Victor Roncea Blog

 Azi sunt 70 de ani de la sfarsitul marii batalii de la Stalingrad – 2 februarie 1943.

Cotul Donului si Stepa Kalmuca. Au pierit cu sutele de mii. Printre ei, si sute de mii de romani.

Cati or fi fost? Multi. O suta de mii? O suta cincizeci de mii? Doua sute de mii? Statistica. Pentru alte zeci de mii ”sansa” prizonieratului s-a dovedit a fi o himera. Oasele le-au putrezit in lagare.

Celor putini care au scapat din Infernul acelor zile si nopti sangeroase le-au ramas doar amintiri cumplite si cosmarul vuietului inclestarii ce i-a urmarit pana la moarte. Poate si dincolo de ea…

Pe unde le-or fi oasele, acolo, departe? Fara o cruce la capatai…, fara mormant…, fara nume.

Uitati de toti. De stat, de istorici, pana si de neamuri…

Tot mai rar o lumanare mai e aprinsa la cate un parastas in cimitire tot mai neincapatoare.

Ion, Gheorghe, Ion, Vasile, Ion, Constantin, Ion, Petre, Mihai, Ion, Tudor, Florea, Dumitru, Ion… pomelnic romanesc.

Candela Neamului se stinge, incet-incet…
+++

Cr.Sc.

Nota noastra: Nu au fost uitati chiar de toti istoricii si de toti romanii…

Cititi si: Mareşalul Ion Antonescu: „Faţă de cine să mai falsificăm istoria?”. Prof. Gh. Buzatu: ANTONESCU, ALTFEL (3)

Maria Gheorghiu

Adrian Paunescu