Victor Roncea Blog

• Share
• Tweet
• Pin
• Email

“(…) Până la Siret nu mai este mult. În oraşul de frontieră se văd timide dovezi ale aducerii sale către secolul XXI. În suburbia Mănăstioara, unde voievodul Ştefan Petriceicu a zidit mânăstirea Sf. Onufrie, asfaltul are vârsta Revoluţiei Române din 1989, dar nu durează mult şi se termină. Satul Muşeniţa ne întâmpină cu drum pietruit. Şi cât s-a bătut monedă în ultimele mandate pe la Consiliul Judeţean Suceava cu proiectele transfrontaliere, că o să se facă şi o să se dreagă şi cu un rahat făcut bici ne-am ales. Am impresia că tot ce înseamnă proiecte transfrontaliere se rezumă la noi bem şi crăpăm la voi, voi beţi şi crăpaţi la noi, că doar astea sunt limbaje universale şi apoi facem o hârtie, o semnăm toţi şi lume-lume ce proiect transfrontalier beton am făcut noi. De ce credeţi că toate proiectele astea se fac pe chestii fără finalitate practică şi concretă, de tipul tradiţie, folclor, combaterea consumului de droguri, “ieuropienism” şamd? Pentru că dacă eşti director de proiect poţi băga în buzunarele proprii aproape toată suma primită. Personal, m-am săturat până peste cap de seminarii, discuţii, prosteli fără rost în care se adună să se admire tot felul de sifonari – ai banilor din orice sursă – plini de răşini şi de propria lor importanţă. CE FACEŢI CONCRET? De ce aceste drumuri nu sunt asfaltate după atâţia ani de proiecte transfrontaliere şi euroregiuni?

În satul Muşeniţa am întâlnit un vestigiu al CAP-urilor de altădată. Celebra Gloria CP12. Instalată într-un loc cu bună vedere de un sătean, parcă tocmai pentru a fi admirată de nostalgici, poliţişti de frontieră şi contabandişti de ţigări. Imediat la ieşire din sat traversam calea ferată încălecată, luminată şi securizată. Indiciu clar că frontiera e la o aruncătură de băţ. Dincolo e satul Bahrineşti, schimonosit de ucraineni în Bagrinovca. Pe teritoriul acestui sat se afla gara Vadu-Siret.

O zărim după câteva sute de metri. Dincolo de sârma lui Stalin un vajnic grănicer ucrainean scurs aici din cine ştie ce străfunduri de stepă ne priveşte cu arma pe umăr. Facem câteva poze apoi mergem în cimitirul satului Baineţ, care este în vecinătate. Satele Baineţ, Climăuţi şi Fântâna Albă, ultimul aflat dincolo de graniţă, sunt localităţi cu populaţie lipoveană. Ruşi fugiţi din raiul ţarist ca să-şi scape viaţa în urma unei reforme bisericeşti. La Fântâna Albă şi-au făcut un fel de mitropolie.

(…)

Nu intrăm bine în sat şi o luăm pe o uliţă drept la deal spre graniţă. Drumul din ce în ce mai prost, aşa că lăsăm maşina la vreo 300 de m de sârmă. Imediat suntem luaţi în primire de o patrulă a Poliţiei de Frontieră. Le dăm datele, ne spun ce avem voie să facem şi ce nu şi pleacă. Mergem până la un platou aflat în apropierea frontierei şi ne oprim la marginea fâşiei arate. Zărim stâlpii de graniţă, plasa de sârmă şi peste ea turlele bisericilor de la Fântâna Albă. Cea veche şi cea nouă.

Locul pe care stăteam noi s-a dovedit a fi un târăm de neatins pentru câteva mii de români de pe valea Siretului. Ei au plătit cu viaţa pentru delictul de a dori să trăiscă în ţara lor şi nu în raiul sovietic. La nici un km de aici au fost mitraliaţi şi apoi îngropaţi, unii încă de vii, în gropi comune în pădurea pe sub poalele căreia trece sârma lui Stalin, aceşti nefericiţi, victime colaterale ale împărţirii Europei între Stalin şi Hitler. (…)”

Integral, cu mai multe fotografii si video la Basarabia-Bucovina.Info

• Share
• Tweet
• Pin
• Email