Administraţia Prezidenţială salută gestul Realitatea TV de a reaminti opiniei publice jocurile incorecte făcute de acest post de televiziune în timpul campaniei electorale din anul 2009, când a difuzat obsesiv un film trucat în încercarea de a influenţa rezultatul alegerilor.
Reluarea de către Realitatea TV în cursul zilei de marţi, 3 august a.c., a manipulărilor pe acest subiect reprezintă un pseudojurnalism care nu este specific spaţiului democratic european.
Administraţia Prezidenţială remarcă grava confuzie editorială manifestată la Realitatea TV prin titluri precum “Scandalul pumnului revine”, în contextul în care expertul criminalist Cătălin Grigoraş a confirmat că filmul prezentat obsesiv de Realitatea TV în campania pentru alegerile prezidenţiale a fost alterat, fiind practic, un trucaj.
24 de ore. Atat le-au trebuit baietilor cu capul mare de la Moscova ca sa-l ridiculizeze din nou pe Traian Basescu si demersul PDL de igienizare si departajare de laturile lui Sorin Ovidiu Vintu si Dan Voiculescu. Operatiunea este simpla, executata via dusmanii din interiorul si exteriorul tarii, din interiorul si exteriorul PDL. Nu e cazul sa mai argumentez de ce este o decizie curajoasa si inteleapta ca oamenii integri ai politicii (putini, cati or mai fi), si nu numai ai politicii, sa nu se mai afiseze, ca niste marionete, in studiourile Realitatii Tv si Antenei, alaturi de mafioti si santajisti de presa. Decenta, este cel mai bun cuvant. La polul opus, oportunismul, narcisismul si vedetismul unui Cristian Preda, care a refuzat boicotul doar pentru a fi laudat de toti sclavii lui Vintu.
Dar, per ansamblu, si mai ales daca, dincolo de veleitari ca Preda, decizia se respecta, este o lovitura buna in plexul mogulilor, pe care sforarii din spatele celor doua posturi n-au inghitit-o prea usor. Evident, dusmanii pomeniti i-au pus-o in carca lui Basescu. Si-atunci, iata, s-a dovedit, pentru prima oara de la lansare, eficienta unei noi arme de dezinformare si manipulare in masa, cum este, peste Prut, Publika TV. La numai 24 de ore de la decizia PDL privind sanctionarea intoxicatorilor de profesie a aparut, la Chisinau, reactia aparatului informativ rus: Vladimir Voronin si al sau Partid al Comunistilor imita hotararea de la Bucuresti si boicoteaza similar postul sora al Realitatii TV, Publika TV.
Sa vedeti de acum comentariile… Logic, Basescu e la fel ca Voronin, PDL la fel ca PCRM, iar Vintu, printr-o pirueta fantastica, devine campionul democratiei (evident, Preda, cel mai mare luptator cu totalitarismul de pe toate malurile Prutului). Cand chiar Partidul Comunistilor, al rusilor, te contesta, ce dovada mai buna vreti ca Vintu e “omul americanilor” – cum insinua un alt sclav -, al democratiei multilateral dezvoltate, poate chiar al romanismului, ca de-asta are tricolorul in promo-urile PTV… Caraghioslacul e total. Dezinformarea, pentru naivi, perfecta.
Cam asa se va incerca prezentarea cazului, prin paralela Basescu-Voronin, duminica, la Bucuresti, preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, aflat in vizita in Romania, si luni, la Bruxelles, presedintelui Federatiei Internationale a Jurnalistilor, Aidan White, prin intermediul lui Cristian Unteanu, corespondent Realitatea Tv dar si reprezentat al Vintu Foundation. De altfel, RTV a facut deja o plangere catre FIJ (organizatie rasfatata bine de “Vintu Foundation” – dar despre aceasta alta data), atat in ceea ce priveste situatia legata de nu stiu ce microfon smuls de Emil Boc cat si privind chestiunea boicotului. Este amuzant in acest sens cum se incheie raspunsul editorului-șef de la Publika TV, Maia Metaxa, catre comunistii de la Chisinau (parca citeaza din tristul Preda): “Respect opinia PCRM, dar nu înțeleg de ce a decis să îi priveze pe telespectatori de dreptul de a fi informați corect și echidistant. Cred că această strategie nu face altceva decât să le reducă din prezența publică. Atâta timp cât nu ne smulg microfonul din mână nu este nicio problemă” . Pam-pam.
O noua specie de australopitec a fost descoperita in Africa de Sud. Expertii sustin ca este cea mai apropiata de fizicul actual al europolitrucilor si umple un gol important intre vechii hominizi si speciile moderne de Homo, din care provin unii politicieni, relateaza Le Figaro. HotNews a reusit sa dea timpul cu mult inainte si sa ne dezvaluie ce s-a intamplat la emisiunea Stirea Zilei de azi: In exclusivitate pentru Gabriela Firea si Dan Voiculescu, Cristian Preda a marturisit la Antena 3 ca este vorba de stramosul lui direct, Australopithecus sediba Preda, si ca aceasta este inca o dovada pentru care trebuie eliminata religia din scoli din moment ce acum este clar pentru toata lumea ca politicienii si intelectualii societatii in civil se trag din maimute si numai restul, oamenii de rand, sunt facuti de Dumnezeu. Aflat la “Acces Direct” pe Antena 1 cu cateva hominide pe care le tele-binecuvanta, parintele Florian Bichir Sectarios a navalit in studioul Antena 3 pentru a-l boteza pe europitec in primul canal. Dar Preda deja fugise, cu craniul stramosului lui cu tot, pentru a-l depune la picioarele sefului Coalitiei 322Skulls and Bones, Sorin Ovidiu Vintulica. Scena a fost filmata in exclusivitate de Dan Tapalaga aflat intamplator la fata locului, pe pontonul mogulului, intr-o actiune umanitara a Asociatiei Salvati Dunarea si Delta de Turisti ca sa ne Lafaim Noi mai Bine. La ora inchiderii editiei hominizii se deplasau de urgenta cu barcile spre Tiraspol pentru ca europitecul Cristian Preda, care crede “în libertatea ideilor și în libertatea exprimării si nu poate decide boicotulpresei”, primise o invitatie de participare la lansarea postului Homunkul TV, pe care nu o putea refuza. “Nu se face…”
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“ realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)
Pacepa nu a beneficiat de regim special din partea SUA
Cercetătorii care au avut acces la documentele întocmite de Stasi, Securitatea est-germană, pe marginea cazului Pacepa, unde apare calitatea de agent al CIA, îşi exprimă totuşi îndoiala cu privire la racolarea de către CIA a generalului Ion Mihai Pacepa, socotind analiza Stasi ca fiind influenţată de ceea ce se întâmpla la Bucureşti, unde Nicolae Ceauşescu era convins de colaborarea cu CIA a adjunctului şefului DIE. În ce ne priveşte, credem că este totuşi puţin probabil ca Ion Mihai Pacepa să fi spionat pentru americani înainte de 1978, el primind cetăţenia abia după zece ani de rezidenţă pe teritoriul SUA. În alte cazuri, precum cel al diplomatului Mircea Răceanu, ori al căpitanului Constantin Răuţă, cetăţenia mult dorită a fost obţinută în decurs de un an şi şase luni, respectiv doi ani. În plus, dacă acesta ar fi fost „cårtiţă“ americană e limpede că CIA ar fi avut nevoie de general în România, în imediata apropiere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru a afla ce decizii se iau la vârf, atât la Bucureşti, cât şi în celelalte ţări socialiste. În consecinţă, utilitatea generalului nu era în aducerea lui pe teritoriul american şi, fiind cunoscut că autorităţile americane ofereau un regim special celor care colaboraseră în trecut cu SUA, putem crede că Ion Mihai Pacepa nu făcuse totuşi parte, în iulie 1978, din această categorie privilegiată.
Pacepa: „Eu am servit cu credinţă până acum!“
Probabil că, într-adevăr, lui Ion Mihai Pacepa, după eşecul său de a prelua conducerea deplină a DIE, i s-a promis de către Nicolae Ceauşescu numirea în fruntea acelei instituţii numite Casa Prezidenţială, după model american, structură ce urma să includă Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă a preşedintelui ţării, sectorul de protocol al Consiliului de Stat şi al MAE, sectorul presă de la CC al PCR şi alte activităţi de la Gospodăria de Partid. Atât în documentele anchetei, cât şi în memorialistica unor generali se arată că acest zvon circula încă din primăvara anului 1978, iar adjunctul şefului DIE nu a scăpat prilejul de a se împăuna cu acest titlu de viitor „şambelan“ al lui Nicolae Ceauşescu. Toate au fost sigure până când a apărut necazul cu intrarea în ţară a unui tir venit de la Beirut plin cu diverse bunuri (televizoare, frigidere, porţelanuri etc.) pentru cadrele de conducere din DIE, fără a fi controlat în vamă. În urma unei scrisori anonime, care se pare că a pornit de la cineva din Ministerul de Finanţe, Nicolae Ceauşescu a ordonat o anchetă şi câţiva activişti din aparatul CC, sub conducerea generalului Constantin Olteanu, au stabilit că datele se confirmau. Din acel moment, Ion Mihai Pacepa îşi vedea tot mai reduse şansele de a accede în funcţia promisă de Nicolae Ceauşescu. A încercat să medieze pe lângă acesta din urmă, prin intermediul Andruţei Ceauşescu, care a şi reuşit să obţină indulgenţa necesară, însă prea târziu. Generalul Ion Mihai Pacepa, frământat de îndoieli, a decis să treacă de partea cealaltă a baricadei, nu însă înainte de a avea o ultimă întâlnire cu Nicolae Pleşiţă căruia i-ar fi spus, în fugă: „Reţineţi treaba asta: eu am servit cu credinţă până acum!“. Dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa, atunci ideea unei colaborări mai vechi a lui Ion Mihai Pacepa cu serviciile de informaţii occidentale nu are suport, iar defectarea sa are la bază o banală anchetă pentru evaziune şi temerile pe care Ion Mihai Pacepa le avea pentru cariera sa.
Consecinţe ale defectării generalului Pacepa
După cum susţin unele surse memorialistice, fiind înştiinţat de trădare, Nicolae Ceauşescu a făcut o criză de nervi şi a cerut ca „trădătorul să fie adus imediat acasă“. Calea ordonată de liderul PCR era aceea de a adresa autorităţilor americane cererea de extrădare a lui Ion Mihai Pacepa. Acestea nu s-au grăbit deloc să dea un răspuns regimului de la Bucureşti, iar atunci când a venit, departe de a da satisfacţie solicitării, răspunsul cerea ca partea română să refacă cererea sa în spiritul unui tratat de extrădare româno-american semnat în 1924. Realizând că un nou demers de acest gen nu ar fi avut în niciun fel vreo contribuţie la soluţionarea problemei, Ceauşescu a oprit demersurile în acest sens, solicitând însă autorităţilor americane printr-un emisar din CPEx, trimis în SUA, ca diplomaţii români să nu fie prigoniţi şi denigraţi de către serviciile speciale americane. S-a pus astfel, în plan extern, surdină cazului Ion Mihai Pacepa. În ţară, însă, „conducătorul suprem“ a ordonat o aspră anchetă care să conducă, între altele, la decapitarea serviciului de spionaj al României. Între măsurile preconizate şi realizate parţial s-au numărat: refacerea din temelii a DIE sub o nouă titulatură, trecerea în rezervă, scoaterea la pensie sau plasarea în alte unităţi ale MI a ofiţerilor care fuseseră subordonaţi şi colegi ai generalului Ion Mihai Pacepa, rechemarea în ţară a majorităţii ofiţerilor care lucrau sub acoperire diplomatică în Occident bănuiţi că erau cunoscuţi de către defector. Deşi numărul lor nu era atât de mare pe cât s-a acreditat, cei mai mulţi dintre ofiţerii ilegali plantaţi în exterior sub identităţi de împrumut şi care nu beneficiau de acoperire diplomatică au revenit în ţară, părăsind propriile familii şi renunţând la poziţiile obţinute în cadrul unor obiective de interes pentru spionajul românesc. Au fost aduşi în ţară chiar şi o parte din informatorii despre care se presupunea că sunt cunoscuţi de defector.
Decapitarea spionajului extern românesc
Se duceau astfel de râpă eforturile unei direcţii, de-a lungul a două decenii, de a-şi forma cadre, de a crea legende şi o agentură performantă, capabilă să ofere informaţii de valoare. Fuga lui Ion Mihai Pacepa era, fără îndoială, o lovitură dată nu numai cuplului prezidenţial, ci şi personalului DIE, cu consecinţe dezastruoase atât asupra carierei, cât şi asupra existenţei particulare a acestora. Toţi generalii din conducerea DIE au fost internaţi în „apartamentele“ de la Rahova şi, timp de circa două luni, au încărcat sute de file cu propriile declaraţii. Din analiza acestora, comisia de anchetă încerca să ofere un răspuns la întrebarea care era pe buzele tuturor, inclusiv ale familiei Ceauşescu: Cum a fost posibil ca Pacepa să trădeze? Au fost căutaţi vinovaţii şi, în cadrul DIE, se propuneau soluţii pentru protejarea reţelei informative în exterior. În această idee, au fost cercetate sute de dosare de cadre şi de agenţi pentru a se vedea în ce măsură sunt vulnerabili sau loiali. Tudor Postelnicu, cu acordul şi la indicaţia lui Nicolae Ceauşescu, a trecut la schimbarea cadrelor cu funcţii de răspundere din sistemul de spionaj şi contraspionaj extern care au avut legături sau au fost cunoscute de Ion Mihai Pacepa. În consecinţă, au fost retraşi cei mai mulţi dintre ofiţerii cu acoperire diplomatică de la Washington, New York, Paris, Roma, Köln, Tokyo şi din capitalele unor ţări ale Americii Latine. Însuşi ministrul de Interne, Teodor Coman, a fost destituit şi numit prim-secretar la Vâlcea. Destituit şi din funcţia de ministru al Turismului, fostul şef al DIE, Nicolae Doicaru, a fost trimis director la un IAS în apropierea Bucureştiului. La conducerea spionajului românesc, cu grad de ministru adjunct, a fost numit fostul secretar cu probleme de propagandă al Capitalei, Romus Dima, care, din afirmaţiile unor experţi avizaţi, a distrus ceea ce nici Pacepa nu reuşise. Generalul Eugen Luchian, un apropiat al lui Ion Mihai Pacepa, este arestat, judecat şi condamnat la 8 ani de închisoare pentru deţinere documente secrete. Generalul Gheorghe Toader, prieten şi colaborator al lui Ion Mihai Pacepa, este retrogradat şi trimis director adjunct la Arhivele Statului, la serviciul de restaurare a documentelor. Însă alţi doi generali, Gheorghe Manea şi Gheorghe Marcu, primul – şef peste „ilegali“, al doilea – responsabil de comerţul cu saşi şi evrei, au rămas în structurile de comandă ale spionajului românesc. (va urma) „Curva“ Pacepa – afacerea trădării (X) Curentul – marţi, 28 iulie 2009
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. (G. Roncea)
Pacepa, cel mai controversat personaj al spionajului român
Ion Mihai Pacepa este, fără îndoială, cel mai controversat personaj al spionajului român şi, după mai bine de 30 de ani, rămâne în istorie ca unul dintre cei mai înalţi demnitari din blocul sovietic căruia i s-a acordat azil politic într-o ţară NATO. Acesta face „carieră“ şi astăzi prin interviurile sau articolele pe care le publică în ţară sau în afară. De curând, fostul adjunct al şefului Departamentului de Informaţii Externe (DIE) a anunţat că este pe punctul de a finaliza o nouă carte autobiografică „semnată de doi autori: generalul român care la 24 iulie 1978 a cerut azil politic la ambasada SUA din Bonn şi americanul de origine vest-europeană care la 28 iulie 1978 a coborât din uriaşul avion militar Hercules pe aeroportul prezidenţial de la Andrews Air Force Base, de lângă Washington“. Este partea de biografie a lui I.M. Pacepa cea mai puţin cunoscută de publicul românesc. Din 1989 încoace, presa a scris despre el foarte mult, fiind editată şi o largă serie de cărţi, îndeosebi de memorii, în care subiectul Pacepa este amplu tratat. În timp ce unii autori îl laudă pentru anticomunismul său şi sunt convinşi de lovitura de graţie pe care i-a dat-o lui Nicolae Ceauşescu, alţii au vorbit despre faptul că Pacepa ar fi responsabil de moartea unor subordonaţi, înainte şi după defectarea sa.
Profilul Pacepa – „jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale“
Folosirea acestor izvoare, confruntate cu lucrările semnate chiar de Ion Mihai Pacepa, necesită un amplu efort critic pentru istoric, din cauză că în ele se utilizează strategia clasică, deosebit de eficace, a împletirii unor jumătăţi de adevăr cu falsuri şi fantezii personale. Referiri la activitatea fostului adjunct al şefului spionajului românesc până la defectare se fac în mai multe lucrări care au apărut România având drept subiect principal sau colateral trădarea lui I.M. Pacepa. Practic, orice carte scrisă pe tema serviciilor de informaţii abordează acest subiect. O asemenea lucrare, bazată pe documente de arhivă, este cea semnată de Mihai Pelin şi intitulată „Culisele spionajului românesc“. D.I.E. 1955-1980. Stilul jurnalistic adoptat în scrierea cărţii, datorită formaţiei autorului, o face accesibilă nu însăşi riguroasă, deşi autorul a avut privilegiul de a naviga nestingherit mai mulţi ani prin arhivele Securităţii. Ion Mihai Pacepa s-a născut în Bucureşti la 28 octombrie 1928 într-o familie relativ înstărită, tatăl său fiind de origine cehă. A urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială din Bucureşti, fiind încadrat în Securitate cu puţin timp înainte de absolvire, la recomandarea organizaţiei UTM, în 1951, ca sublocotenent. Devine apoi şef serviciu în Direcţia a IV-a (Contrasabotaj) a Securităţii, datorită îndeplinirii cu succes a unor misiuni la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Odată cu mutarea sa în Direcţia I (1 ianuarie 1956) a avut o ascensiune rapidă, fiind numit şef adjunct al grupului operativ din cadrul Biroului Comercial Român din Republica Federală Germania (1956-1959), deţinând practic funcţia de şef al rezidenţei de spionaj a României în RFG. Este rechemat în ţară şi numit mai întâi locţiitor şef serviciu, iar după un an, şef al structurii care se ocupa cu procurarea de tehnologie avansată din Occident (compartimentul TS şi apoi direcţia Ştiinţă-Dezvoltare – SD). În 1963, deja colonel, este numit adjunct al şefului DGIE, pentru ca în 1967 să fie avansat general-maior. Cinci ani mai târziu, este numit secretar de stat la Consiliul Securităţii Statului şi prim-adjunct al şefului DIE. În 1974, este din nou avansat, la gradul de general-locotenent, Ion Mihai Pacepa fiind cotat ca potenţial succesor al lui Nicolae Doicaru la conducerea DIE. La şefia spionajului avea să fie, însă, instalat, în martie 1978, un general din Colegiul MI, Alexandru Dănescu, care nu avea nicio tangenţă cu munca operativă şi, cu atât mai puţin, cu cea de informaţii externe. Aceste schimbări ar putea constitui, între altele, un posibil motiv al defectării generalului Ion Mihai Pacepa (28 iulie 1978). Aflat în misiune în RFG, la finele lunii iulie 1978, Ion Mihai Pacepa ia legătura cu reprezentanţii CIA de la Ambasada americană de la Bonn şi solicită azil politic în Statele Unite.
Scenarii privind motivele şi momentul trădării
Pentru a cerceta condiţiile în care s-a produs actul trădării fostului adjunct al şefului DIE, la mijlocul lunii august 1978 a fost creată o comisie formată din generalii Iulian Vlad şi Emil Macri şi doi colonei – Vasile Gheorghe şi Ion Moţ. Această comisie şi-a desfăşurat activitatea până în primăvara anului 1980, audiind peste 500 de ofiţeri care, prin activitatea lor, au avut tangenţă sau au activat în spionajul românesc între 1956-1978. În cele peste 2500 de rapoarte, numărând mai bine de 10.000 de pagini, sunt prezentate, în amănunt, o serie de operaţiuni ale DIE, executate cu sau fără aprobarea organelor de partid. De asemenea, din declaraţiile celor audiaţi de comisie reiese faptul că, timp de mai bine de un deceniu, I.M. Pacepa şi Nicolae Doicaru au deturnat DIE de la obiectivele sale – ceea ce nu este regretabil până la un punct – proliferând corupţia în rândul structurilor de comandă, al unor înalte oficialităţi de partid şi de stat, compromiţând, totodată, o bună parte a diplomaţiei româneşti. Din momentul în care pentru oficialităţile de la Bucureşti a fost clar că I.M. Pacepa nu este nici răpit şi nici asasinat în RFG, ci era vorba de o fugă la inamic, a început judecarea în lipsă a generalului, iar la 17 august 1978 Secţia Militară a Tribunalului Suprem l-a condamnat pentru „trădare prin ajutarea unor puteri străine, transmiterea unor secrete de stat, dezertare şi pentru refuzul de a se înapoia în ţară“. Magistraţii au hotărât atunci condamnarea la moarte a generalului, degradarea militară şi confiscarea tuturor bunurilor acestuia. În prezent, generalul este repus în toate drepturile militare şi civile, averea urmează să i se restituie, iar pensia aferentă întregii perioade se recalculează. În acest context, au fost exprimate opinii conform cărora trădătorilor români din epoca Războiului Rece trebuie li se spună simplu şi definitiv că ei nu au trădat un regim politic, care de altfel s-a şi dovedit trecător, ci au trădat România, poporul român şi interesele sale. În spatele unor asemenea afirmaţii se ascund întrebări mai grave şi profunde pe care şi le pun foştii ofiţeri de informaţii externe: dacă Ion Mihai Pacepa este erou, atunci noi, cei care am îndurat consecinţele actului său „eroic“, ce suntem? Şi întrebările nu se opresc aici.
Pacepa, instrument şi produs politic al comunismului
Generalul a trădat un regim politic al cărui instrument şi produs a fost. El a funcţionat în cadrul structurilor de informaţii timp de 27 de ani, parcurgând ierarhia militară de la gradul de sublocotenent până la cel de general şi având o contribuţie însemnată la toate marile acţiuni de spionaj ale DIE până în 1978, de pe urma acestora beneficiind economia românească (îndeosebi industria chimică). Atât prin intermediul spionajului industrial, cât şi prin aducerea de valută în ţară prin diferite mijloace, inclusiv prin taxarea celor care voiau să emigreze în Israel sau în RFG, regimului politic din acea vreme i-a fost asigurată, între altele şi prin aceste contribuţii, supravieţuirea şi chiar prosperitatea pentru aproape un deceniu. Generalul a participat la organizarea şi la reuşita mai multor vizite ale cuplului prezidenţial, dar şi la recuperarea din străinătate a unor bunuri din patrimoniul naţional. Îi sunt recunoscute faptele atât în documentele de arhivă, cât şi în memorialistica unor generali. În toate aceste cazuri şi în multe altele, iniţiativa nu a pornit numai de la „conducătorul suprem“ (aşa cum susţine Ion Mihai Pacepa în cărţile sale), ci şi de la cei doi „aşi“ ai spionajului românesc, Nicolae Doicaru şi generalul defector, afirma in concluzie cercetatorul CNSAS Liviu Taranu (foto). (va urma) „Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VII) Curentul – joi, 23 iulie 2009
„Curva“ Pacepa – afacerea trădării (VI) Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, cånd se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduririi“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. Cum îl punctează foştii săi colegi vom vedea în cele ce urmează… (G. Roncea)
Minciunile pacepiste din Orizonturile dezinformării
Un „superagent FBI“, pe numele său Wayne A. Barnes, se lăuda într-un cotidian central din iulie 2008 că „timp de 29 de ani s-a ocupat de contra-informaţiile FBI pentru România şi Uniunea Sovietică“ şi că, în această calitate, printr-o bravă misiune încredinţată, l-a întâmpinat, în ziua de 28 iulie 1978, la scara avionului militar C-131, pe baza aeriană prezidenţială Andrews din Washington, pe trădătorul român Ion Mihai Pacepa, ex-general şi fost adjunct al directorului DIE din anii ’70. După spusele „superagentului“, în astfel de situaţii „…în SUA, primul element care ne interesează este să aflăm sfera sa de cunoştinţe şi amploarea lor… asta se numeşte «knowledgeability» şi ne ajută să stabilim de ce experţi avem nevoie pentru a-i exploata şi evalua informaţiile… De regulă, un «debriefing», cum îl numim noi, durează între câteva săptămâni şi câteva luni. Doar că au trecut 30 de ani de atunci şi continui să aud noutăţi de la general“, spune, oarecum amuzat, agentul american. Îi spunem noi colegului american că tot ce „a avut a spune“ Pacepa, a spus în „Orizonturi roşii“. Iar dacă mai „spune“ ceva, este superfluu (sau mai degrabă, mincinos), acum când kilometri întregi de dosare (la unele din ele a lucrat şi el, este adevărat) se află „la dispoziţia“ oricui, adică a întregii opinii publice româneşti. În „Orizonturi roşii“, Pacepa se referă mai pe larg la „faimoasele operaţiuni TS“ ale serviciului de spionaj al României, iar prietenul lui, domnul Barnes, adaugă că acestea au avut ca scop „furtul de tehnologie militară şi civilă… cele mai complexe au fost însă acţiunile de influenţă“. Referirile, în acest context, la aşa-numita „clauză a naţiunii celei mai favorizate“, constând în posibilitatea acordării de credite avantajoase pentru România, l-au descalificat demult pe Pacepa în faţa românilor, pentru că aceştia au văzut cu ochii lor, au participat prin munca lor, la realizarea investiţiilor făcute cu respectivii bani. De altfel, domnul Barnes recunoaşte că acestea au „transformat România într-un monument“ (chiar dacă numai „pentru sine însuşi“, adică, vezi Doamne, pentru Ceauşescu). Pentru a „privatiza“ acest „monument ceauşist“ s-au înghesuit şi firme americane (Ford, Bechtel etc.)!
Spionajul – legitim doar pentru alţii?
Nu putem, însă, să nu amintim că astfel de acţiuni de „furt de tehnologie“ constituie o bună parte din „bijuteriile coroanei“ serviciilor de informaţii. O confirmă reputatul Alexandre de Marenches, fost şef al informativului Franţei: „Spionajul propriu-zis devine din ce în ce mai mult spionaj economic, industrial, ştiinţific… şi este foarte rentabil. Serviciile de informaţii descoperă astfel un procedeu folosit de o altă ţară. Dacă respectivul procedeu ar fi trebuit inventat şi pus la punct, s-ar fi cheltuit, poate, ani de muncă şi milioane de franci. Această formă de spionaj se poartă nu numai faţă de duşmani, ci, trebuie s-o spunem, şi între prieteni“. Şi, adăugăm noi, „afacerea Texas Instruments“ confirmă spusele contelui. Iar un agent tot de la FBI ne spune şi el: „la ordinul ofiţerului operativ, agenţii fură secretele, planurile, documentele, benzile informatice … de unde ei (ofiţerii n.r.) nu pot ajunge: în interiorul guvernelor sau al instituţiilor ştiinţifice secrete ale ţărilor lor“ (Robert Baer: „See no Evil“, Crown Publishers, New York, USA, 2001). Aşa încât, nimic extraordinar în „acţiunile serviciului de spionaj român în SUA!!!“. Dar Pacepa şi emulul său le prezintă ca şi cum ele ar fi fost inventate de „odioasa Securitate“, din care, cu mult profit personal, material şi moral, a făcut parte şi ex-generalul trădător. Tot minciună se numeşte şi acest mod de a prezenta lucrurile. Iar domnul Barnes o întăreşte, lăudându-se că acţiunea „Clauza“ „ne-a dat posibilitatea să cunoaştem şi să neutralizăm o bună parte a agenţilor de influenţă ai rezidenţei DIE“. Nu prea ne vine a crede, pentru că, dacă au neutralizat ceva, au făcut-o nu cu „ajutorul“ clauzei, ci cu ajutorul trădătorului Pacepa, care a „turnat“ ceva agenţi pe care el îi ştia, pentru că, până la trădare, coordonase „operaţiunile TS“ ale DIE. Iarăşi, minciunele…
De cine se teme Pacepa?
Cât despre „Orizonturi roşii“, ce să spunem? O fi vrut el, „generalul, să schimbe istoria … şi să-şi reabiliteze trecutul…“. Numai că istoria nu a schimbat-o el, iar trecutul său este reabilitat, eventual pentru cei cărora trădătorul le-a adus servicii, în niciun caz nu pentru români. Căci românii ştiu că cel ce scoate sabia la poporul său se numeşte simplu: trădător. Şi atunci, de cine se teme Pacepa? Răspuns: „Pacepa se află în continuare sub protecţia guvernului SUA, iar înfăţişarea şi vocea sa sunt clasificate şi azi strict secret. Autorităţile de specialitate i-au construit o nouă identitate. Asta a cerut imaginaţie, eforturi, timp şi bani. Acum generalul are o viaţă nouă, în care nimeni nu ştie dacă el a auzit măcar de România. Dacă ar apărea la TV sau ar vorbi la radio, prietenii şi vecinii vor realiza că el este, de fapt, generalul Pacepa. Asta ar constitui o încălcare flagrantă a normelor de securitate, precum şi distrugerea noii sale identităţi“. Deci, domnul general Pacepa se teme de prieteni şi de vecini!! Da, pentru că în România nu mai există „comunişti fanatici care vor să se răzbune pe general pentru gloria şi privilegiile pe care le-au pierdut din cauza lui“, cum afirmă domnul Barnes. „Din cauza lui“ nu nişte comunişti fanatici au pierdut ceva; au pierdut ceva acei foşti subordonaţi ai săi, anchetaţi şi hărţuiţi ca fiind „puii“ lui. Din nou, minciuni şi… minciunele… „Dar pericolul mare pentru general vine de la Răsărit“, ne spune colegul american, adică „din partea foştilor KGB-işti care conduc azi Rusia“, pentru că, vezi Doamne, „a expus detalii jenante“ într-o carte apărută în 2007 despre „relaţiile operative“ avute de KGB cu Lee Harvey Oswald, asasinul lui Kennedy. În legătură cu respectiva carte s-au emis deja păreri, chiar în SUA, că n-ar fi fost scrisă de Pacepa. De altfel, la vremea respectivă (începutul anilor ’60), Pacepa n-avea cum să cunoască astfel de „maşinaţiuni“ pentru că era… mic… în funcţie. Nu este, însă, exclus ca „maşinaţiuni“ să existe acum, în legătură cu respectiva carte, pentru a mai întârzia adevărul despre asasinarea lui John Kennedy. Alte … „adevăruri“ pacepiste, adică tot minciuni! (va urma)
Ion Cristoiu: “Nu sunt vandut nimanui!” de Lucia Ivănescu
-Domnule Ion Cristoiu, zilele trecute aţi apreciat că şansa de a rămâne din toamnă la Antene este de 1%. A mai crescut cumva acest procent? – Nu, chiar a scăzut. Acum este de zero la sută! Decizia este luată. La sfârşitul lui iulie pun punct emisiunilor pe care le am în contract. Apoi plec în concediu şi când revin nu voi mai avea nicio emisiune la Antene, sub contract. Asta nu înseamnă că dacă voi fi invitat la aceste posturi tv sau la altele voi refuza. Repet, prezenţa mea nu va mai fi condiţionată de vreun contract. – Din ’90, aţi tot schimbat publicaţii şi televiziuni, perioada cea mai longevivă, de vreo 5 ani, aţi petrecut-o în presa scrisă, la ”Evenimentul zilei”. Vă plictisiţi, intraţi în conflict cu mogulii sau, pur şi simplu, sunteţi o persoană mai hachiţoasă? – Da, poate toate trei la un loc, dar perioada cea mai lungă de la ”Evenimentul zilei” se explică prin faptul că simţeam că sunt dorit acolo de patronii de atunci ai ziarului. În ianuarie 1997, când am perceput anumite semne-căci nu mi-a spus nimeni că patronatul este incomodat de mine-, atunci am plecat. Aşa se explică într-un fel şi plecările mele de care vorbeaţi. Când simt anumite semne, nu că nu mai sunt dorit, ci că nu mai sunt preţuit-sunt sensibil la preţuirea celor din jur, a patronatului- atunci, plec. – Şi de această dată aţi avut sentimentul că nu mai sunteţi preţuit? – Da. Pentru mine semnalul clar, după regretabilul incident cu Mircea Badea, a fost faptul că nu m-a sunat nimeni din conducerea postului pentru a încerca o lămurire, o discuţie despre acest conflict. Am interpretat această atitudine ca şi cum a funcţionat un raţionament simplu: e mai bine dacă se supără el şi pleacă singur. Relaţiile mele cu trustul Intact sunt aparte, am fost singura vedetă de vârsta mea care a rămas acolo şi care a rezistat seducţiei financiare a postului Realitatea, unde s-au dus toţi liderii de opinie importanţi. Deşi seducţia financiară de care vorbeam a exercitat presiune asupra mea, am rămas la Intact, fiindcă mă simţeam bine. Viaţa mi-a demonstrat însă că nu m-am înşelat niciodată când am plecat aşa brusc, în urma unor conflicte omeneşti. Nici în cazul de faţă nu mă înşel. Raportez la starea de fapt. Relaţiile mele cu conducerea trustului erau mai aparte şi e greu de presupus că nimeni nu a ştiut de un scandal care ţinea pagina întâi a ziarelor. E mai bine să plec, înainte ca armatele să strângă rândurile în perspectiva campaniei prezidenţiale. La trustul Intact este o atmosferă anti Băsescu, ceea ce uneori mă deranjează şi vreau să merg undeva unde oamenii să nu mai aibă patimi nici pro, nici contra. – Am auzit oameni care spun că aţi renunţat la echidistanţă, trecând din tabăra verticalilor în cea a cocoşaţilor, din motive materiale. Ce le răspundeţi? – De 20 de ani de când fac gazetărie, nu-i mai socotesc pe cei dinainte de ’89, întotdeauna, publicul, confraţii, politicienii au încercat să găsească în spatele unor gesturi ale mele tot felul de interese meschine. Aş putea să fac o lungă listă a momentelor în care ”m-am vândut” cuiva, ba ţărăniştilor şi monarhiştilor, ba lui Emil Constantinescu, ba PSD-ului, ba comuniştilor… şi acum lui Traian Băsescu. Nu sunt vândut nimănui. Poate uneori anumite comportamente ale mele ca editorialist ţin, să spunem, şi de hachiţe. Problema este că atunci când sesizez că o personalitate publică este nedreptăţită, chiar dacă anterior am criticat-o, simt nevoia să-i iau apărarea. Am o reacţie automată la nedreptăţi. Am 61 de ani şi din punct de vedere material ce ar putea să-mi ofere mie un adversar ? Plecând de la Intact, am renunţat la două contracte care îmi aduceau o sumă de bani, deci nu sunt chiar aşa dornic de bani. La vârsta asta, ca să mă vând, cât ar trebui să mi se ofere? Şi ce să fac cu banii? Dacă mi-ar da însă talentul lui Cehov, să ştiţi că aş face un pact!. – Aţi declarat, acum câteva zile, că aţi primit un mesaj de la preşedintele Băsescu. Tot nu puteţi să dezvăluiţi această conversaţie? – Nu, nu pot. Dar dacă cineva ar vrea să facă o ipoteză ar putea presupune că a fost o discuţie între doi taţi de fete. Mă gândesc, de exemplu, că dacă fiica mea ar fi făcut gazetărie, asa cum fiica lui Traian Băsescu face politică, probabil că şi eu aş fi îndrumat-o şi aş fi fost foarte sensibil dacă toţi ceilalţi din presă ar fi scris că e o toantă. Deci, ca tată îl înţeleg pe preşedinte. – Spuneaţi într-un interviu că Traian Băsescu ”este tot mai singur şi mai hăituit, dar dacă îşi revine şi dă scatoalce” îl veţi critica din nou. – Câtă vreme a fost puternic, era un cor în presă în favoarea lui. La ora actuală mi se pare că este un cor împotriva lui. Este o situaţie dezechilibrată. Jurnaliştii care îi cântau în strună în 2005 şi 2006 se pregătesc să sară în altă barcă. Cel puţin acum, ca percepţie publică, Băsescu e în defensivă,… nu ştiu, s-ar putea să-şi revină. Dar la ora actuală, eu nu am niciun motiv să-l critic. S-o fac pentru trecut? Am scris cred vreo 200 de editoriale , pot să scot un volum cu ele. Criticile mele la adresa lui s-au epuizat. Şi rămân la ideea că acum există un dezechilibru în atitudinea anti Băsescu, aşa cum până nu demult era în atitudinea pro. Şi m-am gândit să nu fac parte din corul uriaş al întregii prese anti Băsescu, aşa cum în trecut n-am vrut să fiu în uriaşul cor pro Băsescu. – Din toamnă, unde veţi fi ? La o ambasadă, la TVR sau la B1-TV ? – Contrar zvonurilor, de 20 de ani, niciun partid nu mi-a propus TVR. Orice politician inteligent îşi dă seama că dacă aş fi director la televiziunea publică ar avea mari probleme cu mine.Probleme de nesupunere. Apoi, ar trebui să fiu nebun să accept, pentru că eu nu pot conduce decât dictatorial, desigur, în sensul bun al cuvântului.Adică să ţin în mână postul, să-l coordonez, să-l controlez, asa cum am făcut la toate gazetele pe care le-am condus. Pentru un om care vrea să facă minimă gazetărie, postura de director la TVR este o catastrofă. Imaginaţi-vă că o fătucă agramată spune ceva pe post şi dacă i-aş face observaţie, presupun că se va duce imediat la Sindicat şi mă va toca în toată presa că am atentat la libertatea de exprimare etc, etc. Nu, la Televiziunea Română n-ai cum să faci meserie, fiindcă ”libertatea presei”, de exemplu, este unul din pretextele multor analfabeţi pentru a se proteja de criticile pe care le merită vizavi de greşelile lor profesionale. Să fie clar, libertatea presei se opreşte acolo unde începe analfabetismul şi incompetenţa profesională! Ar fi o nebunie să accept, n-am altceva de făcut? Iar în diplomaţie chiar n-aş fi bun, m-ar copleşi protocolul, iar despre B1, nici vorbă. Ce m-ar salva pe mine acum, ar fi ca toate trusturile de presă, la un ison, să spună că nu mai au nevoie de Ion Cristoiu, să decidă să mă boicoteze, căci eu nu rezist la rugăminţile de a scrie sau de a veni într-o emisiune. Ar fi momentul benefic al vieţii mele. Mi-aş spune, n-am ce face, asta e, şi aş sta în bibliotecă, m-aş simţi ostracizat, dar aş scrie proză. – Care mai este astăzi condiţia presei în România? – Catastrofală, din două motive. Sunt prea multe ziare şi televiziuni, mai numeroase ca niciodată, şi cu rare excepţii, patronii trusturilor n-au investit în presă, ca să facă afaceri chiar cu presa. Cei mai mulţi şi-au făcut ziarele, televiziunile fie ca să obţină bani din altă parte, fie să aibă putere politică. În aceste condiţii, campaniile de presă nu se mai supun tirajului şi ratingului. Spre deosebire de generaţia anilor ’90, când noi îmbogăţeam patronii, fiindcă făceam ziare de tiraj, la ora actuală trusturile de presă trăiesc din banii proprietarilor lor. Şi, mi se pare firesc ca la un moment dat să vină aceştia şi să spună: îmi pare rău, dau bani din buzunar şi tu vrei să fii independent? Când va fi un trust care va trăi numai din tiraj sau din rating, probabil că atunci şi patronul va fi atent cu vedetele, cu temele abordate, ca să nu contrarieze telespectatorul sau cititorul. – Ce ipostază vă este mai aproape de suflet: cea de jurnalist, de analist politic, de scriitor sau de istoric? – Îmi place să fiu scriitor, fiindcă mă iluzionez că rămâme ceva după mine. Să fie măcar iluzia că ai aruncat o sticlă cu apă în oceanul eternităţii şi poate cineva o găseşte. Ca ziarist, nu rămâne nimic după tine. Dacă întrebaţi ce a scris Cristoiu în ’90, cu excepţia oamenilor serioşi, nimeni nu mai ştie. Cu gazetăria nu rămâi în posteritate. Sunt scriitor şi cu document la mână, (n.r-membru al Uniunii Scriitorilor) pentru că adversarii mei, când vor să mă minimalizeze ca scriitor, spun că sunt un excelent jurnalist şi, când vor să mă minimalizeze ca jurnalist, spun că sunt un excelent scriitor. – Ca membru al Uniunii Scriitorilor, ce planuri literare aveţi pentru acest an? -Sunt la a patra formă a unei cărţi de proză satirică, “Veselia generală”, care spune totul despre lumea românească, o lume lovită de veselie. Fragmente din ea, public în Independent. Am ajuns la 400 de pagini, dar ambiţia mea este să mă opresc la vreo 600, deoarece pe oameni îi impresionează mărimea unei cărţi… măcar să se spună, a scris o carte mare, groasă! Acum, serios vorbind, fiind un volum satiric, de fiecare dată când îl stilizez mai adaug, deşi, D.R. Popescu –la o întâlnire la Biblioteca Academiei-mi-a spus sfatul lui de scriitor şi mai bătrân decât mine, că trebuie să pun punct odată, că altfel n-o mai termin. Sper să fie o carte satirică mai spre Gogol decât spre Caragiale, pe care eu, de altfel, nu-l consider un mare satiric. Până la prezidenţiale, va fi în librării. Apoi, mai sunt cele vreo trei volume de călătorii pe care le am în lucru. Greul nu e scrisul, ci prelucratul textului. Am planuri mari ca scriitor, însă am nenorocul că presa liberă nu este interzisă şi trebuie să pierd foarte mult timp cu gazetăria. – Unde plecaţi în vacanţă? – În Franţa, mai precis în Bretagnia, o zonă de care sunt pasionat. Am fost prin anii ’70 acolo, ca student sărac, în tabără. Apoi merg vreo zece zile la Găgeşti, lipsit de orice griji în materie de televiziuni, căci de 4 ani încoace era un coşmar, în fiecare duminică seara eram la emisiune. De la 1 septembrie voi fi din nou în spaţiul nostru mediatic românesc. Sursa:Independent UPDATE Vezi siun nou interviu cu Cristoiu despre Basescu in Adevarul – inclusiv VIDEO
Domnule Presedinte, Cel mai dramatic moment din istoria Romaniei de dupa 1990 a fost, fara inndoiala, cel in care dl Emil Constantinescu a renuntat sa candideze pentru un al doilea mandat prezidential, declarandu-se invins de Securitate. Intr-o tara care nu astepta decat eliberarea de sinistrele umbre ale trecutului, nimic nu putea fi mai dureros, mai devastator, decat victoria acestor umbre proclamata tocmai de cel care se angajase sa le combata. Nu am nevoie, cred, sa va reamintesc ca o natiune care isi pierde sperantele nu mai traieste, ci agonizeaza steril. Dupa 2004, in incredulitatea si adversitatea aproape generala, ati reusit sa readuceti in spiritul romanilor convingerea ca adevarul si justitia sunt inca – totusi – posibile.
Ati cerut transferul arhivelor Securitatii catre CNSAS, ati cerut deschiderea acestor arhive, ati condamnat, de la inaltimea tribunei Parlamentului, regimul comunist. Multi au fost cei care, dupa atatea deziluzii, dupa atatea minciuni, au crezut in angajamentul Dumneavoastra. Si multi au fost cei care si-au spus ca Traian Basescu era pe punctul sa invinga acolo unde Emil Constantinescu fusese infrant. Scorul pe care l-ati obtinut la referendumul din mai 2007 se datoreaza in foarte mare masura acestei iluzii.
Joi, 07 August 2008 Presedintele Institutului Cultural Roman, Horia Roman Patapievici, a dat explicatii non-conformiste legate de scandalul declansat de controversata expozitie ICR de la New York. Patapievici a explicat ca arta nu inseamna patrimoniu, ca un ponei roz insemnat cu zvastica nu reprezinta antisemitism si ca Moise care ii ofera lui David un falus este un simbol de adanca profunzime.
“Toate acuzatiile care au fost facute sunt riguros false si nu au nicio baza. Institutul Cultural Roman isi propune sa exporte cultura romana, dar nu imbratiseaza doar anumite formule estetice. Asta a starnit indignarea celor care nu vad cultura romana dincolo de patrimoniu. Ei daca nu vad Blaga sau manastirile din Moldova cred ca e un atac la cultura romana”, a motivat Patapievici, in debutul discursului sau. Presedintele ICR a trecut apoi la explicatii “aplicate” si le-a oferit celor prezenti talcul ascuns al operelor de arta prezentate la New York.
“Cristian Neagoe, baga-mi poneiul”, i-a cerut pentru inceput Patapievici purtatorului de cuvant al ICR, acuzat de indecenta intr-un alt scandal izbucnit joi. Dupa ce imaginea buclucasului ponei roz, insemnat cu zvastica, a aparut pe ecran, Horia Roman Patapievici a explicat ca acest simbol nu este interzis in Statele Unite, cu exceptia cazurilor in care este desenat pe sinagogi sau pe casele evreilor. “Or, poneiul asta nu e nici sinagoga, nici casa unui evreu”, a adaugat seful ICR.”Nu poti sa spui ca ‘expozitia asta e nasoala ca nu-mi place mie’. Te faci de ras. Atunci spui ‘e nasoala ca e xenofoba’. Dar nu exista nicio baza pentru asta”, a adaugat el. Patapievici si-a continuat expunerea cu o explicatie a unei lucrari de arta prezentata de ICR la New York ca fiind reprezentativa pentru cultura romaneasca.
Astfel, scriitorul a dezvaluit ca tabloul cu Moise, care ii ofera lui David un falus si primeste steaua in schimb, are semnificatii ascunse, dar nu antisemite.”Se vede, clar, cum Moise ii daruieste un falus lui David. Identificati-l pe David! Identificati falusul! Identificati-l pe Moise. Tabloul are semnificatii ascunse”, a continuat scriitorul.”Falusul este o cheie, care cauta sa penetreze o iala, care e sexul feminin. Mai pe romaneste, Moise ii spune lui David ca vor sa faca sex. Suntem in zona patologicului”, a incheiat Patapievici.
El a amintit in final si despre caricatura sa care a circulat in presa dupa declansarea acestui scandal: “Imaginea mea in chip de falus.. eu cu mustata lui Hitler… e incredibil”, a subliniat Patapievici. Sursa: Ziare.com
Comentariile unor cititori avizati, postate la articolul “Decesul intelectualilor” (titlul lasa de dorit: poate “Decesul intelectualilor rosii”):
Doctorate imaginare
Walter K., Berlin,
Sambata, 2 August 2008, 13:02
Sa-ti inventezi doctorate se pare ca a devenit o boala romaneasca! Pe site-ul Wissenschaftskolleg din Berlin, unde Patapievici declara ca are titlul de doctor, el este prezentat ca “Andrew W. Mellon Fellow.” Citind mai la vale, aflam ca titlul de doctor e o conditie necesara pentru a putea candida pentru acest tip de bursa: “Eligible to apply are young researchers from the Czech Republic, Slovakia, Hungary, Poland, Romania, Bulgaria, and the Baltics (Estonia, Latvia, Lithuania) who work in the humanities or social sciences. Candidates should have completed their doctorate.” Detalii: https://www.wiko-berlin.de/index.php?id=72&=1 Deci, Patapievici a mintit cu buna stiinta atunci cand si-a depus candidatura. Altfel nu numai ca nu lua bursa, dar nici nu avea dreptul sa candize! Banuiesc ca Patapievici datoreaza institutiei din Berlin nu doar scuze, ci si cateva mii de Euro. E uluitor cate le mai poate trece prin cap moralistilor romani!
Cazul Patapievici
Petre Sirbu,
Vineri, 1 August 2008, 22:43
1.Timp de aproape doua decenii dl Patapievici si-a construit imaginea publica bazandu-se sistematic (obsesiv, s-ar putea spune) pe doua principii: un moralism radical si un anticomunism la fel de radical. Cu asta a impresionat, prin asta a atras atentia cititorilor, cu asta ne-a asurzit. Nu prin articolele dumnealui de fizica (daca a scris vreodata asa ceva), nu prin cine stie ce cugetari filosofice care-ti taie rafluflarea, ci prin intransigenta pozitiilor morale pe care le-a luat. Or, atunci cand esti un moralist radical ca dl Patapievici, trebuie sa ai decenta sa mergi pana la capat: daca un prieten face ceea ce, de ani de zile, spui ca nu trebuie sa faci, acel prieten nu-ti mai poate fi prieten. (Sau cel putin, nu in public.) Daca era sa-l credem pe dl Patapievici, lucrul cel mai urat pe care-l putea face cineva e sa-si toarne semenii. Or, iata-l acum pe dl Patapievici incercand sa justifice tocmai ceea ce ani de-a zile ne-a spus ca e absolut nejustificabil.
2. Se tot spune ca Sorin Antohi, chiar daca a fost turnator, e un mare specialist, un profesor admirabil. Totusi, oricat de multa carte ar sti, acest om a fraudat ani de zile sistemul academic, a mintit cu seninatate ca are un doctorat pe care nu l-a obtinut niciodata. Facand asta, SA a aratat ca nu da doi bani pe toata chestia asta universitara. Facand ceea ce a facut si-a aratat dispretul profund fata de lumea universitara si toate regulile ei. In orice tara normala, asa ceva l-ar fi descalificat definitiv pe SA ca figura academica. Definitiv! Mai putin in Romania, unde ICR-ul il scoate acum in fata ca pe un mare universitar roman. Nu e oare indecent sa faci asa ceva?!
3. Probabil insa ca n-ar trebuie sa ne mire faptul ca pentru dl. Patapievici astfel de lucruri nu conteza. El insusi isi aroga un doctorat in istoria stiintei pe care insa, din cate se pare, nu l-a obtinut niciodata.
Ma intreb ce-o sa mai inventeze acum domnul Horatiu Pepine ot DW, din pozitia sa de presuletz in Aleea Alexandru? Si cei doi comentatori ai Observatorului cultural or fi “securisti”, “comunisti”, “extremisti”. A, am gasit: stiti de ce e criticat “saracu’ Pata” (sau Roni, cum preferati)? Acum m-am prins: pentru ca a semnat “Apelul intelectualilor” pentru Basescu, tovarasi!.. Ha, ha, ha!
August 3rd, 2010 
VR 
Posted in 
Tags: 
