Am aflat cu surprindere din presă (Cotidianul.ro – Analiza publicată în trei părţi cu titlul “Antisemitismul vânat de amatori nu produce decât zgomot şi resentimente”) că sunt nominalizat, la “surse de antisemitism şi negaţionism”, într-un aşa zis “Raport de monitorizare – 2009-2014” al ONG-ului Dvs, “MCA România”. E drept, din câte am observat, mă aflu într-o companie selectă: vrednicul de pomenire Părinte Justin Pârvu şi regretatul istoric prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, eminescologul Constantin Barbu, discipol al lui Constantin Noica şi jurnalistul Ion Cristoiu, Academia Română şi Preşedinţia României dar şi doi evrei sadea: Teşu Solomovici şi rabinul “antisemit” Eli Kaufman, cetăţean israelian, ceea ce nu ştiu dacă sunteţi şi Dvs.
Având în vedere că ceea ce Dvs intitulaţi pompos “Raport” a fost transmis presei din România şi altor instituţii din ţară şi străinătate, cu aserţiunile mincinoase şi ştampila de “antisemit” aplicată persoanei mele, vă somez public şi oficial ca în termen de cinci zile de la prezenta Notificare să îndepliniţi următoarele cerinţe:
Să eliminaţi întregul paragraf care se referă la subsemnatul din “Raportul de monitorizare – 2009-2014” al “MCA România”.
Să introduceţi vizibil, imediat după titlul “Raportului” revizuit şi repostat pe site-ul Dvs, anunţul că noua versiune prezintă modificări în conținut, respectiv că aţi îndreptat o serie de alegaţii nereale.
Să retransmiteţi listei Dvs. de corespondenţă oficială “Raportul” cu menţiunea că l-aţi corectat.
Consider că este o jignire asocierea mea cu antisemitismul, care este o acuzație gravă și pe drept penalizată de Lege, aşa cum ar trebui să fie sancţionat şi antiromânismul.
Vă solicit totodată să prezentați public scuze pentru această acuză nefondată formulată de ONG-ul Dvs, prin care mi se aduc grave prejudicii la nivel naţional şi internaţional.
Coordonator, membru fondator, membru şi membru de Onoare: Asociaţia Civic Media, Organizaţia de Media a Sud Estului Europei (South East Europe Media Organization – SEEMO), Centrul Rezistenţei Anticomuniste, Fundaţia Panteonul României, Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor (FIJ), Federaţia Europeană a Jurnaliştilor (FEJ), Sindicatul Jurnaliştilor Profesionişti, Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România, Societatea Culturală „Ţinutul Herţa”, Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990 – 1991, Asociaţia “15 Noiembrie, Brasov – 1987”; CV AICI
Luni, 21 Septembrie 2015
Nota: Prezenta Notificare publică a fost transmisă oficial şi la adresa de Contact a aşa numitului “MCA Romania – Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului in Romania”, respectiv “Societatea Profesionala de Avocati Enache si Enache, Str. Cristian Popisteanu 2-4, Sector 1, Bucuresti, Romania, Fax +40 (0)215696173, Email: [email protected]” (!).
Cum a început distrugerea României? Comunismul instaurat în România de trupele de ocupaţie sovietice slujite de o mână de scursuri ale tuturor naţiilor propăşite pe aici, ruşi, ucraineni, nemţi, unguri, bulgari, evrei şi români, cu totul nici o mie de nemernici (tot cu o mie de nemernici Troţki a făcut Revoluţia bolşevică din Rusia), a desfăşurat de la început şi până în faza ceauşistă terminală o aprigă propagandă antireligioasă, căci orice fiinţă ireligioasă e, potenţial, diabolică. Ateismul ştiinţific şi solidaritatea criminală au fost armele cu care a fost distrusă România timp de decenii. Politrucii au rămas fideli, dar şi în funcţii ale puterii, de unde ne dau şi azi, folosindu-se de libertate într-un mod fals şi josnic, lecţii de moralitate democratică. Unul dintre ei este Vladimir Tismăneanu.
Cine erau „criminalii“? De la Pamfil Seicaru si Nichifor Crainic la Radu Gyr
Cel mai interesant lot al persoanelor judecate pentru „dezastrul ţării“ a fost cel al jurnaliştilor, cei care nu simpatizaseră cu tătuca Stalin şi erau filogermani. În fapt erau doar jurnalişti cu un pronunţat condei naţionalist, care aveau anumite convingeri neconcordante cu ideile Moscovei, de rearanjare a noii ordini mondiale instituite după cel de-al Doilea Război Mondial. Printre ziarele care au deranjat noua putere proaspăt venită pe tancurile sovietice prin trădări şi proaste decizii politice se numărau cele mai mari ziare ale acelor vremuri, printre care „Universul“, „Curentul“, „Porunca Vremii“, „Gândirea“. Aceste ziare au primit rapid eticheta de promotoare ale naţionalismului, antisovietismului sau antidemocrate. În plan politic, acestea erau acuzate că ar fi sprijinit legionarismul, fascismul şi hitlerismul, iar ziariştii au devenit brusc „criminali de război“. Nu mai puţin de 14 jurnalişti, cei mai prestigioşi din perioada interbelică, aveau să fie citaţi în faţa unui „pluton moral de execuţie“.
L-aţi mai văzut cumva recent pe Zdreanţă, cel cu ochii de faianţă? Daca nu, intrati pe blogul unui oarecare cioflingar si veti gasi negresit cel putin o poza-doua in care este surprins intr-o pozitie oarecum neacademica, adica cu oul fierbinte-n gura. Nu se stie, ce-i drept, al cui e. Dar in postura asta l-am gasit si noi pe numitul Adrian Cioflanga, evoluand la Paris, la o conferinta despre… cadavre. Da, da, ati citit bine. Acum, daca tot se poarta scatofilia la cel mai inalt nivel “academic”, cam de la ICR in sus, pana in varful dealului, spre zarile Cotrocenilor, de ce n-ar merge si o necrofilie mica? Glumesc, desigur: este vorba de o conferinta stiintifica, cu titlul “Corpses and Destruction / Les cadavres et leur destruction”, la care s-au studiat diverse proceduri macabre in cazul crimelor in masa. Desigur, nu asta-i problema.
Problema tine de impostura, boala tuturor doctorilor inchipuiti. Cioflingarul nostru de serviciu, propulsat recent de Vladimir Ilici Tismaneanu din scaunelul sau de cercetator provincial pana pe locul mortului de la CNSAS, recte fotoliul lasat rece de disparitia matura a lui Constantin “Ticu” Dumitrescu, are si veleitati specifice numelui sau. Un alt faiantar, tot iesean, prezent in celebra Comisie voiajoare Tismaneanu dar si ca presedinte de-o noapte al unei fantomatice Fundatii “romano-maghiare” Gojdu inventate de nu mai putin celebrul star de dreapta-mprejur MR Ungureanu, turnatorul GDS Sorin Antohi, se pretindea si “doctor”, pe la Universitatea lui Soros de la Budapesta. Doctor in minciuni, bineinteles, dar si conducator de doctorate, fapt pentru care au suferit o serie de doctoranzi carora le-a invalidat titlurile prin frauda sa dementa. Turnatorul reconspirat, acum cu pretentii de geopolitician in slujba lui Cozmin Gusa, a produs si un imens scandal international dupa ce prezenta sa la o “Academie de vara” de la Berlin, intr-un program al ICR, a revoltat-o pe buna dreptate pe scriitoarea de Nobel Herta Muller. Aceasta nu l-a impidicat pe sponsorul si colegul sau de grup si breasla in doftoricale, “dr” Patapievici, sa-i perpetueze exemplu si sa se impauneze cu un titlu pe care nu-l dobandise. Na ca a ramas recent si fara doctoratul luat numai online si fara vatafia de la ICR. Si-uite-asa si cu al nostru fabulationist Adi, o minune de Cioflanca, care se auto-prezinta pe la Paris, cu o mare auto-subliniere cu carioca pe propriu-i blog, drept reprezentant al Academiei Romane. Mirat ca am pierdut acest eveniment planetar, intrarea unui cioflingar in Academie, m-am adresat direct forurilor competente.
Dincolo de tonul pamfletar de mai sus, perfect justificat de prestatia ilegitima si ilegala a pretinsului academician cat si de necesitatea sanctionarii unor astfel de fraude intelectuale, problema devine cat se poate de serioasa, mai ales dupa ce am primit de la Academia Romana urmatorul raspuns edificator:
“Stimate Domnule Victor Roncea, Dl. Adrian Cioflanca nu este membru al Academiei Romane, nici corespondent, nici titular si nici de onoare. Este cercetator la Institutul de istorie al Academiei Romane din Iasi.”
Si punct. Deci, cercetator la un institut aflat sub egida Academiei. Studiindu-i CV-ul de pe site-ul Institutului mentionat de emisarii Academiei, respectiv Institutul de istorie AD Xenopol din Iasi, am aflat ca bietul “academician” este in curs de a-si obtine doctoratul si, de vreo 13 ani, nu a reusit sa salte mai mult de cercetator stiintific gradul III (!). Pai si atunci cum poate sustine ca reprezinta Academia Romana, dupa cum nici macar un membru de onoare nu poate, de exemplu, ci numai un membru plin?! Cum a putut urcatul nostru pana in copacul CNSAS sa-si posteze in dreptul numelui sau ambiguu, la o conferinta internationala, titlul de reprezentant al “Romanian Academy, Romania”! Dupa cum se vede, ceilalti participanti au avut decenta sa-si treaca exact institutia de care apartin. In acelasi stil, maine-poimaine, slujbasul nostru de pe la CNSAS o sa-si treaca in dreptul numelui “The Parliament of Romania”, ca doar Consiliul se afla sub controlul Parlamentului, “n-asa”? Dar de ce nu “White House”, ca parca zidurile CNSAS sunt imbracate in faianta alba?!
Am intrebat si un academician cu tample albe care-si permite, ca atare, sa fie mai pisicher si, acesta, cu un umor dezarmant, mi-a lamurit cazul Cioflanga pe loc, a la Radio Erevan: “Dragul meu, asa si-or pune si femeile de serviciu de la noi, de aici, in dreptul numelui lor, la vreo conferinta internationala a spalatoreselor de podele: Tanti Mita (Romanian Academy). Pai da cum, nu aici presteaza, sub talpile noastre?!”. Eh, ce sa mai zici?! Asa or fi ajuns si altii “academicieni si savanti de renume mondial”. Daca s-a putut cu astia de pe la case mai mari cum sa nu mearga si pe la cotete?…
PS in atentia Academiei Romane, care patroneaza Institutul unde drd Cioflanca evolueaza ca cercetator gradul III: Scandand blogul cioflingarului cam ca burtiera de la OTV si DDTV am descoperit cum fabulationistul nostru de serviciu isi permite sa-i considere pe mari istorici ai Romaniei, ca prof univ dr Dinu C Giurescu, membru plin (!) al Academiei Romane din 2002 si corespondent din 1990, prof univ dr Gheorghe Buzatu, prof univ dr Mihai Retegan si prof univ dr Ioan Chiper drept niste “lefegii” de duzina. “Acestia, fara a fi citusi de putin genii in materie, au produs citeva lucruri valabile in istoriografia romaneasca. Insa caracterul le joaca feste serioase.”, scrie “academcianul” nostru recunoscut pe plan mondial drept azorelul ante, intro si post-comunistului Zombi Tismaneanu. Mai expert in investigatii chiar si decat Parchetului General dar si mai tare ca fularul procuroarei peroanelor Monica Macovei, cerc. nostru gr. III, “Zdreanta” stie-tot, da si sentinte definitive apriorice intregului grup de istorici remarcabili ai Romaniei, care se angajase intr-o perioada sa colaboreze pentru o lucrare de amploare: “Aceasta nu are cum sa fie altfel decit nationalista, conspirationista, antisemita si, inainte de toate, diletanta si partizana.” Domnilor academicieni, auziti? Academicianul Dinu C Giurescu si profesorii univ dr Gh Buzatu, Mihai Retegan si Ioan Chiper sunt niste diletanti, nationalisti, conspirationisti, antisemiti si partizani! O zice un cerc. stiint. gr. III, care nu are nici macar o bucata carte scrisa singur, dar care se crede, in visele sale erotice cu cadavre ambulante si stafii ale comunismului, drept ditamai… cacademicianul.
PPS: Cazul patologic al cerc. stiint. gr III Adrian Cioflinga este destul de grav. El ii mai considera pe scriitorii Tesu Solomovici – evreu, cred, dupa nume – si pe Paul Goma, care are o sotie evreica cu care are si un fiu, la fel de evreu, drept “negationisti” si “antisemiti”. Adica cum, Goma isi bate nevasta si Tesu isi da singur palme? Sau cum?
Un evreu, un american si un roman genereaza, fiecare in felul lui, adevarate seisme, pentru ca spun adevaruri demolatoare despre institutii si persoane si tot fiecare isi colectioneaza, cu aceasta ocazie, la capatul unei veritabile vanatori, dusmani redutabili.
“Politic, PDL e indreptatit sa dea cadidatul (la sefia Senatului, n.red.), dar UDMR probabil vrea sa castige ceva. (…) Cel mai potrivit la ora actuala ar fi Marko Bela. Am un respect deosebit pentru el”, a declarat, la Realitatea Tv, Sebastian Lazaroiu.
Petrică, vrednic pui de cominternist, care nu cunoaște fairplay-ul, pentru care nu există luptă politică, doar pumnul vârât în gură, nici măcar nu s-a sinchisit să mascheze semnele de încurajare, menite să stârnească echipa de zgomote. I-am atras atenția și lui Iliescu și atunci am văzut, pentru prima dată, gestul necontrolat pe care îl are când îi faci observație și nu-i convine: pleacă scurt capul pe umărul drept și bâțâie din picior.
Publicam o analiza a generalului (r) Aurel Rogojan pe tema lumii arabe de ieri, azi si maine si a agresiunilor din Egipt, Siria si Libia, provocata de lansarea cartii ambasadorului Dumitru Chican, “Primavara araba sau chipurile lui Janus”
Jurnalistul Teşu Solomovici a încheiat lucrarea sa despre mareşalul Ion Antonescu. Am fost martorul elaborării acestei cărţi vreme de mai mulţi ani, cât timp am fost coleg de birou la ziarul ZIUA cu Teşu Solomovici. Am fost fascinat de tenacitatea acestui om. L-am respectat permanent pentru puterea lui gigantică de muncă, am avut enorm de învăţat de la el. Teşu Solomovici are 77 de ani şi un spirit viu de luptător. Unul dintre cei mai mari duşmani ai lui era calculatorul – însă niciodată nu s-a lăsat învins (as adauga si telefonul mobil – Luciana stie mai bine 🙂 – nota mea). Pentru cei mai mulţi oameni de 70 de ani calculatoarele sunt blocaje totale. Teşu Solomovici era într-un război permanent cu calculatorul şi internetul. Storcea orice informaţie din ele, se împiedica şi se ridica, privea cu ură ecranul – dar nu se dădea bătut.
Despre documentarea clasică, din biblioteci şi arhive a lui Teşu Solomovici nu pot să spun decât că era vastă. Cred că deţine tot ce s-a tipărit despre mareşalul Ion Antonescu. Însă dincolo de toate acestea sunt sigur că volumul semnat de Teşu Solomovici este unul corect. Poate că nu este “operă ştiinţifică” – dar este cartea unui om curajos care a scris ce a gândit el, fără să se teamă de părerile altora.
Un interviu cu Teşu Solomovici despre cartea lui puteţi citi în ziarul Adevărul.
Scriitorul Teșu Solomovici – autorul volumului recent lansat “Maresalul Ion Antonescu. O biografie” – a declarat, duminica trecuta, 11 septembrie 2011, la emisiunea “La taifas cu Ion Cristoiu” difuzată de B1 TV, că este obsedat de peste 70 de ani de figura mareșalului Ion Antonescu, personaj care a trimis o parte a familiei sale în Transnistria dar care l-a refuzat pe Adolf Hitler în a îi preda evreii din România.
“Exact acum 70 de ani copilul Solomovici a fost dat afară din școlile românești printr-un ordin semnat de Mareșalul Antonescu. Același mareșal Antonescu a trimis parte din familia mea în Transnistria, unde mulți au murit, același mareșal Antonescu i-a spus NU lui Hitler, lui Himmler, lui Eichmann, si a refuzat să îi predea pe evreii din România – inclusiv familia Solomovici, inclusiv pe mine – naziștilor. Si am ramas in viata.“, a declarat scriitorul.
“Într-un fel îi datorez viața aceluiași Mareșal Ion Antonescu și ca mine îi datorează lui Antonescu viața aproape toți evreii din vechiul regat. Stiu ca aceasta fraza va provoca furia istoricilor conationali, dar asa a fost.“, a punctat reputatul publicist evreu Teșu Solomovici.
Nota VR: Jarja de bombe media lansate de Ion Cristoiu la B1 Tv continua. Din informatiile mele, in aceasta seara, la orele 21.oo, va exploda inca una. De mare rasunet. Din Oltenita si pana in Maryland! Aviz amatorilor. Voi reveni cu amanunte!
O propunere de împărţire a României pe regiuni a trecut de una dintre Camere fără să fi avut loc nici un fel de dezbatere şi nici un fel de discuţie în public, fiind totuşi vorba de o chestiune de interes naţional. Despre coincidențe – Regiunile de dezvoltare sau de destrămare?
DOVADA AUDIO: „Legyen Erdély újra, ami volt!/ Óvjuk meg a székelyeket/ a románok rémtetteitől” (“Să fie Ardealul din nou ce-a fost!/ Să-i apărăm pe secui/ De faptele odioase ale românilor” – Wass Albert – poezia Eliberarea Ardealului).
În judeţul Alba, la Abrud, zeci de persoane s-au adunat în faţa Administraţiei finaţelor publice, pentru a-l opri pe Csibi Barna să pătrundă în clădire. Acesta a fost detaşat aici, de la Direcţia Finanţelor Publice Harghita. Oamenii nu văd însă mutarea ca pe o pedeapsă pentru Barna, ci ca pe o ofensă adusă lor.
Bucurestiul isi explica detaliat “pozitia” cand lucrurile sunt neclare si aliatii nu au luat inca o hotarare, dar tace prelungit dupa luarea deciziilor si trecerea la actiune. Cine poate lua in serios un asemenea aliat? Ce credibilitate in lume are o asemenea tara?
“Aţi aruncat Ardealul orientalilor ălora de valahi; şi nu ni l-aţi lăsat nouă. Nouă, – cui? Desigur, nouă – Ungurilor; cari se ştie doară că suntem occidentali…”
Numarul acesta al “Dosarelor Ultrasecrete” cuprinde fragmente din noua lucrare a lui Tesu Solomovici intitulata “Viata si moartea maresalului Ion Antonescu”.
Autorului i s-a parut paradoxal ca desi exista un munte de cercetari referitoare la epoca in care a trait maresalul si la scrierile si actiunile sale, iubitorului de istorie nu-i sta la dispozitie nicio ampla biografie a personajului. Se stie ca din varii motive, inainte de cucerirea puterii, la 4-6 septembrie 1940, nimeni nu a indraznit sa scrie o carte despre militarul aflat, in genere, in dizgratia regelui Carol al II-lea; in anii cand a fost Conducatorul Statului nu a permis sa se scrie si sa se publice o carte despre el, iar in anii comunismului regimul il vroia uitat. Postdecembrismul a reaprins curiozitatea publica pentru maresalul care fusese condamnat pentru crime de razboi si executat la 1 iulie 1946. Alaturi de multe cercetari serioase au aparut altele cu iz apologetic, ulterior, din initiativa prezidentiala, o Comisie Internationala de istorici romani si straini, coordonata de Elie Wiesel, s-a straduit sa puna randuiala in modul cum e perceput Ion Antonescu de democratia romaneasca. Tesu Solomovici s-a straduit sa descrie in volumul amintit o viata – cea a maresalului Ion Antonescu.
Ion Antonescu devine ziarist
In anul 1913, Ion Antonescu avea gradul de capitan. Tanarul ofiter va avea prilejul sa traiasca din plin evenimentele care zguduiau din temelii Peninsula Balcanica. Zona era in plina fierbere inca din 1908-1909, de cand vecina Romaniei, Bulgaria, se proclamase independenta, iar Austria se grabise sa anexeze Bosnia si Hertegovina. In 1911 izbucnise Razboiul italo-turc, iar un an mai tarziu, in toamna lui 1912, Bulgaria, Serbia, Grecia si Muntenegru declansasera razboiul de eliberare de sub jugul Semilunii turcesti. Ion Antonescu, desi nu era plasat in varful puterii, intelege ca Romania nu va putea sta impasibila in timp ce harta acestui colt de lume e in schimbare. Cand regele Carol I apreciaza ca Romania trebuie sa primeasca compensatiuni teritoriale la granita dobrogeana, iar marile puteri, prin Protocolul de la Petersburg, nu ne acorda decat o fasie neinsemnata cuprinzand Silistra, Antonescu e revoltat. In cercurile militare pe care le frecventeaza el vorbeste cu glas tare despre o actiune energica impotriva Bulgariei”. Nu trece mult timp, si intr-adevar armata romana, dupa 36 de ani, trece pentru a doua oara Dunarea. Intrarea in Razboi a Romaniei inclina brusc balanta, si Bulgaria e silita sa capituleze. Interventia romaneasca fusese hotaratoare. La 17 iulie se intruneste la Bucuresti “Conferinta Pacii”, iar la 28 iulie se incheie Pacea de la Bucuresti. Romania castiga Cadrilaterul. Dar razboiul jucase rolul de arbitru in Balcani, dovedise puterea si influenta sa in politica europeana, va rezuma istoricul Mihail Polihroniade. La aceasta concluzie ajunsese si Ion Antonescu, care cauta o cale de a-si exprima public opiniile. Generalul Grigore Crainiceanu, un militar savant, membru al Academiei Romane, scotea in acea vreme “Buletinul Armatei si Marinei”. Crainiceanu care avea laude pentru Antonescu i-a propus acestuia sa scrie ceva pentru revista sa. Astfel, in numarul 1 din ianuarie 1913, al “Buletinului Armatei si Marinei” a aparut primul articol semnat Ion Antonescu; niste observatii curajoase si bine gandite din punct de vedere militar pe marginea razboiului turco-italian. Antonescu justifica gestul razboinic al italienilor care se bateau departe de Roma, tocmai in Tripolitania, pentru stapanirea unui colt arid de desert.
Razboiul din Tripolitania
“Tripolitania, in trecut pe aici trecea singurul drum strategic, care unea Egiptul cu Marocul, Asia cu Africa. Pe aici au inaintat victorioase coloanele fanatice ale Arabilor si Turcilor, si in sfarsit numai pe aceasta cale au reusit sa puna prima oara piciorul in Europa, debarcand in Spania, scrie Ion Antonescu. La Tripolitania aspirau deopotriva si in ascuns atat Franta, cat mai ales Anglia. Prin cucerirea acestei provincii cele doua popoare antice, in interesul comun, sperau sa-si dea mana, sa stapaneasca astfel intreg Nordul Africii, sa domine cu desavarsire si definitiv marea Mediterana si sa comande fara nici o restrictiune, cand o sa vrea si cum o sa vrea drumul Indiilor. Ruptura este dureroasa, si pentru totdeauna Italia va prezenta in Tripolitania vointa si dorinta Germaniei, vointa si dorinta >. Prin noua situatie creata, puterea <Intreitei intelegeri> in Mediterana este definitiv taiata drept la mijlocul ei. Acestea sunt adevarurile si numai imprejurul lor trebuie cautata originea conflictului african”.
Conceptia despre razboi
Pentru tanarul ofiter Antonescu, razboiul este un mijloc, si anume cel din urma si in acelasi timp si cel mai puternic, la care o tara recurge in ultima instanta pentru atingerea unui anumit scop. Este cel din urma mijloc, la care am zis ca se recurge, fiindca atat natiunea, cat si guvernul sau isi dau perfect seama, ca el impune jertfe, ale caror grave consecinte se rasfrang asupra activitatii momentane si viitoare a intregului stat. Asadar din aceasta una si singura observatiune este usor de inteles, ca nimeni nu recurge la razboi decat ca ultim argument si numai pentru atingerea unui scop de o importanta vadit imperioasa. Si subliniem aceste din urma cuvinte pentru a se sti inca o data mai mult, ca a trecut vremea razboaielor asa zise personale, pornite pentru satisfacerea unei ambitii individuale si cu totul straine de interesul comun. Aceste razboaie apar in istorie chiar din primele ei pagini si dispar odata cu Waterloo, cand Europa s-a coalizat pentru ultima oara nu in virtutea unui principiu, ci pentru distrugerea unui geniu”. Ca un popor sa iasa victorios dintr-un razboi trebuie sa posede vointa de a rezista, de a lupta, de a invinge, intr-un cuvant “vointa de a trai si a progresa”. Gasim in aceste randuri crezuri pe care Ion Antonescu le va respecta cu sfintenie toata viata.
Antonescu despre educatia tinerilor
In aprilie 1913, Ion Antonescu participa ca invitat la Congresul International de Educatie Fizica, organizat la Paris, de Facultatea de Medicina. Atasatul militar roman asculta somitatile medicale si publice franceze si intelege importanta “renasterii psihice a unei natiuni”. El raporteaza la Bucuresti: “Energia unui popor nu este altceva decat rezultatul calitatilor sufletesti, cu care el e inzestrat. Calitatile sufletesti dau nastere vointei de a rezista, de a lupta, de a invinge, cu un cuvant vointei de a trai si progresa. Astazi mamele fac educatia fizica a copiilor lor cu chinina, flanele “Jager”, sosoni, blanuri scumpe si inele pretioase. Totusi cine pierde speranta este un invins si noi n-avem nevoie decat de invingatori. Suntem convinsi, ca mai curand ori mai tarziu, mamele se vor patrunde de frumoasa si nobila menire ce au si, reapucand pe adevaratul drum, vor contribui cele dintai si in cea mai larga masura la indrumarea si desavarsirea calitatilor noastre intelectuale, morale si fizice. Avem aceasta speranta si ne mandrim cu ea. Educatiunea fizica este primul factor de viata al rasei. Caminul creaza rasa. Femeia face prin maternitatea sa caminul. Trepiedul social al educatiunii fizice este constituit din camin, care face rasa, din scoala, care o educa, si din cazarma, care o apara… Facem apel la conducatorii si guvernantii nostri, ca luand exemplu de la Franta oficiala si intelectuala, sa imbratiseze cu un moment mai devreme chestiunea educatiei fizice a poporului nostru, educatie, de care nu ne sfiim sa o spunem are foarte multa nevoie. Parintii, profesorii si ofiterii vom fi cu totii raspunzatori mai tarziu, daca nu vom face din educatia fizica si morala a poporului prima noastra preocupare. De ce folos poate fi societatii si patriei, individul, care, superior ca minte, a reusit, dupa studii briliante sa ia licenta la 20 de ani si sa fie ofticos la 25 de ani?. Tara are nevoie de indivizi cu plamani dezvoltati, cu organe sanatoase si cu inima de fier. Cu un astfel de material putem privi cu incredere viitorul si impune respect si teama tuturor vecinilor nostri”. Antonescu avea sa ilustreze aceasta teza cu imaginea Turciei, ale carei armate cucerisera lumea, dar stoarse de vlaga si energie, aveau sa sufere infrangeri dupa infrangeri. Campania din Bulgaria
In campania din Bulgaria, din 1913, capitanul Ion Antonescu ocupa functia de sef al Biroului de Operatii in Statul Major al Diviziei I de cavalerie. El aduce servicii atat de importante armatei romane incat i se acorda cea mai inalta distinctie militara: Virtutea Militara de aur. Operatiunile militare ii ofera prilejul lui Antonescu sa dea o ochire larga asupra evenimentelor, si sa caute intelesuri istorice. Adrianopol, de pilda, nu este doar o cetate pe harta operatiunilor razboinice, ci “capatul unei glorii, care dispare si se stinge. Antonescu nu-si dispretuieste dusmanul, dimpotriva, are lauda pentru Sukri Pasa, aparatorul cetatii: Vointa si constiinta unui om a facut un timp destul de indelungat ca toata suflarea omeneasca sa priveasca cu neliniste, incordare si curiozitate, inspre acest de mai multe ori incercat colt al pamantului, noteaza Antonescu in carnetele sale de razboi. Prin cunostintele sale, prin tactul si mai ales prin taria sa de caracter Sukri Pasa a facut ca cetatea sa reziste un timp mai indelungat decat i-ar fi ingaduit starea actuala a fortificatiilor sale. Cronicile de razboi ale capitanului Ion Antonescu dezvaluie convingerea autorului ca Razboiul din Balcani din 1913 nu fusese decat preludiul marelui Razboi pentru intregirea neamului romanesc, care avea sa se porneasca cativa ani mai tarziu. Tesu Solomovici
September 21st, 2015 
VR 
Posted in 
Tags: 
