Posts Tagged ‘aura christi’

Uniunea Scriitorilor si-a pierdut azi sediul, Casa Monteoru. Scriitorii se intreaba: “Va fi exclus din USR preşedintele Nicolae Manolescu pentru prejudiciile aduse USR?”

Mediafax anunta ca Tribunalul Bucureşti a decis azi ca sediul din Calea Victoriei – Casa Monteoru a Uniunii Scriitorilor din România (USR) să fie restituit în natură moştenitorilor familiei Monteoru, care acuză Uniunea că a lăsat clădirea să se degradeze. Scandalul, care s-a lasat cu amenintari si insulte in sanul USR, a fost prezentat pe larg pe acest blog, in premiera pentru “presa crizata”. Ridicol, Uniunea tocmai isi alesese noua sigla, cea de mai sus :). Scriitorii, si nu numai, il acuza pe presedintele Uniunii, Nicolae Manolescu, “intelectualul Gold” (care mai are vreo alte sapte functii, inclusiv pe aceea de ambasador la sediul UNESCO de la Paris), ca nu a reprezentat interesele institutiei nici macar in instanta. Sa fi fost toata tarasenia derulata sub nasul conducerii USR chiar fara ca aceasta sa nu fi stiut nimic? Scriitorii au cuvantul:

Liviu Ioan Stoiciu: Aţi citit bine în titlu: ne aflăm în această situaţie acum, deşi pare a fi de necrezut, un joc. Conform noului Statut al Uniunii Scriitorilor din România (întocmit chiar de preşedintele USR, Nicolae Manolescu), cei ce aduc prejudicii materiale şi morale USR pot fi excluşi din USR. Suntem în această situaţie inadmisibilă, repet: dacă se pierde sediul actual al USR din Casa Monteoru, din Calea Victoriei 115, preşedintele Nicolae Manolescu (şi echipa sa de conducere) poate fi acuzat nu numai de indolenţă, indiferenţă şi iresponsabilitate, la nivel publicistic-moral, ci şi de faptul că a adus prejudicii materiale USR şi, conform noului statut al USR, poate fi exclus din USR de către Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, inventată chiar de actuala conducere!

În Săptămâna financiară, un ziarist incomod, care se respectă, Miron Manega, demontează declaraţiile preşedintelui Manolescu, că n-a ştiut nimic până anul acesta de afacerea imobiliară legată de Casa Monteoru şi de procesele ei „secrete” de restituire (procese reluate după ce a fost anulat actul de donaţie, fără ştiinţa USR), şi apoi că, după ce a aflat, i s-a refuzat USR accesul la dosar. Astfel, cade scuza că nu e vinovată actuala conducerea USR de pierderea peste noapte a Casei Monteoru, sediu al USR: În cazul sediului USR, situaţia se află încă sub control, deci există şanse de păstrare a acestuia, chiar dacă proprietarul de drept este (sau a fost) Primăria Capitalei iar procesul se judecă între moştenitorii lui Lascăr Catargiu şi primar. Evoluţia în favoarea reclamanţilor este justificată de Nicolae Manolescu prin aceea că jurista Primăriei ar fi obstrucţionat accesul la dosar: “Nu numai că n-am fost înştiinţaţi, dar ni s-a refuzat de către jurista Primăriei accesul la dosar, sub cuvânt că n-avem calitate procesuală, deşi aveam folosinţa imobilului» – spune acesta, într-o declaraţie pe site-ul USR. Şeful serviciului juridic de la primăria Capitalei, George Iorgovan contracarează, spunând că dreptul la intervenţie nu poate fi obstrucţionat. “Nu-l cunosc pe acest domn – spune George Iorgovan, referindu-se la Nicolae Manolescu – şi nici nu pot contesta cele afirmate de domnia sa în legătură cu ce i-ar fi spus sau nu o juristă. Dar nici nu pot să le iau de bune dacă nu are probe în acest sens. În schimb, pot să spun cu certitudine că dreptul de a intra în proces ca intervenient nu i-l poate respinge decât instanţa. Iar instanţa nu i l-a respins, dovadă faptul că Uniunea a fost reprezentată la şedinţa din 14 aprilie». Miron Manega atrage atenţia că lipsa de transparenţă la USR (care mă obligă şi azi pe mine să scriu aici, de altfel) provoacă deja monştri. Vă invit să-i citiţi întregul articol al lui Miron Manega, dând click pe https://www.sfin.ro/articol_19517/uniunea_scriitorilor_cu_un_pas_in_strada.html. Totodată, vă pun la dispoziţie şi articolul Aurei Christi, semnificativ, legat de aceeaşi temă, dând click pe CHRISTI Aura – CASA MONTEORU (şi iar click pe dreptunghiul apărut). Aura Christi va dedica, de altfel, un „dosar” al revistei lunare pe care o conduce, Contemporanul. Ideea Europeană (director Nicolae Breban), în numărul pe luna mai, scandalului Casa Monteoru, actual sediu al USR. Vă reamintesc, miercuri, 14 aprilie s-a amânat procesul, venind la bară şi avocatul USR (alături de cel al Primăriei Capitalei). Miercuri, 21 aprilie are loc ultima înfăţişare în procesul revendicării Casei Monteoru (casă de patrimoniu). Va reuşi, cu autoritatea publică pe care o are (dar de care nu profită), acum, Nicolae Manolescu să păstreze sediul USR la Casa Monteoru? Să dea Dumnezeu! Dacă nu va reuşi, va fi preşedintele USR (cu întreaga sa echipă de conducere salariată) exclus din USR pentru prejudiciile materiale şi morale aduse USR?

N-aş fi atât de intransigent, dacă n-aş descoperi, în continuare, atitudini aberante în rândul celor ce ar trebui să se simtă solidari cu cei puşi de partea adevărului, nu să justifice actuala situaţie în care e pusă USR (să rămână fără sediul din Casa Monteoru). Mă închin când descopăr că sunt înjuraţi toţi cei ce scriu despre acest caz, de parcă ei ar fi vinovaţi!

(more…)

Razboiul intelectualilor. Cum a pierdut Manolescu sediul USR, Casa Monteoru. Scenarii orwelliene la Uniunea Scriitorilor. Aura Christi: Arma GDS-istilor, profitorii sistemului si sabotorii culturii romane – „bolşevismul anticomunist”

Aura Christi: Casa Monteoru si literatura românã vie

Când mă gândesc la cei douăzeci de ani de litere, scurşi din 1990, pentru a încerca să pricep lucrurile cât mai bine, fac, în această ordine de idei, exerciţii de înţelegere în siajul iubitului de noi Sfântul Augustin. Analizez modul în care este tratată cultura, literatura română vie. Nu, nu în ţări puternice şi bogate, ţări care se respectă, cum sunt, de pildă, Franţa sau Germania, Italia sau Rusia – state democratice care au o cultură veche, sprijinită prin strategii elaborate şi urmate, în timp, ca literă de lege, o cultură bine cunoscută, bine propagată, tradusă, mediatizată de secole în lume. Mă gândesc, aşadar, cum este tratată literatura vie în ţările vecine, care au făcut parte, ca şi România, din blocul aflat în raza influenţei sovietice. Ce tablou se conturează? În Polonia, Ungaria, de pildă, literatura se află la loc de cinste, este respectată, propagată, iubită, firesc, atât în ţară, cât şi în comunitatea europeană; şi nu numai în comunitatea europeană. Scriitorul, în aceste ţări ex-socialiste, este, continuă să fie o instituţie. În ţările vecine nu e nevoie să repeţi că literatura naţională conservă, păstrează identitatea unei naţiuni, fiindcă acest adevăr este înţeles de la sine, măsurile de susţinere, protecţie şi propagare a literaturii naţionale vii fiind eficiente, exacte.

În România, însă, literatura vie este tratată, în chip incredibil, de neînţeles, cu dispreţ. Iar scriitorul român a ajuns o entitate de care se poate face abstracţie. Faţă către faţă cu organismele, instituţiile statului (şi nu neapărat ale statului), scriitorul român… nu există. Literatura română vie este rău cunoscută, rău tratată în ţara ei. Iar peste graniţă… nu există! Aceasta este trista, dramatica realitate care persistă de douăzeci de ani. Şi teamă îmi este că modul în care este sabotată sistematic literatura română în ultimii douăzeci de ani, în realitate, este expresia, semnul unui atentat la identitatea poporului român. Este o afirmaţie, se înţelege de la sine, de o gravitate extremă aceasta. Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, în fapt, nu mai sprijină literatura română vie. Nu de ieri. Nici de alaltăieri. Programele culturale au fost suspendate. Achiziţia de carte pentru bibliotecile judeţene, făcută pe vremuri, an de an, prin Ministerul Culturii, de asemeni. Aproape fiecare ministru al culturii, de cum este instalat – pe criterii evident politice – în fotoliul de ministru, declară cu seninătate incredibilă că este interesat exclusiv de patrimoniu, în consecinţă, accentul se pune, în timpul mandatului său, pe patrimoniu, cultura vie fiind fie dată cu brutalitate la o parte, fie identificată, nu rareori, până la caricatură, cu divertismentul, ceea ce, evident, este, iarăşi, foarte grav, astfel încurajându-se subcultura, maneliada, degradarea treptată a populaţiei, împinse încet, metodic spre analfabetizare.

Cine este vinovat de această situaţie? În primul rând, noi, scriitorii. Sau, cum susţine romancierul Nicolae Breban în volumul Trădarea criticii, apărut la Editura Ideea Europeană – cea mai incomodă carte a anului 2009 – „răul este acasă”, în lumea scriitorilor adică.

Libertatea în care a fost aruncată benefic România după Revoluţia din 1989, denigrată de majoritatea membrilor Grupului de Dialog Social, a fost un taifun. S-au clătinat destine, s-au pulverizat la jumătatea drumului promisiuni, cariere, ce păreau a fi – şi nu rareori chiar erau! – de prima mână. Criticii importanţi, aproape fără excepţii, au părăsit terenul literelor vii. „Dăruindu-le” prestigiu social, audienţă domnilor Liiceanu, Manolescu etc., M. Lovinescu şi V. Ierunca – doi excelenţi cronicari da radio, care au jucat un rol important, greu de neglijat la Radio Europa Liberă, fiind, după 1990, înscăunaţi în tronul de mari sfetnici ai naţiunii, de „mari creatori”, „mari critici”, „egali ai celor mai de seamă critici români” – M. Lovinescu şi V. Ierunca, aşadar, au transplantat, din nefericire cu succes, zâzania, dihonia din mediul exilului parizian… pe terenul românesc, semănând confuzie în lumea postdecembristă. Sub zodia confuziei, nodulii de influenţă şi putere, inclusiv financiară, pot fi dispuşi după bunul plac al unui grup (GDS), care astfel îşi consolidează hegemonia, folosind, în ultimul timp, ca armă „bolşevismul anticomunist”.

În loc să fie solidari cel puţin ca în plină dictatură, scriitorii s-au împărţit în grupuri, grupuleţe, bisericuţe, lumea literară fiind fracturată în timp pe principiul (ne)apartenenţei la partidul X sau Y, sau la Grupul de Dialog Social. Da, atotputernicul GDS, care, de facto, conduce de douăzeci de ani cultura română, având reprezentanţi în nu puţine instituţii, departamente, agenţii fie private, fie de stat, care duc, după cum se afirmă – majoritatea – o politică de sabotare sistematică a literaturii vii, a scriitorului viu, în favoarea comentatorilor înrolaţi, purtând cravate portocalii. „Bolşevismul anticomunist”, se spune, practicat asiduu de unii, nu puţini, membri ai GDS – s-a înţeles în timp – asigură subvenţii grase, prestigiu social şi – nu în ultimă instanţă – putere. Atenţie, o putere greu de neglijat în condiţiile în care membri sau simpatizanţi, susţinători influenţi ai GDS-ului se află la conducerea câtorva instituţii de prim-plan cum sunt, bunăoară, ICR, Humanitas, România literară, 22, USR etc., nu-i aşa? Disidenţii reali au fost daţi, nu o dată, cu brutalitate, la o parte.

(more…)

Razboiul intelectualilor. Contemporanul si Aura Christi au declansat lupta cu “secta exclusivista” a “intelectualilor Gold” ai Romaniei literare, GDS, Humanitas, Soros, ICR si Cotrocenilor: Manolescu, Liiceanu, Patapievici, Tismaneanu…

Aura Christi
O carte primejdioasă: Trădarea criticii de Nicolae Breban şi „bolşevismul anticomunist”

“(…) Fiind, da, „privitor ca la teatru” şi ştiind că – de la Mihail Eminescu încoace – „ce e val ca valul trece”, chiar dacă valul durează mai bine de douăzeci de ani, evident că, în ultimă instanţă, nu au decât să te amuze pornirile, impulsurile oportuniste, avându-şi originea în invocatul de Norman Manea „bolşevism anticomunist”, practicat asiduu de Grupul de Dialog Social, mai exact de unii membri fruntaşi ai acestei secte culturale.

Apropo, autorul romanului parabolic Despre clovni. Dictatorul şi artistul, nota, între altele, că „bolşevismul anticomunist (nu întâmplător, şi post-comunist) îmi displace la fel de mult ca bolşevismul însuşi… N-ar trebui să uităm niciodată avertismentul lui Nietzsche către cei care privesc multă vreme în ochi diavolului şi s-ar putea, treptat, transforma ei înşişi într-unul…” (…)

Având o judecată în esenţă coruptă de interese de grup – aidoma altor comentatori de mâna a doua ai momentului, înregimentaţi, ca şcolerii cu cravate portocalii, în rândurile Grupului de Dialog Social, devenit o prelungire a Cotrocenilor, în realitate, o sectă exclusivistă, fals elitistă, alcătuită, în proporţie greu de neglijat, din falşi doctori, excomunişti, ex-securişti, nu-i aşa?, cărora li se fardează dosarele la CNSAS; da, gdsiştii dictează în cultura română de douăzeci de ani, având o reţea răspândită, precum o caracatiţă, pe la ministere, departamente şi sub-sub-departamente, adică agenţii şi acareturi guvernamentale de tot soiul, hrănindu-se din munţi de bani din străinătate şi nu mai puţin din fonduri bugetare, demonstrându-se astfel cât de avantajos, pecuniar şi social vorbind, poate fi „bolşevismul anticomunist”, nu-i aşa? – pentru a susţine calomniile şi falsele legende, aluziile calomnioase, supoziţiile insidioase, cu aerul că sunt rupte din coasta adevărului gol-goluţ etc.,

(more…)

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova