Victor Roncea Blog

Fotograful Andrei Iliescu via Facebook:

“Privind imagini din piata Taksim imi aduc aminte de Piata Universitatii din iunie 1990. La vremea aceea eram corespondent al AFP care pe atunci isi avea sediul la Inter, si nu putine au fost noptile cand n-am ajuns acasa ca sa putem “tine aproape” de manifestatia maraton care a inceput in 22 aprilie si s-a incheiat pe 15 iunie. Interesul pentru Romania era urias. Trimiteam fotografii la foc continuu si nu tin minte sa fi fost o singura zi in care sa nu fi transmis cel putin o imagine. Am si acum acele fotografii trimise (sau cel putin o parte din ele) si aproape toate filmele asa ca aceste imagini ma ajuta mult acum sa reconstitui povestea acelor zile.
11 iunie 1990 a fost o zi foarte agitate, tensiunea care avea sa atinga punctual culminant cateva zile mai tarziu, era in crestere. Fortele de ordine au aparut in cateva reprize.
Ziua de 12 a decurs calm, aparent nimic neprevestind ce avea sa se intample. Protestatarii primisera un ultimatum sa se retraga, dar nu era primul asa ca spuneau ca nu vor pleca.
In dimineata zilei de 13 iunie pe la 6 si ceva politia intervine in forta si asist la primele arestari de la Arhitectura (foto mai jos cu doi studenţi arestaţi – n.m., V.R.). Apoi pentru cateva ore piata a fost pustie, masini cu apa stropeau bulevardul si echipe de la salubrizare strangeau gunoaiele. Pe la 11:30 a inceput nebunia. Forte de ordine cu taburi si blindate, protestarii care aruncau cu pietre si incediaza masini, oameni alergand pe strazi, scene socante care m-au amintit de revolutie. Vremea devenise schimbatoare, cerul senin alterna cu reprize scurte de ploaie. Am iesit imediat pe strazile de langa Inter si piata Universitatii dar nu puteam ramane mult caci trebuia sa transmit. Ieseam cate 20-30 min “trageam” ce puteam apoi urcam in camera-laborator unde developam filmele, maream pozele, bateam textul si transmiteam prin telefon. Aparatul de marit si expunerea hartiei controlate manual (adica chiar cu mainile) erau singurele metode de prelucrare. Calitatea era rudimentara iar timpul de transmisie era imens. Textul il scriam cu o mica masina de scris. Pentru o transmisie color trebuiau lipite si niste repere CMYK, necesare la alinierea culorilor. Scoteam microfonul telefonului si in locul lui cuplam mufele unui aparat care citea linie cu linie poza 18×24 care se invartea pe un tambur (un stramos al unui scaner reflectiv combinat cu un fax primitiv) Asta era “tehnica” pe atunci.
Pe la 11 noaptea am facut o ultima iesire pentru ziua aceea si in dreptul Romartei Copiilor am auzit gloante suierand pe langa mine si ricosand in peretii blocului.
Pe la ora 5 ale dimineatii zilei de 14 totul parea ca se terminase. Intr-o liniste sinistra cu soarele care tocmai incepea sa rasara in ochi, dinspre Piata Victoriei intr-un uruit infiorator (care pe masura ce se apropia s-a transformat in tropait grotesc) o umbra hidoasa se apropia constant intr-un crescento tensionat. Erau primele grupe de mineri care ocupau Piata Universitatii. Cand s-a luminat mai bine am urcat la etajul I pe balconul circular si am inceput sa fotografiez asaltul. Minerii loveau tot ce le iesea in cale, barbati, femei, copii. Din cand in cand priveau spre mine si imi faceau semne amenintatoare cu batele. Am transmis primele imagini si aflu ca pe la 9:30 urma sa aterizeze o cursa de la Sofia unde fusesera alegeri, asa ca toate agentiile asteptau intariri.
Cateva ore mai tarziu impreuna cu colegul venit am coborat in piata cu doua F3-uri si toate obiectivele din dotare. Toate agentiile erau acolo. Aparent minerii isi consumasera parca primele momente de furie dar am vazut destule scene incredibile. Mi-aduc si-acum aminte cum minerul pe care tocmai il fotografiam a ridicat bata sa ma loveasca dar cumva spre norocul meu nu stiu prin ce resort mana i s-a oprit chiar in momentul cand l-am imortalizat. Spre ora 12 am ajuns la sediul PNTCD, apoi imi amintesc ca am facut ceva poze pe la Bucur Obor si la spitalul de urgenta unde Marian Munteanu tinea o conferinta de presa. Dupa-amiaza a trebuit sa raman in hotel, si nici a doua zi n-am mai iesit la pozat fiindca trebuia sa developez si sa transmit filmele colegului francez. Noroc ca el avea un Leaf (o masina mai “smechera” care transmitea direct de pe film) asa ca munca mea de laborator a fost ceva mai usoara.
Cam asta pot sa spun ca a fost “contributia” mea la documentarea posteritatii cu acele momente teribile din ceea ce avea sa se numeasca Mineriada 13-15 iunie, si ale carei evenimente au socat lumea intreaga.”

Citiţi: Femeia în rochie albastră azi

Mai multe fotografii în Albumul de pe Facebook