Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

“(…) Conlucrarea a devenit şi mai strânsă după ce unele dintre serviciile occidentale au preluat manipularea „disidenţilor“ creaţi de K.G.B., pentru a-i face probleme lui Nicolae Ceauşescu. K.G.B.-ul a mizat pe obiceiul liderului român de a face concesii opozanţilor regimului de la Bucureşti, dispunând eliberarea paşapoartelor pentru a pleca din ţară, încercând, astfel, să estompeze realitatea critică în care se afla şi să nege ideea ori posibilitatea existenţei opoziţiei politice interne, pe care o expedia Occidentului. S-a creat, astfel, o filieră de scoatere din România şi implantare în Occident a unor agenţi veritabili ai K.G.B.-ului, dar cu credibilitatea de rezistenţi anticomunişti, persecutaţi de regimul dictatorial de la Bucureşti.
Serviciile externe ale securităţii Iugoslaviei au constituit un important avanpost al destabilizării politice a statelor socialiste vecine, în mod cu totul special a României.
În istoria relaţiilor dintre securităţile române şi iugoslave, nu toate paginile reflectă caracterul excepţional, în sens pozitiv, al raporturilor dintre liderii de partid şi de stat ai celor două ţări socialiste, „vecine şi prietene“.
Apogeul noii atitudini a Iugoslaviei faţă de România avea să fie atins în anul 1988, cu prilejul tradiţionalei întâlniri anuale a liderilor de partid şi de stat ai celor două ţări. În decembrie 1988, cu ocazia întâlnirii lui Nicolae Ceauşescu cu liderii iugoslavi Loncear şi Dizdarević, aceştia au ridicat problema Banatului românesc aflat în componenţa teritorială a ţării noastre. Anterior acestei întâlniri, Nicolae Ceauşescu a fost informat, atât pe canalele operative secrete ale Departamentului Securităţii Statului, dar şi pe canalele diplomatice ale Ministerului de Externe1, că în unele cancelarii occidentale, dar şi în cercuri politico-financiare influente asupra politicii internaţionale, se află „pe ordinea de zi“ dezmembrarea României. Iniţial, Nicolae Ceauşescu a procedat ca alţi predecesori ai săi la conducerea României interbelice, adică nu a dat crezare informaţiilor.
Peste circa şapte luni, în iulie 1989, când a avut loc la Bucureşti ultima întâlnire la nivel de şefi de state a Tratatului de la Varşovia, relaţiile României cu Ungaria deveniseră atât de tensionate, încât a fost nevoie de intervenţia personală a lui Mihail Gorbaciov pentru a se realiza întâlnire bilaterală între Nicolae Ceauşescu şi conducerea ungară (Nyeres Rezsö, Nemeth Miklos şi Gyüla Horn). Cu acest prilej, lui Nicolae Ceauşescu i s-a invederat de către cei trei lideri ungari că „Transilvania nu aparţine României“, iar chestiunea fundamentală a relaţiilor ungaro-române este cea a maghiarilor din România, sens în care Budapesta va proceda la internaţionalizarea problemei la O.N.U.
Succesiunea temporală a celor două revendicări cu caracter revizionist atestă atât coordonarea demersurilor politice oficiale, cât şi interesul Iugoslaviei şi al Ungariei de a-şi concerta acţiunile împotriva României, serviciile lor secrete înţelegându-se foarte bine în toate chestiunile care priveau pretenţiile teritoriale asupra ţării noastre.
Premergător şi în timpul evenimentelor din decembrie 1989, serviciile secrete ale R. S. F. Iugolavia, propaganda, presa de partid, Agenţia „Taniug“ şi alte resurse operaţionale speciale, au constituit un puternic dispozitiv de acţiune deschisă sau conspirativă, după caz, care a sprijinit activităţile destabilizatoare concertate care aveau ca scop înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu de la conducerea Partidului Comunist Român şi, implicit, a României, drept premisă a înfăptuirii înţelegerilor convenite între Mihail Gorbaciov şi George H. Bush şi planificate cu decenii în urmă2.
A devenit de notorietate locală în Timişoara faptul că Vladimir Mirković, secretar III al Ambasadei R. S. F. Iugoslavia la Bucureşti, diplomat recrutat de rezidenţa K.G.B. din Ambasada U.R.S.S., l-a dirijat pe Mirko Atanacković, consul general la Oficiul Consular iugoslav din Timişoara3, personaj care, din 1988, s‑a implicat în activităţi informative secrete, de influenţă şi incitare în rândul membrilor comunităţilor sârbo‑croate din România, iar în timpul evenimentelor din decembrie 1989, a avut un rol activ important. (…)”
Extras din
TRAIAN VALENTIN PONCEA
AUREL I. ROGOJAN
ISTORIE GEOPOLITICĂ ŞI SPIONAJ
ÎN BALCANII DE VEST
*
ORIGINILE, EVOLUŢIA ŞI ACTIVITATEA STRUCTURILOR SECRETE DE INFORMAŢII ÎN SPAŢIUL ETNICO-GEOGRAFIC AL SLAVILOR MERIDIONALI
*
IUGOSLAVIA VERSUS ROMÂNIA ÎN RĂZBOIUL DIN UMBRĂ

• Share
• Tweet
• Pin
• Email