Documentar despre reeducarea de la Pitesti si Interviu cu Parintele Justin Parvu
Sărut mâna, Părinte! Iată ca a mai binevoit bunul Dumnezeu să ne apropiem de un nou Crăciun cu pace. Voiam să vă întreb care este diferenţa între sărbătoarea Naşterii Domnului, aşa cum se prăznuia pe vremea sfinţiei voastre şi modul în care este azi sărbătorită. Nouă ni se pare că timpul parcă sa îngustat şi trece foarte repede de parcă nu mai avem vreme să ne bucurăm de o sărbătoare. Acum ajungem Crăciunul şi parcă mai ieri începusem Postul. Aşa era şi pe vremea sfinţiei voastre? Aşa o resimţiţi şi acum?
Sigur că este o diferenţă. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieţii să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiţi şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le intre pragul colindători şi o simţeam cu toţii ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simţea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumuseţile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi.
Merg de pildă oamenii la Sfintele Locuri, pleacă înainte cu 2 săptămâni, cu o săptămână să se închine la peştera Mântuitorului din Betleem, se duc în Nazaret, apoi la Iordan, să vadă cu ochii lor apa Iordanului care se întoarce înapoi. Apoi toată lumea aceasta care se nevoieşte până într-acolo dovedeşte că la Betleem există mai mult decât o simplă peşteră; dovedeşte prezența harului dumnezeiesc. Nu e musai să mergi la Ierusalim ca să Îl simţi pe Domnul în inima ta; prezenţa şi trăirea unuia care nu merge este mai aproape de Ierusalimul ceresc decât a celui care s-a dus la Ierusalim şi după ce s-a întors, la câteva zile, a uitat, a intrat în normal şi iar ar dori să se mai ducă. Pentru că nu este o continuitate în trăire şi nu este o viaţă întreţinută permanent în numele Domnului. Se stinge repede. Acum, de pildă, noi aşteptăm Naşterea Domnului, dar parcă mai alaltăieri a fost începutul postului. Aceasta se întâmplă din motivul că Dumnezeu a dat timpurile să meargă mai repede, după greutăţile pe care le trăim. Pe câtă vreme, când omul era în continuitatea lui, simplu, modest în toate pregătirile – nu erau atâtea cheltuieli şi enormităţi, şi trăirea şi timpul parcă erau altfel. Li s-a dat drumul industriaşilor să facă o sumedenie de jucării sub imaginea Moşului Crăciun. Dar Moş Crăciun n-are nicio legătură cu ceea ce se comercializează. Acestea ne distrag atenţia spre cele exterioare. Pe când omul nostru, când mergea la biserică, stătea acolo până la terminarea slujbei; de-acolo pleca în liniştea lui înspre casă, fără să vorbească unul cu altul şi aşa se depărtau cu gândul rugăciunii şi a sfintei rânduieli din biserică. Când intrai înainte în casa lui, făceai mai întâi două-trei închinăciuni, apoi spuneai un Cuvine-se cu adevărat… şi iată de ce-am venit la d-voastră. Îşi spunea omul ce avea de zis, mai făcea o rugăciune, iarăşi un Cuvine-se cu adevărat… şi pleca acasă. Ei bine, astăzi dacă intrăm la vecinul, nu se mai vorbeşte de rugăciune, rugăciunea păcii: Pacea peste casa aceasta a d-voastră! Acum intră direct cu aparat de fotografiat, cu aparat de înregistrare, şi toate aceste lucruri îl scot pe om din făgaşul lui normal. Iată că şi tehnica este folositoare, pentru că eu, stând acuma mai mult într-un scaun decât să mişc într-o parte sau alta, stau aici şi dau drumul la un aparat şi ascult liturghia din biserică. Este şi asta o treabă bună cumva, dar nu e definitivă pentru că e o treabă nesfârşită, pentru că nu coboară acolo, în cameră la mine, harul lui Dumnezeu; coboară acolo unde e sfânta masă, unde stă preotul care binecuvântează, şi poporul care participă cu evlavie. Şi când ieşeau creştinii din biserică, la Naşterea Domnului, cum era obiceiul altădată, se salutau – Hristos S-a născut!, salutul acesta ca la Învierea Domnului (Hristos a Înviat!). Aşa se salutau până la Bobotează.
Proiectul Parintelui Iustin Parvu pentru Manastirea Sfintilor Inchisorilor de la Aiud este atras intr-o spirala a confuziei.
Distinsul teolog Danion Vasile a intervenit dupa o buna bucata de vreme in ce priveste situatia Manastirii de la Aiud dorita de Parintele Justin Parvu, detinutii politici si credinciosi, printr-un articol lung si binevenit dar, din pacate, nelamuritor. Dimpotriva; Danion Vasile, reuseste, fara sa vrea, sa sporeasca mai abitir confuzia asupra acestui proiect. Dupa ce reliefeaza, potrivit, o parte din starea de fapt actuala, adanceste, din nefericire, cel mai probabil din necunostinta de cauza, falsa problema, creata de la bun inceput de catre dusmanii acestui Proiect. Dl Danion Vasile scrie cu vorbe frumoase: “Tocmai de aceea este potrivit ca, pe moaştele noilor mucenici de la Aiud, este potrivită ridicarea unei mănăstiri. Anumiţi intelectuali, care au sprijinul ierarhului locului – Ps Andrei Andreicuţ, îşi doresc ca la Aiud să fie un centru de cercetare martirologică, lângă care să se construiască şi o mănăstire. Unde apare problema? O dovadă clară că avem de-a face cu o problemă a fost că părintele Justin Pârvu şi foştii deţinuţi politici nu au fost chemaţi la sfinţirea locului de la Aiud. Faptul acesta a arătat că avem de-a face cu confiscarea cazului Aiud, cu încercarea de a transforma Aiudul în altceva decât este.(…) Pe de altă parte, cele două proiecte – unul susţinut de părintele Justin, celălalt susţinut de PS Andrei, de Dan Puric şi de alţi intelectuali, se diferenţiază foarte puternic. Unul e în lucrat în duh ortodox, celălalt nu. Imaginile celor două proiecte au fost puse de mai multă vreme pe net – şi astfel cei interesaţi au văzut care este raportul dintre ele. (…) Mă doare mult faptul că problema mănăstirii de la Aiud a generat atâta dezbinare, că spiritele şi orgoliile s-au încins şi nimeni nu vrea să îl mai asculte pe părintele Justin. Părintelui i-a fost invocat numele de foarte multe ori, în conferinţe sau articole pompoase – dar acum, când părintele cere să fie sprijinit, nimeni nu mai vrea să îi stea aproape. (…) Lupta este la alt nivel: se va face la Aiud o mănăstire, în care noii mucenici vor fi cinstiţi cu evlavie, sau se va face un centru martirologic pentru care mănăstirea va fi o anexă…” Lasand de o parte faptul ca nici pomeneala ca “nimeni sa nu mai vrea sa il asculte pe Parintele Justin” sau ca “nimeni nu mai vrea sa ii stea aproape” – dimpotriva: sunt foarte putini aceia care nu vor!, practic ii numeri pe degete – concluzia dlui Danion Vasile este profund gresita: niciodata Proiectul Manastirii Parintelui Justin nu a exclus Centrul de Martirologie al doctorului Chirila. Aceasta a fost confuzia starnita de la bun inceput de rauvoitori pentru a crea disputa si a-l indeparta pe Parinte de doctorul Chirila si invers. Dupa cum am discutat chiar zilele acestea cu dl dr Pavel Chirila, si am lamurit, sper, definitiv, aceasta confuzie, Manastirea nu exclude existenta Centrului si viceversa. Singura problema a fost cea a “Complexului Memorial” dorit de Dan Puric si cei din trena sa, eiusdem farinae-fariseum, care era construit pe tipul unui “Mall ortodox”, la care cele doua, Manastirea si Centrul erau anexe ale unei cladiri care domina nefast prin caracterul neortodox si lugubru. Nici macar doctorul Pavel Chirila nu a vazut aceste lucruri, ca urmare a confuziei create, in timp ce generatorii de confuzie, fariseii lui Plesu deghizati in ortodocsi de serviciu se prefac acum ca n-au sustinut de fapt nici un proiect, nici al lui Puric, nici al Parintelui. Ca vor, de fapt, democratie! Pacat ca nu mai traieste Codreanu ca le arata el democratie! Dan Puric a gresit si nici macar acum nu vrea sa recunoasca. Orgoliul sau si launtrul luciferic nu-i dau pace ca sa se aplece si sa sarute mana Parintelui, dupa cum s-a vazut la intalnirea “intamplatoare” de la Aiud – aranjata de baieti – cand l-a sfidat pe Duhovnicul Neamului, expediindu-l din mers la Andreicut. Puric a gresit fundamental de la bun inceput, atunci cand, subestimand puterea duhovniceasca si, pot sa afirm cu toata greutate acest lucru, sfintenia Parintelui Justin, si-a permis sa-l ignore, desconsiderandu-l, ca pe un “batran ramolit si senil” – asa cum incearca sa acrediteze si agentii sai de influenta – incercand sa confiste intregul Proiect, dupa modelul intelectualo-bolsevic patronat de Ana Blandiana si kominternistii sai la Sighet. E drept, procesul sau de invaluire a smintit multe minti, si o face in continuare. Chiar si Danion Vasile sporeste aceasta smintire, din nebagare de seama, pentru ca, dupa articolul legat de Proiectul Parintelui Justin pentru Manastirea de la Aiud (subminat de actorul Dan Puric), plaseaza alte doua postari, una a Parintelui si o a doua a lui… Dan Puric, despre sfinti, in engleza: Dan Puric: We should rise from the sin of forgetfulness and look up to our saints€Ś !
Nu este prima oara cand Danion, vrand sa limpezeasca apele, scurma malul de pe fund: cu ceva timp in urma anunta raspicat, cu o naivitate perfecta pentru scopurile autoritatilor, ca permisele auto nu contin cipuri. Desi se anuntase deja ca acestea exista, sub forma unor “cipuri invizibile” – vorba unui comisar – , iar Parintele Justin avertizase asupra acestui fapt – adeverit indubitabil. Ca sa nu mai vorbim ca, dupa cum cred eu, nici capacitatile sale de teolog si nici chiar cele de fost yoghin nu ii permit sa emita afirmatii tehnice asupra unor acte electronice, fara un studiu facut la nivel national, de specialisti in domeniu. Rezultatul: sute de oameni l-au ametit pe Parinte cu intrebari despre “expertiza” lui Danion. Cu toata dragostea, e bine sa recunoastem ca si teologii sunt oameni si, atunci, saracii, mai si gresesc, intorcand uneori armele chiar impotriva lor.
De altfel, de arma confuziei s-au folosit cu succes si adversarii campaniei anti-cip si cei personali ai Parintelui, care, cred, banuiti din ce zone intunecate vin. La fel si astazi, in privinta Aiudului. Nu degeaba Parintele, referindu-se la acestia a spus: “Cei care amesteca intunericul cu lumina sunt mai periculosi decat dusmanii fatisi ai lui Hristos, pentru ca induc pe cititori in eroare. Nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona. Unii propovaduiesc uneori pe Dumnezeu doar ca sa castige credibilitatea cititorilor, ca apoi sa isi strecoare cu viclenie si veninul invataturilor lor. Crestinul nu trebuie sa se increada decat in Hristos si in Sfintii Parinti si in cei care propovaduiesc pana la capat invatatura lor. Nu gazetarii increstineaza lumea, ci harul Sfantului Duh care se pogoara peste propovaduitorii in duh si in adevar”. Daca Danion si ratacitii intru cuvant pot sa stea “umar la umar” cu asemenea personaje, desigur, vor ajunge sa-si stinga singuri lumina. Personal, cred ca daca nu se facea nimic, nu se spunea nimic si nimeni nu i-ar fi stat alaturi Parintelui – cum eronat scrie Danion – astazi aveam o mandrete de templu mai mult sau mai putin masonic la Aiud. Este adevarat, Dan Puric este un actor bun daca a reusit sa se foloseasca de Manastirea Petru Voda si sa faca chiar sa i se dedice capitole in lucrari ortodoxe, cu titluri de genul “Un Puric iubit de monahi”, in care afirma ca el face “teatru religios, teatru sacru”, pentru ca apoi sa joace in “Sinucigasul” si sa promoveze un “Mall cultural” cu cruce-n varf. De ce nu, daca sunt si destui cumparatori (de iluzii) si destui vanzatori (de neam)… Insa cand Dan Puric a vazut ca incepe sa i se dezvaluie, prin simpla informatie, pura si nealterata, adevarata sa fata – de ce nu a anuntat singur niciodata ca face parte, de ani de zile, din comitete dubioase ale “dezvoltarii durabile globale” afiliate Clubului de la Roma?! – a predat rapid planurile Inaltului Andrei Andreicut, prefacandu-se “retras”, “in adormire”. Imediat, campania de dezinformare dusa de niste intarziati sufleteste a cotit-o spre “ierarhul locului”, care “are tot dreptul sa hotarasca”. Ei bine, NU!
FOTO: Parintele Justin, “neascultat de nimeni” si “fara nimeni aproape” Singuri detinutii politici vor spulbera spirala si vor inalta Manastirea, cu toti cei ce stau alaturi de ei si de Parintele Justin
Oricat de Inalt ar fi IPS Andrei Andreicut – si, de fapt orice Inalt ar fi Episcop al locului – acesta nu poate fi indeajuns de Inalt pentru a substitui prin functie pamanteasca jertfa cereasca a detinutilor politici cu zecile, sutele si miile lor de ani de inchisoarea bolsevica, daca stam sa le adunam anii de suferinta si biruinta. Singuri fostii detinuti politici au dreptul sa hotarasca ce si cum va fi Proiectul de la Aiud iar simpla dezbatere publica asupra acestui Proiect National este un drept al oricarei democratii care nu poate fi ocultat prin nici un mijloc administrativ. Ca sa nu mai vorbim ca acest drept este stipulat expres chiar in reglementarile administratiilor locale privind avizele de construire, in baza Ghidului privind metodologia de elaborare si continutul cadru al P.U.D. aprobat prin Ordinul nr. 37/N/2000 al M.L.P.A.T. ( M.T.C.T.), si a Ghidului privind metodologia de elaborare si continutul cadru al P.U.Z. aprobat prin Ordinul nr. 176/N/2000 al M.L.P.A.T. (M.T.C.T.). Dar lasand aceste aspecte lumesti deoparte, eu unul sunt convins ca IPS Andrei nu va cadea in eroare si va intelege ca, daca vrea sa ramana in istoria ortodoxiei romane ca un adevarat ctitor national, va trebui sa binecuvanteze cat de curand Proiectul Manastirii si al Centrului de Martirologie aprobat de detinutii politici, dupa vrerea lor. Nu pot sa cred ca, daca drept marturisitorii temintelor vor hotari ca cel mai vrednic dintre ei sa se ocupe de acest proiect, IPS Andrei se va opune. Dimpotriva, sunt convins ca va binecuvanta cererea celor care si-au aflat, dupa ani, oasele camarazilor lor in glodul de la Rapa Robilor, acum sfinte moaste. Nu pot sa cred ca, daca biruitorii demonilor sovietici – care se confrunta azi cu urmasii lor -, vor hotari, pe buna dreptate, ca singurii care au dreptul sa spuna ceva in aceasta problema sunt ei, detinutii politici, IPS Barlomeu Anania, Arhiepiscopul locului, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, el insusi un fost detinut politic, se va opune. Dimpotriva, sunt convins ca va cadea de acord ca mortii care sfintesc pamantul Aiudului sa fie lasati, pentru imbratisare si cinstire, in primul rand, fratilor lor de suferinta. Este nevoie sa se ridice o Manastire bizantina, traditionala, romaneasca, pe Golgota unde s-au lasat crucificati martirii anticomunisti! Este nevoie sa se cladeasca un Centru de Martirologie pentru consemnarea istoriei reale si invatatura generatiile viitoare! Este nevoie sa decida cel mai Inalt for moral al acestei tari, de atatea ori aruncat in desuetitudine de dusmanii romanilor si ai Romaniei – constituiti in grupuri de dialog social, fesenisti sovietici, disidenti fripturisti, kominternisti anti-crestini, intelectualisti culturnici, dilematici fara de Dumnezeu sau blogarasi cu cioc – dintre “cei care amesteca intunericul cu lumina”: forul detinutilor politici. Sa luam aminte: “Dumnezu a daruit tarii, pe vremea persecutiei comuniste, parintii spirituali si duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre (romane). Acestia au mentinut credinta in inimile romanilor prin cuvnatul lor tare, adanc. Atunci cand ierarhia se plia si cand cuvantul ierarhilor era ambiguu, acesti parinti duhovnicesti au tinut sus inima romaneasca in nadejdea ca Dumnezeu nu ne-a parasit. Dar Dumnezeu a pregatit in tot acest timp, in adanc, in ascuns, alti sfintiti parinti care au luat locul celor care au fost chemati la Domnul dupa caderea comunismului, oameni cu o mare putere de sacrificiu – si ma gandesc la Parintele Justin Parvu, caci a sta 17 ore in scaunul spovedaniei este un mare sacrificiu pentru Hristos si pentru semeni”… – Parintele Gheorghe Calciu. … si, a sta 17 ani in peretii temnitei, cred eu, ar trebui sa-i confere Parintelui dreptul incontestabil de a hotari ce si cum sa faca pe locul jertfei si a suferintei sale si a camarazilor sai, sfintii inchisorilor comuniste. Amin!
PS: Spre trezirea ratacitilor intru cuvant – care prin lipsa de logica saracesc in duh si produc smintire, intinand testamentul Parintelui Calciu – , public, pentru ultima oara, cu sila, din arsenalul dusmanilor adevarului, fratilor minciunii (despre care am auzit ca un sfant Parinte ar fi zis ca, daca ar fi fost mai tanar, s-ar fi luat de centura cu el, iar eu zic, ca, daca am fi trait alte vremuri, de mult le-as fi retezat, crestineste, excrescentele viermanoase, pentru a nu raspandi cangrena in tot trupul bietilor “frati”). Apropo: spune Puric, intr-una din cartile din vremea hipnozei: “Crestinul nu este tolerant. Iisus Hristos nu a fost tolerant”. Ce aberatie! Pai, daca n-ar fi fost tolerant crestinul sau Mantuitorul, ar mai fi existat purici pe pamant?!
“Fratii” “crestini” care stau “umar langa umar” in campania de murdarire a Manastirii Petru Voda si de discreditare a Parintelui Justin Parvu:
Primejdia vine de la o facţiune “tradiţionalistă”, deci un al treilea curent al “puriştilor” ortodocşi. Acţiunile de subminare cele mai eficiente nu vin din afara, ci dinăuntrul Bisericii. Tabăra zisă tradiţionalistă a fost supusă, în ultimele zece luni, unei asidue campanii de intoxicare, defăimare, discreditare şi disoluţie. Trupa de şoc care dă asaltul este alcătuită din cîţiva monahi şi “civili” care s-au afirmat ca “tradiţionalişti”. Pentru fluenţa textului, le voi spune “roncenieni”, avînd în vedere că îi au ca principali instigatori, coordonatori şi purtători de cuvînt pe jurnaliştii George şi Victor Roncea.
Cel mai grav însă mi se pare a fi faptul că l-au luat prizonier pe un mare duhovnic român, om cu viaţă sfîntă, care a jertfit 17 ani în puşcăriile comuniste, pentru Hristos şi neam, părintele Iustin Pârvu. Profitînd de faptul că bătrînul duhovnic este atît de căutat de credincioşi, care îi cer cuvînt de folos şi ajutor duhovnicesc, încît nu se mai poate informa direct, îi furnizează informaţii tendenţioase, îl împing în conflicte inutile, îl îndepărtează de vechi – şi verificaţi prin fapte – ucenici, îi smulg binecuvîntarea pentru acţiuni cu efect contrar credinţei şi voinţei sfinţiei sale etc. etc.
Protejaţi de părintele Iustin, care nu mai cunoaşte “realitatea” decît prin intermediul lor şi care, din prea multă bunătate, îi acoperă cînd fac nefăcute, roncenienii au ajuns să aibă credit de la mulţi credincioşi şi o influenţă periculoasă în Biserică.
– l-au pus pe părintele Iustin Pârvu într-o lumină extrem de nefavorabilă, astfel încît există primejdia ca sfinţia sa să-şi piardă mare parte din capitalul de încredere pe care îl are între ortodocşi,
– au născut un curent schismatic în Biserică. (Voi reveni pe acest subiect.) (Oare cine canta apropierea de stilisti pentru a-i da apa la moara cumnatului de Marea Moarta?!!! – nota mea)
Se vede insa la cei care il tavalesc astazi in praful internetului pe Dan Puric sau pe Inaltul Andrei, ca nu au pic de dragoste. Pentru ca IPS Andrei si Dan sint totusi fratii nostri si ar trebui tratati macar cu o farima de dragoste. Am vazut in niste locuri cum sint confirmat in ce am spus nu demult: exista un curent de razvratire cumplit, din pacate alimentat si de unii calugari de la Petru Voda, care neaga orice autoritate ierarhiei bisericesti, ii umple de mizerii pe toti vladicii si indeamna la schisma (varianta extrem-stilista). Asta nu o fac din dragoste.Dar poate ca va ingadui Dumnezeu si se vor desparti intr-un final oile de capre. Poate ca e mai bine ca toti acestia care se ridica pe Apologeticum si blogul lui Roncea, si Vlad-Mihai si cine or mai fi, sa se duca toti la stilisti si sa ne lase cu neputinetele noastre. Desi, s-ar putea sa nu fie primiti, caci nici stilistii nu au nevoie de scandalagii.
Va veni probabil timpul să mă refer şi la un călugăr impostor de la Petru Vodă, care le suflă în pînze fraţilor Roncea, şi care, deşi nu este preot, s-a apucat să “boteze” în Iordan credincioşii şi să-i binecuvînteze (am fotografii relevante). Acelaşi călugăraş, care a reuşit să-i înşele încrederea părintelui Iustin, mai are şi alte pete la dosar (penal), despre care voi spune ce ştiu la momentul oportun. El este secondat de o monahie a cărei principală îndeletnicire este intriga şi despre care va veni cu siguranţă clipa să vorbim. Ca şi despre un băieţaş cu pregătire şi ocupaţie incerte, Gabriel Cioacăş, sau cam aşa ceva, care, după ce a fost respins la spălat vasele prin cele străinătăţi, s-a aciuat la Petru Vodă şi face pe apărătorul internautic al ortodoxiei (desigur, la adăpostul anonimatului, cu un mare curaj ortodox), întreţinînd o cloacă de ură şi minciună numită Apologeticum.
De dragul părintelui Iustin şi crezînd că sfinţia sa se va scutura de aceşti duşmani ai ortodoxiei, am tăcut pînă azi. cele cîteva avertismente pe care le-am dat au fost fără nume, destinate numai cunoscătorilor şi tocmai celor care trebuiau să se debaraseze de roncenieni. Însă, părintele rămîne, din păcate, şi cu mare durere o spun, prizonierul acestora. În pofida informaţiilor şi dovezilor pe care le-a primit de la oameni de mare ţinută morală şi în care se arăta încrezător, părintele Iustin se lasă în continuare influenţat de roncenieni.
Da, e un mare duhovnic, in sensul ca are puterea rugaciunii si uneori tamaduieste suflete cu un cuvint. Dar nu este infailibil. Poate fi si sfintia asa inselat, manipulat etc. Va indoiti?
E de ajuns daca amintim ca unul dintre ei a spus ca “parintele Justin si manastirea Petru Voda este inconjurata de securisti”.
Curtea de Apel Alba Iulia a anulat decizia CNSAS de poliţie politică dată anul trecut, in totala nedreptate, Inalt Prea Sfintitului Andrei. Reamintim ca Biserica a fost si este supusa in continuare campanii infame, de natura anticrestina, intretinuta, chiar prin incalcarea Legii, de membrii colegiului CNSAS Mircea Dinescu si Ticu Dumitrescu. Parintele Andrei Andreicut isi publicase inca din 2001 dosarul de la Securitate in lucrarea “S-au risipit facatorii de basme – amintiri care dor”, explicand exact contextul in care a semnat un angajament fara a da insa niciodata note informative. La data cand a primit decizia de politie politica mass media au facut-o publica cu surle si trambite, fara a o chestiona prea mult, lovind astfel direct Ortodoxia romana, ceea ce si-au si propus de altfel agentii operatiunii. Vectori anticrestini de prin presa au jubilat, cu spume, as putea spune, daca ma gandesc la Gabriel Andreescu, a carui dementa mergea pana intr-acolo incat sustinea chiar nebunia ca parintele Andreicut “a tradat secretul spovedaniei”. In cazul iubitului lui Mihnea Berindei, care a avut doua nume de cod, a dat note informative, l-a urmarit pana si pe actualul ambasador al Japoniei la Bucuresti si a fost folosit si dupa ce a emigrat in Franta, Colegiul CNSAS a decis ca nu a facut politie politica (am termen la proces cu el luni, sa vezi ce-i trag!). In cazul falsului doctor Sorin Antohi, onor intelectualoizii din Colegiu si tovarasi de GDS Pata-Plesu i-au acoperit ani de zile colaborarea pana cand l-am fortat noi sa recunoasca. Ajunsese deja in Comisia Tismaneanu, ca si Berindei, iar MAE il propusese sa conduca ilegala Fundatie de stat “romano-maghiara” Gojdu. Si cazurile de acest gen se aduna, pe banda… Cine ii va da in judecata pentru a-i pedepsi pe masura pe autorii diversiunilor si colportorii de dejectii din media si CNSAS? Am auzit eu ceva de o organizatie…
Declaraţia de presă a IPS Andrei
Vineri, 15 februarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a admis contestaţia formulată de către IPS Andrei împotriva deciziei CNSAS privind colaborarea cu securitatea ca poliţie politică. La reşedinţa arhiepiscopală IPS Andrei a făcut o declaraţie de presă şi a răspuns la câteva întrebări ale jurnaliştilor prezenţi.Vă prezentăm în continuare declaraţia de presă a IPS Andrei:
17 ani de zile m-a hărţuit securitatea. Lucrarea mârşavă a securităţii a încununat-o CNSAS printr-o decizie nedreaptă. În 18 octombrie 1997, printr-un lung interviu acordat cotidianului ZIUA, militam pentru înfiinţarea CNSAS pe care îl consideram un for moral. M-am înşelat amarnic pentru că s-a dovedit o instituţie subiectivă care prin deciziile date terorizează a doua orară victimele şi nu se ocupă de călăi. Din instituţie se scurg date care creează diversiuni şi scandaluri mediatice înainte ca justiţia să se fi pronunţat sau chiar mai înainte ca CNSAS să fi dat o decizie finală. În noiembrie 2007 m-am adresat justiţiei, iar astăzi, 15 februarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a făcut dreptate, anulând decizia 2809 dată de CNSAS în 13 septembrie precum şi decizia de reexaminare 3360 din 9 octombrie 2007. Îl rugăm pe Dumnezeu să-i ierte pe membrii Colegiului CNSAS, iar dacă mai au o urmă de conştiinţă să îşi ceară scuze.
– De ce credeţi că a luat CNSAS această decizie?
Nu ştiu, dar cred că decizia CNSAS a fost subiectivă. Eu cred că cei din colegiu nici nu s-au uitat la dosarul voluminos de urmărire pe care îl aveam în instituţia dânşilor. Dosarul respectiv a fost văzut de către unii dintre cercetători, dar cred că cei din Colegiu nu l-au văzut. Decizia s-a dat pe muchie: 5 au fost împotrivă, iar 6 au votat pentru aceea decizie subiectivă.
– Credeţi că prin această decizia a CNSAS s-a dorit lovirea Bisericii ?
Nu vreau să fac presupuneri, în general se ştie că sunt forţe anticreştine, care lovind în ierarhia bisericească, în Biserică, în instituţiile Bisericii ar vrea să discrediteze mesajul pe care Biserica îl propovăduieşte. Dar Biserica Îl are ca şi cap pe Hristos şi Domnul Hristos ne-a promis un lucru important că Biserica nu va fi înfrântă nici de porţile iadului. Aşa că dacă noi am fi oameni sfinţi, dacă am fi creştini absoluţi nu ne-ar prea interesa de deciziile pe care le dau pe nedrept forurile omeneşti pentru că ştim ce avem în conştiinţă dar pentru imaginea Bisericii asemenea decizi pot fi dăunătoare şi aşa cum am zis cred că Curtea de Apel, atunci când a reparat stricăciunea pe care a făcut-o CNSAS-ul stropindu-mă cu noroi şi pe mine şi pe alţii nefiind vinovaţi, această decizie este după voia lui Dumnezeu. Sursa: AR 15 Februarie 2008 Cine este IPS Andrei Andreicut: https://www.reintregirea.ro/ Dosar de ierarh: planul Securitatii de compromitere a IPS Andreicut, indeplinit de CNSAS https://www.ziua.ro/display.php?data=2007-11-03&id=228864
In foto: Parintele Steinhardt si prietenul sau, parintele Andreicut, in mijlocul credinciosilor ortodocsi din Turda
December 30th, 2010 
VR 
Sigur că este o diferenţă. Era cu totul altfel bucuria unei astfel de sărbători trăite la nivel general. Pentru că aceste sărbători se desfăşurau în toată simplitatea lor, în adevăratul lor rost şi făgaş. Era într-adevăr o bucurie înnăscută în creştinul nostru ortodox. Plecau băieţii să împodobească steaua, se luau câte doi-trei şi umblau din casă-n casă până pe la Bobotează. Fiecare casă, aşa cum primeai icoana părintelui care venea cu Ajunul, tot aşa de solemn erau primiţi şi copiii, mai mici sau mai mari, care veneau cu uratul să vestească Naşterea Domnului. Pentru creştin era o mare binecuvântare să le intre pragul colindători şi o simţeam cu toţii ca pe o mare uşurare sufletească. Masa săracă, bogată cum era, dar se simţea cum fiecare om forma o peşteră a Naşterii. Acum, de pildă, frumuseţile acestea de la televiziune, de la radiouri, de la toate aceste mijloace de comunicare sunt foarte bune şi folositoare în acelaşi timp, dar îi ia omului tocmai ce este mai important: curiozitatea de a trăi.
Posted in 
Tags: 
