fosta Editura a PCR pe care o primise de la FSN pentru a o transforma in privata Editura Humanitas. De abia dupa ce a vazut succesul imens pe care l-a avut volumul aparut la Editura Dacia a pus mana pe efigia Parintelui, ajunsa azi la alti neo-kominternisti, din familia Moscovici, respectiv Editura Polirom. Cu Edgar Papu, alt mare intelectual evreu-roman botezat, s-a procedat la fel…)

Ca sa conchid: sa fie vorba, asadar, in aceasta lapidare post mortem de o rafuiala etnica-ideologica, intre fostii internationalist-kominternisti actualii “anticomunisti” de “dreapta”, “intelectuala” si “conservatoare” si ceilalti? Posibil. Unii experti in securitate considera ca este vorba si de tabere informative opuse: Paunescu ar fi devenit simpatizant al americanilor dupa bursa de care a beneficiat in SUA, in anii ’70, spre deosebire de gasca celorlalti, care a jucat dintotdeauna cu rusii, sub steaguri straine. Ion Cristoiu crede ca, mai curand, este o rafuiala de clan: neo-nomenclaturistii GDS contra tuturor. Ii preiau spre o edificare cat mai completa materialul de azi, de la Reporter Virtual, unde are o rubrica saptamanala, si pentru ca imi aduce tare mult aminte de articolele sale din anii tineretii :). Cititi-l cu atentie:

Datul cu părerea – o boală de care suferă și TVR

S-a ivit brusc, a ars niţel cu vîlvătăi şi s-a stins iute, lăsînd în urmă doar cenuşa, un scandal provocat de ediţia din 7 noiembrie 2010 a emisiunii Ultima ediţie, difuzată de TVR și TVR Internațional. Pentru cei mai puţin preocupaţi de ciondănelile de pe maidanul nostru politico-mediatic, mă văd obligat să rezum în cîteva cuvinte tărăşenia transformată în tărăboi.

Duminică, 7 noiembrie 2010, pe la prînz, în timp ce Adrian Păunescu era dus la groapă, Televiziunea română difuza, în hotarele emisiunii Ultima ediţie, un pamflet violent al lui Andrei Cornea împotriva Mortului din sicriu, bocit în direct de televiziuni şi îmbălsămat valoric de politicieni. Momentul a stîrnit, cum era şi de aşteptat, controverse isterice  în planul trăncănelii mediatice şi decizii ferme în cel al bătăliei politice.

Liderul PSD, Victor Ponta, intuind că un Adrian Păunescu mort e mult mai util electoral decît un Adrian Păunescu viu, şi-a exprimat public indignarea, cerînd convocarea conducerii TVR la Tribunalul Comisiilor parlamentare de specialitate. Autosesizată, Comisia de etică a TVR a declanşat o anchetă de care s-a făcut mare  caz în presă și în politică. Rezultatul concret al inițiativei a fost însă mult sub huietul de pe scena noastră publică:  un Comunicat din care rezultă că onorabila instituţie nu poate face nimic. Producătoarea emisiunii a refuzat pur şi simplu să se prezinte în faţa Comisiei. Şi cum Comisia nu dispune de Poliţie proprie, membrii săi  s-au mulţumit s-o pîrască presei pe contravenientă.

Parcurgînd textele scrise şi urmărind intervenţiile verbale dedicate momentului televizionistic din 7 noiembrie 2010, nu mi-am putut face o imagine clară de ce se reproşează emisiunii Ultima ediţie.

De un fapt concret la o imensă trăncăneală

Potrivit unora, prin găzduirea pamfletului vorbit de Andrei Cornea, TVR a sfidat învăţătura potrivit căreia Despre morţi numai de bine.

Potrivit altora, TVR a dat dovadă de păgînism: în plină ducere a mortului la groapă, în loc să-şi fi şters o lacrimă, fie şi pe furiş, a aruncat asupra sicriului o găleată de vorbe rele.

N-au lipsit, fireşte, nici acuzaţiile teribile aduse TVR de către politicienii din Opoziţie. De la un fapt concret, domniile lor au făcut un salt acrobatic năucitor la o concluzie de ordin general: TVR nu mai aparţine Poporului, ci Puterii! E limpede. Ca de obicei în ţara asta de cartier mărginaş al lumii civilizate, un fapt concret a devenit rapid şi inexorabil pretext ferice pentru o imensă trăncăneală.

Principala cauză a acestui proces stă într-o slăbiciune de esenţă a presei noastre postdecembriste: Datul infinit cu părerea despre un fapt pe care nimeni nu s-a obosit să-l verifice la sursă. Credincios învăţăturii lui Nae Ionescu potrivit căreia în orice vîlvătaie de păreri trebuie căutate, înainte de toate, aşchiile din care a izbucnit focul, am deschis computerul şi am căutat pe site-ul TVR ediţia din 7 noiembrie 2010 a emisiunii Ultima ediţie.

Am văzut de la început pînă la capăt nu numai această ediţie, dar şi toate celelalte disponibile pe site, opt la număr, începînd cu ediţia din 26 septembrie şi terminînd cu cea din 14 noiembrie 2010.  Pentru a judeca ediţia din 7 noiembrie 2010, ai nevoie, ca iscoditor onest, de cîteva date despre ce e şi ce vrea emisiunea leneș intitulată Ultima ediție.

Prima surpriză: Pe site-ul TVR nu există nici măcar un rînd despre ce urmăreşte emisiunea, ce format are, cum sînt alese evenimentele dezbătute şi, îndeosebi, după ce criterii sînt convocaţi cei ce trebuie să le comenteze.

Ce-a căutat junele în locul junei?!

A doua surpriză: Nici din înregistrările de pe site ale celor opt ediţii, nu mi-am putut da seama ce e şi ce vrea această emisiune.

În şase dintre cele opt ediţii, o jună cuviincios îmbrăcată, despre care I.L. Caragiale ar fi zis că e „curăţică”, prefaţează emisiunea dînd citire de pe prompter unui text menit a reuni în cîteva rînduri principalele evenimentele ale săptămînii de lucru abia încheiate. La lectura de pe prompter, deşi textul se vrea niţel literar, juna nu se poticneşte. De unde pot crede fie că ea l-a scris, fie că l-a învăţat pe de rost, dînd mărunt din buze şi ţinînd ochii închişi. O dată sfîrşită lectura, distinsa  se aşează pe un scaun, la o măsuță. Nu pentru că efortul conjugat al lecturii şi al statului în picioare a ostenit-o grozav, ci pentru că o obligă la această manevră noua postură: cea de moderatoare.

La ediţia care a stîrnit tărăboiul, cea din 7 noiembrie 2010, locul junei l-a luat un june. Dat fiind că a fost singura ediţie în care s-a schimbat sexul gazdei, mi-am bătut capul să dibui explicaţia. S-o fi îmbolnăvit juna? Sau, mai grav, juna ştia că ediţia va provoca  scandal şi atunci, prudentă, s-a dat deoparte, lăsînd junele să înfrupte cu pieptu-i bărbătesc săgeţile Opoziţiei politico-mediatice?

Trecută, fără să-şi schimbe măcar ciorapii, de la prezentatoare la moderatoare, juna purcede  să dezbată cu doi invitaţi evenimentele săptămînii trecute, înşirate, de altfel, pe post de antreu, în textul citit de pe prompter. Aha! mi-am zis, bucuros că sunt suficient de inteligent pentru a dezlega chiar și o şaradă născocită de TVR, formatul emisiunii presupune invitarea a doi , cu care moderatoarea toacă mărunt-mărunt actualitatea social-politică.

M-am bucurat însă degeaba.

De regulă, în astfel de formate, analiştii sînt aceeaşi de la o ediţie la alta. E o regulă nescrisă, dictată de adevărul că prezenţa aceloraşi analişti asigură comentarilor o anume coerenţă.

Ultima ediţie nu respectă însă această regulă. Invitaţii se schimbă de la o emisiune la alta. Dînd naştere astfel suspiciunii că sînt convocaţi după felul în care opiniile lor răspund comenzilor politice ale Conducerii TVR.

Dacă aş fi văzut doar șase  dintre aceste ediţii, aş fi exclamat: Emisiunea are două părţi! În prima moderatoarea stă de vorbă cu două persoane. În a doua, stă de vorbă doar cu una. Cum însă le-am văzut pe toate, n-am putut stoarce o asemenea concluzie. Pentru că nu toate edițiile  sînt împărţite în două. Unele au o singură parte. De ce unele sînt divizate și altele sînt întregi? – oricît mi-am bătut capul, n-am găsit un răspuns.

Fatidica emisiune din 7 noiembrie 2010 s-a nimerit să aibă două părţi. Am fost curios să văd de ce împart realizatorii emisiunea în două. Am exclus din start posibilitatea ca invitaţii din prima parte să fie atît de obosiţi încît să nu mai poată da din gură şi în a doua. Am făcut asta, deoarece, spre surprinderea mea, în a doua parte se discută tot un eveniment al săptămînii trecute. De ce n-ar rămîne invitaţii din prima parte să-l discute? – iar n-am priceput.

În cazul emisiunii din 7 noiembrie 2010, cei doi invitaţi din prima parte –Tia Șerbănescu și Mircea Marian – puteau dezbate cazul Păunescu la fel de bine ca şi invitatul din partea a doua.

Un subiect demn de o Sesiune a Academiei

Urmărind invitaţii din partea a doua în cazul celor șase  emisiuni, n-am reuşit să dibui de ce sînt ei invitaţi şi nu alţii. În cazul ultimei ediţii, invitată de una singură a fost Alina Mungiu Pippidi. Distinsa, tocmai lansase Coaliţia pentru o Românie curată. Aha! mi-am zis, am înţeles: Partea a doua are drept invitat un personaj care a făcut ceva în săptămîna trecută.

Ipoteza mi-a fost întărită de convocarea într-o altă emisiune a lui Gabriel Liiceanu, pentru a vorbi de trecerea Hertei Muller pe la Bucureşti. Deşi nu el luase  Premiul Nobel, patronul editurii Humanitas făcuse în săptămîna trecută ceva care justifica într-un fel prezenţa de unul singur: Tăifăsuise cu Herta Muller pe scena Ateneului Român.

Începutul meu de certitudine s-a spulberat cînd am ajuns la invitatul emisiunii din 7 noiembrie 2010. Eseistul Andrei Cornea, cum îl alinta burtiera, nu făcuse nimic deosebit în săptămîna trecută. De murit, murise Adrian Păunescu, în niciun caz, domnia sa. Atunci de ce a fost invitat Andrei Cornea și nu altcineva? În prefața  la emisiune moderatorul ne-a avertizat că în partea a doua va discuta cu scriitorul Andrei Cornea despre moştenirea pe care o lasă la trecerea în neființă poetul Adrian Păunescu.

Adrian Păunescu a fost o personalitate uriaşă, chiar dacă nu mai puţin contradictorie. Poet, jurnalist, orator, politician de Stînga, om de televiziune, militant pe tărîm naţionalist, animator de mulţimi, făuritor de momente culturale. Un subiect precum moştenirea lăsată de o asemenea personalitate nu poate fi tratat cu minimă rigoare nici măcar de o Sesiune a Academiei Române. Pentru că, în evaluarea acestei moşteniri ar fi fost necesară convocarea criticilor şi istoricilor literari (pentru Poet), a istoricilor presei (pentru jurnalist), a psihologilor specializaţi în psihologia mulţimilor (pentru conducătorul de Cenaclu), a istoricilor comunismului (pentru Raporturile cu puterea ceauşistă).

Realizatorii emisiunii au socotit însă că un asemenea subiect complex poate fi rezolvat în doi timpi şi trei mişcări, cu simplitatea şi iuţeala preparării unei omlete.

Cum se schimbă profesia invitatului pe parcursul emisiunii

A fost invitată o singură persoană – Andrei Cornea – care – în cel mai pur stil televizionistic românesc, şi-a dat cu părerea despre subiect fără a depăşi în materie de profunzime nivelul unui simplu cetăţean. Andrei Cornea, prezentat drept scriitor de către  moderator la începutul emisiunii și drept eseist de burtieră pe parcurs,  e colaborator la revista 22 şi harnic membru al GDS.

Andrei Cornea are avantajul de a fi de toate şi nimic.

Aşa se face că Televiziunea Română decisă să cultive, în exclusivitate, sub noua conducere, doar membrii GDS, îl invită pe Andrei Cornea la diferite emisiuni sub titluri cît mai diferite, după cum cere profilul emisiunii. La ediția din 7 noiembrie,  domnia sa a fost prezentat drept scriitor şi eseist. La cea din 2 octombrie, a apărut în calitate de profesor și editorialist. La o altă emisiune a TVR, Judecă tu! e invitat permanent ca filosof. Mai mult ca sigur, la o emisiune dedicată Circulaţiei rutiere, ar fi prezentat drept  pieton care nu trece pe roșu. În nici unul din domeniile ţinînd de personalitatea lui Adrian Păunescu, Andrei Cornea nu s-a afirmat ca specialist. N-a scris o Istorie a literaturii române, pentru a avea competenţa de a evalua opera literară a lui Adrian Păunescu. Nu s-a afirmat ca jurnalist, pentru a putea vorbi, în cunoştiinţă de cauză, despre gazetarul Adrian Păunescu. Nici măcar nu cîntă la chitară, pentru a se putea pronunţa asupra Cenaclului Flacăra.

S-a spus şi s-a scris că Televiziunea Română a greşit grav invitînd, în plină înmormîntare a Poetului, să-şi spună părerea un adversar. Şi dacă în locul lui Andrei Cornea ar fi fost invitat un adulator al Poetului, tot de o greșeală gravă s-ar fi putut vorbi.  Pentru că şi acela tot un simplu dătător cu părerea ar fi fost. A fost denunţată TVR, pentru că n-a convocat doi invitaţi. Unul care să-l laude pe Poet, altul care să-l critice. O altă prostie. Pentru că în locul unui dătător cu părerea ar fi fost doi!

În judecarea aspră a Televiziunii române pentru ediţia din 7 noiembrie a emisiunii Ultima ediţie s-au adus argumente politice şi etice. După opinia mea, slăbiciunea de fond a acestei emisiuni nu constă nici în tendenţiozitate, nici în nerespectarea pluralismului de opinii, nici în politizare.

Slăbiciunea de fond constă, aşa cum se vede din radiografia făcută tuturor ediţiilor, în amatorismul absolut din punctul  de vedere al profesiei de gazetar. E de altfel o slăbiciune care se întîlneşte nu numai la această emisiune, dar şi la multe, altele promovate sub noua conducere a TVR. Cazul a fost judecat de Comisia de Etică. Ţinînd cont de lipsa de profesionalism dovedită de realizatori,  el ar fi trebuit judecat de o Comisie de profesionalism a TVR. Mă tem însă că așa ceva nu există la  binecunoscuta instituţie din Dorobanți!

Ion Cristoiu

• Share
• Tweet
• Pin
• Email