Ştiaţi că, potrivit unui studiu efectuat pe parcursul a 30 de ani, pe 6000 de subiecţi, copiii alăptaţi sunt mai inteligenţi decât cei hrăniţi cu lapte praf? Dacă nu, veţi afla mai multe despre acest subiect mâine, la lansarea lucrării “Mami, îţi mulţumesc! – Ghidul părinţilor isteţi în imagini povestite”. Ghidul-album al Campaniei “Alăptarea e Iubire” va fi prezentat de Buna Vestire, vineri, 25 martie a.c., ora 13.00, la sala Victor Ion Popa a Muzeului Satului din Bucureşti, de către conf. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, de doamna Elena Solunca Moise, publicist şi editor al revistei “Academica” a Academiei Române, de prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române şi autorul Cuvântului înainte, de jurnalistul Corneliu Vlad, scriitor şi eseist şi, evident, de autoarele lucrării, pshihologul Raluca Mihai, consultantele în alăptare Mara Popescu, dr. Roxana Hristianovici şi dr. Iulia Cristiana Balint-Boia şi fotografa Cristina Nichituş Roncea. Albumul şi campania despre alăptare au fost realizate de Photography Studio şi Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare cu sprijinul a numeroşi parteneri.
Aniela Petreanu: “Am născut acasă şi nu, nu sunt nebună!”
Mara Popescu: “Doar 12% dintre mamele românce îşi alăptează copiii până la 6 luni.”
Peter Hurley: “Mi se pare o cifră halucinantă… Eu sunt copilul nr. 8 al unei mame care a făcut 10 copii şi i-a alăptat pe toţi. Azi are 87 de ani şi este tânără ca o fetiţă, mi-a spus tatăl meu. Şi Slavă Domnului, sunt amândoi bine şi împreună. (…) Trăiţi într-o ţară extraordinară, binecuvântată cu Munţii Carpaţi şi credinţa ortodoxă. (…) Am devenit o masă de schimb pentru firmele care promovează orice marfă – şi aceasta speculaţie se întâmplă şi cu mamele din România.”
Virgiliu Gheorghe: “De alăptare depinde în mod fundamental sănătatea copilului. Dar din păcate mamele sunt expuse nu la informare ci la dezinformare. Studiile arată că – la nivel mondial – dacă toţi copiii ar fi alăptaţi la sân cel puţin 6 luni, cât recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii, viaţa a 1,5 milioane de copii ar fi salvată, anual. (…) Alăptarea ajută şi împotriva cancerelor la sân. (…) Există o legătură directă între consumul de antibiotice la copii şi apariţia cancerelor. (…) Mai există problema cezarienelor, a vaccinurilor – care cresc alergiile, astmul, rata diabetului, sindromul morţii subite… Aţi auzit vreodată să-i fie citit mamei prospectul cu toate efectele adverse ale vaccinurilor, înainte de a le fi administrate bebeluşilor? Vaccinarea obligatorie este anticonstituţională.”
Iulia Gorneanu: “Cristina Nichituş Roncea a adus această campanie extraordinară la sublim.”
Fotografa Cristina Nichituş Roncea şi Asociaţia de Pediatrie şi Consultanţă în Alăptare au plăcerea de a vă invita de Bunavestire, vineri, 25 martie a.c., ora 13.00, la sala Victor Ion Popa a Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, pentru a participa la lansarea unei cărţi inedite, vorbită de bebeluşi şi ilustrată cu mamelor lor alăptând. “Mami, îţi mulţumesc! – Ghidul părinţilor isteţi în imagini povestite”, cuprinde sfaturile psihologului Raluca Mihai şi consultantelor în alăptare Mara Popescu, dr. Roxana Hristianovici şi dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, care însoţesc fotografiile Cristinei Nichituş Roncea din cadrul campaniei naţionale “Alăptarea e Iubire“, derulată anul trecut cu sprijinul mai multor parteneri de prestigiu, între care amintim Muzeul Satului, Muzeul Bucureştilor – Palatul Şuţu, Universitatea Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, IA Sibiu şi alte foruri prietene. Proiectul, realizat în parteneriat cu Asociaţia de Pediatrie şi Consultanță în Alăptare, a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investeşte în oameni!” şi a fost recompensat cu Premiul de Excelenţă al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, la recent desfăşurata Gală a Premiilor UZPR pentru anul 2015. Albumul, apărut la Editura Mica Valahie, Bucureşti, cuprinde peste 200 de fotografii alături de zeci de sfaturi de folos pentru mămicile României şi va fi prezentat de conf. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, de doamna Elena Solunca Moise, publicist şi editor al revistei “Academica” a Academiei Române, de prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române şi autorul Cuvântului înainte şi de jurnalistul Corneliu Vlad, scriitor şi eseist. Vă aşteptăm cu drag!
“Mulţumim colegilor noştri mai mari de presă cât şi partenerilor principali ai acestui proiect, APCA, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, Muzeul Bucureştilor – Palatul Suţu, IA Sibiu, Universitatea Bucureşti şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” dar mai ales tuturor mămicilor care s-au implicat cu atâta dragoste în promovarea alăptării, acest dar minunat de la Dumnezeu oferit copiilor, îngerii noştri de pe pământ, cum îi denumea profesorul Ilie Bădescu la vernisajul uneia dintre expoziţiile Campaniei “Alăptarea e Iubire”,” transmite Photography Studio.
Cu ocazia acestui eveniment, Cristina Nichituş Roncea a anunţat în premieră – după cum puteţi vedea în filmarea de mai jos – şi surpriza oferită mamelor participante la proiect, dar nu numai, şi anume lansarea Albumului Campaniei “Alăptarea e Iubire”, care va avea loc de Bunavestire, pe 25 martie, la Muzeul Satului. Amănunte, în curând. Până atunci, transmite sursa citată, reproducem din Cuvântul de Laudatio a laureatei, susţinut de jurnalistul militar Benone Neagoe, din cadrul Consiliului Director al UZPR:
“Cristina Nichituș Roncea dă viață imaginilor, redă stări, surprinde emoții și sentimente. Ochiul ei trece dincolo de priviri şi de gesturi, căutând punctul acela unic în care o expresie a feţei sau o poziţie a trupului dezvăluie forţa imaginii. Fotografiile ei poartă cu sine o frântură din sufletul artistului. Aduc emoție și simplitate. Nasc irizări şi vibraţii, au un mesaj artistic şi estetic și o cromatică seducătoare.
Zidurile unei vechi cetăți, întoarcerea la rădăcini, peisaje urbane, puritatea din ochii unui copil, silueta unei păsări, fragilitatea și frumusețea unei flori răsărită la rădăcina unui copac, ca şi imaginile din Campania “Alăptarea e Iubire”, îţi dau o stare de bine, de încântare.” mai transmite sursa citată.
Duminica trecută, obştea Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, care, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Credincioşii prezenţi şi părinţii monahi au mai avut un motiv de bucurie: în cadrul slujbei arhiereşti, părintele stareţ Hariton Negrea a fost ridicat la rangul de arhimandrit, informează Doxologia, portalul de ştiri de folos şi sfaturi duhovniceşti al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului secului pentru Postul Sfintelor Paşti), ÎPS Mitropolit Teofan, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Petru Vodă. La finalul slujbei arhierești, obștea monahală și credincioșii prezenți au asistat la hirotesia întru arhimandrit, de către IPS Părinte Teofan, a părintelui stareț Hariton Negrea, ca urmare a aprobării, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a ridicării preacuvioşiei sale la această treaptă de slujire în Biserică, transmite Tudorel Rusu pentru Doxologia(foto dreapta).
„Îl rog pe Dumnezeu să-l binecuvinteze pe părintele stareț, arhimandritul Hariton, și să binecuvinteze obștea acestei sfinte mănăstiri, ca să stea de veghe, să aibă candela aprinsă și să se roage pentru ei și pentru noi, cei din lume, pentru ca toți împreună să mergem pe calea cea bună, dând slavă lui Dumnezeu și bucurându-ne de existența sfintelor mănăstiri în viața noastră. În ciuda unor lucruri rele și urâte, sunt totuși multe fapte frumoase și adevărate în poporul lui Dumnezeu și spre acestea trebuie să ne fie spre încurajare gândul nostru”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul de învățătură.
ÎPS Teofan s-a aflat la Mănăstirea Părintelui Justin, închinată martirilor şi mărturisitorilor închisorilor comuniste, pentru primele zile ale postului Sfintelor Paşti, când călugării în special intră în rânduile de nevoinţă, post negru, rugăciune şi canon de tăcere şi solitudine. Din acest motiv, evenimentul – petrecut la exact trei ani de la un important Cuvânt al Părintelui Justin către credincioşi -, nici nu a fost făcut public până acum.
Părintele Hariton Negrea a îmbrăţişat viaţa monahală în anul 1996, intrând ca frate în obştea Mănăstirii Petru Vodă. În anul 1998, după doi ani de ascultare, a fost tuns în monahism, de către părintele Justin Parvu, primind numele Hariton. În acelaşi an, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, l-a hirotonit pe noul monah în slujirea de preot duhovnic, pe seama Mănăstirii Durau. Părintele a primit această misiune ca ascultare din partea duhovnicului său, părintele Justin Parvu. Vreme de aproape 16 ani, între 1998-2013, părintele Hariton Negrea a slujit şi a îndrumat duhovnicește credincioșii în Mănăstirea Durău, în tot acest timp, păstrând o legătură foarte strânsă cu părintele Justin Parvu, la care s-a spovedit periodic, şi cu Mănăstirea Petru Vodă, mănăstirea sa de metanie. După numirea sa ca director al Centrului Cultural-Pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul”, situat în incinta Mănăstirii Durau, părintele Hariton Negrea, în semn de recunoștință pentru ostenelile sale, a fost ridicat la rangul de protosinghel, notează sursa citată.
În ziua de 31 mai 2013, dupa ce i-a fost săvârşită Taina Sfantului Maslu, Părintele Justin Pârvu şi-a mărturisit dorinţa ca stăreţia Mănăstirii Petru Vodă, locul unde odihnesc şi săvârşesc minuni sfinte moaşte ale multor pătimitori ortodocşi români ai secolului XX, să fie încredinţată părintelui Hariton de la Durău. De asemenea, el şi-a exprimat dorinţa ca obştea să facă ascultare totală de părintele Hariton, aminteşte site-ul Creştin Ortodox. Într-un interviu acordat blogului Roncea.Ro, în care povesteşte despre minunile dumnezeieşti săvârşite de Părintele Justin în viaţa pământească şi în cea veşnică, începută la 16 iunie 2013, Părintele Hariton ne împărtăşeste şi cum i-a propus Duhovnicul Neamului, în câteva rânduri, să devină stareţ (video mai jos).
Pe 27 iulie 2013, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, părintele Hariton Negrea a fost hirotesit stareț al Mănăstirii Petru Vodă de ÎPS Mitropolit Teofan, ca urmare a dorinței testamentare a bunului Părinte Justin Pârvu. Într-o evocare emoţionată pentru Doxologia, Părintele Hariton Negrea mărturiseşte că Părintele Justin Pârvu, pe care îl consideră “unul dintre pilonii Bisericii noastre ortodoxe”, “ne-a dat nădejdea mântuirii”.
Mergând pe urmele duhovnicului său, Părintele Hariton a devenit cunoscut pe meleagurile sfinte ale Mitropoliei Moldovei si Bucovinei pentru blândeţea sa. Într-un interviu acordat Nicoletei Olaru şi publicat de Doxologia acesta se destăinuie:
“Blândeţea presupune o stare sufletească care îţi aşază în toată fiinţa liniştea, odihna. Cel blând se arată a fi după chipul Domnului, Care era blând şi smerit cu inima. Blândeţea înseamnă să ai pace înlăuntrul tău, pe care o transmiţi celor din jur. Cel blând este împăcat cu Dumnezeu şi cu sine, este iertător şi împăciuitor, creează în jurul său oameni apropiaţi de Dumnezeu. Blândeţea covârşeşte chiar pe cei răi şi mai puţin necredincioşi sau indiferenţi.
Îmi doresc să ating blândeţea, dar de câte ori privesc spre mine, întotdeauna consider că mai este de adăugat câte ceva, de aşezat ceva. Virtutea blândeţii se lucrează toată viaţa. Să încercăm să le arătăm celor din jur frumuseţea blândeţii! Să ne întărim blândeţea prin spovedanie, prin citirea Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi. Când suntem în biserică, lângă duhovnic, când suntem în poruncile lui Dumnezeu, atunci ne găsim în casa blândeţii.”
Cu adevărat sunt “Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul”. (Matei 5, 5).
Ca demn urmaş al Părintelui Justin, Părintele Hariton a reuşit, în ciuda ispitelor potrivnicului, să menţină duhul blândeţii asupra întregii obşti monahale meritoase a sfintei Mănăstiri a Arhanghelilor Mihail şi Gavriil de la Petru Vodă, colţ de rai românesc iubit de Maica Domnului, unde minunile, ca şi unitatea, pocăinţa, ascultarea şi rugăciunea, sunt o sfântă şi simplă realitate de zi cu zi. Vrednic este!
Voi reveni aici şi cu filmarea ceremoniei. Doamne, ajută!
Parintele Hariton Negrea la Parastasul Parintelui Justin Parvu – Manastirea Petru Voda, 2015 – Foto Cristina Nichitus Roncea
A aparut acum, de curând, o noua moda printre tinerii intelectuali si scriitori: a nu mai fi români, a regreta ca sunt români, a pune la îndoiala existenta unui specific national si chiar posibilitatea inteligentei creatoare a elementului românesc. Sa ne întelegem bine: tinerii acestia nu depasesc nationalul pentru a simti si gândi valorile universale; ei nu spun: “Nu mai sunt român pentru ca sunt înainte de toate om, si cuget numai prin acest criteriu universal si etern.” Tinerii acestia nu dispretuiesc românismul pentru ca sunt comunisti sau anarhisti, sau mai stiu eu ce secta social-universala. Nu. Ei, pur si simplu, regreta ca sunt români, si ar vrea sa fie (o marturisesc) orice alta natie de pe lume, chienzi, unguri, nemti, scandinavi, rusi, spanioli; orice, numai români – nu. S-au saturat pâna în gât de destinul acesta de a fi si ramâne români. Si cauta prin orice fel de argumentare (istorica, filozofica, literara) sa demonstreze ca românii sunt o rasa incapabila de gândire, incapabila de eroism, de probleme filozofice, de creatie artistica si asa mai departe.
Unul dintre ei se îndoieste atât de mult de realitatea unui neam românesc razboinic, încât îsi propune sa citeasca Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca sa verifice daca într-adevar s-au luptat vreodata românii cu turcii si i-au învins! Altul crede ca orice creier care conteaza în istoria si cultura “româneasca” nu e de origine româna. Cantemir, Kogalniceanu, Eminescu, Hasdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc., etc. – toti, dar absolut toti, sunt straini. Sunt slavi, ovrei, armeni, nemti orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt destepti, sunt smecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.
Daca le pronunti vreun nume despre care se stie sigur ca e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreaga e slavizata. Din Transilvania? Sânge unguresc. Cunosc câtiva moldoveni care spun cu mândrie: “Am sânge grecesc!”; sau “Stramosu-meu a fost rus.” Singura lor sansa de a fi oameni adevarati este de a-si dovedi ca originea lor nu este curat româneasca.
Nu cred ca se afla tara europeana în care sa existe atâtia intelectuali carora sa le fie rusine de neamul lor, sa-i caute cu atâta frenezie defectele, sa-si bata joc de trecutul lui si sa marturiseasca, în gura mare, ca ar prefera sa apartina, prin nastere, altei tari.
Toti tinerii acestia au de facut obiectii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt destepti si asta îi împiedica sa aiba drame interioare, sa cunoasca profunzimile sufletului omenesc; îi împiedica sa aiba probleme. Cine nu are probleme sufletesti, cine nu capata insomnii din cauza meditatiilor si agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei si al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urla “Neant! Agonie! Zadarnicie!”, cine nu se da cu capul de pereti ca sa afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” si “viata interioara” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaste valorile vietii si ale culturii, nu poate crea nimic. Românii sunt destepti – ce oroare! Unde poate duce desteptaciunea? La ce-ti foloseste faptul ca poti cunoaste, superficial, realitatea – când îti lipseste facultatea de a imagina probleme, îti lipseste boala prin care poti întrezari moartea si existenta, îti lipsesc însesi elementele dramei launtrice?
Tinerii acestia sunt suparati pe neamul românesc pentru ca românii nu au drame, nu au conflicte si nu se sinucid din desperare metafizica. Tinerii au descoperit o întreaga literatura europeana de metafizica si etica a desperarii. Si, pentru ca desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a ramas, în pofida atâtor erezii si culturalizari, drept-credincios Bisericii Rasaritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabila a acestui neam. Tot ce nu se gaseste în Pascal, în Nietzsche, în Dostoevski si în Heidegger – si toate aceste genii au elaborat o gândire impenetrabila structurii gândirii românesti – tot ce nu se gaseste în nebunia unui biet om din Germania, în viziunile unui rus si în meditatiile unui catolic în vesnica îndoiala, nu înseamna nimic, nu are o valoare filozofica, nu are valoare umana.
Alimentati de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice pret o spiritualitate care sa semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentala sau rusa – tinerii n-au înteles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea pacate, având nenumarate lipsuri, dar stralucind totusi cu o inteligenta si o simtire proprie. Tinerii au reactionat împotriva curentului de acum zece-doisprezece ani, pornit de la Gândirea si Ideea Europeana (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originile sunt tot în cursurile si publicatiile lui N. Iorga), care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic” în arta si în gândire, si încercase cea dintâi filozofie ortodoxa prin crearea tipologiei românesti. Cauzele acestei reactiuni (care a început prin a fi pur spirituala, pentru a ajunge în deplin nihilism, negatie a istoriei, relativism în cultura, disolutia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante si prea aproape de noi ca sa ne încumetam sa le discutam în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici sa cercetam întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai sa denuntam câteva din aberatiile ultimei mode intelectuale.
Acei care despereaza de destinul de a se fi nascut români judeca strâmb meritele si defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului român îi e cu totul straina îndoiala si despre eroi are o conceptie cu totul familiara. Pentru un tânar intelectual credinta si îndoiala au valoare filozofica, deschid caile meditatiei, pun probleme; pentru un taran român, nu exista îndoiala, el crede firesc (“asa cum curg apele, cum cresc florile”), fara “probleme” (taranul roman este realist – vezi colectiile de proverbe ca sa întelegi cum a reactionat el contra încercarilor de idealism, de criticism, aduse de popoarele cu care a intrat în legatura).
Intelectualii au despre eroi o conceptie morala sau magica; si într-un caz, si altul, ei judeca individualist, iar la limita demoniac. Am aratat în alta parte ce cred românii despre eroii neamului; ceea ce cred si despre pesonajele biblice si apostolice: ca traiesc într-un rai ca un plai românesc, se gândesc la nevoile lor, familiare, ca si în viata, coboara pe pamânt în ceasuri grele, stau de vorba cu oamenii într-un limbaj familiar etc. Eroii asa cum sunt întelesi de popor, si eroii asa cum sunt închipuiti de intelectualii tineri – nu au nimic de-a face între ei. Unii au un eroism pe care li-l da viata asociata, ceilalti concep un eroism etic, de probleme, de drame si conflicte.
Apoi, tinerii intelectuali judeca întotdeauna un popor prin ce creeaza, nu-l judeca prin ceea ce este, prin supravietuirea lui. A “crea” este o conceptie individualista; a fi asa cum a lasat Dumnezeu este adevarata axa a “spiritualitatii”: poporului; nimic nu se creeaza, nimic nu se face; lucrurile vin si pleaca, lucrurile se întâmpla. Dar aceasta este o problema prea complicata pentru a o rezolva aici.
Este adevarat ca poporul românesc sufera de multe pacate, este adevarat ca ne lipsesc multe axe – dar aceasta e conditia noastra umana, acestea sunt posibilitatile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur si simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace sa ne fie rusine ca ne-am nascut români, numai pentru simplul motiv ca nu gasim în valentele românesti ceea ce vrea Sestov sau Dostoevski.
Liturghie pe Mormântul Părintelui Arsenie. Texte literar-religioase
„Textele şi cuvintele din această carte sunt izvorâte din dogoarea rugăciunii de foc a Preacuviosului Părintelui nostru Arsenie Boca, a cărei intensitate şi altitudine „de 49 de coţi” (Cântarea celor trei tineri, 1, 23), am simţit-o adeseori!…”
† Daniil Stoenescu, Episcop-locţiitor al Daciei Felix
„În dimineaţa acelei zile, cea din urmă zi a istoriei şi cea dintâi zi a veşniciei, Episcopul Evangelicus de Ulpia Christiana, împreună cu cei trei preoţi rămaşi alături de el şi un diacon, începu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, chiar pe mormântul Precuviosului Părintelui nostru Arsenie de la Prislop, spre bucuria florilor şi a ţărânei de pe mormânt, în prezenţa câtorva măicuţe şi surori şi a unui grup restrâns de credincioşi, care-şi petrecuseră noaptea ascunşi prin pădurile Prislopului. Brazii argintii şi tuiele aurii străjuiau locul şi cimitirul mănăstirii, povăţuiţi ca de un egumen, de bătrânul stejar de esenţă de Mamvri, care purta cu demnitate şi cu smerenie pe pieptul trunchiului său, crucea încrustată de episcop în tinereţile sale, în scoarţa lui, cu faţa spre sfânta cruce de la mormântul Părintelui, iar mesteacănul alb înfrunzit era sfeşnicul de Liturghie. Din peştera sfântului Ioan au fost aduse în grabă vasele liturgice şi potirul de piatră cu monograma Mântuitorului Hristos, precum şi prescurile şi vinul liturgic ascunse cu grijă de furia celor din urmă prigonitori antihristici ai celor din urmă creştini. Măicuţele cântau înlăcrimate răspunsurile liturgice la ectenii, puse în note de însuşi Părintele nostru Arsenie.” (Liturghie pe mormântul Părintelui Arsenie)
Titlu: Liturghie pe Mormântul Părintelui Arsenie. Texte literar-religioase
Aceasta Cruce a fost descoperită în interiorul unui copac din apropierea străvechiului Schit Lapoş (sec. XVII), azi aflat în ruine. Filmarea ne-a fost oferită de Arhiva Comăneşti
March 24th, 2016 
VR 
Posted in 
Tags: 
