Volumul coordonat exemplar de Lucian Turcescu prezintă asadar mai multe fatete ale gîndirii lui Stăniloae (el are ca introducere un fragment din cartea Lidiei Stăniloae despre tatăl ei, apărută la editura Humanitas). Aceste fatete sînt însă organizate pe trei axe principale: traditia patristică, ecleziologia si mistica. Prima concluzie, asupra căreia as dori să insist, vizează formatia de patrolog a lui Stăniloae. Toti marii teologi ai secolului XX au un raport, direct sau indirect, cu traditia patristică: Urs von Balthasar, Karl Rahner, V. Florensky, V. Lossky, O. Cullmann, Jean Daniélou sau Henri de Lubac. Stăniloae nu face excepte de la regulă. As spune chiar, cu riscul de a soca putin, că el este un mare teolog în măsura în care este un adevărat patrolog. N-am ales întîmplător adjectivele „mare” si „adevărat”. Patrologia e o stiintă extrem de dificilă, cu responsabilităti enorme, mai ales din partea teologilor. Autorii vechi trebuie studiati — plecînd, desigur, de la manuscrisele cele mai fiabile — în afara prejudecătilor sedimentate de-a lungul secolelor, ideologiile mioape, urii confesionale. Or, vrem, nu vrem, sîntem obligati să recunoastem că D. Stăniloae nu i-a citit întotdeauna fără prejudecăti pe Părintii Bisericii (pe Origen îl desfiintează pe o sută de pagini, declarînd senin că nu l-a citit). De asemenea, simpatiile lui patristice nu trebuie considerate literă de lege: Chiril al Alexandriei a fost un ambitios ranchiunier, iar Atanasie un sovin mai degrabă politician decît teolog. O perspectivă destul de strîmtă, conventional-dogmatică, nu i-a permis lui D. Stăniloae accesul către cea mai superbă realizare a crestinismului antic, mă refer la opera polifonică si de o adîncime colosală a lui Origen. De asemenea, multe din traducerile sale nu sînt utilizabile, fie datorită impreciziei si contrasensurilor, fie datorită unei limbi îngălbenite stilistic. Unii autori din volumul de fată atrag atentia asupra numeroaselor aspecte discutabile din opera lui D. Stăniloae. Ei o fac mereu respectuos, cu destindere si mai ales cu temeinicie. Numai o asemenea abordare, justă, exactă, cinstită, fără debordări encomiastice si tămîeri extatice, foloseste în mod real nu numai cititorilor de astăzi ai lui D. Stăniloae, dar în primul rînd memoriei sale.
A doua idee se referă la derapajele ecleziologiei sale „concrete”. Nu se poate trece cu vederea faptul că D. Stăniloae a dus ani de-a rîndul o campanie de denigrare a Bisericii greco-catolice într-o perioadă cînd aceasta nu avea dreptul să existe. Sînt momente în istorie cînd polemica trebuie să atipească. Între 1949 si 1989 nici un cuvînt nu trebuia scris împotriva unei Biserici decimate si prigonite de comunisti. Ar fi necuviincios si nesănătos să trecem cu vederea această lipsă accidentală de cavalerism din partea celui mai important teolog ortodox român cu privire la „chestiunea uniată”. Din această perspectivă, si din aceea a polemicilor anticatolice si antiprotestante, merită să ne întrebăm cui se adresează, în fapt, „ecleziologia iubirii” a lui D. Stăniloae? Desigur, gigantismul operei si personalitătii sale nu va suferi de pe urma acestor mici întîmpinări. Visez de zece ani o monografie despre Părintele Stăniloae, scrisă de un hommede coeur et de bonne volonté, o carte despre omul si teologul pe care Heidegger îl pretuia si despre care J. Moltmann scrie, în Prefata la traducerea germană a Dogmaticii, că „este cel mai influent si creator teolog ortodox contemporan”. Pînă atunci, îi voi degusta cărtile bucurîndu-mă de onoarea de a-i fi compatriot.
Cristian Bădilită*, Rouen, 9 octombrie 2003
*Cristian Badilita, patrolog, eseist, traducator; doctor in istoria crestinismului timpuriu al universitatii Paris IV-Sorbonne
UPDATE: Intr-o luare de pozitie pe blogul sau, Ion Coja afirma categoric ca nu s-a folosit de semnaturi de la Petru Voda. Ramane intrebarea: ce s-a intamplat cu semnaturile copiate dupa ce au fost subtilizate de fratele lui Ionel Rusei?! Biroul Electoral Central informeaza ca domnului Ion Coja, candidat independent la presedintia Romaniei, i s-a respins inregistrarea candidaturii. Motivul: prea multe semnaturi nevalabile. Domnul Ion Coja, prezent si la Manastirea Petru Voda inainte de debutul agitatiei electorale, a fost sustinut in campania sa de domnul profesor Marcel Petrisor, fost detinut politic apropiat Parintelui Gheorghe Calciu si presedinte al Senatului Asociatiei Rost, care publica revista cu acelasi nume, ce se pretinde un fel de “GDS al ortodoxiei” si in care au fost apreciati sau s-au facut remarcati de-a lungul anilor urmatorii autori: Teodor Baconsky, Theodor Paleologu, Cristian Badilita, Dan Stanca, Varujan Vosganian, Horia Roman Patapievici, Andrei Plesu, Razvan Codrescu, eiusdem farinae. Personaje care nu mai merita nici o prezentare suplimentara in afara numelui lor de oroare la adresa ortodoxiei, traditiei si culturii romanesti autentice. Domnul Ionel Rusei si fratele sau sunt cei care l-au adus pe domnul Ion Coja la Petru Voda (foto) si l-au prezentat Parintelui duhovnic Justin Parvu, care il vedea pentru a doua oara in viata Sfintiei Sale.
Intr-un Drept la Replica recent al domnului Ionel Rusei (vezi mai jos), tipograf al revistei Rost si, mai nou, si intervievator de serviciu, acesta afirma ca “nu sunt protagonistul nici unei actiuni dubioase iar daca se face referire la fratele meu, acesta a carat niste saci fara sa stie ce este in ei”. Ei bine, sacii la care se refera editorul Rost erau cu semnaturi de la Referendumul Anti-Cip initiat de parintele Justin Parvu, furati de la Manastirea Petru Voda, cu mana fratelui sau, dusi in Bacau, unde s-au copiat cateva zeci de mii de semnaturi pana s-a descoperit hotia, fapt ce intra sub incidenta Codului Penal. “Operatiunea copierea” s-a reflectat de altfel prin numarul mare de semnaturi respinse de catre Biroul Electoral Central. Pacat ca in acest jos securistic, din care au de suferit mai multe personalitati, au fost antrenati si naivi. Ionel Rusei, fratele sau si intarziatii pe care ii deserveste nu se numara printre cei din urma. Dumnezeu a batut cum a stiut El, oprind potentiala frauda realizata pe spezele credinciosilor care l-au urmat pe Parintele Justin in lupta sa impotriva dictaturii biometrice. Cu siguranta ca ii va rasplati similar si pe puricii si capusele Ortodoxiei.
La recomandarea lui Claudiu Târziu,[1] am citit integral eseul „Sus inima!” al dlui Andrei Pleşu, text publicat recent în săptămânalul Dilema veche.[2]Incapabil să îndeplinesc condiţia de a citi cu detaşare, mă văd nevoit să mărturisesc că nu am învăţat nimic din acest eseu. Prin urmare, şi mentalitatea mi-a rămas neschimbată. Cu toate acestea, lectura textului nu a fost cu totul inutilă, fiindcă, odată ajuns la capătul ei, mi-am pus cîteva întrebări: Este îndemnul „sus să avem inimile”, rostit de preot în cadrul liturghiei, o „axiomă a efortului cognitiv”?[3] Atunci cînd Hristos le cere ucenicilor să fie luminători ai lumii (Matei 5, 14-15), îi îndeamnă oare să fie „cuplaţi la ‚polul plus’”? Cine este „suportul generos” în care ard ucenicii, dacă nu Domnul răstignit? Există în Biserica ortodoxă vreo acţiune din care să lipsească Hristos? Atunci de ce lipseşte El într-un mod atît de brutal din tabloul eseului dlui Pleşu, de ce nu întîlnim aici decît eterice instanţe vicariale?
Ce omite dl. Pleşu să ne spună este că îndemnul „sus să avem inimile” este urmat imediat de răspunsul credincioşilor: „Avem către Domnul”. Credincioşii ştiu că acest „sus” este o Persoană şi nu cerul spre care, după Înălţare, apostolii rămăseseră cu ochii aţintiţi, făcându-i pe îngeri să-i ia peste picior (Fapte 1, 10-11). Dacă cerul este adevărul pămîntului, e pentru că Hristos este adevărul cerului.[4] De aceea, ne spune părintele Teofil Părăian, a avea „inima sus” înseamnă că „[aşa] cum nu putem trăi fără aer, aşa nu putem trăi fără Dumnezeu, aşa nu putem trăi fără a avea inima sus, aşa nu putem trăi cu adevărat fără a aduce închinare lui Dumnezeu, ‚Treimei celei de o fiinţă si nedespărţite’”.[5] Prin îndemnul liturgic „sus să avem inimile” nu sîntem chemaţi la o „trezire spirituală”, la o disponibilitate faţă de sacru; credincioşilor li se aminteşte că se află, ei înşişi, înaintea Prefacerii, că sînt pe cale de a fi prefăcuţi, înălţaţi prin Cel care urmează să se coboare. De aceea, pentru un creştin singurul mod de „a se situa într-o lume căzută” este acela de a se înălţa în Dumnezeul întrupat.
Şi încă: Lumea asta este căzută pentru că oamenii sînt incapabili să ia distanţă faţă de ei înşişi, să se detaşeze, sau pentru că sînt deja distanţaţi faţă de ei înşişi? Pentru că privesc detaşaţi? Ne aduce inima, în calitate de organ de cunoaştere, cunoaşterea „marilorcontururi ale realului” sau întîlnirea cu Cel înviat în trup? Lipsit de conţinut, ce altceva este conturul realului decît un spectru? Putem birui păcatul şi moartea prin „amplasamentul la vîrf”? Are ceva în comun această „atitudine de viaţă” recomandată de domnul Pleşu în contul creştinismului cu metanoia urmărită de creştini?
Într-un fel, e uşor de înţeles de ce, atunci cînd e vorba despre versiunea dlui Pleşu despre creştinism, unii creştini îl găsesc savuros şi iluminator. Dar dacă e vorba de gust, aş spune că un astfel de creştinism aduce mai degrabă cu vinul păstrat în putini de brînză. Vinul nou sparge burdufurile vechi, dar nu şi putinile de brânză. În ele, vinul a rămas vin, decît că nu poate fi băut. Este stricat. Tot aşa şi cu adevărurile:
„Diavolul nu a creat cuvinte noi, cuvinte ‚rele’, după cum nu a creat şi nu poate crea altă lume, după cum nu a creat şi nu poate crea nimic. Toată minciuna şi toată puterea minciunii lui rezidă în faptul că a pervertit aceleaşi cuvinte şi le-a făcut cuvinte despre altul, le-a uzurpat şi le-a transformat în armele răului şi, ca atare, el şi slugile lui vorbesc totdeauna ‚în lumea aceasta’, pe limba furată faptic de la Dumnezeu.”[6]
În temele şi termenii întrebuinţaţi de dl. Pleşu şi de alţi oameni din elita culturală românească din prezent,[7]unii creştini au impresia că regăsesc lucruri familiare. Tocmai de aceea, în ciuda – sau poate tocmai din cauza – frisoanelor apocaliptice din România acestui an, intervenţiile de acest tip ale dlui Pleşu trec fie neobservate, fie ajung să fie chiar recomandate. De aceea, nădăjduiesc că vorbele lui Soloviov de mai jos îi vor pune puţin pe gînduri mai ales pe acei creştini grăbiţi să-l vadă pe Antihrist în codul de bare:
„În orice caz, este neîndoielnic că Antihristul, care după concepţia biblică – a Vechiului şi a Noului Testament – semnifică ultimul act al tragediei istorice, nu va fi pur şi simplu necredinţă, sau negarea creştinismului, sau materialism şi alte asemenea, ci va fi o impostură religioasă, cînd numele lui Hristos şi-l vor însuşi acele forţe umane care în fapt şi în esenţă sînt străine şi de-a dreptul ostile lui Hristos şi Duhului Sfînt.”[8]
[3]Acest îndemn poate fi definit ca efort cognitiv doar în măsura în care credem în cuvintele lui Hristos: „Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis” (Ioan 17, 3).
[4]Vezi A. Schmemann, Euharistia, Taina Împărăţiei, Anastasia (f.a.), p. 172.
[7]Dar, pînă la urmă, de ce să aşteptăm dreaptă-credinţă de la elita neo-gnostică cînd virtutea explicit teologică a curăţiei inimii este asimilată de un om de cultura creştină a dnei Elena Dulgheru consecvenţei cu sine a unui criminal legendar? (https://elena-dulgheru.blogspot.com/2009/08/fatetele-harismei-politice.html )
[8] V. Soloviov, Povestire despre Antihrist, Institutul European, Iaşi, 1992, p. 77.
Domnul Ionel Rusei recunoaste in preambulul mesajului sau catre mine ca dansul l-a adus pe Ion Coja la Petru Voda – contrazicand astfel afirmatiile mincinoase ale lui Claudiu Tarziu de la Rost, facute din prostie, in contextul in care presedintele Senatului Rost, domnul Marcel Petrisor, este sustinatorul principal al profesorului Ion Coja – dar spune ca nu el l-a rugat pe Parintele Justin sa-i acorde cuvantul.
Public mai jos continutul mesajului dlui Rusei precizand ca afirmatiile mele s-au bazat pe informatii provenite de trei surse. In plus, cand m-am referit la faptul ca publica revista Rost am luat in seama sensul cuvantului – PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informațiietc. – Din lat. publicare.
Drept la Replica venit de la domnul Ionel Rusei – Docuprint Bacau
-eu nu sunt editorul revistei Rost. Doar o tiparesc. Pe bani.
– eu nu public revista Rost. Doar o tiparesc. Pe bani.
– eu nu raspund de ce scrie in revista Rost .
– eu nu am insistat pe langa Parintele Iustin sa-l puna pe Dan Puric sa tina predica – NOTA MEA: Nimeni nu a spus asta; era o paralela intre modul in care ambele persoane – si Ion Coja si Dan Puric – au ajuns la sanul Parintelui.
– eu nu am insistat pe langa Parintele Iustin sa-l puna pe I. Coja sa tina predica.
– desi sunt ,,banuit”, eu nu am reprodus prin copiere nci cu autorizare si nici fara autorizare cartea ,,Dictatura Biometrica” dar am depus eforturi sa o distribui si sa fie cunoscuta. Am cumparat-o cu bani (5 lei/ex) de la Maica Fotini si am vandut-o cu aceeasi suma sau am dat-o gratis.
– nu sunt protagonistul nici unei actiuni dubioase iar daca se face referire la fratele meu, acesta a carat niste saci fara sa stie ce este in ei.
NOTA MEA:COMPLICITÁTE s. f. participare la săvârșirea unei fapte penale sau reprobabile. (Din fr. complicité)
Razvan Bucuroiu si Adolf Codrescu, doi corifei ai neo-kominernistului Vladimir Tismaneanu si sectantului catar Andrei Plesu
“Mai baiete, daca as fi fost mai tanar ma luam de centura cu tine si te aruncam in colb pentru defaimarile tale la adresa Manastirii si a ucenicilor mei!“
Parintele Justin catre Claudiu Tarziu, convorbire telefonica inregistrata si solicitata special de staretul Manastirii Petru Voda
Cum cred ca orice planta sau insecta de pe acest pamant are un rol, pentru ca asa a vrut Dumnezeu, nu ma mai mir de nimic. V-ati intrebat, desigur, uneori, smulgand buruienile din grau, cu dureri de spate, sau piscat amarnic de purici, ce Rost au aceste pacoste pe capul nostru. Raspunsul e simplu: fara ele nu ne-am da seama asa de usor de diferenta dintre rau si bine. Asa si cu “corifeii dreptei romanesti” Vladimir Tismaneanu, Razvan Codrescu (alias Vasile Adolf Marian – sau invers) si purtatorul sau de servieta, Claudiu Riceard Tarziu.
Daca despre Razvan Codrescu parerea mea personala este ca ar fi putut intruni toate conditiile pentru a fi recrutat de Securitate inainte de 1989 si apoi insarcinat ca informator si, ulterior, cadru acoperit al SRI, pentru a se infiltra intre batranii legionari, misiune pe care, daca asa ar sta situatia, o indeplineste si astazi, despre pajul sau (divortat din motive de neputinta), Claudiu Tarziu, pot sa afirm ca este spalat la creier, reeducat in cel mai stalinist mod cu putinta, conform manualului micului bolsevic – “Raportul Final” al lui Vladimir Tismaneanu (cam lunga fraza asta – luati-o voi pe bucati :). A, era sa uit, ce afirma si Parintele Babus despre la fel de divortatul Codrescu: ca este ginerele lui… Mircea Malita (fostul sef al UTM-ului comunist, agent al regimului Ceausescu si, in prezent, membru de onoare al Clubului de la Roma si coleg cu Dan Puric in Consiliul Director al Institutului de Proiecte pentru Inovatii si Dezvoltare).
Bietul Claudie Tarziu o da in sus si jos cu protocronismul, scuipand pe memoria unor genii ale Romaniei, avand la baza doar indoctrinarea supta de pe blogul neo-kominternistului Volodea Tismaneanu. Cica protocronismul ar fi fost “national-comunist”, un termen inventat si prizat pana la dementa de tovarasii de drum ai antihristului. O asemenea enormitate de analfabet – in cazul sau -sau de dezinformator si dusman de profesie al Romaniei si romanismului – in cazurile lui Tismaneanu sau Patapievici – nu poate fi ignorata. O sa postez mai sus un studiu al profesorului Theodor Codreanu, unul dintre marii eminescologi ai Romaniei, despre fenomenul protocronismului pe care, marturisesc, mi-a fost greu sa-l aprofundez pentru ca pentru aceasta ar trebui sa-mi petrec vreo zece ani in biblioteci. Cred ca si bietul Claudie ar putea sa se informeze mai bine, inainte de a scrie asemenea tampenii, chiar de la patroana lui de la Formula As – daca are acces la ea – Sanziana Pop, buna prietena si colega la publicatia “protocronist-national-comunist-securista” Luceafarul cu cel pe care il porcaieste el ca ignorant ce e, Mihai Ungheanu. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca Luceafarul protocronist este si locul in care s-a lansat publicistic, in 1985, tovaraselul Vasile Adolf Marian, alias Razvan Codrescu. Chiar ma intreb ce ar zice doamna Pop daca ar stii cum se exprima angajatul ei despre un fost prieten ca profesorul Ungheanu, acum mort, executat si disparut discret, ca multi alti romani cu suflet si creier, prin iradiere – Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Revenind si simplificand, fenomenul in sine a fost reverberatia nationalismului sub comunism, cu Eminescu in centrul axei nationale. Cum ar fi putut fi “national-comunist” sau “national-securist” cand promotorul fenomenului, savantul Edgar Papu (care, asemenea lui Nicu Steinhardt, a venit la randul sau la credinta cea adevarata, la Ortodoxie) a fost condamnat la opt ani inchisoare si intemnitat, in 1961, sub acuzatia de „complot antistatal si inalta tradare”, confiscandu-i-se si intreaga avere. Pe vremea in care Edgar Papu suferea in celulele regimului comunist – in calitatea lui de “national-securist-comunist”, Tismaneanu, “apostolul” lui Tarziu, urma cursurile Scolii Ruse, in cartierul burgheziei rosii, alaturi de copiii lui Ceausescu, Brucan si Leonte Rautu.
Acum, in timp ce scriu, ma gandesc ca, probabil, asistam la o rafuiala intra-etnica. Poate tocmai asta nu i se iarta lui Edgar Papu de echipa Tismaneanu: ca, asemenea unor alti evrei iubitori de romani si Romania, ca Nicu Steihardt sau Harry Brauner (intemeietorul Institutului de Folclor din Bucuresti si al orchestrei de muzica populara “Barbu Lautaru”), s-a crestinat si a imbratisat romanismului, ceea ce Tismaneanu si Patapievici nu prea inghit. Mai interesant este ca aceleasi doua personaje si clonele lor mai mici, Codrescu si Tarziu, lucreaza acum impreuna la “adevarata dreapta conservatoare romanesca”. Sa mori de ras!
Sa revin totusi la dezinformatorul de serviciu Claudie Tarziu. Intr-un material de pe blogul sau afirma ca eu, ca (alt) national-securist-legionar ce sunt, l-as fi adus pe Ion Coja la Petru Voda. Ce ineptie! Cand merg la Manastire merg doar cu familia, la spovedanie la Parintele Justin (cam rar marturisesc, pentru ca nu vreau sa-l mai incarc si eu cu nenorocirile mele, pe langa zecile, sutele si miile de alti credinciosi) sau cand sunt chemat de Sfintia Sa pentru alte treburi. Eu nu imi permit, ca altii, sa folosesc acest spatiu sfant in interes personal, inclusiv financiar, cum fac ortomorfii cu revistute gen Cancan-ul ortodoxiei. Pe Ion Coja l-am intalnit in 20 de ani de vreo 10 ori, cel mult. Este profesorul care avea grija de Petre Tutea, unde a si dus multi tineri dintre cei care s-au manifestat nationalist dupa 1989. Ion Coja a fost de altfel profesorul lui Marian Munteanu, pe care atat Tarziu cat si Codrescu il ridica in slavi in ultima perioada iar cel care i-a reprodus predica, in revista Axa, este fostul coleg al lui Munteanu de la Filologie, Mugur Vasiliu, care spune despre Claudiu Tarziu ca l-a cules de pe peronul garii din Bacau, de la taraba unei florarese (deci Claudiu ar trebui sa-i poarte mai mult respect ba chiar recunostinta).
Aducerea la Manastire a lui Ion Coja a facut-o chiar editorul si prietenul domnului Tarziu, Ionel Rusei, cel care a continuat sa publice revista Rost si dupa ce ea a fost eliminata de la pangarul Manastirii Petru Voda si cu toate ca si urmatorul numar continea defaimari la adresa Manastirii si a Parintelui Justin, fapt sesizat si sanctionat de Parinte personal, dupa cum ati citit mai sus, intr-o convorbire telefonica realizata cu Claudiu Tarziu si inregistrata (ca sa nu mai existe indoieli sau manipulari clasice de tip securistic – specialitatea cuplului Stan si Bran al ortodoxiei). Tot Ionel Rusei este cel care a insistat pe langa Parinte – probabil la fel dupa cum s-a petrecut si in cazul actorului Dan Puric – ca Ion Coja sa tina predica de a doua zi. Luati in considerare: Parintele il vedea a doua oara in viata sa pe Ion Coja. Tot Ionel Rusei – care este banuit si pentru faptul ca a reprodus prin copiere, fara autorizare, lucrarea “Dictatura Biometrica – cipul controlului total“, pentru a o vinde mai ieftin (fapt cercetat in prezent de organele responsabile, la sesizarea Civic Media) – este, alaturi de fratele sau, si protagonistul unei alte actiuni dubioase, ce se inscrie in sfera Codului Penal. Pentru ca suntem iertatori insa, deocamdata lasam prima ancheta sa-si urmeze cursul.
Tot Claudiu Tarziu spune ca Parintele Calciu, ingropat la Petru Voda, s-ar fi rasucit in mormant la venirea lui Ion Coja. Nu stiu daca chiar asa stau lucrurile si, in general, cred ca tanarul Tarziu n-ar trebui sa-si permita sa capuseze in permanenta memoria Parintelui Calciu – dupa modelul agentului Badin -, pentru ca, iata, cel mai bun prieten si coleg de celula al Parintelui, fostul detinut politic Marcel Petrisor, este insusi seful “Grupului de Sprijin PRO PATRIA” al candidatului Ion Coja. O fi si profesorul Marcel Petrisor, cu cei 13 ani de temnita ai sai, care mai este si “presedinte al Senatului Asociatiei Rost“ – si caruia Rost i-a si dedicat un numar si mai multe materiale – un “national-comunist” care a imbratisat protocronismul si “national-securismului de tip ceausist” (dupa cum scrie bietul de Tarziu)!
“Faptul ca am evlavie la parintele Iustin, ca la un mare duhovnic, si ca pretuiesc Petru Voda ca pe o mare lavra a ortodoxiei nu ma opreste insa sa fiu critic atunci cind e necesar. Eu asa am invatat din ortodoxiei, ca fratele il trage de mineca pe frate cind greseste”, scrie – imaginati-va tupeu – acest Claudiu Tarziu. Adica el se trage de maneci cu Parintele Justin si il mai si indreapta pe calea cea buna cand greseste. Dumnezeule mare!
Ca si in alte cazuri, iata cum, in speranta lui obsesiva ca va mai puncta un atac impotriva mea, in contul “ayatollahului” Vladimir Tismaneanu, Claudiu Tarziu si-a dat singur cu stangul in dreptul: Ion Coja este candidatul ROST!
Cum am invatat si eu in ortodoxie, ii spun din nou, ca unui frate cazut adanc in pacatul prostiei incomensurabile: prostul nu e pRost destul daca nu e si fudul.
PS: Aflu ca ultimul numar al revistei de cancan ortodox Rost ii este dedicat, cu ipocrizie, Parintelui Atanasie. Sper ca nu lipsesc doua mentiuni importante:
1. Cand Parintele Atanasie a dat de pamant cu mostra de reeducare si rescriere a istoriei perfectata de un anume Moise la adresa lui Valeriu Gafencu – “Sfantul Inchisorilor” – (realizata dupa modelul capusarii memoriei Parintelui Calciu de cuplul Stan si Bran), afirmand ca “este o blasfemie care reneaga crezul lui Valeriu Gafencu de care acesta nu s-a dezis pana la moarte si dupa”.
2. Parerea Parintelui Atanasie despre Razvan Codrescu Adolf Marian Vasile, dupa ce i-a gresit numele si varsta in Puncte Cardinale: “Decat sa scrie despre mine acest orientator in zig-zag, mai bine nu!”
Pentru o mai bună înţelegere a predicii Părintelui Iustin, vă ofer această scurtă istorie:
1763 – după răscoala iniţiată de Sfîntul Sofronie de la Cioara (ajuns după aceşti ani egumen la Robaia-Argeş), împărăteasa Maria Teresa a Austriei ordonă o persecuţie brutală împotriva tuturor românilor ortodocşi din Transilvania, şi construirea unei închisori în apropierea cetăţii Aiudului, pentru întemniţarea celor care s-au implicat activ în lupta împotriva uniaţiei greco-catolice; aici sînt chinuiţi şi omorîţi mii de români în numele adevărului credinţei Ortodoxe; trupurile lor vor fi îngropate fără cruce într-o margine care de atunci înainte se va numi Rîpa Robilor; (n.n. asadar, la Rapa Robilor exista sfinte moaste de acum 200 de ani, cu atat mai mult ca pe acel loc trebuie sa fie ridicata o sfanta manastire)
1941 – Generalul Ion Antonescu arestează sute de tineri, studenţi şi uneori chiar copii minori, împreună cu alţi activişti legionari mai cunoscuţi sub acuzaţia de trădare şi de rebeliune, pe o mare parte din ei întemniţîndu-i la Aiud;
1944-1948 – arestarea lui Antonescu şi ocupaţia bolşevică nu schimbă cu nimic soarta întemniţaţilor de la Aiud;
1948-1951 – după arestări în masă, Aiudul devine în primă fază închisoare pentru deţinuţii politici proveniţi dintre intelectuali; mii de deţinuţi sînt exterminaţi prin tortură şi înfometare; cei morţi sînt îngropaţi tot la Rîpa Robilor, tot fără cruce la cap;
1951-1958 – continuă exterminarea deţinuţilor politici de la Aiud, însă nu atît de intens ca în primii trei ani;
1958-1964 – începe o nouă etapă a re-educării bolşevice în închisoarea Aiud, devenită închisoare pentru legionari, duşmanii de moarte ai comunismului şi ideologiei kominterniste; cei ce au refuzat compromisul şi au rămas verticali în această moară de tocat suflete şi trupuri au fost sortiţi unui nou proces de exterminare;
1964 – deţinuţii politici din Aiud care au rămas în viaţă sînt cu toţii eliberaţi;
1980 – începe construirea de blocuri în apropiere de Rîpa Robilor; pe marginea Rîpei, peste mormintele Martirilor, mulţi locatari ai noilor locuinţe comuniste îşi construiesc coteţe de porci sau garaje pentru maşini;
1990 – se ratează un moment istoric propice concesionării întregii suprafeţe de la Rîpa Robilor şi construirii unei biserici ortodoxe în memoria miilor de martiri din acest loc;
1992 – Gheorghe Brahonschi, fost deţinut politic cu 16 ani de temniţă, începe construirea unui monument conceput de bătrînul arhitect Anghel Marcu; era primul dintre monumentele ridicate de foştii deţinuţi care avea să aibă şi o masă de altar în lăuntru;
1997 – Gheorghe Brahonschi, sub povara ispitelor şi loviturilor primite de la duşmanii Adevărului, dar şi de la unii din cei ce ar fi trebuit să-i fie prieteni, pleacă la Domnul; de aici înainte grija lucrărilor la monument va fi purtată de Maria Brahonschi, soţia sa;
1997 – prin lipsa de înţelegere a sfinţeniei locului, primăria Aiud alocă protopopiatului local o parte din terenul de lîngă monumentul în construcţie pentru înmormîntarea decedaţilor de la spitalul TBC din apropiere; în cîţiva ani de zile mormintele acestor oameni vor înconjura monumenul de la Aiud;
1998 – moare şi arhitectul Anghel Marcu, fără să apuce să vadă terminat monumentul de la Aiud;
1999 – se definitivează lucrările la monumentul de la Aiud; în interior există o masă de altar, iar pe pereţi sînt mii de nume ale celor ce au murit în închisorile comuniste;
2000 – este sfinţit altarul amenajat în interiorul monumenului de către IPS Vartolomeu Anania şi Andrei Andreicuţ; după sfinţire s-a slujit prima Liturghie pe noul altar, cei doi arhierei slujind împreună cu doisprezece preoţi ortodocşi şi doi greco-catolici;(n.n. slujba la care cei doi ierarhi ortodocsi s-au impartasit cu papistasii)
2001 – Părintele Iustin Pîrvu cere binecuvîntarea IPS Andrei Andreicuţ de a ridica o mănăstire la Rîpa Robilor; rugămintea îi este refuzată; i se oferă ruina unei biserici reformate din mijlocul unui cimitir din satul Cergăul Mic, lîngă Blaj, ca cea mai apropiată locaţie de Aiud unde poate întemeia o obşte de călugări; Părintele Iustin acceptă şi trimite acolo 5 călugări care vor construi într-o altă locaţie o nouă biserică şi un corp de chilii;
2003 – în urma multor insistenţe, Părintele Iustin primeşte binecuvîntarea IPS Andrei Andreicuţ de a ridica o casă lîngă monumentul de la Aiud, unde să locuiască monahi care să săvîrşească zilnic Sfînta Liturghie; foştii deţinuţi politici Emil Cociş şi Tudor Stănescu conduc lucrările de construcţie, ajutaţi de călugării de la Cergău; o parte din coteţele de porci ale locatarilor din blocurile învecinate sînt desfiinţate;
2004 – pleacă la Domnul şi Emil Cociş, suferind cardiac; după cîteva luni se termină construcţia casei şi este dată în folosinţă, transformîndu-se adhoc într-un mic schit; în anii ce au urmat au avut loc repetate intervenţii pe lîngă IPS Andrei Andreicuţ cerîndu-i-se, din partea Părintelui Iustin Pîrvu, să binecuvinteze ridicarea unei mănăstiri ortodoxe la Rîpa Robilor, adică biserică şi chilii, pentru ca Sfînta Liturghie să se poată aduce zilnic într-o biserică în care Sfintele Moaşte ale Noilor Mucenici de la Aiud să fie cinstite după vrednicie; toate aceste intervenţii au fost răsplătite cu tăcerea sau refuzul;
2007 – Părintele Iustin Pîrvu acceptă rolul de mediator al actorului Dan Puric în scopul obţinerii terenului de la Rîpa Robilor pentru ridicarea mult-doritei mănăstiri; la intervenţia acestuia, arhiepiscopul încuviinţează, iar primăria alocă o suprafaţă care acoperă o mică parte din Rîpa Robilor, suficientă, însă, pentru ridicarea unei mănăstiri; Părintele Iustin cumpără, din banii Mănăstirii Petru Vodă, un apartament pentru o familie care îşi construise ilegal o casă pe locul ce a fost donat Mănăstirii Aiud;
2008 – sînt propuse două proiecte pentru Mănăstirea Aiud, unul de către Arhiepiscopia Albei Iulia, iar altul de către actorul Dan Puric; primul era proiectul unei simple biserici ortodoxe, fără amplasarea în spaţiul existent şi fără chilii şi dependinţe, iar al doilea era străin cu totul de Ortodoxie, punctul său forte fiind un centru de martirologie pentru care insistase doctorul Pavel Chirilă (o voce care, dincolo de meritele personale în domeniul medical creştin şi al apologeticii creştine, nu s-a auzit după 1990 în apărarea Noilor Mucenici ai secolului 20, şi care nici nu a contribuit vreodată cu ceva la existenţa micii comunităţi monahale de la Rîpa Robilor); ca urmare, Părintele Iustin ia hotărîrea să se caute şi alţi arhitecţi ortodocşi, cu mai multă înţelegere asupra importanţei locului pe care trebuie să-l consfinţească;
2009 – după ce este conceput un nou proiect de mănăstire, ortodox de data aceasta, cu o biserică de tip byzantin cu martyrion, precum erau primele biserici creştine, la scurtă vreme după împlinirea vîrstei de 90 de ani, Părintele Iustin Pîrvu acceptă invitaţia de a merge la Alba Iulia să decidă împreună cu IPS Andrei care din proiecte va fi ales; a fost prima întîlnire dintre bătrînul duhovnic şi arhiereu, deşi părintele venise în fiecare an să se închine Sfintelor Moaşte şi să supravegheze bunul mers al obştii de la Rîpa Robilor; în cîteva minute ierarhul a stabilit, cu de la sine putere, ignorînd cu totul proiectul adus de Părintele Iustin, că cel al actorului Dan Puric este cel mai potrivit, deşi i s-ar cuveni cîteva mici modificări; scîrbit de atitudinea arhiepiscopului şi a actorului, Părintele Iustin se întoarce amărît acasă, redescoperind duhul torţionarilor de altădată în cei ce sînt puşi azi să conducă Biserica; pentru a-i mări suferinţa, ierarhul ia hotărîrea să sfinţească locul viitoarei biserici fără să-l invite pe Părintele Iustin, iar actorul, sfidător, îl sună pe bătrînul duhovnic după sfinţire să-l întrebe cum se mai află cu sănătatea; după jumătate de an, Părintele Iustin Pîrvu revine la Aiud pentru a se închina Sfintelor Moaşte şi a citi un Acatist pe “cel mai sfînt loc al poporului român”, ca prin rugăciunea către Sfinţii Mucenici să urnească din loc ridicarea mănăstirii; ca din întîmplare, deşi nu anunţase pe nimeni, este întîmpinat şi de actor, care declară că era în trecere, şi de arhiepiscop, care îi spune să stea la Petru Vodă şi să nu se mai amestece în treburile de la Aiud; “Vă vom chema la sfinţire”, au fost ultimele cuvinte ale ierarhului către părinte, după care, oţărîndu-se la ucenicii şi însoţitorii Părintelui Iustin, călugări şi mireni, pleacă pomenind ceva de un nou proiect;
Observaţii:
1. Părintele Iustin Pîrvu a considerat închisoarea Aiudului şi toate închisorile unde s-a suferit pentru Hristos ca pe o mare mănăstire a neamului. Şi-a dorit ca după 1964 deţinuţii politici să continue viaţa de rugăciune şi de comuniune cu Hristos pe care au dus-o în temniţă şi şi-a dorit ca, de-ar fi fost cu putinţă, TOŢI foştii deţinuţi politici să intre în viaţa monahală.
2. Toate marile cheltuieli pentru construirea mănăstirilor de la Aiud şi Cergău, din anul 2001 pînă astăzi, 4 Octombrie 2009, au fost suportate INTEGRAL de către Părintele Iustin Pîrvu, din banii Mănăstirii Petru Vodă.
3. Ortodocşii nu construiesc monumente, ci biserici. Aşa au şi apărut primele biserici creştine, ridicîndu-se altare peste mormintele şi moaştele Sfinţilor Mucenici.
Rafael Udriste: La ce le va folosi ratingul bun/prost al blogurilor “ortodoxe” pe care le administrează dacă acesta este consecinţa manipulării informaţiilor, a răstălmăcirii cuvintelor duhovnicilor noştri? Cum poţi să te împărtăşeşti astăzi, iar a doua zi să te “împrăştii” pe blog sau prin comunitate? Cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur?
Avertisment olograf si semnat al parintelui Justin despre comentariile rau-intentionate: Orice publicatii care vor aparea cu privire la aceste hotarari sunt neavenite si rau-intentionate.
Ghicitoarea Roncea: Carui “corifeu al dreptei” i-a spus Parintele Justin, textual: “Daca as fi fost mai tanar ma luam de centura cu tine si te aruncam in colb pentru defaimarile tale la adresa Manastirii si a ucenicilor mei!“?
Blogul “ortodox” plin de comentarii smerite, inteligente si pline de “har” si… ura la adresa Parintelui Justin (noroc ca mai exista si cativa oameni care iubesc dreptatea):
Anonim spunea… Sa-mi fie iertata indrazneala dar cred cu sinceritate ca in toata povestea asta cel care ar trebui sa-si cere oarecum iertare ptr toate ar fi parintele Iustin. Cred ca dintr-o lingusire bolnava puternic resimtita in societatea noastra romaneasca uitam sa realizam ca toti suntem oameni si gresim indiferent de nivelul la care am ajuns.Cred ca parintele Iustin ar trebui sa realizeze ca a gresit dand apa la moara unora care mai au mult pana a intelege de ce sunt botezati crestini. Bineinteles ca voi fi catalogat in toate felurile. Cum pot sa-mi permit sa spun asa ceva. Da imi permit!Cine nu vede lucrurile in realitatea lor risca sa deraieze. Cred ca pana la urma cineva ia deschis ochii parintelui vis a vis de eroarea in care se afla fata de acesti ”ucenici” bolnavi de mandrie si orgolii. Il iubesc pe parintele Iustin si-l respect dar trebuie sa spun cu responsabilitate ca in aceasta problema a gresit profund.Cornel
24 august 2009 15:22 Cristian spunea… Cornele, desigur ca este stanjenitor sa ai dreptate intr-o cauza in care este implicat un duhovnic respectat si iubit. Problema este cine o sa-i spuna ca greseste? Cei care graviteaza in jurul sau si-l folosesc drept paravan, evident cu voia sa (nu ne mai facem iluzii, din pacate)? 24 august 2009 17:36
Anonim spunea… Sa te crucesti, nu alta: Ion Coja a fost binecuvantat de pr Iustin sa candideze la presedintia Romaniei! Parintele chiar nu mai are discernamant? Si-l mai pune pe omul asta si sa predice in straie preotesti! Doamne….!https://ro.altermedia.info/religietraditii/ion-coja-predica-de-la-patru-voda_15182.htmlPelerin 24 august 2009 21:54
Claudiu Târziu spunea… @ Cineva: … FOR n-a marsaluit pe melodia nimanui, ci a militat potrivit propriilor convingeri. Dupa cum oricine de buna credinta poate observa. Vedeti si diferentele de abordare a chestiunii dintre FOR si asa-zisii “ucenici” ai pr. Iustin. 25 august 2009 09:51
Cineva spunea… Claudiu, fara suparare dar cred ca pe undeva ai ratat imaginea de ansamblu.Asa cum spunea si Peregrinul, lupta dusa in jurul Aiudului este una pentru control asupra manastirii care se va construi acolo.Pentru ca indiferent de proiect, acolo este si se va construi o manastire.Intrebarea este cine va controla acea manastire, BOR sau manastirea Petru Voda? Pentru ca cei care controleaza acum manastirea PV au realizat ca au nevoie sa se extinda, iar in plus, se pare ca autoritatea par. Iustin pe care au confiscat-o nu le este suficient, au nevoie si de chestiunea martirajului de la Aiud pentru a-si atinge scopul: compromiterea ortodoxiei.Startul acestei actiuni a fost dat de ridicola chestiune a cipurilor, care nu face decat sa urmeze linia isteriei din Rusia de acum 10 ani cu codul numeric.Cat de ridicola este aceasta chestiune si cat de prost a fost si este tratata acolo (si la noi) o spune destul de bine Kuraev.Replica Bisericii Ortodoxe Ruse in aceasta chestiune se gaseste intr-un material care culmea! se vrea “anticip” scos de Editura Predania si care arata (inca o data?) ca dragi nostri militanti anticip sunt total depasiti de problema, atat tehnic cat si teologic.Nici o Biserica Ortodoxa n-a “anatemizat” actele cu cip pe motive spirituale, nici macar in Grecia unde pasaportul electronic exista de cativa ani buni. Reactii au fost, dar de natura civica mai degraba si cele oarecum legate de ridicola isterie a “cucernicii” frici de “666”. Dar ca sa revenim, “cipusorul” a fost pretextul emanciparii celor ca Roncea, Filotheu, etc. Fara el, o asa zisa “dreapta” romaneasca n-ar fi gasit un pretext rezonabil de a iesi la scena atat de “in forta” cum au facut-o in ultimele 8 luni.Nu ma intelege gresit, n-am nimic cu dreapta ci cu anumite forme ale ei, inca cred ca mai poate exista o “dreapta” autentica insa avand ca reper valorile crestine si nu o anumita miscare politica ratata, moarta si ingropata pe care unii din calugarii nostri vor acum sa o dezgroape si ne-o vanda acum pe post de moaste si solutie miraculoasa la haosul in care traim.Iar fara cauza martirajului de la Aiud, invocat ca sprijin in toata chestiunea asta cu greu s-ar fi tins spre ceva credibilitate, in ciuda zecilor de mii de afise si pliante aburitoare raspandite cu zel de zelotii nostri “ortodocsi”. In concluzie, controlul asupra manstirii e la Aiud este foarte important pentru nucleul de la PV, minunile martirilor curgand neaparat din manile lor fiind marturia necesara pentru a-si implini scopurile fata de o populatie inculta teologic, handicapata moral, dar foarte pioasa in fata miracolului cu eticheta ortodoxa.Si cred ca m-am inselat asupra mersului spre normalitate, a se vedea cele 19 comentarii de aici vs cele 80+ de pe blogul “apologeticum”, mustind de “ortodoxa” ura fata de “dusmanii de clasa” care nu binevoiesc a-si pleca genunchii in fata soarelui de la PV. 25 august 2009 14:40
Claudiu Târziu spunea… @ Cineva:Aiudul este in eparhia Albei, deci viitoarea manastire se va afla in subordinea canonica a IPS Andrei. Si nu cred ca cineva isi inchipuie ca in realitate manastirea se va subordona altcuiva. Ceva din scenariul descris de tine presupun si eu ca e adevarat, dar doar ceva.Cit despre problema cipurilor, nu o mai reiau, cred ca fie nu esti la curent, fie nu intelegi ce se intimpla, fie esti dintre cei care trebuie sa nu intelegi 🙂 E reala si e grava. Ca la noi a fost preluata de un grup de baieti cu misiune si ca a fost dusa intr-o fundatura, e alta treaba. Tocmai asta arata si miza. Nimanui nu i-ar fi convenit sa existe o dezbatere pe fond, cu argumente in acest caz. Atunci multi s-ar fi trezit, iar Sf Sinod n-ar mai fi dat acel comunicat discutabil – ca sa folosesc un eufemism. 25 august 2009 20:16
Un om care iubește dreptatea spunea… Ce trebuie zidit, ce trebuie înălțat la Aiud? Și cine trebuie să decidă ce va fi acolo?Orice creștin cu bun simț și cu frică de Dumnezeu ar trebui să răspundă invariabil: Sfinții Mucenici ai Aiudului trebuie să decidă ce va fi acolo.Și prin cine credeți că pot vorbi acești Sfinți Mucenici ai Aiudului, prin cine ne pot transmite dorința lor?Și tot un răspuns de bun simț, de fapt singurul răspuns de bun simț ar fi: prin niște oameni care au împărtășit aceleași suferințe cu acești Sfinți Mucenici, dar care în același timp au primit și taina preoției. Nu este preotul puntea de legătură a omului cu Dumnezeu?Pentru ce a salvat Dumnezeu pe unii din infernul lagărelor și temnițelor comuniste, pentru ce i-a ținut sănătoși și perfect întregi la minte până acum la o vârstă venerabilă și pentru ce le-a dat unora dintre ei harul preoției? Vorbesc acum Sfinții Mucenici ai Aiudului prin actorul Dan Puric? A fost acolo Puric, în infernul de la Aiud? A primit și darul preoției, ca să vorbească Sfinții din Cer prin el?La fel și dr. Pavel Chirilă.Foști deținuți politici la Aiud, de-ar fi unii și tot nu au ei singuri căderea să hotărască ce va fi acolo, după voia lor omenească, fără să țină cont de cea Dumnezeiască, căci ar săvârși un păcat de moarte, cel împotriva Duhului Sfânt.Și cine este mai în măsură să ne comunice voința lui Dumnezeu în privința Aiudului? Episcopul locului, care n-a cunoscut nimic din suferințele Aiudului și în plus mai are și dosar pe la CNSAS, sau un Părinte al neamului românesc în care s-a păstrat nepătată și nealterată fibra acestui neam, și care are aproape 20 de ani de temniță comunistă la activ?Aveți grijă voi cei care ziceți: este prea bătrân Părintele Iustin Pârvu, nu mai știe ce face, îl joacă unii și alții pe degete cum vor ei. Aveți grijă că prin acest mare Părinte al neamului vorbește Duhul Sfânt și nu cred că trebuie să vă mai spun eu cum este cu păcatul împotriva Duhului Sfânt.Părintele Iustin Pârvu, dacă murea în temnițele comuniste, era acum în rândul sfinților lui Dumnezeu.I-a dat Dumnezeu să trăiască, pentru că avea de făcut o lucrare mare pentru acest neam, iar atunci când îl va lua la El îl va așeza la locul cuvenit. „Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și deșteptăciunea celor deștepți o voi ascunde. Unde este înțeleptul? unde este cărturarul? unde este întrebătorul acestui veac? Oare n-a arătat Dumnezeu drept nebună înțelepciunea lumii acesteia? (1 Cor. 1,19-21) 25 august 2009 22:55
Mihnea spunea… Alergia la cuvintele: slova, slav, slavon, denota cel putin probleme de gestatie culturala. Dar omul este, pana la urma, doar un diversionist: intai imputa viclean lui Dan Puric si pe dr. Pavel Chirila ca nu au fost prezenti in “infernul de la Aiud” (!), episcopului locului ca are dosar la CNSAS. Nici fostii detinuti politici nu se simt prea bine, ca toti nu fac cat Pr Iustin, “singurul care are fibra nealterata a acestui neam”, doar prin prin Sfintia Sa “vorbeste Duhul Sfant”. Concluzia e simpla: este voia Duhului sa sustina aripa securisto-nationalista reprezentata de Ion Coja, proaspat binecuvantat sa candideze la presedentie de parinte. Cine nu o sa-l voteze pe Ion Coja, savarseste pacat impotriva Duhului Sfant, iar cine spune ca cel sustinut de Pr. Iustin, Victor Roncea, este autorul celui mai abject blog “ortodox”, atunci esti chiar bun de excomunicare. Iarta-ma Doamne si pentru ghilimele si pentru toata blasfemia ce emana din tastatura “celui care iubeste dreptatea”, ca poate o fi de buna credinta, dar duhovniceste e maniheist si plin de incultura. Si, ca orice incult, este agresiv.
Claudiu Târziu spunea… Această postare a fost eliminată de către autorul său. 27 august 2009 23:48 Claudiu Târziu spunea… @ Un om care iubeste dreptate:Chiar pseudonimul pe care ti l-ai ales este o minciuna. Iarta-ma ca sint atit de lipsit de delicatete si ti-o spun fara ocol.Iar stilul tau seamana izbitor cu al altui mare “induhovnicit”, zis Apologeticum, de fapt un mic bagator in seama – plin de ifose, vezi bine! – cu numele predestinat, Cioacas (de la “cioaca” – adica minciuna, cf. https://dexonline.ro/search.php?cuv=cioaca). Si iata-ti minciunile din postarile de mai sus. Zici ca ai fost atacat si ai raspuns. Minciuna. Intii ai atacat mataluta.Spui ca Blogoslovul e incoerent si oligofren. Aici minciuna, caci se vede de la o posta ca Blogoslovul e coerent si mata nu prea, se imbina cu insulta intr-o reteta cunoscuta pe blogul Apologeticum si pe cel al fratelui sau siamez Roncea. Legatura dintre memorial si biserica, in acest caz cel putin, nu este nici intimplatoare, nici neavenita, ci de-a dreptul la locul ei. Mai departe, bati cimpii fara pic de gratie – de aia nici nu sint dispus sa te tratez cu manusi; macar sa fii simpatic, ce naiba! Daca n-ai aflat inca, trebuie sa stii ca in ortodoxie nu exista duhovnici mari si duhovnici mici, de clasa intiia si de clasa a doua. Exista duhovnici. Au aceeasi putere de legare si de dezlegare. Punct. Ca noi vedem cu totii in parintele Iustin un duhovnic mult imbunatatit, ca are viata sfinta, e altceva. Ca noi avem dragoste si evlavie pentru parintele Iustin, este, de asemenea, alta discutie. Dar nimic din toate astea nu-l face pe parintele Iustin “duhovnicul neamului” (o prostie mai mare am auzit mai rar, si daca ar sti ca se vehiculeaza pe sema sa, sint convins ca smeritul parinte Iustin s-ar rusina), nici primul intre duhovnici, nici papa al ortodoxiei. De unde pina unde ati stabilit voi ca pr. Iustin e “cel mai de seama duhovnic roman”? Dar parintele Arsenie Papacioc, sau parintele Adrian Fageteanu si atitia altii, pe care nu-i mai enumar aici (dar sint, slava Domnului!), ce-or fi?Atunci, de unde pretentia asta ca Dumnezeu Insusi ne comunica noua, muritorilor, vointa Sa prin parintele Iustin? Nu va dati seama ce rau ii faceti parintelui cu asemenea timpenii spuse pe ton ritos?Si daca ne comunica Dumnezeu ceva, cum vom sti ce anume, daca, de pilda, altceva ne spun un pr. Rafail Noica sau un IPS Justinian al Maramuresului. Pe ei ii ignoram, sau cum? Alta prostie crasa: ca parintele Iustin a fost silit sa accepte ceva. Pai, bre, oamenii lui Dumnezeu, hotariti-va: fie parintele e un om sfint, precum ziceti, fie e unul care lesne se indeamna la compromis. Si de ce-ar face-o? Exact aceeasi prostie incredibila ati dovedit-o unii dintre voi, acum citiva ani, cind instigati lumea sa-l omoare pe cel care trebuia sa fie noul staret de la Petru Voda(atitudine ortodoxa, ce mai!), chiar daca pe el il “ungea” insusi pr. Iustin. Adica pina in momentul ala ati crezut in pr. Iustin, dar cind v-a propus un staret care nu va convenea – despre care voi ati aberat ca e pus de masoni! -, ati spus ca parintele a fost silit. In sfirsit, o ultima traznaie din al doilea mesaj al “omului care iubeste dreptatea” (care dreptate, frate?): cica parintele stie ca semnatura lui e “a facatorului de pace” si ca nu a contat decit ca sa faca pace (sic!), nu ca sa fie si respectata. Pai, il acuzati pe cel despre care sustineti ca-l respectati, iubiti si ascultati, de viclenie si de lipsa de cuvint?Frate, nu numai ca nu cauti dreptate, necum pacea, dar esti strain cu totul si de orice dram de intelepciune. Ati innebunit cu totul de cind a fost semnat acest comunicat, ca dovada cit de crestini sinteti. Doamne apara-ne si fereste-ne de asemenea “frati” din Biserica, fiindca daca-i avem pe ei, diavolul e un pericol neglijabil! 28 august 2009 00:02
Un om care iubește dreptatea spunea… @ Mihnea Scoți din context, răstălmăcești și arunci cu injurii. Cât de blând poți să fii în vasta-ți cultură și cât de agresiv sunt eu în incultura mea!Ce aripă național-securistă sprijinită de Părintele Iustin, ce Coja, ce Roncea? Nu-i cunosc pe aceștia din urmă, decât poate că i-am văzut întâmplător la televizor.Ai o logică de te dă afară din casă. Auzi: Părintele Iustin Pârvu sprijină aripa securistă, după ce săracul numai el știe prin ce a trecut și a pătimit din cauza securității, și asta zeci de ani. Mai pătimește și în ziua de azi.Cei ce au slujit securitatea comunistă zeci de ani, care acum s-au făcut cu dosarele pierdute și au ajuns în fruntea BOR, nu l-au uitat.Numai un oligofren poate să facă o asemenea afirmație, sau un nenorocit de securist care vrea să ne intoxice și să ne spele creierele.Voi nu puteți prosti o țară întreagă, oricât de maeștri ați fi voi în cele ale diversiunii.Structurile securității nu s-au regrupat lângă un îndârjit luptător anticomunist, ce crunte chinuri a îndurat în beciurile securității. Structurile fostei securități s-au regrupat tot în jurul celor ce-au slujit această instituție criminală și care acum au ajuns în diferite poziții în stat și în Biserică, profitând de faptul că nu s-a făcut deratizarea la timp în țara aceasta.Părintele binecuvântează pe oricine-i trece pragul. Așa pot să spun și eu că dacă m-a binecuvântat vreodată Părintele, m-a binecuvântat ca să candidez la președinție. După stilul semidoct în care arunci cu unele cuvinte, exact cum dai cu nuca-n perete, se vede că ești un securist reciclat. Nu are rost să-mi mai pierd timpul cu tine.Doar câteva cuvinte vreau să mai spun înainte de a părăsi această pagină, dar nu înainte de a-i mulțumi proprietarului pentru găzduire.Ne spune Părintele Arsenie Boca: „Veți vedea și veți înțelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru…Ea va intra și în sânul Bisericii. Aproape că oamenii își vor pierde speranța. Doar cei care își vor păstra credința adevărată vor fi salvați și mare va fi slava lui Dumnezeu peste ei.”„Hidra cu răsuflare otrăvitoare, care urmărește prin toate mijloacele să împiedice lumina și voința dumnezeiască” va fi înfrântă de către cei drepți în credința cea adevărată și „mare va fi slava lui Dumnezeu peste ei”.Armatele cerești ale mucenicilor temnițelor și lagărelor de exterminare comuniste se adună.Adie acum o boare proaspătă și rece peste țară …Eu sunt doar un om simplu care iubește ce iubește Domnul și urăște ce urăște și El.„ Că eu sunt Domnul, Cel ce iubește dreptateași urăsc jafurile nedreptății ;și drepților le voi da osteneala lorși legământ veșnic voi face cu ei” (Is.61,8)„Cetatea se înalță prin binecuvântarea celor drepți.” (Pr. 11,11)A noastră cetate de ce oare se duce ea de râpă ? 28 august 2009 00:15
Un om care iubește dreptatea spunea… @ Claudiu TârziuDespre ce adevăr vorbim domnule Claudiu Târziu?Despre cel ce-l vedeați și domnia voastră acum ceva vreme, sau despre cel ce-l vedeți acum din corabia intereselor, ancorată la poarta patriarhiei?Acum ceva vreme unele dintre articolele dvs. îmi mergeau la suflet și la inimă.De la o vreme văd că vi s-a cam întunecat câmpul vizual al ochiului lăuntric și nu prea mai distingeți bine nuanțele.Cele două luntrii de care vă pomeneam, merg în direcții opuse, și în consecință doar una merge în direcția mântuirii. Ghiciți dvs. care merge în direcția cea bună.Cert este că din luntrea ierarhiei, și a celor ce din varii interese au dat buzna în ea, nu se mai vede nimic din ceața ecumenismului, a masoneriei, a dorinței de putere, a mândriei, a interesului meschin pământesc, ce-i închină cezarului și ce este al lui Dumnezeu.Nu sunt eu cel ce despart pe marii duhovnici de ierarhi. Ierarhia s-a despărțit de ei și de popor.La ora actuală există o prăpastie de netrecut între ierarhie și marii duhovnici cărora li s-a alăturat partea din poporul bine credincios ortodox, care este conștientă de ceea ce se întâmplă în Biserică și în țară.Căutam să-mi găsesc explicația întoarcerii dvs. la 180 de grade, față de ce erați acum ceva vreme și nu reușeam să o găsesc. Dar brusc mi-am amintit incidentul de la mânăstirea Petru Vodă, acela cu rev. Rost. Acest incident a fost o piatră de încercare de la Dumnezeu ( ne dă la fiecare, nu-i asta problema, toți ne împiedicăm și cădem), dar după ce v-ați ridicat ați greșit direcția. Mă rog lui Dumnezeu să vă ajute să o regăsiți pe cea bună. De ce s-a căscat această prăpastie în BOR?Aveți răspunsul în scurtul citat din Părintele Arsenie Boca, ce apare într-o postare a mea de mai sus.Parcă am anticipat că mă veți provoca pe această temă. Care creștin ortodox poate accepta această prostituție spirituală, care este ecumenismul?Va să zică am luat Mireasa Mirelui și am ieșit cu ea prin lume, la măritat ( ca să folosesc un termen blând).Dar ce contează toate acestea, dacă noi suntem acum membri în C.C. al C.B.E., nu-i așa?Auzi CC, m-apucă nostalgia, nu alta.Pe bună dreptate vă întrebați într-un articol: în ce crede patriarhul Daniel? În ceea ce privește semnătura Părintelui Iustin, ca om, cu siguranță că și-o va respecta. Problema este alta: să n-aveți surprize din partea lui Dumnezeu, care El poate n-a semnat acolo!Eu sunt confuz, dar vechea înțelepciune populară care zice: „ orice lucru amestecat, este un lucru de ….”, este și ea tot confuză?Amestecăm poate și statul acolo, că de, trebuie fonduri consistente și salarii grase și o să iasă o minune, nu alta. Amestecăm cele ale statului cu cele ale Bisericii, că și așa sunt ele încălecate acum. S-a suit statul în spinarea Bisericii și Biserica în spinarea statului, precum pupăza din tei, cum bine zicea un Părinte. Și dacă ne mai gândim bine la afacerea cu certificate de revoluționar, mâine poimâine toți delicvenții din pușcăriile comuniste o să capete certificate de martir, la corupția bolnavă care domnește la noi. Mă pufnește râsul. Dar cei care nu au aceiași părere cu domniile voastre sunt drogați. În regimul comunist erau considerați bolnavi psihic.Nu consum nimic, nu iau nici un fel de halucinogene, pentru că nu am nevoie. Mă aflu doar într-o beție sobră, așa cum o numesc unii din Sfinții Părinți.Mă iertați că v-am ocupat prea mult spațiu.Am intrat pe această pagină, ce seamănă acum cu un club privat în care este agreată doar o singură opinie, și pentru a mai da un examen, cel al iubirii dușmanului. Este ceva înălțător, ar trebui să încercați și dumneavoastră. Să mă ierte Dumnezeu că nu am întors obrazul cum trebuie. Vechile reflexe de a riposta și-au spus uneori cuvântul, așa că vă rog să mă iertați cei pe care v-am supărat.Vă doresc toate cele bune și să vă lumineze Dumnezeu!
Un om care iubește dreptatea spunea… Cea mai jalnică subspecie a regnului uman din toate timpurile, din toate regimurile, de pretutindeni, a fost medicul psihiatru ce a slujit securitatea și partidul comunist.Consultația se făcea de la distanță, ca și în cazul de față, verdictul dându-se de către partid și securitate în baza faptului că dizidentul refuza să vadă negrul alb și albul negru.Venea mai apoi jalnica subspecie îmbrăcată în halat alb, adică psihiatrul și își vomita „diagnosticul”, care cel mai adesea era schizofrenie. După care făcea cel mai abject lucru din tot universul, omora cu ajutorul drogurilor creierul și sufletul omului, transformându-l într-o legumă.Această jalnică subspecie a medicilor psihiatri ce au slujit securitatea comunistă, sunt sigur că nu vor vedea fața lui Dumnezeu și vor zăcea în întuneric în treapta cea mai de jos a iadului.Îmi spuneți domnule Târziu: „Inchei aici polemica. Veti vedea intr-o postare imediata de ce.”Și văd postarea următoare a unuia, ce cred că aparține subspeciei mai sus amintite, și care se „intitulează” (vorba celui ce-și zice Dumitru la „Vacanța Mare”) dr. Silentiu. Vaaai domnule Târziu ce drăguț sunteți, mi-ați oferit o consultație psihiatrică gratuită, de la distanță, cum făcea securitatea odată.Părintele Calciu, al cărui ucenic știu că ați fost, trebuie să fie foarte „mândru” de dvs., de acolo de sus.Măi dragă tovarășe dr. Silentiu, sau Sinistru, sau Secu, nu am nevoie de consultația ta, pentru că am doctorul în casă, soția mea fiind medic.Iată ce-i spui tu unei doamne, care la rândul ei își exprimase o poziție divergentă cu a voastră:„Dl. dr. Chirila ar trebui sa deschida o clinica speciala pentru ele, in care sa se alterneze terapiile naturiste cu terapii ale postului si tacerii prelungite pe perioade cat mai lungi de timp. Dupa aceea, cu “harul” diminuat, poate ne impartasesc si altceva decat parerile lor personale.”Cum adică „poate ne impartasesc si altceva decat parerile lor personale”? Adică, după ce le-ați aplicat „tratamentul”, aceste femei nu mai au păreri și opinii personale, spun doar ce vreți voi să auziți. Adică le reeducați prin înfometare și tortură psihică, exact ca-n temnițele comuniste. Ești atât de retardat mintal, încât te dai singur de gol, măi securistule! Îmi făceam odată, în perioada comunistă, un exercițiu de imaginație și încercam să-mi închipui ce-ar fi fost dacă Germania fascistă câștiga războiul, iar la noi în țară veneau legionarii la putere. Ar fi fost mai bine sau mai rău? Nu am putut să dau un răspuns, până în clipa de față. Acum pot să răspund cu siguranță. Era mult mai sinistru.De fapt în decursul istoriei cămășile s-au mai schimbat între ele, din verde în roșu, acum din roșu în verde, doar daltonistul ce le-a purtat a rămas același.Către cel ce-și zice M, sau Mihnea, sau Măr .., sau mai știu eu cum.Tu ești cel ce transformi casa prietenului tău în hazna, te bălăcărești și servești masa în ea.Stilul tău este clonat după al unui maestru dâmbovițean, ce se laudă cu o morală foarte mică și o filozofie a combinației multiple dintre negru și alb, adică a cenușiului etern.Gestația generosului lui pântec, bineînțeles culturală, mulți corifei a dat, dintre care unul a făcut o deosebită „cinste” culturii noastre și în special credinței ortodoxe, prin manifestările culturale ce le-a organizat în străinătate, și în care icoane maimuțărite ale Maicii Domnului apăreau în cadrul unor expoziții cu un caracter pornografic. De s-a oripilat un întreg occident. Iartă-i Doamne că nu știu ce fac!Iartă-mă și pe mine păcătosul, pentru că am scris aceste rânduri într-o zi de sărbătoare. 29 august 2009 11:50
Claudiu Târziu spunea… @ Un om care iubeste dreptatea:Domnule, nu va enervati. Nu m-ati inteles. Eu am spus ca inchei polemica, adica nu revin in discutia asta. Si am tacut pina acum.Iata ca sint nevoit sa-mi incalc promisiunea, pt a ma explica fata de dvs. Dar va asigur ca de-acum, orice ar spune oricine, nu mai intervin. Voi avea insa grija sa selectez comentariile, ca sa nu continue discutia pe tonul si in stilul pe care le aveti in ultimul dvs mesaj. Cit despre postarea pe care o anuntam, nu se referea la vreun comentariu – era limpede, pt ca puteam sa spun ce-aveam de spus in ultimul comentariu -, ci la o postare/articol pe blog. Si este vorba despre cea referitoare la ultima fapta de toata lauda a maicilor de la Manastirea Diaconesti: https://c-tarziu.blogspot.com/2009/08/manastirea-diaconesti-cum-se-cinstesc.htmlDaca o cititi, vedeti de ce mi-am propus sa las polemicile altora.Doamne-ajuta! 29 august 2009 12:08 M spunea… Daca nu ar fi zi de post, as rade ore intregi de personajul care iubeste dreptatea. Doctore, da-i un rudotel! 29 august 2009 12:34 Altul care iubeste dreptatea spunea… In vremurile de pe urma, i se va spune binelui rau si raului bine. Din Pateric, (Sf. Antonie cel Mare)”A zis iarasi: va veni vremea ca oamenii sa innebuneasca si cand vor vedea pe cineva ca nu innebuneste, se vor scula asupra lui, zicandu-i ca el este nebun, pentru ca nu este asemenea lor.” 29 august 2009 18:01 M spunea… Doctore, te rugam, inca un rudotel! A mai venit un apocaliptic. Cum? Sa-l lasam sa se linisteasca singur? Nu poate, e patruns de misia lui acum, la final de istorie! E mai linistit decat colegul lui intru dreptate (ciclotimicul acela se visa dizident inca de pe vremea impuscatului si a ramas cu nostalgia asta refulata care il face agresiv), dar nu se stie cum evolueaza. 30 august 2009 00:55
Anonim spunea… Pt. Peregrinul transilvan Batranii, atat timp cat inca traiesc, nu sunt in nici intr-un caz, istorie. Sunt si ei parte a prezentului, fie ca iti place sau nu. Nimeni nu te impiedica sa te rogi pentru ei, dar se pare ca din comentariul tau, “In curand ne vom ruga si pentru ei ca si pentru mortii Aidului”, doresti cu totul altceva. Sa te ierte Dumnezeu! Ideea e ca ar trebui sa comentam mai putin, din respect, deoarece suntem in necunostinta de cauza, neavand toate detaliile care sa ne permita sa ne dam cu parerea.Sunt dezamagita ca nu am citit prea multe pareri pozitive referitoare la Parintele Justin. Probabil doar comentarii acide si cinice primesc unda verde.
Anonim spunea… Acelasi din 21 august;primul articol lamentabil si care nu reflecta realitatea cu privire la “marea intalnire de la Aiud” a aparut pe acest blog. E o relitate de necontestat. Ati provocat aceasta dezbatere iar acum o continuati dezvoltand sofisme jenante. Amestecati subiectele iar moderatorul se delimiteaza prin jumatati de masura. Este evident ca ati avut nevoie de acest subiect, l-ati provocat manipuland, iar acum incercati sa trageti concluzii. Orice pentru a-l sfasia pe Parintele, desigur, un personaj incomod. Nu sunteti un vis subiectiv ci un cosmar. 25 august 2009 21:03
Ce se face la Editura “Christiana” pe banii nationalistului luminat dr Pavel Chirila:
RECURS LA “CADAVRUL DIN DEBARA”
Deunăzi m-a întrebat cineva din vechiul exil anticomunist ce mai cred despre Horia-Roman Patapievici – eu, care am polemizat dur cu acesta – la 10 ani [textul datează din 2006] de la scandalul declanşat de apariţia Politicelor, unde definea în termeni atît de cruzi poporul român (“o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării” etc.). N-am găsit alt răspuns mai potrivit decît că în tot acest răstimp, poporul român n-a făcut altceva, din păcate, decît să-l confirme pe d-l Patapievici… Nu mă sfiesc să mărturisesc că mă simt tot mai solidar cu autorul Politicelor cînd este vorba de poporul român de azi (dacă nu în totalitate, în orice caz într-o gravă şi decisivă majoritate…), continuînd să mă distanţez de domnia-sa numai în privinţa judecăţii prea radicale a întregului trecut românesc. Şi nu pot să nu mă desolidarizez de cei care, rămaşi încremeniţi în antipatia pe care tînărul autor le-a stîrnit-o atunci, se pretează să colporteze la adresa sa mistificări indigne, cum este cea privitoare la afirmaţia că Eminescu ar reprezenta astăzi “cadavrul din debara” al culturii noastre, de care trebuie să ne debarasăm urgent dacă vrem “să intrăm în Europa”. Receptor superior al lui Eminescu, avînd asupra acestuia un punct de vedere mai degrabă diametral opus unei astfel de aserţiuni stupide, d-l Patapievici a fost pus în situaţia delicată de a trebui să se apere aproape cu exasperare în presa culturală (Iudei în Dialog, Adevărul literar şi artistic) de insinuările repetate cu privire la presupusul său delict de lez-majestate faţă de geniul eminescian. (…) Adevărul tragic şi paradoxal este pînă la urmă acela că adevăratul nostru “cadavru din debara”, de care nu se pune problema să ne debarasăm, ci cu care vrem cu orice preţ să accedem în Uniunea Europeană, nu este nefericitul Eminescu, ci însuşi acest popor român de azi, decerebrat, nevertebrat, pervertit, leneş şi sterp, care, vorba poetului, numai “din mila Sfîntului” mai face “umbră pămîntului”. Un asemenea popor decăzut şi care se complace imperturbabil în decădere, asemenea viermelui în murdărie, nu-l mai merită pe Eminescu, cum nu-şi mai merită nici una dintre valorile tradiţionale (…).
Răzvan CODRESCU (ultimul text din cuprinsul volumului tiparit de Editura “Christiana” a nationalistului crestin dr Pavel Chirila)
Motto:“Domnule Profesor (*), ce parere aveti de Razvan Codrescu? Razvan Codrescu, care Razvan Codrescu?… Ala de la Puncte Cardinale… Aaa, ala… Un bou!”
“Nu foloseşte la nimic să încerci a face din Eminescu un model creştin (şi cu atît mai puţin ortodox), pe deasupra operei şi chiar împotriva voinţei lui. Ne place sau nu, Eminescu n-a fost un credincios creştin.” Razvan Codrescu Adolf Vasile Crivat
Ma gandesc ca daca un profesor universitar cu un IQ de Cartea Recordurilor il catalogheaza astfel pe Razvan Codrescu Adolf Vasile Crivat, atunci chiar asa e: un bou. Eu de ce i-as spune altfel? Poate, ca sa fiu, totusi, politicos, o sa-i spun asa: “domnul Bou”. Domnul Bou se repede, normal, cu oistea-n gard, inchipuindu-si, in grandomania sa de balta, ca ultimul numar al revistei VEGHEA ar fi “oarecum încropit împotriva mea, ca să contracareze, în închipuirea grupării respective, studiul meu „Eminescu şi creştinismul””. Nu, domnule Bou, inainte de a exista persoana ta pe lume anul acesta se implinesc 120 de ani de la uciderea romanului absolut si de aceea aparatorii credintei lui Eminescu i-au dedicat un numar intreg, pentru ca mai exista inca unii care isi propun sa-l omoare, de cate ori pot, si astazi. Si, pentru ca uciderea sa fie cat mai ritualica, asasinii platiti de azi s-au plasat, de ani buni, pe cuprinsul intregului spectru politic si cultural: unii sunt “de stanga”, altii sunt “de dreapta”. In fapt, simple “conserve” si “cartite” de doi bani; carpe kaghebiste, ca sa citez un clasic. Mai zice domnul Bou: “Am mai observat şi altădată (“Oboseala de Eminescu”) că există două fundături simetrice ale receptării sale actuale: contestarea radicală şi vehementă, pe de o parte, adorarea sterilă şi lozincardă, pe de altă parte. Amîndouă vădesc o patologie a receptării, la graniţa dintre stupid şi ridicol. Este vorba de o criză a spiritului receptor, generată la rîndul ei de o lungă disoluţie cultural-estetică şi moral-spirituală, la care se adaugă nu o dată şi un exces de ideologizare a valorilor (la fel de neavenit atît dinspre stînga, cît şi dinspre dreapta). “ Iata ca dupa ce si-a permis sa o jigneasca pe Maica Ecaterina cu apelativele “isterica” si “penibila”, Boul, pretinzand ca polemizeaza cu redactorul sef al revistei VEGHEA, Florian Palas, o face, de fapt, pe doamna Aspazia Otel Petrescu “stupida” si “ridicola”. Si, daca e sa amintim si titlul comentariului sau imund, si exemplul de curaj al temnitelor de femei, doamna Aspazia, este, de asemenea, de un “analfabetism isterizat”. Pentru ca, inainte ca Florian Palas sa observe, pe drept cuvant, faptul ca Razvan Codrescu, folosindu-se de podiumul sau de “ziarist crestin” de “dreapta”, scuipa pe memoria crestina a lui Eminescu, chiar doamna Aspazia il pune la punct, exemplar. In afara de a-i rosti numele – normal, cine i-l stie, de fapt? – articolul doamnei Aspazia este edificator asupra adevaratei sale blane, nu de lup si de catel jigarit, o zdreanta maidaneza pripasita la ros un os in curtea Fundatiei Noua Europa. Da, stiu, sunt violent si fara maniere. Dar, oare, cand cei doi frati Petreus ai “dreptei” de cartier, epigonii marunti ai lui Plesu, il lustruiesc pe scatofagul de Patapievici, scos direct din haznaua lui Lenin, oare cum sunt “crestinii” nostri “rezonabili”?! Si da, cand e vorba de Eminescu e vorba de neamul romanesc si atunci devin cel mai “rau crestin” posibil si-mi pare rau ca nu suntem pe vremea lui Stefan ca sa le mai scurtez putin din nesimtire, eventual cu o sabie nu prea ascutita… Eu unul, nu mai comentez. Dar sa o faca, din revista VEGHEA, doamna Aspazia Otel Petrescu, Maica Benedicta, Parintele Dosoftei de la Putna si Parintele Galeriu, Profesorul Univ Dr Nae Georgescu. In conceptia Boului, cu totii, niste “analfabeti isterizati” ca Eminescu e crestin-ortodox.
DIN VALUL CE NE BÂNTUIE
De lungă vreme îmi tot cad sub ochi tot felul de studii care de care mai pertinente, care îmi ridică întrebări tulburătoare şi pline de amărăciune. Nu pot să nu mă jelesc când observ cum se demolează valorile ce le consider imuabile şi cât de concentrat se încearcă restructurarea persoanei pe noi criterii, folosindu-se cu abilitate vechi concepte pentru noi reciclări. Oare cât de creştin şi cât de ortodox este faptul că se scotoceşte cu impietate în personalitatea eminesciană pentru a scoate la iveală lipsuri pe diferite teme? Din ceata de tot felul de detractori ai săi mai lipseau şi “sfinţii”, frustraţi că nu au aflat în viaţa şi în opera eminesciană un Eminescu teolog ortodox, păcat ce evident îl scoate din poziţia de creştin român, poziţie pe care în mod cert Eminescu o are în multe suflete de români adevăraţi. Nu mă pot opri să nu mă întreb: cui foloseşte? Un posibil răspuns ce mi l-am dat mă înfioară. (…) Iată ce ne spunea Părintele Constantin Voicescu, el însuşi fost deţinut politic, deci ştia ce a însemnat ”Rugăciunea” Eminului pentru cei închişi: ”ne amintim de versurile închinate Maicii Domnului de poetul nostru cel de toate zilele, Mihai Eminescu, care precum ştiţi considera Biserica Ortodoxă drept maica spirituală a neamului românesc”. Versurile evocate au fost considerate de Părintele Voicescu „adevărate file de acatist”. Şi cum nimic nu este întâmplător, ne-a mai spus atunci Părintele că singurul cuvânt de îndrumare ieşit din gura Maicii Domnului a fost: ”să faceţi tot ce vă spune El”, cuvânt rostit la nunta din Cana Galileii. Şi sublinia Părintele că „în aceasta se cuprinde toată Evanghelia, altă cale de mântuire, altă cale de îndumnezeire nu există”. Şi dacă aşa este, să ne amintim ce ne spune El, blândul Iisus: ”Cine este curat să ridice piatra”. Şi atunci mă întreb şi eu nepriceputa, ce fel de mână are acel ce cutează să ridice piatra ca să lovească în sufletul lui Mihai Eminescu, mai bine zis în calitatea lui de martir şi de român creştin? Căci nu pentru calitatea sa de ateu comunist i-au fost scurtate zilele. Cine are urechi de auzit, să audă! Aspazia OŢEL PETRESCU
EMINESCU, ÎNTRE CREDINŢĂ ŞI CUNOAŞTERE
(…) Răsai asupra mea, lumină lină, Ca-n visul meu ceresc de-odinioară; O, Maică Sfântă, pururea fecioară, În noaptea gândurilor mele vină. Speranţa mea tu n-o lăsa să moară Deşi al meu e un noian de vină. Privirea ta de milă caldă, plină, Îndurătoare – asupra mea coboară. Străin de toţi, pierdut în suferinţa Adâncă a nimicniciei mele, Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie. Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa Şi reapari din cerul tău de stele, Ca să te ador de-acum pe veci, Marie! Cu câtă dragoste, cu câtă evlavie se îndreaptă cel ajuns la capătul cunoaşterii şi al deznădejdii spre Maica Sfântă, spovedindu-se şi cerându-i înapoi tinereţea şi credinţa, cu o smerenie într-adevăr mântuitoare. Rugăciunea regăsită îl poate singură reda lui însuşi, unificându-şi fiinţa până atunci tragic divizată, reintroducând-o în aura luminei line, cu a cărei cântare monahii şi monahiile încheie slujba la apusul soarelui. De altfel, o mărturie mult mai târzie, de prin 1886, din perioada ultimă a bolii, vine să confirme întoarcerea definitivă la credinţa izbăvitoare. Încurajat de Creangă să încerce şi un tratament la bolniţa Mănăstirii Neamţ, Eminescu acceptă sugestia. Tratamentul nu s-a dovedit eficace, dar aura locului sacru l-a înconjurat pe bolnav cu clipe de linişte binefăcătoare pentru sufletul său. Căci, aşa cum a consemnat un duhovnic al mănăstirii pe un Ceaslov, poetul a cerut să fie spovedit şi împărtăşit (era ziua de 8 noiembrie 1886, ziua Sfinţilor Voievozi Mihail şi Gavriil, ziua lui Mihai). Şi, după ce a primit Sfânta Împărtăşanie, a sărutat mâna preotului şi i-a spus: „Părinte, să mă îngropaţi la ţărmul mării, lângă o mănăstire de maici şi să ascult în fiecare seară, ca la Agafton, cum cântă Lumină lină”. Avem adânca încredinţare că Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, în mila ei nesfârşită faţă de durerea şi umilinţa lui, i-a mijlocit mântuirea. Astfel, „gândurile ce au cuprins tot universul” revin la matca Ortodoxiei româneşti pe care, dincolo de toate pendulările căutătorului de absolut, Eminescu a iubit-o şi a apărat-o ca pe prima valoare a spiritualităţii neamului, întrupată în Biserica naţională. Şi ca încheiere, vreau să citez fraza de început a unui articol intitulat Paştele: „Să mânecăm dis-dedimineaţă şi în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului şi să vedem pe Hristos, Soarele dreptăţii, viaţa tuturor, răsărind”. Maica Benedicta – Zoe Dumitrescu-Buşulenga
CREDINTA UNUI OM TINE DE VERTICALA
Doamne-ajuta! Imi cer iertare ca revin la un subiect atins tangential, aflat in afara interesului principal al acestui grup de discutii. Dar a lasa un neadevar sa treaca drept adevar este o forma de minciuna. Iar departarea de la adevar este cauza profunda a multor pacate (inclusiv a avortului).Intr-un mesaj de acum cateva zile a fost comparata ortodoxia lui Hahnemann, cel care a pus bazele stiintifice ale homeopatiei, cu cea a lui Eminescu, ca argument facandu-se trimitere la articolul domnului Razvan Codrescu aflat la adresahttps://www.rostonline.org/blog/razvan/2008/02/eminescu-i-cretinismul.html. In afara intelegerii ca soarta in vesnicie a lui Eminescu apartine judecatii lui Dumnezeu, concluzia autorului articolului este ca”Eminescu n-a fost un credincios creştin”. Fara a nega meritele studiului domnului Codrescu, cred ca acesta sufera de un viciu de fond: abordarea de tip scoalastic/secularizat a unui subiect duhovnicesc. Astfel, studiul are valoare pe orizontală, dar este neputincios in a spune ceva despre verticala. Ori credinta unui om tine de verticala. Parintele Dosoftei, Sf Manastire Putna
LUMINĂ LINĂ
Lumină lină a sfintei slave, a Tatălui Ceresc, Celui fără de moarte, Celui Sfânt, Celui fericit: Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu. Vrednic eşti, în toată vremea, a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta, lumea Te măreşte. La anul 1870, marele nostru poet şi român Mihai Eminescu aduna tot sufletul neamului românesc la Putna, pentru a prăznui Mânăstirea şi locul de odihnă în lumină a lui Ştefan cel Mare. Şi noi astăzi suntem aici în inimă şi-n suflet, uniţi în pomenirea acestui simbol deopotrivă, al înţelepciuni neamului şi al unităţii neamului românesc. De asemenea, martorul atât de fidel al credinţei noastre strămoşeşti! Vor fi evocate atâtea dimensiuni ale activităţii sale creatoare. Îngăduiţi-mi, ca poet, ca gânditor, ca patriot, îngăduiţi-mi în puţinul meu cuvânt să spun şi să evoc credinţa lui, mărturia Lui Hristos, Iisus domnul nostru. Ceea ce a spus Eminescu despre Iisus este unic în literatura noastră şi în literatura lumii. Jertfa Lui, suferinţa Lui, a înţeles-o Eminescu ca nimeni altul dintre poeţii şi literaţii lumii. Spune el: şi Buddha a vorbit de suferinţă, dar a gândit că trebuie să te eliberezi de ea. Şi Socrate a suferit, dar cu o conştiinţă civică; şi stoicii au suferit cu orgoliul lor. Dar Iisus singur a suferit pentru alţii, s-a jertfit pentru semenii lui ca om, ca Dumnezeu şi om, a suferit pentru lume şi sângele lui s-a vărsat pentru purificarea, pentru mântuirea lumii. Acesta este chipul cel mai înalt al suferinţei, şi astfel Iisus a transfigurat suferinţa prin cruce în înviere. De aceea Iisus este modelul nostru suprem, o spune Eminescu; modelul suprem al umanităţii, modelul care poate salva umanitatea. Să suferi pentru semenul tău, să ieşi din carceră, din închisoarea egoismului, egocentrismului tău, care duce la sfâşieri şi lupte. De aceea Eminescu este pentru noi martorul şi simbolul înţelepciunii neamului românesc din lumea literelor, artei, care astăzi luminează precum vedeţi pretutindeni, căci oamenii de cultură, elitele spirituale ale unui neam se întrunesc de o parte şi de alta a graniţelor pentru a descoperi calea concilierii pentru a transfigura patimile noastre, pentru a ne descoperi în această unitate sfântă, în credinţă, în adevăr şi-n dragoste. Eminescu ne-a învăţat aceasta. Eminescu ne-a învăţat să putem trăi laolaltă, diverse neamuri în dragostea Lui Hristos Iisus. În crucea lui Eminescu aşa cum se înfăţişează care prin cele două braţe, cel vertical, uneşte cerul cu pământul, ne uneşte cu Dumnezeu şi din unirea cu Dumnezeu, prin unirea divină, prin braţul orizontal îmbrăţişăm lumea. De aceea a zis un Părinte al Bisericii, Atanasie cel Mare: Iisus Hristos a ales acest fel de moarte pe cruce pentru că este singurul fel prin care mori cu braţele întinse, deci îmbrăţişând lumea. Gândirea lui Eminescu îmbrăţişează tot sufletul românesc. Cuvintele lui inspirate, luminate de Dumnezeu, sunt ale învăţătorului neamului nostru românesc. Până în ultima clipă a vieţii lui a avut inima înălţată spre Dumnezeu, şi din lumina divină să răspândească lumina peste noi. Alexandru Vlahuţă care l-a cercetat cu puţină vreme înainte de săvârşirea lui din viaţă ne-a lăsat acest catren, patru versuri ale lui Eminescu, mai puţin consemnate în istoria literaturii. Aşa invoca pe Dumnezeu, ca o confesiune ultimă. Atâta foc, atâta aur, Atâtea doruri sfinte Peste întunericu-mi vieţii, Ai revărsat, Părinte! Acest foc, acest aur, aceste daruri sfinte le răspândeşte, le revarsă, de la părintele ceresc prin Hristos Iisus, Domnul nostru, în Duhul Sfânt care l-a inspirat, le revarsă mereu asupra noastră, a tuturor. Facă Domnul ca lumina şi dragostea lui neîncetat să ne înalţe sufletele noastre în unitate, unitatea neamului, în credinţă, în adevăr şi în iubire. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Acesta să fie cuvântul nostru de omagiu adus marelui poet al neamului, Mihai Eminescu, pentru care rugăm pe bunul Dumnezeu ca să-i înalţe de-a pururi sufletul lui nemuritor în el însuşi şi prin opera lui în lumina şi iubirea divină. Amin. (Discurs rostit cu ocazia sfinţirii statuii lui Eminescu de la Ateneul Român, 24 martie 1990) Pr. Prof. Constantin GALERIU
Combinare măiestrită unor lucruri n’esistente…
(…)Cu atât mai ciudat mi se pare că dl. Răzvan Codreanu nu vede, n-aude: dânsul citeşte şi citează chiar din postume. Ca să vă daţi, însă, seama ce efecte pot avea afirmaţiile dânsului, citez câteva ecouri la textul pe care şi l-a postat pe INTERNET: „Era necesara o astfel de pozitie. M-am saturat si eu de abordari amatoriste si/sau exaltate fara temei. Ce confortabil este cind vezi ca mai sint si nationalisti crestini rezonabili, care au stiinta de carte, spirit critic si profunzime” ! Ce l-o fi impresionat pe acest internaut care semnează “Claudiu Târziu” dar scrie cu “î” ? – Desigur, tonul curajos al discursului împănat cu note care în subsol răspund la anii 1930 ori confundă Bucovina cu Moldova. Sintagma “naţionalist creştin rezonabil” pluteşte ca o floare de nufăr peste aceste subsoluri… insalubre. O tânără care semnează “Vera” este de-a dreptul entusiasmată: “Dle Codrescu, va multumesc mult pentru acest articol, mi-am limpezit anumite nedumeriri, mai ales ca imi iau licenta anul acesta. Si am o tema foarte dificila “Sentimentul religios in poezia lui Eminescu”. Poate imi sugerati ceva…” – iar autorul îi răspunde tuşat: ” Tema e generoasă şi, dacă nu ţii s-o circumscrii procustian creştinismului şi ortodoxiei, religiozitatea lui Eminescu se vădeşte reală şi fascinantă, la punctele de întîlnire dintre spiritul romantic şi spiritul folcloric, dintre dacism şi creştinism, dintre meditaţia filosofică şi meditaţia religioasă, dintre lirismul sacru şi lirismul profan. S-a scris mult pe această temă, dar nu ştiu nici o carte care să sintetizeze mulţumitor lucrurile. Poate o veti scrie dvs., licenţa fiind un prim pas (pe care vi-l doresc unul “cu dreptul”)”. N-am ce zice, chestia cu “circumscrisul procustian” e haioasă, cum ar zice un tânăr – dar unde va fi fiind, oare, punctul de întâlnire dintre lirismul sacru şi lirismul profan ?! Nu cumva, în goana după noutate, inventând atâtea concepte care de fapt nu există, dl. Răzvan Codrescu are definiţia dânsului şi pentru “creştinism”, un fel de pat care, rotund fiind, îl evită prin aceasta pe proprietarul Procust? Mai departe de aici, totul este combinare măiestrită unor lucruri n’esistente. Prof Univ Dr Nae Georgescu
EPIGONII
(…) Ce e cugetarea sacra? Combinare maiestrita Unor lucruri n’esistente; carte trista si-ncâlcita, Ce mai mult o încifreaza cel ce vrea a descifra. Ce e poezia? Înger palid cu priviri curate, Voluptos joc cu icoane si cu glasuri tremurate, Strai de purpura si aur peste tarâna cea grea. Ramâneti dara cu bine, sfinte firi vizionare, Ce faceati valul sa cânte, ce puneati steaua sa zboare, Ce creati o alta lume pe-asta lume de noroi; Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruina, Prosti si genii, mic si mare, sunet, sufletul, lumina – Toate-s praf… Lumea-i cum este… si ca dânsa suntem noi. Mihai Eminescu
(*) Profesorul in cauza este un bun prieten al drului Chirila. N-ar strica sa-i asculte parerea…
Lup în blană de oaie este acest Dan Puric, care a cutezat să-l înfrunte pe Părintele Justin Pârvu cu îndârjirea tâmpă de a-i impune un proiect arhitectonic şi chipurile „cultural”, ce doreşte a fi amplasat într-un Sanctuar al Mucenicilor noştri români, martiri ai comunismului, a căror bună mireasmă, bine primită de Dumnezeu în jertfelnicul cel mai presus de ceruri, se ridică din Râpa Robilor Aiudului.
Pe osemintele celor mai vrednici dintre români, aceia care au înfruntat răul în formele sale cele mai hidoase şi au biruit ura şi crima, rămânând în acelaşi duh al iubirii curate deopotrivă de Dumnezeu şi de neamul românesc – o iubire care mustră cu mângâierea şi ceartă cu iertarea – trimiţând spre noi darurile preţioase ale Duhului Sfânt, în acest loc se cade să se înalţe spre cer rugăciunea smerită a românilor. Orice altceva este vânare de vânt.
Acest Dan Puric a ajuns să încerce să-l intimideze pe Părintele Justin. A venit pe furiş în Mânăstirea Petru Vodă luni, 17 august, spre seară, când vigilenţa călugărilor era mai atenuată, şi, adunâdu-şi o „poteră” formată din călugărul Moise de la Oaşa, Amfilohie de la Diaconeşti şi încă două persoane, l-au găsit pe Parintele Justin în chilia sa, unde l-au blocat, nedându-i voie să iasă şi, mai grav, nu au dat voie nimănui să intre, cu toate insistenţele Maicii Stareţe Justina, care a rămas la uşa chiliei.
În tot acest timp, primii trei au încercat ameninţător, în termeni brutali, să smulgă Parintelui Stareţ acordul pentru proiectul propus de pantomim.
Iată respectul acestui Dan Puric pentru Stareţul Justin Pârvu, care l-a primit cu căldură şi sinceritate. El i-a întors iubirea părinteacă cu dispreţ şi obrăznicie, cu vorbe jignitoare aruncate în faţa, ameninţări, uneltiri şi presiuni – Părintele ţi-a întins mâna, iar tu i-ai bătut-o în cuie! Nimic în această lume nu merită obţinut rănind un sfânt.
November 1st, 2009 
VR 
Repere
Posted in Uncategorized 
Tags: 
