Scris de George Roncea
De Paste, primarul Chisinaului, tanarul Dorin Chirtoaca (foto) le-a administrat o contralovitura politica comunistilor anuntand ca va parasi Primaria si îsi va ridica mandatul de deputat. Anterior, în numeroase declaratii publice acesta afirmase ca nu va parasi Primaria, indiferent de rezultatele alegerilor, sustinand ca va renunta la mandatul de deputat în favoarea functiei de primar al capitalei. Din acest moment, însa, se deschide cursa anticipatelor pentru Primaria Chisinaului, iar rezultatul, previzibil, va împinge în deriziune regimul comunist înca odata. Dupa bataia metodic administrata demonstrantilor care protestau împotriva regimului comunist, sansele maciucarilor lui Voronin de a obtine primaria sunt apropiate de zero. Opozitia va mentine astfel avantajul politic al cuceririi capitalei si va avea totodata o voce semnificativa, a noii generatii de basarabeni, din care face parte Dorin Chirtoaca, în Parlamentul dominat de comunisti, prin frauda, dupa cum au afirmat liderii opozitiei. Reprezentantii PL, PLDM si AMN au declarat ca peste 400.000 de alegatori au fost inclusi ilegal în lista de alegatori.
Anticipate pentru primaria Chisinaului
Conform BASA-press, Iurie Ciocan, secretarul Comisiei Electorale Centrale (CEC), a precizat ca daca actualul primar al capitalei va renunta la functia pe care o detine, exista doua modalitati legale care ar putea fi aplicate. „Daca Consiliul Municipal Chisinau va depune o solicitare în care va cere desfasurarea alegerilor anticipate, CEC va demara procedura de desfasurare a acestora. In cazul în care Consiliul va numi un primar interimar si va solicita ca acesta sa activeze pana la viitoarele alegeri, CEC va da curs cererii“, a spus Ciocan.
Primarul capitalei, Dorin Chirtoaca, alaturi de alti 20 de viitori deputati din partea partidelor de opozitie, au initiat procedura de renuntare la a doua cetatenie detinuta pentru a-si putea ridica mandatele de deputat. Pe listele electorale ale celor patru partide care au trecut pragul electoral figurau 21 de persoane care detineau sau au initiat procedurile de obtinere a cetateniei altui stat. Dintre acestia, noua sunt reprezentanti ai Partidului Liberal, printre care Dorin Chirtoaca si Corina Fusu, cinci membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, printre care Alexandru Tanase si Calin Vieru, un membru al Partidului Comunistilor si sase membri ai Aliantei “Moldova Noastra”.
Bilantul sangeros al protestelor anticomuniste de la Chisinau cuprinde cel putin doi morti, zeci de raniti si sute de arestati – mai ales din randul tinerilor care au iesit pe strazi pentru a protesta sincer împotriva regimului bolsevic si antiromanesc al lui Voronin. Între timp, „Opozitia“ a cam uitat de promisiunea ca va cere alegeri anticipate, desi modalitatea cea mai simpla era sa nu-si accepte mandatele, lasand libere cele 41 de locuri pe care le detine în noul Parlament, ceea ce ar fi pus comunistii în imposibilitatea de a-si alege vreun presedinte. Situatia ar fi dus, automat, la ilegitimitate si alegeri anticipate. Din pacate, o parte a Opozitiei de la Chisinau s-a dovedit a fi formata din paiate nu cu mult deosebite ca formatie de liderii regimului comunist. Exceptia Chirtoaca ar putea contrabalansa dezamagirea care pluteste între basarabenii care au sperat ca protestele lor legitime vor forta comunistii sa reia alegerile, sub control international.
https://www.curentul.ro/2009/index.php/Actualitate/Dorin-Chirtoaca-ii-loveste-cu-primaria-pe-comunistii-de-la-Chisinau.html
Traian Băsescu la TVR: comunismul nu va reuşi în Republica Moldova
Posts Tagged ‘Basarabia’
DORIN CHIRTOACA ii loveste cu primaria pe comunistii de la Chisinau. BASESCU: cei 4,5 milioane de acolo sunt romani si trebuie sa le dam cetatenia
UE este "uluita" si "indignata" de decizia Republicii Moldova de a introduce vize Romaniei, considerata "inacceptabila". MIKKO, agenta lui Voronin
UE este “uluită” de decizia Republicii Moldova de a introduce vize pentru cetăţenii romani, iar această “situaţie inacceptabilă” va fi analizată din punct de vedere legal la 30 aprilie, a anunţat comisarul pentru extindere Olli Rehn in cadrul dezbaterii privind R. Moldova din Parlamentul European, transmite NewsIn. “Ne uluieşte decizia Republicii Moldova de a introduce vizele pentru cetăţenii romani. Este o situaţie inacceptabilă şi analizăm legalitatea acestei acţiuni. La 30 aprilie vom discuta despre acest lucru in cadrul Comisiei UE-R. Moldova”, a declarat comisarul pentru extindere Ollie Rehn.
In plus, Rehn s-a declarat foarte preocupat de evenimentele din Republica Moldova şi a spus că salută faptul că Romania s-a abţinut de la a răspunde cu paşi similar acţiunii Republicii Moldova de a expulza ambasadorul roman. “Trebuie să acţionăm ca un factor de stabilizare pentru acea ţară şi să gandim relaţia UE -R. Moldova pe termen lung. Interesul nostru este să avem o ţară democratică in vecinătatea UE, să promovăm dialogul şi să strangem relaţiile dintre noi”, a mai spus comisarul, subliniind că UE este foarte interesată de ce se intamplă in R. Moldova.
De asemenea, europarlamentarul PSE Marianne Mikko, preşedinta Comisiei UE – R. Moldova din PE a declarat că niciun subiect din R. Moldova “nu va rămane tabu”. La randul său, europarlamentarul ALDE Graham Watson a spus că R. Moldova ar trebui să aducă dovezi legate de acuzaţiile aduse Romaniei şi că expulzarea ambasadorului roman şi introducerea vizelor sunt “paşi inacceptabili”.
Totodată, Watson a subliniat că declaraţiile preşedintelui Train Băsescu privind simplificarea procedurii de acordare de vize “au sporit tensiunile”. Watson a fost critic şi la adresa “optimismului instinctiv” exprimat de comisarul pentru politică externă Benita Ferreo-Waldner, care ar fi declarat că alegerile din R. Moldova au fost corecte şi legitime.
Parlamentul European a dezbătut joi, in cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, situaţia din R. Moldova, şi a decis ca eventualele proiecte de rezoluţii să fie votate la următoarea sesiune, care va avea loc in mai. (Z.O.)
UNIUNEA IPOCRITA. Tarile UE acorda anual un numar de cetatenii egal cu cel anuntat de Basescu pentru toti basarabenii de origine romana
“Ingrijorarea” Uniunii Europene cu privire la redobandirea cetateniei romanede catre basarabeni nu are fundament juridic
Anuntul presedintelui Traian Basescu privind urgentarea procedurilor de redobandire a cetateniei romane pentru basarabeni a pus tarile Uniunii Europene pe jar, insa fara niciun motiv real. Toate statele care fac parte din UE si au fost dupa 1945 in sfera de influenta a Uniunii Sovietice au adoptat legi care permit recuperarea cetatenilor care au avut de suferit in urma terorii sovietice. Mai mult, Uniunea Europeana nu are niciun fel de atributii in ceea ce priveste problema cetateniei dintr-un stat membru. O dovada clara in acest sens sunt cele peste 100.000 de cetatenii acordate anual de Marea Britanie, Germania sau Franta. Romania a acordat, incepand din 1991, doar putin peste 100.000 de cetatenii basarabenilor, iar estimarea de circa 800.000 de noi cetateni UE provenind din Republica Moldova ar depasi cu putin numarul anual de naturalizari din intreaga Uniune Europeana.
Uniunea Europeana nu are nici un fel de atributii in politica interna a unui stat-membru, iar cetatenia reprezinta o chestiune de politica interna a Romaniei. Acest lucru a fost confirmat de o scrisoare, din 2004, a lui Günter Verheugen, pe atunci comisar european pentru extindere, care a exprimat pozitia de mai sus la o intrebare venita din partea unor tineri basarabeni. In iulie 2007, proaspatul instalat reprezentant UE la Chisinau, Kalman Mizsei, i-a transmis ministrului roman de Externe Adrian Cioroianu ca Romania ar trebui sa renunte la acordarea cetateniei romane basarabenilor – ceea ce a starnit imediat un scandal, deoarece Mizsei nu se putea pronunta asupra acestei teme.
Egalitate – dar nu pentru catei
Statele mari membre ale Uniunii Europene naturalizeaza anual sute de mii de cetateni straini – fara ca sa mai apara “ingrijorari” ale presedintiei cehe a UE sau critici publice. Conform Eurostat, intre anii 2001 si 2006 Germania a acordat 844.593 de cetatenii – mai mult decat cat a anuntat presedintele Basescu ca intentioneaza sa acorde pentru basarabeni. Pe locul al doilea vine Marea Britanie, care a acordat intre anii 2001 si 2006 un numar de 805.000 cetatenii, iar pe locul al treilea vine Franta cu un numar de cetatenii acordate de 704.011, pentru aceeasi perioada. In cursul anului 2006, tarile membre ale Uniunii Europene au acordat in anul 2006 un numar de 735.033 cetatenii.
Trebuie avut in vedere faptul ca incepand cu anul 2001 procesul de redobandire a cetateniei de catre basarabeni a fost practic inghetat – astfel ca Eurostat da urmatoarele cifre pentru numarul de cetatenii acordate de Romania: 2001 – 363, 2002 – 242, 2003 – 139, 2004 – 282, 2005 – 767, 2006 – 29.
Nedreptatile sovietice
Faptul ca Uniunea Sovietica a practicat pe scara larga deportarile si stramutarile de populatii, pe langa ocuparea teritoriilor altor state, a facut ca multi oameni sa-si schimbe peste noapte cetatenia fara sa-si fi dat acordul. Destramarea Uniunii Sovietice a provocat tentative de reparare a acestor nedreptati istorice. Astfel, Germania a declansat imediat dupa reunificare un amplu proces de readucere acasa a etnicilor germani. Daca in URSS, in anul 1989 traiau aproximativ doua milioane de etnici germani, la recensamantul din 2002 mai erau doar 597.212 – restul primind cetatenie germana si mutandu-se in Germania intre timp. Similar este si cazul germanilor din Romania, care in anul 1992 erau in numar de aproape 120.000 de persoane, pentru ca zece ani mai tarziu, in anul 2002, sa fie doar 60.000.
Legi asemanatoare
Legislatii aidoma celei din Romania, unde cetatenii de orgine romana isi pot redobandi cetatenia pierduta fara vina lor, mai au Bulgaria, Polonia, Ungaria si Slovacia dintre tarile membre ale Uniunii Europene. Pana in prezent nici una dintre aceste tari nu a primit avertismente din partea Uniunii Europene sau a membrilor mari ai Uniunii cu privire la legile pentru redobandirea cetateniei.
George DAMIAN
CORNELIU VLAD: Evenimentele din R. Moldova nu si-au consumat energia
Situaţia tulbure şi tensionată din R. Moldova se prelungeşte. Declaraţiile publice şi reacţiile de presă curg, şi ele, în continuare. Din noianul de interpretări, multe din ele marcate emoţional, se poate reconstitui, în mare, mersul şi sensul evenimentelor. Victoria în alegeri a comuniştilor, mai amplă decât se estima, a declanşat manifestaţii populare la Chişinău. Nu greşim dacă le considerăm spontane, căci tinerii de pretutindeni reacţionează astfel (cazul Franţei este notoriu). Reacţia vehementă a tinerilor împotriva echipei Voronin şi a partidului său este pe deplin explicabilă, în condiţiile aspiraţiei proeuropene, tot mai accentuată în republică, şi ale cronicizării conflictului de pe Nistru. Lozincile lor nu au fost însă cele mai fericit alese. Revolta împotriva rezultatului alegerilor nu-şi are rostul, căci alegerile au fost apreciate în general corecte de către organizaţiile internaţionale care le-au monitorizat.
Apoi: nu sunt excluse nici “încurajări” din exterior. Deutsche Welle aminteşte, în context, că R. Moldova găzduieşte ONG-uri de tipul USAID şi National Democratic Institute, iar “Revoluţia Twitter, de la platforma de comunicare prin care tinerii şi-au transmis mesajele legate de participarea la proteste, noutatea acestui tip de comunicare indică din nou o posibilă implicare a unor organizaţii străine”.
Pe de altă parte, se comentează mult şi prezenţa “oamenilor în negru”, care au fost printre cei mai agitaţi manifestanţi şi au lansat scandările cele mai provocatoare, dar au şi comis acte provocatoare, violente, de vandalism. O reţetă sigură de compromitere a unei acţiuni declanşate, în mod clar, cu bune intenţii.
Trebuie recunoscut că regimul Voronin, oricât de departe ar fi el de democraţie, a reuşit o guvernare mai bună decât precedentele preşedinţii de la Chişinău. Populaţiei i s-au dat unele satisfacţii materiale concrete, iar Partidul Comuniştilor, bine organizat şi disciplinat (pe principiul leninist) este singurul partid multietnic din republică. În schimb, Opoziţia este fărâmiţată (nu mai puţin de patru partide se declară liberale) şi luptă nu numai împotriva comuniştilor, dar şi între diversele ei facţiuni.
Cine pierde, cine câştigă?
Cine a declanşat actualele tulburări, care se îndepărtează tot mai mult de regulile democraţiei? Tinerii moldoveni nu acţionează întotdeauna, asemenea celor din Occident (de altfel, nici aceştia în mod consecvent), conform tiparelor democratice. Poliţia nu ştie nici ea cum să gestioneze, tot în cadru democratic, asemenea derapaje. Nu întâmplător, în unele comentarii de presă, se sugerează UE şi altor instituţii occidentale să acorde asistenţă şi autorităţilor, şi Opoziţiei (constituită în partide sau spontană, cea a tinerilor), pentru a aşeza lupta politică pe criteriile legii.
Cine are de câştigat de pe urma acestor evenimente? În orice caz, nu populaţia acestui stat, cel mai sărăcit din Europa. Aparent, pentru moment, au câştigat Voronin şi ai săi. Au profitat de împrejurări pentru a introduce vize pentru cetăţenii români, au marcat reuşite în discreditarea Opoziţiei şi a mişcărilor tinerilor, ridică noi bariere în calea procesului de apropiere a republicii de Europa, iar prin aceasta, şi de România. Dar lucrurile sunt în mişcare, şi evoluţia lor prea puţin previzibilă.
VLAD CUBREACOV ii da replica replicii lui Dan Dungaciu: Cine impune Linia Nistrului în Biserică? PLUS doua comentarii: Dungaciu, PPCD si Mitropolia


REPLICA REPLICII sau cine impune Linia Nistrului în Biserică?Acum, după încheierea campaniei electorale din Republica Moldova şi consumarea violenţelor de la Chişinău, mi-am făcut timp pentru a parcurge „amicalele” “Precizări” ale sociologului bucureştean Dan Dungaciu la replica mea dată unor idei ale sale despre lipsa de legitimitate a Mitropoliei Basarabiei în întreaga Republică Moldova. Replica mea nu apăruse de dragul polemicii, ci pentru că am găsit acele idei în măsură să ne dăuneze nouă, românilor din afara României, în special celor din Basarabia şi Transnistria, dar şi celor de pe Valea Timocului, care au o problematică bisericească analogă cu cea a românilor din Transnistria. Mai simplu, pentru că mi-am văzut, ca român, ameninţate interesele naturale şi legitime tocmai de acolo de unde nu mă aşteptam. Am simţit nevoia să mă apăr, pentru că respectivele idei ale lui Dan Dungaciu nu sunt nişte idei oarecare, ci unele care mă vizează direct, după cum îi vizează pe toţi românii din afara României de azi. Tonul replicii mele a fost unul de firească indignare, nicidecum de „dăscăleală” „răstită”, cum îl categoriseşte preopinentul meu din Bucureşti.
Ce făcusem eu? Refutasem câteva sofisme ale sociologului bucureştean specializat în probleme basarabene. Acele sofisme priveau un subiect intern, adică românesc, şi se rezumau la faptul că reactivarea Mitropoliei Basarabiei ar fi fost un „semn al statului român” în relaţia României cu Republica Moldova, că, „la CEDO, Biserica Ortodoxă Română“, luptând continuu, ar fi fost sprijinită de avocatul John Warwick Montgomery, că recunoaşterea în Republica Moldova a “celor trei” (de fapt patru) episcopii constitutive ale Mitropoliei Basarabiei ar fi „o problemă“, că una din aceste patru eparhii constitutive, Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria, ar fi „lipsită de justificare canonică“, că românii ar fi venetici peste Nistru, că la Dubăsari nu ar fi fost niciodată episcopie, că Mitropolia Basarabiei a creat Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria din neavând ce face şi premeditat, mai având şi conştiinţa că „deranjează Moscova“, că România nu a avut niciodată „legitimitate peste Nistru“, fapt care ar putea duce, „pe bună dreptate“, la „protestele Patriarhiei ruse“. Nimic mai mult. Aici era obiectul replicii mele.
Ce a făcut Dan Dungaciu? A tăcut mâlc despre toate acestea, eschivându-se să răspundă punctual şi să precizeze, cum ne-am fi aşteptat, de ce reactivarea Mitropoliei Basarabiei ar fi fost un „semn al statului român“, de ce şi pentru cine anume ar fi „o problemă” reactivarea eparhiilor constitutive ale Mitropoliei Basarabiei, de ce ar fi „lipsită de justificare canonică” Episcopia Dubăsarilor şi a toată Transnistria şi în faţa cui ar trebui să se justifice canonic şi să se legitimeze Mitropolia Basarabiei, de ce Patriarhia Moscovei ar fi îndreptăţită cu adevărat să protesteze contra noastră? Preopinentul meu a schimbat obiectul discuţiei, ducând vorba în altă parte, în zona ipoteticului şi a virtualităţilor. Dânsul a recurs la clasicul procedeu al atacului deschis la persoană, cu tot cortegiul de elemente menite a mă decredibiliza ca exponent al Mitropoliei Basarabiei. Dan Dungaciu vorbeşte despre o inexistentă “Biserică Ortodoxă Moldovenească“, atribuindu-mi insidios şi pe nedrept paternitatea, sugerarea, lansarea publică, promovarea şi încurajarea ideii de “autocefalie” “moldovenească”. El mă prezintă de-a dreptul ca pe un “obsedat“, ca pe unul care ar săpa, “încă din 1990” la rădăcina Ortodoxiei româneşti, ca pe un adevărat blestem şi pericol naţional! Insinuările şi falsurile, însuşirea şi reproducerea fără jenă a argumentaţiilor trase de păr ale adversarilor Mitropoliei Basarabiei, reproşurile şi interogaţiile teatrale nu lipsesc din arsenalul utilizat. Pentru ca portretul pe care mi-l zugrăveşte să fie cât mai întunecat, Dan Dungaciu mă dă şi laş, pe motiv că nu mi-am pus mintea cu uneltele serviciilor secrete şi o mână de idioţi utili care au dezlănţuit anul trecut istericalele bine regizate din umbră contra Mitropoliei Basarabiei (La acest subiect va trebui să revin în mod special cu o altă ocazie). Iau seamă totodată că Dan Dungaciu, într-un gest de „amicală” generozitate, găseşte totuşi cu cale să-mi acorde (ar trebui să-i fiu recunoscător, nu?) “tot dreptul din lume” de a mă angaja “în orice proiect politic”, de a mă raporta la perioada interbelică cum doresc şi de a susţine “orice proiect în legătură cu viitorul Mitropoliei Basarabiei”. Nu au lipsit nici consideraţiunile de ordin general, menite a-mi umbri bunul nume sau de a mă jigni. Chiar din capul locului Dan Dungaciu scrie „Constat că, de la o vreme, domnul Vlad Cubreacov răspunde prompt unor intervenţii din presă ale subsemnatului, fie de la Bucureşti fie de la Chişinău. Pesemne o fi dispărut autorii şi temele din R. Moldova care să-i fi suscitat interesul, agenda de preocupări a domniei sale devenind, în ultima vreme, precumpănitor externă.” Găsesc potrivit să precizez, nu pentru a mă justifica, că preocupările mele au fost şi sunt precumpănitor interne. preocuparea pentru condiţia românilor din partea transnistreană a Republicii Moldova nu este una externă, după cum nici una dintre replicile date oricărui „expert” român, chemat sau nechemat, nu le consider date în exterior. Vădit iritat de îndrăzneala de a-i fi dat o replică punctuală, Dan Dungaciu nu face nici o precizare în legătură cu falsurile şi sofismele strecurate în interviul său acordat revistei “Observatorul cultural” şi recurge la un atac deschis împotriva mea, atribuintu-mi pe nedrept idei străine, printre care cea a “autocefaliei Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti“.
Mai constat că Dan Dungaciu se ia în Post Scriptum şi de capul Înaltpreasfinţitului nostru Mitropolit Petru Păduraru, căruia îi reproşează fără temei, în spiritul cultivat de publicaţia „Timpul”, că ar fi alergat cu “întăriri” din urma replicii mele, aliniindu-se, chipurile, unor idei ce ar constitui „expresia absolută a moldovenismului“. În fond, atât.
Dacă Dan Dungaciu tot a găsit mai cu cale să schimbe discuţia despre lipsa de legitimitate a Bisericii noastre în partea transnistreană a Republicii Moldova, ca şi despre buna dreptate a Bisericii ruse de a protesta contra noastră, cu discuţia despre „autocefalia Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti“, să vorbim mai întâi despe „autocefalie“, ca să putem reveni mai uşor la obiectul replicii noastre iniţiale.
Aşadar, ce este cu această idee a autocefaliei „moldoveneşti”? Dan Dungaciu, care nu ştiu exact ce preocupări, precumpănitor interne sau externe, avea în acea perioadă, îmi atribuie paternitatea acestei idei „revoluţionare” care m-ar „obseda” „încă din 1990, când a(m) şi înscris-o în programul Frontului Popular la Congresul II al partidului“, idee care, potrivit lui Dan Dungaciu, „a intrat în adormire, dar nu a ieşit din joc definitiv” şi “este scoasă la lumină cu intermitenţe, iar acum doi ani începuse să se reactiveze şi plutea, tacit, în aerul Chişinău, dar nu numai“, în condiţiile în care „şi la Bucureşti au existat voci care o acreditau discret – şi nu prea“.
Este necesar să amintesc că, în plină epocă sovietică, pe când URSS-ul era încă în picioare, iar regimul de la Bucureşti negocia un nou Tratat de bază cu URSS-ul, Congresul al II-lea al Frontului Popular din Moldova, convocat la Chişinău în zilele de 30 iunie şi 1 iulie 1990, a adoptat Rezoluţia cu privire la Biserica naţională. Am apelat acum la ceea ce a mai rămas după incendierea şi devastarea Parlamentului din „minuţioasa (mea) arhivă” despre care scrie (cu invidie, cu reproş?) Dan Dungaciu şi am găsit textul acelui document. Îmi pare potrivit să readuc în atenţie şi titlurile celorlate documente ale Congresului nostru cu adevărat „revoluţionar”: Rezoluţiile „Cu privire la raportul dintre FPM şi puterea de stat”, „Cu privire la denumirea republicii” (Republica Română Moldova), „Cu privire la repunerea în drepturi a etnonimului „popor român” şi a glotonimului „limba română””, „Cu privire la abolirea cultului personalităţii lui Lenin”, „Cu privire la statutul armatei sovietice pe teritoriul Republicii Moldova”, „Cu privire la situaţia ecologică din Republica Moldova”, „Cu privire la schimbarea denumirii Pieţei Victoriei”, „Cu privire la schimbarea denumirii Palatului „Octombrie””, „Cu privire la convocarea Marii Adunări Naţionale”, „Cu privire la trecerea Republicii Moldova la economia de piaţă”, Apelul către conlocuitorii de alte naţionalităţi din Republica Moldova şi Apelul către guvernele Republicii Moldova şi României.
Acum să vedem textul acelui document al Congresului FPM la care ne trimite denunţător Dan Dungaciu, fără a-l cita, ca să-mi poată incrimina paternitatea şi slujirea ideii „politice” de „autocefalie” „ca expresie absolută a moldovenismului“, în legătură cu o „„etnie moldovenească” capabilă să fundamenteze eclezial şi etnic un asemenea proiect“:
„Rezoluţia Congresului al II-lea al Frontului Popular din Moldova cu privire la Biserica Naţională
Până astăzi Imperiul Bisericesc Rus ţine în supunere forţată toată populaţia ortodoxă românească din teritoriile anexate de URSS. În virtutea faptului că majoritatea membrilor Frontului Popular din Moldova o alcătuiesc românii de confesiune ortodoxă, Congresul consideră vital necesată, în interesul naţiunii române, independenţa autocefală a acelei părţi a Bisericii Ortodoxe Române, care a fost încorporată anticanonic de către Patriarhia Rusească în 1940, iar apoi în 1944. Pentru viitoarea Biserică independentă, autocefală şi unitară în organizarea sa, Frontul Popular din Moldova propune o titulatură adecvată: Biserica Ortodoxă Autocefală Română a Basarabiei, Transnistriei şi Bucovinei de Nord.
Această Biserică îi va cuprinde pe toţi credincioşii de religie ortodoxă, care locuiesc pe teritoriile istorice româneşti din actuala URSS, precum şi pe toţi credincioşii români din diasporă, care vor accepta benevol primatul Bisericii Noastre. Biserica Ortodoxă Autocefală Română a Basarabiei, Transnistriei şi Bucovinei de Nord îşi va păstra unitatea dogmatică, canonică cu Biserica Ecumenică a Răsăritului. Viitoarea Biserică autocefală va avea conducere sinodală ierarhică, potrivit învăţăturii şi canoanelor Bisericii Ecumenice a Răsăritului, tradiţiei sale, şi se va administra autonom prin organe proprii reprezentative, alese din clerul şi poporul român, prin votul credincioşilor şi constituite în conformitate cu dispoziţiile unui viitor Statut al Bisericii.” („Ţara”, nr. 1 (serie nouă), 1990, „Literarura şi arta”, nr. 28, 12 iulie 1990).
Câtă „etnie moldovenească” şi câtă „experisie absolută a moldovenismului” este în acest document al căutărilor noastre romantice din perioada ocupaţiei sovietice, să judece fiecare de la obraz şi să-şi amintească ce făcea el concret, în acea vreme dificilă, pentru realizarea la răsărit de Prut a idealului românesc de libertate şi demnitate. Recitind acum documentul, îl găsesc a fi unul românesc, adecvat contextului politic al timpului respectiv, având tentă antiimperială şi răspunzând nevoii noastre de emancipare şi de ieşire din împilarea celor cărora le fuseserăm lăsaţi pradă în 1940. Aşa vedeam noi, românii din răsărit, lucrurile pe timpul când pe malul stâng al Prutului preşedinte era Mihail Sergheevici Gorbaciov, iar pe cel drept – Ion Iliescu în primul său mandat în care la Bucureşti erau la modă mineriadele. Nici un alt partid politic din stânga sau din dreapta Prutului nu a abordat chestiunea bisericească de la noi nici până atunci şi nici după. Doar PPCD a avut în permanenţă în centrul preocupărilor sale chestiunea organizării bisericeşti a românilor înstrăinaţi în 1940.
Pentru o înţelegere completă şi o interpretare onestă a felului în care a evoluat modul nostru de percepere şi abordare a chestiunii bisericeşti din Republica Moldova, modul nostru de căutare sinceră a unor soluţii realiste şi adecvate interesului naţional, este util totuşi să amintesc că la distanţă de un an şi jumătate, la doar jumătate de an de la proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova şi recunoaşterea ei de către România, Congresul al III-lea al Frontului Popular Creştin Democrat din 16 februarie 1992 a adoptat Programul FPCD, acel Program despre care, greşind anul, scrie Dan Dungaciu. Capitolul V al Programului – REUNIFICAREA BISERICEASCĂ – are următorul cuprins: „Frontul Popular Creştin Democrat consideră restabilirea unităţii bisericeşti a neamului românesc drept o necesitate vitală şi un scop primordial realizabil prin voinţa lui Dumnezeu şi prin activitatea conştientă şi permanentă a fiecărui român ortodox.
Restabilirea unităţii bisericeşti a naţiunii române ca formă a unităţii spirituale nu e condiţionată de factori politico-economici şi se poate realiza în funcţie de voinţa şi interesul naţional. Totodată, e cât se poate de firească tendinţa concetăţenilor noştri de alte neamuri şi confesiuni de a se reintegra instituţional Bisericilor respective din Ţară.
Principiul etnicităţii nu permite instituirea unei noi Biserici Ortodoxe Autocefale în teritoriile româneşti ocupate. Numai prin revenirea în sânul Patriarhiei Române, create în 1925 şi prin contribuţia directă a Basarabiei şi Bucovinei, este posibilă reaşezarea Bisericii noastre pe noi temeiuri ale slujirii lui Dumnezeu în mijlocul naţiei româneşti.
Sub aspect procedural, în virtutea îndelungatei administrări străine, reintegrarea bisericească va trebui să însemne pentru Basarabia şi Bucovina:
lărgirea autonomiei locale bisericeşti basarabene şi bucovinene;
confirmarea pe post de parohi a tuturor preoţilor slujitori actualmente în teritoriile înstrăinate;
crearea unui regim preferenţial pentru basarabeni şi bucovineni la admiterea în instituţiile de învăţământ teologic din cuprinsul Patriarhiei Române şi altor patriarhii;
rămânerea tuturor parohiilor din Basarabia şi Bucovina la stilul calendaristic practicat în prezent: vechi sau nou.
În plus, se impune ridicarea Eparhiei din Chişinău la gradul cuvenit de mitropolie cu avansarea arhiereului locului în rang de mitropolit al Basarabiei, care devine în mod automat şi membru permanent al Sfântului Sinod.
Voinţa şi interesele clericilor şi mirenilor vor fi reprezentate şi de delegaţii basarabeni şi bucovineni în Adunarea Naţională Bisericească de la Bucureşti” („Ţara”, nr. 8, 25 februarie 1992). Iată că Dan Dungaciu din Bucureşti, mai nou călător şi pe la Tiraspol, caută cu lumânarea o „expresie absolută a moldovenismului” în acest document, profetic atunci, al PPCD. Sunt fericit că, împreună cu alţi colegi ai mei, am avut inspiraţia să redactăm şi să adoptăm cele două Rezoluţii citate integral aici. Ele sunt legate direct şi organic, arătând o linie evolutivă de gândire într-un context politic în foarte rapidă şi profundă schimbare de la Imperiul sovietic la independenţa Republicii Moldova.
Abia apoi a urmat prima întâlnire a Patriarhilor Teoctist şi Alexei al II-lea la Constantinopol şi Comunicatul de presă al Sfântului Sinod al Patriarhiei Române, din 9 aprilie 1992, prin care se arăta că Biserica noastră Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodată consecinţele nefaste pe plan bisericesc ale Pactului Ribbentrop-Molotov, încurajându-i indirect pe românii ortodocşi de la răsărit de Prut să iasă din prizonieratul canonic al Patriarhiei Moscovei.
Am fost mai bine de un deceniu şi jumătate în miezul acestei minunate lucrări de refacere a unităţii noastre spirituale prin reactivarea, creşterea şi legalizarea Mitropoliei Basarabiei şi sunt fericit ca mi s-a oferit această rarisimă ocazie. Nici eu şi nici colegii mei de partid nu ne-am precupeţit niciodată puterile, timpul sau priceperea pentru a servi întâi de toate cu fapta concretă Mitropolia Basarabiei şi Biserica Mamă Ortodoxă Română, fără a-i sfida sau condamna cu aroganţă pe cei care, cu voie sau fără voie, rămân în prizonieratul canonic rusesc. Unii ca Dan Dungaciu, care doar au comentat de pe tuşă, hrănindu-şi comentariile din faptele altora, dându-şi cu părerea, scriind articole, analize, dar şi Rapoarte pe ici, pe colo, ştiu asta prea bine. O ştiu şi neprietenii Mitropoliei Basarabiei. Dar, ca povestea să fie rotundă ca o gogoaşă, numai bună de înghiţit de cei cărora le este destinată, Dan Dungaciu scrie în acelaşi inconfundabil stil insidios: „Ideea autocefaliei îşi schimbă iarăşi regimul de funcţionare şi redevine politică. Deloc surprinzător, reapariţia pe scenă se petrece la Chişinău. Surprinzător, cel care o (re)lansează nu este altul decât domnul Cubreacov, deputat în Parlamentul de la Chişinău. În 3 şi 5 august 2008, invitat în cadrul unor emisiuni televizate la un post privat de la Chişinău, domnul Vlad Cubreacov lansează public ideea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Moldoveneşti. Mărturisesc că perplexitatea mea, şi nu numai a mea, a fost mare. Aşteptam o clarificare, o lămurire din partea domniei sale. Clarificare care nu a mai venit.” Aici se adevereşte o vorbă veche românească: Îi arăţi omului luna şi el se uită la deget. La 3 august 2008 am fost invitatul emisiunii „Post factum” de la Euro TV Chişinău. Emisiunea, transmisă în reluare la 5 august 2008, a fost consacrată integral Mitropoliei Basarabiei în contextul atacurilor concertate asupra ei din partea unor grupări interesate, printre acestea şi publicaţia chişinăuiană „Timpul”, la care scrie de luni bune Dan Dungaciu, o foaie care a atacat şi a sabotat metodic Mitropolia Basarabiei şi care serveşte, în opinia mea, cauza rusească, cel puţin în partea de asistare mediatică permanentă a unui soldat al intereselor ruseşti, securistul Valeriu Pasat.
Emisiunea televizată este disponibilă pe site-ul respectivului post de televiziune www.eutv.md, dar şi pe blogul meu https://cubreacov.wordpress.com. Cine doreşte să o vizioneze, o poate face oricând. Nu am vorbit nici în cadrul respectivei emisiuni şi nici cu alte ocazii despre o Biserică Ortodoxă MOLDOVENEASCĂ. Am discutat despre Mitropolia Basarabiei, despre istoria ei, despre atacurile la care Mitropolia a fost supusă pe nedrept de mai mulţi cavaleri ai ordinului „Steaua României”, printre care şi unele unelte ale intereselor ruseşti cu care Dan Dungaciu se are de bine la Chişinău, despre ROMÂNITATEA majorităţii credincioşilor ei şi despre imperialismul bisericesc rus. Am invocat ideea de autocefalie doar ca idee-test tocmai pentru a demonstra o dată în plus caracterul ROMÂNESC al Mitropoliei Basarabiei şi imposibilitatea realizării acestei idei de care Patriarhia Moscovei se teme ca dracul de tămâie. Este adevărat că ideea de autocefalie, doar cu valoare de test şi în replică la acuzaţiile absurde de imperialism românesc pe care reprezentanţii Moscovei le-au tot vehiculat în timpul convorbirilor de la mănăstirea Troyan, ideea de autocefalie reciproc agreată şi reciproc acordată, a fost avansată de delegaţia Patriarhiei Române. Reacţia delegaţiei ruse a fost promptă şi furibundă, expresia ei concentrându-se în trei cuvinte vociferate de episcopul Mark Golovkov de Egorievsk, vicepreşedinte al Sectorului Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei Moscovei: „Eto rumânskaia provokaţia!!!“.
Într-un interviu acordat jurnalistului Igor Burciu la scurt timp după întâlnirea de la mănăstirea Troyan am arătat că „Delegaţia noastră a propus coexistenţa în înţelegere frăţească şi într-ajutorare a celor două mitropolii, fiecare exprimând una din cele două tradiţii bisericeşti. Partea rusă a respins categoric această propunere. O reacţie vehementă din partea delegaţiei ruse a avut şi propunerea să fie luată în calcul o eventuală acordare, in extremis, peste ani de zile, de către cele două Patriarhii, a autocefaliei pentru Ortodoxia din Republica Moldova. PS Marchel Mihăiescu şi PS Mark de Egorievsk au respins această idee, calificând-o drept o provocare, întrucât, după cum s-au exprimat aceştia, „Biserica Română încalcă astăzi teritoriul canonic al Patriarhiei Ruse şi aceasta e o dovadă că va înghiţi chiar a doua zi o eventuală Biserică autocefală din Moldova, constituită din români”. Delegaţia rusă nu a trecut testul solomonic cu cele două mame, una adevărată şi alta vitregă. Mama adevărată a arătat că preferă să rămână chiar fără copil, numai ca acestuia să i se păstreze viaţa, mama vitregă a arătat însă că preferă, mai degrabă, despicarea pruncului decât întoarcerea lui la sânul mamei adevărate.“
Jurnalistul Igor Burciu s-a interesat în special şi de părerea mea privind legitimitatea Mitropoliei noastre în teritoriile Republicii Moldova, ocupate militar de Federaţia Rusă, anticipând cumva ideea păguboasă a lui Dan Dungaciu despre lipsa noastră de legitimitate peste Nistru şi pretinsul drept de protest al Patriarhiei Ruse: “Actuala Episcopie Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria este persoană juridică moldoveană, iar Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a luat act cu binecuvântare de reactivarea şi înregistrarea ei, fapt ce a trezit o reacţie furibundă a structurii locale a Patriarhiei Moscovei şi a structurilor de securitate ale regimului ilegal de la Tiraspol. Cum comentaţi această situaţie?” Răspunsul meu a fost univoc, chiar dacă trezeşte iritarea unora: “Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române într-adevăr a luat act cu binecuvântare de reactivarea şi înregistrarea juridică a acestei eparhii a Mitropoliei Basarabiei, întrucât, potrivit statutului Mitropoliei Basarabiei şi legislaţiei în vigoare, activitatea cultului se desfăşoară în întreg cuprinsul Republicii Moldova şi nu poate fi îngrădită pe motive de separatism teritorial. Mitropolia Basarabiei a avut şi are credincioşi dincolo de Nistru şi aceştia nu pot fi lăsaţi fără asistenţă spirituală. Este vorba de acei credincioşi care sunt buni cetăţeni ai Republicii Moldova şi nu recunosc legitimitatea regimului separatist cu care Patriarhia Moscovei se află în relaţii de complicitate şi întrajutorare. Căpeteniile separatiste au fost decorate, ca formă de legitimare morală, cu cele mai înalte distincţii ale Patriarhiei din preajma Kremlinului. Regimul implantat de Rusia la Tiraspol îşi vede acum ameninţată funcţia de control spiritual asupra confraţilor noştri din Moldova de peste Nistru şi îşi face deja o ţintă predilectă din cea mai de răsărit eparhie a Bisericii noastre, tot aşa cum nu pierde nici o ocazie să obstrucţioneze învăţământul cu predare în limba română cu alfabet latin. Mitropolia Basarabiei, care a trecut prin zece ani de prigonire metodică din partea autorităţilor de la Chişinău, nu va ceda însă în faţa regimului separatist şi îşi va desfăşura lucrarea ei mântuitoare la răsărit de Nistru. Conflictul Mitropoliei Basarabiei cu regimul separatist din Transnistria este de natură geospirituală şi va constitui un test de patriotism şi loialitate şi pentru autorităţile de la Chişinău.” (Rusia simte că pierde controlul spiritual asupra românilor din Transnistria, “Flux”, ediţia de vineri, nr. 44, 02 noiembrie 2007).
De ce ideea lui Dan Dungaciu, idee pe care am putea-o numi convenţional LINIA NISTRULUI, este dăunătoare interesului nostru naţional? Pentru că aduce subtil în discuţie o altă idee rusească, cea de „teritoriu canonic”. Moscova recurge la noţiunea de „teritoriu canonic” pentru a-şi delimita sferele de influenţă şi control prin intermediul Bisericii. Am arătat cu diverse ocazii că pe noi nu teritoriile, ci oamenii ne interesează, pentru că nu ne frământă duhul stăpânirii peste alţii, ci dorinţa comuniunii între fraţi. Mitropolia Basarabiei, având ca teritoriu canonic întreaga Republică Moldova, este singura mitropolie românească din lume care dă expresie concretă şi ideii de extrateritorialitate, prin statutul său superior de Exarhat al Plaiurilor. Secole la rând şi Mitropoliţii Moldovei şi Sucevei au deţinut rangul de Exarhi ai Plaiurilor cu jurisdicţie peste românii din întreg Maramureşul istoric, din Pocuţia şi din întreaga Transnistrie. Acest statut de Exarhat al Plaiurilor, atribuit în premieră mitropoliţilor români de Chişinău în 1995, este un element care atestă o remarcabilă adecvare a Patriarhiei Române la noile realităţi politice determinate de „evoluţii istorice faste, dar diferite de precedentele interbelice“. Faptul că Mitropolia Basarabiei nu deţine personalitate juridică românească, ci, prin înregistrarea de către Guvernul de la Chişinău, personalitate juridică moldoveană, confirmă o evoluţie istorică fastă diferită de precedentul istoric. Ideea lipsei de legitimitate a Mitropoliei Basarabiei asupra credincioşilor săi de peste Nistru consună cu planul diversionist, lansat de Moscova prin intermediul lui Stanislav Belkovski, de partajare a Republicii Moldova şi de legitimare internaţională a regimului ofiţerului FSB Igor Smirnov creditat moral de Patriarhia Moscovei. Anume acea Moscovă pe care Dan Dungaciu o vede plină de legitimităţi canonice la Broşteni, Butor, Butuceni, Cerniţa, Cioburciu, Cobasna, Cocieri, Corjova, Coşniţa, Delacău, Doibani, Doroţcaia, Dubăsari, Dubău, Goianul Nou, Haraba, Hârjău, Hârtop, Jura, Lunga, Lunga Nouă, Mălăieşti, Mocra, Molochişul Mic, Molovata Nouă, Pârâta, Plopi, Podoima, Podoimiţa, Popencu, Raşcov, Sărăţei, Stroieşti, Slobozia, Speia, Teiu, Tocmagiu, Ulmu, Ulmul Mic, Vadul Turcului, Valea Adâncă, Vărăncău, Zăzuleni, ca să invoc doar câteva localităţi „ruseşti” străvechi din partea transnistreană a Republicii Moldova.
Ideea acreditată de Dan Dungaciu, de LINIE A NISTRULUI în Biserica noastră, este consonantă şi cu planul diversionist rusesc, lansat prin intermeduiul lui Dumitru Braghiş, de dare a raioanelor din stânga Nistrului în concesiune Rusiei pentru o perioadă de 30 de ani.
La Bucureşti, din câte cunosc, în afară de sociologul Dan Dungaciu, doar comentatorul de origine găgăuză basarabeană Dan Ciachir, unul din denigratorii virulenţi ai Patriarhului nostru Daniel, a mai pus la îndoială dreptul Mitropoliei Basarabiei cu reşedinţa în Chişinău de a avea o structură constitutivă pentru credincioşii săi români de peste Nistru, cetăţeni ai Republicii Moldova.
Trebuie să atrag atenţia că cine umblă cu ideea de LINIE A NISTRULUI toarnă apă şi la moara celor care forţează impunerea dinspre Belgrad a păguboasei idei de LINIE A DUNĂRII în cazul românilor ortodocşi din Timoc, spaţiu canonic organic legat bisericeşte, timp de secole, de Ortodoxia românească de la nord de Dunăre. Nu m-ar mira să-i aud pe unii „comentatori” bucureşteni susţinând că şi Episcopia Dacia Felix cu sediul la Vârşeţ sau Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis cu sediul la Mălainiţa ar fi şi ele lipsite de legitimitate canonică şi că Biserica Sârbă ar putea „protesta” „pe bună dreptate” că românii sunt români între Timoc, Dunăre şi Morava, ca şi dincolo de Nistru.
Ah, da! Să nu uit de apropoul lui Dan Dungaciu despre Lista celor care, încurcând voit canoanele cu politica, i-au persecutat pe credincioşii şi clericii Mitropoliei Basarabiei, servindu-se de pretextul imaginarei legături cauzale a Statului Român cel dătător-de-semne cu Mitropolia noastră. Şirul de nume invocate de mine nu avea pretenţia de a fi o listă propriu-zisă şi cu atât mai mult una exhaustivă. Am avut clar în vedere doar deceniul negru, 1992-2002, al marii prigoane împotriva Mitropoliei Basarabiei. Înţeleg că Dan Dungaciu şi-a dorit o listă extinsă în timp, exhaustivă şi bine actualizată, pentru a-şi cunoaşte companionii sau confraţii întru idee. Ei bine, nu evit deloc să o fac, îi dau satisfacţie preopinentului şi adaug lesne şi alte nume, că, Slavă Domnului!, este de unde. Ideea lui Dan Dungaciu despre legătura dintre Statul Român şi Mitropolia Basarabiei a mai fost enunţată public, după 2002, (în ordinea înverşunării) de înalte feţe bisericeşti şi politiceşti ca: episcopul Marchel Mihăiescu, arhiepiscopul Iustinian Ovcinnikov, mitropolitul Vladimir Cantarean, banditul Igor Smirnov, episcopul Mark Golovkov de Egorievsk, mitropolitul Agatanghel Savvin de Odesa, patriarhul Pavle Stoevici-Goiko al Serbiei, patriarhii Alexei al II-lea Ridiger şi Kiril Gundeaev ai Rusiei, preşedintele Partidului Socialist din Moldova Victor Morev, jurnalistul Victor Josu şi de Dumitru Braghiş. Bineînţeles că lista neprietenilor Mitropoliei Basarabiei este cu mult mai cuprinzătoare. Însă nu toţi dintre aceştia invocă ideea promovată de Dan Dungaciu despre inventatele legături cauzale ale Mitropoliei Basarabiei cu Statul Român de azi. Pentru motive de corectitudine a documentării, trebuie să atrag atenţia că zelul persecutor al celorlalţi neprieteni ai Mitropoliei Basarabiei se sprijină pe alte pretexte, la fel de perfide, dar nu despre asta era vorba aici şi acum, ci despre strâmba şi demna de respins idee cum că o dată cu reactivarea Mitropoliei Basarabiei Statul Român i-ar fi transmis cuiva nu mai ştiu ce soi de semne foarte coerente.
Am aşternut acum, din fuga condeiului, aceste câteva consideraţii, fără pretenţia de a epuiza subiectul. Sper să am ocazia şi timpul necesar să revin la el. Până atunci să ne auzim numai de bine.
Le urez Sărbători luminate de Sfintele Paşti tuturor românilor, oriunde s-ar afla, dar mai cu seamă fraţilor noştri de peste Nistru, care aşteaptă solidaritatea noastră şi binecuvântările Bisericii mame. Hristos a înviat cu adevărat!
Vlad Cubreacov,
Reprezentant al Mitropoliei Basarabiei la CEDO
EXCLUSIVITATE. Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei prin care s-a modificat Legea Cetateniei pentru simplificarea redobandirii cetateniei romane
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ
pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991
Având în vedere necesitatea îmbunătăţirii procedurii de redobândire sau acordare a cetăţeniei române şi importanţa soluţionării cu celeritate de către Comisia pentru cetăţenie a cererilor de redobândire şi acordare a cetăţeniei române,
dată fiind necesitatea creării cât mai rapide a instrumentelor legale prin care Comisia pentru cetăţenie să poată soluţiona dosarele în termene rezonabile a cererilor de redobândire şi acordare a cetăţeniei române,
luând în considerare dificultăţile practice cu care se confruntă Comisia pentru cetăţenie în soluţionarea numărului mare de cereri de redobândire şi acordare a cetăţeniei române potrivit art. 101 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991,
ţinând seama de necesitatea eliminării, în termen cât mai scurt, a oricărei prelungiri nejustificate a procedurii de redobândire şi acordare a cetăţeniei române,
având în atenţie importanţa creării tuturor premiselor necesare unei respectări reale şi eficiente a drepturilor şi intereselor legale, astfel cum au fost ele concepute şi garantate de legiuitor,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art.I – Legea cetăţeniei române nr.21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul 1 al articolul 101 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Foştii cetăţeni români care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III pot redobândi ori li se poate acorda cetăţenia română, la cerere, cu păstrarea cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. b), c) şi e).
2. Articolul 102 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Persoanele prevăzute la art. 101 care au domiciliul sau reşedinţa în România pot depune cererea de redobândire ori acordare a cetăţeniei române la Direcţia cetăţenie din cadrul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, după obţinerea dreptului de şedere, potrivit legii.”
3. Alineatul 3 al articolului 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„Comisia are activitate permanentă, este formată dintr-un preşedinte şi 8 membri, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor din cadrul Ministerului Justiţiei, numiţi prin ordin al ministrului justiţiei. Lucrările Comisiei nu sunt publice, acestea se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 3 membri şi sunt prezidate de preşedinte, iar în lipsa acestuia, de către un membru desemnat de acesta.”
4. După articolul 14 se introduce un articol nou, art. 141 cu următorul cuprins:
„În cazul cererilor formulate potrivit art. 101, verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8 lit. b), c) şi e) de către Comisie se face în termen de cel mult 5 luni de la data înregistrării cererii.
Art. II – Cererile depuse în temeiul art.101 şi aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă vor fi soluţionate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Vezi si LEGE Nr. 21 din 1 martie 1991 *** Republicată Legea cetăţeniei … –
Băsescu insistă în problema cetăţeniei române pentru basarabeni
FLUX – Cotidian Naţional Nr.132 din 27 septembrie 2007
Potrivit unei informaţii difuzate de postul de radio BBC, preşedintele Băsescu a solicitat Guvernului României reanalizarea chestiunii cetăţeniei române pentru populaţia Republicii Moldova. “Având în vedere că pe piaţa forţei de muncă în Uniunea Europeană există un deficit de 20 de milioane de oameni, nu văd de ce România nu ar contribui la acoperirea acestui deficit, liberalizând aproape acordarea cetăţeniei către cetăţeni ai Republicii Moldova, fie că sunt de origine română, fie că sunt de origine rusă,” a mai declarat preşedintele României.
Sursa citată mai precizează că la începutul lunii septembrie, guvernul a modificat Legea cetăţeniei prin ordonanţă de urgenţă, simplificând procedurile de depunere a actelor în vederea redobândirii cetăţeniei. „Nu au fost modificate însă şi condiţiile de acordare, care prevăd în continuare un minimum de patru ani de rezidenţă în România pentru cetăţenii Republicii Moldova. De asemenea, legea prevede ca o condiţie “cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială”.
Până în 2001, circa 100.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova, ai căror părinţi sau bunici fuseseră cetăţeni ai României, indiferent de etnie, au redobândit cetăţenia română. După 2002, procedura de redobândire rapidă a fost suspendată şi de atunci doar 2500 de cetăţeni ai Republicii Moldova au redobândit cetăţenia României”, consideră BBC.
Igor BURCIU
Basescu il pune la punct pe Voronin si ii apara pe tinerii Basarabiei
Asculta mai multe audio Evenimente »
IURIE ROSCA contra-ataca: EXERCIŢII DE LUCIDITATE PE TIMP DE PSIHOZĂ COLECTIVĂ
EXERCIŢII DE LUCIDITATE PE TIMP DE PSIHOZĂ COLECTIVĂLecţii post-electorale pentru cei cu inimă şi minte
sau
Despre folosul de a-ţi păstra capul rece şi inima fierbinte
Acum este limpede. Întreaga operaţiune de luptă împotriva instituţiilor statului de drept şi a democraţiei reprezentative, derivate din alegeri libere şi bazate pe exprimarea voinţei majorităţii cetăţenilor de a-i acorda puterea unei anumite forţe politice, capătă în Moldova forme de-a dreptul monstruoase.
Cele trei grupări zis liberale, care s-au aliat în a contesta rezultatele alegerilor din 5 aprilie, s-au bucurat de o susţinere isterică şi oarbă din partea unei întregi reţele de presă şi ONG-uri finanţate masiv din exterior. S-a văzut că devastarea violentă şi criminală a celor două clădiri ale principalelor instituţii ale statului a fost o acţiune planificată din timp pentru cazul eşecului electoral al câtorva grupări politice controlate şi ele din exterior.
Rolul simpaticei şi dubioasei dudui Natalia Morari, a năbădăiosului Oleg Brega şi a celor îngăşcuiţi cu ei şi ghidaţi din umbră în declanşarea revoltelor a fost unul de comandou specializat în destabilizări. Nu a mai contat cum au votat alegătorii. Planul trebuia realizat cu orice preţ. Iar provocatorii din cele trei partide zis liberale au şi inundat centrul capitalei în ziua de 7 aprilie, incitând mulţimea la violenţă şi distrugere. Filmaţi de zeci de camere de luat vederi şi fotografiaţi de şi mai multe aparate foto, găştile de gangsteri şi infractori, conduse de căpeteniile aventurierilor din AMN, PLDM şi PL, după ce au organizat devastarea sediilor Preşedinţiei şi a Parlamentului, au dat vina pentru întregul dezastru iniţial pe Voronin şi pe autorităţi în ansamblu, apoi au extins-o asupra PPCD şi a organizaţiei de tineret creştin-democrat Noua Generaţie. Iar uneltele de presă, hrănite şi ele din exterior sau din bani murdari ai bandiţilor care şi-au tras câte un partid ca să ajungă la putere pentru a continua să fure, au tirajat minciunile respective fără nici o ruşine şi fără a se mai complica să afle sau să publice şi opinia celor vizaţi. Care a doua sursă, ce fel de norme profesionale mai contează atunci când stăpânii le ordonă o anume politică editorială lefegiilor din presa zis independentă?
Logica maladivă a acestei reţele de tip mafiot, concrescute sub masca de partide, structuri media şi ONG-uri, este simplă. Dacă exponenţii lor nu au ajuns la guvernare, restul nu mai contează. În acest caz orice crimă ori minciună e justificată. Scopul scuză mijloacele, cunoaştem stilul. Mulţimea de adolescenţi şi tineri, aduşi la culmea agresivităţii, au fost o simplă masă de manevră. Pentru conspiratorii acestei acţiuni mârşave viaţa lor nu a mai avut nici o valoare. Nici cea a poliţiştilor, nici valoarea simbolică şi materială a celor două instituţii vandalizate, dar nici imaginea externă a ţării sau efectele dezastruoase asupra climatului investiţional sau asupra pieţei financiare.
Dezinformarea, armă de război
Niciodată până acum dezinformarea ca procedeu de luptă în spaţiul public şi pe plan internaţional contra unor oponenţi politici, cum sunt în cazul dat comuniştii, nu a cunoscut asemenea proporţii. Cine declară că Voronin ar fi organizatorul acestei distrugeri fără precedent ori e manipulator conştient de rolul care îi revine în distorsionarea adevărului, ori e incapabil să priceapă un lucru absolut evident. Vorinin nu putea să aibă nici un interes să-şi taie creanga de sub picioare. După ce a obţinut un scor atât de mare în alegeri, ce rost avea să dea foc acelor clădiri şi birouri din care guvernarea urma să exercite puterea încă patru ani? Şi de ce ar fi urmărit să îşi şifoneze atât de grav imaginea în faţa comunităţii internaţionale? E absurd, evident. Dar iată că această minciună e repetată cu insistenţă de vreo zece zile.Şi ca să producă o şi mai mare confuzie, ca să şteargă urmele adevăraţilor făptaşi ai crimelor comise la 7 aprilie, aceiaşi capi ai partidelor pretins liberale, secondaţi de presa aservită acestora sau, mai bine zis, aservită aceloraşi forţe din exterior, au lansat minciuna precum că de fapt instigatorii acţiunilor violente şi autorii dezastrului din 7 aprilie ar fi – cine alţii?– PPCD şi Noua Generaţie. Cum vine asta? – vă veţi întreba. Doar organizatorii au apărut în imagini la toate posturile TV. Dar, contrar tuturor evidenţelor, contrar bunului simţ şi a logicii elementare, apostolii minciunii repetă ca papagalii şi pe la conferinţe de presă, şi prin instrumentele media care fac acelaşi joc murdar că anume creştin-democraţii ar fi făptaşii crimelor respective. Gazetele lor dezinformează lumea zilnic, trucând imagini, inventând situaţii, calomniind fără nici un scrupul. Ion Duminică, unul din fotoreporterii FLUX, este dat în imagini trunchiate, aşa ca să nu i se vadă aparatul de fotografiat în mâini, în preajma intrării în Preşedinţie în momentul atacului din 7 aprilie. Vlad Cubreacov, care a reuşit să iasă în ultimul moment prin flăcări din clădirea Parlamentului, împreună cu câţiva colaboratori, salvând din dezastru câteva angajate ale Legislativului care au sărit prin geamuri ca să scape de mâna vandalilor, este prezentat şi el ca participant la acele acţiuni criminale. Până şi individul care a instalat drapelul pe clădirea Preşedinţiei îmi este pus mie în cârcă, insul respectiv apărând în preajma Nataliei Morari la acea întâlnire de pomină de la ASEM, când am fost atacat de vreo treizeci de tineri dresaţi să mitralieze întrebări fără a aştepta răspunsuri în prezenţa camerelor celor două posturi TV care fac jocul străinilor, PRO TV şi TV 7, ultimul fiind al fiului lui Petru Lucinschi, Chiril, cu care enigmatica Natalia Morari a avut mai multe proiecte media comune. M-a întrebat cineva de la instrumentele media respective dacă insul cu pricina îmi e cunoscut sau dacă l-am avut cândva în pază? Nici pomeneală! Pentru că sarcina acestor şacali şi hiene de presă nu e să informeze, ci să dezinformeze, să-i cauzeze cât mai multe prejudicii de imagine celui care le-a făcut atâtea probleme foştilor demnitari corupţi (tot ei sponsorii gazetarilor vânduţi), pe care i-a demascat şi cu care s-a confruntat dur ani de zile.
Mitingurile paşnice ale PPCD,
cu rugăciuni şi pledoarii pentru valori
Acum, când PPCD nu a depăşit pragul de 6%, spre satisfacţia tuturor inamicilor noştri, mercenarii de presă, slugarnici şi perverşi, continuă să lovească în noi. Bestializarea imaginii noastre, hăituirea publică, incitarea opiniei publice contra PPCD, crearea unui sentiment de ură şi intoleranţă în jurul nostru sunt ţintele urmărite de grupările de tip mafiot, organizate în partide, ONG-uri şi structuri media. Dar nu mor caii când vor câinii. Am plătit cu un rezultat modest riscul de imagine asumat acum patru ani, când am votat pentru candidatura lui Vladimir Voronin la 4 aprilie 2005 ca să menţinem stabilitatea politică, să evităm o lovitură de stat şi să asigurăm o dezvoltare evolutivă a ţării noastre. În alegerile care s-au consumat alegătorii şi-au polarizat opţiunile: unii au optat pentru stabilitate şi caracterul previzibil al guvernării, alţii — pentru discursul populist, pentru isterii anticomuniste, pentru pomeni electorale. Valorile creştine, faptele bune, proiectele concrete, viziunea strategică nu au contat pentru prea mulţi. Astfel încât loc pentru o a treia opţiune, care oferea abordări pragmatice, punea accentul pe eficienţa managerială, dar şi pe moralitatea demnitarilor, nu prea a rămas.
Dar astăzi, când lumea începe să îşi revină din beţia electorală, care a oferit prilejuri multiple de consum excesiv de mituri şi imagini seducătoare ale unor „forme fără fond”, reprezentate de păpuşile electorale, decupate ba din revista VIP Magazin, ba din poveştile cu Feţi-Frumoşi, când apare perspectiva şi se pot face comparaţii, devine clar pentru tot mai multă lume rolul jucat de PPCD în momentele critice pentru ţară. În 2005, prin votul din 4 aprilie, anume PPCD a îndepărtat ţara de dezastrul, haosul şi criza politică fără precedent, care s-ar fi prăbuşit atunci asupra societăţii noastre, aşa cum s-a întâmplat acum ca urmare a atacului banditesc asupra instituţiilor statului din 7 aprilie 2009. Aventurierii politici care au comis aceste crime au aruncat ţara într-o instabilitate şi o incertitudine, al căror capăt nu se vede. Niciodată până acum societatea nu a fost mai divizată, niciodată ura şi setea de a nimici fizic adversarii politici nu a copleşit atât de grav mentalul colectiv. Din 1988 şi până în 2005 eu personal şi prietenii mei am organizat mii de mitinguri şi demonstraţii, autorizate şi neautorizate. Şi de fiecare dată noi, organizatorii, ne-am asumat toată răspunderea pentru acele întruniri. Adunările noastre au fost întotdeauna paşnice, non-violente, iar scopul lor a fost de fiecare dată afirmarea şi apărarea unor valori şi idealuri naţionale şi democratice.
Protestele noastre stradale erau pline de dragoste pentru Hristos şi pentru Neam. Am rostit de mii de ori rugăciuni în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi în Oraşul Libertăţii. Abuzurile şi politicile antinaţionale ale guvernărilor respective nu trezeau în noi setea de răzbunare violentă, de distrugere şi de nimicire a oponenţilor. Caracterul paşnic, democratic şi moral al demonstraţiilor noastre sublinia un stil politic: nici un abuz şi nici chiar o crimă a puterii nu pot fi justificate printr-un alt abuz sau crimă, iar un scop politic nobil nu poate fi atins prin mijloace ignobile, murdare. Atunci când minţile mai aprinse încercau să împingă mitingurile noastre spre confruntare sau violenţă, eu personal eram cel care le opream pornirile agresive. Îmi asumam răspunderea personală pentru tot ce se întâmpla acolo.
Rinocerii în spaţiul public
sau cinismul şi nesimţirea ca arme ale opoziţiei corupte
Dar iată că organizatorii de azi ai unor acţiuni de protest politic procedează cu totul altfel. Filat, Chirtoacă/Ghimpu, Urechean şi alţii, după ce au convocat mulţimile la miting, după ce le-au instigat la violenţă, s-au ascuns ca nişte laşi, lăsând mulţimile înfuriate pe seama provocatorilor. După care – culmea cinismului! – se spală pe mâini şi dau vina pe alţii. Această manieră făţarnică şi dezonorantă de a fugi de răspundere şi de a denigra pe alţii pentru crimele pe care ei înşişi le-au comis ne-a pus pe gânduri. Nu ei ne miră. Unii ca ei care îşi zic liberali au minţit mereu: şi atunci când au pretins că nu sunt corupţi, şi atunci când au susţinut că nu sunt ghidaţi din exterior de forţe oculte, şi atunci când au pretins că nu ar fi parte al acestor organizaţii de tip secret, numite loji masonice, despre care marele public nu prea ştie nimic. Ne-a uimit şi ne-a întristat profund uşurinţa şi chiar savoarea cu care s-a lăsat sedus şi manipulat un număr atât de mare de oameni, mulţi dintre ei intelectuali, care parcă ar fi trebuit să aibă ceva mai mult discernământ. Cum să nu mă întristez când văd oameni, mulţi dintre ei altfel destul de bicisnici în viaţa lor de filistini pe care şi-o petrec pentru micile lor interese private, care şuşotesc răutăcios şi ricanează triumfal pe la colţuri: da bine au făcut ăştia că au distrus cele două clădiri, mai bine îl prindeau şi îl ucideau şi pe Voronin.
Iată o logică a urii, soră cu ura de clasă a comisarilor lui Lenin, pe care au cultivat-o cu atâta zel PRO TV, Vocea Basarabiei, Timpul, Jurnal de Chişinău, Unimedia şi toţi aceşti campioni ai minciunii şi ai perversiunii morale, erijaţi în postura de atleţi ai europenismului şi ai democraţiei. Intoxicarea regulată şi supradozată a opiniei publice cu intoleranţă tipic atee şi bolşevică, practicarea unui iacobinism de croială provincială a şi fost principala cauză a dezastrului din 7 aprilie. Trauma psihologică produsă de acţiunile barbare din acea zi va marca pentru lung timp conştiinţa publică.
Cine compromite românismul la Chişinău
sau orice leac supradozat devine otravă
Acele evenimente zguduitoare au avut şi încă vor mai avea timp îndelungat efecte nefaste asupra procesului politic din ţară. Exacerbarea românismului, arborarea drapelului naţional al României pe clădirea Preşedinţiei, scrijelirea pe peretele sălii de şedinţe a Parlamentului, transformată în ruine, a cuvântului România, discursul contondent despre inutilitatea existenţei autorităţilor Republicii Moldova şi despre imperativul refacerii imediate a României Mari alimentează dintr-o dată, simetric, teza răsuflată a moldovenismului şi, implicit, a Moldovei Mari, precum şi vine drept fundament ideologic pentru separatismul transnistrean. Tot aici se conturează şi riscul, derivat din aceeaşi intoleranţă ideologică reciprocă, şi „modelul latino-american”, care divizează societatea în două tabere beligerante: dreapta de factură extremă şi stânga radicală de factură marxistă. În astfel de societăţi nu prea este loc pentru dialog social, pentru polemici civilizate, pentru o platformă a unui larg consens naţional în probleme de ordin strategic. Conştiinţa deţinerii adevărului în ultimă instanţă, ura până la setea de sânge a duşmanului politic devin ticuri mentale şi comportamentale generalizate.
Orice abuz ar comite autorităţile, de orice ilegalitate s-ar face vinovate acestea, militanţii pentru drepturile omului, luptătorii pentru democraţie şi libertate nu au dreptul să comită în replică vreun abuz sau crimă şi nici să uzeze minciuna ca instrument de luptă politică. Însă iată că Republica Moldova dezminte cu ocazia recentelor evenimente modelul clasic al dihotomiei autorităţi (cripto)comuniste versus opoziţia democratică, pe care am cunoscut-o din perioada Perestroika şi până în prezent în întreg spaţiul URSS şi al ţărilor Pactului de la Varşovia. În Republica Moldova de azi nuanţele contează mai mult decât ambalajul ideologic şi discursul public al actorilor politici. O guvernare a unui partid care îşi zice comunist din raţiuni electorale, deoarece acest brand încă e în vogă pentru o parte importantă a publicului, a promovat o mulţime de reforme politice şi economice, dar şi menţine cursul proeuropean. Bineînţeles, inconsecvenţele în promovarea reformelor, discrepanţa între legislaţie şi practici, progresele limitate, toate aceste aspecte regretabile, caracteristice actualei guvernări, au fost criticate pe bună dreptate de organismele internaţionale şi de opoziţie. Dar ele nu justifică sub nici o formă faptul ca în calitate de replică opoziţia să apeleze la violenţă şi să pună în aplicare tentative de lovitură de stat.
Statul de drept şi masca democraţiei pe chipuri de impostori
Obsesia de a-şi arăta muşchii, manifestată de „balaurul cu trei capete” al liberalismului autohton, Filat-Chirtoacă/Ghimpu-Urechean, insistenţa de a convoca chiar şi după ziua de 7 aprilie mitinguri în capitală, provoacă reacţii simetrice din partea guvernării. Acele mitinguri din centrele raionale, organizate la iniţiativa comuniştilor, sunt tot atâtea replici la comportamentul opozanţilor războinici de la Chişinău. Acum se zvoneşte că vajnicii anticomunişti, îmbătaţi de rezultatul electoral şi dornici să se manifeste, planifică şi ceva de genul unei mari adunări naţionale. Iar în replică, comuniştii ar pregăti şi ei un mare miting, şi tot în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Dacă aşa ceva se va produce, e lesne de presupus până unde poate ajunge o astfel de escaladare a tensiunilor politice. O eventuală prezenţă masivă a adepţilor comuniştilor în centrul capitalei poate determina uşor câteva zeci, sute sau mii de tineri exaltaţi să se lase ispitiţi de dorinţa de a-i agresa, de a-i sfida cu orice preţ. Spiritul de frondă, maximalismul adolescentin şi simpla dorinţă de a epata, atât de caracteristică tinerilor, poate să îi împingă pe unii dintre ei spre gesturi radicale. Iar de aici până la un final tragic nu e decât un pas.Aroganţa, nesăbuinţa şi trecerea peste orice limite pe care au arătat-o opozanţii agresivi în ultimele săptămâni ne sugerează ideea că aceştia sunt alimentaţi din exterior nu doar cu bani, ei sunt inspiraţi să meargă până la capăt, sfidând legea, normele democratice şi cele ale luptei politice civilizate. E adevărat, instigatorii dinafară rămân în umbră. Unii au văzut în aceste evenimente „mâna Moscovei”, alţii – „uneltirile Bucureştiului”, iar alţii – şi umbra Washingtonului. Vom lăsa pentru altă ocazie identificarea păpuşarilor din exterior. Ceea ce, însă, se impune să subliniem acum este faptul că forţele care au inspirat aventurierii de la Chişinău la revoltă şi la răsturnarea puterii de stat prin violenţă nu le-au garantat nimic în caz de eşec al operaţiunii. Adică se pare că planul „B” nu a existat. În circumstanţele de faţă, pentru cei care au încălcat legea toate consecinţele, inclusiv cele de ordin penal, sunt posibile. Iar eventualele presiuni din exterior asupra autorităţilor riscă să le împingă spre ispita „strângerii şuruburilor”, a restrângerii libertăţilor democratice, de care s-a abuzat atât de grav în ultima vreme. Astfel, un posibil deficit de democraţie ar trebui să şi-l asume tot cei care au transformat lupta pentru libertăţi democratice în libertatea de a sfida normele legale şi spiritul democratic.
„Non idem est si duo dicunt idem” (Eminescu. Glossă)
Ar trebui spuse câteva cuvinte şi despre realităţile etnolingvistice şi etnopsihologice din Republica Moldova. Faptul că populaţia românească, vorbitoare de limbă română din Republica Moldova, ca urmare a două secole de ocupaţie rusească şi de asimilare, se autoidentifică în proporţii semnificative drept moldoveni vorbitori de limbă moldovenească este o realitate. Iată de ce etnonimul român versus moldovean şi, respectiv, glotonimul limba română versus limba moldovenească trebuie privite cu îngăduinţă şi înţelepciune, mai ales de către cei care au mai multă pregătire academică sau, ca în cazul românilor din România, nu au fost supuşi unui crunt proces de deznaţionalizare. Atunci când aceeaşi realitate etnolingvistică, existentă în mod obiectiv, este interpretată în mod subiectiv diferit, tactul şi bunăvoinţa, respectul pentru sensibilitatea fiecărui purtător al limbii şi culturii noastre ar trebui să devină atitudini cu adevărat frăţeşti. Revenirea din coma identitară, după lungul coşmar sovietic, necesită timp, răbdare şi efort pedagogic şi de culturalizare. Iar orice tentativă de a forţa lucrurile va naşte şi de acum încolo reacţii virulente, inflamări ale moldovenismului şi fracturi şi mai dureroase între conducătorii Republicii Moldova şi ai României.
Bârna din ochiul tău şi paiul din ochiul fratelui
Aici aş aduce un exemplu pe care am încercat să îl prezint unui înalt demnitar de la Bucureşti, căruia încercam să îi explic urmările dramatice asupra conştiinţei naţionale a românilor de la Răsărit de Prut. Faptul că unii se autoidentifică drept moldoveni nu constituie vreo vină sau culpă a oamenilor de acelaşi sânge cu noi, nici măcar atunci când ei încearcă să îşi afirme identitatea etnică în opoziţie cu cea românească. Nu este vina, ci drama lor. „Imaginaţi-vă, – i-am zis, – că doi fraţi gemeni merg în viteză mare într-un automobil care suferă un accident deosebit de grav. Din acel impact violent unul dintre fraţi iese întreg şi nevătămat, iar altul îşi face capul zob. Cel rănit supravieţuieşte ca prin minune, doctorii reuşesc să îl adune din bucăţi. Şi uite aşa, stând el în rezerva de la spital timp îndelungat, gemând în neştire, într-o bună zi medicii îi permit fratelui său să îl viziteze. El intră în rezervă şi îşi priveşte fratele zăcând în stare de inconştienţă pe patul de suferinţă. Dar iată că după lungi şi chinuitoare aşteptări, fratele lungit în pat, cu capul bandajat, îşi deschide ochii şi priveşte nedumerit către fratele care stă lângă el în picioare. Îl priveşte pierdut, absent, pare a nu-l recunoaşte. Ce credeţi, excelenţă, că ar trebui să facă şi ce să îi zică fratele teafăr fratelui suferind de amnezie?- l-am întrebat pe înaltul demnitar? – Să îl trateze cu dragoste, înţelegere, milă şi dorinţa de a-l ajuta sau să se răstească la el, să vocifereze, să se zborşească urât către el, supărat că nu e recunoscut ca frate?”. Demnitarul m-a privit cumva nedumerit. Ori pilda mea a fost deplasată, ori dânsul nu a avut urechi să o audă. Ori poate era grăbit, cu gândul la grijile ţării. Iar eu, naivul de mine, am încercat să spun că fratele cel traumat eram chiar noi, cei de dincoace de Prut, iar cel teafăr – fratele din Patria noastră istorică, de la care aşteptăm dragoste, îngăduinţă, răbdare şi ajutor. Chiar atunci când noi suntem răi, nedrepţi sau ingraţi. Noi venim dintr-un grav accident istoric, care ne-a mutilat conştiinţa identitară. Am supravieţuit cu greu, chiar dacă ne-au izbit cu capul de ziduri. Starea de convalescenţă mai durează. Deja ne-am ridicat în picioare, mergem copăcel, ne-am îndreptat spatele încovoiat şi ne-am ridicat frunţile şi privirile spre cer. Tare aş vrea ca prin faptă bună şi gând curat să putem dezminţi de ambele părţi vechiul proverb românesc, care zice aşa:
„ — Cine ţi-a scos ochiul?
— Frate-meu.
— A, de aia ţi l-a scobit aşa de adânc.”
În Republica Moldova este nevoie să se afirme politonimul de moldovean drept element identitar care ar defini orice cetăţean al statului nostru, iar autoidentificarea etnică şi culturală trebuie lăsată la latitudinea fiecăruia în funcţie de educaţia şi de percepţia subiectivă a acestuia. Dar teamă mi-i că astfel de abordări pozitive interesează din ce în ce mai puţin părţile aflate în conflict, care se văd ca părţi beligerante, tentate să urmărească anihilarea manifestării publice a celuilalt.
Sus fruntea, fraţilor!
Şi încă ceva foarte important. Fac un apel către toţi groparii şi duşmanii PPCD. Nu vă grăbiţi să ne înmormântaţi. Şi lăsaţi-o mai moale cu satisfacţia maliţioasă prilejuluită de scorul modest acumulat de PPCD la ultimele alegeri. Foarte repede, mai repede decât vă închipuiţi, veţi vedea şi voi cum o mişcare politică viguroasă, care îşi soarbe seva din tradiţia naţională şi din credinţa creştină a neamului la care ţine mai mult decât la orice pe lumea asta, ştie să transforme o înfrângere de moment într-o victorie de mâine. În douăzeci şi unu de ani de luptă, câţi numără mişcarea noastră politică, am trecut prin tot felul de cumpene, urcuşuri şi coborâşuri. Dar niciodată n-am dat înapoi, nu am renunţat la crezul nostru politic şi nici la lupta pentru Libertate, pentru Adevăr şi pentru Dreptate. „Cu noi este Dumnezeu, de cine ne vom teme?”Râul de munte curge năvalnic, ba revărsându-se în cascade, ba dispărând sub stânci, dar torentul lui nu poate fi stăvilit de nimeni şi de nimic.
Mai ţineţi minte cât de frumos exprima Radu Gyr aspiraţia firească a creştinului spre înălţare sufletească, urcuşul pe care îl urmăreşte un cruciat al zilelor de azi, aţintindu-şi privirea spre culmile celeste?
„Sus ne-aşteaptă vulturii în ciocuri,
Cu cununa spaţiilor sfinte!”
Sus fruntea, fraţilor!
Lupta continuă.
Căci, iată, HRISTOS A ÎNVIAT!
Iurie ROŞCA,
acelaşi
FLUX Ediţia de Vineri Nr.200929 din 17 iulie 2007
Pe data de 7 aprilie 2009, fiind corespondent al publicaţiei periodice „FLUX”, am pregătit un amplu material documentar (imagini foto şi video) de la manifestaţiile „opoziţiei democratice” din centrul capitalei. Însă, „cuiva” nu i-a plăcut pe semne „să fie surprins în cadru” de mine, de aceea, peste o săptămână, Jurnalul de bulevard din Chişinău m-a numit „provocator-atacator-vandal”. Personal nu sunt ras pe cap, nu port pantalonii suflecaţi, nu am rucsac şi nu vorbesc cu nimeni prin semne codificate.
Însă, deoarece trăim în epoca războiului mediatic, vinovaţii distrugerii patrimoniului naţional (arhiva istorică, politică şi legislativă a Parlamentului Republicii Moldova) s-au ascuns în tufari, în spatele protestatarilor şi au arătat cu degetul spre subsemnatul strigând: „Iată hoţul!” (provocatorul – n.n.). Mult stimabile ziarist necunoscut, autor al publicaţiei „Portretul robot al provocatorilor”, urmând logica dumneavoastră, reiese că jurnaliştii care stăteau în primele rânduri cu camera video (şi nu cu pietre), inclusiv eu, erau provocatori, iar politicienii „din spate”, cu mâinile în buzunare, au fost eroi. „Revoluţionarii” inocenţi sau provocatorii pot fi şi cu plete lungi, cu pietre în sân, pantalonii traşi la dungă şi cu pantofii din piele de crocodil. De aceea, este bine ca prin imaginile prezentate mai jos, opinia publică să cunoască feţele verzi şi nevinovate a „revoluţionarilor” inocenţi, „eroii” democraţiei moldoveneşti ascunşi prin tufari şi marionetele lor din avangarda „revoltei liberale”. Regret faptul că „presa democratică” a uzurpat misiunea organelor de anchetă şi-i taxează pe martorii şi cronicarii acestor evenimente politice obscure cu apelative denigratoare.
Ion DUMINICĂ, FLUX
BASESCU: Nu il vom lasa pe Voronin sa ridice o cortina de fier la Prut
“Vreau să ştiţi că am avut foarte multă răbdare cu privire la ceea ce s-a întâmplat în republica Moldova, iar a răspunde peste gard preşedintelui Voronin ar însemna să intrăm în jocul preşedintelui Republicii Moldova. Ştiu că Voronin are tendinţa de a ridica o cortină de fier faţă de România, dar nu cred că trebuie să răspundem la fel”, a afirmat Traian Băsescu la finalul negocierilor de la Cotroceni.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, după negocierile de la Cotroceni, că autorităţile de la Chişinău au lansat acuzaţii nefondate şi că va oferi mai multe detalii pe acest subiect marţi în Parlament.
Preşedintele Băsescu a spus că Voronin poate decide “sau poate încerca să ridice o cortină de fier pe Prut”, dar că nu va avea ocazia să facă acest lucru pentru că România va avea “un comportament european”.
“Un comportament responsabil, nu faţă de preşedintele Voronin, ci faţă de cei 4 milioane de români care trăiesc în Moldova. 4 milioane de români, cetăţeni ai Republicii Moldova, parte a acestui popor”, a aprecizat Traian Băsescu.
Citeşte şi Traian Băsescu se va adresa marţi Camerelor Reunite ale Parlamentului

April 24th, 2009
VR
Posted in Uncategorized
Tags: 




































