Victor Roncea Blog

La 25 martie 1989, Securitatea a înregistrat o convorbire dintre criticii literari Nicolae Manolescu şi Livius Ciocârlie. Transcriptul ei a fost introdus în dosarul de urmărire informativă al profesorului Livius Ciocârlie ca “Notă cu privire la discuţia telefonică dintre Livius Ciocârlie şi Nicolae Ma­no­lescu, despre «cazul Deş­liu», Mir­cea Dinescu, Ana Blandiana şi «scri­soarea celor şase».”

Strict secret
Exemplar unic
În cadrul unei discuţii purtate la data de 25 martie a.c. între criticul li­terar Nicolae Manolescu şi scriitorul Livius Ciocârlie, cei doi au abordat şi următoarele aspecte:
– Referindu-se la episodul petrecut la Casa Scriitorilor, la care “eroii” au fost Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, Nicolae Manolescu a afirmat: “Cei doi erau la masă şi cineva de la bucătărie care, pe furiş, le-a spus să fie atenţi, căci au venit nişte băieţi de la Securitate, care au răscolit tot coşul de farfurii murdare pentru a căuta o anume farfurie pe care chelnerul care a deba­ra­sat a pus-o la grămadă pentru că n-a ştiut ce-i cu ea. A doua zi, când s-au întâlnit la aceeaşi masă, li s-au adus nişte chifle pe o farfurie, după ca­re a venit rapid chelneriţa şi a zis: Vai, ce veche e pâinea asta, să vă dau una mai proaspătă! Şi a schimbat far­fu­ria. N-a zis nimeni nimic, dar la ple­care Deşliu a băgat farfuria în servietă.”
– Cu privire la anchetarea lui Dan Deşliu, Nicolae Manolescu a afirmat că acesta a hotărât să declare greva foamei, lucru pe care i l-a comunicat şi lui Augustin Doinaş, pentru a scăpa de interogatorii.
– Aceeaşi persoană a relatat deapre conţinutul scrisorii trimise de Mircea Dinescu la Europa Liberă şi transmisă pe post.
După ce face o trecere în revistă a modului cum Mircea Dinescu a fost exclus din partid şi dat afară de la România literară, Nicolae Manolescu s-a plâns că încă nu a putut lua le­gă­tura cu acesta nici telefonic, nici perso­nal, cu toate că a mers aproape zilnic la Uniune pentru a-l întâlni.
De asemenea, a afirmat că a încercat să intre la D.R. Popescu pentru a-i arăta că nu este de acord cu modul cum sunt trataţi Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, că ştie tot ce li se întâmplă acestora, dar nu a putut încă lua legă­tura cu preşedintele, deoarece acesta este tot timpul “foarte ocupat”. To­tuşi, s-a întâlnit cu Augustin Doi­naş, care i-a confirmat totul despre Dan Deşliu, a cărui situaţie este cunoscută şi de Zigu Ornea şi Radu Cosaşu.
Despre Mircea Dinescu, Nicolae Manolescu a spus că nu mai ştie nimic de joi, dar până atunci cunoştea că se putea mişca liber prin oraş, cu toate că plimba după el trei maşini şi o trupă de oameni, aşa cum plimbase şi el în toamnă.
La rândul său, Livius Ciocârlie îşi exprimă credinţa că “ăştia sunt înne­buniţi, deoarece sub ochii lor Mircea Dinescu reuşeşte să transmită scri­soa­rea afară”, afirmaţie pe care Mano­lescu o completează, arătând că “până acum nu l-a împiedicat nimeni să facă ceva”.
Discutând despre cei doi, Nicolae Manolescu apreciază că lui Dan Deş­liu i se aplică un tratament mai dur, deoarece în scrisoarea lui a atacat direct “persoana”, pe când Mircea Di­nescu a scris-o mai la general, fără atac direct la persoană.
– Livius Ciocârlie i-a relatat interlocutorului său că a aflat de la Ga­bri­ela Adameşteanu că şi Ana Blandiana a făcut o scrisoare, Nicolae Manolescu confirmându-i afirmaţia şi ară­tân­du-i că e vorba despre o scrisoare în care Ana Blandiana îşi cere dreptul de a publica, scrisoare adresată tuturor forurilor.
El subliniază că totuşi situaţia Anei Blandiana se va rezolva pozitiv, dar această rezolvare “se pare că ei nu-i convine, neaşteptându-se la aşa ceva.” Aceste aspecte Nicolae Ma­nolescu le cunoaşte de la Zigu Ornea, care, la rândul lui, le-a aflat în urmă cu câteva zile de la “Moşul”, poreclă prin care îl desemnează pe Gogu Rădulescu.
– Readucând discuţia la Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, Nicolae Mano­lescu arată că a auzit că s-ar intenţiona să se facă o mare adunare la Uniunea Scriitorilor pentru a-i exclude pe cei doi din rândul membrilor Uniunii. Livius Ciocârlie a afirmat că el nu poate crede că ar fi posibil aşa ceva, afirmaţie cu care interlocutorul este de acord, apreciind că “ar fi un risc enorm, deoarece precis că vor fi câţiva care vor vorbi împotriva excluderii şi vor vota împotriva acestei măsuri”.
– Abordând un alt subiect, Nicolae Manolescu a relatat că ştie de la Gogu Rădulescu că acum două săptămâni a fost “un executiv”, care nu s-a dat publicităţii şi care a avut loc imediat după ce “şeful” a fost informat despre “scrisoarea celor şase”, scrisoare ce a provocat acolo “o vâjâială nemaipomenită”, că toată lumea vorbea pe muteşte, iar “el” a spus “să se facă, să se dreagă, să se ia măsuri, să se tragă, să nu mai ştiu ce!”, hotărându-se să se ţină aceste adunări ale oamenilor muncii, să se publice în presă, să se dea la radio şi la televizor.
Tot acolo s-a stabilit şi conţinutul textelor ce au fost date spre publicare ziarelor, dar marţi dimineaţă n-au apucat să pu­blice aceste texte decât unul sau două ziare, după care s-a sistat totul brusc printr-o dispoziţie de sus, fără nici o explicaţie. S-au ţinut câteva adunări ale oamenilor muncii, dar acestea nu s-au făcut pu­blice şi presa nu a dat nimic, numai radioul a apucat să dea, dar cineva de la radio i-a spus lui Radu Cosaşu că la radiojurnalul de marţi, literalmente i s-a luat crainicului din mână textul pe care trebuia să-l citească, căci hotărârea a venit pe neaşteptate. De aia s-a intrat în emisie şi s-a luat textul, iar din momentul ăla nu s-a mai dat nimic, decât chestii vagi cu legalitatea.
Livius Ciocârlie a afirmat: “Eu cred că atunci când s-a anunţat că Mircea Răceanu este acuzat, reacţia a fost atât de clară că e vorba despre o maşinaţie, încât asta i-o fi pus în gardă că ies mai prost.”
Nicolae Manolescu: “Ce dracu s-a întâmplat şi ce a fost în capul lor, eu nu ştiu!.”
Referindu-se la Mircea Răceanu, Nicolae Mano­lescu arată că acesta a fost înfiat în timpul războiului, că s-a născut la Doftana şi este fiul lui Bernat Andrei şi al Ilenei Andrei, episod care este foarte bine prins în cartea “Trandafirii Doftanei.” Legat tot de acest aspect, Nicolae Ma­nolescu afirmă că Gogu Rădulescu i-a spus că atunci când a aflat despre cine este vorba “Tova­răşa” a plâns. El l-a întrebat pe Gogu Rădulescu dacă “Tovarăşa” a plâns şi atunci când “a pus la cale toată porcăria asta.”
Cei doi interlocutori continuă discuţia cu o serie de aprecieri tendenţioase la adresa conducerii superioare de partid şi de stat şi fac comentarii pe tema aşa-zisei situaţii dezastruoase în care s-ar afla ţara noastră.
– Readucând discuţia la Gogu Rădulescu, Nicolae Manolescu face următoarele aprecieri: “Eu l-am văzut după toată povestea asta o singură dată, Zigu l-a văzut de vreo trei ori. Eu nu l-am văzut decât sâmbăta trecută, de când e vâjâiala asta, şi era foarte bine dispus, surprinzător chiar, fiindcă asta discutam şi cu Zigu când am plecat de acolo. Zic: Ce-i cu ăsta, mă? A înnebunit!?!, la care el mi-a spus: Păi, mi-a dat telefon luni, după şedinţa aia, şi era foarte bine dispus! De unde cu o săptămână sau două înainte era foarte prost dispus, încât tot timpul spunea că el de data asta nu mai ratează ocazia să-şi dea demisia, că nu mai poate, că nu ştiu ce, că face acum la prima plenară sau măcar la Congresul de anul ăsta, că el iese, că încearcă de la Congresul al XIII-lea să-şi dea demisia, dar nu i s-a primit, ceea ce e adevărat; iar acum este foarte bine dispus!”
Livius Ciocârlie l-a întrebat: “Ce posibilităţi reprezintă presiunea internaţională de a deter­mina ceva.”
Nicolae Manolescu: “Acum se pune nădejdea în altceva, cu cei şase în special. Eu zic că, mi-a atras atenţia şi mie şi cred că la toată lumea, finalul acestei scrisori. După ce-i fac ăştia toată papara, în loc să-i spună: Acum ia-ţi bagajele şi pleacă!, ei spun că acum, dacă vrei să discutăm, trebuie să fie linişte, să nu mai exporte alimente, adică două din ele perfect fezabile, iar a treia mai aşa, dar de acord să-i propună un dialog!
Chestia seamănă foarte tare cu ce se întâmplă prin alte părţi, adică acolo unde dialogul opoziţiei cu înăuntrul partidului este acceptat, nu mai vorbesc despre pluralismul maghiar, dar chiar dialog-dialog, peste tot! Deci, aici, Brucan, din capul lui sau având sugestie sovie­tică, aşa, s-a orientat foarte bine, pentru că a creat în felul acesta prima alternativă politică la puterea asta. Până acum aşa ceva nu există, că Doina Cornea sau Dinescu nu sunt…”
Livius Ciocârlie: “Cu posibilitate de discuţie!.”
Nicolae Manolescu: “Deci, prima alternativă politică, prima cheie pe care să spun aşa nu englezii sau, aşa, dar ruşii la o adică s-o bage în uşă şi să încerce să încuie sau să descuie situaţia cu ea, pentru că aici, în fond ăştia ce-au făcut, n-au făcut nimic, n-au pus nici o bombă, nu sunt terorişti, sunt nişte oameni cu care (sic!) în limitele Constituţiei şi aşa, au propus un dialog, acum n-ai ce să le faci! Dacă le face ceva, e nenorocire, adică scandalul este foarte mare. De aici, eu cred că El de-aia este foarte supărat şi strâns cu uşa, fiindă El este conştient că l-au strâns cu uşa şi l-au prins foarte rău în ofsaid! Că aici nu-i nimic de făcut! Eu cred, şi sunt foarte optimist, că chestia este foarte importantă şi din alt punct de vedere! Nu cred că presiunile externe vor putea fi atât de mari, încât să-l determine pe El chiar să închidă (sic!) radical ceva! Pot să-l determine să nu ia măsuri împotriva lor, numai să-i hărţuiască!
Şi mă rog, poate să mai slăbească cu o curea, două, să ne mai dea câte un salam, poate! Dar mai mult nu cred! Însă eu cred că riscul mare pentru El, în momentul de faţă, vine din interior! De ce? Pentru că pentru prima dată există posibilitatea ca, mă rog, nemulţumirea care există în toate domeniile, inclusiv în armată şi Securitate, e limpede!, să poată folosi, să poată aduna în jurul unităţii politice, adică noi n-avem tradiţie să vină generalul Popescu să-l dea jos pe ăsta şi să se proclame şef, dar generalul Popescu, dacă-l prinde şi-l rade cu o echipă de zece soldaţi într-o zi, poate să se adreseze acum lui Corneliu Mănescu sau lui Apostol pentru a conduce până se fac nişte chestii!
Dar eu zic că pentru El pericolul mare de aici vine! Nu e exclus să se întâmple. Adică curajul… nu curaj, să dea o formă de legitimitate unei lovituri care până acum era, cum? Oricine care avea…”
Livius Ciocârlie: “Şi pentru aia ce facem?”
Nicolae Manolescu: “Ce fac? Vorbesc cu gene­ralul cutare şi pot să fac chestia asta! Cu nişte riscuri foarte mari, dar pot să fac! Şi după aia ce faci!?! Până mă adresez lui Gorbaciov, până… aici ce fac? Gorbaciov ce-o să zică? Nu! Chestia se face dinăuntru. Pe când acuma gata, acuma s-a făcut breşa, există această chestie! Vine acuma unul din ăştia şase, sau doi, şi faceţi chestia.”
Livius Ciocârlie: “M-am gândit şi eu că trebuie să vină acuma mii şi mii de oameni, securiştii şi nu mai ştiu ce, care se pot gândi: Ce se întâmplă cu mine dacă va cădea ăsta? Vorbind despre ăştia mii şi mii, unii chiar ar putea face ceva! Poate că asta ar fi o şansă! Dar?!”
Nicolae Manolescu: “Probabilitatea este! Acum ce se va întâmpla efectiv, aşa, nu ştiu! Mai există şi alte riscuri, riscul ca la această… că eu am vorbit cu Deşliu după scrisoarea cu cei şase, el fiind prieten cu Brucan, mi-a spus printre altele că Brucan, venind de la Moscova cu trenul, a fost dat jos din tren la Ungheni şi ţinut o noapte în sala de aştep­tare până când s-a întâmplat ceva la Bucu­reşti, se pare că nu erau decişi dacă îl mai lasă sau nu să se mai întoarcă; el a fost foarte prudent pe unde a fost, adică a dat nişte interviuri mălăieţe, că m-am şi enervat, ştiu că a avut un conflict cu Dorin (Tudoran, n.n.) la «Vocea Americii», că a vrut să-i ia un interviu şi n-a vrut întrebările lui Dorin, a vrut să-şi pună singur întrebări şi Dorin l-a refuzat, el de fapt pregătea această chestie şi nu-i convenea să rateze, că, dacă nu intra în ţară, rata toată chestia din capul locului!
Deci el a făcut-o, că mi-a spus Deşliu că el a ales oamenii cu maximum de garanţii, că eu l-am întrebat de ce nu s-a dus la Maurer, şi el mi-a spus că nu putea, că se prindea (sic!) chestia! Dar el spera că, odată făcută, acuma ăştia să se mişte, căci ce-l împiedică pe Kiraly ăla sau cum îl cheamă, pe Maurer sau pe altul…..”
Livius Ciocârlie: “Să prelungească, da!”
Nicolae Manolescu: “La Doina Cornea sunt 28 care s-au asociat la scrisoarea ei?! De ce n-ar fi şi la această chestie încă doi-trei! Că ar fi important să fie! Adică deocamdată la nivelul de foşti!”
Livius Ciocârlie: “Deşi eu îmi închipui că tocmai acum asupra acestora trebuie să fie un control!…”
Nicolae Manolescu: “Sunt păziţi foarte tare! Pe de altă parte, mi-a zis Deşliu o chestie foarte tare, pe care o ştie şi Cosaşu, nu ştiu de unde, şi anume că ăsta care s-a dus cu scrisoarea la ambasadă iniţial a plecat spre americani şi n-a fost lăsat, se pare că Răceanu a dus scrisoarea, nu Brucan, după care s-a dus la englezi şi acolo a reuşit.”
Livius Ciocărlie: “Şi Miliţia de la poartă nu l-a oprit?”
Nicolae Manolescu: “Şi Securitatea care îi urmărea, ei ştiau ceva, aveau! Securitatea ar fi ştiut dinainte. Şi nu i-au împiedicat.”
Livius Ciocârlie: “Păi, asta e! Că eu m-am tot întrebat cum au reuşit ei să facă. În primul rând, să se înţeleagă. Adică…”
Nicolae Manolescu: “Se pare că Securitatea a ştiut şi nu i-a împiedicat. Că Gogu Rădulescu ne-a spus că, în furia aia, «Să vezi că o să-l dea afară şi pe cel de la Securitate!» De ce? Zice: Nu s-au comportat bine. N-a spus de ce. Adică ce, zic, n-au prins de veste, dar ce-ţi închipui? N-a spus mai mult. Deci, că-i adevărat sau nu, sau că e o bănuială, ori­cum e foarte grav. E în postură foarte proastă Se­cu­ritatea în chestia asta şi eu zic că chestia cu Di­namo de acum… pe enervarea ge­nerală pe chestia cu ei.”
Livius Ciocârlie: “Da, da, da.”
Nicolae Manolescu: “Adică cum, măi, nici atâta lucru nu sunteţi în stare, să mă păziţi de…, adică nu puteţi împiedica un om care a mai făcut-o o dată să o facă a doua oară? Că Brucan a făcut textul.”
Livius Ciocârlie: “Păi, evident, dar faptul că şi-a primit acordul lor, păi, ar fi, trebuie să fie nişte întâlniri între ei sau telefoane!?! Înseamnă că a închis ochii cineva!.”
Nicolae Manolescu: “Iată că au făcut-o! Au închis ochii, s-a ştiut ceva! E făcută bine şi din alt punct de vedere, ea nu e dată «Europei Libere», ea este dată englezilor şi transmisă imediat, iniţial, pe lângă guvernul englez, iar guvernul englez a comunicat-o BBC-ului! Deci, când Brucan a fost la Londra, el punct cu punct şi-a aranjat mişcările! Nu s-a dus la «Europa Liberă», ca să nu-l mai ia la întrebări, cum l-au luat prima dată, tot de la o scrisoare – asta tot de la Deşliu o ştiu, că l-au chemat de la partid ca să-l judece că de ce a făcut scrisoarea aia!”
Livius Ciocârlie: “Evident că deocamdată sunt foarte prudenţi, adică nu vor să întindă coarda!.” Nicolae Manolescu: “Deocamdată pe Bârlă­deanu… că-i fac o chestie cu videocasetofoane. Pe Deşliu îl ameninţă cu cafeaua! Da, bine, sunt prost inspiraţi, dar s-ar putea ca astea să fie doar aşa, glume! Un fâlfâit, aşa, ameninţări fără consecinţă! Dar cum s-ar putea să fie realmente proşti! Pentru că cei care fac aceste anchete, uite dovada pe linie de partid, sunt de fapt nişte proşti, adică ei nu mai oameni de mare nivel în partid (sic!)!”
Livius Ciocârlie: “Deşi pe mine mă uimea, atunci, în noiembrie, cu câtă prudenţă vorbea ăla care a venit la Timişoara! Evident, erau atât de înfricoşaţi de ideea că s-ar putea face ceva, încât voiau să nu facă nimic, nimeni nu l-a tratat până acum aşa mare scriitor ca ăla! A acceptat discuţia, în sensul că a cedat aşa, tot, că eu i-am spus: Domne, ăsta are de ce să facă, recunoaşteţi că sunt lucruri, sunt nemulţumiri, nu?, iar el: “Da, da, sunt într-adevăr, dar să se ia legătura cu forurile de aici, nu din străinătate! Deci dacă cu mine, care nu am nimic, era atât de prudent, nu cumva să mă întărâte…”
Nicolae Manolescu: “E chestie de oameni, că cu mine s-au purtat foarte…”
Livius Ciocârlie: “Da, am auzit şi m-am mirat!”

Document reprodus din volumul Livius Ciocârlie, Cu dinţii de lână. Jurnal 1978-1983, si redat in suplimentul Scanteia al Jurnalului National – https://www.jurnalul.ro/
Vezi si Gogu Radulescu in sedinta CPEx