Victor Roncea Blog

Scris de Victor Roncea, Vladimir Alexe
“Nuam de ce sa regret executarea lui Ceausescu. El a platit pe merit,pentru ca era principalul vinovat pentru ceea ce s-a intamplat”, afirmaazi, Ion Iliescu, cel despre care Virgil Magureanu, fostul sau coleg deconspiratie, primul si cel mai longeviv sef al SRI, afirma ca era desemnat drept succesorul liderului comunist inca din anii ’70. Anicand Ceausescu a decis marginalizarea lui Iliescu – considerat panaatunci un adevarat fiu adoptiv al cuplului dictatorial -, din motivelegate de suspiciunea intemeiata ca ar deservi serviciile secretesovietice. „Curentul” dezvaluie azi principalele nebuloasele legate deasasinarea lui Ceausescu in urma cu 20 de ani, de la operatiuneaKGB-GRU la trucarea executiei si implicarea directa a lui Iliescu incrimele din decembrie 1989.

Gorbaciovistul

Nueste foarte clar daca referirea lui Iliescu la „tot ce s-a intamplat”priveste si traiectoria de nomenclaturist al PCR aigurata chiar decatre familia Ceausescu, pe care a decis sa o ucida, in urma cu 20 deani, in baza unui „decret” ilegal. In decembrie 1989, afirmand ca„Ceausescu a intinat numele Partidului Comunist Roman si idealurilecelor care si-au dat viata pentru cauza socialismului in aceasta tara”Ion Iliescu avea sa-si ucida tatal spiritual la ordinele lui SilviuBrucan, agentul sovietic care a coordonat „revolutia” KGB-GRU dinRomania. Filosoful si militantul anticomunist Petre Tutea este sigur deasta. Tot ganditorul de dreapta mai confirma, hotarat, ca Iliescu afost omul lui Gorbaciov si al rusilor (vezi Video mai jos). De altfel,prestigioasa revista TIME, in articolul ”Fosilele comunismului Europei de Est” din 28 aprilie 1986, titra ca, in ce priveste Romania,„Gorbaciov pare sa aiba deja un protejat in asteptare. Acesta ar fi IonIliescu, de 56 de ani, despre care exista rapoarte ca a studiat culiderul sovietic la Moscova”.

Biografia secreta a „candidatului manciurian”

Trecutullui Iliescu este mult mai tenebros decat si-l pot inchipui oameniisimpli. In realitatea, ura care il anima si astazi pe Ion Marcel IliciIliescu (numele real) impotriva poporului roman se datoreaza in mareparte si faptului ca insasi originile sale sunt anti-romanesti.Cosmetizarea biografiei este o operatiune specifica agentiloranti-Romania. In paranteza fie spus, un caz similar de falsificareaoriginilor bolsevice anti-romanesti este si vocalul presedinte al ICR,Horia Roman Patapievici, care simuleaza ca s-ar afla in „opozitie” cuvederile inaintasului sau Ion Ilici Iliescu.Conformbiografiei secrete a lui Ion Iliescu, publicata de scriitorul sicercetatorul Vladimir Alexe sub titlul „Candidatul Manciurian” – pe care „Curentul” o pune la dispozitie in format PDF tuturor cititorilor–, unul dintre bunicii sai a fost bolsevic sadea, pe numele sau VasiliIvanovici. S-a refugiat in Romania fiind urmarit de politia taristapentru activitati subversive anti-nationale. Acesta l-a impins la lupta„proletara” si pe fiul sau, Alexandru Iliescu, casatorit cu ocaldarareasa bulgaroaica, Maricica, care a dat nastere la Oltenitafiului lor, Ion Ilici, la 3.03.1930. Fugit initial din Regat, in 1935,Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani deinchisoare, pentru tradare de tara (milita pentru dezmembrareaRomaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cuintermitente. Vecinii banuiau ca era informator al politiei ininchisoare. Alexandru, kominternist si „ilegalist”, a fost inchis laDoftana, alaturi de Nicolae Ceausescu, printre alti. Aici, copil fiind,Elena Ceausescu, pe care avea s-o execute peste 60 de ani, il aducea peIonut de manuta ca sa-si vada tatal, aflat in conditii desemi-libertate, specifice tratamentului de care beneficiau detinutiipolitici in perioada Antonescu. Dupa ocuparea Romaniei de Armata Rosie,mama vitrega a lui Iliescu, Marita (sora mamei lui Ion Cioaba, primul„rege international al romilor”), a fost servitoare si bucatareasa laAna Pauker iar unchiul sau, Eftimie, a ajuns adjunctul infamuluiAlexandru Draghici, Ministrul de Interne al lui Dej. Din aceastacombinatie – Pauker-Draghici – se trage si o parte din ascensiunea sapolitica. Iata o particica din istoria reala:

Ceausescu l-a bagat pe Iliescu in CC al PCR in locul lui Draghici

             StenogramaPlenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968 consemneaza propunerea luiNicolae Ceausescu de destituire din CC a lui Alexandru Draghici. Precumsi propunerea, facuta tot de Ceausescu, de numire in locul luiAlexandru Draghici a lui Ion Iliescu.
            Asacum se stie, Alexandru Draghici a fost ministru de Interne si sef alSecuritatii in “epoca Dej”, in perioada “obsedantului deceniu”. Inultimii ani ai lui Gheorghiu-Dej, Alexandru Draghici devenise rivalulla functia suprema in partid al lui Nicolae Ceausescu, care a reusit sacastige cursa datorita sprijinului acordat de “baronii” lui Dej: IonGheorghe Maurer, Alexandru Barladeanu, Paul Niculescu-Mizil, IlieVerdet s.a.
            Dupapreluarea puterii, urmand “modelul hrusciovist”, Nicolae Ceausescu acriticat “perioada de abuzuri si ilegalitati” din anii ’50 – in careDraghici fusese ministru de Interne. Cu toate ca Ceausescu facuse si elparte din conducerea partidului si votase cu sarg “abuzurile siilegalitatile” pe care acum, dupa ’65, le critica, a reabilitat anumitevictime ale acelei perioade si a cerut pedepsirea vinovatilor.             Printreacestia, in special pedepsirea lui Alexandru Draghici, care a fostdegradat de la gradul de general la acela de soldat si – asa cum stascris negru pe alb in stenograma din 22-25 aprilie 1968 – a fost exclusdin CC al PCR.
            Interesanteste ca, in locul lui Alexandru Draghici, Nicolae Ceausescu l-a propusca “membru plin” tocmai pe… Ion Iliescu. In CC al PCR, AlexandruDraghici se ocupa cu problemele de Interne si de Securitate.
            Propunandu-lpe Ion Iliescu in locul lui Alexandru Draghici, Ceausescu nu numai cascapa definitiv de un fost rival – care stia cam prea multe despre el –dar il va propulsa si pe cel despre care credea ca ii era devotat si ilva sustine.
            Ironia sortii este dubla: Iliescu in locul lui Alexandru Draghici si Iliescu sustinator al lui Ceausescu!
            Sestie ca, in decembrie 1989, Ceausescu a fost executat din ordinul luiIliescu, care, ulterior, a sustinut public, si in scris, ca a fost un“disident” al epocii Ceausescu. Iata ca “disidentul” a fost propusmembru plin in CC al PCR chiar de Nicolae Ceausescu.
Stenogramadin aprilie 1968 infirma afirmatia lui Ion Iliescu si explica unele dinsituatiile, cel putin ciudate, legate de dosarele fostei Securitati aleCNSAS.

Fragmentul din stenograma Plenarei CC al PCR din 22-25 aprilie 1968

             Nicolae Ceausescu:Punem la vot propunerea privind excluderea din Comitetul Central atovarasului Alexandru Draghici. Cine este pentru? Este cinevaimpotriva, tovarasi? Se abtine cineva? Hotararea a fost luata inunanimitate (…) Avand in vedere ca Comitetul Central s-adescompletat, propunem ca sa alegem membru plin, sau sa trecem incadrul membrilor supleanti, ca membru al Comitetului Central plin, petovarasul Ion Iliescu. Il cunoasteti tovarasi?
            Toti tovarasii: Da.
            Nicolae Ceausescu: E vreo obiectiune, tovarasi?
            Toti tovarasii: Nu.
            Nicolae Ceausescu:Sa nu spuna cineva ca a votat numai pentru ca s-a facut propunerea(sublinierea noastra). Atunci cine este pentru, tovarasi? Multumesc. Ecineva impotriva? Se abtine cineva? Atunci, in unanimitate, tovarasulIliescu a fost trecut in randul Comitetului Central al Partidului”.

La „studii”, in URSS

Inaintede a deveni membru al CC al PCR, Iliescu a fost membru al CC al UTM,calitatea in care a fost trimis la „studii”, la Moscova, unde a devenitSecretarul “Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani”aflati la studii in Uniunea Sovietica, organizatie sovietica – asa cumo indica si titulatura – subordonata direct conducerii Komsomolului,asigurata la acea vreme de Alexandr Selepin, cel care, nu intamplator,va fi numit in 1958 in functia de presedinte al KGB. De aici pana ladorinta de ucidere a parintilor sai adoptivi a mai fost doar un pas siun ordin, pe care l-a asteptat, cu rabdare, aproape toata viata sa.

Executia, decisa de oamenii Moscovei, ca si la Antonescu

Intervievatzilele trecute, la 20 de ani de la asasinarea cuplului Ceausescu, decatre jurnalistul veteran John Simpson de la BBC, Iliescu evita sa-siasume intreaga raspundere a actului executiei. Simpson intreaba: „A cuia fost decizia? A fost decizia dumneavoastra sau a fost o decizie degrup?”. Iliescu raspune: „A fost o decizie luata in grup, sase-sapteoameni am decis”. „Deci in esenta a fost vorba despre hotararea de a-lexecuta?”, revine Simpson. „Hotararea tribunalului s-a dat in bazalegislatiei lui Ceausescu”, sustine Iliescu. Ziarul „Curentul” vademonstra mai jos falsitatea totala a acestei afirmatii.Interesantca, peste ani, istoria decapitarii conducerii Romaniei se repeta, prinaceleasi personaje aservite NKVD si, ulterior, KGB. In cazul executieimaresalului Ion Antonescu, sotia lui Silviu Brucan, AlexandraSidorovici, a fost “acuzator public” al “Tribunalului Poporului”.Conform unor surse personale extrem de bine informate, Silviu Brucans-a numarat printre putinii care s-au aflat la fata locului la momentuluciderii lui Antonescu si a colaboratorilor sai. In cazul asasinariilui Ceausescu, avem urmatoarele declaratii edificatorii, derecunoastere a intentiei de ucidere cu sange rece, si chiar sadismritualic, a cuplului Ceausescu:

Tartorul Brucan

SilviuBrucan la Comisia Parlamentara de ancheta a evenimentelor din decembrie1989: „A fost o discutie destul de lunga, cu argumente politice,juridice si militare. Sigur ca am fi dorit sa fie un proces public saudeghizat, care sa fie educativ pentru populatie. S-a discutat siaspectul juridic, pentru ca nu era in regula. Era o chestiune facutafara respectarea elementarelor reguli juridice, mai ales ca nu aveamnicio indoiala asupra sentintei. Pana la urma, considerentele militareau dominat. Ne dadeam seama ca toate aceste elemente care actionauimpotriva Revolutiei, tragand asupra obiectivelor strategice, fac acestlucru in speranta ca Ceausescu va reveni la putere. Eu cred ca deciziaa fost justificata, pentru ca, intr-adevar, dupa ce au fost aratate latelevizor procesul si executia, grosul tragatorilor s-a predat si alasat armele”.

Voican invoca „modelul” asasinarii lui Codreanu

GeluVoican Voiculescu la Comisia Parlamentara „Decembrie 1989″: „In 24decembrie a fost acel moment culminant al vietii noastre. Intram doicate doi in baia lui Milea. Lasam apa sa curga, demente din astea.Susoteam diverse formule. Eu am spus: «Sa-i facem scapati de subescorta, cum s-a facut cu Zelea Codreanu. Ii omoram si gata». S-auuitat la mine si am simtit ca au inceput sa ma considere ca pe un tiprespingator. Si atunci, parca Mazilu a spus: «Presedintele poateinfiinta, in situatii din astea, Tribunal Militar Exceptional…», siaici, atentie: «…ii va judeca si ii condamnam la moarte, ca fapteleexista pentru aceasta condamnare»”.

Sergiu Nicolaescu vroia „metoda Mussolini”

SergiuNicolaescu pentru „Adevarul”: „Pe mine m-a intrebat cineva, Iliescu saunu mai stiu cine, ce parere am de Ceausescu. Ca el trebuie omorat ca sasalvam vietile oamenilor, in conditiile in care se tragea in populatie.Si le-am zis: «E simplu. Mi-l dati mie intr-o masina. Eu opresc,parasesc masina, oamenii se ocupa de mine, iar altii il omoara peCeausescu. E simplu ca buna ziua». Adica «metoda Mussolini». Aia ilspanzurau de picioare”.

Grupul ucigas

Conformdatelor existente, grupul care a decis executia Ceausestilor esteurmatorul: Ion Iliescu (supranumit „Iliescu-KGB”), Silviu Brucan (agentKGB dovedit), Nicolae Militaru (agent GRU dovedit), Dumitru Mazilu(fost colonel destituit din Securitate, dizident intretinut), PetreRoman (nomenclaturist, fiul kominternistului Walter Roman, suspectat cafiind colaborator al unui serviciu secret strain), Mihai Montanu(reprezentantul FSN la Ministerul Apararii), Mihai Ispas (civil si fostsofer al lui Iliescu, ulterior ministru adjunct al Sportului), DanMartian (absolvent al Universitatii “M. V. Lomonosov” din Moscova,decedat la Lisabona, ca ambasador, in al doilea mandat al lui Iliescu,din cauze necunoscute), Gelu Voican Voiculescu si Sergiu Nicolaescu(personaje complexe care au tangente cu structuri si societati secrete)si generalul Victor Atanasie Stanculescu (care a interactionat inperioada premergatoarea evenimentelor cu KGB si AVO, conform propriilordeclaratii).

Iliescu, vectorul ocupatiei rusesti

Trecereacelor 20 de ani ii complica insa viata care i-a mai ramas de trait luiIliescu, pentru simplul motiv ca prea multe elemente au inceput sa iasala iveala iar actorii evenimentelor incep sa vorbeasca in afarascenariului stabilit de regizorii de la Moscova. Intrebat recent de„Adevarul” ce rol acorda implicarii serviciilor speciale sovietice in“revolutie”, Iliescu afirma, din scurt: „Total marginal”. Dar unelemarturii vorbesc depre 20.000 de „turisti sovietici” in decembrie ’89,insista reporterul. “N-are importanţă!”, raspunde Iliescu enervat. Sitotusi, 20.000 de agenti ai fortelor speciale (dupa unii mai multi)inseamna o armata. Cand o armata straina se deplaseaza pe teritoriulunui alt stat aceasta se numeste invazie. Daca acea armata nu agreazamodul in care se finalizeaza operatiunea – impunerea unui personaj si aunei organizatii la conducerea statului invadat – atunci il poateelimina. Dar cand scopul pentru care s-a aflat in misiune corpul dearmata angrenat in actiunea militara este atins, operatiunea se poatenumi, in cazul nostru, ocupatie. Ocupatie straina.

Ziua generalilor

Iataca, chiar daca Iliescu crede ca este „total marginal” si „n-areimportanta” faptul ca peste 20.000 de agenti sovietici inarmati auactionat in Romania in 1989-1990, exista generali responsabili, caMihai Caraman, primul sef al SIE, adjunctul sau, Gheorghe Dragomir,generalul SRI, Aurel Rogojan, fost sef de cabinet al generalului IulianVlad, si, acum, si un general al Armatei, Victor Stanculescu, ce suntde alta parere. Ultimele marturii ale fostului actor principal inevenimentele din decembrie, generalul cu piciorul in ghips, desi sunttardive au o mare valoare. Confesiunile lui Victor AtanasieStanculescu, facute la instigarea istoricului Alex Mihai Stoenescu sicuprinse in volumul „In sfarsit, adevarul…”, coroborate cu alte datescoase la lumina de Vladimir Alexe – si pe care le prezentam, inexclusivitate mai jos – arata ca Ion Iliescu poate fi arestat chiarazi. Pentru crima si complicitate la crima. Cu o singura conditie: caParchetul sa doreasca sa-si faca datoria.

Stanculescu: executia lui Ceausescu a fost o operatiune GRU-KGB

Dinmarturiile inaltului responsabil militar al acelei perioade, generalVictor Stanculescu, retinem claritatea cu care razbate informatiaprivind lovitura de stat sovietica, in urma careia au fost ucisi peste1100 de romani. Redau in fragment din dialogul celor doi interlocutoricitati mai sus:
„VAS:Ma gandesc la urmatoarea treaba: grupul care a lucrat in spatele meu laminister ca sa provoace conditiile necesare pentru ca toata lumea safie convinsa ca Ceausescu trebuie executat.

AMS: Astaera un grup sovietic, dle general. Considerati ca decizia de suprimarea venit nu pe linia Gorbaciov, ci mai degraba pe linia serviciilorsecrete sovietice, probabil GRU, ca astia au actionat?
VAS: GRU si KGB combinati.
AMS:In aceste conditii, scopul implicarii sovietice in evenimentele dinRomania pare a fi fost penetrarea structurilor de forta ale tarii si,implicit, reintoarcerea Romaniei in sfera de influenta sovietica. Asaapare logic. (…)
AMS:Dar diversiunea electronica aeriana, stiti bine, se foloseste pentruprotectia si sprijinul unor forte aflate in lupta la sol.
VAS: Sau pentru a bruia sistemul de aparare de la sol.
AMS:Ati descoperit cine era autorul acestei diversiuni electronice aeriene?Putea fi facuta de forte romanesti, existau mijloacele?
VAS: Era prea complexa ca sa fie facuta de ai nostri.
AMS:Deci, din afara. Este posibil ca diversiunea electronica sa fi fostdeclansata in sprijinul trupelor Spetnaz (fortele speciale GRU – notared) intrate in tara la inceputul lui decembrie?
VAS: Da, pentru a le facilita miscarile si pentru amplificarea panicii generale si actiunii impotriva regimului.”

„Clubul de la Moscova” al fostilor presedinti

Inciuda acestor evidente, un alt ex-presedinte al Romaniei cu origini infosta URSS, afirma: “Ipoteza existentei unor ’teroristi sau agenturistraine’ in perioada Revolutiei Romane reprezinta o jignire la adresacelor care au avut curajul sa aduca democratia in Romania”, a declaratluna trecuta, Emil Constantinescu, cu prilejul reuniunii „Clubului dela Bucuresti” al lui Ion Iliescu. La aceeasi consfatuire la care s-adiscutat, in van, si decapitarea actualei conduceri a Romaniei printr-olovitura electorala la adresa lui Traian Basescu, Ion Iliescu a afirmatdespre eliminarea Ceausestilor: ”Sigur ca ar fi fost avantajos, dinpunct de vedere politic, sa fi putut organiza un proces normal, inconditii adecvate. Dar nu ne aflam in situatie normala. Ceea ce acontat atunci a fost constatarea ca orice amanare insemna noisacrificii de vieti umane, care se amplificau cu fiecare zi si cufiecare ora care trecea. De aceea, ne-am asumat raspunderea de aorganiza procesul de la Targoviste, in conditii exceptionale, cu multeimprovizatii, pentru ca exceptionala era situatia in care se afla tara.Asa ceva s-a intamplat, nu odata, in istorie, in conditii similare. Capremisa de la care s-a pornit in luarea acestor decizii a fost corectas-a vazut prin efectele imediate: a doua zi, dupa proces si executie, ascazut intensitatea actiunilor armate, iar dupa doua zile, practic auincetat”. Inca o data, Iliescu s-a folosit de crimele Spetnaz pentrua-si acoperi actiunile conspirative de preluarea a puterii si ucidere afostei sale familii adoptive. Noile marturii se pot adauga cu succes lavoluminosul Dosar Iliescu, bine palmat, timp de 20 de ani, decomplicele sau din decembrie 1989, „marele anchetator” militar al„revolutiei”, generalul Dan Voinea. „Intamplator”, cel care a realizatrechizitoriul in baza caruia sotii Ceausescu au fost condamnati lamoarte. Sa revedem filmul Procesului Ceausescu (DOSAR 1/SP/1989).

Directorul unei Edituri infiinteaza un „Tribunal Militar Exceptional”

             Pe24 decembrie 1989, Ion Iliescu, la acea vreme inca directorul EdituriiTehnice, a redactat si semnat un decret prin care infiinta un “TribunalMilitar Exceptional” care sa-i judece pe Nicolae si Elena Ceausescu.
            Lapunctul 1 din acest „Decret” se declara ca “urgenta este impusa dedorinta, in acest caz, a tuturor cetatenilor cinstiti ai Romaniei”.
            Lapunctul 2 se stabileste ca acest “Tribunal Militar Exceptional” -infiintat de Ion Iliescu – va judeca cauza “in conformitate cuprevederile legale ramase in vigoare, in ceea ce priveste procedura sidreptul material penal”.
            Iarla punctul 3 se preciza ca “acest tribunal va fi alcatuit in componentastabilita de Legea pentru organizarea judecatoreasca“.
            Inincheiere, documentul este semnat de Ion Iliescu, care se autodeclara,pe 24 decembrie 1989, “presedintele Consiliului Frontului SalvariiNationale”.
            Cateva precizari sunt importante.

Iliescu a devenit presedintele CFSN pe 26 decembrie

Mai intai ca, pe 24 decembrie 1989, Ion Iliescu nu avea calitatea de presedinte al Consiliului FSN.
            ConsiliulProvizoriu al FSN si-a desemnat “presedintele” pe 26 decembrie 1989.Deci, mai tarziu. Mai exact, la doua zile dupa semnarea decretului decatre Iliescu si la o zi dupa ce cuplul Ceausescu fusese deja executat.
            Ladata de 24 decembrie Ion Iliescu nu avea absolut nici o calitatejuridica sau constitutionala care sa-i permita formarea unui “TribunalMilitar Exceptional” si nici sa se prevaleze de titulatura de“presedinte al CFSN”, cum singur s-a trecut pe decret.
            Apoi documentul a ramas scris de mana pana pe 5 ianuarie 1990, cand a fost dactilografiat.

Tribunalul a fost ilegal

             GeluVoican Voiculescu – incercand sa acopere aceasta evidenta uzurpare decalitati oficiale ale decretului semnat de Ion Iliescu – a afirmat:“Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie asecretului, neriscandu-se dactilografierea”. “Revolutionarii” luiIliescu nu riscau nici macar “dactilografierea”, in schimb il condamnaula moarte pe cel care era inca seful statului. Cel putin oficial.            Sa remarcam ca “decretul” a fost redactat integral si semnat de Iliescu, fara numar de inregistrare.
            Ceeace inseamna ca Ion Iliescu a semnat ilegitim, printr-o tipica uzurparede titlu, un document ilegal, lovit de nulitate din punct de vederejuridic, care a condus la executarea a doi oameni.
            Rezultasi ca “Tribunalul Militar Exceptional” care i-a judecat pe sotiiCeausescu la 25 decembrie 1989, la UM 01378 din Targoviste, a avut, larandul lui, un caracter ilegal.
            Mai rezulta ca sotii Ceausescu n-au fost executati dupa o procedura legala, ci au fost, pur si simplu, asasinati. O seama de alte detalii, ramase secrete pentru opinia publica din Romania, trebuie aduse la cunostinta, dupa 20 de ani.
            Indorinta de a-l exonera pe Ion Iliescu de orice responsabilitate inasasinarea sotilor Ceausescu, Gelu Voican Voiculescu a emis teoria“legitimitatii revolutionare”. Pe scurt, Voican Voiculescu sustine ca,deoarece evenimentele din decembrie ar fi fost o “revolutie”, nu se maitinea seama de cadrul juridic si se proceda “expeditiv”.
            GeluVoican Voiculescu a amintit de Revolutia Franceza (1789), care aprocedat similar. L-am fi inteles pe Gelu Voican Voiculescu daca sotiiCeausescu – prinsi de “popor” – ar fi fost spanzurati sau impuscati(cum se intentionase, tot in „cadru organizat”).
            Dar chiar Ion Iliescu il contrazice pe Voican Voiculescu. Pentru ca – asa cum vedem – Ion Iliescu apeleaza la un “cadru legal”.
            IonIliescu semneaza un „Decret”, pentru infiintarea unui “Tribunal MilitarExceptional”, care la punctul 2 stipuleaza foarte clar ca acesttribunal va judeca cauza “in conformitate cu prevederile legale ramasein vigoare, in ceea ce priveste procedura si dreptul material penal”.
            Astfelincat nu mai este vorba de nici o “legitimitate revolutionara“ -inexistenta in Drept – ci de simularea unui proces asa-zis legal.

Mascarada de proces

            Deplasarea la Targoviste a membrilor “Tribunalului Militar Exceptional” s-a facut cu doua elicoptere.
            Intr-unul din elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu.
            Decise stia – inaintea procesului – ca sotii Ceausescu urmau sa fieexecutati. V.A. Stanculescu a stabilit locul executiei, inainte deinceperea procedurilor legale.
            Procesul care a urmat la Targoviste nu a fost decat o mascarada, amintind de “obsedantul deceniu” si de judecatile expedive.
            Dupa ce a coborat din elicopter, Gelu Voican Voiculescu a solicitat ca procesul sa nu dureze mai mult de 10-15 minute. Desidecretul sustinea ca “aceasta cauza se va judeca cu prevederile legalein vigoare”, procesul s-a derulat in 55 de minute, fara depunerea deprobe si audierea vreunui martor, cu avocatii apararii desemnati dinoficiu, pe post de acuzatori ai clientilor lor (ca in epoca stalinista).
            Faraca acestia sa ceara macar recursul, desi in cazul condamnarii la moartelegea cerea sa o faca, cu sau fara voia condamnatului. In ultima clipa,Elena a spus: “Daca vreti sa ne omorati, ne omorati pe amandoi.Nelegati”. Executia a avut loc imediat. Controversele nu au lipsit.

Falsele capete de acuzare

Rechizitoriulintocmit de Dan Voinea si sentinta cu pedeapsa capitala consemneazacapete de acuzare ce nu au fost dovedite niciodata. „Genocidul” – nu auexistat 60.000 de victime, asa cum se planuia si zvonea la data aceea,inclusiv prin intermediul lui Silviu Brucan si al postului de radio„Europa Libera”, pentru ca Securitatea nu a scos nici o arma dinunitati. Dimpotriva: generalul Iulian Vlad, seful DSS, a dat ordin caacestea sa fie inchise. „Subminarea puterii de stat”, numarul 2, candCeausescu reprezenta conducerea statului, este o aberatie. „Acte dediversiune”, punctul 3, se refera, astazi stim, la operatiunea KGB-GRU.„Subminarea economiei nationale”, punctul 4, ramane, credem, valabil,pentru a da socoteala asupra lui si toti succesorii lui NicolaeCeausescu din ultimii 20 de ani. Hotararea pronuntata la 25 decembrie1989 a fost executata pe loc.

Voican, Ceausescu si semnul lui Marte

             Interesantesunt si concluziile profesorului legist francez Louis le Riboux,privind momentul si conditiile reale in care sotii Ceausescu au fost,de fapt, executati.
            Dindimineata de 26 decembrie pana pe 30 decembrie 1989, cand s-a decisinhumarea, cadavrele sotilor Ceausescu au fost conservate in instalatiafrigorifica de la Morga. De inmormantarea celor doi s-a ocupat GeluVoican Voiculescu, in calitatea sa de viceprim-ministru. Ambele cadavreau fost acoperite cu panze de cearsaf. Mai intai, s-a pus capacul pestecosciugul lui Nicolae Ceausescu, pe care Voican a desenat cu cretasemnul lui Marte.
            Groparilorli s-a spus ca era vorba de doi colonei in rezerva, ucisi de“teroristi”. Ceausestilor nu li s-au pus, in ’89, cruci: fuseserauitate la Morga. S-au intocmit doua dosare care poarta acelasi numar:1/SP/1989. Certificatele de deces s-au eliberat fara autopsiere sibuletinele de identitate ale sotilor Ceausescu, de catre Vladimir Belissi notarul sectorului 1, Adrian Toma.

Din punct de vedere legal, cetateanul Iliescu l-a ucis pe presedintele Ceausescu

             Ceidoi aveau dreptul – ca orice cetatean – la un proces corect si drept,asa cum a avut parte Manuel Noriega sau Slobodan Milosevici. Era oocazie unica si pentru romani de a afla secretele unei guvernari, carea condus Romania in ultimii 50 de ani. Si – poate – cu aceasta ocaziesa afle si unele informatii despre Iliescu si ai sai. Tocmai acestlucru nu convenea insa grupului Iliescu. Si altora.
            Asa ca celor doi Ceausescu li s-a inchis gura: au fost executati imediat, dupa o mascarada de proces.
            ProcesulCeausescu incepe insa cu un decret ilegal, semnat de cetateanulIliescu, care se face astfel vinovat cel putin pentru “uzurparea decalitati oficiale”.

Video-executia trucata

             Dupadezvaluirea pilotului Vasile Malutan (decedat in conditii suspecte)privind existenta unei genti cu documente asupra lui Ceausescu inmomentul fugii, iata ca depozitia colonelului Baiu, omul care a filmatexecutarea cuplului, aduce in atentie felul in care s-a trucatvideocaseta procesului si executiei.
            Pe 25 decembrie 1989, la TVR s-a prezentat o prima versiune a procesului si executiei.
            Cuacea ocazie s-a putut observa un prim aspect frapant: banda seintrerupea brusc, fara justificare, in clipa cand soldatii legaumainile sotilor Ceausescu.
            Urmaapoi, printr-o saritura in montaj, o scena in care, pe fundalul unorimpuscaturi, se distingea cu greu, intr-un nor de praf, un zid. Fara sase poata observa si cine erau cei executati. Conform unor surse de lafata locului, aceasta parte a filmarii ar fi fost realizata ulteriorexecutiei, folosindu-se capse pirotehnice introduse chiar in zid.
            Ulterior aparea un doctor, examinand cadavrele sotilor Ceausescu.
            Iatainsa ca, la 22 aprilie 1990, televiziunea franceza a prezentat o bandade 90 de minute cu procesul si executia lui Ceausescu, banda desprecare se sustinea ca includea versiunea integrala, necenzurata, aevenimentului.
            Asadar, a doua videocaseta!

Doua executii

             Examinand-ocu atentie, un grup de experti francezi, condus de doctorul Loick leRibault, director al Centrului de Microscopie Electronica din Franta, aajuns la o concluzie surprinzatoare, necunoscuta cititorilor romani.
            Expertiifrancezi au sesizat pe videocaseta, in clipa cand doctorul a ridicatcapul Elenei Ceausescu, imediat ce praful starnit de gloante s-aimprastiat, ca sangele de sub cap era deja coagulat, iar gatul deveniseteapan. Ceea ce era imposibil, daca executia avusese loc cu catevamomente mai inainte.
            S-a conchis, fara dubii, ca Elena Ceausescu era moarta de cel putin cateva ore inaintea filmarii “executiei”.
            Totpe baza videocasetei, grupul de experti francezi a mai semnalat si ca,desi cadavrele cuplului Ceausescu purtau urme de gloante, nu existau -in mod ciudat- urme de sange in jurul gaurilor provocate de acelegloante iar in ce-l priveste pe Ceausescu nu exista nici sange scurs injurul cadavrului sau.
            Expertiifrancezi au stabilit, in aceste conditii, ca – „deoarece cadavrele nuprezentau vreo urma de sange pe piept si pe fata imediat dupa executiesi intrasera chiar intr-o anumita rigiditate” – nu ramanea decat ca ceidoi fusesera “executati”, cu cel putin cateva ore inaintea filmariiexecutiei, in mod separat, cu un singur glonte tras in ceafa. Zvonurileparvenite de la Unitatea lui Kemenici arata ca responsabil cu ucidereacelor doi ar fi fost Gelu Voican Voiculescu.
            Apoi, pentru filmare, cei doi au fost proptiti de perete pentru stimularea executiei.

Exhumarea interzisa

             Potrivitgrupului de experti ai doctorului Le Ribault, executia cupluluiCeausescu fusese, in mod evident, trucata. Francezii solicitand (inmartie 1990) exhumarea cadavrelor si autopsierea lor de medici straini,pentru confirmarea verdictului lor.
            Guvernul de la Bucuresti nu a dat insa nici un raspuns: nici expertizei, nici propunerii de exhumare si investigatii.
            Aceste fapte raman, asadar, in continuare neelucidate.
            Se pune insa si o alta problema: Nu cumva exista si o videocaseta – a treia! – completa, cu procesul si executia?

O alta moarte misterioasa

           Sa ne reamintim si un alt fapt ciudat: prima cursa Bucuresti-Belgrad dedupa evenimente avea un singur pasager la bord – un reporter britanic –care, conform marturiilor, transporta numeroase videocasete, filme sifotografii legate de evenimentele din decembrie 1989.
            Avionul cu acest singur pasager la bord, a fost doborat cu o racheta, nu se stie de cine trasa.
            Era la cateva zile de la executia cuplului Ceausescu.
            Evident, videocasetele, filmele si fotografiile “au disparut”.

Operatiunea „Plecam pentru a ramane”

             In“Libre Journal”, Paris, septembrie-octombrie 1990, pagina 30, VladimirBukovski scria sub titlul “L’Empire du moindre mal”: “Niciodata rolulKGB-ului in interiorul tarii (URSS – n.n.) si in strainatate nu a fostatat de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care auvegheat la rasturnarea lui Ceausescu in Romania, cele care au lansat“revolutia de catifea” in Cehoslovacia, cele care au luat masuri pentrurasturnarea lui Erich Honecker in Germania Rasariteana, producandcircumstantele favorabile distrugerii Zidului Berlinului”.
            Asadar, inca din 1990, Vladimir Bukovski a declarat public rasturnarea lui Ceausescu drept o operatiune a KGB.
            Strategiaurmarita de URSS fusese pusa la punct anterior de Andropov si KGB, siurmarea salvarea comunistilor intr-o situatie de criza a sistemului.
            Alexandrede Maranche (fostul sef al SDECE-ului francez) l-a citat in acest senspe un apropiat al lui Gorbaciov, Ghiorghi Arbatov, cel care a afirmat:“URSS va va face cel mai mare rau cu putinta: va va lipsi de dusmanulvostru” (“Le Figaro”, Paris, 10 ianuarie 1990).
            Aceastastrategie sovietica, initiata de Iuri Andropov si transpusa apoi inpractica de Mihail Gorbaciov, a fost expusa clar de Jean-FrancoisDeniau, membru al Consiliului Europei, care a precizat: “UniuneaSovietica isi propusese drept scop acela de a pleca pentru a ramane”(vezi “Les marches lointanes de L’Empire: partir pour rester”, in JeanMarie Benoist, “Apres Gorbatchev”, Paris, 1990, pag. 137 si urmatoarea).
            Simai explicit asupra scopului urmarit de strategia “partir pour rester”,a “schimbarii la fata“ din 1989-1990 si ulterior prin “puciul luiPotemkin” (august 1991) a fost Lev Nevrozov, care a avertizat:
            “Inpartida sa de sah pentru dominatia mondiala, Kremlinul si-a sacrificatstapanirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentrua-si asigura o mai buna penetrare a economiei si tehnologiei EuropeiOccidentale” (“The Kremlin and the Western Politico-CulturalEstablishment, Midstream, 1900, pag. 1).
            Lucrurilese vad cu mult mai clar astazi, in 2009, daca tinem seama de puternicarevenire a Rusiei pe plan mondial si de ampla “restaurare” ce are locin Rusia lui Vladimir Putin.

Vaclav Havel recunoaste aportul KGB la „revolutia de catifea”

             Candi s-a cerut lui Iliescu sa spuna ce stie despre lovitura de stat dindecembrie 1989, Iliescu i-a catalogat imediat pe cautatorii adevaruluidrept „dezaxati” si “lichele”. Asa cum o facuse si in primavara anului1990, cu manifestantii din Piata Universitatii. Iliescu ramane ultimuldinozaur comunist beneficiar al „revolutiilor” KGB care nu recunoasteacest lucru.
            Iatace scrie Havel despre “revolutia de catifea” din 17 noiembrie 1989.Potrivit lui Havel, complotul din Cehoslovacia – “un complot pentruabolirea regimului comunist” – a fost organizat si declansat chiar deKGB.
            Marturialui Havel a fost facuta la BBC si reluata de presa germana, daca ar fisa amintim numai prestigioasa publicatie “Die Welt”.

Spetnaz in actiune

             GeneralulViktor Grusko, adjunctul lui Vladimir Kriucikov (presedintele KGB), asosit in ajun la Praga impreuna cu un grup de “visautniki” (ofiteri“Spetnaz” ai GRU, operatiuni speciale, care actioneaza, de regula, incivil).
            GeneralulGrusko impreuna cu generalul Ghenadi Teslenko (insarcinatul KGB laPraga) si Alois Lorenc (seful STB-ului, securitatea cehoslovaca) aucondus intreaga desfasurare a “revolutiei de catifea” dintr-unapartament conspirativ din Praga. De remarcat ca Lorenc vizitaseanterior Moscova, fiind instruit la sediul KGB asupra desfasurariievenimentelor.
            Evenimentelede la Praga au fost “starnite” – cu ajutorul ofiterilor sovietici“visautniki”, de “transformarea” unei manifestatii de comemorare a uneivictime a militienilor praghezi, intr-o manifestatie de protest.
            Ofiterii“Spetnaz”, sustine Havel, care de la aeroportul “Ruzine” seimprastiasera in toata Praga, conform planului, l-au tinut permanent lacurent pe generalul Grusko, seful lor, cu”mersul revolutiei”.
            In noaptea de 17 noiembrie 1989, generalul Grusko si echipa sa au parasit Praga la fel de discret precum aparusera.

Iliescu era pentru KGB “candidatul potrivit”

            IgorToporovski, unul dintre colaboratorii lui Gorbaciov, a oferit detaliidespre rolul KGB-ului in Romania: “Ion Iliescu avea la vremea aceealegaturi destul de stranse cu PCUS si era desemnat drept candidatul celmai potrivit pentru a-l inlocui pe Nicolae Ceausescu”. Toporovskiadauga: “Pentru operatiunea propriu-zisa noi am ales momentul candCeausescu se afla la Teheran, deoarece altminteri actiunea ar fiprezentat dificultati”.
            Despre“turistii sovietici” prezenti cu miile la Timisoara si apoi laBucuresti si in intreaga tara – consemnati in rapoartele Securitatiisi, ulterior, in cele speciale, ale SRI, dedicate evenimentelor – numai are rost sa vorbim.
            Practic,rasturnarea lui Ceausescu s-a produs in doar cateva ore, in dimineatade 22 decembrie 1989, cand Ceausescu a fost parasit in mod subit detoti colaboratorii si arestat chiar in sediul Comitetului Central alpartidului. Din 22 decembrie, orele pranzului, Ceausescu era deja lasatin mana complotistilor.

Si Erich Honecker recunoaste

            La21 noiembrie 1990, Erich Honecker, liderul comunist est-german, aacordat ziarului “Berliner Wachenpost” un interviu in care a afirmat:“Destituirea mea ca sef al partidului si al statului este rezultatulunor manevre de anvergura, ai carei instigatori continua sa ramana inumbra. Cei care astazi se lauda cu aceasta actiune nu sunt decatplevusca. Ne aflam in prezenta unor miscari de maxima importanta, caren-au aparut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multa vreme,la scara europeana si chiar mondiala. Reunificarea Germaniei trebuie safie considerata ca o contributie la construirea Casei Europene si, datafiind situatia, lucru acesta nu putea fi atins decat printr-otransformare a sistemului politic din RDG”.
            Cat despre timpul in care s-au pus la punct marile mutatii din Europa de Est, Honecker l-a evocat intr-un alt interviu: “Oscurta vizita a lui Sevardnadze pe tarmul Marii Negre, in toamna anului1984, adica chiar pe timpul lui Cernenko, in cursul careia s-a cazut deacord ca totul trebuia schimbat in Uniunea Sovietica si in alte parti”(interviu acordat canalului german DSF pe 10 octombrie 1990, ora 20.15).
            Sa reamintim doar ca Erich Honecker era “stapanul” suprem al STASI. Asa ca stia ce vorbeste.

“Moscova si KGB-ul au armat pistolul de start”

             Si alti autori binecunoscuti vorbesc despre rolul KGB in comploturile din Europa Centrala si de Est din 1989.
            Mark Almond, profesor de istorie moderna la Oxford, scrie in cartea sa “Gorbatchev and the Est-European Revolutions”: “Moscovasi KGB-ul au armat pistolul care a slujit la darea startului pentrutransformarile din Europa Rasariteana si Centrala, iar acestea(schimbarile – n.n.) s-au savarsit cu cea mai mare usurinta, deoarece afost suficient sa se activeze rezistentele care existau deja”.
            Istoriculungur Istvan Nemeskurty ajungea la urmatoarea concluzie: “Ceea ce amtrait noi nu a fost o revolutie, fie ea de catifea sau nu. Ceea ce s-apetrecut este ca marea putere care ne-a subjugat dupa 1945, ne-aeliberat dintr-o data. Ea a desfacut brusc funia pe care ne-o pusese pegat”.
            InRomania, “Comitetul Salvarii Nationale” s-a constituit inca din 1984.In iarna anului 1988 – asadar cu un an inaintea evenimentelor dindecembrie 1989 – “Comitetul Salvarii Nationale” a devenit “FrontulSalvarii Nationale” (FSN). Contrar a ceea ce Iliescu si ai lui ausustinut, FSN-ul exista demult, ca si complotul impotriva lui Ceausescu.
            Intalnirea de la Elias: Iliescu-Militaru-Valter Roman In primavara anului 1990, generalul Militaru si capitanul Mihai Lupoi au facut dezvaluiri interesante in presa franceza.
            Astfel, generalul Militaru l-a contactat in 1982 pe Iliescu la spitalul “Elias”.
            Iliescuvenise la “Elias” ca sa-i faca o vizita lui Valter Neulander, bolsevicnaturalizat sub fantezistul nume de Valter Roman, sub care a detinutfunctii de prim rang.
            GeneralulMilitaru, internat si el in spital, a profitat de moment si l-a abordatpe Iliescu: “Dom’le, nu se gasesc in Romania niste forte sa-l aruncepeste bord pe Ceausescu?”.
            Prudent, cel atat de direct interpelat s-a ferit sa dea un raspuns net.

„Cativa militari, un fel de pir-pir-pri si cu asta basta”

             Dar,dupa ce Militaru s-a externat, Iliescu l-a rugat sa-l viziteze laConsiliul National al Apelor, unde era presedinte, cu grad de ministru. Cei doi s-au deplasat cu masina institutiei pana in Parcul Herastrau, ca sa poata vorbi in liniste.
            Principaladilema a fost explicata – nu fara umor – de generalul Militaru astfel:Iliescu era de parere ca pentru rasturnarea lui Ceausescu trebuiaorganizat un soi de puci militar. “Cativa militari, un fel depar-par-par si cu asta basta!”, isi rezumase Iliescu crezul despre“revolutia romana“.
            Militaruin schimb sustinea atragerea in strada a “maselor populare”, ca solutieeficace. “Dom’le, daca nu sunt angrenate si masele populare, nu iesenimic”.
            Panala urma s-au despartit, fiecare cu ideea lui: “Ne-am despartit cuaceasta idee: el cu pir-pir-pir-ul lui, eu cu masele populare”, si-aamintit in primavara anului 1990 generalul Militaru.
            Decizia urma, bineinteles, sa fie luata in alta parte.
            Mai la est de Herastrau.
            Astazi, numai Iliescu mai neaga implicarea KGB si GRU in evenimentul din 1989.
            De ce?
             Va lasam pe dumneavoastra sa ghiciti.

Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata
Curentul – sâmbătă, 26 decembrie 2009

Posted in Uncategorized

Tags: "revolutia kgb", Ceausescu, Decembrie 1989, iliescu-kgb

MARTURIA LUI ANDREI PANDELE. Profesionistii pancardelor i-au scos de la cutie pe Mircea Dinescu si Doina Cornea pe 22 decembrie la pranz. FOTO-DOCUMENT. Plus: Rolul DGSE si al lui Kouchner

December 26th, 2009

Andrei Pandele: Interesant de acum 20 de ani
Emisiunea de ieri la TVR1 mi-a trezit amintiri vechi.
Din cele intamplate pe 22 decembrie 1989, unele amintiri sunt mai speciale.
Noaptea am dormit la tata in centru. Stateam in Drumul Taberei. Aveammasina in service la Dorobanti. Fusesem pe 21 la baricada Gradinita,pana tarziu in Piata Romana, scapand in ultima clipa din impresurare.Am venit la serviciu ocolind pe bd.Magheru. Dimineata era ceata. Nu seluminase complet. Baietii spalau cu detergent niste pete mari, rosii,sinistre. Piata Universitatii era ocupata de tancuri grele.
La birou era atmosfera de inmormantare. Unii vorbeau cu voce scazutadespre morti, de ce a spus Europa Libera. Altii, putini, vorbeau maitare despre patriotism si tradatori.
Pe la 10h30 nu am mai rezistat si am coborat. In hall erau 30 deoameni, stand la 5 metri de poarta. Poarta o tinea seful serviciuluipersonal. M-am dus langa el. I-am spus ca merg sa iau masina dinservice. Nu se poate, a raspuns. Am mai facut un pas, l-am impins usor.A cedat imediat. Am iesit, cu turma tropaind dupa mine. Am hotarat samerg in Dorobanti. Nu circula nimic. Ajung pe jos la service, nu eranimeni. Lumea se aduna la televiziune. Am scos aparatul. Unii se bateausa intre.
Au aparut Taburi, cu omenire catarata pe ele. Era o debandada denedescris. La radioul unei Dacii am auzit comunicatul : Ceausescu afugit ! Lumea era in delir, mai ales tinerii.
In urmatoarele 20 de minute am fost sarutat de barbati.
Au aparut si pancarte : D-na Cornea la palat cu Dinescu alaturat. Ammai scris despre asta. Doar ca acum am cautat pozele si le-am scanat.Si ce sa vezi :
Pancarta pe panza, cu bete diferite, era scrisa cu sablonul de scris; asta dureaza multe ore. Pancarta nu fusese scrisa atunci, ci maidemult. Interesant, nu !?!
Am ajuns in piata CC, acum a Revolutiei, pe la ora 14h15. Erau garzipeste garzi. Dar eu aveam 3 aparate ! M-au lasat sa intru oriunde incladire.
Sa inregistrez istoria. Paul Agarici si Radu Sigheti erau ambii acolo, poate si altii.
Am ajuns seara tarziu din nou la tata. Ne uitam entuziasti la TVR.Incepusera zvonurile cu teroristii. La ora 23h15 suna cineva la usa !Cine e, intrebam cu emotie. Gigi ! Era fratele meu, venit de departe.Seful reanimarii la Bichat, Paris, ales de Medecins sans Frontieres sadirijeze grupul in Romania. Medic ATI, vorbea si fluent limba romana.
Dar aeroportul Otopeni era inchis. Au venit cu un avion militar francezla Russe. De acolo au venit cu un camion militar. Erau doctori,ziaristi, operatori, 2Vip, B. Kouchner (actualul ministru de externe al Frantei – n.m), J.Attala si 3 altceva ! Pe laCalugareni, cineva a deschis foc asupra camionului. Cine l-a pus ? Cei3 au scos Sculele, arme cu luneta in infrarosu, si au rezolvatproblema.
Langa Romana aveau intalnire cu cineva sa-i conduca la ambasadaFrantei, un francez ingrozit. Se trage de pe acoperisuri. Seful a zis :curatam acoperisurile !
Dupa 15 minute cei 3 de la DGSE s-au intors, ii considerau incepatoripe cei eliminati. Cei care facusera diversiune pe acoperisuri, tragandin oameni, sunt acum si ei ingropati la cimitirul eroilor.
In acele zile a fost organizata o lovitura de stat. Ca sa creezediversiune a fost aprinsa si o revolta populara, care insa le-a scapatcomplet de sub control.
Au avut nevoie de alte diversiuni si tras in multime, ca sa poatarecapata controlul pierdut. Au avut nevoie si de mineriade casecuritatea sa isi recapete pozitiile pierdute.
Si acum suntem condusi din spate de acei care au organizat lovitura destat. Total rupti de realitate, dar cu vechi conexiuni si condusi deinterese vag oculte.
PS. In emisiune aparea si Comicul Petre Roman. La fiecare frazarepeta ca a fost prim ministru. Desemnat in calitate de ce ? Ca fostiubit al Zoei Ceausescu ?
Andrei Pandele – FOTO MAGAZIN

Posted in Uncategorized

Tags: Decembrie 1989, kominternistii tismaneanu pata-plesu dinescu si comp

IN MEMORIAM. “Revoluţia înseamnă morţii care au facut-o şi viii care o continuă”. 21 Decembrie 1989: Călin Nemeş: "Trageţi, am o singură inimă!" FOTO/VIDEO

December 23rd, 2009

Călin Nemeş, România liberă pe 25 aprilie 1991

Pletoşii care au fost condamnaţi să supravieţuiască gloanţelorglorioasei armate române din 21 decembrie sunt condamnaţi din nou lanepăsarea voastră dispreţuitoare. Disperaţi, s-au adunat în centrelemarilor oraşe şi-au încercat de atâtea ori să vă vorbească.
Sau să vă cânte. Sau să vă aplaude când îi înjuraţi. Sau să seaşeze în genunchi când îi atacaţi alături de mineri şi scutieri. Nui-aţi iertat că au supravieţuit.
Revoluţia pe care ei au câştigat-o, pierzându-şi fraţii,sângele, părţi din trup, Revoluţia pe care v-au adus-o vouă cadou, canişte copii cuminţi ce erau, Revoluţia în care v-au arătat, chiar printelevizor, cum se poate muri pentru ţara asta frumoasă şi săracă,Revoluţia le-aţi confiscat-o părinteşte şi aţi dat-o primilor veniţidin mlaştinile marxism-leninismului ceauşist. Iar pe ei, pe copiiiîmbătrâniţi prematur lângă mormintele din Cimitirul Eroilor, i-aţitrimis la noile cozi, i-aţi certat şi dat afară din casă pentru că văcontraziceau argumentele îngurgitate în 45 de ani de laşitatepărintească.
Şi acum, când banii nu vă mai ajung nici măcar pentru a cumpărasingura şi marea voastră realizare, salamul cu soia, delicatesa cu carene-aţi crescut pe noi, azi aţi început din nou să cârtiţi, să văîndoiţi de voi înşivă. Să ieşiţi în stradă.
Deocamdată puţini, pentru că încă vă e ruşine să recunoaşteţi căiar ne-aţi vândut. Dar curând veţi trece şi peste ruşinea asta şi veţicăpăta curajul de a spune „NU!”
Vedeţi, în 21 decembrie nu aţi avut acest curaj când vă mureaucopiii în stradă. În iunie 1990, când aceiaşi copii erau bestial bătuţipentru vina de a avea o carte în mână, aţi fost la fel de pasivi.De-abia acum, când nu copiii, ci salamul cu soia vă cade în primejdie,aţi hotărât să luptaţi. Ca şi când copiii împuşcaţi sau maltrataţi v-aufost vitregi. Copilul vostru adevărat pare a fi salamul cu soia. […]
Circulaţi. Totuşi, gândiţi-vă că într-o bună zi se va încheia şiviaţa voastră supusă stomacului. Iertaţi-mi că vă reamintesc, dar vădau cuvântul meu de om că într-o zi, în care soarele va răsări la felca astăzi, veţi muri. Şi dumneavoastră, şi eu. Mai devreme sau maitârziu.
Şi ceva îmi spune că imediat după acest ultim eveniment alvieţii noastre, care este moartea, îi vom reîntâlni pe ei, pemagnificii copii şi adolescenţi ai lui decembrie 1989. Şi, poate, nevor întreba ce am făcut după moartea lor? Ştiu că eu am ce să lerăspund. Dar dumneata, trecătorule?

Foto: Razvan Rotta

Gheorghe (Gigi) Gavrilescu

“Ma duc alaturi de Călin Nemes si ceilalti martiri ai neamuluinostru, cu gandul ca Alianta Civica va lupta si va continua idealurilenoastre. Numai impreuna vom reusi. Jos comunismul!”
Gheorghe (Gigi) Gavrilescu a fost unul dintre participantii larevolta de la Brasov, din 1987, unde a strigat printre primii, “Joscomunismul!”.
Dupa revolutie, a participat la toate manifestatiile si mitingurile,incepand cu cel din 25 decembrie 1989, indeptat impotriva lui IonIliescu. A demolat, cu macaraua sa, multe dintre statuile comuniste dinBucuresti si Deva. A fost batut de mineri si de “batausii” regimului.
A fost unul dintre cei mai activi membri GID. Dupa sinuciderea luiCălin Nemes, pusese in memoria lui, o cruce de lemn in PiataUniversitatii.
Incercand sa sprijine constituirea Aliantei Civice, GID a cedatacesteia cea mai mare parte a propriului sediu. Gigi Gavrilescu a fostunul dintre cei care si-a pus toate sperantele in aceasta nouaorganizatie (condusa de “floarea ” intelectualitatii romanesti), incare s-a inscris, si pentru care a muncit enorm; a devenit “omul bun latoate” al acestora dar si al altor personalitati, locuind intr-unadintre camerele sediului GID.
In dimineata zilei de 22 februarie 1994 a fost gasit, de catre unfunctionar A.M. PRESS, spanzurat in sediul Aliantei Civice. Inainte deactul final, lasase pe sub usa sediul A.M. PRESS un plic adresatdomnului Lucian Avramescu, cu rugamintea de a transmite textulscrisorii domnilor: Petre Bacanu (”Romania Libera”), Florin GabrielMarculescu (”Cotidianul”) si Ion Cristoiu (”Evenimentul Zilei”).
Se spanzurase in ultima camera a sediului, pe usa careia desenase ocruce. Era imbracat in tricolorul revolutiei, cu gaura, avand agatat depiept o caricatura cu Ion Iliescu si un manifest anticomunist.

Radu Chesaru

In luna aprilie 1989, Radu Chesaru infiinteaza Asociatia “VulturulBrancovenesc”, o grupare de tineri opozanti ai regimului Ceausescu. Incursul anului 1989 au tiparit 1111 manifeste, pe care le-au raspanditin Piata Unirii, a Universitatii, la Facultatea de Istorie si incutiile postale din cartierele Bucurestiului. Mai multi membri aiasociatiei, printre care si Radu Chesaru, au fost arestati pe data de27 octombrie ‘89, pe cand aruncau “fluturasi”, fiind eliberati pe 22decembrie.
Dupa revolutie, Radu Chesaru s-a implicat in viata politica,inscriindu-se in PNTCD. In urma alegerilor din 1996, a fost angajat laGuvern pe post de director la cabinetul ministrului Mircea Ciumara.
Dar marile erori ale acestei guvernari, culminand cu semnarearusinosului Tratat cu Ucraina si indepartarea justitiarului ValerianStan, il determina sa isi asume fatis pozitia, in dezacord cu acteleguvernului. Va fi concediat abuziv din functia pe care o avea, drepturmare, va da in judecata Guvernul; castigand procesul, a fostreangajat pe 14 februarie 2000.
Pleaca insa de acolo, si se angajeaza la MI ca redactor sef laredactia radio a ministerului; dar nu pentru mult timp va fi silit sademisioneze, acuzat de conducerea Ministerului de Interne ca va fijudecat in Consiliul de Onoare pentru o presupusa activitate desorginte legionara.
Pe 28 septembrie 2001 a fost gasit impuscat in piept, cu un glont de la un pistol mitraliera tip AKM. Avea 31 de ani.

Si lista continua…

“Trageti, am o singura inima !”

Pe21 decembrie 1989, Piata Libertatii din Cluj era incercuita de forteleM.Ap.N. comandate de capitanul Carp Dando de la UM 01215 Floresti,trimise in dispozitiv pentru “interzicerea cailor de acces spre zonacentrala, in scopul protectiei lucrarilor de arta, cladirilorinstitutiilor administrative si a obiectivelor comerciale, impotrivaactiunii posibile a unor grupuri de cercetare-diversiune sau teroristestraine ori provocatori la acte de vandalism”.

In jurul orelor 15,30, in Piata Libertatii ajunge un grup de aproximativ 40 de tineri, in frunte cu actorul Călin Nemes;scandand lozinci de simpatie cu Timisoara, anticomuniste sianticeausiste, incercau sa determine cetatenii aflati in zona sa li sealature.

Manifestantii din primele randuri si-au dezgolit piepturile cerandu-le militarilor sa traga, iar Călin Nemes,dezbracat pana la brau, si stringand “Trageti, am o singura inima”, s-aapropiat de de capitanul Carp Dando apucandu-l de gulerul uniformei.
Inacel moment, militarii au deschis focul fara nici o somatie. 13 oameniau cazut impuscati – dintre care 6 in spate si 5 in cap -, 28 au fostraniti. Ambulantele sosite in ajutor au fost indepartate de militari cufocuri de arma.

Ordinul dat de Valeriu Burtea militarilor, a fost: “Impuscati-i, ca nu-s oameni”.

Grav ranit, dupa doua luni de spitalizare, Călin Nemesa revenit la viata, fiind acuzat de catre militari si procuroriimilitari ca el ar fi “vinovat” pentru masacrul din Piata Libertatii.Calificat de gen. Stanculescu drept “oaia neagra de la Cluj”, Călin s-aimplicat activ in contestarea regimului comunisto-securist instaurat pesangele eroilor revolutiei, si in aflarea si dezvaluirea subteranelorrevolutiei. Din “simbolul Revolutiei clujene”, a devenit incomod, chiarsi pentru locuitorii Clujului.

Dezamagit si scarbit de tot ce seintampla in jurul sau, in luna mai 1993 Calin Nemes s-a spanzurat inpodul casei sale. Avea 32 de ani. A devenit simbolul Revolutiei Romanefurate.

Cei care au coordonat actiunea si au impucat oamenii- Constantin Degeratu, Ioan Cocan, Valeriu Burtea, Carp Dando, IulianTopliceanu, Ilie Dicu, Florian Caba, Vasile Lates, Iacob Gheorghe,Marian Bolbos – sunt liberi si avansati in grad.

Dosarul Revolutiei Clujene s-a disjuns.
Cu alte cuvinte, in Piata Libertatii din Cluj nu s-a intamplat nimic in ziua de 21 Decembrie 1989.

GID – Romania

Posted in Uncategorized

Tags: Decembrie 1989, In memoriam

GEORGE RONCEA: Am tras în „terorişti“! MARTURIE despre evenimentele din decembrie 1989

December 22nd, 2009

3 Comments »

I-am văzut pe „terorişti“ de-aproape. Am tras în ei (nici ei n-au statdegeaba) pe parcursul a mai bine de şase ore de asediu. Am avut partechiar şi de un fel de dialog suprarealist punctat cu focuri de armă.Ne-am confruntat într-o clădire proiectată ca o adevărată cazematădotată cu pasaje secrete, trape şi pereţi falşi, fost sediu alMinisterului de Interne, amplasată vizavi de Comitetul Central. Cu treiani înainte de 1989 trecusem în stagiul militar printr-o subunitate decercetare, iar instrucţia militară relativ dură, încă proaspătă, mi-afost de folos, la întålnirea cu „teroriştii“ şi mi-a scăpat viaţa, cred- şi cu ajutorul generos al lui Dumnezeu.
„Teroriştiimei“, deşi au încasat-o în plin, au dispărut fără urmă, iar dupăevenimente, intrigat, m-am întors la faţa locului, încercånd să dezlegmisterul.
Povestea acelor zile a devenit peste ani „Dosarul bloculuiRomarta“. Am stråns probe care ar fi putut conduce la identificarea,dacă nu a teroriştilor, măcar a instituţiei în slujba căreiaacţionaseră aceştia. Am pus totul la dispoziţia procurorilor militari.Am lucrat direct, în 1990, cu o echipă formată din – pe atunci -colonelul Joarză şi căpitanul Slăvoiu.
Au trecut de-atunci 20 deani. Joarză a ajuns ditamai generalul la vârful Justiţiei Militare, aîngropat dosarele Revoluţiei, printre altele şi dosarul meu, şi apoi,anul trecut, a crăpat. Spiritul lui Joarză a infuzat însă tot ParchetulMilitar, infiltråndu-se în Dan Voinea, continuatorul muncii lui Joarzăde mătrăşire a dosarului Revoluţiei.

20 de ani de muşamalizare a adevărului

Amaflat cum „a transcris“ şi „tradus“ Parchetul Militar povesteaconfruntării din blocul „Romarta“ datorită unui „răspåndac“ alprocurorului militar Dan Voinea, un „ziarist“ care trăieşte dinfirimiturile aruncate diversionist pe piaţă de versaţii manipulatori înuniformă militară. Romulus Cristea, „ziaristul“ lui Dan Voinea,(procuror dat afară din Parchet pentru grave abateri), a reprodus ofilă din Dosar într-o carte a sa pe tema aşa-zisei revoluţii:
„Pefondul zvonurilor alarmiste privind sosirea iminentă a unor teroriştişi al lipsei de comunicare – cooperare între formaţiuni, subunităţi sauunităţi militare, în seara zilei de 22 decembrie 89, în jurul orei 21,o companie de militari în termen de la UM 01026 Bucureşti, sub comandacpt. Cristian Mirea, s-a deplasat la blocul «Romarta», str. Academieinr. 35-37 (vizavi de sediul CC-PCR). Militarii s-au deplasat la acelobiectiv în urma semnalelor primite de la civilii din Piaţa Revoluţiei,care afirmau că în acel loc se află persoane suspecte – «terorişti».Pentru a verifica «sesizarea», în imobil, prin intrarea din str.Academiei, a pătruns o grupă de militari în termen, însoţiţi de civilulGeorge Roncea. Concomitent, fără a cunoaşte configuraţia clădirii, alţimilitari, în dorinţa de a verifica şi alte locuri din care sepresupunea că s-a tras, au pătruns în acelaşi imobil, dar din parteadinspre str. 13 Decembrie (actuala Ion Câmpineanu). Trebuie menţionatcă blocul «Romarta», prin construcţia sa, are două intrări separate,atât prin str. Academiei, cât şi prin str. I. Câmpineanu. Curteainterioară este comună, iar holurile de la fiecare etaj al clădirii aucomunicaţii directe.
Fără ca vreuna din cele două grupuri demilitari, cărora li s-au alăturat civili, să aibă cunoştinţă despreprezenţa în imobil a celeilalte, în timpul operaţiunilor de scotocire,s-au aflat în situaţia de a deschide focul unii împotriva altora, fărăa se recunoaşte.
Schimbul intens de focuri a creat, din păcate,pentru forţele militare din apropiere, impresia că în imobilulrespectiv acţionează elemente teroriste, fapt ce a determinat o ripostăconsistentă a acestora asupra blocurilor „Romarta“ şi „Generala“.Consecinţele au fost grave, au fost înregistraţi mai mulţi răniţi şidistrugerea prin incendiere a mai multor apartamente. Şi în zileleurmătoare, a continuat să se tragă la nimereală atât în interiorulblocului, cât şi spre apartamentele celor două blocuri, existândconvingerea că elemente teroriste se adăpostesc în aceste imobile“.
Dacătoate dosarele Parchetului Militar sunt compuse din asemenea flagranteparascovenii, e uşor de înţeles de ce pånă acum nu s-a ajuns la niciunrezultat în obţinerea adevărului despre 1989. Ca martor direct,„civilul George Roncea“ e în măsură să afirme astăzi că la nivel devårf procurorii militari au fost conduşi – două decenii – ori decretini congenitali, ori de cretini diversionişti.

Povestea adevărată. Nevoia de „terorişti“

ÎnTimişoara, până la 22 decembrie, regimul Ceauşescu „a produs“ 73 demorţi, 296 de răniţi, iar la Bucureşti, până la 22 dec. – 49 de morţi,599 de răniţi. După apariţia lui Ion Iliescu, lupta cu „teroriştii“ aprodus până în ianuarie 1990 – 1142 de morţi, 3138 de răniţi.
Manevrarăzboiului cu „teroriştii“ avea ca scop legitimarea noii puteripolitice şi „spălarea“ Armatei, structura care a preluat de faptputerea după 1989, prin cadrele acoperite ale GRU.
De la ieşirea înstradă a maselor, momentul insurecţional anticomunist al tineretuluiromån a fost rapid deturnat cu aportul miilor de agenţi specializaţi aiGRU şi KGB, care invadaseră Romånia încă de la începutul luniidecembrie.
Conjuraţia FSN-ului (Frontul Salvării Naţionale) acuprins cadre PCR cu studii în URSS sau cu părinţi afiliaţistructurilor NKVD, agenţi acoperiţi şi trădători ai DIE (Direcţia deInformaţii Externe a Departamentului Securităţii Statului), DSS şi DIM(Direcţia de Informaţii Militare) racolaţi în misiunile lor dinstrăinătate, disidenţi şi agenţi de influenţă din lumea culturală,susţinuţi mai mult sau mai puţin, discret încurajaţi şi controlaţi deKGB.
Reţeaua rusească – „emanaţii“ revoluţiei – plasa strånsă cuputere în måinile Moscovei, a sufocat insurecţia tinerilor ieşiti pestrăzile Bucureştiului.
Conjuraţia s-a legitimat folosindu-se devictime, iar Iliescu s-a aşezat pe piramida de cadavre susţinut degarda sa pretoriană, confiscånd elanul anticomunist al tineretuluiRomåniei şi deturnånd mişcarea străzii, aliniind apoi ţara cătreobiectivul real al Moscovei – perestroika gorbaciovistă.
Activarea„teroriştilor“ s-a produs într-un cadru bine determinat în zona în carese dădea lupta pentru controlul politic al Romåniei, în perimetrulfostului CC, unde deja se croiseră vreo patru schiţe de guvern.

Bătălia din perimetrul Comitetului Central

Înnoaptea de 22 spre 23 decembrie, s-a dat o bătălie în epicentrulsimbolic al Puterii: zona fostului CC. Aici, în acest spaţiu redus, aavut loc una dintre cele mai dense concentrări de trupe şi de forţe dinRomânia. Operaţiunea de executare a terorii la scară naţională în 1989a avut un Centru de iradiere, iar în plan teritorial, în restul ţării,se repeta, practic, schema de acţiune desfăşurată în Capitală.
MizaPuterii în România s-a jucat în perimetrul CC-ului, instituţia carereprezenta Aparatul, Partidul şi pe Ceauşescu. Semnificaţiacovârşitoare a luptei care s-a dat aici este simplu de înţeles -confruntarea având ca scop obţinerea controlului şi a cuceririi axeisimbolice a Puterii. Din seara zilei de 22 decembrie, a începutdiversiunea teroriştilor, iar startul a avut loc exact în zona centralăa Capitalei, actuala Piaţă a Revoluţiei.
Numai în acest loc s-auînregistrat 347 de victime (73 de decedaţi prin împuşcare şi 274 derăniţi). După începerea operaţiunii „teroriştii care trag din toatepoziţiile“, s-au înregistrat opt la sută din totalul victimelor lanivel naţional în jurul CC-ului. Piaţa Palatului cu balconul CC-ului adevenit prima scenă a ţării. O scenă clasică de tip italian, cum sespune în scenografie, cu un unic punct focal, balconul, filmat dintr-unsingur unghi, cel al carului de reportaj din preajma sa. Populaţiaţării constituia publicul din sala naţională de teatru, căruia i secomută spectacolul alternativ, de pe balcon pe studioul 4 al TVR.Spectacolul începuse la TVR. Teodor Brateş, redactor-şef adjunct alredacţiei Actualităţi, cel care preluase coordonarea emisiei TV,apucase deja să-i facă intrarea lui Ion Iliescu. Un Om de omeniedintr-o familie de Patrioţi. Omul mesianic, salvator, Cel Multaşteptat,cam ăsta era mesajul. Noi, cei din stradă, nu aveam cum să ştim ceblestemăţii apăreau la televizor. Mult mai tårziu aveam să aflăm căIliescu apăruse la televizor pentru a explica că Ceauşescu trădaseidealurile comunismului şi ale socialismului ştiinţific. După ce şi-afăcut introducerea la TVR, Iliescu s-a deplasat de la Televiziune laCC, pentru a se adresa mulţimii din balconul Comitetului Central. MihaiBujor Sion propusese trimiterea carului nr. 3 de reportaj în PiaţaPalatului, pentru a transmite discursul lui Iliescu, care fuseseanunţat pentru ora 17.00. Carul a ajuns şi a intrat în emisie după ora17.30. La foarte puţină vreme de la apariţia carului TVR, au început săse audă primele focuri de armă.

Schema desfăşurării militare din jurul CC-ului

Înzona Ateneului Romån, a Restaurantului Cina şi a hotelului AtheneePalace, erau desfăşurate efectivele UM 01046 (marcate cu „a“ în figură)- după cunoştinţa mea, unitate de infanterie. În zona străzii Oneşti şia flancului nord-vestic al clădirii CC al PCR, se găseau efective aleUM 01060 (marcate cu „b“ în figură) – după cunoştinţa mea, unitate decercetare în dispozitivul inamicului. În faţa fostului sediu al CC alPCR, precum şi între CC al PCR şi Palatul Republicii şi între CC al PCRşi blocul „Romarta“, erau desfăşurate tancurile UM 01305 (marcate cu„c“ în figură) şi plutoane ale UM 01060. Au fost organizate două punctede prim-ajutor, marcate prin cruci în figură, unul långă magazinulMuzica şi un altul pe strada C. A. Rossetti. S-au mai aflat îndispozitiv efective ale UM 01220 şi UM 01026. Apărarea CC al PCR peparcursul a trei zile fiind o situaţie dinamică, s-au produs deplasăriale efectivelor de militari, astfel că figura este numai unaorientativă. Pe figură (foto 1) mai apar şi punctele de foc ale„teroriştilor“, răspåndiţi în zona hotelului Athenee Palace, în PalatulRSR, Institutul de proiectări şi în blocul „Romarta“.
ComitetulCentral, axul puterii de stat la vremea aceea, era flancat într-o partede sediul Direcţiei a V-a a DSS, iar de cealaltă parte de aşa-numitulBloc „Romarta“, fost sediu al Ministerului de Interne, înainte de 1945,în zona zero a Capitalei, o construcţie gigantică, formată din douăcorpuri de clădire lipite între ele. Ansamblul constituia o adevăratăcazemată ce domina Piaţa Palatului, cu ieşiri în trei părţi, care seîntinde pe Strada Academiei, de la numerele 35-37 la numerele 39-41, şia fost locul de desfăşurare al unuia dintre cele mai semnificativedintre episoadele dramatice ale evenimentelor din 1989.

Contactul direct cu „teroriştii“

Dindata de 21 decembrie, de la orele 10.00 dimineaţa, ieşisem pe străzi,împreună cu cåţiva prieteni, şi trecusem prin tot ce se putea trece,reuşind să scap aproximativ întreg. Din momentul în care izbucniserăfocurile de armă în zona centrului, participasem la aşa-zise acţiuni descotocire ale presupuselor puncte de tragere. Tocmai coboråsem dinhotelul Union, unde executasem o astfel de acţiune, şi mă aflam petrotuarul de vizavi de blocul „Romarta“, pe partea cu barul Atlantic,cånd am zărit un grup de trei persoane pe acoperişul blocului.
Unuldintre cei trei agita un mare steag găurit, strigånd cevaneinteligibil, la care comentariul oamenilor din jur a fost căteroriştii se predau sau cam aşa ceva. Am apucat să văd cum unul dintrecei trei, îmbrăcat cu un fel de combinezon ca al tanchiştilor sau alparaşutiştilor, a îngenuncheat brusc pe marginea terasei începånd sătragă rar, la „foc cu foc“, în direcţia noastră, a celor de jos. Uniiau luat-o la goană ţipånd, alţii s-au tråntit la pămånt ori s-au pititcare unde a putut. Tipul de pe acoperiş trăgea cu un PSL (puşcăsemi-automată cu lunetă), fără să se grăbească, şi fără să aibă o ţintăanume. Chiar långă mine, un tånăr, care a rămas în picioare,vociferånd, a fost atins în pulpă. Am luat-o la goană către blocîmpreună cu tånărul rănit, am „cules“ vreo cåţiva soldaţi care sepitiseră în scara blocului şi am urcat în mare viteză, pe scări, pånăpe acoperişul blocului. Cei trei dispăruseră, dar le-am găsit steagul,pe care-l abandonaseră, şi am găsit amplasamentul de tragere, situatchiar deasupra troliului liftului, un loc strategic de unde se vedeaca-n palmă atåt jos, în Piaţă, cåt şi pe acoperişul ComitetuluiCentral. Soldaţii au început să spargă la întåmplare uşile de pepalier, în speranţa de a găsi refugiul trăgătorilor de pe acoperiş. Eu,împreună cu încă trei soldaţi şi cu tånărul rănit la picior, am coboråtpe scări înapoi.
La etajul doi, a izbucnit deodată în faţa noastră orafală, am dat înapoi şi am văzut ţåşnind dintr-un apartament treioameni, traversånd dinspre stånga spre dreapta coridorul tăiat de scarape care coboram noi. Primul impuls a fost să fugim după ei, dar l-amoprit pe sergentul din faţa mea exact înainte de a se aventura lacapătul coridorului întunecat. Din întuneric au izbucnit focuri dearmă. Spaţiul fiind mic, bubuiturile se auzeau infernal. Sergentuldeschisese crăcanele puştii-mitralieră pe care o căra cu el, cuintenţia de a se fixa în mijlocul coridorului. L-am convins că nusuntem pe cåmp, la instrucţia tragerii, drept care grupul nostru s-ainstalat în pragul apartamentului părăsit de cei trei terorişti.
Situaţiase prezenta astfel. Noi, în apartamentul „teroriştilor“, cei trei, decare ne despărţea un coridor lung de cinci-şase metri, fiind pitiţi peun culoar care traversa blocul de la o scară la alta, şi la mijlocscara, inaccesibilă şi pentru noi, şi pentru ei.
Deasupra noastră,la etajul superior, se afla o grupă sau un pluton de soldaţi însoţiţide un locotenent major, care nu apucaseră să treacă pe scară după noi.Sub noi, la etajul inferior, era plin de soldaţi. Blocul era practiccomplet înconjurat de efective numeroase de soldaţi. Cel puţin treiTAB-uri aveau aţintite mitralierele către bloc. Mie mi se părea că nuexistă nicio cale de ieşire pentru cei trei „terorişti“ cu care aveamsă intrăm curånd într-un „dialog“ încins.
În apartamentul din careizbucniseră teroriştii, am găsit mobila standard pe care o mai găsisemşi în alte apartamente din bloc. Se vedea că nu era un apartamentlocuit. Am găsit un aparat de radio sofisticat, destul de mare, darportabil, o marcă japoneză, unele frånturi de hårtie cu notaţii greudescifrabile, două hărţi mari şi o carte despre Elveţia, plină desublinieri fine.
Cele două hărţi aveau următorul conţinut: prima,mai mare, era o hartă a oraşului Viena, adnotată cu un creion foartefin, iar cea de-a doua era o hartă rutieră pe care era însemnat traseulde la graniţa Romåniei cu Serbia, pånă în Austria. Am aflat mai tårziu,la ancheta Parchetului, că harta Vienei avea şi însemnări cu cernealăvizibilă doar la ultraviolete. Aparatul de radio pe care îl găsisem înapartamentul „teroriştilor“ din blocul „Romarta“, era mai performant şiavea o gamă de frecvenţe mult mai amplă decåt cele normale, civile. Ammai găsit şi fragmente de hårtie pe care se aflau următoarele note: „CE545, CE 587, CE 588, sunt tematicile noi“; telefoanele 13.65.65 şi14.54.46 şi cuvintele: „of. serv. 9.30“; un nume – „Marinescu Dragoş“şi interioarele „261“ şi „551“ însoţite de cuvåntul „secţia“. Maiexista şi eticheta unui dosar din care lipseau filele, pe care se aflauurmătoarele înscrieri: „Inter-Sofex SA Zürich, Proforma-Rechnungen,Christen 2-32/101, tel. 051/ 25 54 58 Telex 54776 Sofex Biella Rado Pat+318842“.
În toată casa erau teancuri de mucuri de ţigări. O partedin ferestrele apartamentului dădeau către clădirea CC-ului, celelaltedădeau către o curte interioară a blocului. Pe latura opusă a curţiiinterioare, la acelaşi nivel, prin ferestrele apartamentelor aflate peacea parte, trăgeau către noi gurile de foc ale adversarilor noştri.

„Teroriştii“ nu au tras asupra grupării lui Ion Iliescu

Înblocul respectiv – fost sediu al Ministerului de Interne – se aflau unnumăr de apartamente conspirative şi erau depozitate – pe långă hărţi,aparate radio, indicative codate, – arme, muniţii şi materialeincendiare – o logistică pregătită pentru marea scenă a lansăriidiversiunii „teroriştilor care trag din toate poziţiile“, cum zicea IonIliescu.
Cu cei trei „terorişti“ cu care m-am confruntat m-amvăzut la faţă foarte bine, am tras unii în alţii ore în şir, deaproape. Din când în când, în perioade de acalmie a focului, eu şisoldaţii alături de care luptam am încercat să-i determinăm să sepredea. La rândul lor, ei au încercat să ne convingă să ne constituimîn ostatici. Au fost multe etape ale confruntării în care am trecut pelângă moarte în nenumărate rânduri. Oricum, într-un final, spredimineaţă, cei trei combatanţi – „teroriştii“ – au dispărut utilizând ogură de aerisire care traversa blocul de sus până jos şi care avea, lasubsol, acces la o reţea subterană de tunele.
Probabil am rănit gravpe cel puţin unul dintre inamici, deoarece într-unul dintre punctelelor de tragere am găsit foarte mult sânge. Unul dintre membrii„echipei“ mele a fost, de asemenea, rănit în şold. Aventura trăităatunci m-a obsedat luni în şir. Mi-au trebuit săptămâni să cunoscblocul respectiv în amănunţime şi să încerc să pricep pe unde s-ar fiputut evapora „teroriştii“. Am oferit apoi toate datele procurorilormilitari. Am făcut schiţe, planuri, fotografii, am cercetatsubsolurile, acoperişul, am luat probe de cartuşe. Am studiatunghiurile de tragere şi am descoperit că „teroriştii“ aveauposibilitatea să tragă asupra balconului CC-ului. De vreme ce nu autras, rezultă, logic, că printre cei aflaţi în balcon se afla cinevacare trebuia ferit. „Actorii“ Revoluţiei, cei aflaţi la balconulCC-ului, grupul strâns în jurul lui Iliescu, nu au fost atinşi, deşiunghiurile de tragere şi poziţionările cuiburilor de foc ar fi permislichidarea cu uşurinţă a acestora.

Parchetul Militar a îngropat adevărul despre 1989

ReprezentanţiiParchetului Militar care susţin că nu au probe care să certificeexistenţa „teroriştilor“ mint. Aceste probe există, iar generalulSamoilă Joarză, fost inspector general în cadrul Parchetului Militar,ca şi generalul Voinea, succesorul său, au strâns toate aceste probe,pe lângă multe altele, şi le-au ascuns în fişetele Parchetului Militar.
Chiria apartamentului care servea ca bază „teroriştilor“ eraplătită de un anumit Vidraşcu Octavian, a cărui semnătură se găsea încartea de imobil. Apartamentul respectiv, nr. 26, de la etajul 2, scaraA a blocului din strada Academiei nr. 35-37, aparţinea, absolut cert,unei instituţii, iar cel care plătea întreţinerea era, mai mult casigur, un cadru conspirat.
Pentru cei de la procuratură era o joacăsă afle cărei instituţii îi aparţinea apartamentul conspirativ cumobilă standard. După cum tot o joacă era să descopere ale căreiinstituţii erau telefoanele notate pe fragmentul de hårtie găsit înapartament. Cazul blocului „Romarta“ are o caracteristică aparte, faţăde alte cazuri în care s-a consemnat contactul direct cu grupeleteroriste. Aici se găsea proba nemijlocită a legăturii dintremisterioşii terorişti şi instituţiile statului care deţineau spaţiiconspirative care au servit drept baze tactice şi logistice„teroriştilor“. Diversiunea „teoriştilor“ a funcţionat pånă ce s-ainstalat solid în scaune noua Putere. Mai sunt însă destui dintre ceicare au trăit evenimentele din decembrie 1989 ce încă aşteaptăadevărul, ca şi mine.
Să nu pierdem speranţa. Procurorii ParchetulMilitar, cei plătiţi cu salarii gigantice, lucrează de zor de 20 anişi, sigur, peste încă 20 de ani, cånd sperăm că nu-l vom mai avea întrenoi pe Ion Iliescu, Tătuca procurorilor militari de teapa lui Joarză şiDan Voinea, vom afla şi noi, pulimea, adevărul – adevărat…
Scris de George Roncea
CURENTUL PDF

Am tras în „terorişti“!
Curentul – miercuri, 23 decembrie 2009

Posted in Uncategorized

Tags: Decembrie 1989, george roncea

3 Comments »

VA SALUT TERORISTI, oriunde v-aţi afla! – Mamedu Octavian Pescaru

December 22nd, 2009

Jurnalistul Octavian Pescaru a chelfănit pe 23 decembrie 1989doi terorişti din brigăzile formate de ruşi din republicile asiaticeale URSS.

23 decembrie 1989, pe la 5-6 seara. Veneamdinspre Unirea şi mă îndreptam către Piaţa Universităţii. Eram împreunăcu prietenul meu, inginerul Vancu Bogdan, cu care fusesem şi pe 21 labaricada de la Universitate. Mergeam pe trotuarul de vizavi de SpitalulColţea. Bucureştiul arăta straniu. Oamenii se mişcau care încotro,parcă fără o ţintă precisă, ca într-o scenă din „Mad Max“. Am ajuns îndreptul străzii Doamnei (care duce către BNR) şi am făcut un scurtpopas ca să ne aprindem câte o ţigară. În momentul acela am văzut unARO coborând de pe strada Colţei către bulevard cu viteză mică. Dinmaşină au izbucnit deodată focuri de armă. Se trăgea în noi, aşa,dintr-odată!
Înpreajma noastră nu mai era absolut nimeni. Se vedeau limpede flăcărilede la gura armelor. Mai multe gloanţe s-au înfipt într-un chioşc deîngheţată aflat pe colţul străzii, iar altele au făcut praf vitrinaunui magazin de alături. Maşina a virat dreapta către PiaţaUniversităţii unde viermuiau tot soiul de maşini, maşinuţe şi utilajegrele folosite în construcţii. Noi ne-am dezmeticit repede dupărafalele care ne trecuseră pe la urechi şi am luat-o la fugă cătremaşina care se mişca în continuare cu mică viteză. Forţat de utilajelecare îi tăiau calea, ARO-ul a virat dreapta către Piaţa Rosetti. Prinsăîntre două măgăoaie, maşina a fost făcută armonică (şi a zăcut apoipână prin martie 1990 pe trotuarul din faţa Teatrului Foarte Mic). Dinea au apucat să sară doi inşi. Eu şi Bogdan am văzut toată scena întimp ce alergam către ARO.
Când am ajuns la cei doi ocupanţi aimaşinii, în jurul lor se adunaseră deja vreo 10-20 de oameni. Tipii dinmaşină erau îmbrăcaţi în uniforme ale armatei române, fără peltiţe,trese şi fără cuc la căciuli. Erau larg descheiaţi la mantale şi ţineaucâte un pistol îndreptat în sus. Cu chiu, cu vai am liniştit mulţimeacare voia să-i linşeze, explicând că noi eram cei în care trăseseră şică vrem să ştim cine sunt şi ce hram poartă. Bogdan îşi aminteşte căcei doi „aveau privirile tulburi, de parcă erau drogaţi sau beţi şipriveau tâmp, fără să scoată vreun cuvânt“. Eu îmi aduc aminte că unuldintre ei purta mustaţă, avea ten măsliniu sau mai închis la culoare,în orice caz, şi pronunţa stricat numele lui Ceauşescu. Atât îmiamintesc că spunea: „… Ciaşescu, Ciaşescu…“. L-am pocnit, l-amdezarmat, l-am legat şi l-am urcat alături de celălalt într-o camionetădescoperită care apăruse brusc lângă noi. „Îi ducem la televiziune,să-i vadă poporul“, ne asigurau cei din camionetă, cărora nu le-am datatenţie.
Eu şi Bogdan eram mândri că pusesem mâna pe primiiterorişti adevăraţi ai Revoluţiei. Prima mea nedumerire s-a născut însăchiar în momentele imediat următoare. În loc s-o cotească la dreaptaspre Romană, aşa cum era normal, camioneta s-a dus în jos spreKogălniceanu. Am urmărit apoi insistent jurnalele tv şi am frunzărittoate ziarele vremii până pe la sfârşitul lui ianuarie ‘90, sperând săaflu veşti despre prietenii mei teroriştii. Din păcate, nimic până înziua de azi. Sătul de atâta aşteptare, nu-mi rămâne decât să-i salut pecei doi care ne-au transformat în ţinte vii în seara de 23 decembrie1989, oriunde s-ar afla.

Vă salut terorişti, oriunde v-aţi afla!
Curentul – miercuri, 23 decembrie 2009

Posted in Uncategorized

Tags: Decembrie 1989, terorism

NU ai cum să uiţi gustul prafului de puşcă. Fotograful Pascal Ilie Virgil a trăit evenimentele din 1989 printre gloanţe. FOTO-REMEMBER

December 22nd, 2009

Chipuri şi atitudini, emoţii şi senzaţii, grimase ale simţurilor şifricii. Fotograful merge sau fuge printre oameni care trag sau în carese trage, caută imagini şi le selectează, se ascunde speriat din caleagloanţelor. Odată chiar rămâne complet singur şi total descoperit înPiaţa Palatului, în plin foc încrucişat, şi constată că nu-l împuşcănimeni, chiar dacă este o ţintă sigură şi, în acelaşi timp, un martorpericulos care imortalizează evenimentele, crede el, sau doar seîncurajează pentru a accepta un posibil sens pentru un glonţ fatal.„Foarte ciudat“, gândeşte sau spune cu voce tare, nu mai ştiu, terifiatde ce se întâmplă, poate îngrozit, şi asurzit de zgomotele gloanţelorcare trec pe lângă el fără însă să vrea să-l găsească, şi nici măcarsă-l caute, însă fotografiind în continuare pentru că ăsta estesingurul lucru pe care-l mai poate face. Aşadar, se implică din totsufletul în ceea ce face pentru că speră să nu mai trăiască într-odictatură. Părul îi miroase a praf de puşcă, descoperă ajuns acasă, cuo senzaţie gustativă, dar „n-a fost nimic periculos pentru mine, îşilinişteşte familia, e doar de la pământul împroşcat de gloanţerătăcite, la câţiva metri de locul unde m-am aruncat pe iarba de laInter. Însă mulţi oameni nevinovaţi au fost omorâţi fără milă, cu sângerece, proaspăt emanat“.
Acum,după douăzeci de ani, descriu evenimentele de atunci de parcă le-ar fitrăit altcineva pentru că eu, cel de acum, nu mai sunt acelaşi deatunci. Poate pentru că schimbările fizice şi sufleteşti ale unui om auo periodicitate a lor, sau poate pentru că o aşa-zisă libertate, altfeldecât cea iluzorie dorită şi sperată atunci, în care trăim acum, şi nuvorbesc, fireşte, de cea pur şi simplu sufletească şi spirituală, eanulată de libertăţile mult prea mari ale altora pentru crimă,minciună, furt, mitocănie, demagogie, delaţiune, trădare, manipulare.Însă sunt convins că cei care au trăit zilele de speranţă şi moarte, defoc şi de gloanţe ale loviturii de stat din decembrie 1989 nu le vorputea uita, nu şi le vor putea elimina din suflet şi din minte caemoţii şi senzaţii percepute acut, cu toate simţurile. Şi poate la felde greu le va fi celor care nu le-au trăit să şi le imagineze deplin,lucru fără relevanţă, de altfel. Ceea ce însă ar trebui să putem faceeste să nu ne mai lăsăm niciodată manipulaţi şi manevraţi politic,imbecilizaţi de drogul televizat, mogul şi nemogul, sau monopolizat -statele Uniunii au legi clare antimonopol mediatic, ceea ce înseamnă căo singură persoană sau un singur trust nu poate deţine controlul totalşi concomitent al unei agenţii de presă, al unui ziar, al uneiteleviziuni şi al unui post de radio.
Pascal Ilie Virgil

Posted in Documentare

Tags: Decembrie 1989

CUM SE TRAGEA IN MINE in seara de 22 decembrie 1989, in timp ce stingeam incendiul din Sala Tronului din Palatul Regal – Muzeul National de Arta. NE VEDEM DE LA 21 LA VOX NEWS

December 22nd, 2009

Posted in Uncategorized

Tags: Decembrie 1989

1989-2009. Adevărul?… În sfârşit?

December 21st, 2009

Scris de George Roncea
S-au împlinit cei 20 de ani în care am trăit marcaţi de infamantaetichetă de „stupid people“ aplicată românilor de agentul multipluSilviu Brucan. Au apărut în această perioadă mărturii dintre cele maiavizate ale unor generali care s-au aflat în centrul evenimentelor dindecembrie 1989. Generalul Victor Atanasie Stănculescu a lansat o cartepe această temă, cu titlul „În sfârşit adevărul…“, generalii SRI şiai fostei Securităţi Aurel Rogojan şi Iulian Vlad s-au exprimat şi eipublic, pentru prima oară, afirmând tranşant că am avut de-a face, în1989, cu o lovitură de stat dominată în principal de Moscova. „S-aurăzbunat asupra lui Ceauşescu cei cărora el li s-a împotrivit după1968, adică ruşii“, a afirmat deschis Stănculescu, singurul fost vârfal sistemului comunist condamnat definitiv pentru morţii de laTimişoara.
Desigur,Stănculescu se consideră nevinovat şi arată cu degetul către IonIliescu. Iliescu spune că dacă cineva va îndrăzni să-l judece vor urmaproteste de stradă ale „revoluţionarilor“ creaţi de el la apelulbocancilor, cei 30.000 de posesori ai certificatelor de revoluţionar,mulţi dintre ei miliţieni securişti etc, care sunt beneficiari ai unorprivilegii asemănătoare foştilor ilegalişti comunişti din vremeatinereţii revoluţionare a lui Ilici. Prin această masă de manevră şi-alegitimat Iliescu aparenţa de „revoluţie“.
Documentele ParchetuluiMilitar, scoase la lumină de „EvZ“, ieri, arată că nu mai puţin de 102ofiţeri de armată şi miliţie, în frunte cu fostul preşedinte IonIliescu, au fost puşi sub acuzare pentru moartea a 942 de români careau fost ucişi după 22 decembrie, când Ceauşescu fusese deja mătrăşit,iar Iliescu preluase puterea. Putere acaparată de un grup bineconsolidat de agenţi ai GRU şi KGB, care şi-au făcut de cap cum au vrutei odată ajunşi în fruntea statului, prin voia lui Ion Iliescu. Până laacest punct s-a ridicat o grămadă de victime de şase ori mai mare decâtgrămada de cadavre produse de regimul Ceauşescu.

Decoraţii şi avansări pentru inculpaţii Dosarului Revoluţiei

Ceatalui Iliescu a beneficiat de avansări la excepţional pe scara ierarhicădupă 1990, ocupând funcţii importante în statul care le-a plătit, pelângă pensiile speciale, plăţi compensatorii de milioane de lei. TotIliescu i-a şi decorat. De exemplu, fostul sublocotenent din activulUTC al Armatei, Dumitru Venicius Iliescu, actualmente general, primeamedalia Revoluţiei Române din Decembrie 1989 prin decretul numărul 30din data de 20.02.1992, publicat în Monitorul Oficial din 24.02.1993.Alţi cercetaţi de pe lista Parchetului, Alexandru Bârlădeanu, SilviuBrucan, Gelu Voican Voiculescu, Teodor Brateş, primeau în bazadecretului nr.110 din 13 decembrie 1991, publicat în Monitorul Oficialnr. 40 din 24 februarie 1993, titlul de „Erou-martir al Revoluţieiromâne din decembrie 1989“, titlul de „Luptător pentru victoriarevoluţiei române din decembrie 1989“ şi medalia „Revoluţia română dindecembrie 1989“.
În dosarul Parchetului se mai află un mare număr degenerali, inclusiv generalul Geoană, fostul comandant al ApărăriiLocale Antiaeriene, tatăl lui Mircea Geoană, dar şi Virgil Măgureanu,contraamiralul Cico Dumitrescu, viceamiralul Dinu Gheorghe, aceştia dinurmă aflaţi şi pe lista de urmăriţi ai unităţii anti-KGB 0110 a DSS.
„EvenimentulZilei“ mai scrie: „Acuzaţi de genocid, «generalii lui 22 decembrie» aufost ridicaţi în grad şi în funcţii de Ion Iliescu. Alături de IonIliescu au statut de învinuit în dosarul «Revoluţiei» o pleiadăîntreagă de ofiţeri – mare parte dintre ei generali de armată, miliţieşi securitate.
Acuzaţiile, aceleaşi: omor, genocid, distrugerea,jefuirea şi însuşirea unor obiective şi valori culturale, fapte care arfi fost comise după fuga lui Ceauşescu, adică începând de pe 22decembrie.
Unii – precum generalul Andruţă Ceauşescu (frateledictatorului), Silviu Brucan, Nicolae Pleşiţă, generalii NicolaeMilitaru (numit de Ion Iliescu, în decembrie ’89, ministru alApărării), Ştefan Guşe (fost şef al Marelui Stat Major) sau Ioan Geoană(tatăl lui Mircea Geoană, fost comandant al apărării antiaeriene) – aumurit. Alţii, deşi nomenclaturişti celebri, precum Tudor Postelnicu,sunt greu de găsit, după cum susţin surse judiciare.
Iar cei mai„importanţi“ – având în vedere nu doar stelele de pe epoleţi, ci şifuncţiile pe care le-au ocupat în stat, în ultimii 20 de ani, dar maiales faptul că pot răspunde pentru faptele lor – nu au aflat până acumcă sunt vizaţi de anchetă.
„Vor fi chemaţi la audieri, înurmătoarele luni“, dau asigurări surse judiciare. Între „greii“dosarului: Toma Zaharia, Eugen Bădălan, Mircea Mureşan, Cico Dumitrescu(fost consilier prezidenţial al lui Iliescu) sau Gheorghe Dan (al căruinume a fost vehiculat în dosarele „Bancorex“ şi „Jimbolia“).

Numitorul comun Ion Iliescu

„Toţiaceşti oameni cu «afaceri penale», pensii şi solde de milioane au unnumitor comun: Ion Iliescu. Dacă nu au mai primit o stea de la fostulpreşedinte, au ocupat funcţii importante în perioada în care acesta şiPSD – partidul pe care l-a condus atâţia ani – au fost la putere.Aceşti oameni au beneficiat din plin de Revoluţie“, au explicat surselecitate.
Spre exemplu, generalul Toma Zaharia a ocupat postul deprim-adjunct al ministrului PSD al Internelor Ioan Rus, în perioada2000-2004. Supranumit „Generalul Heroină“ – întrucât numele său a fostlegat de o „afacere“ cu precursori pentru droguri, „furnizaţi“ deSintofarm, societate condusă la acel moment de soţia sa – „TZ-ul“, aşacum îl alintau sub ordonaţii, a semnat, în 2004, cu EADS,controversatul contract de un miliard de euro, pentru securizareafrontierelor.
La începutul anului 2005, la momentul pensionăriisale, Zaharia a fost considerat cel mai bogat „rezervist“ al poliţiei,încasând plăţi compensatorii de un miliard de lei vechi. Nici generalulMircea Mureşan nu a stat mai rău. Fost şef al Statului Major General,Mureşan şi-a finalizat parcursul vieţii publice candidând din parteaPSD pentru un post de senator în Colegiul Ilfov, la alegerileparlamentare din 2008.
Deşi numele său a fost legat de represiuneade la Timişoara, Eugen Bădălan a primit câte o stea pe umăr de la IonIliescu, în 2000 şi în 2004, când a fost avansat şi pe poziţia de şefal Marelui Stat Major. Pe final de mandat, el a fost acuzat însă deprocurorii DNA că ar fi prejudiciat Armata cu peste 26 de milioane delei, în urma unui contract încheiat cu Tofan Group.
Deşi li s-auadus cele mai grele acuzaţii prevăzute de Codul Penal (omor, în toateformele lui, genocid, distrugerea, jefuirea şi însuşirea unor obiectiveşi valori culturale), niciunul dintre vârfurile acestui dosar nu aajuns până acum în faţa judecătorilor“.

Deturnarea şi confiscarea mişcării anticomuniste a tinerilor

Ceipeste 100 de inculpaţi din Dosarul Revoluţiei, nederanjaţi până acum,cu excepţia notabilă a generalului Stănculescu, singurul condamnat pânăacum, au constituit Garda Pretoriană a Regimului Iliescu, cu nimic maicorupt şi ticălos decât Regimul Ceauşescu. Sutele de tineri ucişi înstradă, ieşiţi să lupte împotriva comunismului, au fost piedestalul decadavre pe care s-au căţărat nomenclaturiştii eşalonului doi alPartidului şi Securităţii, eşalon infuzat şi dirijat de agentura KGB şiGRU adânc infiltrată în sistem.
Dacă Ceauşescu a plătit cu viaţa,prin ordinul expres al lui Ion Iliescu, pentru că i-a enervat pe ruşi,după cum zice generalul Stănculescu, înseamnă că şansele de a-l vedeape Ion Iliescu judecat sunt determinate de un singur parametru – major.Despăducherea sistemului politic şi judiciar, a instituţiilor-cheie alestatului aflate încă sub control rusesc. Probabil că asta va fi unadintre principalele mize ale generaţiei noastre.
Poate astfel vomreuşi să-i facem să plătească pe uzurpatorii fesenişti care au deturnatşi confiscat mişcarea anticomunistă care ne-a scos în stradă îndecembrie 1989 şi iunie 1990.

1989-2009. Adevărul?… În sfârşit?
Curentul – marţi, 22 decembrie 2009

Posted in Uncategorized

Tags: Decembrie 1989

21 Decembrie 1989. FOTOGRAFII

December 21st, 2009

Cum mi-am petrecut sfarsitul comunismului cu nebunii lui 21 Decembrie 1989. Foto-document: Ovidiu Paulescu, Harald Alexandrescu, Titi Calistru, Pascal Ilie Virgil, Victor Roncea si alti (cativa) nebuni. Evocare Ernest Maftei: Batranul si Steagul

Foto: Dinu Lazar, Sebastian Taralunga, Sorin Lupsa, Agerpres si Laurentiu Galmeanu

UPDATE 2017:

Posted in Documentare

Tags: 1989, 21 decembrie 1989, Decembrie 1989, victor roncea

ROMANIA post-electorala, intre blestemul comunismului si blestemul mediocritatii. O analiza de dr Liviu Turcu

December 20th, 2009

Într-o analiză post-electorală oferită din Statele Unite înexclusivitate ziarului „Curentul“, sociologul Liviu Turcu observăcâteva dintre şansele şi responsabilităţile preşedintelui TraianBăsescu, în cel de-al doilea mandat al său. Confirmat preşedinte pe 14decembrie, exact la 20 de ani de la scânteile anticomuniste de la Iaşi,cu mandatul primit pe 16 decembrie, la 20 de ani de la începutulrevoltei de la Timişoara, şi cu jurământul în faţa naţiunii pe 21decembrie, la 20 de ani de la insurecţia tinerilor din Bucureşti,Traian Băsescu are datoria să facă dreptate martirilor din decembrie1989 şi să spargă definitiv blestemul comunismului abătut asupraRomâniei. Va reuşi, oare?

Blestemul comunismului

România,ca stat privit în perspectiva evoluţiei universale, nu se poate plângeîn raport cu altele de absenţa oportunităţilor istorice. Adică, aacelor circumstanţe de ordin special/extraordinar care, potenţial,oferă şansa unei naţiuni de a se repoziţiona profund din punct devedere sociopolitic, ideologic, militar şi moral atât pe plan intern,cât şi pe plan internaţional. În acest sens, românii au fost, înultimii 20 de ani, martorii şi actorii figuranţi ai recursuluiexplicativ manipulativ cvasiexclusiv la adresa memoriei recente,respectiv moştenirea fostului regim comunist. O moştenire pe post deghenă defulatorie colectivă, jucând ad-hoc rolul de panaceu universalpentru justificarea eşecului regimului postdecembrist de a aduceRomânia măcar în apropierea nivelului de civilizaţie atins de tovarăşiide drum din Uniunea Europeană. Un demers ce reflectă tragic, subaspectul consecinţelor, nu numai incapacitatea clasei politice şi aliderilor acesteia de a-şi îndeplini obligaţiile elementare faţă de ceipe care formal îi reprezintă, dar şi o ignoranţă incalificabilă în aînţelege corect „mersul lumii“. De aici impotenţa de a alege ostrategie eficientă pentru navigaţia corabiei româneşti în apeletulburi ale contemporaneităţii.
Lista argumentelor ce susţinafirmaţia de mai sus e mult prea lungă şi, în fapt, destul de familiarăopiniei publice pentru a mai utiliza fie şi doar o selecţie cu caracterilustrativ. Calificarea cea mai potrivită pentru descrierea niveluluivieţii politice pe plan intern este, aşa cum s-a putut vedea şi încampania electorală prezidenţială, indigenizarea definiţiei, altfeluniversal acceptate, a „politicului ca artă a compromisului“ la cea a„politicului ca artă a compromiterii“. Pentru cei care mai au încăvreun dubiu în legătură cu căderea abisală a calităţii vieţii politiceromâneşti actuale la un nivel lumpenar, îi invit să recitească caexperiment inedit mesajele oficiale de felicitare sosite la adresapreşedintelui după realegere. Mesaje care sunt adresate nu atât omului,cât ocupantului poziţiei numărul unu în ierarhia statului român. Pentrucei ce cunosc subtilităţile limbajului politico-diplomatic, dacă înRomânia ar fi fost vorba de o democraţie tipic occidentală, şocul ar fifost deosebit de puternic. Cum însă în cazul României actuale situaţianu este nici pe departe una normală în raport cu standardelemenţionate, cei în cauză s-au văzut probabil obligaţi să încalcecutumele ţinând seama de grosimea epidermei şi volumului cortexuluipoliticienilor, inclusiv a celor aflaţi la cârma statului. Odată cuobişnuitele formule de felicitare ce ţin de protocol, au foststrecurate în text sau lansate public în paralel formulări precum „Aţiprimit mandat pentru continuarea acţiunilor decisive de reformare ajustiţiei… pentru combaterea corupţiei şi creşterea performanţei însistemul justiţiar“; „România trebuie să aspire către o guvernare alegilor, nu a bărbaţilor şi femeilor“; „este timpul să începeţi săfaceţi, nu numai să vă certaţi“. Nu în cele din urmă, alfabetizarea defacto pe puncte concise a ceea ce ar trebui făcut în regim de urgenţă.Lecturându-le, la început rămâi aparent perplex din cel puţin douămotive: primul este că cel puţin formal, fiind vorba de recentelealegeri prezidenţiale, preşedintele, potrivit Constituţiei în vigoare,nu dispune direct de pârghiile necesare atingerii obiectivelor vizatede expeditori; doi, tonul care, aşa cum se zice, face muzica îmi aduceîn minte de unul folosit la adresa copiilor retardaţi şi care, dacă totţi i-a dat Dumnezeu în ogradă, nu ai ce face şi trebuie să foloseşti„mijloace de comunicare adecvate“.

A treia oportunitate istorică

Înrealitate, observaţiile şi recomandările au fost făcute cu bună ştiinţăde cele două din cele mai importante cancelarii occidentale tocmaipentru că actualul moment postelectoral prezidenţial reprezintă o atreia oportunitate istorică a perioadei postdecembrie 1989 pentrurepoziţionarea structural-funcţională a României pe plan intern, dar şipe plan extern. Prima oportunitate istorică a fost în decembrie 1989 şiratată copios, întrucât fosta clasă politică comunistă (nomenclatura) ajucat eficient în vodevilul istoriei în rolul de „Marie cu aceeaşipălărie“, schimbând doar oportunist eticheta de pe borcanulpolitico-ideologic. Dirijor a fost, bineînţeles, Ion Iliescu. A fostfaza în care a avut loc şi prima împărţire a „prăzii“ economicemoştenite de la fostul regim şi care a avut menirea să legitimezenomenclatura în calitate de noua clasă capitalistă autohtonă.
Adoua oportunitate istorică a fost ratată con brio după alegerea, cusprijinul societăţii civile, a preşedintelui Emil Constantinescu şicare a fost fals percepută, mai ales în exterior, ca prima alternativăpolitică de guvernare profund noncomunistă. În fapt, o perioadă ce aveasă ducă practic, datorită incompentenţei politice şibirocratico-administrative, la dispariţia de pe scena politică apartidului istoric naţional-ţărănist augmentat neinspirat dreptcreştin-democrat.
Actuala victorie a preşedintelui Traian Băsescureprezintă cea de a treia oportunitate istorică. De ce? Pentru faptulcă, în pofida unui handicap considerabil reprezentat de poziţiileeconomico-financiare consolidate timp de 20 de ani de grupurile deinterese cu care s-a confruntat, actualul preşedinte are, potenţial, şiel la rândul său câteva puncte de sprijin importante. Sublinieztermenul potenţial întrucât în acest moment acestea nu sunt încăangajate/integrate activ în procesul politic de reformare substanţialădorit şi aşteptat de multă lume.

Avantajele lui Băsescu

Primulavantaj este acela că acţiunile sale nu mai sunt condiţionate deconstrângerile calculului politic al realegerii sale ca preşedinte.Traian Băsescu şi-a epuizat constituţional acest drept. Al doileaavantaj, cel pierdut atât de lamentabil de preşedintele EmilConstantinescu şi grupul său politic, este reprezentat de valulimportant al sprijinului popular, mai exact al celor care fie şiinstinctiv percep adâncimea crizei sociopolitice şi morale în care sezbate societatea românească. Nu este vorba de un val de proporţiilecelui din anul 1996, dar unul suficient pentru a-i fi aduspreşedintelui victoria şi care poate fi amplificat dacă şi numai dacă,fie doar şi o parte a celor ce au absentat de la vot sau au votatîmpotriva lui, vor realiza că vrea să se lanseze cu adevărat înprocesul unei schimbări de substanţă a situaţiei actuale. Să nu se uitecă o parte importantă a votanţilor în favoarea lui Mircea Geoană s-aualiniat politic în primul rând ideii necesităţii imperioase de reformă,de schimbare a ceea ce există azi în sistemul politic. Aceşti oamenisunt aliaţi naturali pentru actualul preşedinte dacă îi va convinge căde această dată se va ţine de cuvânt.
Pentru amplificareasprijinului popular, ca bază esenţială în vederea creării condiţiilornecesare politico-legislative de modificare a Constituţiei în sensuleliminării definitive a ambiguităţilor cu privire la definireaatribuţiilor ramurilor puterii, preşedintele Traian Băsescu trebuie maiîntâi să se „reinventeze politic“ pe el însuşi, ceea ce este dificil,dar nu imposibil. El trebuie, înainte de toate, să convingă opiniapublică că nu este doar exponentul unei federaţii de grupuri deinterese economico-financiare, întâmplător mai mici şi mai slabe decâtcele ce l-au avut exponent pe contracandidatul său, Mircea Geoană. Caatare, preşedintele trebuie să convingă că este de facto reprezentantulintereselor marii majorităţi a românilor. Acest proces nu poate avealoc peste noapte şi impune elaborarea unei strategii de mare„imaginaţie politică şi sociologică“. Iar pentru asta preşedintele arenevoie de ceea ce de fapt nu a avut în timpul primului său mandatprezidenţial: sprijinul masiv al intelectualităţii progresisteromâneşti prin exponenţii ei cei mai capabili în raport cu obiectivelepropuse. La acest capitol, preşedintele Traian Băsescu a trăit lapropriu în timpul primului său mandat povestea cu „hainele cele maifrumoase ale împăratului“, în care personajul era de fapt… completgol.

Statul bun

Un preşedinte sau unlider politic de marcă trebuie să fie desigur un om inteligent, dar nuneapărat cel mai inteligent om al naţiei sale. Ca lider, în afaracarismei necesare asigurării eficienţei procesului comunicării cuopinia publică, el trebuie să aibă calităţile manageriale de a ştisă-şi aleagă membrii echipei cu care elaborează şi aplică strategiileconsiderate esenţiale pentru atingerea obiectivului de a realiza unstat bun. Mulţi se vor fi întrebånd dacă definiţia de stat bun nu esteuna iluzorie, fiind imposibil de realizat în condiţiile enormeidiversităţi de caractere şi interese din lumea de azi. Nimic mai fals,şi asta o demonstrează şi cercetările sociologice, ca şi sondajele deopinie atunci cånd sunt făcute corect. Iată, aşadar, cåteva rezultateuimitor de simple, altfel la nivelul bunului-simţ, obţinute pe planinternaţional la acest capitol: un stat bun pentru cetăţenii săi esteunul în care legea este una pentru toţi, este ordine, asiguråndu-seastfel securitatea nediscriminatorie a cetăţeanului; un stat bun esteunul care prin capacitatea managerială a sistemului politic şi economicasigură o existenţă materială decentă la nivelul standardului de viaţă,unul în care nu se permite transferul ilegitim de bogăţie de la ceimulţi la cei puţini ca sursă de sărăcie endemică; este unul în careasigurarea locurilor de muncă ca sursă legitimă de venituri pentruatingerea unui nivel de existenţă civilizată este un obiectivfundamental, alături de grija şi măsurile instituţionale luate pentrufuncţionarea unui sistem de educaţie profesional competitiv, dar fără aneglija aspectul culturii politice şi inculcării valorilor morale; unstat bun este unul care nu se angajează în războaie inutile şi nu facedin acest mijloc un vector agresiv constant al politicii sale cu altestate; un stat bun este un stat care îşi protejează în mod egal toţicetăţenii pe teritoriul naţional şi în afara acestuia; este un statcare prin tot ce realizează trezeşte în mod natural respectul şiloialitatea cetăţeanului, dar şi respectul pentru sine şi alte naţii cucare vine în contact. Şi lista poate desigur continua mult, dar odatăîndeplinite condiţiile de mai sus vorbim deja de un stat, un sistempolitic şi o naţie modernă, civilizată. Eşecul aplicării mecanice şineadecvate a diferitelor modele de import este din păcate o constantă oistoriei romånilor fie doar şi pentru ultimele două secole cånd sepoate vorbi de incipienţa procesului de modernizare socio-politică.

Lipsa intelectualilor cu spirit de sacrificiu

Cåtedin obiectivele enunţate mai sus au fost îndeplinite de clasa politicăşi conducătorii politici de după decembrie 1989? Răspunsul este evidentşi tragic în acelaşi timp. Ar fi timpul ca aceşti factori responsabilipentru împingerea ţării în tomberonul istoriei, fie el şi unul ataşatdin motive geopolitice Uniunii Europene şi NATO, să fie obligaţi sălase locul unora dispuşi să facă efortul necesar pentru corectareasituaţiei. Oameni cu o solidă cultură politică, cu o înţelegereprofundă a intereselor naţionale şi un spirit de sacrificiu personalnecondiţionat.
În primul său mandat, preşedintele Traian Băsescunu a avut o echipă intelectuală de această talie. Marea majoritate aintelectualităţii de valoare, coloana vertebrală a oricărei societăţicivilizate, nu s-a aflat alături de el şi nu pe motive neînsemnate. Ela devenit în primul mandat „captivul“ unui grup de interese intelectualstatistic şi valoric minoritar şi care sub umbrela puteriiprezidenţiale s-a răfuit lumpenar nu numai cu cei cărora le-a purtatsåmbetele încă dinainte de decembrie 1989, dar şi celor care au refuzatsă i se alinieze după acea dată. Marea majoritate a intelectualilor devaloare au preferat să se retragă din viaţa politică şi inclusiv dinviaţa publică pentru a nu intra în mocirla timpului prezent. Ei aumizat istoriceşte pe efemeritatea existenţială a unor astfel de grupuriagresive intrånd, cum se spune, în conservare. Un abandon socio-politicdiscutabil sub aspect moral, dar care este o poveste de tradiţiecentenară în cultura romånească. Acest subiect merită analizat de sinestătător prin efectele generale nefaste asupra întregii societăţiromåneşti în cadrul evoluţiei ei universale. Cånd am propus dezbatereapublică a acestei teme la mijlocul anilor ‘90 în fieful Grupului deDialog Social am întåmpinat nu doar o rezistenţă, dar şi o ostilitatebine calculată. Recåştigarea de către Traian Băsescu a sprijinuluiintelectualităţii romåneşti progresiste concomitent cu îndepărtarea dinzona puterii a elementelor intelectuale corupte şi mercenare ce audispus de puteri discreţionare în primul său mandat va fi o importantăsursă de recåştigare a legitimităţii la nivelul acelei părţi a opinieipublice. O legitimitate fără de care nu va putea construi platformanecesară reformării profunde a sistemului politic inclusiv la nivelinstituţional.

Interesul inter-naţional reciproc

Altreilea avantaj pentru finalizarea unei adevărate „revoluţii“, cum adenumit-o în discursul său ambasadorul uneia din marile aliateoccidentale, este sprijinul politic extern declarat pentru preşedinteleTraian Băsescu în direcţia unor reforme profunde. Nu mă număr la modulgeneral printre „fanii“ intervenţiilor vectorilor externi în politicainternă a unui stat, altfel suveran şi independent. Aceste influenţepot fi desigur de o diversitate şi intensitate variabilă şi depind înegală măsură de situaţia şi interesele ambelor părţi. În politicaromånească există însă, în mod tradiţional, obiceiul nefast aldiverselor grupuri politice de a cere sprijinul unor factori politiciexterni cånd nu sunt în postura de a accede singure la putere. Unobicei care la råndul lui a creat mituri în legătură cu rolul şiamploarea acestor influenţe şi tipuri de intervenţie. Menţionånd acestaspect, am îndeosebi în vedere invocarea directă sau indirectă, detipul bluffului manipulaţionist, de către un politician, partid saugrup de interese a sprijinului primit de factori de putere de prestigiuexterni. Această metodă a intrat curent după decembrie 1989 înarsenalul mijloacelor diversioniste utilizate pe scena politicăromånească. Nici recenta campanie electorală prezidenţială nu a făcutexcepţie. Un exemplu este invocarea prin mijloace propagandistice înmass-media a ideii susţinerii candidatului Mircea Geoană, nici maimult, nici mai puţin decåt de o alianţă occidentală pe axaWashington-Berlin-Bruxelles.
În realitate, clasa politicăromånească şi majoritatea liderilor ei nu par a fi înţeles, îndetrimentul intereselor naţionale, nici geneza reală a procesuluiacceptării Romåniei în cele două organizaţii internaţionale şi nicimodul în care ar trebui să acţioneze pentru valorificarea pozitivă anoului statut regional. Datorită acestui fapt, un proces serios dereformare pe plan intern, precum cel care teoretic ar putea fideclanşat de preşedintele Traian Băsescu, este dorit şi binevenit încancelariile occidentale ale ţărilor membre ale Uniunii Europene,întrucåt le rezolvă o serie întreagă de situaţii disfuncţionale aflateîn conflict acut cu statutul şi funcţionalitatea organizaţiei. Esteaşadar, înainte de toate, o chestiune de interes reciproc.

Spargerea blestemului

Pånăatunci, însă, trebuie constatat la modul cel mai realist că situaţiaraportului de forţe între grupurile de interese ce au stat în spatelealianţelor electorale pro-Băsescu şi pro-Geoană a rămas practicneschimbat. Un fel de „pat sahistic“ care chiar dacă va fi în cele dinurmă spart prin reînvierea vechii axe PDL-PNL-UDMR va consfinţi pe fondmenţinerea vechiului statu-quo. Iar dacă această formulă nu va figåndită de preşedinte ca una de tranziţie, care să permită în modinteligent pregătirea şi aplicarea etapizată a „marii strategii dereformare profundă“ aşteptată atåt pe plan intern, cåt şi extern,compromisul se va tranforma într-o reţetă sigură pentru îngropareadefinitivă a celei de-a treia mari oportunităţi istorice de dupădecembrie 1989. Ar fi un semn şi o victorie a mediocrităţiicvasi-perpetue a clasei politice şi a liderilor ei. Este motivul pentrucare, personal, păstrånd echidistanţa politică, am avut şi am senzaţiacontinuă că asupra Romåniei s-a abătut de mult timp un adevărat blestemmistic al mediocrităţii. Rămåne de văzut dacă viaţa va confirma sauinfirma acest verdict.
Dr Liviu Turcu
Titlul şi intertitlurile aparţin redacţiei

A doua alegere a lui Băsescu, a treia şansă a României
Curentul – luni, 21 decembrie 2009

Posted in Uncategorized

Tags: Basescu, Decembrie 1989, liviu turcu