Astazi, 6 mai 2009, intre orele 10 si 14, APADAR, membra a Coalitiei Impotriva Statului Politienesc, organizeaza un miting impotriva adoptarii Ordonantei nr. 207/2008 privind pasapoartele biometrice. In acelasi timp, cele trei Comisii de fond ale Camerei Deputatilor vor dezbate si isi vor da avizul (favorabil sau nefavorabil) cu privire la aceasta Ordonanta abuziva. Va prezint mai jos punctul de vedere fata de insemnarea biometrica, prezentat la una din sesiunile anterioare ale Comisiilor de domnul profesor Radu Ciuceanu, fost detinut politic timp de 15 ani, fost presedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si petitii din Camera Deputatilor, istoric, in prezent presedinte al Institutului National pentru Studiul Totalitarismului.
DESPRE CIPURI ŞI ALTE ARME LETALE…
I.
Nici o ţară, nici un regim, nici un grup social, nici un om nu este purtătorul justiţiei absolute şi cu siguranţă nimeni nu va putea îmbrăţişa eternitatea. Regimul de tristă aminitire bolşevico-stalinist ne-a adus în faţa ochilor o degradare a funcţiei intelectualilor din ţara noastră, precum şi o degradare uniform accelerată a clasei politice văduvită după cele cinci decenii de marile personalităţi care au dispărut în Gulagul comunist, alăturându-se în chip tragic celor peste 100 de milioane de oameni a căror moarte a fost provocată de utopia comunistă. Ne găsim în faţa unui asalt – provocare, al unui sistem politic mondial, ocult şi străin nu numai de tradiţiile umane dar şi de o morală care trebuie să se impună stăruitor în vremurile de criză de astăzi; considerăm că intelectualii şi reprezentanţii politici de azi nu pot fi furnizorii benevoli sau plătiţi ai unor instanţe politice sau birocratice, în căutarea şi aservirea României unor norme ce sfidează conştiinţa şi credinţa noastră creştină. II. Nu există o politică a scopului diferită de cea a mijloacelor. Mijloacele fac parte integrantă din scop, având menirea să-i dea valoare înnobilându-l. În consecinţă orice cale care este instrumentată printr-o atingere a scopului şi foloseşte mijloace nedemne speţei umane, trebuie respinsă în numele moralei celei mai elementare, cu atât mai mult cu cât ne afişăm partizanii unei democraţii cât mai vizibile. Dacă vrem să schimbăm lumea nu putem face abstracţie de indicatorul moral, dacă condamnăm anumite procedee politice pentru că ele sunt ineficace, trebuie în primul rând să ne gândim dacă ele sunt imorale, exersează forme degradante şi în consecinţă compromit societatea viitorului. Nu există tortura bună, poliţie bună, nu există o dictatură bună şi cu atât mai puţin genocide dorite, reuşite sau eşuate. Există numai dorinţa noastră pentru o societate democrată, liberă şi morală. Nu se respectă principiul proporţionalităţii (deopotrivă principiu comunitar şi constituţional român), prin care să se exprime proporţionalitatea între scopul urmărit şi măsurile necesare pentru îndeplinirea acestuia. Respingem cu înverşunare orice grup politic care deţine cheia miraculoasă a unei transformări imediate şi automate. Ne opunem categoric oricărei suprimări chiar provizorie în numele libertăţilor reale sau viitoare fără a ne gîndi la imensele pericole, la pierderea unor libertăţi fundamentale pentru om şi societate. Categoric că violenţa face parte din lumea noastră şi nu nutrim iluzia că ea poate să dispară vreodată. Ea poate însă, sa fie redusă la cote minime, epurate de pierderi umane sau compromisuri politice majore. În consecinţă, nu cred că există vreun moment în istoria planetei noastre când intelectualul poate deveni clientul tăcerii şi al abandonului; indiferent de meridianul său el trebuie să gândească că idealul unei societăţi juste nu este al unei societăţi fără conflicte, fiindcă nu poate exista un sfârşit al istoriei fără o exctincţie a vieţii pe pământ. Misiunea sa este în cele din urmă în a promova o societate în care critica să fie suverană şi liberă, iar apologetica rizibilă. O societate în care persoanei umane să nu îi fie impusă nici o măsură care să atenteze la drepturile şi libertăţile esenţiale care o definesc ca atare, precum dreptul la libertate şi intimitate, recunoscute nu doar de normele civile, ci şi de cele religioase. Ca atare, ne pronunţăm în consensul unanim al celor care au simţit stigmatele dictaturii de orice fel, că acceptarea unui regim de control naţional sau planetar ar fi similară cu o întoarcere în peşterile din Neanderthal, cu o asasinare vădită şi expresă a condiţiei umane. Radu Ciuceanu,
Fost detinut politic 15 ani
Fost presedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, coruptiei si petitii din Camera Deputatilor
Romania libera: INVESTIGATII Arhiepiscopul Tomisului, urmarit penal in urma anchetei RL Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va fi urmarit penal pentru luare de mita si complicitate la fals intelectual… ACTUALITATE Cat te costa sa devii preot peste noapte in Romania Putini dintre noi isi imagineaza ca in Romania, tara in care aproape totul este de vanzare, se poate cumpara chiar si harul… VIDEO Scurtatura catre preotie trece si pe la Manastirea Cozia Romania libera continua dezvaluirile referitoare la caile prin care se poate ajunge preot, rapid, ocolind canoanele Bisericii Ortodoxe Romane. Una dintre metode este intrarea la manastire si parcurgerea, in mare viteza, a tuturor rangurilor monahale. Dupa ce aspirantul la preotie petrece o scurta perioada printre calugari, staretul ii intocmeste acestuia un raport favorabil si-i propune episcopului din zona sa-l unga preot. Unul dintre… Continuarea la https://www.romanialibera.ro/
Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Consiliului Consultativ Etico-Juridic al BOR
Preotilor, monahilor si monahiilor Romaniei
P A L A T U L P A T R I A R H I E I ALEEA DEALUL MITROPOLIEI 25, 040163 BUCUREŞTI IV, ROMÂNIA
Prea Fericite Parinte Patriarh,
Inalt Prea Sfintiti Parinti,
Prea Sfintiti Parinti,
Prea Cucernici si Prea Cuviosi Parinti,
Hristos a Inviat!
Incepand cu luna ianuarie a anului acesta, Romania se confrunta cu o avalansa de agresiuni anti-crestine si, in special, anti-ortodoxe. De la incercarea Statului de insemnare biometrica a fiecarui roman – fara insa a-i fi informat, a le fi cerut acordul sau a tine cont de opinia lor – si pana la loviturile administrate sistematic, prin intermediul unor vectori media sau ale unor politicieni atei, institutiilor fundamentale ale poporului roman, Familia, Scoala si Biserica, Romania este astazi supusa unui atac fara precedent in istoria ei. Lumea intreaga pare la o margine de prapastie. Provocarile acestor vremuri vorbesc de sfarsitul unei ere si inceputul alteia, in care, dupa cum ne profetesc si Sfintii Parinti, ca si asemenea anticiparilor unui Orwell, Malraux sau Eliade, daca nu ne vom tine de credinta vom cadea in sclavie, ce poate purta foarte bine numele de sclavia tehnotronica.
Parte a acestei hartuieli programatice asupra fiintei natiunii romane o constituie agitatia internationala si europeana a “Comunitatii S&G” (Sodoma si Gomora), pentru distrugerea familiei si surparea fundamentului dumnezeiesc al sufletului si fiintei umane. De o buna bucata de timp, agresivitatea anti-crestina a homosexualilor insotiti de dusmani declarati ai Romaniei, se manifesta zgomotos si in intregul spatiu etnic, religios si geografic romanesc, in alcovurile “societatii civile” si ale clasei politice sau, mai ales, in plina strada.
Iata, de exemplu, ca fratii nostri de peste Prut nu sunt loviti numai de flagelul comunist ci, din nefericire si de virusul inversionist. Peste numai doua zile, pe 7 mai, ar urma sa aiba loc la Chisinau o noua actiune anti-romaneasca, sprijinita de activisti internationali homosexuali, care isi propun un nou mars dement prin centrul administrativ al Basarabiei. Acelasi lucru se pregateste si la Bucuresti. Avem informatii ca, chiar in preajma Inaltarii Domnului, anti-crestinii organizati in asociatii care se folosesc de “doctrina drepturilor omului” pentru a instaura o dictatura a minoritatii asupra majoritatii, vor sa spurce sfanta mare sarbatoare crestineasca printr-o manifestare similara, de grobiansim si exhibitionism, chiar in Piata Unirii, in apropierea Patriarhiei Romane si a sfintelor moaste din Catedrala Patriarhala.
Anul trecut, tanarul primar al Chisinaului, Dorin Chirtoaca, a interzis personal desfasurarea acestei manifestatii bolnavicioase care ofenseaza poporul crestin si discrimineaza drepturile majoritatii. Anul acesta, folosind, evident, mijloace neortodoxe, pretinsa “societate civila” din Basarabia, cum ar fi organizatii ca “Hyde Park” si “GenderDoc-M”, fac presiuni pentru desfasurarea acestui mars insultator.
La noi, la Bucuresti, nu trebuie, cred, sa va mai insiruim lista de asa-zise “ONG”-uri care militeaza impotriva valorilor nationale si sustin manifestarea de exhibitionism care va dura timp de o saptamana in Capitala Romaniei. Oricat de lunga ar fi aceasta lista ea se reduce, de fapt, la trei centre de comanda: logistic – Fundatia Soros, ideologic – Grupul pentru Dialog Social, politic – Asociatia Pro Democratia. Si, mai simplu, veti gasi majoritatea acestor in asa-zisa Coalitie “Opriti Codurile”, o coalitie care, in numele “drepturilor si libertatilor cetatenesti” si folosind ca pretext “libertatea de exprimare” are drept tinta ascunsa acelasi deziderat ca si organizatiile homosexuale: atentatul la Codul Familiei prin introducerea “uniunii familiale a cuplurilor indiferent de sex”, practic distrugerea sfintei casatorii si legalizarea asa-ziselor “casatorii homosexuale”. Amintim ca cel mai recent sondaj al Uniunii Europene pe aceasta tema confirma credinta puternica a poporului roman prin faptul ca doar 11 la sută dintre romani se arata in favoarea casatoriilor intre homosexuali, in contextul in care 87 la suta suntem ortodocsi.
Tinem sa felicitam Patriarhia Romana, Consiliul Naţional Bisericesc, pentru decizia de a infiinta Consiliul Consultativ Etico-juridic, care trebuie sa aiba drept rol si contracararea acestor initiative legislative anti-nationale, intr-un moment in care ne asteptam la o noua campanie anti-crestina de anvergura dupa cea anti-Icoane, in care se va sustine impunerea discriminatorie a “teoriei evolutionismului” si eliminarea religiei din scoli, in favoarea introducerii “istoriei religiilor” si a promovarii homosexualitatii sub acoperirea cursurilor de “etica jurnalistica”.
De aceea, Parinti ai Bisericii stramosesti, cu plecaciune va cerem, intr-un moment atat de greu, atat pentru fratii ortodocsi romani pe care ii pastoriti in Basarabia, cat si pentru intreaga Ortodoxie romana care urmeaza sa fie batjocorita in preajma sfintei sarbatori a Inaltarii Domnului la ceruri, sa dati un cuvant ferm de condamnare si oprire a acestei pangariri a traditiei romanesti si moralei publice si a jertfei poporului ortodox roman in cei doua mii de ani ai sai de crestinatate.
Cum ati facut si cu o alta ocazie, cand se manifesta in Piata Unirii pentru drepturile tuturor crestinilor, va rugam cu smerenie, sa cereti si de aceasta data primarului General al Capitalei Romaniei, dl Sorin Oprescu, ca si celui al Republicii Moldova, dl Dorin Chirtoaca, in numele Bisericii Ortodoxe Romane, sa interzica aceste manifestari anti-crestine care agreseaza grav in special drepturilor minorilor si ale parintilor si sfideaza, in spatiul public, bunul simt, traditia stramoseasca si morala publica, care in Romania este morala crestina, conform drepturilor de netagaduit ale majoritatii ortodoxe.
In aceasta perioada grea de lupta, rezistenta si jertfa, cu inchinaciune facem un apel catre monahii si monahiile Ortodoxie romane, care vegheaza neincetat si tin aprinsa flacara acestui neam, sa se roage pentru apararea romanilor si salvarea sufletelor pacatosilor, necredinciosilor si dusmanilor nostri.
Iar noi, la randul nostru, ne vom stradui sa urmam alaturi de ei Cuvantul Duhovnicului: “In toata aceasta situatie nu se poate face ceva mai frumos decat a ne ruga fiecare în parte, în viata de familie; a ne educa copiii nostri intr-un spirit foarte auster, aspru, ca de la varsta frageda sa cunoasca si sa traiasca credinta noastra ortodoxa. Avem modelul fiilor lui Brancoveanu… Puterile noastre sunt slabe si am ramas putini. Dar ne-a ramas ceva ce nu vor putea niciodata fereca: Mila lui Hristos, Dumnezeul nostru! Raman toate pe seama marii Lui iubiri de oameni, ca El sa ne scoata si din aceasta stare de lucru, ca intotdeauna, si sa îsi manifeste mila si bunatatea Sa fata noi! Amin!”
Cu fiasca supunere,
Asociatia Pentru Educatie si Libertate – APEL Si organizaţiile fondatoare ale
Coaliţiei Împotriva Statului Poliţienesc: Asociaţia Adevăr şi Dreptate
APADAR Asociaţia Civic Media Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 GID – Grupul Independent pentru Democraţie Civic Net – Piaţa Universităţii Liga Studenţilor – membri seniori
PE 7 MAI, HOMOSEXUALII VOR IARĂŞI SĂ VINĂ PESTE NOI Deunăzi aflăm că sodomiţilor “moldoveni” le-a dat (cineva) în cap, pentru a opta oară, ca şi în acest an să se vînture, în data de 7 mai, prin centrul capitalei, într-o “procesiune” de cerşire a drepturilor pe care, consideră respectivii, le merită pe deplin. Mai exact, poponarii vor să-şi arate sprijinul maxim pe care îl au faţă de drăceasca “Lege privind prevenirea şi combaterea discriminării”, lege care a fost atacată hotărît de cetăţenii Republicii Moldova (vezi referinţele de la sfîrşit), aceasta nefiind (încă) adoptată de Parlament. De pe pagina web a “Genderdoc-M”-ului (aşa se cheamă ONG-ul pederaştilor autohtoni) ni se ţipă, într-un articol dedicat acestui eveniment, că “procesiunea” sodomită nu ar fi paradă, că acest cuvînt ar fi folosit de duşmanii lor (adică de noi, oamenii normali) pentru a speria o oarecare “opinie publică”. Pe site-ul homosexualilor au fost publicate, acum 3 săptămîni, două articole prin care aceştia informează „societatea civilă” ce, pentru ce, cum şi cînd vor să-şi vînture în public ideologia stîrpitoare de viaţă. Pentru cei care nu au de gînd (redacţia „Moldova Noastră” este nevoită, din raţiuni lesne de înţeles) să aterizeze pe terenul virtual al pederaştilor, prezentăm cîteva extrase relevante din declaraţiile lui Marcikov (liderul lor) & Co. Să începem cu partea tehnică: „Într-o coloană mică, până la 50 de persoane, vom merge de la locul întrunirii noastre lângă teatrul „Licurici”, până în partea centrală a Pieţii Marii Adunări Naţionale. Itinerarul nostru va urma strada Bănulescu-Bodoni până la prospectul Ştefan cel Mare, mai apoi vom face la dreapta şi vom merge spre centrul pieţii, până la locul desfăşurării mitingului pentru susţinerea Legii antidiscriminare neadoptate încă, acţiunea va dura 30-40 de minute. La miting vor fi cinci-şapte alocuţiuni […] Mai apoi, vom da citirii adresarea către parlamentari şi alte organe ale puterii cu rugămintea de a adopta legislaţia respectivă, vom vota pentru acest document şi vom încheia în mod oficial mitingul. Ne vom întoarce, urmând direcţia spre strada Puşkin, unde, lângă Palatul Naţional vom urca în autobuze şi ne vom dizolva în masa comună a orăşenilor.” “În mâinile noastre vor fi […] baloane multicolore, drapele ale Republicii Moldova, Uniunii Europene, „GenderDoc-M” şi în culorile curcubeului. Pe vestele îmbrăcate de asupra hainelor manifestanţilor va fi scris „Legea e una pentru toţi”, „Toţi diferiţi – toţi egali” în limbile de stat şi rusă, adică cuvinte şi expresii care vor îndemna la lichidarea discriminării tuturor cetăţenilor Moldovei, fără excepţii, vor chema şi la pace, la coexistenţa paşnică a tuturor grupurilor sociale şi naţiunilor.” Observăm că, spre deosebire de data trecută, în această ediţie a festivalului sodomit intitulat romantic „Curcubeul peste Nistru”, lobbiştii ideologiei pederaste au schimbat tactica, recurgînd la folosirea transparenţei ca mijloc de convingere a opiniei publice că sînt curaţi ca lacrima în tot ce au de gînd să facă. Astfel, de data aceasta, homosexualii ne pun în faţă atît traseul exact al marşului, cît şi felul în care plănuiesc să se manifeste, ca apoi să întrebe triumfător: „Ce e rău în asta?”. Tot ei ne dau şi răspunsul: „Sigur că NIMIC!”. Deci, dragi creştini, să le mulţumim pederaştilor că ne-au luminat minţile „fundamentaliste”, „homofobe”, „habotnice”, „învechite”. Aflaţi că nu e nimic rău în aceea că ţara noastră va fi călărită, în Piaţa Marii Adunări Naţionale (acolo unde în ’91 noi, băştinaşii creştini ai ţării, ne-am cîştigat independenţa, inclusiv faţă de ideologiile anti-naţionale, aşa cum se prezintă vădit ideologia pe care ne-o bagă pe gît giuvanii paraşutaţi pe aceste meleaguri), nu departe de monumentul Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfînt, de o bandă de euro-lingăi, bandă care încape toată într-un singur autobuz. Aceasta este demo(no)craţia în carne şi oase: Majoritatea jertfită pe „altarul” sodomiei de minoritatea cancerigenă a homosexualiştilor liber-cugetători. Intervenţia salvatoare a gospodarului liberal al capitalei nu trebuie să fie aşteptată. Chiar dacă în 2008 primarul Chirtoacă a interzis, cu cîteva zile înainte, desfăşurarea paradei sodomiţilor, aceştia din urmă n-au reacţionat deloc, încercînd, cu orice preţ, să ne arate cine e stăpîn la Chişinău. Formal vorbind, pentru sodomiţi, interdicţia dată de Chirtoacă nu a trebuit şi nici nu a avut o greutate juridică pentru că noua lege a întrunirilor adoptată pe 22 februarie 2008 de parlamentarii „noştri” (ai lor, de fapt) desfiinţează metoda tradiţională cu autorizaţiile (emise de primărie) în ceea ce priveşte întrunirile publice. Astfel, primăria devine din organ abilitat cu autorizarea (sau respingerea cererilor de întrunire publică) martor la toate manifestaţiile legale (sau care, cel puţin, par a fi legale). Chiar dacă anul trecut mai multe organizaţii obşteşti de bună credinţă au arătat lămurit că ceea ce au vrut şi vor să facă homosexualii reprezintă o flagrantă încălcare a numeroaselor articole din Constituţia Republicii Moldova şi din legislaţia naţională, această abordare documentară nu şi-a atins efectul scontat. Sîntem pe deplin conştienţi că asemenea măsuri (ping-pong-ul sec al declaraţiilor) nu au prea mare greutate într-un stat ce nu-şi mai aparţine de ani buni, ţara aceasta a noastră obişnuindu-se deja să fie un trepăduş profesionist în ograda sodomitului „Europa” şi aceasta în pofida convingerilor iluzorii că avem o guvernare dictatorială, tiranică, comunistă. De aceea, prevenim de pe-acum pe toţi oamenii de bună credinţă să-şi ia liber de la serviciu (de la şcoală, universitate, treburi) pentru ziua de joi, 7 mai 2009, în intervalul orelor 1100 – 1300 pentru ca să arătăm că noi, băştinaşii ortodocşi ai Moldovei lui Ştefan, nu ne plecăm sub nici o formă în faţa atacurilor duşmanilor ţării şi neamului nostru creştinesc şi sîntem gata să ne împotrivim hotărît oricăror uneltiri sodomiceşti mai mult sau mai puţin subtile. De asemenea, amintim tuturor fraţilor de cuget să transmită mai departe această înştiinţare rudelor, prietenilor, colegilor, etc. Pe acest site vă vom ţine la curent cu toate acţiunile care vor fi planificate referitor la evenimentul respectiv. În continuare, vă prezentăm materialele care au o legătură directă cu acţiunile homosexualilor din 7 mai curent. Aceste texte trebuie să fie cunoscute de toţi cei cărora pretind că le pasă de acest petic de pămînt „heterosexual”: 2008: DECLARAŢIA PRIVIND MARŞUL SODOMIŢILOR ÎN CHIŞINĂU CAMPANIA DE PROPAGANDĂ HOMOSEXUALĂ: (I) şi (II) 2008: Cuvînt către cei care mai au demnitate 2008: Biserica Ortodoxă din Moldova împotriva Legii ne-discriminare 2008: ADRESARE către deputaţii Moldovei privind Legea pro-sodomită 2008: ADRESARE: “Cerem să fie exclus din proiectul de lege termenul “orientare sexuală” !” 2008: Către toţi cei cărora le pasă de familie, copii şi nepoţi! 2008: Alianţa Familiilor Din România: ADRESARE către Ministerul Justiţiei din RM 2008: Nu putem accepta o astfel de lege! FOTO: Manifestaţia de PROTEST împotriva Legii nediscriminare 2007: Despre manifestaţia pederaştilor din 27 aprilie Homosexualitatea: orientare sau PREFERINŢĂ sexuală ? Interzicerea cuvîntului “homosexual”: (I) şi (II) Mitul homofobiei şi Despre homofobie şi alte etichete Propaganda homosexuală în şcoli Cum te afectează pe tine “căsătoriile” între homosexuali Acţiuni de intimidare din partea pederaştilor “toleranţi” Teoria conspiraţiilor minorităţilor Homosexualii batjocoresc bisericile Sensul toleranţei MITURI legate de homosexualitate Politică şi sex DE CE sînt impotriva paradelor homosexualilor Problema PEDOFILIEI
Ministrul Culturii face un ziarist de la Gândul „cretin şi mincinos”
Bucureşti, 5 mai 2009 – Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind a luat act de injuriile adresate vineri, 1 Mai 2009, jurnalistului Bogdan Cristea, angajat al cotidianului Gândul, de către ministrul Culturii, Theodor Paleologu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Braşov. Susţinând că i-au fost răstălmăcite unele afirmaţii apărute în presă referitoare la candidatura preşedintelui Traian Băsescu, Theodor Paleologu l-a insultat pe jurnalistul Bogdan Cristea cu apelativele „ziarist cretin şi mincinos”.
Având în vedere că, după atâtea zile, ministrul Culturii, Theodor Paleologu, nu şi-a prezentat nici personal, nici în mod public scuzele de rigoare faţă de jurnalistul Bogdan Cristea, FRJ MediaSind solicită premierului Emil Boc să sancţioneze un astfel de comportament nedemn pentru un ministru în Guvernul României.
Din păcate, acest atac asupra jurnaliştilor nu este primul de acest fel. „Considerăm că asemenea atitudini creează un precedent periculos, mai ales că acestea vin din partea unor reprezentanţi de seamă ai statului român şi constituie un exemplu negativ pentru cei care tratează presa ca pe inamicul public numărul 1 al societăţii”, a afirmat Cristi Godinac, preşedintele FRJ MediaSind. „Astfel, nu ne mai miră faptul că tot mai mulţi jurnalişti sunt agresaţi fizic şi verbal în timp ce îşi exercită în mod corect profesia, din moment ce înşişi conducătorii clasei politice dau undă verde pentru terfelirea meseriei de jurnalist”, a adăugat acesta.
FRJ MediaSind va prezenta acest caz şi în Raportul de Ţară pe Probleme Mass-Media, document ce va fi trimis Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor.
Denisa Nica Şef Birou Comunicare FRJ MediaSind
FRJ MediaSind – Federaţia Română a Jurnaliştilor reprezintă 8000 de membri din presa scrisă, radio, televiziune, edituri şi tipografie şi este membru cu drepturi depline al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor
Federaţia Sindicatelor Jurnaliştilor şi Tipografilor din România Federaţia Sindicatelor din Societatea Română de Radiodifuziune Sindicatul 2002 din Societatea Română de Televiziune SJP din Agenţia Naţională de Presă Agerpres Sindicatul Lucrătorilor din Edituri şi Tipografii SZR – Federaţia Sindicatelor din Întreaga Presă Uniunea Jurnaliştilor din Republica Moldova
Petre Tutea: “Cine crede ca se trage din maimuta, se trage din maimuta, cine crede ca se trage din Dumnezeu, se trage din Dumnezeu”
Petre Tutea: Fara Dumnezeu omul nu e nimic. El l-a facut pe om. Noi nu repetam, in familie, creatia? Am ajuns noi inapoi in punctul in care a aparut omul in istorie? Toate cercetarile retroactive ne-au dus pana la originile omului? Cica omul se trage din maimuta! Cand am fost in delegatia Romaniei la Moscova ne-au dus la un muzeu si acolo o ovreica cica ne-a demonstrat toata evolutia speciei de la maimuta la om. Era foarte incantata. Am ascultat-o ca eram invitat si eram in delegatie, nu este asa, si vroiau sa ne arate ce expert gandesc ei. La iesire, la usa, doamna spune: ”Va multumim pentru bucuria pe care ne-ati facut-o si pentru atentia pe care ne-ati acordat-o. Vă rog să semnaţi’, că eu fumam şi am ieşit mai înainte. Şi Gafencu şi Nemoianu, subsecretar de stat în guvernul Antonescu, n-au semnat nici ei, că n-am semnat nici eu. Zic: “Nu semnez, doamnă!” “De ce?” “În primul rând, tot ce am văzut aici îmi contrazice credinţa mea. Eu sunt băiat de popă. Şi e greu să cred în toată expoziţia asta de-aici. Şi doi: ne-aţi ofensat!” “Cum?” “Păi, uite, personajele astea, maimuţa şi omul Primigenius, eu nu sunt neam cu ăştia. Îmi pare rău!” (…)
Eminescu spune ca “Ochiul te minte si mintea te inseala”. Asta e cea mai glorioasa afirmatie. Am vazut muzeul, si? Ce daca? Pai, vede si vaca, vede si boul… Eu, daca vad un tren, vorbesc si un bou mugeste, da’ il vede si el!
Era un banc acum vreo 30 de ani, din ciclul culmilor: “Stii care e culmea curajului?”, era intrebata o femeie; “Sa dormi cu mine in pat”, o lamurea barbatul.
Cam aici s-a ajuns si cu Internetul. Pentru nostalgici am o veste proasta: s-au dus anii frumosi cand descopeream, liberi si necomplexati, abisurile proaspatului mijloc de comunicatie din cea mai noua era dupa cea a glaciatiunii. Am intrat in Internet ca intr-un Astral din care ne intorceam tot mai uimiti. Era in fiecare secunda cate ceva de descoperit. Erau motoarele de cautare, erau ziarele electronice, erau textele electronice din literatura universala, erau melodiile cele mai indragite in format mp3, erau fotografii din toate colturile lumii, erau e-mail-urile si atatea alte delicii. Era o libertate comparabila doar cu frumusetea unei Revolutii. Era un fel de Flower Power fara sfarsit. Unii ajunsesera sa creada ca, fara Internet, ar fi ca o lume in care se stinge lumina. Apoi, incet-incet, situatia s-a imbacsit. A aparut mai intai pericolul virusilor si apoi sfarsitul lumii din anul 2000, adus de unul foarte hain. Lumea s-a zvarcolit in pat si a dormit o vreme chinuit, fara vise. Sfarsitul lumii a trecut, lumea s-a trezit voioasa, dar virusii virtuali au atacat de atunci mereu si, cu cat se construiau mai multe programe anti-virus, cu atat lupta devenea mai acerba. Dupa ce starea emotionala a trecut, am inceput sa ne dumirim si sa intelegem ca totul era o strategie: unii baieti destepti concepeau virusii ca sa arate cat de periculosi sunt, iar altii ii angajau pentru a le folosi iscusinta impotriva altora. Cand in toata aceasta afacere s-a implicat si Pentagonul, a devenit clar ca Internetul a incetat sa mai fie ce-a fost si a devenit un camp de lupta: cu generali, cu strategi, cu specialisti in arme virtuale.
Asa cum azi poti declansa caderea oricarui guvern din lumea a treia doar cu ajutorul cartelului media occidentale, tot asa Internetul a devenit un camp de lupta in care nu se mai folosesc bombe si avioane de vanatoare. Si pentru cei care cred ca sesizeaza o urma de exagerare in ceea ce scriu, le aduc la cunostinta ca, pentru a controla lumea virtuala, Casa Alba a infiintat un post de superexpert, care va coordona militarii si oamenii de stiinta care se ocupa de conflicte informatice. Motivul oficial este ca SUA se apara de atacurile informatice ale Rusiei si Chinei, realitatea este ca SUA vor sa subjuge tot ce misca pe Internet si sa controleze puterile care-i ameninta hegemonia. Frumosul Internet de altadata s-a transformat in teatrul de lupta al unui razboi secret in care “teroristii” Al-Qaida ar trebui sa moara fara a se trage niciun foc de arma. Gogorita conceputa de regimul W. Bush a trecut din lumea reala in lumea virtuala.
Sub masca luptei contra “terorismului” nu au fost sacrificate doar drepturile cetatenesti si aruncat in aer dreptul international, acum administratia americana incearca sa plaseze mine si pe Internet. Asa ca vechiul banc despre culmea curajului incepe sa capete noi valente. Maine-poimaine te trezesti tu, om de rand, care inca mai speri ca Internetul este o lume plina de minunatii, calcat de agenti FBI, pe motiv ca ai legaturi cu Al-Qaida. Si mina sa-ti explodeze in fata.
Ca si in cazul evenimentelor de la 11 septembrie 2001, pretextul pericolului extern a reusit sa transforme o societate libera intr-un infern patronat de Big Brother. Acelasi pretext este folosit azi pentru a controla si lumea virtuala. Asa pregateste viitorul publicatia Times atunci cand scrie: “Inamicul sta la panda si se infiltreaza… mai mult, reteaua de computere a unui guvern, sistemul electric, bancar si telefonic pot fi anihilate fara a lansa nicio bomba”. Aceiasi strategi de la Pentagon au si gasit un nume de cod pentru starea de lucruri: “cyberwar”, pentru ca societatea americana nu poate trai in afara razboiului. O lume de pace ar distruge cea mai “democratica” natiune a lumii, in vreme ce pentru altele ar insemna prosperitate. Ca dovada, Pentagonul a trimis presedintelui o cerere de a spori cu 17 miliarde dolari alocarea de fonduri pentru “cyberwar”. Pentru a convinge lumea de realitatea acestui razboi virtual, cartelul media occidentale isi face datoria cu prisosinta si povesteste lumii cat de haini sunt rusii, cum au furat chinezii planurile viitorului avion de vanatoare F25 Joint Strike Fighter si cum au furat iranienii detalii ale elicopterului lui Obama. Astea sunt gogosi la fel de insiropate ca “dovezile” vanturate de ministrul Rumsfeld, care vorbea despre “iminenta” obtinerii de arme nucleare de catre Saddam Hussein. Sau ca gogosile, bine sustinute de cartelul media, legate de gripa aviara sau, mai nou, de gripa asa-zis porcina. In acest ritm, omenirea are toate sansele sa se intoarca la vechile scrisori scrise cu tocul inmuiat in calimara. https://www.cronicaromana.ro/
„Paşii aşternuţi pe Via Dolorosa, vizitarea Sfîntului Mormînt şi a locului naşterii Domnului, de la Nazareth (!), toate acestea le-am considerat un dar, deşi Olga mi-a suflat la ureche, la un moment dat: ‘Cred că aici, acum, am devenit ateu!’”.
SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DLUI. MINISTRU AL CULTURII, CULTELOR ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL, THEODOR PALEOLOGU
Domnule Ministru,
La câteva luni bune după ce a căzut pleaşca pe capul dvs. şi v-aţi trezit instalat în fruntea Ministerului Culturii, aţi găsit, în sfârşit! cu cale să vă aplecaţi şi asupra domeniului atât de sensibil al cinematografiei româneşti. Date fiind, pe de o parte, succesele notabile obţinute în ultima vreme de cineaştii români, dar şi dificultăţile majore cu care se confruntă producţia naţională de film o asemenea întâlnire ar fi trebuit să aibă loc deja de multă vreme. Dar, vorba românului, ”mai bine mai târziu decât niciodată” şi vestea că, într-un final, aţi găsit cu cale să organizaţi o întâlnire cu o serie de personalităţi din lumea celei de-a şaptea Arte l-am perceput ca pe un demers bine-venit şi l-am aşteptat cu cuvenita disponibilitate. Spre stupoarea şi profunda noastră amărăciune, ceea ce ne-am imaginat ca o ocazie utilă pentru a vă informa de probleme cu care se confruntă filmul românesc şi pentru a căuta împreună soluţiile cele mai adecvate, s-a transformat într-o şuetă sterilă, fără nici o finalitate, la care aţi invitat (pentru poză, nu-i aşa?) câţiva reprezentanţi ai noii generaţii, apropiaţi dvs., opunându-i şi întorcând în modul cel mai ignobil spatele, unor oameni care slujesc de o viaţă, cu har şi devoţiune, filmul românesc. Domnule Ministru, O minimă şi elementară cultură în domeniu v-ar fi familiarizat cu succesele notabile obţinute de mulţi dintre noi, pe parcursul anilor, în cele mai prestigioase confruntări internaţionale; v-ar fi permis să vă formaţi o idee despre felul în care milioanele de spectatori, români şi străini, au primit cu maxim interes filmele noastre; v-ar fi ajutat să aflaţi de unde a izvorât dragostea cu care, ca dascăli, am învăţat şi format generaţia de regizori care azi reprezintă cu atâta cinste filmul românesc în lume. Între multele calităţi care trebuie să recomande un adevărat ”Ministru al Culturii”, una sub nici un motiv nu poate să-i lipsească: respectul faţă de Valoare şi faţă de Creator. Prin comportamentul dvs. faţă de noi, aţi dovedit într-un mod impardonabil, din păcate, că vă este străină această trăsătură proprie unei fiinţe nobile. E o dezamăgire de care aţi fi putut să ne scutiţi, care diminuează drastic speranţele că ceva notabil, în sensul fericit al cuvântului, s-ar mai putea petrece în ministeriatul dvs.
Victor Antonescu, Elisabeta Bostan, Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, Nicolae Cabel, Nicolae Corjos, Mircea Daneliuc, Mircea Drăgan, Ioan Grigorescu, Şerban Marinescu, Nicolae Mărgineanu, Mircea Moldovan, Mircea Mureşan, Dan Piţa, Geo Saizescu, Constantin Vaeni
“Cretin, rau intentionat si mincinos” – injuriile adresate ziaristului Bogdan Cristea de catre ministrul Culturii Theodor Paleologu pentru ca acesta a indraznit sa reproduca de pe banda o declaratie confirmata si de Mediafax, vizavi de “pleasca Basescu” pentru ICR, GDS si PDL si anume: „Eu nu cred că Ionel Brătianu, dacă ar apărea acum, ar câştiga în alegeri”.
Astfel am aflat, in chiar ziua “libertatii presei” ca junele Theodor Paleologu, plasat pe orbita de protectorul sau din umbra, Andrei Plesu, ca ministru de paie la Cultura si Culte, stie si limbajul mahalalei, contrar aparentelor de silfida, in ambele definitii date de Dex (SILFÍDĂ, silfide, s.f. 1. (În mitologia popoarelor germanice) Duh aerian feminin, foarte uşor şi agil, care, împreună cu silful, întruchipa elementul aerului. ♦ Fig. Femeie tânără, suplă, graţioasă. 2. (La pl.) Familie de insecte coleoptere cu mirosul foarte dezvoltat, ale căror larve se hrănesc cu cadavre şi care provoacă pagube în culturi (Silphidae); (şi la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. sylphide. ). Pagube in culturi, mai ales in cea romana.
Candidul ministru de mucava s-a deplasat de 1 mai muncitoresc “in teritoriu”, la Brasov, pentru a-si sustine o conferinta despre “Republica si laicitate”. Deplasarea s-a efectuat insotit de un intreg card de jurnalisti, pe banii nostri, pe alocuri deschizandu-i-se drumul “coloanei ministeriale” de catre o masina de Politie, cu sirena si girofar, in pofida legii. Au urmat chiolhanurile de “pe teren”, in ciuda declaratiei sale amicale, ca intotdeauna, la adresa Bisericii, gen: “Eu, ca ministru, nu pot să dau mesele, dineurile şi prânzurile pe care le dau episcopii noştri, nu am bani, nu am voie să dau“. E, uite c-a dat. Si chiar vreo doua. Basca transportul si “excursia” . Iar la conferinta a dat si cu “pleasca”-n fasole, la adresa unui tanar jurnalist care si-a facut meseria reproducand doar una dintre prostiile sale, debitate la o alta adunare tip GDS, de la ICR-ul lui Patapievici.
Am asteptat azi cu infrigurare ca vajnicii aparatori ai presei – cand e vorba de fonduri guvernamentale si europene, sau cand il (mai) pacalesc pe Soros sau pe vreun functionar nestiutor de la Ambasada SUA – sa iasa “pe sticla”, sa sara-n sus, sa se agite. Sa apere “demnitatea de jurnalist”, asa cum au facut-o si cand Basescu s-a luat de bietul nostru gaozar, O. Zara, sau cand plastograful Ciuvica a fost terfelit de fratele presedintelui. De la locotenentul-major Mirciulica Toma la tovarasul sau de stea rosie-n in frunte, guralivul Cristian Tudor Popescu, de la MMA la CRP, tacere totala. “Deontologii” de serviciu la fel: silentio stampa, silentio sticla. “Secta intelectualilor” le-a supt, pe nevazute, toata potenta. “Mucles”, cum ar zice Paleologu. La fel dupa cum au deformat adevarul in asa-zisul “Raport despre libertatea presei in Romania” al AMP-MT, prezentat denaturat si, pe alocuri, ticalos de-a dreptul (voi reveni, negresit): prin omisiune. Conform “monitorizatorilor”, astazi nu s-a intamplat nimic in Romania. Nici ieri, nici de 1 mai. Doar la Summitul NATO “a suferit libertatea de expresie”, ca sa citez din “Raportul” Agentiei lui Toma.
Asa ca am pus mana pe telefon sa vad singur care este starea ziaristului insultat ministerial si apoi lipsit de minima solidaritate de breasla.
“Dumneavoastra sunteti cretinul si mincinosul?”, l-am luat tare, ca la ministerul Culturii.
“Da, se pare ca da”, a recunoscut cu o jumatate de glas, la inceputul discutiei, jurnalistul de la Gandul. Bogdan Cristea s-a aratat total surprins de afirmatiile denigratoare ale lui Theodor Paleologu. Intrebat ce si-a propus sa intreprinda, ziaristul a afirmat: “Nici n-am apucat sa ma gandesc! Nu stiu daca sa-l dau in judecata…”. Bogdan Cristea mi-a mai spus ca nu a prea inteles de ce s-a enervat ministrul, “dat fiind ca relatarea a fost exacta”. Dupa ce a vorbit de “pleasca Basescu” Paleologu a spus ca “nici Ionel Bratianu, daca s-ar naste acum a doua oara, n-ar putea sa invinga in alegeri”. “Acum incearca sa-si retracteze afirmatia, ceea ce este penibil”, mai spune Crsitea, mai ales ca, se pare, jurnalistul n-a fost singurul lui ascultator din sala. Agentia Mediafax l-a confirmat. “Admitand ca el nu a considerat formularea corecta, putea oricand sa trimita un drept la replica”, ceea ce nu a facut, afirma redactorul de la Gandul. “Nu stiu cum de-si permite sa ma insulte in felul acesta”, se revolta, treptat, Bogdan Cristea, care acum a intrat definitiv pe lista “animalelor”, “gaozarilor” si, mai nou, a “cretinilor” de ziaristi romani. “Este o exprimare incalificabila, mai ales pentru un ministru al Culturii”, a mai spus Cristea, adaugand ca s-ar fi asteptat mai curand la un asemenea limbaj poate de la alte personaje din politica, gen Vadim Tudor sau Gigi Becali. “Imi pare foarte rau pentru Paleologu dar Gigi Becali s-a comportat mult mai civilizat si politicos cu mine la un interviu. Oameni de la care te-ai astepta la ‘vorbe grele’ nu mi-au adresat asemenea expresii…”
In ceea ce priveste solidaritatea de breasla, Bogdan Cristea a spus ca si-ar fi dorit ca macar una dintre multele organizatii de protectia a drepturilor jurnalistilor si libertatii presei sa-i solicite ministrului sa-si prezinte scuzele de rigoare.
“In orice caz, pe mine nu ma afecteaz aprea mult… Oricum, am de gand sa stau de vorba cu el personal”, a conchis jurnalistul, cu fermitate.
Este asteptat ca astazi sa fie emisa o Scrisoare Deschisa pe adresa ministrului Culturii si a sefului sau, primul ministru Emil Boc, din partea unor sindicate de presa si asociatii de media, in care sa se ceara scuzele ministeriale oficiale si repararea gestului mizer.
Evident, daca ar exista onoare ar aparea si o demisie de onoare…
De trei luni de zile Theodor Paleologu poartă un război crâncen împotriva unor declaraţii aparţinând lui Theodor Paleologu.
În februarie ministrul Culturii a spus într-o conferinţă de presă că preşedintele Băsescu e „o pleaşcă“ ce a căzut peste pedelişti şi i-a adus la putere. Aşa o fi, dar chestia asta nu trebuie spusă cu voce tare. De aceea, colegii de partid l-au criticat cu blândeţe. În fond, inodorul şi incolorul personaj făcuse o greşeală mică, în rest era perfect pentru blazonul PD-L. Ministerul Culturii avea nevoie de un ministru, după cum avea nevoie şi de un portar. Şi cine era mai potrivit pentru funcţie decât purtătorul unui nume mare care seamănă cu tatăl său cum seamănă copia xerox a unui tablou mare cu originalul. Alegerea a fost perfectă. Partidul i l-a impus ca secretar de stat pe Octavian Ştireanu, fostul consilier al lui Iliescu, şi n-a zis pâs. A tăcut şi când guvernul Boc i-a taxat pe actorii pensionari, tace şi acum când bugetul Ministerului Culturii a fost redus, scurt, la jumătate. În schimb, ministrul are o mare problemă cu „pleaşca“ ce i-a scăpat din gură. A mai făcut o conferinţă de presă „explicativă“, unde a făcut teoria şi etimologia cuvântului. N-a mers. A dat-o pe glumă, susţinând că e „un leu pleoştit“. N-a ţinut. Acum câteva zile a schimbat complet registrul. Într-o altă conferinţă de presă, vorbind de conferinţa cu pleaşca, l-a calificat pe ziaristul de la Gândul care i-a consemnat spusele ca fiind cretin şi mincinos. De ce? Pentru că n-a spus „nu cred că dacă Ionel Brătianu ar apărea acum, ar câştiga alegerile cu Băsescu“. A spus „invers“. Probabil că a vrut să spună că Traian Băsescu, teleportat prin 1920, l-ar fi înfrânt pe Brătianu. Chiar dacă e aşa, reacţia e deplasată. Astfel, Theodor Paleologu a tranşat definitiv problema cu pleaşca: funcţia de ministru al Culturii e o pleaşcă prea mare pentru fiul lui Alexandru Paleologu.