Nesimţire cu fason – Radu Calin Cristea, directorul inchipuit (*) Autor: Grigore Cartianu Data: 10 iulie 2009
„Publicul e dobitoc!“, a decretat Radu Calin Cristea, pana nu demult director al Muzeului National al Literaturii Romane, găsind explicaţia pustietăţii în care e cufundată instituţia.
„Eu mă îndoiesc că o să pot să găsesc un program ca să-i aduc de la şaibă la muzeu pe majoritatea bucureştenilor, care sunt prima generaţie de ţărani la bloc, si se mai cred si “ecrivani“ la ziar“ a elucubrat şi Marius Paunita, directorul Directiei Cultura din cadrul Primăriei Capitalei. Amândoi au fost răsplătiţi cu priviri galeşe de către ex-directorul muzeului mort din buricul Bucurestiului, Radu Calin Cristea, inca un fel de coleg de-al meu la rubrica de comentarii a Adevarului. Instalat ilegal de IT Morar, Patapievici si Mihaies si implicat in uriase deturnari de fonduri publice, Cristea – acest Iacob Ritzi al pseudo-literaturii romane – a fost acoperit pana acum de purtatorul unui nume mult prea mare pentru capul sau, ministrul Culturii, Paleologu cel mic.
Vă daţi seama în ce ţară trăim? Şi cui plătim noi leafă lună de lună? Aveţi idee câte mediocrităţi obraznice poartă nădragi de director ori fustă de şef de secţie, ca si la noi? Nu, nu e vorba despre studiile ori cultura generală ale unor cetăţeni precum Radu Calin Cristea şi Marius Paunita. Sau de pilele sectei intelectualilor. S-ar putea să fie oameni duşi la şcoală, şi cu diplome pe deasupra, ca sa nu mai vorbim de “girul“ lui Plesu. Asta nu-i face însă mai puţin mediocri în privinţa gândirii, a mentalităţii, a logicii, decat mine!
Dacă-l învii pe Ierunca şi-l instalezi director la Muzeul Literaturii, s-ar putea să fie un dezastru managerial. Sau nu.
Aşa şi cu muşteriii noştri: or fi buni (sau nu) în altă parte, dar actualele lor dregătorii sunt peste puterile lor. Pur şi simplu, habar n-au ce trebuie să facă pentru a da viaţă unui mare muzeu intrat în hibernare şi unei construcţii monumentale. A transforma Muzeul Literaturii într-o clădire ostilă, rece şi ermetică este o crimă la adresa culturii bucureştene. Iar a-i jigni pe cetăţenii Capitalei, când evidentă e doar propria-ţi neputinţă, este o vulgaritate de netolerat! Sunt aceiaşi cetăţeni care – aşa „dobitoci“ sau „ţărani“ cum îi numiţi voi, eminenţe obscure şi arogante! – vă plătesc salariile, din taxe şi impozite, ca să-i jigniţi pe banii lor.
Cancerul e general: în loc să-i trimită la prăşit pe mormolocii de la muzeu, lefegiii din Primărie le premiază dulcea lenevie. Apoi, fac front comun împotriva bucureştenilor. Aşa nemernicie e greu de suportat! Dar se pare că pe primarul Oprescu, „patronul“ acestor lefegii, nu-l deranjează câtuşi de puţin. Aşa cum nu i-a deranjat nici pe cei de dinaintea lui…
La jumatatea lunii trecute, ziaristul specializat pe media la Adevarul, Catalin Cocos, a inceput sa fie hartuit de conducere intr-un mod ce-i aminteste si lui, si mie, de anii ’90 ai fostei Scantei. Pentru ca a refuzat sa atace in stilul guzganului de stadioane Cartianu (care i-a speriat unui prieten motanu’) i-au luat calculatorul, apoi i-au mutat si biroul (de fapt l-au pus la altul, mai mic) iar colegilor din redactie le-au blocat accesul la site-urile care relatau aberatia, dupa modelul bolsevicilor de la Chisinau. Cu toate acestea, rezista eroic. Cazul sau a fost preluat de MediaSind. Vedeti relatarile sale tragi-comice mai jos. Acum, aflu ca externista Luminita Bogdan, o ziarista de prima mana, cu care am fost si la Chisinau si la Kiev, a fost pusa in situatia de a-si da demisia, dupa ce troika Cornateanu-Cartianu-Ciocazanu (ce nume!…) au comis un abuz incalificabil asupra ei, care ar fi considerat de domeniul absurdului pana si pe vremea comunistilor: ca pedeapsa pentru plata transmisiilor sale de la Chisinau i-au confiscat salariul! Asta dupa ce a scapat pe cont propriu – fara nici un ajutor din partea redactiei – de hoardele militienesti ale lui Voronin! Va vine sa credeti? Fellini, Kafka, Ionesco puteau sa ia lectii de la “ecrivanii” astia de la botul pompei lui Patriciu. Reporter Virtual.ro relateaza: Adevărul continuă seria de mizerii: “Timp de doi ani, Luminitia Bogdan a fost redactor la sectia externe a ziarului Adevarul, gazeta de la care a plecat prin demisie dupa o istorie incredibila. Povestea e scurta: in perioada 2-10 aprilie, Luminita, un ziarist cu 10 ani de experienta, a fost trimisa la Chisinau pentru a transmite despre evenimentele din capitala Republicii Moldova, cele legate de alegeri si protestele pornite pe 6 aprilie. La intoarcere a avut surpriza ca leafa din luna mai sa nu-i mai intre pe card. Nedumerirea i-a fost spulberata de Grigore Cartianu, redactorul sef, Razvan Cornateanu, directorul general, si Adrian Halpert, directorul editorial. Din informatiile mele, acestia i-au reprosat ca a folosit in exces modemul de Orange si ca urmare trebuie sa achite 100 de milioane de lei vechi, factura pentru internet. Ziarista a ramas siderata, la fel ca ai sai colegi, care stiu povestea in amanunt. Dupa replica ei ca a trimis 80 de poze, pe care le-a facut tot ea, cu toate ca nu este fotoreporter, si texte pentru Adevarul si Adevarul de seara, sefii au meditat si au ajuns la concluzia ca trebuie sa-i imputa ”doar” vreo 50 de milioane. Astfel, Luminita Bogdan n-a mai primit leafa pentru mai, dar i s-a facut promisiunea ca i se va retine inca 50% pe urmatoarele doua luni. Fara probleme de coloana, jurnalista si-a depus demisia pe 3 iunie. Acum asteapta raspuns la diverse interviuri si la intrebarea: “cum e posibil asa ceva?””, mai spune Reporterul Virtual. Situatia este mai complexa: Luminita a fost chemata intai la raport de cei trei-in-unu (cred ca trebuie adaugat si Ciocazanu). I s-a trantit direct in fata ca i se va retine o suma de 100 de milioane, desi nu i-au produs nici o dovada ca acesta ar fi fost, cu adevarat costul transmisiilor, conform unui desfasurator. Apoi, chiar daca ar fi fost aceasta suma, jurnalista si-a riscat, la propriu, viata, in acele zile zbuciumate de la Chisinau, soldate cu cel putin trei morti (oficial) si sute de raniti si arestati, iar ziaristi de la noi, dupa cum poate va aduceti aminte au fost urmariti agasant si, pana la urma, expulzati de securistii lui Voronin. In loc sa fie premiata pentru curajul si profesionalismul sau de la Chisinau, tanara mamica ajunge la Bucuresti pentru a fi agresata, fara probe, de troika pupincuristilor de Casa Scanteii. Oare s-a suparat pe relatarile ei vreun miliardar kaghebist fost prim-ministru in RM, nascut in satul Pirjolteni, raionul Calarasi?! Dupa prima agresiune, psiho-verbala, ziarista, inca nelamurita daca nu este supusa cumva vreunui joc pervers de societate comunistoida, a fost adusa din nou in fata deont-ologilor, cu somatia ca trebuie sa semneze o hartie prin care isi asuma plata transmisiilor de la Chisinau. La refuzul acesteia categoric, au inceput amenintarile, urmate, apoi, de demisia sa demna si de sesizarea unei avocate, de renume. Ca si in privinta abuzului sub forma continua asupra lui Catalin Cocos, si acest caz a fost preluat, cu promptitudine, de Mediasind. Va voi tine la curent cu evolutia lor, chiar de la sursa: Cristi Godinac, presedintele Federatiei Romane a Jurnalistilor MediaSind, afiliata la Federatia Europeana si Internationala a Jurnalistilor. Iata aici si povestea fantastica a lui Catalin, relatata pe media-blogul sau: 17 iunie 2009 Jurnal de război
Azi am lucrat “wireless”. Am ajuns dimineaţă la redacţie şi am constatat cu stupoare că Adevărul s-a întors prin anul 1990. Cel puţin în ceea ce mă priveşte. Nu mai aveam computer! Mi-a fost luat, deşi semnasem pentru el. Fără vreo hârtie oficială, fără lămuriri. Am mers la IT, ştiind că ei se ocupă cu mutatul calculatoarelor. Băieţii au ridicat din umeri de parcă au fost la cules de panseluţe de aseară (când încă mai aveam calculator) şi până azi dimineaţă. O umbră de lămuriri, atât am primit. Să merg să vorbesc cu Adrian Halpert. Am mers la secretariat la el, dar nu era. Azi nu l-am văzut pe la lucru. Şi mâine este o zi, nu?
16 iunie 2009 La comemorare
UPDATE: Începând de azi, blogul meu nu mai poate fi accesat de pe calculatoarele de la Adevărul. Ăsta este semn că i-a deranjat postarea de mai jos. Mie faza asta penibilă îmi aminteşte de actele de cenzură de genul Chisinau. Ce mare minciună a devenit Adevărul! UPDATE 2: De vreo două zile este blocat accesul şi pe blogul lui Tiberiu Lovin, iar de azi am înţeles că este oprit accesul la toate blogurile de pe platforma blogspot, nu doar la al meu. De obicei, când trece o anumită perioadă de când faci ceva, te-ai mutat undeva sau lucrezi într-un anumit loc, serbezi sau marchezi momentul într-un mod. Şi eu fac la fel. Doar că nu serbez ci comemorez. Comemorez un an de când lucrez la Adevărul. Am avut şi momente foarte bune, dar acestea sunt umbrite de cele din prezent. Cineva din conducerea editorială îmi spunea că în presă se reţin numai lucrurile rele pe care le faci, nu şi cele bune. Mai pe scurt: nu ne interesează ce faci bine, te sancţionăm pentru ce faci rău. “Sutem incorecţi, dar asta este.” În urmă cu un an scriam asta. Acum nici nu îmi mai vine să scriu. S-au strâns atâtea nemulţumiri, atâtea mizerii din partea managementului „celui mai vândut ziar de calitate” şi din partea unora dintre colegi, încât nici nu îmi mai vine să mă gândesc. Merg în fiecare dimineaţă la lucru cu sentimentul pe care-l aveam când se termina permisia şi mă întorceam în unitate. Incredibil! Chiar nu credeam că voi trăi vreodată un sentiment atât de urât referitor la job. Mai ales că fac o meserie care îmi place enorm, pentru care mi-am lăsat familia, prietenii, oraşul, viaţa. În primele trei luni de Adevărul, unii colegi îmi spuneau doar strictul necesar: „bună” şi câteva cuvinte referitoare la job. Ulterior, am aflat că e în tradiţia lor să se poarte mizerabil cu noii veniţi şi că cineva mă f…tea doar pentru că putea, fără un motiv real. Deh, „oameni suntem, porci mâncăm” – este o vorbă de-a mea. Să depăşim momentul. Ultima perioadă la Adevărul este de povestit nepoţilor şi de învăţat să nu facă niciodată aşa. Vă imaginaţi că la „cel mai vândut ziar quality” eşti pus să scrii la comandă? Şi că dacă vrei să-ţi păstrezi coloana dreaptă eşti amendat. Am refuzat să mă bag în lăturile dintre Adevărul şi Intact şi am primit amendă!!! Da, la Adevărul, nu la Gardianul sau la cine ştie ce altă mizerie de ziar. Ei, din acel moment, a început circul. Manajerii nici măcar nu vor să îmi dea o copie a fiecărei sancţiuni, iar când au aflat că sunt membru sindical, au luat foc. Periodic, primesc câte o amendă ilegală sau avertisment neîntemeiat. Astea se strâng şi va veni ziua în care voi lovi eu. O voi face temeinic, vă asigur! Acum sunt personna non-grata în redacţie. Hehehe. Mi s-a schimbat subiectul de vreo două ori cu o oră înainte de termenul de predare a materialului, tocmai ca să mă pună în dificultate. M-am descurcat de fiecare dată şi graţie prietenilor care m-au ajutat cu ce a fost nevoie (merci, Cosmin). Mergem mai departe. Om vedea până când. Cert este că nu cedez şi că o să le arăt ce înseamnă să îmi facă toate mizeriile astea… Continuarea la https://catalink-mediablog.blogspot.com/
PS: Tot Catalin a descoperit cum se scrie/plagiaza la greu în presa românescă: Un reportaj de la Noaptea muzeelor 2008, care a aparut in Cotidianul, a fost copiat aproape cuvand cu cuvant de pe blogul sau. “Asta am scris eu pe blog, iar asta a scris Cotdianul. Nu seamănă textele izbitor?”, se intreaba autorul.
Cartianu, un deseu “cosmic” in coada unei stele cazatoare (stie el care), isi permite sa latre, de la dimensiunile sale de pechinez, la inaltimea unor romani. Pentru aducere aminte, republic un pamflet haios al lui Catalin Mihuleac despre acest personaj cavernos si cateva citate din “filosoful” de stadion Cartianu, “bataiosul” de ieri, pana si-a luat ratia salam de la Patriciu. Si promit ca revin cu radiografia sa, in marime naturala (sa aveti pregatita o lupa).
Cartianu mi-a înspăimântat motanu’
de Cătălin Mihuleac Bine că se mântuie campionatul europenesc de fotbal, că dacă mai dura un pic sigur mă asasinau comentatorii în direct, laolaltă cu ăia din tocşourile de după. Cred că dacă ar împrumuta, măcar din când în când, câte un almanah de la Andrei Gheorghe, comentatorii ar avea doar de câştigat şi nu şi-ar mai băga la cazne spectatorii. Ar afla astfel că nu se poate vorbi de “coregrafia tribunei”, decât dacă eventual spectatorii dansează “damen-tango”, fiindcă asta înseamnă coregrafie, “arta dansului”, nicidecum arta pancartelor spânzurate prin tribună; ar afla că “degringoladă” înseamnă prăbuşire, nicidecum derută, cum cred ei; ar afla în fine alte o mie de lucruri interesante, punând astfel bazele unei culturi personale onorabile. Odinioară, pentru a comenta meciuri de fotbal, se apela la profesionişti ai condeiului, capabili să răspundă cu efort lingvistic transpiraţiei jucătorilor din teren. Pe când acum, zadarnic asudă pe ecran Traian Ungureanu, că vine câte un comentator dur ca un fundaş, care ologeşte limba română de nu se vede. Aşa e Cartianu, jurnalist la prima generaţie cu pix, posesor al unui fond de cuvinte cuprinzând puţin peste 500 de bucăţi mari şi late. Deplângând neajunsul că Patriciu ori Vîntu nu-i virează fonduri lu’ Gregoar să-şi angajeze un logoped cu normă întreagă, am motive întemeiate să cred că singura lui legătură cu pixul e că-l foloseşte pentru a-şi stinge mâncărimile din ureche. În ce priveşte pasiunea sa nemărginită pentru cărţi, cu siguranţă că le întrebuinţează paginile febril în umblătoarea din sătucul oltenesc Dobriceni-Peştişani, de unde, din păcate pentru noi toţi, provine. Am acasă un motănel birmanez, pe nume Motty, care se ascunde sub pat, ori de câte ori Cartianu se exprimă la tembelizor, dezarticulat şi gutural ca o gorilă periferică. Să mă ierte gorila, n-am vrut să o jignesc! Cu ocazia campionatului europenesc în curs de mântuire, am văzut, într-unul din cele două ziare sportive care se expun la plajă pe şezlongurile tarabelor noastre, cel mai incredibil pleonasm posibil, care afirma, într-un titlu lucitor, că Mirel Rădoi şi-a “desfigurat faţa“. Ce norocos a fost Mirel Rădoi că nu şi-a desfigurat tibia, degetul mare de la picior sau fesa dreaptă! https://www.curentul.ro/
***
Am vazut ca si Tapa-laga intervine “civic” contra mogulilor Patriciu-Vantu-Voiculescu, pe HotNews. Si ma-ntreb si eu, ca prostul: stapanul lor, Plesu, de la cine-si primeste fisicul pentru Dilema Veche si prestatia jalnica de la Adevarul si Foreign Policy? Nu de la Patriciu-KazMunaiGas, adica Gazprom-KGB? Dar lui Patapievici, cine-i baga si lui fisicul, lunar, pentru futilele “Idei in dialog“? Nu cumva “Oligarhul” Vantu? Dar GheDeSeul, facut de Adi Nastase OMG de “utilitate publica”? De la cine si-a primit sediul la votul din Parlament (in unanimitate)? Nu de la 322?! Haoleo!!!
***
Pazea, ne da lectii Cartianu!
In aceeasi categorie de “deontologi” scandalagii care schimba macazul dupa presiunea jetului de sus iata ca intra si Cartianu, care a anuntat azi (17 martie 2008) ca devine redactor sef la “Adevarul“. Stiti care: “Adevarul” oligarhului Patriciu! Iata doar cateva din vechile citatele lui Cartianu despre noul lui patron si pompa lui, culese absolut la intamplare:
Ranjetul hienelor de Grigore Cartianu Evenimentul Zilei Miercuri, 14 februarie 2007
“Impotriva Monicai Macovei s-au coalizat ieri toti praduitorii tranzitiei – de la Iliescu la Vadim, de la Voiculescu la oamenii lui Patriciu.” “Aceeasi vajnica liberala avea toate motivele „doctrinare” sa voteze alaturi de gasca PSD-PRM-PC, dat fiind ca in trecut si-a facut plinul la pompa lui Patriciu. Cum care Patriciu? Cel care are ceva probleme cu justitia Monicai Macovei!” Un film de capa si spaga de Grigore Cartianu
“Intr-o tara guvernata cinstit, primul-ministru ar fi demisionat in aceeasi secunda cu ministrul prins la furat” . “Intr-un fel, parca am stat pe loc: starea de acum era si in toamna lui 2004. Va amintiti: Nastase, Mitrea, DIP, treburi, chestii, nenorociri… Iar acum, Tariceanu-von-Patriciu, Chiuariu-von-Fenechiu, Remes-von-Muresan, Rusanu-von-Morega… Pe scurt, o guvernare infecta, necinstita, insuportabila. Eu, unul, asa o simt. ”
Pazea, ne da lectii Iliescu! de Grigore Cartianu “Cum li s-o parea altoiul cu sistemul comunisto-securist, atat de bine reprezentat de Voiculescu? Ei, liberalii de rand, vor avea ultimul cuvant, pentru ca ei nu fac tranzactii pe conducta lui Patriciu, pe care se intalnesc – ce coincidenta! – si Tariceanu, si familia Voiculescu.” Si, cel mai deliroid, tinand cont de actuala situatie:
Lustratia presei de Grigore Cartianu Evenimentul Zilei Marţi, 11 aprilie 2006
“Vrem curatenie in clasa politica. Dar cu securistii din presa cum ramane? Incet-incet, mizeria iese la suprafata. Stenogramele discutiilor purtate de Dinu Patriciu cu tovarasii sai de haiducii, in cazul manipularii Bursei, limpezesc multe dintre misterele acestei afaceri. Si arunca in ridicol smiorcaielile unor personaje care fredonau aria nevinovatiei in fata aparatelor de filmat, pe scarile Parchetului General. (…) In plina domnie a lui Nastase a avut loc si “tunul de la Rompetrol”. Rosca Stanescu l-a sunat pe Patriciu ca sa afle ce si cum. Si a aflat: 200.000 de “coco”, repede, repede, “pentru ca e o tranzactie mare, speciala”. Pac, pac – s-a umflat contul!Dar cum s-a derulat tranzactia care l-a imbogatit pe Rosca Stanescu, la gramada cu alti tovarasi ai lui Patriciu? Ne lamureste brokerul insarcinat sa “faca treaba”, in dialogul sau telefonic cu magnatul petrolului: “Din pacate, am ceva probleme cu clientii deoarece nu am acceptat sa intre nimeni pana nu s-a finalizat operatiunea noastra”. Asadar, “operatiunea noastra”! Adica a lor. Miza justifica riscurile, caci… “S-au cam suparat cativa, dar asta e, ca nu era sa ne dam cu stangul in dreptul.” Replica lui Patriciu e graitoare: “Asta e! Bine. La revedere!”.Asta e! Un “grup de interese”, in complicitate cu oficiali ai Bursei, blocheaza accesul la tranzactionarea de actiuni pentru cei care nu sunt “de-ai nostri”. Din grup face parte si un director de ziar. Intrebare: mai poate crede cineva o iota din ceea ce publica respectivul ziar? Sa spunem ca apare o informatie despre Rompetrol, despre Patriciu, despre Verestoy ori alti profitori ai schemei. Va scrie “Ziua” adevarul? Sa fim seriosi: interesul lui Rosca Stanescu este sa prezinte lucrurile asa cum ii convine lui, nu cum sunt in realitate.Iata de ce avem nevoie de o lege a lustratiei si in presa! Cititorii au dreptul sa fie informati corect, nu in functie de interesele rosca-stanestilor de prin redactii! Informarea e una, intoxicarea e alta! Iar experienta demonstreaza ca de la intoxicare la santaj mai e doar un pas. Unul pe care camatarii si spoitorii presei il fac voiniceste.” HA, HA, HA!!!
Fraţii mei, acum eu nu vă vorbesc ca un mare erou, ci mă rog lui Dumnezeu să mă întărească în lupta mea de a rămâne ortodox. Dar în ceea ce mă priveşte, eu aşa gândesc, sub nici un chip nu am de gând să cedez. Ferească Dumnezeu! Am trăit şi continuăm să trăim în vremuri apostolice. Adevărul rămâne acolo unde n-ai cedat. Dacă unul singur ţine adevărul, acolo e Biserica. Ortodoxia va supravieţui prin el! Pentru că, dragii mei, dacă ar fi vorba să comparăm cele de aici cu cele ce urmează după viaţa aceasta, e îngrozitor să te gândeşti că intri dincolo ca un trădător al adevărului! Nu poţi să renunţi nici măcar la o unghie, este unghia mea! Putem să ne prezentăm la Judecată cu ciuntiri, cum vine asta?! Eu sunt ortodox numai cu o mână, nu şi cu cealaltă? Dar să nu murim de mai multe ori, ci doar o singură dată! O luptă n-are nici un sens, dacă nu este spre o victorie sigură. De aceea trebuie gândită foarte bine strategia luptei. Când porneşti un război, trebuie să fii sigur de biruinţă, iar cel care biruie, întotdeauna, este doar Adevărul. Mă bucur că încă mai sunt oameni conştienţi şi maturi: atât în Rusia, Grecia, cât şi în ţara noastră care sunt capabili de o atitudine sănătoasă. Deocamdată am pierdut o bătălie, nu şi războiul. Acestea sunt cuvintele mele şi aceasta este părerea mea. Părintele Arsenie Papacioc
Nu reusesc sa inteleg cum editorii de la Adevarul au amestecat ieri titlurile editorialelor. Mi se pare evident ca Plesu trebuia se semneze “Ciorbita sefului de trib” (atentie, o referire la Basescu!), Cartianu sa dea “Lovitura de fular”, ca de obicei (editorialul numit a atins imensa cifra de 559 de afisari), iar Ionita sa se ocupe de “Frumusetea Europei”.
Ei bine, noroc ca pe 14 iunie 1990 au fost oameni responsabili la ziar, ca domnul ziarist de pe o anumita lista Dumitru Tinu, ce au reusit sa insereze la loc de cinste critica revolutionara a ministrului FSN Andrei Plesu la adresa manifestantilor din Piata Universitatii, care, dupa cum le-a spus si domnul presedinte Ion Iliescu minerilor, agitau “steagul verde legionar”. “Chipul schimonist al libertatii” este titlul ales de domnul intelectual-sef Andrei Plesu, cu referire la studentii inchisi in adevarate lagare la ora aceea, cei mai multi zacand in balti de sange. Ce sa facem? Daca ne-a placut libertatea, chiar asa, cum era ea, intiparita pe chipurile astea schimonosite ale noastre. Da, da, cu astea am iesit in strada si pe 21 decembrie 1989 si toata primavara lui ’90. Stiti, domnu’ Plesu, cand dvs erati “exilat”, la Palatul Marucai Cantacuzino de la Tescani sau cand innobilati Casa Scanteii cu intelectul savant al operei dvs de 342 de pagini si jumatate, ca ministru al Guvernului FSN-KGB. Cititi fosta Scanteie si va cruciti!
Dacă schimbi o literă dintr-un cuvânt, poţi modifica mersul istoriei. La fel şi destinul unei meserii. Al celei mai vechi meserii…
Publicitate Ioan Groşan a făcut, mai demult, o observaţie surprinzătoare şi ilară. Şcolari fiind, aveam printre lecturile obligatorii şi romanul „Răscoala“, de Liviu Rebreanu. Ei bine, ca un făcut, toate exemplarele cu care noi, băieţii, ne prezentam la orele de română aveau un specific al lor, se deschideau, invariabil, la aceleaşi pagini: violul Nadinei. Dincolo de umorul relatării, scriitorul povesteşte ceva esenţial pentru natura şi sexualitatea umană. Trăim mult şi bine în imaginar, simţurile noastre pot fi excitate de stimuli care n-au nicio legătură cu senzualitatea şi compensăm nefericirea, singurătatea ori eşecul prin pornografie sau violenţă. În mare, apetitul pentru pornografie nu e un atribut al modernităţii, e vechi de când lumea, mai exact, de pe vremea celei mai vechi meserii. Epatantă în civilizaţia contemporană e industrializarea pornografiei, scoaterea ei la lumină cu mult tam-tam. Această nevoie universală, eliberată azi de constrângeri, are aceeaşi valoare de întrebuinţare ca apa sau hrana. Poate fi exploatată economic eficient, aducând venituri uriaşe în buzunarele investitorilor serioşi. Dacă plătitorul nu rămâne cu buza umflată, e un târg cinstit. Îmi dai, îţi dau. Dar asta e altă poveste. Ceea ce mă scoate din sărite nu e proliferarea pornografiei în mass-media. Cui nu-i place să nu se uite, slavă Domnului, lac să fie, că presă e destulă. Fără să fiu pudibond, pentru mine e intolerabilă inventarea unei noi meserii, chipurile onorabilă, aceea de actor/actriţă porno. Că nu e nicio actorie. Ceea ce urmăreşti într-un film XXX nu e dicţia, privirea, ţinuta, interpretarea, ci prestarea îndesată a unui serviciu sexual. Nu te interesează transfigurarea, catharsisul, ci satisfacerea rapidă şi zgomotoasă a unui instinct. Nu altceva fac prostituatele de pe centură, ori curvele din gangurile rău mirositoare ale Bucureştiului. Toate oferă carne macră pe nişte bani. Activitatea asta e pedepsită de lege. Din an în Paşte, mai vedem câte o razie a poliţiei şi vreo zece paraşute ciufulite şi ciufute. Nimic anormal. Numai că alte fete, mai deştepte sau mai norocoase, prestează exact aceeaşi activitate, pentru aceiaşi bani, dar se bucură, dacă nu de stimă, măcar de recunoaştere şi de celebritate. E suficient s-o facă în faţa unui cameraman, filmul să fie vândut sau postat pe internet şi trai, neneacă cu banii babachii. E absurd. Aceeaşi faptă, două pedepse: puşcăria sau gloria. Şi nici asta nu m-ar scoate din sărite. Că lumea nu e nici dreaptă, nici echitabilă. Sunt şi oameni norocoşi, şi oameni fugăriţi toată viaţa de ghinion. Dar e o mare porcărie să numim prestarea prostituţiei mediatice actorie. Punem, aşadar, pe picior de egalitate teatrul sau cinematografia cu mica şuşă de apartament, în care cea mai inteligentă replică e (dacă apare cumva printre slurp-uri şi pleoscăituri): „Trage-mi-o!“ Băgăm intenţionat în ceaţă o generaţie crudă şi credulă. Pregătim cumva schimbul de mâine? Serios vorbind, se prea poate ca Alina Plugaru sau Sexy Brăileanca să-şi ştie bine meseria şi s-o ducă pe noi culmi de satisfacţie şi progres – dar asta nu are nimic de a face cu arta. Suratele lor pricăjite din bordelurile improvizate, traseistele şleampete (pe care Poliţia le fugăreşte pe unde le prinde) ar putea depune mărturie că nu e nicio artă, e doar supravieţuire. Recoltă porno la hectar / Adevarul / Florin Iaru
Mentiunea mea: Excelent, Florin! Evident, putem extrapola perfect pe logica lui Iaru si pentru cazul Patapievici: “arta” sprayata pe nas a ICR este de cacao oriunde ar fi, pe “simezele” de la ICR New York, la Bochum sau in gangurile Bucurestiului. Si, in acest sens, prestatia intelectualilor care fac pe prostii promovand mediocritatea pornografica – doar pentru ca au incasat cate ceva de pe la casieria ICR – este echivalenta cu street-munca prostituatelor, actrite sau nu, cu staif sau scursori. Apoi, Iaru a prins perfect o situatie “rafinata”, de apartament “cultural”: de multe ori cand il vad pe Patapievici cum il soarbe pe Basescu din ochi am impresia ca parca ar vrea sa-i transmita aceeasi dorinta plugariana: „Trage-mi-o!“…
MICI POLEMICI FĂRĂ CONSECINŢE Zilele trecute, în faţa unei asistenţe compuse din studenţi, dl Dinu Patriciu l-a definit pe Horia-Roman Patapievici drept “psihopat”, adăugînd că dovedeşte o pricepere de “piţigoi” în gestionarea banilor Institutului Cultural Român. Dl Andrei Pleşu, care l-a moşit pe dl Patapievici cînd acesta a venit în mica lume a elitei dîmboviţene, s-a simţit obligat să-şi exprime perplexitatea în faţa acestei afirmaţii şi l-a aşezat pe dl Patriciu în categoria PRMiştilor potenţiali. Dl Patriciu ar fi replicat întrebîndu-l pe Dl Pleşu de ce nu-şi dă demisia din cadrul trustului de presă “Adevărul”. Situaţia e, într-adevăr, paradoxală. Dl Pleşu ocupă o poziţie importantă (sau chiar mai multe) în interiorul grupului de presă al dlui Patriciu, ceea ce i-a permis, de la o vreme, să utilizeze coloanele “Adevărului” pentru a lansa o interminabilă campanie de sprijin în favoarea dlui Patapievici, care, la rîndul lui, în “Evenimentul Zilei”, atacă sistematic Partidul Naţional Liberal şi pe primul ministru Tăriceanu. Altfel spus, dl Pleşu s-a folosit de banii liberalului Patriciu pentru a-şi apăra ciracul lansat într-o cruciadă anti-PNL. Sîntem, fără îndoială, în România! De altfel, cam acelaşi lucru se petrecea, pînă nu demult, cu revărsările săptămînale de bilă ale dlui Mircea Mihăieş în paginile “României Literare”. Evident, nu ştiu sigur dacă dl Patriciu a pus într-adevăr întrebarea amintită mai sus. Dar dacă, aşa cum îmi place să sper, lucrurile stau chiar aşa, i se poate răspunde: în măsura în care dl Pleşu a putut să nu-şi dea demisia din guvernul Roman dupa barbara năvălire a minerilor în iunie 1990, de ce ar demisiona acum de la “Adevărul” pentru un asemenea fleac?! Perplexitatea lui nu e decît un mic artificiu retoric, despre care putem fi siguri că, în clipa de faţă, se află deja în sertarul pe care scrie: “Luări trecute de poziţie”. Într-o Românie mereu împotmolită, conţinutul acestui sertar va folosi, cîndva, la redactarea biografiei unui fals apostol. Radu PORTOCALĂ Vezi si Unicitate iceristă Delatori la umbra ICR ICR – o instituţie paradoxală Prieteniile păguboase ale ICR
“Patriciu îl face pe Patapievici piţigoi şi psihopat. Pleşu e perplexat de Patriciu”, scria “Cotidianul” din 04 noiembrie. Citez: Scriitorul Andrei Pleşu sare în apărarea lui Horia Roman Patapievici, după ce Dinu Patriciu l-a atacat dur în cadrul unei întâlniri cu studenţii.
“N-am fost de faţă la conferinţa dlui Patriciu, dar, dacă acesta a fost limbajul de care s-a folosit domnia sa, nu pot decât să-mi declar perplexitatea. Credeam că acest tip de limbaj va dispărea e pe scena publică românească odată cu ieşirea din Parlament a Partidului România Mare. Regret ce-am auzit, atât pentru dl Patapievici, cât şi pentru dl Patriciu”, a declarat Andrei Pleşu pentru cotidianul.ro.
Directorul-fondator al pubicaţiei Dilema Veche, deţinută de Dinu Patriciu, insistă că, indiferent cât de bine ar cunoaşte cineva modul de funcţionare şi de administrare al unei instituţii precum Institutul Cultural Român (ICR), exprimarea lui Patriciu este inacceptabilă: “Eu unul nu ştiu cum funcţionează toate aceste chestiuni administrative la ICR, dar, în orice caz, nu se poate vorbi aşa. E cel puţin ofensator”, a mai adăugat Pleşu. Am incheiat extrasul din “Cotidianul”.
Conform surselor mele, cand a auzit de aceasta declaratie, Patriciu a exclamat: “De ce nu-si da demisia din trustul meu daca e asa de ‘perplexat’?”
UPDATE – Vezi si comentariul lui Marius la acest post – Dupa cum i-am scris si lui Marius pe blogul lui, mi-a fost o lunga perioada mila de Corina Dragotescu, incercand sa uit scarboseniile penale – incitare la ura impotriva demonstrantilor din Piata Universitatii si apologia infractiunii prin laudele la adresa minerilor – cu care a manjit hartia fostei Scanteia in anii ’90, sub indrumarea atenta si directa a tovarasilor Sergiu Andon si Dumitru Tinu. (Ce-a mai facut dupa aceea cu Dumitru Tinu, e treaba ei…) Eu am iertat-o pentru porcariile ei, din considerente umanitare, chiar daca intre timp am mai auzit si alte lucruri despre ea, nu prea magulitoare, de exemplu de la patronul unei foarte cunoscute echipe de fotbal. Dar recent mi-a atras atentia o dezinformare aparuta pe piata media via Dan Andronic si preluata cu nesat de dusmanii ziarului ZIUA. Sursa: Corina Dragotescu. Mai sa fie! Vezi, Doamne, se cam saturase de noua Scanteia, unde este lasata sa-si faca veacul acum, din aceleasi considerente numite de mai sus, si ar fi vrut un cascaval mai mare. Dar Vantu nu e corbul din poveste. Si-atunci ea a incepu sa inventeze ca-n alta poveste, cu strugurii, pe la Andronic.
Acum, ce-a mai facut adulatoarea lui Iliescu, Voiculescu & Comp? S-a razbunat mizer pe Marius Cosmeanu – unul dintre foarte putinii ziaristi pe care i-as fi invitat la ZIUA dupa desfiintare Cotidianului – care-i trasese un perdaf binemeritat pe blogul lui. Cum a facut vulpea? Pai cel mai probabil gudurandu-se pe langa colegul ei de la Scanteia (noua si veche) ajuns acum didamai redactor-sef, Hadrian Ursu, care l-a convins pe Buscu-RAAPPS care i-o fi zis ceva in stilul lui de deont-olog lui Cosmeanu. Scarbit, Marius si-a anuntat ieri seara “Ultima postare” pe blogul gazduit de Cotidianul. Eu unul, stiu ca Marius Cosmeanu va avea mult mai mult succes de-acum incolo.
Redau aici ceea ce n-a suportat Corina Dragotescu. Putea mai bine sa ia seama la ce scrie Marius Cosmeanu si sa se pocaiasca. Nu vreau sa reproduc ce i-a transmis, odata, Basescu…
Corina Dragotescu da cu Ratiu de pamant. In Cotidianul
29 August, 2008 (02:17) Ai Q de Marius Cosmeanu E la noi in trust o fata, Corina. Corina Dragotescu. Nu stiu exact de ce, dar e aici. Poate o fi moda asta a colectiilor media de vina, cu toata miscarea browniana pe care o induce. Eu unul, insa, n-am reusit sa deslusesc taina transferului ei de la Adevarul. Uneori imi lasa impresia ca nici macar ea nu e foarte lamurita cu rostul prezentei sale pe platourile RealitateaTv. Tradeaza o anumita incompatibilitate, un disconfort si parca nu ar fi in apele ei axiologice. Conditie care, presupun, nici nu o prea binedispune. Dar asta-i alta poveste. E greu – ca sa il parafrazez pe Decebal Traian Remes – daca nu imposibil, sa-ti faci cruce cu stanga. Corina nici nu pluseaza: spune exact si doar cat trebuie pentru ce e platita, nu exagereaza cu entuziasmul. Retinuta, probabil, si de background-ul socializarii in vechea garda. Ca o profesionista, nu? Nu 🙂 Si am sa dau doar un exemplu: diferenta, daca mai tineti minte, intre ProTv si restul televiziunilor din Romania care au copiat-o, atunci, prin ‘95-’96, o faceau tocmai entuziasmul si farmecul jurnalistilor din subordinea lui Adrian Sarbu. Ca “Shogunul” ii platea bine, ca ii monta bine, ca ii injura frumos, ca erau la inceput? Ce mai conta, telespectatorul vedea doar ca acolo e Altceva. Cu totul altceva. Corina Dragotescu, in varianta tv, nu e Altceva. Ce-i drept, nici nu se simte singura… Summa summarum, daca mi-ar fi spus cineva, la mijlocul anilor 90, ca baietii de la Academia Catavencu o vor avea colega fruntasa pe Corina, zau ca as fi ras ca la o bula reusita. Lumea, insa, a mai imbatranit, romantismele s-au mai stins, banii inseamna timp, nici ProTvul nu mai e ce a fost, iar prezenta Corinei Dragotescu alaturi de catavenci nu e un banc. Etc. Mobilitatea “de personal” din media autohtona, frecventa cu care isi schimba jurnalistii jobul migrand de la un ziar la altul sau, dupa caz, de la un post de radio sau de televiziune la altul este fascinanta pentru un cercetator, nu si pentru cei care ar constitui subiectii cercetarii. Pentru acestia, de multe ori e un chin. Incapabili de a “evada” intr-un alt domeniu (fie pentru ca iubesc prea mult aceasta meserie, fie pentru ca nu se pricep la altceva) se supun regulilor impuse de piata. Iar piata e nebuna, cred ca nu gresesc foarte mult spunand asta. Nebuna pentru ca e disfunctionala rau. Fenomen, in parte, prezent si in alte tari, dar n-am sa dezvolt ideea aici. Daca am aseza pe o planseta redactiile ziarelor si posturilor centrale si am trage cate o linie la fiecare jurnalist, redactor-sef, graphic designer, fotograf etc. plecat de la un ziar, radio etc. la altul, ne-am cam prinde de cap. Ar iesi un desen cam ca cele din modelele de tricotat oferite de Burda. Si am descoperi o lume mult mai dinamica/instabila/viciata decat cea a politicii. Iar cand vezi cum “se muleaza” unii pe concepte media noi, uneori cu totul diferite de cele cu care fusesera obisnuiti ani de zile, afli raspunsul si la ce (mai) inseamna vocatie profesionala in jurnalismul autohton de azi. Iar segmentul cu pricina nu e chiar neglijabil. Corina Dragotescu este doar un exemplu. Cu titlu de model? Nu stiu. Insa, venirea ei de la Adevarul in Grupul Realitatea-Catavencu ramane, pentru mine cel putin, o enigma. Pentru ca nu inteleg cum poate cineva care a urcat scarile Casei Scanteii si a batut la usa lui Tinu (sau a altui om din “directiunea” ziarului) ca sa intrebe: “Aveti un post?”, sa vina apoi, peste ani, la o echipa care se revendica dintr-un alt sistem de valori. Si, mai ales, sa faca acest pas performanand la fel de bine ca inainte. Fizic, desigur, e posibil. Mental, insa, transferul e mai greu. Dar, nu-i asa?, oamenii se mai si schimba. Se schimba, dar nu uita. Nici Corina nu a uitat! Citesc aici, in Cotidianul, ultimul comentariu al ei despre PNT si despre luptele intestine ale urmasilor de doi la suta ai regretatului Corneliu Coposu. Pavelescu&compania, cunoasteti. As putea reda mai multe pasaje, dar am sa ma opresc la unul singur, relevant pentru tonul intregului comentariu: “uitându-te la ce s-a întâmplat, în aceste zile, în zona ţărăniştilor îţi dai seama că este un partid pierdut pentru istorie”. Glorie eterna PSD!, as completa. Accept ca pentru viitor, PNT pare un partid pierdut, dar pentru istorie? Poate pentru cea a lui Roller… Fac o paranteza. Traiesc uneori senzatia ca nu doar media induce violenta in societate, prin continut, ci procesul este oarecum si invers. Sa ma explic 🙂 Ii spuneam asta zilele trecute cuiva comparand bataile de cartier de odinioara cu cele de azi. Atunci, cu 30-40 de ani in urma, daca unul din combatanti cadea pe jos, era lasat in pace. Se stia invingatorul si lupta se considera incheiata. Cel mult, daca cel invins era un imbecil, mai primea un sut in fund. Era o chestiune de onoare. Azi, in schimb, bataia adevarata incepe abia dupa ce esti la pamant: suturi in cap, spituri in ficat, calcari in picioare etc. Cam asa si cu PNT. E la pamant, vedem asta, dar nu cred ca e cazul sa ii mai dam si suturi in gura, nu e chiar PRM. Macar pentru cei care au suferit sau au murit gratie destoinicilor precursori care au lasat mostenire fostilor colegi ai Corinei Dragotescu si un ziar. N-am sa ma apuc acum sa povestesc despre istoria PNT doar pentru ca cineva o ignora. Sau nu o cunoaste. Cand vorbim de un partid, nu vorbim de o ceata ingereasca. Istoria PNT are si bune, si rele. Cu toate acestea, nu cred ca exista specialist in istoria politica a Romaniei care sa poata ignora relevanta acestei formatiuni in evolutia acestei tari. Cam atat. PS: Ma uit pe header-ul pdf-ului cu prima pagina de la Cotidianul si, da, scrie lizibil: “Apare din 1991. Fondat de Ion Ratiu.” Aproape ca imi vine sa spun ca ne aflam in fata celui mai liber ziar al lumii… 103 Comentarii la “Corina Dragotescu da cu Ratiu de pamant. In Cotidianul”
Vi le recomand, pana nu dispar. Doua exemple antagonice – chiar primele – mai jos:
maria teodoru: 29 August 2008 (03:59) o vreme, trebuie sa recunosc chiar foarte multa vreme, am crezut ca sunt singura care gindesc astfel despre corina dragotescu. iata ca nu e asa.corina dragostescu este intr-un loc pe care nu il merita. la ea, ura pentru partidele istorice( istoriced cu adevarat) iese din cind in cind la suprafata. cind i se pune ei pata pe cineva…. fereasca sfintu’!ilbalacareste pe basescu chiar si atunci cind are dreptate, ii acuza de miri e, pe cei care critica coruptii, coruptia, hotia etc.miscarile ei pe piata media???serpuitoare cu apucaturi de sarpe.ea ar trebui sa dispara ca si multi altii din peisaj.ne-ar face viata asta cu macar 2 secunde mai buna Steppenwolf: 29 August 2008 (04:02) Alooooooooooo, nea Cutare! Cotidianul nu a fost niciodata “organ” PNTCD. De la a critica PNTCD si pana la a “da de pamant cu Ratiu in Cotidianul” e cale lunga, mon cher. Pacat ca si blogul d-tale are link la Cotidianul.
July 9th, 2009 
VR 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
