Iniţial chiar nu mi-am dorit să comentez autodeconspirarea răsuflată a lui Danion Vasile drept agent al Rusiei, respectiv al “bisericii” stiliste (foto mai jos). Ca întotdeauna, predicatorul Danion Vasile, asemenea homosexualilor şi anticreştinilor de toate “orientările”, ştie să îşi aleaga bine momentul vrajbei, aşa cum l-a învăţat vicleanul şi controlorul său de peste Prut: în postul Sfintelor Paşti. De data aceasta, chiar de Florii, la intrarea în Săptămâna Mare. Nu este prima oară. Pe mine unul, însă, asemenea ieşiri mă amuză. E clar că urmează să fie înaintat în grad, oficial, şi, deh, acum ce mai contează daca e pe faţă sau pe dos!? La fel cum m-a amuzat teribil şi faptul că aceasta autodemascare a bişniţarului ortodoxiei vine la exact cinci ani de când am publicat articolul despre cel pe care îl deconspiram de pe-atunci drept “stilist sub acoperire”. Ceea ce m-a făcut să îi acord gurului acest mic remember.
Ce ar mai fi de spus? Nimic. Reţeaua de infiltraţi ai “Bisericii KGB” pe lângă Părintele Justin Pârvu e cunoscută, chiar mai de dinainte. Unul dintre ei, portavoce a sectantului stilis, care şi-a jucat jalnic rolul de “frate” – căsătorindu-se, pentru a-şi schimba gazda, sau blana, dacă vreţi, la nici o săptămână după ce a fost dat afară din Mănăstire – nu a reuşit să ofere călugărilor de la Petru Vodă un certificat de botez al sfântei Biserici Ortodoxe Române. Taina căsătoriei unui stilist nebotezat în biserica noastră este, oare, valabilă? Nu ştiu. Să ne spună părintele Valică, căci el a oficiat-o.
Ura faţă de ortodoxia română şi sclipirile încopitatului din ochii acestor agenţi de duzină i-au dat de gol în permanenţă, în ciuda perdelelor de fum în care s-au înfăşurat, încercând să-l învăluie şi pe Bătrânul nostru Duhovnic al Neamului în mrejele lor. Ce-or să facă acum, când, automat, au fost scoşi din acoperire? Ce-au făcut şi până acum. Or sa-l invite oare, în continuare, pe guruleţul lor să ducă oamenii de nas pe la simpozioane savante, deşi yoghinul a înjurat ca la uşa ashramului mari duhovnici şi sfinţi ai neamului românesc, ca Părintele Ilie Cleopa sau Sfântul Ardealului, Arsenie Boca? Ba chiar şi pe Părintele Justin, pe care l-a trimis “la iad”! Foarte probabil.
Poate o să revin asupra acestui subiect după sfintele sărbători. Sau poate nu. Cum am spus, subiectul e răsuflat. Aşa că nu-mi rămâne decât să vă recomand ce scriam acum cinci ani, pe 7 aprilie 2010:
La ora aceasta nu cred că există vreun personaj mai malefic în politica “românească”, mai anticreştin şi mai antiromân, decât vuvuzeau lui Soros în România, Monica Macovei aka Mandela Moscovei. Nu are rost să repet toate ticăloşiile acestei comisărese a GDS, pe deasupra membră de onoare a asociaţiei homosexualilor ACCEPT, care militează pentru adopţiile de către pederaşti şi legalizarea căsătoriilor sodomiţilor. Cred ca nici spaţiul internetului n-ar fi de ajuns… 🙂 Nu mai vorbesc despre implicarea ei în retrocedările ilegale din Transilvania (preoţii ortodocşi care se luptă cu mafia maghiară internaţională ştiu foarte bine ce spun). E suficient, sper, să aduc aminte tema cu care şi-a lansat campania electorală: eliminarea religiei din şcoli. Am scris pe tema aceasta un articol aici: Cârdăşia anticreştinilor de rit new-age-ist: Monica Macovei – Gabriel Liiceanu – Andrei Pleşu – Mihai Neamţu – Claudiu Târziu – Dan Puric. Anticreştinii “cu faţă umană” n-au aşteptat mult să confirme analiza. După ce Dan Puric a deconspirat că el lupta, “motivat de România”, cot la cot cu şeful Clubului de la Roma pe Europa, Călin Georgescu, iată încă un exemplu definitoriu: “conservatorul” Claudiu Târziu anunţă planeta că votează cu… aţi ghicit: Monica Macovei. Iata dar cum arată un cretin fericit, în felul lui, sărăcuţul.
Joi, 23 octombrie 2014
Spectrul micii apocalipse românești
de Claudiu Tarziu
https://c-tarziu.blogspot.com
Repere
În orice demers, omul de dreapta ține cont de anumite repere, în virtutea cărora se plasează la dreapta eșicherului politic. Deci și atunci cînd votează. Alege un candidat sau altul în funcție de cum se potrivește acesta viziunii sale despre lume și viață, o viziune care se sprijină pe zece piloni esențiali. Care sînt reperele unui om de dreapta? Dumnezeu, persoana, familia, națiunea, tradiția, realitatea specifică, proprietatea, competența, moralitatea și spiritul de sacrificiu – așa cum le-a inventariat eseistul Răzvan Codrescu. Toate la un loc fac armătura unei filosofii de viață.
Raportînd candidații de azi la președinția României la aceste repere, există vreunul care să le respecte pe toate? A dovedit vreunul, în trecutul său politic, că se ghidează după toate aceste ”capete de lege”? Și, în consecință, merită vreunul votul electoratului de dreapta? În opinia mea, nu.
Așadar, pentru că nu este reprezentat de nici un candidat, electoratul de dreapta este pus în fața următoarei alternative: fie nu merge la vot, fie încearcă să salveze ce se mai poate salva, făcînd cel mai mic compromis posibil.
Cum spuneam, unul dintre reperele omului de dreapta este realitatea specifică. El operează cu ce îi oferă realitatea, nu cu utopii, închipuiri, iluzii. Idealul ar fi să avem un candidat creștin, familist, respectuos față de tradiție și proprietate, realist, competent, moral și gata să se jertfească pentru binele public. Dacă nu avem, e realist să nu mai mergem la vot? Rezolvăm ceva cu asta? Nu, dar vor zice unii, și nu fără dreptate, măcar rămînem cu conștiința curată că n-am participat la un joc care este oricum pierzător pentru noi. Eu însumi am optat așa în cîteva rînduri. Însă, acum ne aflăm într-un moment de cotitură istorică, în care nu cred că mai avem voie să stăm deoparte.
Am scris încă din 6 august a.c., deci înainte de depunerea candidaturilor, aici: ”Prioritatea pentru toți oamenii normali la cap din țara asta este acum să-l oprească pe Ponta. Indiferent cine va ajunge la Cotroceni, în afară de el, va fi mai bine. Nici unul nu e atît de iresponsabil, de rău intenționat, de corupt moral și de lipsit de orice repere că omul ăsta. Nici unul nu ar avea cum acumula toată puterea în mîna lui.
Candidatura lui Ponta este ultima mare carte pe care o mai are de jucat mafia comunisto-securistă. Dacă o pierde și pe asta, în cîțiva ani se va face mare curățenie în România. Totodată, acum este în discuție, la fel ca la începutul anilor 90, direcția de mers a României. Nu fiți surprinși! Drumul spre Vest nu este ireversibil. Știu, Vestul nu e raiul. Totuși, Estul e iadul! Fără nici o îndoială.”
Răul
Victor Ponta a dovedit, de cînd a preluat guvernarea, în 2012, că este în stare să calce pe cadavre pentru a-și îndeplini misiunea, căci nu e decît o marionetă, iar misiunea sa este de a apăra mafia politico-economică pentru ca aceasta să poată prăda România în continuare. Ponta este plagiator, mincinos patologic, incapabil să facă ceva bun pentru țară, după cum o arată de doi ani încoace, sclav al mentalității stîngiste de a pune taxe și impozite tot mai multe și mai mari, pentru a întreține o pătură de asistați recunoscători cu votul; un demagog lipsit de farmec; om fără nici o însușire și fără nici un ideal, păpușa mafiei. Cu el președinte nu doar că nimeni nu ne va mai lua în serios ca stat, dar riscăm și să ajungem la sapă de lemn și în afara lumii civilizate.
Sînt conștient că foarte mulți îl votează pe Victor Ponta pentru că le seamănă și se simt reprezentați de el. Nu o spun public decît cei mai sărăcuți cu mintea dintre ei, dar cu toții consideră acceptabil comportamentul lui Ponta. Ce dacă a plagiat, de asta nu mai putem noi? Și, oricum, am face la fel dacă am putea, pentru un carton în plus, că nu se știe cînd îți trebuie. Ce dacă minte, nu toți mințim? Și oare nu e politicianul mincinos prin definiție? Ce dacă îi apără pe corupții din propriul partid? Nu e normal să fie de partea colegilor lui? Fiecare e de partea haitei sale! Și așa mai departe. Oamenii ăștia sînt în cel mai bun caz amorali și cel mai sigur imorali. Dar nu e toată România așa! Cred că majoritatea covîrșitoare nu e așa.
Prin urmare, majoritatea ar trebui să decidă președintele. Un președinte care să-i semene cît mai mult. Dar majoritatea de bun-simț este scîrbită și nu se amestecă. Chiar și unii lideri de opinie afirmă că nu-și pot liniști conștiința votînd răul mai mic și resping in corpore clasa politică și mascarada cu pretenții de democrație de la noi.
Totuși, de viitorul președinte depinde politica externă românească, adoptarea unor legi (președintele trebuie să funcționeze ca un cenzor lucid al Parlamentului, care e clar sub dominația PSD și sateliții), numirea procurorilor-șefi și ai șefilor de servicii secrete, păstrarea independenței Justiției și eventual organizarea unei noi majorități parlamentare.
Nu îl putem lăsa pe Ponta să pună mîna și pe președinție, având guvernul și Parlamentul la dispoziția sa.
Neamțul
Cine îl poate învinge pe Ponta? Sondajele de opinie arată că cel mai bine plasat în preferințele electoratului este Klaus Iohannis. Putem vota din prima cu el, dacă suntem adepții votului util. Dar putem vota cu el și în turul doi, dacă ajunge acolo, iar în turul întîi să votăm cum ne trage mai degrabă inima, nu atît pragmatismul. Căci Iohannis nu este chiar lipsit de pete în biografie. Nu a reușit să explice convingător cum și-a făcut șase case din leafă de bugetar. Nu și-a manifestat nici regretul că a fost complice la asaltul USL, din vara lui 2012, asupra insituțiilor statului și a legilor. În plus, este liderul unui partid din vîrful căruia prea mulți au ajuns pe mîinile procurorilor și ale judecătorilor, pentru fapte de corupție. Ceea ce îi scade din credibilitate. Cu toate acestea, Iohannis nu e Ponta. Cum am mai scris, asta e marea lui calitate. Adică, nu minte ca Ponta, nu are tupeul incredibil al lui Ponta, nu a comis fapte atît de grave precum Ponta, nu este șeful PSD – cea mai periculoasă grupare infracțională din România –, nu are nostalgii comuniste ca Ponta, nici admirație pentru China totalitară și pentru Rusia lui Putin. În fine, Iohannis și-a probat competența administrativă vreme de mulți ani, este serios și civilizat și pare-se că se bucură de sprijinul cancelarului german Angela Merkel.
Este suficient pentru ca un om de dreapta să-l voteze? Opiniile sînt împărțite. Unii, mai radicali, îi reproșează originile etnice germane și confesiunea protestantă. Alții îl acuză de noncombat și posibil blat cu Ponta, pentru că tace pe marile teme, iar cînd vorbește e monosilabic sau gafează. Destui se opresc la problemele de ordin moral.
Mai planează asupra lui și spectrul unei decizii de incompatibilitate, care îl poate scoate din cursa electorală sau îi poate atrage invalidarea, dacă va cîștiga alegerile (procesul Înalta Curte de Casație și Justiție avînd termen pe 18 noiembrie, la două zile după al doilea tur de scrutin).
Bun, dacă sunteți prea scrupuloși să votați cu Iohannis în turul I, dar admiteți că oricare contracandidat al lui Ponta merită votat în turul al II-lea, deci și Iohannis, în caz că ajunge, alegeți pe 2 noiembrie, la primul tur, un alt candidat care să fie mai aproape de vederile dvs, chiar dacă nu i se dau multe șanse.
Excepția
Eu unul nu identific în restul candidaților pe nimeni care ar merita votul unui om de dreapta, cu excepția Monicăi Macovei. În primul rînd pentru ce a făcut deja în funcțiile publice pe care le-a deținut, cea de ministru al Justiției și cea de europarlamentar: reforma în Justiție, înființarea DNA și o lege europeană, care se aplică și României, privind confiscarea extinsă a averilor dobîndite din infracțiuni. Sînt fapte care au creat cadrul pentru ce se întîmplă azi cu unii dintre marii mafioți ai țării. Fără schimbările din Justiție făcute de Macovei, și sub protecția președintelui Băsescu, să recunoaștem, Năstase, Vîntu, Rușanu, Vlasov, Hrebenciuc, Șova, Becali, Voiculescu, Patriciu și toți ceilalți jefuitori ai României care se află azi în închisoare sau în anchete penale nu ar fi fost deranjați nici cu o floare.
Desigur, nici Macovei nu este un înger de lumină. Ea are de explicat de ce a susținut ani în șir propaganda homosexuală, prin aderarea la fundația ”Accept” și prin intervenții publice de partea acesteia. Cum se potrivește poziția ei pro-homosexuali cu convertirea sa la greco-catolicism și cu apartenența la grupul parlamentar al popularilor europeni (care, teoretic, sînt pentru familia firească, tradițională)? În ultima vreme, Monica Macovei a evitat să se mai pronunțe pe teme legate de homosexualitate și de familie în general. Asta poate fi numai o tactică electorală, nu exprimă neapărat schimbarea opiniilor. Iar dacă se vrea președinte cu voturile electoratului de dreapta, sensibil la subiect, este musai să-și spună părerea tranșant în chestiune.
De asemenea, Monica Macovei ar trebui să revină mai lămuritor asupra unei declarații a ei referitoare la predarea religiei în școală. Inițial, cu toții am înțeles că este pentru eliminarea educației religioase din școli și înlocuirea ei cu o istorie a religiilor. Ulterior, ea a nuanțat: nu vrea decît ca predarea religiei să fie opțională și ca orele de religie să se axeze pe valorile etice (aici, de la minutul 54 ). Nu e de ajuns. Ora de religie este și acum opțională. Cît despre ce se predă, e ușor de verificat prin manuale și metodologie. Dar educația religioasă nu înseamnă doar deprinderea unei etici, ci și înțelegerea unei culturi specifice și, mai cu seamă, fundamentele adevărului de credință. Nu poate deranja pe nimeni faptul că un elev ortodox învață despre ortodoxie, din moment ce el vrea asta.
Să reținem însă că România are acum probleme mai grave decît propaganda unei minorități gureșe și perverse sau decît discuția despre dacă și cum să se facă religia în școală. Nu că nu sînt și acestea importante (personal am vorbit și scris, dar am și acționat în stradă și în Justiție nu o dată pe aceste teme, de pe poziții firești, conservatoare).
Una peste alta, cu Macovei președinte, am fi siguri că Justiția merge pînă la capăt și că România rămîne pe sensul de mers către Vest.
Dar șansele Monicăi Macovei de a ajunge în turul al doilea al alegerilor sînt extrem de firave, după cum o arată atît sondajele de opinie, cît și campania ei. În sondaje este devansată de găunosul trădător Călin Popescu Tăriceanu și de controversata Elena Udrea. Pe stradă, nu i se văd afișele, bannerele și voluntarii. Este mai prezentă pe internet, cu o campanie inteligentă, dar cam atît. Insuficient, cred.
Concluzii
Revenind la lista de candidați, spun că eu nu mi-aș da votul pentru nici unul dintre ceilalți, în afară de Macovei sau Iohannis – și în cazul acestora cu rezerve destule, dar silit de împrejurări. Totuși, dacă aveți altă părere, este mai bine este să votați cu oricine doriți, dar contra lui Victor Ponta.
Oricîte păcate ar avea ceilalți, să nu pierdem din vedere contextul, care este esențial, și urgența care ne obligă să-l alegem pe oricare contracandidat al lui Ponta. Dacă PSD nu va izbuti să impună și președinte statului, totul e încă posibil. Nici o coabitare, nici măcar una Tăriceanu – Ponta nu va ține prea mult. Ne-o arată istoria ultimului sfert de veac.
PSD deține astăzi aproape toate pîrghiile de putere în stat, cu excepția președinției și a controlului asupra Justiției. Victoria lui Ponta în aceste alegeri ar face din PSD un partid totalitar: cu peste 70% dintre parlamentari (nu contează că unii au alte etichete, ca UNPR, PC, UDMR, independenți) la ordinele sale, cu majoritatea județelor sub comanda sa, cu toate funcțiile de mare decizie în republică ocupate de oamenii săi. Atunci, PSD va fi de neoprit. Legile vor fi schimbate, drepturile violate, libertățile restrînse sau acordate după bunul plac, infractorii cu gulere albe – scoși de sub urmărire penală sau eliberați din pușcării, după caz; economia se va prăbuși, birurile puse asupra poporului vor fi tot mai grele, dar fără să acopere totuși lăcomia hoților din fruntea bucatelor, pensiile și salariile bugetare nu vor mai putea fi plătite etc. Mica apocalipsă românească. Fără exagerare.
Dacă nu vă pasă, nu ieșiți la vot sau votați Ponta!
“Sunt total de acord cu opinia parintelui Mihail si confirm stupefactia marelui teolog al icoanei Michel Quenot din Elvetia despre felul cum este primit un circar si un farseur in Biserica Ortodoxa din Romania si mai ales de felul cum este primit de unii ierarhi si mitropoliti. Am ramas stupefiat si eu sambata trecuta (5 nov) cand la TVR 1 la ora 12 a fost dat pe post Klaus Kenneth, moderator fiind Cristian Tabara. Kenneth a facut niste aberatii teologice halucinante si propaganda yoghina, teosofica si gnostica, fara ca Tabara sa-l corecteze sau sa lamureasca afirmatiile acestuia. Dau doar un exemplu: Kenneth afirma: “am fost in nirvana, vedeam totul dar pe mine nu ma vedeam…”…intrebarea simpla pe care o pun este urmatoarea: daca s-a lepadat de yoga si de toate lucrurile diavolului de ce mai crede in nirvana? Restul nu le mai comentez deoarece este clar ca lucrarea lui Kenneth este una comerciala si de imagine personala… se predica pe el si nu pe Hristos (din pacate nu este singurul, mai e un mim care-i calca pe urme – nota mea). Imi pare rau pentru el si am avut ocazia si i-am spus-o personal si se pare ca nu a inteles nimic. Sa ne rugam pentru el sa-l lumineze Bunul Dumnezeu cu harul sau. Poate il gaseste pe Iisus Hristos la kilometrul 2.000.001. Doamne, ajuta-l si lumineaza-l pe el, dar si pe noi, ca sa putem deosebi inselarea de Adevarul vesnic!”
Vlad Palas: M-am intalnit cu Dan Puric. M-am lamurit!
Zilele trecute am participat la o conferinţă susţinută la Braşov de domnul Dan Puric şi intitulată „Suflet de copil”. Era vorba ca la conferinţa să fie şi o discuţie interactivă cu tinerii mobilizaţi prin Inspectoratul Şcolar (pe bază de tabele nominale, ca la înalte oficialităţi politice!), dar această discuţie nu a mai avut până la urmă loc, tema conferinţei fiind schimbată în „martiraj”.
Am avut toată încrederea în domnul Dan Puric, sperând că e un om care crede cu adevărat în ortodoxie şi în sfinţii ţării acesteia. Am muncit personal pentru domnul Dan Puric în anii trecuţi, am lipit afişe pe timp de iarnă, i-am promovat conferinţele sale mai vechi pe care le-a susţinut la Braşov, am participat la discuţii cu domnul Puric (având în vedere că, alături de familia mea, am organizat două conferinţe şi două spectacole ale sale şi încă două ale trupei sale de pantomimă). Prin urmare, după conferinţa din 7 decembrie am mers să vorbesc cu dânsul. Aflasem dinainte că ar fi declarat că a semnat un angajament cu Securitatea. M-am dus să mă lămuresc, pentru că pe internet se vehiculau mai multe variante: ba că nu ar fi ştiut de ce a semnat, ba că ar fi semnat „pentru Basarabia”. Ei bine, răspunsul domnului Puric la o întrebare relativ simplă m-a făcut să realizez cu adevărat că domnul Puric este doar un actor care, din când în când, îşi mai uită şi el replicile. Mai întâi domnul Puric mi-a spus că a fost căutat într-o zi de un securist, care l-ar fi pus să semneze „ceva” pentru că vrea să elibereze Basarabia (in 1976!) şi că va trebui să îi dea în scris domnul Puric „orice informaţie despre ţară”. Oare de cine voia ofiţerul de securitate să elibereze Basarabia? De comunişti?! Deci, securitatea era, în opinia domnului Puric, anticomunista şi naţionalistă… în vreme ce în aceeaşi perioadă luptători români anticomunişti înfundau încă temniţele comuniste.
Întrebându-l pe domnul Puric de ce colaborează cu oameni din organizaţii anticreştine, mi-a răspuns ofuscat că aceştia i-au spus că vor „să facă bine” şi că printre ei s-ar afla şi creştini. Eu ştiu, însă, că nu poţi să fii în acelaşi timp şi cu Dumnezeu, şi cu mamona.
Am avut o mare dezamăgire în ceea ce-l priveşte pe domnul Dan Puric. Am crezut până în ultima clipă că poate va încerca să se desprindă de aceşti oameni, dar din păcate nu a făcut-o. Mă întreb de ce niciun coleg dintre cei cu care am lipit afişe în Braşov, cu care am împărţit fluturaşi pentru spectacole, cu care am vândut şi citit cărţile actorului, nu mai este alături de domnul Dan Puric? De ce foşti susţinători au început să-l părăsească? Mă gândesc la faptul că domnul Dan Puric s-a îndepărtat de Părintele Justin Pârvu pentru oameni suspuşi, cu influenţă, care să îl poată ajuta să dobândească „Sala Rapsodia” sau emisiunea de duminică de la ora 16 pe televiziunea naţională.
În ceea ce priveşte atacurile nedemne aduse întâi de un discipol al domnului Puric, apoi chiar de dumnealui, la adresa părinţilor mei, nu cred că ar fi nimic de spus. S-or fi gândit, măcar o clipă, ce simte un „suflet de copil” când îi sunt jigniţi părinţii?
Din acest moment, domnul Puric pentru mine nu mai reprezintă nimic altceva decât un biet actor înnebunit după bani şi faimă, care dă la o parte pe oricine pe principiul „să ne meargă nouă bine”.
P.S.: Îmi cer scuze dacă modul în care am scris este cam dur, aşa cum mi-am cerut, de altfel, scuze şi domnului Puric pentru tonul meu cam obraznic, dar îmi este greu, deşi mă străduiesc, să fiu altfel având în vedere toată încrederea pe care personal am investit-o în acest om. Într-un moment de furie, pentru a-mi arăta dispreţul pe care mi-l poartă, domnul Puric a declarat că ceea ce i-am spus eu i-a zis şi Părintele Justin Pârvu. Acesta este un compliment pentru mine, domnule Puric! În rest, vă dorim toate cele bune.
Florin Palas, VEGHEA: Îmi propusesem să nu mai scriu nimic despre Dan Puric. Am considerat că am spus ce era de spus. M-am răzgândit când am văzut inepţiile pe care le debitează actorul (Maestrul, după cum pretinde să i se spună) despre români şi România, într-o declaraţie acordată Jurnalului Naţional. Maestrul afirmă că Ziua Naţională ar putea fi schimbată cu ziua când România va reveni la normalitate, „când vom scăpa de securiştii ăştia care ne-au nenorocit”. Interesantă exprimarea, ne-au nenorocit. Corect ar fi fost să spună v-am nenorocit, doar a recunoscut de curând că a semnat Angajamentul cu Securitatea comunistă. Numai Brucan a mai avut tupeul să scrie despre cum comuniştii l-au chinuit pe Petre Ţuţea, uitând faptul că era redactorul-şef adjunct al ziarului Scânteia, care ceruse condamnarea la moarte a marelui gânditor român.
„România adevărată este mai importantă decât România Mare”, mai spune Maestrul. În sufletul trufaş nu poate intra evlavia cuvenită icoanei României Mari. Ascultându-l vorbind, ai crede că el şi numai el este România adevărată. Că doar nu acei ortodocşi, „oameni limitaţi, patologici, schizofrenici” (aşa cum declară unui post de televiziune din Vaslui), care i-ar fi aplicat „cele mai mari lovituri”, sunt România profundă. Poate ar mai accepta în România lui câţiva deţinuţi politic, care-i ţin isonul, crezând încă în bunele sale intenţii. În niciun caz, nu şi-ar găsi locul cei care îndrăznesc să cârâie împotriva proiectului „vilei ce se va numi mănăstire memorială” de la Aiud. Dar las’ că s-a ocupat Maestrul şi de ei. Astfel, într-o conferinţă ţinută la Sighet, discret supravegheat de disidenta creată în laboratoarele PCR, sub îndrumarea ministrului comunist Gogu Rădulescu, Ana Blandiana, Maestrul ia atitudine împotriva torţionarilor de la Piteşti (garnitura de criminalitate, cum o numeşte Maestrul) proveniţi din rândurile foştilor deţinuţi politic. Există o cutumă de bun-simţ în rândul deţinuţilor politic de a nu-i judeca pe cei care s-au prăbuşit sufleteşte în „experimentul Piteşti”, “cel mai cumplit sistem de detenţie din lume”, după cum spunea Soljeniţîn. Cu atât mai mult nu au dreptul alţii să-i judece pe cei căzuţi. Cum poate judeca un om care n-a fost nici măcar o oră în „iadul de la Piteşti”? Dar, uite că îndrăzneşte să o facă Maestrul, care, fără nicio constrângere, a semnat, în condiţii de libertate, un angajament cu Securitatea. Ştie oare controversatul Dan Puric prin ce suferinţe, de neimaginat pentru mintea omenească, au trecut luptătorii incriminaţi de el?
Dar Maestrul merge mai departe, afirmând că „Aceşti oameni din închisori au fost chinuiţi tot de români. Torţionarii au fost tot români. De unde atâta criminalitate?”. O teză dragă ocupanţilor comunişti şi urmaşilor lor (vezi Tismăneanu şi compania), care reuşesc un transfer incredibil: victimele (românii) sunt vinovate, iar nu torţionarii Kominternişti şi inspiratorii lor. Un arc peste timp al lui Puric şi Tismăneanu cu Roller, falsificatorul istoriei românilor după tiparul ocupantului sovietic. De altfel, Puric vorbeşte şi despre naţionalismul comunist, un concept contradictoriu în sine. În faţa acestei tentative perfide, trebuie să spunem răspicat: comunismul nu a fost românesc, ci antiromânesc. Falsificatorii istoriei despre regimul comunist din Romania vor să eludeze vinovăţiile reale pentru instaurarea holocaustului roşu.
Un prieten mi-a dat ştirea că Maestrul va conferenţia, la Braşov, pe tema „Suflet de copil”. Conferinţa este destinată liceenilor braşoveni care au rezultate deosebite la învăţătură şi va fi urmată de o discuţie interactivă despre istorie şi valori. O temă interesantă, evident. Cu siguranţă, Maestrul va vorbi, din nou, despre martiraj. Cum a vorbit şi la “simpozionul internaţional de martirologie” de la Hilton. Atunci, câţiva dintre luptătorii anticomunişti au stat în sală. La prezidiu erau Maestrul şi invitaţii săi. Niciunul nu trecuse măcar o zi prin închisorile comuniste. Dar fiecare le vorbea bătrânilor luptători despre martirajul generaţiei lor. Unul dintre invitaţii Maestrului le-a atacat agresiv idealurile tinereţii lor. N-a replicat nimeni. Pentru a nu-l supăra pe cel care a dat o lovitură de Maestru. Un furt de carismă, mutând luminile de la jertfitorii închisorilor comuniste spre sine însuşi. Cum ar spune Eminescu: „Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el”.
Ce le va spune, oare, tinerilor despre angajamentul pe care l-a semnat cu Securitatea la vârsta de 17 ani? E greu de anticipat răspunsul, pentru că până acum şi l-a modificat de câteva ori. Dacă la început n-a pomenit nimic despre colaborarea cu instituţia care a martirizat mărturisitorii români şi creştini din închisorile comuniste, apoi a declarat revistei Q-Magazine că nici nu ştia ce semnează la acea vârstă, pentru ca, recent, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, să pretindă că a semnat angajamentul pentru că securistul care l-a recrutat i-a spus că trebuie să luăm Basarabia (In 1976, cand era impartita in republicile sovietice RSSM si RSSU! – nota mea) („Am semnat. Era vorba despre Basarabia”, spune Maestrul). Dacă acest personaj nu şi-ar asuma rolul de formator de conştiinţe, fiind luat în serios de oamenii înşelaţi de imaginea sa, am muri de râs. În fapt, este doar o penibilă tentativă de justificare în faţa deţinuţilor politic, pentru a-şi salva bruma de credibilitate pe care o mai are în rândul acestora. Era greu să le explice supravieţuitorilor închisorilor comuniste că nu ştia ce înseamnă Securitatea la vârsta de 17 ani, când alţii, la aceeaşi vârstă, preferau moartea în locul dezonoarei de a colabora cu regimul comunist. Aşa că a schimbat stratagema. Şi, spunându-i cineva de o declaraţie a lui Petre Ţuţea, care spunea că poţi să te faci de râs dacă ajută pentru a lua Basarabia înapoi, s-a gândit să declare această aberaţie, care ar umfla pieptul oricărui securist. Auzi, Securitatea lupta pentru Basarabia! În plin regim comunist!
În rest, rămâne cum am mai spus: Maestrul este un actor plin de sclipici, dar lipsit de substanţă. Un actor grăbit, creat punct cu punct în laboratoare oculte. Maestrul are faţă, dar nu are chip. Cine o fi oare Marele Maestru?
Isabela Vasiliu-Scraba:Cioran şi procedeul complementarităţii
Bătute în cuie până mai ieri, “adevărurile istorice” au cam început să se clatine, după surprinzătoarele informaţii post-decembriste referitoare la amestecul spionajului străin în asasinarea istoricului Nicolae Iorga, sau la cooptarea comuniştilor în aşa zisa “revoluţie” din ianuarie 1941 în urma căreia Ion Antonescu a rămas singur la guvernare. Dacă ar fi să ne luăm după nişte mărturii ale ministrului său de interne (Alexandru Roşianu), am putea da crezare şi informaţiei după care cămăşile verzi cu care a fost îmbrăcată la începutul anului 1941 pleava revoluţionară din mahalalele Bucureştiului ar fi provenit din Rusia. Referirea noastră la aceste zvonuri nu a fost însă menită a zdruncina istoria vehiculată de ideologii comunismului. Ea ne-a părut a avea darul de a pune în evidenţă naivitatea tânărului Emil Cioran care, în toiul acelei revoluţii teleghidate de specialişti, îl căuta febril pe unul din conducătorii regimului bicefal instituit după smulgerea în vara anului 1940 a unei treimi din teritoriul României. Scopul declarat al căutării entuziaste de atunci era să-l pupe (nu chiar pe obraz!) pe Horia Sima pentru că ar fi reuşit să facă “prima revoluţie organizată din istoria poporului român” (v. declaraţia din închisoare a deţinutului politic Dancu I. Cristofor, în vol. Cioran si Securitatea, Iaşi, Ed. Polirom, 2010, p.100, precum şi descrierea infiltraţiei de agenţi trăgând din mulţime în tinerii care manifestau cântând pe 20 ian. 1941, în vol despre Antonescu alcătuit de istorici comunişti sub coordonarea lui J. C. Drăgan, Bucureşti, Ed. Europa Nova, 1996, p.249-252). În tot ce scrisese în mod programatic despre necesitatea “schimbării la faţă” a României, Emil Cioran (1911-1995) îşi dorise din toată inima ca imaginea românului să contrasteze mobilizator cu “orgoliul” revoluţionar din 1789 al “ultimului francez care şi-a revărsat bestialitatea într-o furie umanitară”, trezind invidia zeilor (Schimbarea la faţă a României, 1937, p. 35).
Prin procedeul pe care l-am numit al “complementarităţii” (v. Isabela Vasiliu-Scraba, “Emil Cioran despre Mircea Vulcănescu într-un text cenzurat în post-comunism”), el invoca pe de-o parte bestialiatatea, instinctul teluric. Pe de altă parte, cu un umor care-i este foarte caracteristic, Cioran indica latura omenească a “ultimului francez” prin orgoliul revoluţionarilor de la 1789 mândri de furia lor aşa-zis “umanitară”. Aceste exprimări exagerate atât în conţinut cât şi în formă nu provin neapărat din nevoi stilistice. După cum singur mărturisea în anii senectuţii, multe din teribilismele cu care şi-a scandalizat contemporanii aveau un substrat umoral. “Fără o bună camuflare a culiselor din care au provenit gândurile există riscul compromiterii şi degradării lor”, spunea Emil Cioran la un interviu, dându-l drept exemplu pe Nietzsche care şi-ar fi ascuns abil slăbiciunile psihologice, obiectivându-le sub formă de probleme privitoare la om în general (Cioran, 1984, în rev. VR, 3/1991, p.97).
Ieri noapte la OTV, Silviu Alupei, intr-o operatiune clasica de diversiune contra Parintelui Justin Parvu si a Manastirii Petru Voda, cu titrari total mincinoase, a reusit sa dea dreptate procurorului care ancheteaza televiziunea lui Dan Diaconescu: “OTV are puterea de a ingrozi”. Din fericire, nimic nu este adevarat din tot ce a afirmat si se poate citi pe titlurile de mai sus. Am intervenit telefonic pentru a incerca sa indrept raul, care se raspandea prin cuvinte ca fulgii unei perne. Cum sa-i mai aduci inapoi? Astazi aflu ca lumea s-a adunat deja la Mitropolia Moldovei si Bucovinei din Iasi pentru a protesta fata de “rapirea” Parintelui, dupa cum a afirmat Alupei, pe care l-am crezut doar dezinfromat la randul sau.
Daca nu mi s-ar fi taiat din cauza transmisiei sunetul si apoi legatura, dupa cum se observa in extrasul video de la OTV, s-ar fi auzit ce spuneam, respectiv ceea ce stie orice ucenic al Parintelui Justin Parvu: si anume ca Parintele se reface dupa internarea de la Iasi si Cluj la Spitalul Manastirii, unde are chilia sa, in care primeste si pana la 200 de oameni pe zi, dupa cum am numarat personal in urma cu doar cateva zile. Oricum, felicitari moderatoarei, ca l-a mai strunit pe flamboiantul Silviu Alupei. Vedeti emisiunea aici, atat cam am prins din ea online:
Jalnica incercare a gruparii de purici ai Ortodoxiei de la Rost, sicofanti de-ai lui Baconsky, Vosganian si roza-crucianului Georgescu, de a strica sarbatorirea hramului Manastirii Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Sunt convins ca bietul Dan Diaconescu, prea prins cu problemele pe care i le face DNA, nu a apucat sa afle ca “mii de credinciosi” si “oameni ai muncii de la sate si orase” vorbesc direct prin Silviu Alupei, “colaboratorul permanent” al revistei Rost si “membru” al “Gruparii” Rost. Dar ce i-a deranjat, de fapt? Iata, filmarile cu Parintele de acum cateva zile despre Dan Puric si reuniunea de la Hilton intitulata aberant “Simpozion de masonerie”, pardon, “martirologie”:
Vlad Mihai – Romania Uneste-te: M-a anuntat si pe mine un amic de diversiunea de la OTV. Dezinformatorul a fost Silviu Alupei, “colaborator permanent” al revistei Rost. Cu o lectie prost invatata, manipulatorul spunea ca Parintele Justin nu mai este staretul Manastirii Petru Voda, ca a fost sechestrat de niste calugari si maicute, carora le-a inventat si niste nume si ca Parintele este ascuns prin munti, in locuri secrete, in care au acces numai “initiatii” (asta-i termen masonic – iata cum s-a dat in fapt). Atatea enormitati nu mi-a fost dat sa aud vreodata. Chiar acum cateva zile mai multi prieteni au fost la Parintele Justin, unde au primit mangaiere si sfatuire. Si nu l-au cautat prin pesteri!
Pe ce se baza Alupei? Pe niste adrese trimise, chipurile, de credinciosi, ce purtau numarul de inregistrare al Patriarhiei, continand toate minciunile de care v-am pomenit. Si inca ceva, zelosul colaborator al Rost-ului cerea SS Daniel sa faca “ordine” la Manastirea Petru Voda. Spre linistea lui Puric, idolul sefului sau, Claudiu Tarziu. – material primit de la cititoarea blogului, Maria
Confirm cele de mai sus. Sutele de oameni care merg zilnic la Parintele Justin stiu ca nu e nimic adevarat. Desi slabit fizic, Parintele Justin alina si mangaie sufletele romanilor care-i cauta cuvantul. Eu sunt unul dintre acestia si pentru asta ii sunt recunoscator.
Trebuie remarcata interventia jurnalistului Victor Roncea, care, printr-o interventie telefonica, a infirmat afirmatiile iresponsabile ale lui Silviu Alupei.
Tocmai isprăvise de mâncat friptura, când Ghiţă Năstrate, agentul, îi aduse o scrisoare. Conul Tase Puricareanu desfăcu, domol, plicul şi citi:
Iubite Tase,
În împrejurări grele, la cine să alergăm? Fireşte, la tine. Afaceri grabnice mă silesc să plec numaidecât. Şi astă-seară, la 8 ceasuri, cred că ştii: sunt cele două întruniri, în despărţirile III şi IV, la care trebuia să vorbesc. Bizuit pe marele tău talent, plec mai mulţumit şi împăcat în mine însumi decât dacă aş fi vorbit eu alegătorilor.
Al tău îndatorat,
Jean Georgescu
P.-S. Iartă-mă că-ţi scriu aşa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea.
De multe ori îi scrisese şeful; dar niciodată nu-i aşternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiţi o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea şi porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Îşi îmbrăcă redingota, îşi îmbucă tabachera cu tutun, iar coana Tica Puricareanu îi puse în portofel vreo două scobitori, căci se putea, după întrunire, soţul dumneaei să guste câte ceva, cu prietenii.
Peste câteva clipe trăsura luneca, sprintenă, spre sala Jupiter, unde se ţinea întrunirea despărţirii a III-a. La intrarea oratorului, sala se cutremură de strigătele de bucurie ale alegătorilor; conul Tase Puricareanu era cunoscut şi răscunoscut ca mare vorbitor. Când păşi în sală, faţa conului Tase se rumeni ca floarea mărului; când se aşeză în faţa mesei, se aprinse ca trandafirul, iar când ridică degetul, să facă linişte, obrajii i se înflăcărară ca bujorul. Dar tăcerea se întinse peste capetele celor strânşi să audă, şi conul Tase începu să vorbească. Cele dintâi cuvinte îi ieşiră din gură mai mult suflate decât spuse. Întotdeauna păţea aşa. Vorbele parcă se-necau, se amestecau, se îmbulzeau la poarta dinţilor, până ce, în sfârşit, stăpânirea de sine le rânduia, le făcea să iasă una câte una, curate, înşirate, cu darul pe care, într-o măsură, conul Tase îl avea. Tulburarea ţinuse două-trei clipe doar; alegătorii cunoscură îndată glasul care, şi acum, tuna şi fulgera împotriva tuturor acelor care erau de alte păreri decât ale conului Tase Puricareanu şi ale prietenilor săi… Conul Tase Puricareanu şi tovarăşii săi făcuseră toate… ei orânduiseră ţara; ei alcătuiseră legile cele înţelepte; ei ieftiniseră traiul; numai de la ei toată suflarea putea să aştepte îmbunătăţirile viitoare!…
In publicatia “Puncte Cardinale” (Mai 1993 pag. 14), citesc:
“Domnii Duiliu Sfintescu (Franta) si Simion Ghinea (Romania) sint cei carora le revine atit meritul cit si respunderea recentei aparitii a volumului “Din luptele tineretului roman” (1919 – 1939).” Semneaza redactorul, cu unul din obisnuitele-i pseudonime (VAM, Adolf Vasilescu, Razvan Codrescu, Vasile Marian, etc. etc.).
Realitatea este insa diferita de versiunea redactorului. Iata, sumar, cum stau lucrurile.
Am conceput si alcatuit acest volum de texte alese, adresat tineretului roman de astazi, ca o datorie suprema si ultima a vietii mele fata de memoria Intemeietorului Miscarii Legionare, pentru cei doi ani – ultimii din viata sa – in care mi-a ingaduit sa ma aflu zi de zi in preajma lui. Am adus in Romania textul pregatit si filmele necesare pentru imprimarea a 13.000 exemplare, precum si suma de bani necesara, stransu cu stradanie si mari sacrificii. Neputand insa ramane in tara decat pentru perioada foarte scurte, pentru buna desfasurare a publicarii am dat o procura si am lasat si suma d ebani necesara. Precizam insa ca cele 13.000 exemplare urmau sa-mi fie puse la dispozitie ca un bun care imi apartinea, pentru a le da destinatia pe care eu o socoteam conforma scopului actiunii mele. Era dreptul meu!
Profitand de absenta mea si de un concurs de imprejurari exceptional, grupul D-lui Ghinea a pus stapanire pe intregul stoc de carti, care-mi apartinea de drept, si nesocotind faptul ca aici era vorba de un act cu desinteresat si nu de o afacere cu caracter comercial, a lansat o difuzare nedorita de mine, la un pret de vanzare marit arbitrar de la 600 (pret initial simbolic) la 1000 si 1500 de lei, realizand astfel un beneficiu considerabil. Pe truda mea, pe banii mei si impotriva vointei mele.
Cu mari greutati, cu noi cheltuieli si cu o zbatere greu de suportat la varsta mea, am izbutit sa recuperez o parte din volume dar actiunea pe care o proiectasem a fost zadarnicita.
Restul articolului n’ar fi meritat nici un raspuns, redactorul respectiv fiind binecunoscut cititorilor sai, pentru suficienta si ifosul cu care abordeaza chestiuni asupra carora nu are nici competenta si nici cunostintele necesare. In cazul de fata, a gasit sa critice lipsa unui pretins “profesionalism”, fara sa fi priceput esentialul: spiritul in care a fost conceput si realizat textul acestui volum. Si in acelasi numar (pag. 16) se deda la o sumedenie de adjective lipsite de cuvinta, cu care vrea sa batjocoreasca generatia mea, pe care se dovedeste incapabil sa o inteleaga si sa o respecte. Pentru a ajunge numarul urmator (Iunie 1993, pag. 14), fireste, la unison cu Gazeta de Vest, data fiind provenienta comuna a subsidiilor.
April 7th, 2015 
VR 
Iniţial chiar nu mi-am dorit să comentez autodeconspirarea răsuflată a lui Danion Vasile drept agent al Rusiei, respectiv al “bisericii” stiliste (foto mai jos). Ca întotdeauna, predicatorul Danion Vasile, asemenea homosexualilor şi anticreştinilor de toate “orientările”, ştie să îşi aleaga bine momentul vrajbei, aşa cum l-a învăţat vicleanul şi controlorul său de peste Prut: în postul Sfintelor Paşti. De data aceasta, chiar de Florii, la intrarea în Săptămâna Mare. Nu este prima oară. Pe mine unul, însă, asemenea ieşiri mă amuză. E clar că urmează să fie înaintat în grad, oficial, şi, deh, acum ce mai contează daca e pe faţă sau pe dos!? La fel cum m-a amuzat teribil şi faptul că aceasta autodemascare a bişniţarului ortodoxiei vine la exact cinci ani de când am publicat articolul despre cel pe care îl deconspiram de pe-atunci drept “stilist sub acoperire”. Ceea ce m-a făcut să îi acord gurului acest mic remember.
Posted in 
Tags: 
