Posts Tagged ‘Caritas Romania’

Ce se ascunde in spatele provocarii lui Putin

de George DAMIAN

Nu este prima oara cand Vladimir Putin provoaca Romania. Propunerea ca Romania sa primeasca direct gaze naturale din Rusia pe care apoi sa le vanda Ucrainei, lansata cu un zambet pisicher de premierul Vladimir Putin, este de natura sa bage clasa politica de la Bucuresti in corzi.
Pe 9 iunie 2004, Stanislav Belkovski – un apropiat al Kremlinului – lansa o ipoteza care a pus pe jar clasa politica de la Bucuresti si Chisinau: Basarabia sa se uneasca cu Romania, iar Transnistria sa devina independenta. “Ipoteza Belkovski” a paralizat clasa analistilor politici de la Bucuresti care s-au balbait fara sa fie in stare sa enunte o pozitie clara. Cel mai probabil strategii de la Moscova au zambit ironic la pozitia nearticulata de la Bucuresti.
Apoi, Putin ne-a bagat in seama in octombrie 2007, cand a lansat ipoteza unei Romanii confruntate cu conflicte interetnice – in contextul desprinderii provinciei Kosovo de Serbia. De data aceasta la Bucuresti a adiat putin vant siberian: daca nu aveti acum conflicte, s-ar putea ca la un moment dat sa le aveti. Printre picaturi, de la Moscova au mai venit cateva ironii: ministrul rus de Externe Lavrov se intreba de ce nu a fost consultata si Rusia privind aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, chestiunea prizonierilor romani disparuti in Uniunea Sovietica a fost rezolvata cu copia xerox a dosarului unui oarecare Ion Popescu.
Putin a lansat o propunere “greu de refuzat”, iar cuvintele lui merita citate, asa cum au fost ele traduse: “Am o propunere pentru Romania, pe care este greu sa o refuzi. Va rog sa-i transmiteti presedintelui ca suntem dispusi sa vindem companiei dumneavoastra de stat intregul volum al consumului anual al Ucrainei, iar dumneavoastra sa vindeti in continuare Ucrainei. Sunteti de acord?”. O provocare mai mare pentru o tara nici mare, dar nici mica din Uniunea Europeana cu greu ar fi de imaginat.
Precedente exista: Bulgaria, Ungaria si Grecia au batut deja palma cu Gazpromul lui Putin si nu au fost excluse din NATO sau Uniunea Europeana. La categoria grea, Germania isi face conducta proprie cu Rusia. Uniunea Europeana se afla in prezent intr-o pozitie in care nimeni nu mai poate vorbi de “politica energetica comuna”. Rusia a spart presupusa solidaritate europeana si si-a impus vointa: in loc sa trateze cu Uniunea Europeana, a tratat direct cu fiecare tara in parte. Nu vad cine ar putea condamna Romania daca se semneaza un contract cu Rusia.Putin a mai aruncat un atu pe masa: Romania sa devina intermediarul pentru aprovizionarea energetica a Ucrainei. O propunere care nu este altceva decat o palma pe obrazul Kievului. Putin stie foarte bine ca la Kiev au aparut in presa scenarii politico-militare in care Romania este prezentata ca stat agresor, ca Statul Major al armatei ucrainene a desemnat Romania ca inamic. Romania, intermediar energetic intre Rusia si Ucraina – aceasta ar reprezenta cu adevarat o pozitie de pivot geopolitic. Ucrainenii ar trebui sa infiinteze curse regulate de avion pe ruta Kiev-Bucuresti si si-ar toci talpile pe Calea Victoriei.
Insa o astfel de pozitie nu poate veni gratis. De exemplu, ar fi inacceptabila o formula prin care sa se refaca ideea sovromurilor sau sa se ajunga la un fel de privatizare pe sub mana. De asemenea, nu poate fi acceptata propunerea economica a lui Putin in conditiile in care vine la pachet cu o serie de angajamente politice. Din televizor, premierul Rusiei ne-a facut cu ochiul: “De acord?”. Ar trebui sa fim nebuni sa nu acceptam un acord economic si ar trebui sa fim prosti sa acceptam un acord economico-politic. Insa in Romania se stiu foarte putine despre Rusia, iar decodarea adevaratelor intentii ale Kremlinului pare aproape imposibila. Exista si varianta in care mesajul nastrusnic al premierului rus sa nu fie altceva decat o incercare de a creste presiunea asupra Kievului, pentru a-l sili sa accepte un set de conditii necunoscute.

Impotriva legalizarii prostitutiei


INVITATIE pentru PRESA

Ambasadorul Mark P. Lagon, Consilier al Secretarului de Stat pe probleme de trafic de fiinte umane, se afla intr-o vizita in Romania, in perioada 10-12 februarie 2008. Ambasadorul Lagon se va intalni cu diversi oficiali romani de rang inalt, cu reprezentanti ai diferitelor ONG-uri si cu lideri religiosi pentru a discuta problema traficului de persoane. Vor exista doua oportunitati de presa, dupa cum urmeaza:
1. Scurte declaratii de presa sustinute de Ambasadorul Lagon si Preasfintitul Ciprian Campineanul, Episcop vicar patriarhal, marti, 12 februarie, la ora 10:30, la Resedinta Patriarhala. Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati Biroul de Presa al Patriarhiei Romane, Tel: 021-406-71-67
2. Conferinta de presa organizata de ONG-ul CARITAS. Conferinta va avea loc marti, 12 februarie, la ora 11:30, in sala Constantin Stere din cadrul Palatului Parlamentului (Intrarea din Calea 13 Septembrie) si se va axa pe chestiunea legalizarii prostitutiei. La finalul conferintei de presa Ambasadorul Lagon va fi disponibil pentru interviuri cu presa. Pentru informatii suplimentare si acreditare va rugam sa o contactati pe Daniela Soros, Asociatia Caritas Bucuresti, tel. 0721 370 300.

COMUNICAT DE PRESĂ

Marţi 12 februarie 2008. Asociaţia Caritas Bucureşti, împreună cu o puternică reţea de organizaţii non-guvernamentale, cu sprijinul Senatului României şi al Patriarhiei Române aduce în atenţia opiniei publice din România, într-o conferinţă de presă, consecinţele legalizării prostituţiei în România. La această conferinţă participă, ca invitat special, Excelenţa Sa Domnul Ambasador Mark Lagon, Directorul Direcţiei de Monitorizare şi Combatere a Traficului de Persoane din Departamentul de Stat al SUA, instituţie americană angajată în lupta mondială împotriva sclaviei moderne, în toate formele sale cunoscute – munca forţată, exploatarea sexuală, privarea de libertate şi obligarea îndeplinirii unor activităţi împotriva voinţei persoanei etc. – fenomen care afectează anual aproximativ 800.000 de femei, copii şi bărbaţi.

În Europa contemporană tendinţa este de a se renunţa la legalizarea industriei sexului din cauzaconsecinţelor negative, ca de exemplu deteriorarea valorilor morale ale societăţii, creşterea violenţei împotriva femeilor şi copiilor şi creşterea alarmantă a crimei organizate în ţările în care prostituţia este legalizată şi legitimată ca formă de sclavie modernă.
Asociaţia Caritas Bucureşti, împreună cu partenerii săi, naţionali şi internaţionali, a iniţiat un amplu program de informare şi conştientizare a opiniei publice, şi în special a grupurilor ţintă, încercând să atragă atenţia asupra fenomenului. Statisticile arată că rata mortalităţii femeilor implicate în prostituţie este de 40 de ori mai mare decât cea a populaţiei generale şi că aceste decese sunt aproape întotdeauna de tip violent, provocate de proxeneţi, traficanţi şi clienţi. Rata ridicată a mortalităţii, bolilor şi traumelor fizice şi psihice, demonstrează că guvernele trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a elimina prostituţia, care este o forma de violenţă împotriva femeii şi o crimă împotriva demnităţii umane.
Ţări precum Olanda şi Germania au crezut până mai ieri că legalizarea prostituţiei va rezolva probleme sociale dar şi scăderea numărului de persoane ce sunt traficate anual şi devin produsul acestei industrii. Că s-au înşelat o demonstrează acţiunile respectivelor state, de prevenire şi combatere a ambelor fenomene, inclusiv prin adoptarea unei legislaţii mai drastice care să nu mai pedepsească doar pe cei care vând dar şi pe cei care cumpără acest “serviciu”.
“În definitiv legalizarea prostituţiei măreşte numărul de persoane traficate în acest scop, transformă peştii în oneşti oameni de afaceri şi abandonează victimele unui sistem inuman de tratament din partea clienţilor” este de părere dr. Janice Raymond, director al organizaţiei Coaliţia împotriva Traficului de Femei (CATW), organizaţie internaţională care se luptă cu acest flagel în toată lumea.
Organizaţiile semnatare ale scrisorii deschise ce se va lansa astăzi sunt determinate să facă opinia publică din România, dar şi pe politicieni, factorii de decizie, legiuitorul român, să înţeleagă că acceptarea şi legalizarea prostituţiei în România nu este o soluţie viabilă, nici pentru problemele sociale, nici pentru considerentele medicale şi nicidecum pentru cele morale ale unei societăţi încă în tranziţie cum este cea românească.

Câteva date statistice

Conform datelor furnizate de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), în 2006, în România au fost traficate 2285 de persoane (1777 identificate de IGPR şi 508 identificate de IGPF). Din totalul victimelor, cel mai numeros segment este constituit de către femei cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani (43,85%) urmată de cea a femeilor cu vârsta mai mare de 25 de ani (18,60%), de bărbaţi cu vârsta peste 25 de ani (15,97%) şi cea a minorelor între 14-17 de ani (11,9%).
În anul 2006, din totalul victimelor identificate de către structurile specializate ale poliţiei, 63.5% dintre victimele identificate au fost traficate în scopul exploatării sexuale, 27,31% în scopul exploatării prin muncă, 8,01% pentru cerşetorie, iar 1,18% au fost exploatate prin alte forme.
În anul 2007, conform datelor furnizate de DIICOT, pana la data de 30 iunie, un total de 1 549 de persoane au fost traficate dintre care 170 în interiorul României şi 1 379 în exteriorul ţării.
Raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii privind situaţia traficului de persoane în anul 2007 estima că, la nivel mondial, sunt traficate anual aproximativ 600 000 – 800 000 de persoane, în aproximativ 80% din cazuri fiind vorba de femei şi fete.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa estima că, în anul 2002, au fost traficate aproximativ 200.000 de femei de către reţelele balcanice de traficanţi. Conform estimărilor Europol pentru anul 2004, mai mult de 700.000 de persoane au fost traficate anual în lume în scopul exploatării sexuale şi exploatării prin muncă.
Estimările Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la munca forţată raportau că circa 2 500 000 de persoane sunt traficate anual, la nivel mondial.

Scurtă biografie a invitatului special – Excelenţa Sa Ambasadorul Mark P. Lagon

Dr. Mark P. Lagon a fost nominalizat de Preşedintele Bush în februarie 2007 şi a depus jurământul în mai 2007 pentru funcţia de Ambasador şi Director al Biroului de Monitorizare şi Combatere a Traficului de Persoane şi Senior Advisor al Secretarului de Stat Condolleza Rice pe această problemă.
Din 2004 până în 2007 dr. Lagon a deţinut funcţia de asistent în cadrul Departamentului de Stat pentru Organizaţia Afacerilor Internaţionale.
Anterior, dr. Lagon a fost membru al personalului pentru Politici Sociale din cadrul Departamentului de Stat, calitate în care s-a ocupat de Naţiunile Unite, de organizaţii internaţionale, democraţie şi drepturile omului precum şi de relaţii diplomatice (2002-2004).
Printre poziţiile anterioare ocupate în cadrul administrării afacerilor internaţionale amintim: Consiliul Relaţiilor Internaţionale, Partener pentru Relaţii Internaţionale în Proiectul New American Century, specializat pe problema Chinei (1998-1999); director de personal pentru Comitetul republican de Politici Sociale (1997-1998) şi senior analist (1995-1998).
Dr. Lagon şi-a obţinut doctoratul la Universitatea Georgetown şi un masterat magna cum laude la Universitatea Harvard.

Pentru informaţii suplimentare:
Gabriela Chiroiu,
Project manager Caritas Bucureşti
Tel:/fax: 021 233 21 34
Mobil: 0724 50 43 52
[email protected]
https://www.challenge.anti-trafficking.info/t_blank

Gasiti aici un studiu al Congessional Research Service despre traficul de fiinte umane:
Conferinta VIDEO: Fata nevazuta a prostitutiei legalizate
Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova