A mai trecut o iarnă, pe la Sânziene vine o telegramă de la puşcărie:
“Trimite-mi sandalele. Te sărut, mama”.
– Cum să i le trimit, dacă ea s-a dus în sandalele celea? nu se dumerea fata. Dar poate că le-a uitat în bordei şi n-are cu ce veni?!
Şi Oliţa a alergat în cătunullor, n-a găsit nici urmă de sandale în bordei. Cum o aştepta pe mama, a rămas în cătun, la una Caterina.
– Ştii ce, Oliţă, i-a zis femeia, mai fă şi tu ce poţi prin gospodărie, că o să am şi eu obraz.
Da fata, ca o furnică, fuga încolo, fuga încoace, la toate se pricepea, ba a săpat toamna şi cartofii cât era grădina de mare, şi i-a cărat, mititica, în casă.
– Vine mama ta, îi strigă într-o zi un om şi Oliţa alergă la drum.
Cu ochii duşi în fundul capului, gârbovită, mama abia mergea, sprijinindu-se într-un băţ. Până şi de la puşcărie i-au dat drumul mai înainte, aşa de bolnavă era. Când îşi văzu fata, sărută pământul, făcându-şi cruce: “E vie Oliţa! Mulţumesc, Doamne!” Cum a deschis uşa bordeiului, să creadă, să nu creadă? Au şi cartofi pe iarnă, şi morcovi, şi sfeclă roşie…
– Eu le-am câştigat, mamă, se lipi de ea Oliţa şi se uită la picioare: era tot în sandalele celea. De ce mi-ai spus să ţi le trimit, a?
– Ţi-am dat un semn că-s vie, fata mea.
În toamna aceea a trimis-o pe Oliţa la şcoală. Acum o mai rupea ruseşte, dar mai an holba ochii, nu înţelegea o boabă. Când o chema atunci la răspuns, un băiat din Bucovina îi traducea învăţătoarei ce spune Oliţa în româneşte.
Cum ajungea acasă, hai în pădure cu mama după lemne def oc. Odată, când se întorceau, mama zice:
– Oare ce-i asta, Oliţă? Parcă se învârteşte pădurea…
– Ai ameţit, mamă. Ta-are mai eşti slabă şi te-ai făcut mititică. Ia aşază-te pe creanga mea.
Mama nu se da, fata de colo:
– Hai, că eşti uşurică, ţine-te, mamă! şi o târî pe creangă până acasă. De atunci nu mai ieşea din bordei, doar că făcea focul.
Într-o zi nu ştiu care din elevi strigă: “Bujor, ia uită-te pe fereastră!” Era mama, venea într-un suflet, nu alta, s-o fi întâmplat ceva. Oliţa o zbughi afară, dar când să ajungă la dânsa, mama căzu:
– O scrisoare de la fe-te-Ie mele! Din Ba-sa-ra-bia! plângea ea.
Până acasă se târî mai mult în coate şi pe genunchi. De trei ori îi citi fata scrisoarea.
Era de la surorile ei mai mari.
– Mai citeşte-o o dată, o rugă mama, iar când au intrat în bord ei, îi spuse: Afară cârâiau ciorile, ia citeşte-o aici s-o ascult în linişte.
Pe 6 iunie Profesorul Gheorghe Buzatu ar fi implinit 75 de ani. Personal, l-am amintit si l-am pomenit, crestineste, impreuna cu monahii de la Manastirea romaneasca Prodromu de la Sfantul Munte Athos. La un an de la trecerea sa la cele vesnice, Institutul National pentru Studiul Totalitarismului (INST), condus de fostul detinut politic, istoricul si profesorul Radu Ciuceanu, i-a omagiat imensa personalitate si activitatea sa impresionanta in slujba adevarului, printr-un Simpozion In Memoriam, la care au participat numerosi istorici din intreaga tara si cercetatori de la institute de specialitate si de la CNSAS. Pe langa acestia, in cadrul discursurilor comemorative, pe “monumentul Gheorghe Buzatu” – dupa cum l-a descris profesorul Radu Ciuceanu – si l-au revendicat si militari (fostul redactor sef al Revistei de Istorie Militara) si editori (directorul Editurii Enciclopedice) si luptatori anticomunisti (fosti detinuti politic).
Dar inainte de toate, am vrut sa-l revendic eu, pentru ca profesorul Gheorghe Buzatu a fost si ramane, prin munca sa, un autentic jurnalist, de cea mai inalta clasa, un comentator extrem de avizat si atent al vietii politice si publice, caruia ii simtim lipsa profund. Numai eu stiu cateva veritabile “bombe” de presa, perfect documentate, au aparut in mass media ultimilor 25 de ani, “inspirate” de profesorul Gheorghe Buzatu. Surpriza pe care am avut-o la lansarea acestei “revendicari” a fost o informatie necunoscuta, cred, publicului larg, furnizata de doamna Stela Cheptea, colaboratoarea sa apropiata, un adevarat camarad de breasla, si anume ca, inainte de a intra la Istorie, Gheorghe Buzatu a vrut sa dea la Jurnalism. QED!
Public aici fotografii si cateva luari de cuvant de la Simpozionul INST In Memoriam Gheorghe Buzatu cat si un binevenit documentar realizat de Agentia Nationala de Presa Agerpres, la aniversarea a 75 de ani de la nasterea marelui istoric roman. Vesnica lui pomenire!
DOCUMENTAR: istoricul Gheorghe Buzatu – 75 de ani de la naștere
Gheorghe Buzatu, unul dintre cei mai apreciați istorici români contemporani, ar fi împlinit la 6 iunie 2014, 75 de ani.
Foto: (c) ANGELO BREZOIANU / AGERPRES ARHIVA
Istoricul s-a născut în 1939 în comuna vrânceană Sihlea. A urmat Facultatea de Filologie-Istorie, Secția istorie în cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1956-1961) și a devenit doctor în istorie, specialitatea istorie contemporană, la aceeași facultate, cu teza ”România și trusturile petroliere internaționale până la 1929” (1971).
A fost cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie ”A. D. Xenopol” al Filialei Iași a Academiei Române (1961-1992); cercetător științific principal I la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană al Filialei din Iași a Academiei Române (1992-1997); secretar științific al Institutului ”A. D. Xenopol” din Iași (1975-1990); cercetător științific principal I (din 1992) la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, al cărui fondator, director și colaborator în stagiu a fost și a rămas. Fondator și redactor-șef al revistei academice Europa XXI (din 1992).
De asemenea, a desfășurat o bogată activitate în cadrul Academiei Oamenilor de Știință din România, mărturie fiind studiile publicate în revista ”Annals” a secției de științe istorice și arheologie, precum și participările sale pline de substanță la simpozioanele și congresele științifice ale Academiei Oamenilor de Știință din România.
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVA
Între 1997-2008 a fost profesor universitar de Istorie contemporană și Relații Internaționale la Universitatea din Craiova și profesor consultant la Universitatea ”Ovidius” din Constanța (din 2007), având meritul de a fi format și îndrumat o nouă generație de istorici. Conducător științific al unui număr de 45 teze de doctorat (în majoritate tipărite), i-a încurajat întotdeauna pe tinerii aflați la începutul carierei să studieze documentele epocii, să le interpreteze și să formuleze propriile puncte de vedere.
Membru în Colegiul de redacție al revistelor, ”Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie ”A. D. Xenopol” din Iași”, ”Moldova”, ”Dosarele Istoriei”, ”Historia”, ”Document”, ”Analele Totalitarismului”, ”Saeculum”, ”Valachian Journal”, ”Analele Universității din Craiova”, seria ”Istorie”.
”Gheorghe Buzatu a fost unul dintre cei mai importanți istorici români, ale cărui contribuții științifice au vizat o arie problematică foarte largă. (…) a adus o contribuție majoră la promovarea istoriei autentice, întemeiată pe documente de arhivă și susținerea cu curaj a unor noi interpretări, chiar dacă acestea nu se înscriau pe linia unor ‘directive politice’ mai vechi sau mai noi”, declara, într-un articol, prof. univ. dr. Vasile Cândea, președintele Academiei Oamenilor de Știință din România.
În legislatura 2000-2004, a fost ales senator de Iași pe listele Partidului România Mare. A fost vicepreședinte al Senatului României (2000-2004) și a făcut parte din Comisia pentru politică externă a Senatului, precum și din Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (decembrie 2002 — decembrie 2004).
A desfășurat o bogată activitate științifică: 55 cărți publicate sub nume propriu; 72 volume coordonate sau în colaborare; autor a peste 500 de studii și micromonografii, articole, eseuri, prefețe, note ș.a.
El a coordonat timp de mai mulți ani prestigioasa colecție ”Românii în istoria universală”, ce a ajuns la peste 140 de volume. A colaborat la realizarea volumelor VIII și IX din Tratatul de Istorie a României (2003, 2008).
Foto, cu regretatul Mihai Ungheanu: (c) VIOREL LAZARESCU / AGERPRES ARHIVA
Publicații: ”Războiul Marilor spioni” (vol. I-II, Ed. Junimea, Iași, 1985-1990); ”Din istoria secretă a celui de-al doilea război mondial” (vol. I-II, Ed. Enciclopedică, București, 1988-1995); ”România și războiul mondial din 1939-1945” (Ed. Majahonda, București, 1995); ”Radiografia dreptei românești. 1927-1941” (Ed. FFPress, 1996); ”O istorie a petrolului românesc” (Ed. Enciclopedică, București, 1998); ”Istoria Românilor în secolul XX. 1918-1948” (Ed. Paideia, București, 1999; ”România și Marile Puteri (1939-1947)” (Ed. Enciclopedică, București, 2003); ”Eminescu: Sens, timp și devenire istorică” (vol. I-II, Ed. Universității, Iași, 1988-1990); ”Mareșalul Antonescu în fața istoriei” (vol. I-II, Ed. B.A.I., Iași, 1990); ”România și Primul Război Mondial” (Ed. Empro, Focșani, 1998); ”Discursuri și dezbateri parlamentare. 1864-2004” (Ed. Mica Valahie, București, 2004); ”Arhive secrete, secretele arhivelor (vol I-II, Ed. Mica Valahie, București, 2005); ”Istoria Senatului României” (Ed. Monitorul Oficial, București, 2004); ”A History of Romanian Oil” (vol. I-II, Ed. Mica Valahie, București, 2004-2006); ”Antonescu, Hitler, Stalin” (vol. I, Ed. Mileniul III, Ploiești, 2005; vol. II, Pitești, 2007; vol. III, Ed. Casa Editorială Demiurg, Iași, 2008); ”Europa în balanța forțelor. 1919-1939” (Ed. Mica Valahie, București, 2007); ”România sub Imperiul Haosului. 1939-1945” (Ed. RAO, București, 2007); ”Pace și război. Jurnalul Mareșalului I. Antonescu, I, 1940-1941” (Casa Editorială Demiurg, Iași, 2008), ”Nicolae Ceaușescu — biografii paralele, stenograme, agende, cuvântări secrete, dosare inedite, procesul și execuția” (Colecția Opera Omnia, Iași, 2011).
”Lucrările sale se întemeiază pe documente de arhivă din S.U.A., Federația Rusă, Marea Britanie și evident, din România, pe care le-a studiat cu osârdie de-a lungul a cinci decenii de activitate științifică. (…). A prezenta istoria adevărată — cu plusurile și minusurile ei — a fost crezul pe care l-a slujit cu credința Gheorghe Buzatu. Pentru adevărații istorici, care nu se rușinează de faptul că sunt români, opera și viața lui Gheorghe Buzatu rămân un prețios reper științific și moral” aprecia, într-un articol, prof. univ. dr. Ioan Scurtu.
I-a fost decernat Premiul Academiei Române pentru vol. ”România și trusturile petroliere internaționale până la 1929” (Iași, 1981); premiul Academiei Române pentru vol. ”Aspecte ale luptei pentru unitate națională. Iași 1600-1859-1918” (Iași, coordonare și colaborare, 1983); Premiul de excelență al UNESCO (1997).
Senatul Universității ”Ovidius” din Constanța, i-a decernat, în iunie 2007, titlul de Doctor Honoris Causa, iar Adunarea Generală a Academiei Oamenilor de Știință din România l-a ales, în decembrie 2008, pe Gheorghe Buzatu ca membru corespondent.
Istoricul și-a lansat, în martie 2010, colecția Opera Omnia, o colecție paralelă publicată de editura Tipo Moldova, cele 13 volume pe care le conține făcând parte din colecția ”Românii în istoria universală”.
Vicepreședinte al Comitetului român pentru istoria celui de-Al Doilea Război Mondial (București, din 1995). Membru al Comisiei internaționale pentru studiul istoriei relațiilor internaționale (Italia), al Comisiei pentru istoria celui de al Doilea Război Mondial, al Comitetului științific de organizare a Colocviilor de istorie anglo-române (1979 și 1983) și a celui de-Al X-lea Congres Mondial de Istorie, București (1980), al Clubului Istoricilor ”N. Iorga”, al Comisiei Române de Istorie Militară, al Asociației Americane de Istorie (1996-1990). Din 2005, Research Fellow al American Biographical Institute.
Istoricul Gheorghe Buzatu a murit la 20 mai 2013.
Câteva zile mai târziu, Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia Aman” din Craiova îi aducea un omagiu reputatului profesor și istoric, prieten apropiat al acestei bibliotecii, prin expoziția de carte ”In memoriam Gheorghe Buzatu”.
Bunul Dumnezeu a facut ca Icoana cu care au plecat la lupta ostile conducatorului Ion Antonescu, pe 22 iunie 1941, in Razboiul Sfant pentru dezrobirea Basarabiei, sa fie salvata si, apoi, donata parohului Bisericii Sfantul Stefan din Bucuresti, lacasul in care se inchina insusi Mircea Vulcanescu, a carui casa se afla in imediata apropiere. Icoana Sfantului Ioan Botezatorul, care a mers in fruntea ostirilor in bratele preotilor militari voluntari, cum a fost si Parintele Justin Parvu, la intoarcerea de pe front avea urme uscate de sange pe ea dupa ce fusese pe pieptul atator soldati romani cazuti pentru eliberarea tarii si nimicirea bolsevicilor.
Parintele Constantin Carlan Ungureanu (foto), parohul Bisericii de pe Calea Calarasi – despre care puteti afla mai multe pe BisericaSfantulStefan.Ro – ne-a istorisit azi, la 73 de ani de la declansarea Razboiului Sfant si chiar in Duminica Sfintilor Romani, cateva date despre icoana imbibata in sange a celui ce a pornit in lupta general pentru a deveni maresal, conducator al statului si apoi, dupa lovitura de stat data de Mihai I impreuna cu sovieticii, “criminal de razboi” si erou-martir al neamului romanesc, conform plebiscitului TVR in care a fost declarat, in urma votului national, unul dintre cei mai mari romani din toate timpurile.
Tot Bunul Dumnezeu a randuit ca in aceeasi linie cu Biserica in care este icoana Maresalului sa fie si Biserica Sfintii Imparati Constantin si Elena, ctitorita de Ion Antonescu si doamna sa, Maria, aflata acum, prin aceeasi pronie cereasca, la capatul Bulevardului Basarabiei din Bucuresti, in Piata Eudoxiu Hurmuzachi (fosta Piata Muncii/Bariera Vergului). Va prezentam azi, in premiera, relatarea Parintelui Constantin despre icoana si imaginea ei minunata, cu un Sfant Ioan Botezatorul – praznuit pe 24 iunie – care te priveste cu niste ochi mari, parca si el ingrozit de cele vazute pe Frontul de Est. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace pe toti martirii neamului romanesc!
22 iunie 1941 a marcat – peste orice consideraţii teoretice, ideologice, militare, etice ori holocaustologice –, deopotrivă cu 24 ianuarie 1859, 9 mai 1877, 15 august 1916, 1 decembrie 1918 sau 22 august 1968, una dintre Zilele astrale ale istoriei naţionale.
Aşa după cum este cunoscut, în 1940 URSS a săvârşit împotriva României, neprovocată în vreun fel, un act de agresiune făţişă, ocupând cu forţele militare ţinuturi româneşti străvechi: Basarabia în întregime, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi mai multe ostroave din zona Gurilor Dunării. Agresiunea URSS a declanşat reacţia în lanţ care, în scurt timp, în vara-toamna anului 1940, a condus direct la prăbuşirea României Mari. În momentele în care s-a pregătit şi a început Războiul în Est, la 22 iunie 1941, URSS încă nu era aliată cu SUA şi Marea Britanie, tabăra Naţiunilor Unite închegându-se în urma agresiunii hitleriste şi întărindu-se în perioada următoare, când România se afla deja în urmărirea agresorului sovietic. Reiese că nu se poate susţine cum că, din start, de la 22 iunie 1941, România s-ar fi pus în stare de beligeranţă cu Puterile Occidentale (cu Marea Britanie şi SUA, în primul rând). Campania României în Est – Războiul Sfânt, cum a fost denumit din cele dintâi minute – a beneficiat, indiferent de “culoarea” aliatului (A. Hitler) ori de stadiul deplorabil al pregătirii armatei noastre, de susţinerea poporului român în întregime, de acordul partidelor politice ale momentului şi al monarhiei, mai puţin de suportul comuniştilor şi al altor indivizi aflaţi în solda Moscovei ori subjugaţi propagandei staliniste. Având în vedere situaţia concretă şi ţelurile campaniei (eliberarea provinciilor răşluite şi zdrobirea comunismului), războiul României din 1941-1944 a purtat, de la un capăt la altul, un caracter naţional şi popular. România n-a luptat decât pentru a-şi recupera fiii şi pentru a-şi impune recunoaşterea dreptului; ea nu s-a angajat nicidecum într-un război rasial, nici într-unul în afara legilor internaţionale. S-a întâmplat, aşa după cum anticipase, în decembrie 1916, la Iaşi fiind, inegalabilul Nicolae Iorga, şi anume că bătălia Românilor se desfăşura, atunci, ca şi, adăugăm noi, după 22 iunie 1941, pentru „DREPTUL NOSTRU ÎNTREG. ATÂT, ŞI PENTRU NIMIC MAI MULT, NU”!
(…)
În 1941, cu siguranţă, Antonescu se dovedise, înainte de orice, omul faptelor. La 22 iunie 1941, el a răspuns exemplar pentru riscul imens asumat – un război împotriva URSS, pentru distrugerea pericolului comunist şi eliberarea provinciilor istorice ocupate de Kremlin în 1940. Cum am precizat, Războiul României a fost unul drept de la un capăt la altul, în mod precis de la 22 iunie 1941 şi până la trădarea internă, cu ramificaţii internaţionale, din 23 august 1944. De altfel, chiar la 1 iunie 1946, în ziua execuţiei, care a amintit, potrivit voinţei Învingătorilor de moment, de un veritabil masacru, Mareşalul Antonescu a transmis mamei sale, în cursul ultimei lor întâlniri, la Jilava, această declaraţie cu valoare de testament: « DACĂ MOR, ESTE PENTRU BUCOVINA ŞI BASARABIA. DE-AR FI SĂ REÎNCEP, AŞ FACE LA FEL! »
În context, se impune această precizare: Războiul din Est al României nu a avut absolut nici o legătură cu holocaustul brun, nazist, nefiindu-i nici cauză şi nici efect. A suportat însă toate consecinţele holocaustului roşu, sovietic, atât după 1944, dar şi… anticipat, în 1940-1941, în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţei ocupate de Armata Roşie în urma notelor ultimative ale lui V. M. Molotov din 27-28 iunie 1940.
Este mai puţin cunoscut că, în noaptea de 21/22 iunie 1941, în orele care au precedat nemijlocit atacul din zorii zilei, Ion Antonescu, în prezenţa generalului Eugen Ritter von Schobert şi a unor ofiţeri germani şi români, în trenul de comandament « Patria », garat în staţia Piatra Neamţ, a prevestit acţiunea militară «dreaptă şi sfântă» proiectată: « Domnule General, Domnilor, vă anunţ că în această zi a sosit ceasul luptei pentru a şterge pata de dezonoare de pe fruntea Ţării şi de pe stindardele Armatei. Peste puţin timp, în faptul acestei zile, Armata Ţării va primi ordinul să treacă Prutul spre a împlini trupul Ţării, aşa cum a fost lăsat de la Basarab …» Au urmat, în fapt, două documente de amplă rezonanţă istorică, atât Ordinul către Armată dar şi Proclamaţia către Ţară, esenţiale din multiple puncte de vedere, dar înainte de orice pentru declanşarea operaţiunii militare şi constatarea intervenţiei stării de casus belli între România şi URSS, pentru definirea precisă a ţelurilor de război – eliberarea provinciilor istorice şi a Românilor subjugaţi prin forţă în 1940 de către Imperiul roşu stalinist şi sensul cruciadei anticomuniste, angajată pentru prevenirea pericolului unei viitoare cotropiri sovietice. Ambele documente, exprimând forţa şi hotărârea în acţiune, l-au dezvăluit fără dificultate pe autorul mesajului, care, dacă acceptăm, cum se cuvine, că stilul reprezintă Omul, atunci acesta a fost Antonescu, care, de altfel, după cum vom constata, a intervenit personal în text. După cum a fost şi în intenţia autorului, documentele erau şi au rămas, o dată cu desfăşurarea evenimentelor, apoi cu trecerea deceniilor, inclusiv a celor ce vor să vină, piese de referinţă pentru orice antologie a demnităţii naţionale. Cum cititorul dispune mai jos de textul integral al Ordinului lui Antonescu, vom stărui asupra îndemnului cuprins în Proclamaţia către Ţară : « Români ! Vă chem la luptă. La lupta sfântă, în contra prăvălitorilor civilizaţiei şi bisericii, ai dreptăţii şi propriilor noastre drepturi. La lupta sfântă pentru Neam şi pentru Rege. La lupta mare şi dreaptă, alături de Marea Naţiune Germană, pentru dreptatea viitorului românesc». Este, după cum avertizat, rândul lui Antonescu să intervină, motivându-şi personal rolul şi rostul : «…V-am cerut să-mi dăruiţi nădejdea voastră, încrederea voastră, făgăduindu-vă să lupt pentru reînălţarea Patriei. Şi m-aţi ascultat. Dumnezeu m-a ajutat ca la un an numai de la prăbuşirea graniţelor – anul umilirii, al suferinţei şi învăţăturii româneşti – să pot îndrepta din nou Neamul nostru pe calea luptei şi sfintelor noastre drepturi. Am purtat de-ajuns pe braţele mele zbuciumate frământatele ruine ale României Scumpe şi Mari […] A sosit vremea să-mi împlinesc jurământul. Pornim la luptă. În acest ceas de încercare, jur să vă duc la biruinţa sfinţirii drepturilor noastre asupra bătrânei Moldove, să fac din nou in pământul Basarabilor vatra morţilor şi leagănul copiilor noştri şi din codrii Bucovinei straja nepieritoare a gloriei româneşti. Mulţumesc Domnului că m-a învrednicit să sparg atât de repede cătuşele roşii ale anarhiei şi pradei cotropitoare […] Dumnezeu ne-a dat ani grei de încercare cruntă. Ne-a deschis drumul de furtună spre zori de înălţare. Să-l urmăm cu încredere, Români! Cu gândul ţintă la drepturile Neamului … Să pornim la luptă, Români! … Cu Dumnezeu înainte. Urmaţi-mă! Războiul Sfânt a început!»
ORDIN CĂTRE ARMATĂ
„Ostaşi,
V-am făgăduit din prima zi a noii Domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri.
Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a Bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul!
Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.
Ostaşi,
Plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte. Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptăţii şi zid de cetate creştină. Fiţi vrednici de trecutul românesc.
Ostaşi,
Înainte. Să luptaţi pentru gloria Neamului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri. Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul ţintă la Dumnezeu.
Să luptaţi pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.
Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.
Ostaşi,
Izbânda va fi a noastră. La luptă.
Cu Dumnezeu înainte!
General Ion Antonescu, 22 iunie 1941”
Studiul integral al Profesorului Gheorghe Buzatu la:
Părintele acestui popor obidit, pe care l-a plâns şi l-a binecuvântat cu ultimele sale puteri de pe patul unei cumplite suferinţe, s-a mutat la cele cereşti acum un an. Fiii săi nu au rămas singuri, ci au câștigat îndrăzneţ mijlocitor în ceruri, un biruitor asupra păcatului şi a înşelăciunii acestui veac, care şi-a pus sufletul pentru Evanghelie şi pentru popor. Ca un voievod, Părintele Justin Pârvu a stat drept, a stat bine, a stat cu luare aminte şi din inima plină a revărsat râuri de apă vie – dragostea părintească a Părintelui Ceresc. Ne-a lăsat tuturor moştenire Adevărul Ortodoxiei şi nădejdea mântuirii.
A fost mai întâi Sfântul Mucenic Iustin Filosoful. Apoi Sfântul Justin Popovici Mărturisitorul. Cu multă evlavie cinstind pe amândoi şi urmându-le pilda faptelor bune, Părintele Justin Pârvu Teoforul a lăsat testament scris în inimile tuturor celor pentru care s-a rugat – Noul şi veşnicul Testament, scris cu lacrima iubirii lui îndumnezeite prin jertfă şi Har. Iubind pe Dumnezeu-Cuvântul a ajuns la măsura bărbatului desăvârşit şi s-a împlinit cuvântul care zice: Tatăl meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi lăcaş la dînsul ne vom face (Ioan 14:23).
Avem, fiecare român şi fiecare creştin-ortodox, responsabilitatea faţă de Dumnezeu pe care Părintele Justin a reînviat-o şi înflorit-o în fiecare clipă a vieţii sale în sufletul fiecăruia. Jertfa sa, chip şi asemănare a jertfei Celui pe Care L-a urmat, să ne fie spre întărirea inimilor slăbite de dor. Să ne întrebăm: Ce am răsplătit, ce a rodit întru nemurire viaţa şi moartea şi, iată, veşnicia fericită, a Părintelui Justin, care s-a adus pe sine prinos pentru noi toţi, poporul român şi neamul creştinesc? Cum ne vom întâmpina cu el şi unii pe alţii în Ziua Judecăţii, când Sfinţii vor judeca lumea, împreună cu Nemitarnicul Judecător?
Pomenirea Părintelui Justin va fi din neam în neam, pentru că ne-a iubit şi a ales să moară pentru Adevăr şi pentru noi, înțelegând şi ştiind că Darul părinţiei (Efeseni 3:14-15) de la Tatăl-Părintele ceresc s-a pus în inimile celor ce I s-au făcut Lui fii, Dar minunat pe care l-a lucrat până la propria sa moarte de martir.
Mărturisitor şi mucenic al prigoanei materialismului secolului XX, stă alături de ceata miilor de rugători împreună-pătimitori în temniţele atee, întrecând cu neprihănirea cugetului inimii lor măreţia faptelor mucenicilor oricăror alte prigoane. Iar după eliberarea din temniţa văzută şi întemniţarea în cea nevăzută a materialismului contemporan, Părintele stă alături de ceata strălucitoare a păstorilor de Dumnezeu luminaţi care au pus pe temelia Pietrei-Hristos sufletele întregului popor rămas în deriva ultimei jumătăţi de veac. În ambele prigoane mărturisirea sa a fost şi cu cuvântul cel ziditor de suflet, şi cu înţelepciunea harică a tainei duhovniciei, şi cu fapta nevoinţei mai presus de fire, şi cu îndelunga-răbdare în mucenicie, sârguind în fapte nu pentru că ele l-ar fi dus spre iubire, ci pentru că ele izvorau din iubire, din părtăşia Duhului Sfânt.
Mulţi dintre mărturisitorii împreună-pătimitori au slujit Credinţa cu fapta şi cu cuvântul, însă el singur, dintre toţi, s-a distins prin copleşitoarea iubire, prin covârşirea prezenţei dumnezeieşti, care dădea simplei sale prezenţe atunci, iar acum simplei sale pomeniri, harul şi lumina cerească. Între cei ce strălucesc ca nişte pietre de mult preţ ale credinţei, dar şi ca nişte eroi ai demnităţii, numai în el s-a arătat o putere de polarizare voievodală, măiastru ţesar al fibrei române pe un gherghef iconic-social ca al Sfântului Vasilie cel Mare. Vultur cu crucea în adâncul inimii îmbrăţişată, Părintele Justin a avut şi viziune dumnezeomenească, şi cuprindere a dragostei, ca şi cum prin ochii săi albaştri privea cu milă şi bună mustrare Însuşi Domnul, pe Care atât L-a iubit.
Adevărul de credinţă şi tăria iubirii sale pentru Dumnezeu şi pentru poporul român i-au dovedit, printr-un secol de viaţă la înălţime duhovnicească şi printr-o moarte de impecabilă trăire şi de jertfă hristoforă, sfinţenia. De aceea pomenirea sa e pecetluită în cerurile cerurilor, în graiul românesc al Duhului, pe vecie.
Îţi mulţumim Ţie, Dumnezeul nostru, Tată, Fiule şi Duhule Sfinte, că ne-ai învrednicit pe noi a ne bucura o clipă lângă sfeşnicul Tău cel ales, de iubirea căruia nu ne despărţi, ca să fim cu Tine una precum şi cu el ai binevoit a Te uni, spre slava Numelui Tău şi prin smeritul nostru popor, căruia dăruieşte-i, Doamne, mântuirea Ta, ocrotirea, adumbrirea, povăţuirea şi înveşnicirea prin Tine, amin.
„Marţi, 16 iunie (*), se vor împlini 20 de ani de la moartea marelui poet şi cugetător Eminescu, care stăpâneşte şi astăzi inimile tinerimii noastre. Alţii vor scrie despre geniala sa activitate literară, noi vom reproduce cugetări şi fragmente din articolele politice pe care le-a publicat în Timpul în anii 1880 şi 1881, prorociri care s-au adeverit pe deplin şi care probează o pătrundere şi o prevedere fără seamăn. Nimeni n-a iubit şi nu s-a întristat mai mult ca el de neamul românesc de pretutindeni, nimeni nu a scris cu mai multă căldură pentru reînvierea şi păstrarea moravurilor bune strămoşeşti. Duşman neîmpăcat al vorbelor goale şi al şarlatanilor politici, el a biciuit cu cea mai mare asprime demagogia liberală, câştigul fără muncă şi onoarea fără talent. Preocupat de consolidarea reală şi temeinică a statului român, a apărat din convingere şi cu pricepere programul partidului conservator, fiind încredinţat că numai prin realizarea acestor idei putem ajunge la un program real.
Suflet mare, care te-ai zbuciumat şi ai suferit pentru toate păcătoşeniile noastre, apostol sfânt al neamului tău, trupul pământului ţi-a fost prea şubred, şi nu a putut conţine multă vreme focarul arzător şi dătător de lumină ce clocotea în tine. Prin moarte ai devenit martirul muncii şi al sărăciei, şi ai lăsat neamului nostru cea mai curată şi mai frumoasă glorie. (…) Prorocirile tale s-au îndeplinit. Statul român ajunsese la marginea prăpastiei. Am avut revolte sângeroase, însă, ca o pedeapsă dumnezeiască, ele au fost potolite cu cruzime de înşişi provocatorii lor. Demagogii biciuiţi de tine odinioară, cei fără caracter, fără cultură şi talent, prin tertipuri necinstite au devenit milionari şi spre ruşinea noastră conduc destinele acestei nenorocite ţări”.
Epoca (Nicolae Filipescu), 14 iunie 1909
(*)
Data de 16 iunie a fiecărui an a fost considerată, până în perioada interbelică, zi comemorativă a lui Eminescu. 15 iunie, care i-a luat locul după 1939 (semicentenarul morţii poetului) este o dată convenţională simetrică faţă de 15 ianuarie, apropiată de sărbătorile sfârşitului de an şcolar, etc.
Extras din studiul RECEPTAREA ZIARISTICII EMINESCIENE – capitolul “Nicu Filipescu, primul eminescian politic”, de Prof. univ. dr. Nicolae Georgescu
Inainte de a da curs indemnului lui Nicu Filipescu facand trimitere la referintele de mai jos, amintesc ca cercetarile din ultimii ani, la care a contribuit si Asociatia Civic Media, demonstreaza caracterul criminal premeditat al uciderii lui Mihai Eminescu, ceea ce, dupa o atenta analiza a Patriarhiei, l-ar putea ridica pe Romanul Absolut acolo unde ii este locul, in sinaxare, ca demn martir al neamului romanesc, pe care l-a cantat si aparat cu toata fiinta sa.
I-am trecut pragul, copii, bătrâni şi tineri, preoţi, monahi şi monahii. Pentru fiecare a avut mereu câte o vorbă bună, câte un sfat ziditor de suflet. L-am asaltat de atâtea ori şi, deşi era obosit şi suferind, ne-a primit pe toţi, renunţând la puţinele ore de odihnă, pentru a se dărui semenilor săi. Ne-a primit, ne-a iertat şi ne-a binecuvântat.
Părintele Iustin a plecat la Domnul. Am rămas orfani de un mare părinte duhovnicesc dăruit de Dumnezeu ţării noastre, un adevărat „apostol al neamului românesc”, iar acum un rugător în cer pentru Biserică şi Ţară. A răbdat chinuri de nedescris în închisorile comuniste de la Aiud, Baia Sprie, Gherla şi Periprava. Jertfa părintelui, scrisă cu litere de sânge pe filele neamului nostru, ne rămâne ca un îndemn la luptă şi sacrificiu, în aceste momente de grea cumpănă prin care trecem cu toţii.
I-am trecut pragul, copii, bătrâni şi tineri, preoţi, monahi şi monahii. Pentru fiecare a avut mereu câte o vorbă bună, câte un sfat ziditor de suflet. L-am asaltat de atâtea ori şi, deşi era obosit şi suferind, ne-a primit pe toţi, renunţând la puţinele ore de odihnă, pentru a se dărui semenilor săi. Ne-a primit, ne-a iertat şi ne-a binecuvântat.
Câţi dintre noi, însă, i-am urmat sfaturile? Ne eliberam sufletele de poveri grele, care rămâneau toate pe umerii părintelui. El se ruga pentru noi toţi. Însă dintre noi, câţi am renunţat la păcate, făcând ascultare de părintele Iustin? Am adus cu noi şi am lăsat pe seama rugăciunii fierbinţi a părintelui mii de boli trupeşti şi sufleteşti, neputinţe, depresii, apăsări, supărări. Mii de păcate. Plecam din chilia părintelui parcă zburând, plini de harul şi rugăciunile sale. Apoi ne întorceam la vechile noastre metehne. Părintele ştia şi suferea mult pentru îndârjirea noastră. Dar ne ierta mereu pe toţi. Copleşit, însă, de greutatea păcatelor mărturisite de cei care îi treceau pragul, părintele mărturisea:
“Când ai de a face, ca duhovnic, cu ceata aceasta nesfârşită de penitenţi, îţi trebuie o răbdare ca a lui Hristos ca să nu te îngrozeşti de felul în care satana lucrează în lume cuprinzând sufletele oamenilor. Diavolul este foarte iscusit în a îndemna pe oameni la păcat şi foarte inventiv în a insufla păcatele de tot felul în inima oamenilor. Apăsaţi de greutatea păcatelor enorme, oamenii vin aici să şi le spună. Unele păcate sunt grele ca iadul, te îngrozeşti ascultându-le, cad peste tine, ca duhovnic, asemenea unor bolovani imenşi şi strivitori. Atunci stau şi mă rog să mă apere Dumnezeu de slăbiciuni sufleteşti şi de încrâncenarea inimii. Şi se risipeşte spaima păcatului grozav şi penitentul pleacă uşurat“.
Timp de 17 ore pe zi, cu pauze foarte mici, părintele primea pelerini din toate colţurile ţării. Înţelegem, oare, măcar acum sensul acestui sacrificiu imens? Alături de miile de oameni pentru care se ruga, părintele ardea ca o torţă vie pentru întreg neamul său. Dar constata, cu amărăciune, distrugerea tinerilor aflaţi sub influenţa nefastă a Occidentului, pervertirea copiilor prin flagelul pornografiei, introducerea măsurilor de control şi subjugare a populaţiei, ruinarea economiei şi agriculturii, lipsa modelelor autentice, în sfârşit, toată criza materială şi spirituală care zguduie şi acum ţara noastră. Spunea, cu tristeţe, părintele:
„A ajuns românul nostru acum de batjocura Occidentului, cerşetor în toată lumea, dar acesta nu este decât un plan satanic care caută să compromită un popor ortodox ca românii. Orice străin care ar trece pe la noi în timpul unei sărbători creştine, dacă intră să stea într-o biserică o oră sau jumătate de oră îşi va da seama ce înseamnă ortodoxia românească şi ce este românul. Nicio altă ţară nu se poate compara cu suferinţa neamului românesc, prin numărul mare de martiri, de mărturisitori pe care l-a dat şi prin viaţa creştină pe care a dus-o fiecare deţinut în puşcărie, că nu-i mai încăpeau închisorile, celulele, podurile şi beciurile Securităţii. Ce putem să spunem de o naţie ce nu s-a făcut vrednică de o astfel de suferinţă? Se poate ea compara cu una suferindă? România nu e valoroasă prin aurul şi alte bogăţii materiale, aşa cum se laudă occidentalii, pentru că astea pier degrabă, ci prin jertfa şi valoarea ei spirituală.”
Înţelegând sensul suferinţei neamului, părintele Iustin profeţea un nou val de prigoană, urmare a păcatelor noastre. Era convins, însă, că românul, obişnuit cu greutăţile, va reuşi, prin rugăciune, să treacă peste nenorocirile ce vor urma.
„Oricum nu ne vom şterge păcatele până când nu vom trece printr-un val aspru de suferinţă şi prigoană. Şi dacă azi suntem aşa cum suntem, este din cauză că Dumnezeu vrea să ne pregătească neamul ca să se înfăţişeze curat, gata spre Înviere (…) Românul a învăţat că din această criză nu vom putea scăpa niciodată decât ridicând mâinile la cer şi plecând genunchii noştri la pământ. Şi cu cât putem ţine noi mâinile mai mult la înălţime, cu atât Dumnezeu va veni cu mila Sa peste noi. Românul nostru este obişnuit cu viaţa aspră, este obişnuit să urce iarna culmile munţilor. Românul va reuşi, poate alţii nu vor reuşi…”
Noi, cei care am primit ajutorul părintelui Iustin, suntem datori să ducem mai departe lupta sa pentru revigorarea neamului. Să ne întoarcem la satele noastre, să luăm în stăpânire pământurile noastre strămoşeşti. Să umplem bisericile noastre. Să reînvăţăm obiceiurile şi tradiţiile lăsate moştenire de bătrânii noştri. Să cinstim memoria martirilor noştri. Este ceea ce şi-a dorit părintele Iustin pentru ţara sa.
Mărturisitor în temniţe şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, de Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Justin; cu postul, cu privegherea şi cu rugăciunea cereştile haruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.
ACATHISTUL PREACUVIOSULUI JUSTIN
PĂRINTELE ARHIMANDRIT de la Petru Vodă
facere a maicii Neonila
Condac 1
Pe voievodul Ortodoxiei şi păstorul cel adevărat, pe cel ce în smerenia muceniciei cununa desăvârşirii a luat, veniţi toţi credincioşii să cântăm celui cu Dumnezeu unit: Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Icos 1
Vas al plinătăţii iubirii dumnezeieşti te-a lucrat pe tine calea milostivirii, din pruncie arătându-te înţelept cu dorirea către viaţa cea îngerească, preafericite părinte. Cele pământeşti a lăsa iar cele cereşti a urma îndemnându-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, că Numele Tatălui întru toate ai sfinţit
Bucură-te, că Chipul Fiului întru toate ai preţuit
Bucură-te, că harul Duhului întru toate ai slăvit
Bucură-te, că lumină lumii harul te-a aprins
Bucură-te, că întunericul nu te-a cuprins
Bucură-te, minunea Maicii Domnului
Bucură-te, mireasma Mântuitorului
Bucură-te, pârga cea miloasă a fecioriei
Bucură-te, cântarea cântărilor călugăriei
Bucură-te, că în frica de Dumnezeu tot gândul ai sădit
Bucură-te, căci pe Cuvântul Însuşi ai odihnit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 2
Din tinereţe cercetând filosofia creştinească lucrând Darul Botezului cu armele Filocaliei iar nu cu deşarte iscodiri, ai mărturisit cea mai curată Predanie ortodoxă, sfinte părinte, învăţând pe toţi să cânte cu har: Aliluia!
Icos 2
Neîncetat cu Rugăciunea lui Iisus îndeletnicindu-te, părinte, n-ai îndrăznit a vorbi despre dânsa, decât că “rugăciunea este a privi cu seninul dureros al inimii tâlcul umbrit în Psaltire şi desluşit în Evanghelie”, întru care-ţi cântăm:
Bucură-te, că dincolo de chipuri şi umbre, cu Hristos faţă către faţă voiai a grăi
Bucură-te, că toate cele ale Bisericii le-ai cinstit ca pe nişte puternice a mântui
Bucură-te, că scrierile sfinţilor toată viaţa cu sete le-ai citit
Bucură-te, că artele bisericii şi cărţile ca pe mântuitoare şi apostoleşti podoabe le-ai ocrotit
Bucură-te, că sfintele icoane bizantine şi duhul străvechii psaltichii ai sârguit a le rectitori
Bucură-te, că te-ai însoţit cu rugăciunea curată şi fără răspândire
Bucură-te, că pentru aceasta n-ai ţinut a răului pomenire
Bucură-te, că prin sfintele slujbe şi rugăciuni începătura gândului ai plivit
Bucură-te, că înainte de a lega rod la despătimire mintea o ai sârguit
Bucură-te, că prin darul discernământului Înţelepciunea cea de sus O ai slăvit
Bucură-te, că pentru vederea ta duhovnicul neamului ai fost numit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 3
Acoperământul Maicii Domnului ai purtat în cuget hramul ţării tale, preacuvioase, şi cu evlavie spuneai: “în Biserica slavei stând, în cer a sta ni se pare”, ca un arhanghel pe credincioşi trezvindu-i ca “să stăm bine, să stăm cu frică!”, să cântăm pururea: Aliluia!
Icos 3
Cu sabia Duhului despicând învelişul gândurilor ai pătruns miezul lucrurilor cu simţirea ta duhovnicească, preaviteazule părinte, şi din întunericul temniţei ai revărsat tămâia rugăciunilor pe arderea de tot a jertfei tale, pentru care-ţi grăim aşa:
Bucură-te, Mintea lui Hristos în dulcele glas moldovenesc
Bucură-te, preoţie cu fierbinte dragoste şi fără de prihană
Bucură-te, cel ce eşti necredinţei grea dojană
Bucură-te, că pentru Chipul Domnului în tinereţe ai fost întemniţat
Bucură-te, că pentru Chipul Domnului şi la sfârşitul vieţii mult te-ai întristat
Bucură-te, că în închisoare adâncul unirii cu Dumnezeu prin isihie l-ai lucrat
Bucură-te, că împreună cu Noii Mucenici sublimul creştinismului l-ai arborat
Bucură-te, că viaţa Mântuitorului în inimi aţi scris şi s-a pecetluit
Bucură-te, că mai mult decât voi nimeni acest popor nu a iubit
Bucură-te, că moştenirea Învierii neamului cu preţul vieţii voastre ni l-aţi agonisit
Bucură-te, râu de lacrimi ce în adâncul temniţei raiul României ai doinit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 4
În lanţuri mai liber fiind decât călăii tăi, pe toate nevoinţele călugăreşti le-ai purtat mai presus de fire, iar în tainiţa inimii intrând şi toată gândirea trupească aruncând-o, s-a aprins întru tine Învierea prin lumina pocăinţei. Şi înălţând ca pe un steag flacăra dumnezeiescului dor împreună cu fraţii tăi mucenici ai cântat dincolo de timp lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 4
La înălţimea Crucii nu pot privi urâtorii de Dumnezeu, căci lumină revarsă din răni Mântuitorul, iar Numele Său e mărturisit de toată limba că Domn şi Împărat este. Iar precum odinioară prin Iisus necredincioşii Chipul Tatălui au prigonit, aşa pe creştinii cei în chipul Fiului ei pururi prigonesc. Iar precum Acela în veci e proslăvit, aşa cel ce biruieşte printr-Însul primeşte cununa fericirii şi cântări ca acestea:
Bucură-te, că ucigaşii voştri n-au priceput că Împărăţia cerurilor le-o vesteaţi
Bucură-te, că necunoscând pe Adevăratul Împărat nu-nţelegeau de ce până la moarte Îl iubeaţi
Bucură-te, că la Aiud, la Gherla, la Baia, la Suceava şi la Periprava, îndelung pătimeaţi
Bucură-te, că din rădăcinile voastre cereşti mai luminoşi aţi înviat
Bucură-te, că v-a fost milă de vrăjmaşi şi cu dragoste i-aţi iertat
Bucură-te, că numele voastre strălucesc în Cartea Vieţii pe fila neamului străbun
Bucură-te, că pomenirea voastră s-o stingă din conştiinţa omenirii vor acum
Bucură-te, sfinte, că cinstirea Noilor Mucenici ţi-a fost ascultarea
Bucură-te, că ctitorindu-le locaşuri la Petru Vodă, Paltin, Aiud şi Poarta Albă ţi-ai împlinit chemarea
Bucură-te, că în iadul bolşevic pătimind, din iubirea de oameni n-ai slăbit
Bucură-te, că prin smerita-cugetare şi din prigoana nihilistă de acum mai puternic ai ieşit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 5
Întru Duhul Sfânt îmbăind cugetele tale cu El ai nuntit inima ta, preacuvioase părinte, iar împreunând bună-voirea cu dreapta-cugetare te-ai făcut “icoană a toată filosofia”, precum zice Marele Grigorie. Pentru aceasta şi faptele tale ţi-au mărturisit înalta-cuviinţă, iar făptura prin harul nefăcut s-a mântuit cântând: Aliluia!
Icos 5
Temelie punând clipelor tale iubirea de Dumnezeu, toate chipurile de iubire le-ai unit ca într-un curcubeu al Luminii lui Hristos, sfinte părinte, şi din Ea rourându-ţi dorul inimii ca peste toată făptura să pogoare Duhul Sfânt, primeşte şi de la noi, nevrednicii, cu recunoştinţă, acestea:
Bucură-te, cel ce ai îmbrăţişat cu rugăciunea ta toată zidirea
Bucură-te, că fiecărui păcătos ca unui sfânt ţi-ai arătat cinstirea
Bucură-te, cel ce întru duh şi adevăr pe toţi i-ai cunoscut
Bucură-te, că adevărul lucrurilor şi lăuntrul sufletelor limpede le-ai ştiut
Bucură-te, că al lor dinafară chip nu te-a smintit dar poate te-a durut
Bucură-te, că şi slăvit, şi-n umilinţe, pe tine însuţi te-ai smerit
Bucură-te, că de slava cerească fiind plin, ţărână te-ai socotit
Bucură-te, că plânsul pentru neam ca vulturul te-a-ntinerit
Bucură-te, gingaşă porumbiţă a slavosloviei
Bucură-te, izvorâtorule de mir şi sânul evlaviei
Bucură-te, că măsura tuturor lucrurilor în duh ai cântărit
Bucură-te, că scara raiului cu pasul tainei ai suit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 6
Ca într-o rodie cerească dulceaţa Mântuitorului o ai cuprins, şi cu hrana potrivită pe fiecare spre El l-ai aprins. Pe fiecare după puterea sufletului său povăţuind şi ca pe săgeata în arc tinzându-i către Cel PreaÎnalt, ai adiat asupra tuturor bucuria harului ca toţi să cânte: Aliluia!
Icos 6
Prea-plinul inimii tale ridicându-şi pururi braţele la cer, îmbrăţişarea Veşnicului Mângâietor primind, de mari daruri te-ai învrednicit, sfinte, înviind pe cei morţi duhovniceşte, iar cu harismele vederii dumnezeieşti împodobit, ai suit prin iubirea de oameni toate hotarele cunoaşterii, pentru care-ţi cântăm aşa:
Bucură-te, împreună cu Duhul Sfânt pentru omenire suspinătorule
Bucură-te, cu Mântuitorul în Ghetsimani pentru omenire tânguitorule
Bucură-te, cu Tatăl despre Fiul tuturor mărturisitorule
Bucură-te, cu Maica Domnului pentru fiecare chezăşuitorule
Bucură-te, cu Înainte-mergătorul de puterea pocăinţei şi despre sfârşit vestitorule
Bucură-te, că pe tineri de lenea minţii şi de moliciunea voinţei îi fereşti
Bucură-te, că pe femei să fie sfinte cuvioase le povăţuieşti
Bucură-te, că pe bărbaţi să fie treji şi temători de Dumnezeu îi întăreşti
Bucură-te, că pe tot sufletul năpăstuit îl ocroteşti
Bucură-te, că pe îndrăciţi şi pe greu pătimaşi îi izbăveşti
Bucură-te, că şi pe nebuni îi înţelegi şi-i linişteşti
Bucură-te, că pe mândrie ca pe cea mai rea necurăţie o numeai
Bucură-te, că pe smerenie a nu o confunda cu laşitatea mereu aminteai
Bucură-te, că fiecăruia ca Mântuitorul împărţit întreg te-ai dăruit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 7
A sihaştrilor taină arătată şi oglindă a patriarhilor de altădată, în sfinţenie prin aspră şi necurmată nevoinţă ai stăruit, iar Maica Domnului pururea în tine a binevoit, din temniţă te-a scos şi binecuvântarea ei tot lucrul tău a adumbrit. Iar noi întru uimire văzându-te mai mult decât piatra cea scumpă strălucit, cântăm cu cetele cereşti: Aliluia!
Icos 7
Mireasă ne-ntinată ai fost Treimii Sfinte, şi mult ai desfătat pe Iisus, părinte! Curat cu inima, cu trupul şi în faptă, te-ai arătat şi de neam născător cu nevoinţa şi cu vorba înţeleaptă. De frumuseţea fecioriei tale minunându-se tot cinul îngeresc o cântă cu dulce sfială aşa:
Bucură-te, scutul întregii-curăţii
Bucură-te, crinul desăvârşitei bărbăţii
Bucură-te, cel logodit cu fapta cuviinţei
Bucură-te, întinerit de suspinul pocăinţei
Bucură-te, fagurele tăcerii
Bucură-te, fiul mângâierii
Bucură-te, piscul poeziei româneşti
Bucură-te, desfătarea Armoniei creştineşti
Bucură-te, sălaşul lui Hristos
Bucură-te, cântec bizantin duios
Bucură-te, voievodul milostivirii
Bucură-te, veselia îndumnezeirii
Bucură-te, toiagul nădejdii înfrunzit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 8
În rai cu Domnul împreună fiind şi de El nedespărţindu-te, în iadul sufletelor cu milă pogorând tămăduindu-le, inima ta liturghisea cu glas mare strigând ntru sine-ţi: ridicaţi, voi puteri ale firii, porţile voastre, şi va intra Împăratul slavei, Aliluia!
Icos 8
Braţ puternic şi înfricoşător eşti duhurilor celor viclene, părinte preastrălucite, iar către credincioşi braţ de binecuvântare, dăruind “Ajutorul de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul”. Şi învăţându-ne ca pe oameni fără osebire a-i iubi,
pe duhuri pururea a le deosebi, iar dreptatea şi milostivirea sfânt a le uni, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, de suflet grabnic chezăşuitor
Bucură-te, celor de har însetaţi izvor
Bucură-te, căci cu tine însuţi ai fost în nevoinţe şi smerire de sine necruţător
Bucură-te, că-n osteneli duhovniceşti dai bună odihnă
Bucură-te, că mântuind prin graiuri vii dai tihnă
Bucură-te, că înţelesurilor peste fire dai tâlc cu înlesnire
Bucură-te, că şi-n duh şi-n trup dai orbilor vedere şi muţilor grăire
Bucură-te, că inimi împietrite le aprinzi întru Hristos nebune
Bucură-te, că viaţa ta este a Evangheliei minune
Bucură-te, de nerodirea minţii grabnic vindecător
Bucură-te, de stârpiciunea pântecelui minunat dezlegător
Bucură-te, spre rodirea duhului măiastru povăţuitor
Bucură-te, că de cei mândri întru simplitate te-ai tăinuit
Bucură-te, că pe smerit-cugetători întru putere i-ai învăluit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 9
Ce limbă poate să grăiască iubirea ta de sfinţi, şi mai cu covârşire cea către Pururea-fecioara şi De-Dumnezeu-Născătoarea? Toate icoanele ei din biserica mănăstirii tale de la Petru Vodă au lăcrimat cînd ai liturghisit, iar noi, umplându-ne de duhovnicească veselie, cântăm Domnului Dumnezeu: Aliluia!
Icos 9
Ritorii cei mult grăitori se văd ca nişte peşti fără de glas înaintea teologiei tale, părinte preasmerite, căci despre mucenicie, mărturisire, păstorire, darurile Duhului, facerile de minuni, cuvioşie, întruchiparea iubirii creştine şi adeverirea cuvintelor Mîntuitorului tu nu doar cu vorba, ci cu viaţa întreagă stai mărturie, pentru care îţi cîntăm acum:
Bucură-te, că întru Iisus eşti mirarea îngerilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti izbăvirea strămoşilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti toiagul arhiereilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti înţelepţirea ocîrmuitorilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti lauda proorocilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti întărirea mucenicilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti bucuria călugărilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti dulceaţa preoţilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti povaţa pustnicilor
Bucură-te, că întru Iisus eşti bucuria preacuvioşilor
Bucură-te, că întru Iisus cu inima la ceruri ai suit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 10
Pentru omenire tânguindu-te ca o maică iubitoare, părinte, ai luat asupră-ţi o întreită mucenicie, în trup, în suflet şi în duh, ca să se împlinească şi prin tine cuvântul care zice: ‘Acesta neputinţele noastre a luat şi bolile noastre a purtat’. De chinurile tale nepricepându-se gândirea, îngenunchind, inima noastră cântă în uimire: Aliluia!
Icos 10
Cu borangicul rugăciunii ai ţesut mahrama clipelor tale cu filigranul veşniciei, şi sporind frumuseţea lumii cu trăirile tale îndumnezeite, o, prea-minunate părinte, ai zugrăvit cer nou şi pământ nou pe pietrele inimilor celor ce-ţi cântă:
Bucură-te, mir de esenţă tare
Bucură-te, albie alor Duhului izvoare
Bucură-te, cheie către lumina neînserată
Bucură-te, poartă de duh către Mireasa Neîntinată
Bucură-te, cleştar dac şi zaua României fericite
Bucură-te, munte dârz şi sipet aurit al inimii zdrobite
Bucură-te, dulce însorire în acest veac de jale
Bucură-te, că testament ne laşi iubirea ta cea mare
Bucură-te, că niciodată singur, mereu singur erai şi neştiut
Bucură-te, întru cele cereşti deplin iar de cele pământeşti prea-durut
Bucură-te, că şi prin aceasta Mântuitorului I te-ai asemuit
Bucură-te, că busuiocul în clipa morţii tale a-nflorit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 11
Tâlcuind cuvântul: “precum în cer, aşa şi pre pământ”, ai propovăduit că puterea lui Dumnezeu se împlineşte doar cu Duhul întru gând şi fapte, atât în mănăstire cât şi în cetate. Iar pe visătorii nefăptuitori şi pe făptuitorii necugetători numindu-i necreştini, pildă a Minţii lui Hristos ai luminat celor ce vor să cânte: Aliluia!
Icos 11
Amintindu-ne de ce este scris: “Iar El văzând noroadele, I S-a făcut milă de dânşii, că erau supăraţi şi lepădaţi ca oile ce n-au păstor”, părinte cuvioase, ca un bun păstor şi în ultimul ceas şi-n agonia suferinţei, ai binecuvântat turma ta cu ultimele tale cuvinte: “Harul lui Dumnezeu peste toţi românii şi peste toată România!” Pentru aceasta cu lacrimi într-un glas te lăudăm aşa:
Bucură-te, întru Pacea lui Hristos sabie a creştinătăţii
Bucură-te, al Maicii Domnului sfânt voievod al cetăţii
Bucură-te, serafimul vitejiei
Bucură-te, râvna muceniciei
Bucură-te, de Duhul Sfânt părinte purtător
Bucură-te, stâlpare întru dumnezeiescul dor
Bucură-te, cel ce-ai ajuns la măsura desăvârşitului bărbat
Bucură-te, om la măsura îngerului şi chip de Iisus-Împărat
Bucură-te, pururea prăznuitorule al Dumnezeirii
Bucură-te, şoim român în slava nemuririi
Bucură-te, mult-pătimitorule şi dascăl preaiubit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 12
Ca o Scriptură vie ai păşit prin negura acestui veac, şi ca un apropiat al Treimii ai scris întru fiinţa ta slovele cele mai presus de fire prin care firea cîntă: Aliluia!
Icos 12
Ai adunat întru tine lacrimile acestui popor de la Sfîntul Andrei încoace, mult-pătimitorule părinte, şi roua dorurilor noastre s-au împlinit prin tine, sfinte, căci icoana adevăratei Românii zugrăvind-o cu duhul, lumea întreagă privindu-o pe Dumnezeu slăveşte şi-ţi cîntă acestea:
Bucură-te, că Tatălui slavă aduci prin cuget şi cuvânt şi minte
Bucură-te, că Fiului dai slavă, prin duh şi adevăr iubind pe toţi fierbinte
Bucură-te, că Duhul Îl cinsteşti deopotrivă prin trup, prin suflet şi prin duh, părinte
Bucură-te, cunoscătorule al dumnezeieştii simplităţi
Bucură-te, propovăduitorule al duhovniceştii libertăţi
Bucură-te, numai de Dumnezeu înfricoşatule
Bucură-te, de oameni şi de draci neînfricatule
Bucură-te, al harului măiastru chivernisitorule
Bucură-te, al necreatei slave văzătorule
Bucură-te, rândunea în aurora rugăciunii
Bucură-te, diamant al chivotului minunii
Bucură-te, cel ce în aoristul clipei în hora sfinţilor ai singurit
Bucură-te, părinte Justine, iubirea lui Hristos ce pentru noi te-ai jertfit!
Condac 13
O, preacuvioase părinte Justin, cere de la Domnul precum Elisei cândva de la Ilie ca şi noi să primim o fărâmă din harul cel dat ţie, ca în Duhul Sfânt toată suflarea să cânte: Aliluia! Aliluia! Aliluia!
Rugăciune
O, preacuvioase părinte, cel ce mai viu eşti în slava cea nepieritoare decât printre noi cei doriţi de harul blagosloveniei tale celei iubitoare, mângâie sufletele noastre cele împovărate de putrejunea patimilor şi roase de mândria cea atotpierzătoare, de singurătatea şi împuţinarea dragostei dintre oameni, de multele rătăciri şi înşelări drăceşti. Apără-ne de înşelarea acestui sfârşit de veac, nu ne lăsa să pierdem Ortodoxia cugetului inimii noastre, nu ne lipsi de povăţuirea ta întru Adevărul de credinţă, care mai presus este decât viaţa aceasta trecătoare şi decât orice bogăţie nebunească a acestei lumi. Mijloceşte la Mântuitorul şi pogoară spre noi lumina cunoştinţei celei adevărate şi neîmpiedicate, ca prin păstorirea dumnezeiască şi mijlocirile tuturor sfinţilor cu care prăznuieşti, să biruim furtuna duhovnicească şi cu pace adâncă să aşteptăm venirea cea preaslăvită a Împăratului nostrum Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată cinstea şi închinăciunea, împreună şi Preabunului Său Părinte şi de Viaţă Făcătorului Duhului Său, Treimea cea deofiinţă, Una Singură pecetluită întru inimile noastre, Care să ne izbăvească de pecetea celui viclean şi de lepădarea de credinţă a lumii acesteia, şi să ne învrednicească de a trăi şi a muri pentru Sfânt Numele Său, unul preadorit şi preaiubit, Dumnezeul nostru. Ca prin rugăciunile tale cele pline de îndrăzneală pentru preacinstita ta hristoforie, Preacuvioase, împreună cu tine să dobândim Lui a ne uni, ca să-I cântăm şi să ne veselim de Lumina Lui cea pururea fiitoare, AMIN.
June 24th, 2014 
VR 
