TISMANEANU: Boicot la adresa lui Cornel Nistorescu: Teodor Baconsky pleacă de la Cotidianul. 04/08/2009 — tismaneanu Iată o informaţie proaspătă de pe blogul lui Mihail Neamţu: “Astăzi, directorul trustului Realitatea-Catavencu a fost informat despre plecarea lui Teodor Baconsky din actuala echipa de colaboratori ai ziarului Cotidianul. Decizia, ne-a informat dl Baconsky, survine după transformările acute de stil şi viziune impuse de noul director Cornel Nistorescu. Reamintim că în ultimele şase luni Cotidianul a pierdut următorii comentatori: Traian Ungureanu, Mihail Neamţu, Devis Grebu (desen), Ioan T. Morar,Cristian Pătrăşconiu şi Liviu Antonesei. Alte nume au fost vehiculate ca “dizidenţi” în raport cu noua tendinţă.“ Alte informaţii găsiţi pe Hotnews.Ro, unde este confirmată retragerea altor nume: Daniel Vighi, Liviu Antonesei şi Alin Fumurescu. Am motive intemeiate sa spun ca vor pleca in zilele urmatoare si unii jurnalisti din staff. “Performanţa” Trustului Realitatea-Caţavencu şi a lui Cornel Nistorescu este fără precedent, practic, în istoria jurnalismului post-decembrist. A-ti inchipui ca Nistorescu este disponibil pentru dialog inseamna sa te imbeti cu iluzii. El a venit la Cotidianul cu un scop precis. Are o misiune de indeplinit. Un brand prestigios a fost compromis cu repeziciune uimitoare, în ultimele şase luni. Mai grav, exerciţiul exprimării libere pare pus în pericol. Toate au legătură cu faptul că suntem într-un an electoral.
HoyNews: Teodor Baconsky: Nu mai colaborez cu ziarul Cotidianul de C.M. HotNews.ro Marţi, 4 august 2009, 13:34Economie Media & Publicitate Ambasadorul Romaniei la Paris, Teodor Baconsky, renunta la colaborarea cu ziarul Cotidianul, unde publica saptamanal un editorial. “Am inregistrat cu tristete involutia din interiorul redactiei Cotidianul, plecarea in tromba a tuturor semnaturilor prestigioase si am decis sa ma retrag la randul meu pentru ca nu mai recunosc astazi ziarul la care am hotarat sa colaborez acum trei ani”, a declarat, marti, pentru HotNews.ro Teodor Baconsky. Teodor Baconsky este ambasadorul Romaniei la Paris, din august 2007, si de trei ani publica un editorial saptamanal la Cotidianul. Declaratia ambasadorului pentru HotNews.ro: Era o publicatie de elita pro-europeana, pro-occidentala, care garanta pluralitatea opiniilor si un nivel de analiza si informatie de buna calitate. Au fost concediati cu brutatalitate jurnalisti de un profesionalism indiscutabil si am constatat ca nucleul Cotidianul era dat de pagina politica si pagina de comentarii. Pagina nu mai este sustina de aceeasi echipa: au plecat Liviu Antonesei, Daniel Vighi, toata lumea din afara. Inteleg ca directia in care se merge este una monocolora, unanim anti-prezidentiala, n-am inca un argument pentru a vedea care e noua linie. Inclusiv angajatii permanenti, Robert Turcescu si altii vad ca au plecat. Toate aceste plecari au fost provocate de aceasta noua politica si e evident ca are legatura cu pozitia anti-Basescu a lui Cornel Nistorescu. Cornel Nistorescu i-a anuntat, luni, pe jurnalistii de la Cotidianul ca publicistul Cristian Patrasconiu, senior editor, nu va mai scrie la ziar nici un text. Robert Turcescu a anuntat, tot luni, ca renunta sa mai publice editorialul saptamanal din Cotidianul.Comentatorii Liviu Antonesei, Daniel Vighi si Alin Fumurescu se numara si ei printre numele care nu vor mai semna editoriale in paginile ziarului.
Bijulica Morarica – inca prezent pe gard, on line, la Cotidianul – strigulica:
Caz de cenzură şi la România liberă Da, se ascute lupta, ca să zic aşa! România liberă a refuzat să publice un text excelent scris de Marius Vasileanu! E vorba de semnătura unui ziarist cumpătat şi echilibrat, specie din ce în ce mai ameninţată! Textul îl puteţi citi aici. (adica la Tismaneanu)
Mineriada liichelelor: Text de Marius Vasileanu refuzat de “Romania Libera” 04/08/2009 — tismaneanu Mineriada liichelelor de Marius Vasileanu
TEXT REFUZAT DE ZIARUL ROMANIA LIBERA (Ha, ha! – nota mea)
Încă nu mi-am aşternut până azi amintirile din viaţa de ziarist. La vârsta mea, 45 de ani, nici nu este cazul. Fiind vorba despre specificul acestei rubrici, voi aduce azi o mărturie.
În ziua în care preşedintele Traian Băsescu participa cu stoicism la acea şedinţă de pomină de condamnare a comunismului, lucram la unul din ziarele importante de pe piaţă. Ca orice om normal la cap simţeam că se face istorie şi voiam să privesc, măcar la tv, desfăşurarea evenimentului. Am fost bruiat într-o primă instanţă de miştourile ieftine pe care le făceau colegii mei de birou. Erau trei-patru oameni, şefi de departamente, ca şi mine. Între timp au ajuns chiar în poziţii şi mai înalte. La vârsta pe care o au, în jurul a 40 de ani, mi-am spus, este modul lor de a se dezintoxica, o dată cu întreaga ţară normală. Eram generos însă căci băşcălia se adresa preşedintelui şi celor care îi stăteau aproape în acel moment atât de special (Andrei Pleşu, Horia Patapievici, etc) iar nu unuia precum măscăriciul de Butimanu. Dorind totuşi să vizionez evenimentul, am plecat în alt birou unde erau alţi 3-4 oameni foarte tineri (în jurul a 25 de ani). Televizorul acestor ziarişti era închis! Fiind şeful lor, au fost nevoiţi să mă suporte chiar dacă nu-i interesa defel. Era de înţeles, ei nu trecuseră prin nenorocire, mi-am zis, nu aveau nici un fel de traumatism. Cu astfel de ziarişti, e uşor să mai pui de-un comunism, de-o mineriadă, acolo.
Am rememorat aceste trăiri în momentul în care am citit mai deunăzi acuzele unui caraghios frustrat chemat recent să conducă un alt Cotidian. Scremându-se să-şi apere un prieten, turnător la Securitate, ipochimenul vorbeşte despre: „cei care profită din operaţiunea de condamnare a comunismului”… (Deci asta-i doare cel mai tare! Ha, ha, ha! – Nota mea) Chiar aşa, cine sunt aceştia, domnule?? Să fie Vladimir Tismăneanu dimpreună cu întreaga comisie, care au fost calomniaţi şi înjuraţi cum n-au mai fost nicicând până atunci? Să fie preşedintele Traian Băsescu care s-a ales cu o suspendare de mandat? Să fie cei care abia îşi mai duc zilele în urma bătăilor şi închisorilor pe care le-au trăit? Cine profită din ”operaţiunea” de condamnare a comunismului!? De fapt, cuvântul ”operaţiunea” spune totul, arată cum gândeşte omul!…
Eu cred că, în cei câţiva ani parcurşi, cei care au profitat în primul rând sunt chiar cei incriminaţi. Căci niciodată nu a avut loc o operaţiune de spălare mai parşivă precum s-a petrecut în ultimii ani. Solidaritatea leprelor a transformat CNSAS-ul într-o instituţie impotentă. Solidaritatea jigodiilor şi a celor lesne de prostit nu au făcut decât să fie scoase în faţă (din nou!) lichele de teapa lui Adrian Păunescu – cum bine arăta pe blogul său excelentul ziarist Cristian Pătrăşconiu, ziarist devenit din motive de conştiinţă una din ultimile victimele.
Nostalgici comunişti, securişti şi informatori din toate taberele, uniţi-vă! Este timpul să puneţi de încă o mineriadă: cea făptuită de liichelele din presă!
Traian Băsescu are o îngrijorare. Se împuţinează ospătarii. Să-l înţelegem. Între Biserică, Şcoală, Bibliotecă şi Cîrciumă, Băsescu va alege întotdeauna Cîrciuma. Şi Traian Băsescu mai are o îngrijorare: se înmulţesc periculos filosofii. Aici se înşală grav. Din cei trei („avem trei filosofi de serviciu în România”, zice Mircea Dinescu) care primiseră autorizaţia instituţiei tutelare să presteze public filosofia n-a mai rămas nici unul care să nu-şi fi pus şorţuleţul alb şi şervetul de ospătar. Primul, fiind şi cel mai talentat dintre cei trei, a servit discret la cîrciuma din dealul Cotrocenilor. E vorba, bineînţeles, de Andrei Pleşu. Filosoful-ospătar a acceptat cu distincţie în 2005 postul de consilier. În subordinea directă a jupîniţei Elena. A fost totuşi un exces şi, pînă la urmă, a cedat nervos. Patapievici, ultimul venit între maeştrii cîntăreţi – pardon, între filosofii-ospătari – şi-a pus şi el de la început şorţuleţul corespunzător. Plus un papion. Şi nu şi le-a mai scos pînă astăzi. Deh, a fost numit şef peste Restaurantul găştii subintitulat filosofic Institutul Cultural. Serveşte mai ceva ca meşterul Apostol la Capşa pe vremuri. Un desăvîrşit filosof-ospătar. Al treilea filosof cu autorizaţie, Liiceanu – un caracter mai irascibil – serveşte şi el, dar numai la ocazii solemne, în acord cu natura sa: în Piaţa Universităţii, la tîrguri de carte, în campanii electorale. Dar serveşte la greu. Desigur, mai există şi ceilalţi băieţi, picolii. Sînt mulţi şi sînt plasaţi în puncte strategice. Dar e greu să-i identifici pe toţi şi să poţi face astfel un pomelnic exhaustiv. Totuşi, cîţiva s-au detaşat din pluton: Mircea Mihăieş, Traian Ungureanu, Cristian Preda, Sever Voinescu şi destui alţii. Cu toţii sînt filosofi-ospătari în devenire. Aşteaptă autorizaţia. Care s-ar putea să nu vină niciodată, iar ei să rămînă pentru totdeauna picoli. Emil Constantinescu, care a fost un preşedinte infinit mai onorabil decît Traian Băsescu, îi invita ieri pe intelectuali să se elibereze de „fascinaţia bădăranului” şi să scape urgent de „răul absolut” pe care l-a identificat cu actualul preşedinte. Soarta sa tristă de Don Quichote va face că, nici de această dată, nu-l va auzi nimeni. Oare vizita televizată pe care i-a făcut-o Întîiul Client al ţării Primului ei Ospătar, măreţul Emil Boc, la Cîrciuma din Piaţa Victoriei, să fi avut scopul de a-i stresa pe bancherii şi pe investitorii occidentali prezenţi în România sau interesaţi de ea? În orice caz, reuşita e totală: a mai dat o lovitură de cîteva miliarde economiei româneşti. Dar originalul preşedinte român nu e la prima încercare. Nu a dat el foc portului Rouen, în Franţa? Şi nu a reuşit el să facă dispărută flota României? România? Frumoasă ţară…
In ianuarie scriam, bazat pe Studiul de Audienta si Trafic Internet (SATI, un serviciu al BRAT), ca revista poreclita de rauvoitori “I(u)dei in dialog”, parte a Trustului Vintu, are ZERO audienta, in ciuda milioanelor pompate in fundul “intelectualilor angajati” (la stat si la privat). Vezi foto. Astazi, surpriza! Cand am vrut sa vad daca sunt deja pe minus, am constat ca bietii veseli s-au exclus din programul SATI. La fel de amuzant a fost sa-l citesc pe circarul ICR, Mihaiesi, dand de pamant cu Nistorescu si mogulul Vintu, in Evenimentul Zilei de azi:
“Cotropit de ură, Vîntu a făcut greşeala majoră a strategiei sale politice. Atâta vreme cât a cumpărat pe bani grei oameni cu credibilitate (de la Hurezeanu la vedetele „Academiei Caţavencu”) el a putut să semene confuzie. Prin Nistorescu, întruchipare a grobianismului, grosolăniei, vulgarităţii şi resentimentului în presa românească, cenuşiul murdar de la „Cotidianul”-Realitatea virează precipitat spre negru. Şi acolo va rămâne. Vladimir Tismăneanu are dreptate: cu fantomele nu discuţi. Din acest motiv, articolul de faţă trebuie considerat o simplă şedinţă de spiritism.” Pai cum sa n-aiba dreptate Tismaneanu!…
Mihaies are memoria la fel de lunga ca si morala. Pentru ca Vintu nu l-a cumparat numai pe Hurezeanu ci si pe seful lui de la privat,Tismaneanu, si chiar si pe seful lui de la stat, Patapievici si, surpriza: chiar si pe el, Mihaies! Saracul Mihaiesi, nici nu mai stie de pe la ce casierie isi primeste carnatii. Vezi foto! Sau poate a aflat ca prea goalele Idei in dialog vor merge unde le e locul: la cosul de gunoi al lui Vintu?!…
Iata postarea din ianuarie:
“Un adevarat eveniment mediatic”: Revista lui Patapievici, “Idei in Dialog”, are ZERO audienta “Idei în dialog” a împlinit patru ani. Dupa cum transmitea Realitatea TV de la o alta aniversare a revistei, “Stelian Tănase, Ioan T. Morar, Alex Ştefănescu sau Sorin Dumitrescu s-au lăsat antrenaţi în aşa numita luptă pentru o civilizaţie a dialogului, pe care a deschis-o directorul publicaţiei, Horia Roman Patapievici”. Tot postul Realitatea aprecia ca “apariţia acestei publicaţii a fost considerată un adevărat eveniment mediatic”. Aparuta initial ca “supliment cultural” al saptamanalului “Catavencu”, revista, poreclita de un prieten de-al meu, evreu, “Iudei in dialog”, a devenit acum o publicatie lunara de “cultura ideilor”.
Dupa ce Sorin Ovidiu Vantu a cumparat “Cotidianul” si toata menajeria “Catavencu” s-a pricopsit si cu aceasta revista, care are acum publictate media si in spatiul virtual pe toate canalele Trustului Realitatea.
La “Idei in dialog” o sa regasim toata floarea cea vestita a intregului… Rasarit, de la “22” si GDS la Fundatia lui Plesu, “Novaia Evropa” si ICR. Autointitulatii “intelectuali activi” (desi, din cate mi-au povestit unii mai guralivi din comunitatea lor, vesela, cei mai multi sunt pasivi), “ancorati in spatiul public” si “critici acerbi ai oligarhilor si oligarhiilor” se pare ca nu mai au greturi cand trec pe la casierie sa-si incarce sacosele cu milioanele de la… mogulul Vantu (dupa multi, un creier de geniu politico-financiar si un jongleor fenomenal cu orgoliile si prostia). Dar cine sunt acestia, “noii apostoli” ai “dreptei romanesti”, ai unei “altfel” de drepte dupa cum o “propavaduiesc”?
Haideti sa-i vedem, in ordine, exact dupa cum apar pe firmamentul “Idei in dialog”: Adam Kirsch, George Steiner, Vaclav Havel, Roger Scruton, Ghia Nodia, John Gray, Traian Ungureanu, Georgiana Perlea, Carl Schmitt, Radu Carp, Constantin Balasoiu, Mihail Radu Solcan, Dragos Paul Aligica, Madeea Axinciuc, Catalin Avramescu, Ioana Costa, Octavian Gordon, Adrian Muraru, Ovidiu Olar, Ovidiu Pecican, Costel Stavarache, Valeriu Stoica, George Bogdan Tara, Sorin Cecurai, Luiza Palanciuc, Alexander Baumgarten, Alex. Leo Serban, Dan C. Mihailescu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Brezianu, Andrei Muraru, Anton I. Adamut, Bogdan C. Enache, Adrian Mihalache, Sorin Lavric, Mircea A. Diaconu, Alexandru Calinescu, Horatiu Pepine, Horia Barna, Ioan Buduca, Ioan Stanomir, Mihail Neamtu, S. Damian, Tereza Brandusa Palade, Mircea Mihaies, Vladimir Tismaneanu si, cu voia dumneavoastra – vorba lui I.-I. Iliescu-KGB -, ultimul pe lista, H.-R. Patapievici. Vreo 50 de “somitati ilustre” ale culturii “larg deschise” slujite, la revista, de o alta mica armata de lucratori. Si totusi, cum se explica oare ca la capacitatile lor, reclama aferenta si zecile de mii de euro incasate lunar, nu reusesc sa trezeasca interesul – conform BRAT/SATI – Studiul de Audienta si Trafic Internet – decat a circa doua-trei sute de cititori?! In comparatie cu masinaria angrenata pentru ei si uriasele resurse, guvernamentale si moguliene, de care dispun, trebuie sa admitem ca asta este egal, de fapt, cu exact valoarea lor, adica un mare ZERO!
Iata ce le ureaza la sfarsit de an, “activilor” profitori ai tuturor regimurilor, publicistul Petru Romosan, intr-un editorial din Foaia Transilvana, inspirat intitulat Sfîrsitul naivitatilor:
“Liiceanu si-a realizat toate profetiile politice si e fericit. Cînd scria sau traducea din Heidegger, se gîndea, de fapt, la Elena Udrea. Masini scumpe, creme frantuzesti si Elena Udrea, ministrul turismului: Heidegger integral si balcanic (adica binisor comic). Iar din teoria lui Noica asupra celor 22 de genii (o adevarata retea!) îi avem pe Emil Boc, Mircea Geoana, Ecaterina Andronescu redivivus, plus o gasca sordida de sustinatori: impostorul recent Patapievici, istericul arivist Mircea Mihaies, autorul de anvergura tolstoiana Traian Ungureanu si înca toata adunatura din guvern, parlament si presa”…
PS: Audienta acestui blog, facut de amaratul de extremist pacatos ce sunt, doar pentru ziua de azi (inianuarie – nota mea), depaseste, dupa cum vedeti in grafic, de peste cinci ori audienta lunara a ditamai echipe de intelectuali si a slujnicutelor lor de la ICR si IID… (astazi de peste 10 ori 🙂
Cotidianul “Le Figaro” este unul dintre cele mai citite din Franţa, ceea ce-i permite sa practice tarife publicitare foarte ridicate. Ca orice mare ziar, “Le Figaro” publică o serie de suplimente, în general săptămînale, care, prin varietatea lor, atrag şi mai mulţi cititori. Unul dintre acestea este “Figaroscope”, ghid al activităţilor culturale pariziene.
Săptămîna trecută (17 iunie – n.m), “Figaroscope” conţinea un caiet publicitar central intitulat “Bucarest! & autres merveilles roumaines” (Bucureşti! & alte minuni româneşti).
Un interviu cu dl ambasador Teodor Baconschi – cunoscut în România sub numele Baconsky – deschide broşura publicitară. Urmează o pagină dedicată Institutului Cultural Român, mic exerciţiu de auto-măgulire pe bani grei, conţinînd o scurtă discuţie cu dl Horia-Roman Patapievici.
În total, 11 pagini, dacă socotim şi coperta, de publicitate turistică. În principiu, ar putea fi un lucru normal. Numai că această producţie nu se ridică peste nivelul tristei banalităţi, nu e cîtuşi de puţin incitantă şi, în fond, aminteşte publicităţile turistice pe care le publica ONT-ul pe vremea lui Ceauşescu.
Desigur, ne putem întreba care e scopul acestei iniţiative, taman la jumătatea lui iunie, cînd categoria socială căreia i se adresează “Le Figaro” şi-a făcut de mult planurile de vacanţă. După cum ne putem întreba – şi chiar trebuie să o facem! – cît a costat redactarea şi publicarea broşurii.
Avem de-a face cu o investiţie, iar investiţiile trebuie să fie rentabile. Altminteri, se numesc pierderi sau bani aruncaţi pe fereastră. Am senzaţia – şi nu din antipatie pentru dna Udrea – că terdiva şi insipida publicitate din “Figaroscope” se înscrie în ultima categorie.
Minciuna – între turism şi cultură de Radu Portocală “Cotidianul francez Le Figaro a publicat un supliment special al săptămînalului Figaroscope dedicat atracţiilor turistice din România, materialul fiind intitulat ‘Bucureşti şi alte minuni româneşti’, informează Institutul Cultural Român (ICR).
România se afişează cu toate culorile sale estivale în paginile unui supliment special al săptămînalului Figaroscope […] publicat cu sprijinul ICR, prin programul Publishing Romania, şi al Ministerului Turismului.”
Astfel prezintă Mediafax informaţia pe care o dădeam aici (mai sus – n.m.) cu cîteva zile în urmă.
Ştiu că lumea de azi – şi în special România – nu mai acordă mare însemnătate cuvintelor. Dar totuşi…
Cum poate Institutul Cultural Român să pretindă că este vorba despre “un supliment special” pe care Figaroscope l-a “dedicat” atracţiilor turistice din România – sau, pentru a formula lucrurile mai pe şleau, cum poate ICR să mintă atît de grosolan? Nimeni n-a “dedicat” nimic României! Broşura în cauză, după cum scriam zilele trecute, nu este altceva decît un caiet (sau un insert) publicitar. Un banal spaţiu publicitar. Menţiunea “Publi-Info”, imprimată pe fiecare pagină, e cea mai vizibilă probă. Nu Figaroscope a “dedicat” României acest spaţiu, ci România l-a cumpărat de la Figarscope. Nuanţa contează!
Cît a costat această operaţiune nu vom afla probabil prea curînd. Aflăm însă o ciudăţenie: insertul a fost publicat “cu sprijinul ICR [în primul rînd, n.m.] şi al Ministerului Turismului [în al doilea rînd, n.m.]“. Această iniţiativă se înscrie fără îndoială în cadrul campaniei de promovare turistică lansată la Paris (în limba engleză!) de către dna Udrea, cu ocazia turneului internaţional de tenis “Roland Garros”. Dar ce legătură are Institutul Cultural Român cu asta? Unde scrie că Institutul Cultural Român trebuie sau are dreptul să investească în campanii de publicitate turistică?
Din moment ce Institutul Cultural Român este cel care face, în presa românească, publicitatea acestei publicităţi – încercînd în mod lamentabil să o prezinte ca pe o măreaţă realizare – înseamnă că implicarea sa e mai mare decît cea a Ministerului Turismului. E oare normal să fie astfel? Insemnari politice
Ce demonstreaza Jurnalul National azi:
FIGAROSCOPE UMFLAT ŞI DEZUMFLAT DIN TASTATURĂ Se şterg urmele pentru Elena Udrea (De fapt pentru Patapievici – Nota mea)
Institutul Cultural Român (ICR) a modificat, pe muteşte şi fără nici o explicaţie publică, de pe propriul site datele despre tirajul suplimentului dedicat României de Le Figaro, comandat împreună cu Ministerul Turismului (MT). După ce până la dezvăluirile Jurnalului Naţional tirajul Figaroscope era de 350.000 de exemplare, pentru că datele ICR nu “băteau” cu acelea ale MT, s-au ras din tastatură aproape 150.000 de copii. de Vali Blanaru
Institutul Cultural Român a modificat pe şest datele referitoare la tirajul suplimentului Figaroscope dedicat României, după dezvălurile publicate de Jurnalul Naţional. În urmă cu o lună, ICR trimitea presei un comunicat prin care anunţa apariţia Figaroscope şi difuzarea acestuia într-un tiraj de 350.000 de exemplare. După articolul din Jurnalul, tirajul a devenit subit 209.124 plus 10.000 de exemplare furnizate gratuit ICR. Datele despre tirajul de 350.000 au dispărut de pe site-ul ICR ca şi când nu ar fi fost vreodată afişate acolo.
În ediţia de joi 30 iunie a ziarului publicam articolul “Udrea, contract vicios la Paris”, în care arătam că datele despre tirajul suplimentului publicitar dedicat României se bat cap în cap în funcţie de instituţia care le furnizează.
Cotidianul francez Le Figaro a câştigat, la 3 noiembrie 2008, 30.000 de euro de la Institutul Cultural Român (ICR), prin programul de finanţare Publishing Romania derulat de Centrul Naţional al Cărţii, pentru publicarea în 2009 a unui supliment cultural Figaroscope dedicat României. Ministerul Turismului a intrat şi el în joc încheind la 10 iunie un contract de 15.000 de euro cu Figaro Media pentru apariţia aceluiaşi supliment dedicat României. Suplimentul a apărut deja la 17 iunie sub titlul “Bucureşti şi alte minuni româneşti”.
În contractul publicat pe site-ul Ministerului Turismului nu se precizează care este tirajul respectivului supliment. Adrian Radu, şef de birou la Oficiul de Turism al României la Paris, ne-a declarat că tirajul a fost de 199.000 de exemplare, “plus câteva zeci de mii de exemplare date oficiului şi Institutului Cultural Român”. Această declaraţie este în contradicţie cu cele făcute de reprezentanţii Institutului Cultural Român.
ICR a vehiculat prin comunicat de presă dat publicităţii la 26 iunie un tiraj de 350.000 de exemplare. Miercurea trecută, Magda Cârneci, directoarea ICR de la Paris, ne-a declarat că ICR Paris a primit 5.000 de exemplare suplimentare din Figaroscope şi tot atâtea au ajuns la Oficiul de Turism.
REPLICA ICR În urma materialului nostru am primit un drept la replică din partea ICR. “Spre corecta dumneavoastră informare şi în virtutea dreptului la rectificare şi replică, vă rugăm să publicaţi următoarele precizări: publicarea suplimentului Figaroscope a fost susţinută prin programul Publishing Romania, un program de finanţare al ICR destinat promovării în mass-media internaţionale a culturii şi civilizaţiei româneşti.
Deciziile de finanţare şi sumele alocate sunt stabilite de jurii independente. Conform contractului încheiat cu societatea FigaroMedias în urma deciziei juriului, tirajul suplimentului distribuit împreună cu ziarul Le Figaro a fost de 209.124 de exemplare, la care s-a adăugat un număr de 10.000 de exemplare puse gratuit la dispoziţia ICR şi a Oficiului Român pentru Turism de la Paris.
Editorul Socprese Le Figaro a obţinut din partea ICR, în urma jurizării din data de 3 noiembrie 2008, o finanţare de 30.000 de euro (adică aproximativ 7 eurocenţi per exemplar), dintr-un buget total de 72.000 de euro alocat proiectului. Diferenţa până la suma totală a fost acoperită de editor din alte surse”, spune dreptul la replică transmis de ICR.
COMUNICAT FĂCUT DISPĂRUT Dreptul la replică a fost postat şi pe site-ul ICR de unde a dispărut orice dată despre tirajul de 350.000 de exemplare. “România se afişează cu toate culorile sale estivale în paginile unui supliment special al săptămânalului Figaroscope vândut în circa 350.000 de exemplare. (…)
Pe lângă exemplarele difuzate împreună cu Figaroscope (sic!), alte zeci de mii de copii ale suplimentului au fost puse la dispoziţia ICR şi a Oficiului Român al Turismului pentru promovarea imaginii României în Franţa”, spunea comunicatul ICR de la 26 iunie, care se află încă pe site-ul agenţiei de ştiri Mediafax. Rezultă o diferenţă de 150.000 de exemplare pe care ICR a găsit de cuviinţă să o modifice printr-un drept la replică!!!
Până la închiderea ediţiei, Ministerul Turismului, care a plătit 15.000 de euro pentru supliment, nu a răspuns solicitărilor noastre de a face public tirajul Figaroscope.
FOTO: Pe site-ul ICR, Figaroscope a avut 350.000 tiraj până la apariţia materialului din Jurnalul Naţional
Politia politica a noilor securisti de inspiratie bolsevica Schimbarea geniala a conducerii Cotidianului, o publicatie-cadavru ambulant falimentar, ale carei retururi lunare ajunsesera cat vanzarile (vezi Grafic Brat in baza), a produs un cutremur sub puntea ziarului, de unde sobolanii pregatiti oricand sa-si schimbe sau chiar atace gazda au sarit mai jos de vintrele noului director, Cornel Nistorescu.
Nu sunt un fan Nistorescu si nici el nu cred ca ma iubeste prea tare dupa ce l-am pus pe lista Civic Media “Voci curate” (curios, mie nu mi s-a raspuns cu atat operativitate la adresa catre CNSAS privind formatorii de opinie, cum s-a intamplat in cazul echipei de soc de la Cotidianul), dar am fost nevoit sa admit, de multe ori cu o reala delectare, ca “ce-i al lui e-al lui”. Titlurile articolelor de opinie prin care se remarca in Foaia Transilvana – unde se producea in ultimul timp – starneau valuri de comentarii:„Canalie de facto”- H.R. Patapievici, Din gîndirea poneiului roz sau Drama lui Mircea Cărtărescum-au amuzat si intristat deopotriva, pentru ca devoalau fragilitatea institutiilor statului, capcanate de ticalosi profitori si impostori.
Dincolo de faptul ca venirea lui la carma Cotidianului demonstreaza fara cuvinte si tagada ca vechea conducere a ziarului ajuns aproape in putrefactie moralo-publicistica a fost incapabila sa salveze mostenirea lui Ratiu, in ciuda milioanelor de euro injectate in curul ei, scandalul creat prin numirea lui Nistorescu, chiar de dinainte de a-si prelua functia, dezvaluie si scoate la suprafata existenta unui puternic razboi subteran intretinut de un adevarat grup mafiot de influenta, cu divizii de falsi ziaristi si “oameni de cultura”: sobolanii rosii anti-Romania. Ca la un ordin, rafala pomanagiilor statului si a serviciilor antiromanesti a si inceput: Tismaneanu, centreaza si centralizeaza, Mihaies si Tapalaga, aplecati o iau la ranga, Fumurescu, Patrascoiu, “Biju”-UTC si electronistii Soros-PCR, au intrat deja in fibrilatie, dupa ce si-au scos degetele din priza. O sa auziti de-acum incolo multe urlete: sunt maimutele “de elita” care-si facusera din Cotidianul o troaca de lafait si o portavoce de scuipat si defaimat Romania. De altfel, anuntam aici DE CE O SA MOARA COTIDIANUL. Daca il urasti pe Eminescu si mai faci si caz din asta ce sfarsit mai bun meriti?
Acum, constienti ca venirea “nealiniatului” Nistorescu le va scutura serios postamentele de profitori ai tuturor regimurilor, membri noilor brigazi rosii ale cateilor de presa au pornit atacul printr-o lovitura sub centura la adresa unui prieten de-al lui Nistorescu: Petru Romosan (foto), un alt caz Gica Popescu pentru care autoarea operatiunii de lichidare, dezinformatoarea de profesie Mirela Corlatan, ar merita sa i se suspende pe loc acreditarea CNSAS (asta daca n-ar avea si girul unor capuse din Colegiu).
Vinovat ca exista. Si vorbeste
Scriitor, critic de arta, fost opozant al regimului comunist, fara nici o functie publica, fara nici o pozitie in societate care s-ar putea incadra in lista prioritatilor CNSAS, Romosan, simplu cetatean, este supus unei executii publice ce s-ar putea transforma intr-un foarte bun studiu de caz dupa ce acesta va castiga procesul cu ziarista navetista pe interesanta ruta Iasi-Timisoara-Bucuresti, cu oprire in Snagov Lac. Motivul, pe langa prietenia sa cu Nistorescu: mai multe pozitii transante luate de scriitor impotriva coruptiei si imposturii culturale institutionalizate prin chiar CNSAS, ICR, Uniunea Scriitorilor sau Humanitas, Colegiul Noua Europa, Comisia Tismaneanu si restul cuiburilor de vipere “anticomuniste”. Pe deasupra, activitatea sa nationala de la “Editura Compania“, constituie in sine, prin calitatea lucrarilor publicate si chiar si numarul volumelor – peste un milion -, un pericol la adresa aceleiasi imposturi generalizate practicata de editurile-mafiote si capusele sugatoare la subventiile de stat.
Apoi, Romosan, care a riscat in 1988, criticand la nivel international, poate chiar putin exagerat, regimul Ceausescu, nu ezita sa o faca si astazi, cand vede ca interesele nationale sunt subminate de o clica superpusa. Iata o mostra, din Foaia Transilvana:
Petru Romosan: Apelurile pe banda si “Mineriada bursierilor”
“Dupa parerea mea, aceste apeluri nu sînt decît niste mineriade comice ale intelectualilor: o oaste de strînsura compusa din bursieri Soros pentru care se pare ca a venit scadenta. Din nefericire pentru ei, asemenea apeluri vor avea efectul contrar intentiilor si asteptarilor lor. Faptul ca autointitulatii intelectuali încearca sa utilizeze ca argumente procesul si condamnarea comunismului nu-i convinge pe observatorii neutri si independenti. Atît CNSAS-ul, cît si Raportul Tismaneanu apar din ce în ce mai clar ca doua imposturi majore, menite sa acopere un fapt cu implicatii grave si pe termen lung: preluarea rapida si în conditii foarte avantajoase a economiei românesti. Si cîteva observatii punctuale. O parte din semnatarii apelurilor sînt angajati ai presedintelui României: Horia-Roman Patapievici si subalternii sai – Mircea Mihaies, Tania Radu, Magda Cârneci, Vladimir Tismaneanu si, poate, si altii. Acestia îsi încalca obligatia de rezerva pe care le-o impune statutul lor de înalti functionari de stat. Altii sînt ziaristi si se descalifica lamentabil. Iar cei mai multi sînt complet necunoscuti. Îi cunosc, probabil, numai cei care le-au acordat burse.
N-as vrea sa fiu gresit înteles. E foarte bine ca intelectualii sa se implice în afacerile cetatii. Dar ei nu se pot substitui votului democratic din Parlament si nici Constitutiei. Cei care-i conduc în asemenea aventuri se fac responsabili, ca si în cazul mineriadelor din anii ’90, de instigare a unei parti a populatiei împotriva celeilalte. Poate ca nu e prea tîrziu pentru un apel mai degraba la reconciliere si salvgardarea interesului national.” Este foarte posibil ca unul dintre cele mai recente articole, Ciorbă reîncălzită: Pacepa, Liiceanu, Lucia Hossu-Longin, despre “Sobolanul”, porecla perfecta a lui Pacepa, sau Filosofii-ospătari față cu recesiunea, sa-i fi atras mania maxima a neo-kominternistilor. Venirea intempestiva a lui Nistorescu le periclita executia publica pregatita, se pare, cu minutiozitate, si cu complicitatea unor “interpreti” CNSAS.
Femeia-komisar de serviciu
De partea cealalta, o preamaritoare a capilor neo-kominternului din Romania, Tismaneanu, Plesu & Liiceanu si cooperativa de profitori, Mirela Corlatan nu pare ultragiata de trecutul comunist si colaborarea cu Securitatea a turistilor nostri culturnici, din URSS in Romania, pe Primaverii si la Stefan Gheorghiu, apoi in Venezuela si, cu greu, in SUA si retur, sau din Tulcea la Paris sau Heidelberg, cum am merge noi la piata, dar pe banii cetatentilor RSR si RFG, si, inapoi, pe strada… Paris si cu ploconoane FSN ca Ministerul Culturii si Editura Politica a PCR in cap. Nu! Mica turnatoare cu pretentii de ziarista-komisar il pune la zid pe un scriitor care a trecut granita prin sarma ghimpata pentru a ajunge la sotia sa, Adina Keneres, in Franta. Sotie care reusise sa primeasca pasaport si sa calatoreasca pana acolo unde Plesu si Liiceanu isi faceau cumparaturile de caviar si sampanie in week-end, numai dupa ce Romosan semnase un angajament cu Securitatea. Da! Aceasta este “marea crima”. A semnat! Pentru ca apoi, dupa plecarea sotiei sa fuga din tara! Extraordinar! Ce criminal! Ce daca nu e demnitar?! Sa-l executam, ca vine Nistorescu si ne executa el pe noi! (Corect aici 🙂 Invocarea reactiei lui Romosan la cazul Mona Musca iar nu o ajuta pe Corlatan, pentru ca ii demonstreaza indirect, conform unei logici elementare, nevinovatia sa. Romosan stia de atunci ca dosarul sau este disponibil la CNSAS, pentru ca acolo l-am gasit si eu, prima oara, pus la dispozitia presei, “ca exemplu”, “pentru studiu”, incalcandu-se grav chiar Legea CNSAS. De aici porneste, de fapt, totul! Marea descoperire a Mirelei Corlatan trona la liber pe mesele CNSAS! Daca s-ar fi stiut vinovat ar mai fi iesit Romosan pe televizoare? Nu! Si santajul CNSAS ar fi functionat… Nu am de ce sa-l apar pe Romosan. Evidenta, nu cea crosetata in fals de papagalite de serviciu, va fi demonstrata in instanta. De altfel, planul de masuri luat de Securitate impotriva sa – VeziIn Malaxorul Securitatii – spune totul despre “colaborarea” si vinovatia sa. Evident, pentru cititorul care are si bun simt si nu-i pute mintea de atata puroi si venin, ca (in curand) fostilor scribalai de la Cotidianul, carora Romosan le-o tranteste in fata:
Dinescu, Plesu – agenti de influenta
Opere si operete, sufleori si vocabulisti
Asadar, golania ei de articol demn de operele lui Brucan din Scinteia, nu a fost cenzurat, dupa cum minte in cor gasca subculturala de pe centura presei romane, in frunte cu sectoristul IT Morar. El a aparut bine-mersi pe editia online si este amanat pentru editia print, asa cum o scrie chiar Nistorescu intr-un Post Scriptum, pana va fi complet, deontologic, ca tot le place termenul.
Dar, ma gandesc, ca tema pentru Mireluta, pana ii apare articolul, ce-ar fi sa investigheze ea urmatoarele, asa, deontologic:
– maimuta-urlatoare a Cotidianului, poetul-portofel Dinescovici, nu cumva a efectuat “un tur” mai putin public prin URSS in 1989?
– in afara lui Romosan, care a avut o prezenta fugitiva pe langa Negoitescu, nu cumva mai exista un fost tanar poet actualmente sef al Corlatanutei care ar putea sa spuna mai multe despre acest caz, in profunzimea lui?
– colegutul ei, Ioan T Morar, nu a semnat cumva niste “opere” de pupincareala la Ceausescu, dupa ce a fost transferat la Bucuresti, de la Buca Macaii prin semnatura Cabinetului 2? – dar distinsul “filosof” fara opera, membru al PCR de la 19 anisori, azi milionar “dilematic” in euro, nu a semnat cumva vreo doua-trei scrisori de iertare catre “tovarasul secretar general al Partidului, Nicolae Ceausescu” in care afirma ca l-a informat in detaliu despre toate sedintele de “meditatie” pe tovarasul Vasile Malureanu de la MAI, viitor general SIE?
– nu cumva falimentaristul-sef Buscu sta, desi nu este demnitar, intr-o vila a RAAPPS din Dorobanti, obtinuta pe o fundatie-fantoma fara nici o activitate? Cand epuizeaza subiectele astea, ii mai dau eu vreo doua.
Sa radem cu ITM, ITB-situl UTC
Intamplator, dar fara nici o legatura cu jivinele presei subterane, Nistorescu, in acest moment, este un contestatar al lui Basescu, asa ca nu m-ar mira ca toata povestea falsului scandal de cenzura si al unei puneri profesionale la punct sa se tranforme intr-o alta telenovela in care femeile cu barba si jurnalistii cu fusta de la Cotidianul vor urla ca din gura de sarpe ca sunt “victimele” politice ale satrapilor din presa (vezi cazul Procesul Liiceanu-Liighenau-Liicheanu – Plagiator si impostor). Asta in timp ce firavele si din ce in ce mai putinele voci oneste din presa chiar o patesc, pe neauzite.
Tupeistul UTC-ITM afirma, de altfel, nu demult, chiar in timp ce falimenta ziarul Cotidianul prin ineptiile lui: “Nu stiu precis ce va veni in presa, dar, sigur, ceea ce puteau face Nistorescu, SRS si Cristoiu nu mai intereseaza, nu mai vinde. Ziaristul-patron e pe cale de disparitie. Nu stiu daca e bine, nu stiu daca e rau. Dar sigur nu mai e ca inainte. Ma tem sa nu vina, pentru o scurta vreme, in prim plan, presa badinilor, a ciutacilor si a roncilor.” (Ha, ha! – nota mea)
Sobolanii rosii o sa paraseasca ziarul si Cotidianul se va redresa; sobolanii rosii o sa paraseasca corabia lui Basescu si Romania isi va reveni.
Orice executie, chiar si nereusita, are si o reactie fireasca – contra-executia -, poate, sper eu, mult mai reusita.
PS: Stiati ca publicatia falimentara Idei in Dialog, unde se isterizeaza regulat acelasi Mihaies, care il injura cu sarg pe Vantu in Evenimentul Zilei, este condusa de Patapievici si ii apartine aceluiasi mogul? Pam-pam! PS 2: Acum, are si Vantu dreptate: dupa ce l-au tocat “intelectualii de elita”, care i-au supt de energie si bani Cotidianul, de ce sa nu foloseasca ultima rasuflare a ziarului, pana va ajunge doar electronic, in campania care vine? Oricum, sa fim seriosi: ce impact mai are umbra Cotidianului? De fapt, o sa vedem…
Micul fuhrer de Galitia cu tatal traducator al Armatei Rosii da acum si “lectii de patriotism”. Gauritorul culturii romane, care presteaza si ca “senator” la Ringier, ne spune in EvZ: “Pe scurt, nu ştim ce înseamnă să fim patrioţi în chestiunea Republicii Moldova. Pur şi simplu, nu ştim. Împreună: responsabili politici şi opinie publică. Prin extensie, întrebarea care atârnă deasupra capetelor noastre, şi la care nu avem răspuns în ciuda celor câteva instituţii subfinanţate pe umerii cărora statul a abandonat această sarcină, este: suntem noi patrioţi în chestiunea românilor de pretutindeni? Ştim să fim? Răspunsul e nu.” (!?)
Of, ce ne-am face fara el, Patrioviciul nostru?… Un cititor raspune:
Intelo-Caviar de A lu’ Parizianu (Vizitator), joi, 30 iulie 2009 – 03:28
Cum traiesc “boierii culturii”, se poate vedea chiar din scrierile unora dintre ei. Un exemplu poate fi Usa interzisa de G. Liiceanu.
Iata un pasaj elocvent, situat la pag. 353-354 : “Astazi la pranz, orgie culinara la hacienda doctorului Irinel Popescu. Am fost cu profesorul Setlacec, cu Catrinel si cu Andrei Plesu. Doamna doctor ne-a propus urmatoarea suita: “o intrare” cu icre negre si somon, apoi mici de la “Cocosatu” facuti la gratarul din curte. (Andrei mananca vreo zece, eu vreo sase-sapte.) Ne mutam apoi in living, unde se incepe cu sarmalute in foi de vita, sarmalute in foi de varza si mamaliguta. Urmeaza limba cu sos de masline. Apoi costite de porc cu cinci “miresme” si orez cantonez. Vinurile inaugurale sunt din 1950 (!)…”
Noul Cod Civil adoptat de Romania interzice strict casatoriile intre persoane de acelasi sex si protejeaza institutia familiei, casatoria fiind definita ca uniunea liber consimtita intre un barbat si o femeie, a apreciat, miercuri, Roger Kiska, reprezentant al Alliance Defense Fund (ADF), organizatie a societatii civile din Statele Unite.
In aceeasi zi in care Comisia Europeana a prezentat Raportul pe Justitie, in care se subliniaza ca monitorizarea va continua pana cand sistemul judiciar va indeplini toate cerintele si va functiona corect, Kiska lauda noul Cod Civil, pe care il considera o adevarata victorie in lupta pentru pastrarea valorilor traditionale.
“Casatoria intre persoane de acelasi sex este interzisa. De asemenea, Codul Civil, care va intra in vigoare de la 1 ianuarie 2010, interzice recunoasterea in Romania a casatoriilor sau uniunilor homosexuale incheiate in alte tari de cetateni straini sau cetateni romani. Totodata, adoptia de copii de catre cupluri de acelasi sex este interzisa expres”, puncteaza avocatul american, citat de One News Now.
Potrivit lui Roger Kiska, “Romania, la fel ca majoritatea statelor europene, are o traditie istorica de promovare a valorilor traditionale. Codul Civil continua traditiile si valorifica elemente esentiale ale culturii juridice romanesti, aducandu-le dintr-o lume apusa, traditionalista si conservatoare – dar in care cuvantul dat valora lege -, in vremuri actuale, in care lumea este constituita din forte in miscare, in care timpul devine un reper cardinal, iar stiinta, cercetarea si tehnica ne provoaca, ne obliga sa privim cu responsabilitate spre viitor si sa tinem pasul cu realizari altadata neimaginate”.
Codul include si importante prevederi care protejeaza viata si demnitatea umana. Printre altele, se cere consimtamantul expres la transplantul de organe; sunt interzise experimentele pe subiecti umani, practicile eugenice, clonarea umana, crearea de embrioni in scopuri de cercetare sau alegerea sexului copilului prin reproducere asistata. De asemenea, legea considera nule toate actele care confera o valoare patrimoniala corpului uman.
Legile privind Codul Civil si Codul Penal, a caror modificare este mentionata in tratatul de aderare al Romaniei la Uniunea Europeana, au fost promulgate vineri, 17 iulie, de catre presedintele Traian Basescu.Promulgarea celor doua coduri survine dupa ce pe data de 26 iunie au fost adoptate si de Parlamentul Romaniei. Pe 22 iunie, Guvernul Boc si-a angajat raspunderea pe doua dintre Codurile juridice, Codul Penal si Codul Civil, prin prezentarea formei finale a proiectelor in fata plenului reunit al Parlamentului.Codul Civil este legea care reglementeaza relatiile sociale si patrimoniale. Codul Civil si Codul Penal, impreuna cu Codurile de Procedura Civila si Penala sunt considerate cel mai important pachet de legi din sistemul juridic, dupa Constitutie.Alliance Defense Fund (ADF) este o organizatie a societatii civile din Statele Unite, care militeaza pentru libertatea religioasa, dreptul la viata si valori familiale. De la infiintarea sa in 1994, ADF s-a implicat, direct sau indirect, in numeroase cazuri legate de pastrarea casatoriei ca uniune intre un barbat si o femeie.
Salvatorii natiei sunt inepuizabili. De vreo sută cincizeci de ani ei dau lectii poporului român de ce si cum e „subdezvoltat”, de ce si-a „ratat” istoria etc. Fireste, nu si-au consumat energia nici după 1989. Ba, dimpotrivă, sunt la fel de activi ca pe vremea comunismului, lăsându-ne muti de admiratie in fata clarviziunii lor providentiale. Sunt, fireste, intotdeauna la putere, dar acum dau impresia că se află in opozitie. }in sub control mass-media, iar cei mai multi au devenit si tele-intelectuali. Sunt ceea se numeste vip-uri. Formează constiinte.
Dar ce e curios e că, având atâta putere si atâta audientă natională si internatională, ei dau vina (pentru dezastrele de azi si de ieri) tot pe poporul român, pe „metehnele” lui si pe trecutul lui. Ca elite formatoare ce sunt, isi dau intâlnire nu doar la televiziune, ci si-n presa scrisă. De pildă, recent, s-au intâlnit in paginile Cotidianului, animati de un domn pe nume Silviu Mihai, sub genericul Catalogul ideilor care au tinut România pe loc (941 vizualizări, 19 decembrie 2005). Aflăm cu uimire că România a fost tinută in loc de un catalog al ideilor, comparabil cu celebrul catalog al corăbiilor din Iliada lui Homer. Incercăm să decriptăm in care loc anume a fost tintuită România. Bănuim că in cel numit carpato-danubiano-pontic. Numai că dascălii nostri se-nsală când decid că România a stat pe loc, fie si prin faptul că de la vechiul regat s-a extins ca Românie Mare după primul război mondial, pentru ca să devină Românie medie după ultimul război mondial. Insă, după o vagă bănuială, salvatorii natiei sunt cu mult mai subtili si, foarte probabil, se referă la un anume nivel economic „incremenit”, adică tintuit in loc de acel set de idei. Asadar, o Românie moartă, sau poate in perpetuă stare muribundă, de vreme ce catalogul de idei se datorează, in cea mai mare măsură, „cadavrului din debara” (H.-R. Patapievici), pe care, thanatofili, românii refuză să-l ingroape. Un cadavru cu numele Eminescu le-a lăsat românilor un odios catalog de idei, pe care urmasii acestuia l-au completat cu alte câteva. După socoteala celor de la Cotidianul, ar fi cam opt idei ucigase, care au făcut imposibil progresul României:
1) exceptionalitatea; 2) mesianismul; 3) degradarea patriotismului in fudulie provincială; 4) euforia naufragiului; 5) autenticismul etnic; 6) colectivismul; 7) antiindividualismul; 8) rezistenta prin cultură. Un amestec, să recunoastem, cam derutant, dacă tinem seamă că salvatorii militează sub stindardul a ceea ce se numeste, in limbaj postmodernist, political correctness. Deruta e si mai mare de indată ce constati că ideea rezistentei prin cultură este opera originală chiar a salvatorilor, care, de 16 ani incoace, se mândresc cu o asemenea formă de „disidentă” care le-a permis să pună mâna pe toate institutiile de cultură, pe edituri si pe reviste. In schimb, Paul Goma, care n-a incăput in România ca să „reziste prin cultură”, e făcut, după 1989, praf si pulbere, acuzat de intolerantă eminesciană. Căci acesta-i adevărul: Eminescu n-a rezistat prin cultură, ci a atacat de-a dreptul sistemul, intr-o vreme când asa ceva mai era posibil, dar nu atât de „posibil”, incât să scape nepedepsit, atât de către contemporani, cât si de actualii salvatori care se iluzionează a-i fi pus „cadavrul in debara”.
Asa stând lucrurile, descoperim uimiti că acest fudul catalog de idei nu este opera nici a lui Eminescu si nici a posteritătii sale, ci, pur si simplu, a fost scornit ad-hoc chiar de către salvatori! Oricare dintre cele opt idei n-are rădăcină in poporul român, ci sunt opera directă a salvatorilor miticisti, a elitelor politice, scornite tocmai pentru a-si legitima ruptura profundă de soarta neamului. Salvatorii sustin că setul de idei a barat progresul României. Ei vorbesc de progresul cu orice pret, vorba lui Catavencu, dar ideologia postmodernistă pe care o slujesc azi a eliminat conceptul de progres din arsenalul paradigmei. Siretenia, va să zică, este fără margini. Dacă poporul român s-a opus progresului, inseamnă că el a fost de la bun inceput un popor, prin excelentă, „postmodernist”! Si faptul ar trebui să-i umple de mândrie patriotică „neprovincială” pe salvatorii natiei. Totusi, ei se-ntristează. Dar se-ntristează cu adevărat? Mai mult decât a făcut-o Eminescu?
Ajunsi in acest punct apoteotic-catastrofal, să luăm in serios si alte idei din catalog. Serban Papacostea, intre ceilalti, o spune de-a dreptul că marele vinovat pentru obstacularea progresului in România este Eminescu. Vina lui cea de neiertat e că era convins că „ne stă cel mai bine in itari”, „iar viziunea lui (ităristă, n.n.) a produs intârzieri in procesul de modernizare”. Stie toată lumea că Eminescu purta itari, cum il arată si pozele, si listele de rufe date la spălat, publicate de D. Vatamaniuc! Un mai vechi admirator al poetului, Virgil Nemoianu, crede că istoria negativă a României se datorează nu numai lui Eminescu, ci si lui Caragiale. Până mai deunezi, Caragiale era contrapus lui Eminescu, in postură de exemplu pozitiv. Acum e si el de aceeasi teapă cu Eminescu: „Nocivi sunt Eminescu si Caragiale”. Ce-i drept, observă cu finete si cu largă ingăduintă Virgil Nemoianu, „Negativitatea lor nu e intentionată”, ci involuntară, ca expresivitatea lui Eugen Negrici, ceea ce este, desigur, si mai grav. Ce e rău in Caragiale? Râsul. Subtilitatea se accentuează: râsul e un alibi: „Râdem nitel si astfel ne vindecăm si ne purificăm de toate turpitudinile, nu-i asa?” Dar dacă nu-i asa?! Dar dacă râsul lui Caragiale nu e postmodernist? Dar dacă râsul lui Caragiale nu e pură parodie, nu e zeflemeală si simulacru, toate dragi postmodernitătii? Dacă dincolo de aparente e tragedia, cum a sesizat Eugen Ionescu?
Fireste, in context, Eminescu e si mai vinovat in ochii lui Virgil Nemoianu, cu toate că vinovătia ii vine tot din… talent, ca si lui Caragiale. Poetul ne-ar fi instalat, prin forta talentului, intr-„un fel de utopism paradiziac, o nostalgie nesătioasă, un sentimentalism al trecutului, un exclusivism eliminatoriu al prezentului, un refuz al viitorului, o mitologie artificială si până la urmă, malefică”. Nu cumva malefică e lectura eminesciană a lui Virgil Nemoianu? Nimic mai străin, de Eminescu, decât orice utopism, decât aceste etichetări mustind de ideologie si de aversiune, care pot părea irationale, dar care sunt, in realitate, deliberate, dat fiind că Virgil Nemoianu isi contrazice propria doctrină (din O teorie a secundarului), cum am demonstrat in cartea mea Transmodernismul (Editura Junimea, Iasi, 2005).
Vladimir Tismăneanu e inversunat, ca mai toti elitistii, impotriva nationalismului românesc, desi, in realitate, nationalismul românesc e tot o inventie, fiindcă oricând se poate demonstra că nationalismul la români e mai mult vorbit decât faptic. Din acest punct de vedere, nationalismul românesc e dintre cele mai slabe din lume, neputându-se nici pe departe compara cu cel al marilor natiuni europene, dar nici cu al ungurilor, al evreilor, al croatilor, al rusilor, al ucrainenilor etc. Dacă românii ar fi fost un popor nationalist, astăzi ar fi fost la fel de temut si de respectat ca Rusia, Germania, Marea Britanie sau Franta. Insă salvatorii sunt de o subtilitate perversă: desi stiu adevărul, ei vor ca România să rămână la fel de slabă, sub pretextul că o vor „tare”. Dar tăria ti-o dă constiinta natională iar nu slugărnicia incumbată de elitele politice. Tismăneanu regretă că din comunism a dispărut spiritul internationalist (teză trotkistă). S-ar fi ratat, astfel, reconstructia României, a Europei si a lumii. El mai recurge, pentru aceasta, la o altă viclenie comparatistică: stiind că faimosul Manual de Istorie a R.P.R. semnat de Mihail Roller e compromis definitiv, se grăbeste să pună semnul de egalitate intre respectivul manual si cartea lui Nichifor Crainic Etnocratie si ortodoxie !
Triumfalismul ideologic al salvatorilor jubilează in fata tezei exceptionalismului românesc. Ea este acreditată nu numai de Lucian Boia, dar până si de Andrei Plesu sau de Sorin Antohi. Suntem unici ! ar striga la fiecare pas românii. Câti tărani or fi strigat astfel in vreo două mii de ani? Dacă vreun zărghit strigă asa ceva, strigă oare toti românii? Strigând asa, zic salvatorii, românii pretind „drepturi suplimentare” fată de alte neamuri. Si mai pretind o „misiune specială”! Doamne fereste! Noi vedem, nu de azi, de ieri, cum altii vor „drepturi suplimentare” in raport cu poporul român. Le-au avut cu vârf si indesat. Si le mai au. Oare pe ce lume trăiesc salvatorii? S-apoi, cu un strop de simt realist, de ce n-am recunoaste că si românii sunt unici ca popor si ca indivizi ? Suntem români si punctum! cum a zis poetul. Si tot el a observat că nu omul este măsura tuturor lucrurilor, cum spusese Protagoras, ci fiecare lucru isi are propria măsură. Stiinta a confirmat-o demult. Până si vocea unui individ este unică. Ce-ar fi să i se spună d-lui Boia că nu este Boia, ci altceva: o muscă, un casalot sau, de-a dreptul, Mihail Roller? Oare nu s-ar supăra? Petre Tutea zicea că inainte de a fi om este român, si incă românul intr-un unic exemplar Petre Tutea! Si de ce n-ar fi asa, de ce ar fi cum au decretat comunistii? Adică aceia care l-au eliminat pe Tutea din viata publică, frângând un destin, aceia care i-au contestat calitatea de român, vrând să-l transforme intr-un „om” generic, fără identitate. D-l Boia pretinde că poporul român, având constiintă proprie, este prizonierul „ideii autohtoniste potrivit căreia românii ar fi de altă esentă decât altii, ceea ce a riscat să ne pună in afara istoriei normale”. Gogosi! Francezii, recunoscându-se francezi, adică de altă „esentă” decât italienii, n-au riscat să se pună in afara istoriei. Dacă ar cunoaste ontologia arheului eminescian, d-l Boia ar vedea cum logica lui exclusivistă este contrazisă de logica trivalentă a vagului (Constantin Virgil Negoită), de logica identitătii numerice care implică in simultaneitate identitate si diferentă, concepte familiare si paradigmei postmoderne, in numele căreia militează, ocultând-o! Theodor Codreanu Viahttps://www.vlad-mihai.blogspot.com/
La 25 martie 1989, Securitatea a înregistrat o convorbire dintre criticii literari Nicolae Manolescu şi Livius Ciocârlie. Transcriptul ei a fost introdus în dosarul de urmărire informativă al profesorului Livius Ciocârlie ca “Notă cu privire la discuţia telefonică dintre Livius Ciocârlie şi Nicolae Manolescu, despre «cazul Deşliu», Mircea Dinescu, Ana Blandiana şi «scrisoarea celor şase».”
Strict secret Exemplar unic În cadrul unei discuţii purtate la data de 25 martie a.c. între criticul literar Nicolae Manolescu şi scriitorul Livius Ciocârlie, cei doi au abordat şi următoarele aspecte: – Referindu-se la episodul petrecut la Casa Scriitorilor, la care “eroii” au fost Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, Nicolae Manolescu a afirmat: “Cei doi erau la masă şi cineva de la bucătărie care, pe furiş, le-a spus să fie atenţi, căci au venit nişte băieţi de la Securitate, care au răscolit tot coşul de farfurii murdare pentru a căuta o anume farfurie pe care chelnerul care a debarasat a pus-o la grămadă pentru că n-a ştiut ce-i cu ea. A doua zi, când s-au întâlnit la aceeaşi masă, li s-au adus nişte chifle pe o farfurie, după care a venit rapid chelneriţa şi a zis: Vai, ce veche e pâinea asta, să vă dau una mai proaspătă! Şi a schimbat farfuria. N-a zis nimeni nimic, dar la plecare Deşliu a băgat farfuria în servietă.” – Cu privire la anchetarea lui Dan Deşliu, Nicolae Manolescu a afirmat că acesta a hotărât să declare greva foamei, lucru pe care i l-a comunicat şi lui Augustin Doinaş, pentru a scăpa de interogatorii. – Aceeaşi persoană a relatat deapre conţinutul scrisorii trimise de Mircea Dinescu la Europa Liberă şi transmisă pe post. După ce face o trecere în revistă a modului cum Mircea Dinescu a fost exclus din partid şi dat afară de la România literară, Nicolae Manolescu s-a plâns că încă nu a putut lua legătura cu acesta nici telefonic, nici personal, cu toate că a mers aproape zilnic la Uniune pentru a-l întâlni. De asemenea, a afirmat că a încercat să intre la D.R. Popescu pentru a-i arăta că nu este de acord cu modul cum sunt trataţi Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, că ştie tot ce li se întâmplă acestora, dar nu a putut încă lua legătura cu preşedintele, deoarece acesta este tot timpul “foarte ocupat”. Totuşi, s-a întâlnit cu Augustin Doinaş, care i-a confirmat totul despre Dan Deşliu, a cărui situaţie este cunoscută şi de Zigu Ornea şi Radu Cosaşu. Despre Mircea Dinescu, Nicolae Manolescu a spus că nu mai ştie nimic de joi, dar până atunci cunoştea că se putea mişca liber prin oraş, cu toate că plimba după el trei maşini şi o trupă de oameni, aşa cum plimbase şi el în toamnă. La rândul său, Livius Ciocârlie îşi exprimă credinţa că “ăştia sunt înnebuniţi, deoarece sub ochii lor Mircea Dinescu reuşeşte să transmită scrisoarea afară”, afirmaţie pe care Manolescu o completează, arătând că “până acum nu l-a împiedicat nimeni să facă ceva”. Discutând despre cei doi, Nicolae Manolescu apreciază că lui Dan Deşliu i se aplică un tratament mai dur, deoarece în scrisoarea lui a atacat direct “persoana”, pe când Mircea Dinescu a scris-o mai la general, fără atac direct la persoană. – Livius Ciocârlie i-a relatat interlocutorului său că a aflat de la Gabriela Adameşteanu că şi Ana Blandiana a făcut o scrisoare, Nicolae Manolescu confirmându-i afirmaţia şi arătându-i că e vorba despre o scrisoare în care Ana Blandiana îşi cere dreptul de a publica, scrisoare adresată tuturor forurilor. El subliniază că totuşi situaţia Anei Blandiana se va rezolva pozitiv, dar această rezolvare “se pare că ei nu-i convine, neaşteptându-se la aşa ceva.” Aceste aspecte Nicolae Manolescu le cunoaşte de la Zigu Ornea, care, la rândul lui, le-a aflat în urmă cu câteva zile de la “Moşul”, poreclă prin care îl desemnează pe Gogu Rădulescu. – Readucând discuţia la Mircea Dinescu şi Dan Deşliu, Nicolae Manolescu arată că a auzit că s-ar intenţiona să se facă o mare adunare la Uniunea Scriitorilor pentru a-i exclude pe cei doi din rândul membrilor Uniunii. Livius Ciocârlie a afirmat că el nu poate crede că ar fi posibil aşa ceva, afirmaţie cu care interlocutorul este de acord, apreciind că “ar fi un risc enorm, deoarece precis că vor fi câţiva care vor vorbi împotriva excluderii şi vor vota împotriva acestei măsuri”. – Abordând un alt subiect, Nicolae Manolescu a relatat că ştie de la Gogu Rădulescu că acum două săptămâni a fost “un executiv”, care nu s-a dat publicităţii şi care a avut loc imediat după ce “şeful” a fost informat despre “scrisoarea celor şase”, scrisoare ce a provocat acolo “o vâjâială nemaipomenită”, că toată lumea vorbea pe muteşte, iar “el” a spus “să se facă, să se dreagă, să se ia măsuri, să se tragă, să nu mai ştiu ce!”, hotărându-se să se ţină aceste adunări ale oamenilor muncii, să se publice în presă, să se dea la radio şi la televizor. Tot acolo s-a stabilit şi conţinutul textelor ce au fost date spre publicare ziarelor, dar marţi dimineaţă n-au apucat să publice aceste texte decât unul sau două ziare, după care s-a sistat totul brusc printr-o dispoziţie de sus, fără nici o explicaţie. S-au ţinut câteva adunări ale oamenilor muncii, dar acestea nu s-au făcut publice şi presa nu a dat nimic, numai radioul a apucat să dea, dar cineva de la radio i-a spus lui Radu Cosaşu că la radiojurnalul de marţi, literalmente i s-a luat crainicului din mână textul pe care trebuia să-l citească, căci hotărârea a venit pe neaşteptate. De aia s-a intrat în emisie şi s-a luat textul, iar din momentul ăla nu s-a mai dat nimic, decât chestii vagi cu legalitatea. Livius Ciocârlie a afirmat: “Eu cred că atunci când s-a anunţat că Mircea Răceanu este acuzat, reacţia a fost atât de clară că e vorba despre o maşinaţie, încât asta i-o fi pus în gardă că ies mai prost.” Nicolae Manolescu: “Ce dracu s-a întâmplat şi ce a fost în capul lor, eu nu ştiu!.” Referindu-se la Mircea Răceanu, Nicolae Manolescu arată că acesta a fost înfiat în timpul războiului, că s-a născut la Doftana şi este fiul lui Bernat Andrei şi al Ilenei Andrei, episod care este foarte bine prins în cartea “Trandafirii Doftanei.” Legat tot de acest aspect, Nicolae Manolescu afirmă că Gogu Rădulescu i-a spus că atunci când a aflat despre cine este vorba “Tovarăşa” a plâns. El l-a întrebat pe Gogu Rădulescu dacă “Tovarăşa” a plâns şi atunci când “a pus la cale toată porcăria asta.” Cei doi interlocutori continuă discuţia cu o serie de aprecieri tendenţioase la adresa conducerii superioare de partid şi de stat şi fac comentarii pe tema aşa-zisei situaţii dezastruoase în care s-ar afla ţara noastră. – Readucând discuţia la Gogu Rădulescu, Nicolae Manolescu face următoarele aprecieri: “Eu l-am văzut după toată povestea asta o singură dată, Zigu l-a văzut de vreo trei ori. Eu nu l-am văzut decât sâmbăta trecută, de când e vâjâiala asta, şi era foarte bine dispus, surprinzător chiar, fiindcă asta discutam şi cu Zigu când am plecat de acolo. Zic: Ce-i cu ăsta, mă? A înnebunit!?!, la care el mi-a spus: Păi, mi-a dat telefon luni, după şedinţa aia, şi era foarte bine dispus! De unde cu o săptămână sau două înainte era foarte prost dispus, încât tot timpul spunea că el de data asta nu mai ratează ocazia să-şi dea demisia, că nu mai poate, că nu ştiu ce, că face acum la prima plenară sau măcar la Congresul de anul ăsta, că el iese, că încearcă de la Congresul al XIII-lea să-şi dea demisia, dar nu i s-a primit, ceea ce e adevărat; iar acum este foarte bine dispus!” Livius Ciocârlie l-a întrebat: “Ce posibilităţi reprezintă presiunea internaţională de a determina ceva.” Nicolae Manolescu: “Acum se pune nădejdea în altceva, cu cei şase în special. Eu zic că, mi-a atras atenţia şi mie şi cred că la toată lumea, finalul acestei scrisori. După ce-i fac ăştia toată papara, în loc să-i spună: Acum ia-ţi bagajele şi pleacă!, ei spun că acum, dacă vrei să discutăm, trebuie să fie linişte, să nu mai exporte alimente, adică două din ele perfect fezabile, iar a treia mai aşa, dar de acord să-i propună un dialog! Chestia seamănă foarte tare cu ce se întâmplă prin alte părţi, adică acolo unde dialogul opoziţiei cu înăuntrul partidului este acceptat, nu mai vorbesc despre pluralismul maghiar, dar chiar dialog-dialog, peste tot! Deci, aici, Brucan, din capul lui sau având sugestie sovietică, aşa, s-a orientat foarte bine, pentru că a creat în felul acesta prima alternativă politică la puterea asta. Până acum aşa ceva nu există, că Doina Cornea sau Dinescu nu sunt…” Livius Ciocârlie: “Cu posibilitate de discuţie!.” Nicolae Manolescu: “Deci, prima alternativă politică, prima cheie pe care să spun aşa nu englezii sau, aşa, dar ruşii la o adică s-o bage în uşă şi să încerce să încuie sau să descuie situaţia cu ea, pentru că aici, în fond ăştia ce-au făcut, n-au făcut nimic, n-au pus nici o bombă, nu sunt terorişti, sunt nişte oameni cu care (sic!) în limitele Constituţiei şi aşa, au propus un dialog, acum n-ai ce să le faci! Dacă le face ceva, e nenorocire, adică scandalul este foarte mare. De aici, eu cred că El de-aia este foarte supărat şi strâns cu uşa, fiindă El este conştient că l-au strâns cu uşa şi l-au prins foarte rău în ofsaid! Că aici nu-i nimic de făcut! Eu cred, şi sunt foarte optimist, că chestia este foarte importantă şi din alt punct de vedere! Nu cred că presiunile externe vor putea fi atât de mari, încât să-l determine pe El chiar să închidă (sic!) radical ceva! Pot să-l determine să nu ia măsuri împotriva lor, numai să-i hărţuiască! Şi mă rog, poate să mai slăbească cu o curea, două, să ne mai dea câte un salam, poate! Dar mai mult nu cred! Însă eu cred că riscul mare pentru El, în momentul de faţă, vine din interior! De ce? Pentru că pentru prima dată există posibilitatea ca, mă rog, nemulţumirea care există în toate domeniile, inclusiv în armată şi Securitate, e limpede!, să poată folosi, să poată aduna în jurul unităţii politice, adică noi n-avem tradiţie să vină generalul Popescu să-l dea jos pe ăsta şi să se proclame şef, dar generalul Popescu, dacă-l prinde şi-l rade cu o echipă de zece soldaţi într-o zi, poate să se adreseze acum lui Corneliu Mănescu sau lui Apostol pentru a conduce până se fac nişte chestii! Dar eu zic că pentru El pericolul mare de aici vine! Nu e exclus să se întâmple. Adică curajul… nu curaj, să dea o formă de legitimitate unei lovituri care până acum era, cum? Oricine care avea…” Livius Ciocârlie: “Şi pentru aia ce facem?” Nicolae Manolescu: “Ce fac? Vorbesc cu generalul cutare şi pot să fac chestia asta! Cu nişte riscuri foarte mari, dar pot să fac! Şi după aia ce faci!?! Până mă adresez lui Gorbaciov, până… aici ce fac? Gorbaciov ce-o să zică? Nu! Chestia se face dinăuntru. Pe când acuma gata, acuma s-a făcut breşa, există această chestie! Vine acuma unul din ăştia şase, sau doi, şi faceţi chestia.” Livius Ciocârlie: “M-am gândit şi eu că trebuie să vină acuma mii şi mii de oameni, securiştii şi nu mai ştiu ce, care se pot gândi: Ce se întâmplă cu mine dacă va cădea ăsta? Vorbind despre ăştia mii şi mii, unii chiar ar putea face ceva! Poate că asta ar fi o şansă! Dar?!” Nicolae Manolescu: “Probabilitatea este! Acum ce se va întâmpla efectiv, aşa, nu ştiu! Mai există şi alte riscuri, riscul ca la această… că eu am vorbit cu Deşliu după scrisoarea cu cei şase, el fiind prieten cu Brucan, mi-a spus printre altele că Brucan, venind de la Moscova cu trenul, a fost dat jos din tren la Ungheni şi ţinut o noapte în sala de aşteptare până când s-a întâmplat ceva la Bucureşti, se pare că nu erau decişi dacă îl mai lasă sau nu să se mai întoarcă; el a fost foarte prudent pe unde a fost, adică a dat nişte interviuri mălăieţe, că m-am şi enervat, ştiu că a avut un conflict cu Dorin (Tudoran, n.n.) la «Vocea Americii», că a vrut să-i ia un interviu şi n-a vrut întrebările lui Dorin, a vrut să-şi pună singur întrebări şi Dorin l-a refuzat, el de fapt pregătea această chestie şi nu-i convenea să rateze, că, dacă nu intra în ţară, rata toată chestia din capul locului! Deci el a făcut-o, că mi-a spus Deşliu că el a ales oamenii cu maximum de garanţii, că eu l-am întrebat de ce nu s-a dus la Maurer, şi el mi-a spus că nu putea, că se prindea (sic!) chestia! Dar el spera că, odată făcută, acuma ăştia să se mişte, căci ce-l împiedică pe Kiraly ăla sau cum îl cheamă, pe Maurer sau pe altul…..” Livius Ciocârlie: “Să prelungească, da!” Nicolae Manolescu: “La Doina Cornea sunt 28 care s-au asociat la scrisoarea ei?! De ce n-ar fi şi la această chestie încă doi-trei! Că ar fi important să fie! Adică deocamdată la nivelul de foşti!” Livius Ciocârlie: “Deşi eu îmi închipui că tocmai acum asupra acestora trebuie să fie un control!…” Nicolae Manolescu: “Sunt păziţi foarte tare! Pe de altă parte, mi-a zis Deşliu o chestie foarte tare, pe care o ştie şi Cosaşu, nu ştiu de unde, şi anume că ăsta care s-a dus cu scrisoarea la ambasadă iniţial a plecat spre americani şi n-a fost lăsat, se pare că Răceanu a dus scrisoarea, nu Brucan, după care s-a dus la englezi şi acolo a reuşit.” Livius Ciocărlie:“Şi Miliţia de la poartă nu l-a oprit?” Nicolae Manolescu:“Şi Securitatea care îi urmărea, ei ştiau ceva, aveau! Securitatea ar fi ştiut dinainte. Şi nu i-au împiedicat.” Livius Ciocârlie: “Păi, asta e! Că eu m-am tot întrebat cum au reuşit ei să facă. În primul rând, să se înţeleagă. Adică…” Nicolae Manolescu: “Se pare că Securitatea a ştiut şi nu i-a împiedicat. Că Gogu Rădulescu ne-a spus că, în furia aia, «Să vezi că o să-l dea afară şi pe cel de la Securitate!» De ce? Zice: Nu s-au comportat bine. N-a spus de ce. Adică ce, zic, n-au prins de veste, dar ce-ţi închipui? N-a spus mai mult. Deci, că-i adevărat sau nu, sau că e o bănuială, oricum e foarte grav. E în postură foarte proastă Securitatea în chestia asta şi eu zic că chestia cu Dinamo de acum… pe enervarea generală pe chestia cu ei.” Livius Ciocârlie: “Da, da, da.” Nicolae Manolescu: “Adică cum, măi, nici atâta lucru nu sunteţi în stare, să mă păziţi de…, adică nu puteţi împiedica un om care a mai făcut-o o dată să o facă a doua oară? Că Brucan a făcut textul.” Livius Ciocârlie: “Păi, evident, dar faptul că şi-a primit acordul lor, păi, ar fi, trebuie să fie nişte întâlniri între ei sau telefoane!?! Înseamnă că a închis ochii cineva!.” Nicolae Manolescu: “Iată că au făcut-o! Au închis ochii, s-a ştiut ceva! E făcută bine şi din alt punct de vedere, ea nu e dată «Europei Libere», ea este dată englezilor şi transmisă imediat, iniţial, pe lângă guvernul englez, iar guvernul englez a comunicat-o BBC-ului! Deci, când Brucan a fost la Londra, el punct cu punct şi-a aranjat mişcările! Nu s-a dus la «Europa Liberă», ca să nu-l mai ia la întrebări, cum l-au luat prima dată, tot de la o scrisoare – asta tot de la Deşliu o ştiu, că l-au chemat de la partid ca să-l judece că de ce a făcut scrisoarea aia!” Livius Ciocârlie: “Evident că deocamdată sunt foarte prudenţi, adică nu vor să întindă coarda!.” Nicolae Manolescu: “Deocamdată pe Bârlădeanu… că-i fac o chestie cu videocasetofoane. Pe Deşliu îl ameninţă cu cafeaua! Da, bine, sunt prost inspiraţi, dar s-ar putea ca astea să fie doar aşa, glume! Un fâlfâit, aşa, ameninţări fără consecinţă! Dar cum s-ar putea să fie realmente proşti! Pentru că cei care fac aceste anchete, uite dovada pe linie de partid, sunt de fapt nişte proşti, adică ei nu mai oameni de mare nivel în partid (sic!)!” Livius Ciocârlie: “Deşi pe mine mă uimea, atunci, în noiembrie, cu câtă prudenţă vorbea ăla care a venit la Timişoara! Evident, erau atât de înfricoşaţi de ideea că s-ar putea face ceva, încât voiau să nu facă nimic, nimeni nu l-a tratat până acum aşa mare scriitor ca ăla! A acceptat discuţia, în sensul că a cedat aşa, tot, că eu i-am spus: Domne, ăsta are de ce să facă, recunoaşteţi că sunt lucruri, sunt nemulţumiri, nu?, iar el: “Da, da, sunt într-adevăr, dar să se ia legătura cu forurile de aici, nu din străinătate! Deci dacă cu mine, care nu am nimic, era atât de prudent, nu cumva să mă întărâte…” Nicolae Manolescu: “E chestie de oameni, că cu mine s-au purtat foarte…” Livius Ciocârlie: “Da, am auzit şi m-am mirat!”
August 4th, 2009 
VR 
Dupa ce Rogojica anunta tampeste cine a facut schimbarile la Cotidianul: MIRCEA BADEA si RONCEA (:-) iar eu publicam LISTA aici – ZARVA-N MORGA COTIDIANUL: Punerea lui Patrasconiu pe faras a starnit cardul de deontologi. “Prosti, prosti dar multi!”. Urmeaza IT Morar VEZI LISTA, iata ca aceasta se completeza firesc. Dupa cum anuntam, deci, Baconsky a primit un sut in fundul lui de porno-ambasador, altfel teolog de jacuzzi. Tot asa, dupa cum anuntam in prima postare pe aceast tema – SOBOLANII ROSII de profesie ar vrea sa ingroape COTIDIANUL. O executie si un fals scandal de cenzura. Tinte: Romosan si Nistorescu. Urmeaza si Basescu – Tismaneanu invoca deja motive politice pentru maturarea profitorilor. Mai e pu-tin pu-tin si tot corul va striga ca din oala ca sunt pusi cu botul pe labe “PENTRU CA SUNTEM INTELECTUALII LUI BASESCU!!! HELP!!!”. Hai, sictir na turbinka profitorilor!
Posted in Uncategorized 
Tags: 
