era
o dimineata superba. perfect senin. soare stralucitor, cu acele raze
blande si calde care-ti relaxeaza fata. dimineti din cele pe care inca
le mai intalnesti iarna in timisoara. locuiam in soarelui, un cartier
mai nou al timisoarei, cu blocuri comuniste gri si strambe, cu alei
butucanose si pline de noroi. spre statia de tramvai mergeai pe o alee
printre un stadion si gardul intreprinderii a.e.m.,
alee pe care am prins-o pe cand era doar o poteca de pamant, nascuta
din urmele pasilor celor din schimbul intai. si care trecea, desigur,
pe langa o mica mlastina cu stuf si broaste,
pe la 9:00, am plecat spre intersectia cea mare de pe calea
buziasului. mi-au dat lacrimile: muncitorii de pe platforma industriala
ieseau in strada. in ordine, incepand cu intreprinderile de la marginea
orasului, carora li se alaturau ceilalti, in drumul catre centru.
coloana de la i.o.r. s-a unit cu cea de la “electrotimis“, apoi a.e.m. si au luat-o in jos spre “spumotim“, “tehnometal“,
“detergenti”… strigau “acum ori niciodata !” “romani veniti cu noi !”
era o imagine coplesitoare. hotarati, cu drapele cu stema decupata si
pancarte cu numele intreprinderii si “libertate !” sau “jos ceausescu
!” pictate stangaci pe niste panze gasite in magazie.
Timisoara 20 dec 1989, coloana de manifestanti Continuarea la Sorin Bogdan Blog»
Sorin Bogdan: ziua de 19 decembrie 1989 a fost una din cele mai ciudate siinteresante din timpul Revolutiei de la timisoara. in principaleleintersectii din oras fusesera desfasurate efective al armatei, insotitede tancuri sau tab-uri. militarii stateau cu ochii in pamant, subprivirile pline de repros ale timisorenilor. nimeni nu scotea uncuvant, insa simteam ca orasul fierbe si ca se pregateste ceva.informatiile continuau sa circule sub forma de zvonuri cu o vitezaincredibila, indelung exersata in anii regimului comunist. cea maifierbinte si revoltatoare stire plecase de la bolnavii din spitaluljudetean. pe la 1:00 noaptea, acestia observasera miscare in dreptul intrarii la morga: cadavrele celor impuscati erau incarcate intr-un tir frigorific, care a plecat intr-o directie necunoscuta. confirmarea acestui zvon a venit de la medicii si asistentele care au povestit ca directorul spitalului a fost nevoit sa predeasecuritatii toate evidentele legate de mortii si ranitii din zileleprecedente. inclusiv fisele de observatie pe care le vazusem cu ochiimei cu o zi inainte in spital.
Ultima vizita externa a dictatorului comunist, in Iran, a avut loc cu toate ca Securitatea ii prezentase posibilul deznodamant: inlocuirea sa cu un fidel al regimului sovietic. In urma cu 20 ani, pe 18 decembrie, dictatorul comunist Nicolae Ceausescu incepea o vizita in Iran, in ciuda situatiei din tara, in special a celei de la Timisoara. In chiar ziua plecarii, Unitatea de analiza si sinteza din Centrul de Informatica si Documentare (CID) al Departamentului Securitatii Statului ii punea la dispozitie lui Ceausescu buletinul zilnic in care figura si o informare in care se relevau planurile de inlocuire a guvernului roman cu un altul, aservit URSS. Cu toate datele pe care le avea in posesie de la Securitate, Ceausescu porneste aceasta vizita in Iran, ramasa controversata si astazi.
Traducatorul lui Ceausescu
Pe urmele misterului acestei vizite am reusit sa il gasim, in Iran, pe diplomatul Jafar Ahmadzadegan (foto dreapta), traducatorul oficial al lui Ceausescu la intalnirile cu presedintele Khamenei, in prezent Ayatollahul Suprem al Iranul. Fostul ministru de Externe al Romaniei si vice-prim ministru al Comertului Exterior in 1989, Stefan Andrei, ne dezvaluie, la randul sau, date despre aceasta vizita, intr-un interviu fluviu pentru o productie tv si o carte despre diplomatia romana, din care publicam azi cateva extrase. De la Stefan Andrei aflam totodata si motivele destituirii generalului Mihai Caraman de la sefia SIE, in 1992: ordinul Moscovei. Conform lui Stefan Andrei si declaratilor date de aghiotantul prezidential Ion Talpeanu organelor de ancheta de dupa 1989, in dimineata plecarii in Iran, Ceausescu s-a consultat din noi cu responsabilii de aparare si securitate. In 18 decembrie, la ora 8.15, la resedinta din Primaverii s-a infiintat seful Directiei a V-a de securitate si garda, generalul Marin Neagoe, care l-a insotit pe Ceausescu in Iran, impreuna cu ministrul de Externe de la acea data, Ion Stoian. In jurul orei 8.30, relateaza Talpeanu, au venit generalul Vasile Milea, ministrul Apararii, si apoi, la scurt timp, ministrul de Interne Tudor Postelnicu si generalul Iulian Vlad, seful DSS, cu care Ceausescu a avut ultimele consultari. Avionul a decolat la ora 9.30 si, pentru prima oara, aeronava a fost insotita pe tot teritoriul tarii si in apele teritoriale ale Marii Negre de patru avioane de vanatoare MIG, fapt repetat si la intoarcere, pe 20 decembrie.Stefan Andrei apreciaza ca vizita nu era necesara si putea fi amanata,dar Ceausescu s-a ambitionat sa demonstreze la nivel international cael controleaza situatia din tara. Chiar daca dialogul cu fostultraducator al vizitei lui Ceausescu, diplomatul persan JafarAhmadzadegan, a fost succint, el a reflectat aceeasi idee ca si fostulministru de Externe, Stefan Andrei: “La data cand s-a desfasuratvizita, deja cazusera alte guverne comuniste. Si mai ramasese doarRomania. Iar Romania, noi stiam, era sub o presiune puternica.Intelegerea dintre Washington si Moscova, de la Malta, a fost ca saprevaleze principiul dominoului. Incet, incet, Ceausescu a fost izolatatat de Occident cat si, mai ales, de Rusia, prin Gorbaciov. Or, prinvizita lui tocmai asta a vrut: sa arate ca nu e izolat. Dupa mine, el atinut sa demonstreze ca stapaneste situatia politica din tara. O sa vaspun mai multe cu prima ocazie…”, ne-a spus diplomatul persan, care ne-a dat mai multe amanunte pe parcursul celor cateva zile petrecute in Iran, insa a preferat sa o faca numai “off the record”.
Ultima vizita, o ambitie a lui Ceausescu
“Ultima vizita in Iran … nu era nevoie de ultima vizita in Iran pentru ca toate problemele economice ale Romaniei erau deja solutionate. In calitate de vice prim-ministru al Comertului Exterior pusesem de acord toate documentele cu tot volumul de relatii pe anul viitor. Dar ca sa nu para ca vizita lui Ceausescu era doar de plimbare, cu acest prilej se semnau documentele. Problema a plecat de la urmatoarea situatie: a fost Najibullah (lider comunist afgan -n.red.) in Romania, dupa Conferinta Nealiniatilor de la Belgrad (Conferinta a sefilor de stat si de guvern din tarile nealiniate din Asia, Africa si America Latina, desfasurata la Belgrad – n.red.) si i-a cerut lui Ceausescu sa il ajute sa ajunga la o intelegere cu fortele de opozitie. Ceausescu a fost receptiv si l-a trimis pe Mitea (Constantin Mitea, fost redactor-sef al ziarului Scanteia – n.red.) sa discute cu reprezentantii talibanilor in Pakistan si l-a mai trimis pe Stoian la Teheran (Ion Stoian – fost ministru de Externe in regimul comunist, n.red) pentru ca erau cam un milion de refugiati afgani si in Irak. Americanii ii sprijineau masiv pe talibani pentru ca nu doreau ca influenta Iranului sa creasca in Afganistan. Cand presedintele Iranului l-a primit pe Stoian, Khamenei, care acum este seful religios din Iran, i-a spus lui Stoian: “Eu am venit in Romania, sa vina si presedintele dumneavoastra pentru ca aceasta chestiune a Afganistanului este una foarte complicata si trebuie sa facem o discutie larga pe aceasta temai. Khamenei a spus ca nu poate in octombrie si astfel s-a hotarat la Congresul PCR din noiembrie ca vizita lui Ceausescu sa aiba loc in decembrie. Si astfel a plecat Ceausescu la Teheran.Seara, totusi, el m-a intrebat: Domnule, pot amana vizita? Eu i-am zis: Da, domnule presedinte, chiar si inainte de a ateriza avionul. Dimineata el insa a dat telefon la Timisoara, si a chemat la el acasa, inainte de a veni la aeroport, pe cei trei ministri: Aparare, Interne, Securitate, iar la Timisoara a vorbit cu Coman si cu Balan. “Mai, care este situatia?” a intrebat Ceausescu. “Liniste, ordine, disciplina, nu stiu ce… am aplicat indicatiile dumneavoastra”, i-au zis aia.
“Pai, tovarase Ceausescu, 40 au fost incinerati!”
Cand a venit din Iran – mi-a povestit Dinca dupa ce am iesit din inchisoare -, ca a fost acolo, la CC, l-a chemat Ceausescu cu Postelnicu. “Cum e, mai? Hai sa vorbim cu Dascalescu!” care se gasea cu Bobu la Timisoara. “Dascalescule, care este situatia?”. Ala a spus: “58 de morti”.”Cum 58 de morti? Ca tovarasa – adica ea, Elena, numai cu ea se tinea legatura – a spus ca sunt 11!”. “Pai tovarase Ceausescu, 40 au fost incinerati!”, i-a raspuns Dascalescu. “Cum, incinerati?” Se uita la ea, se uita la Postelnicu, Postelnicu zice: “Intrucat au fost persoane neidentificate, vagabonzi, am primit ordin – si-a aratat cu barbia spre ea – ca sa…” Deci, domnilor ziaristi, astia cand l-au anuntat ca poate sa plece erau deja peste 50 de morti si sute de raniti la Timisoara. Ei nu i-au spus! El, daca ramanea in tara, regimul tot cadea! Dar altfel se derulau lucrurile… cu mai putine victime!”
Iliescu a tolerat 29.000 de agenti rusi in Romania
In cadrul interviului, Stefan Andrei ne pomeneste si de starea de ocupatie sub care s-a aflat Romania dupa lovitura de stat din 1989, cand in tara au ramas, pana dupa 1992, 29.000 de agenti speciali rusi. Conform fostului ministru de Externe, reprosarea acestei situatii la Moscova, la sesizarea primului sef al Serviciului de Informatii Externe (SIE), celebrul general Mihai Caraman, a dus la indepartarea acestuia din functie de catre conducerea FSN reprezentata de Ion Iliescu si Silviu Brucan. Daca in 1989-1990 in Romania se aflau circa 60.000 de agenti speciali rusi, unguri si iugoslavi, “in toamna lui 1991, mai erau 29.000 de militari sovietici, care erau imbracati civil si se numeau “visautniki” (ofiteri Spetznaz insarcinati cu operatiuni speciale – n.red.)”, ne spune Stefan Andrei, afirmand ca stie acest lucru “din prima mana”. “In ’91 mai erau cam 29.000. Caraman i-a spus lui Roman si lui Magureanu. Cand au mers la Moscova, s-a discutat si despre retragerea lor de aici. Atunci, rusii au spus: noi nu mai vrem sa fie Caraman la DIE (SIE)!. Si… kaput”.
Material realizat pentru fostul ziar Ziua de Vladimir ALEXE si Victor RONCEA
dimineata de 18 decembrie 1989 m-a gasit la prietenul meu, gabi,care avea un apartament la parterul unui bloc de langa bastion. nureusisem sa dorm deloc. am iesit pe strazi sa vad urmele luptelor. infata librariei “mihai eminescu” din piata operei inca se mai vedea ogramada de cenusa, din care adierile vantului smulgea cate-o paginaarsa pe jumatate din volumele cu opera de inestimabila valoare a luiceausescu. autoritatile adusesera mesteri care erau zoriti sainlocuiasca vitrinele sparte. parfumeria de vis-a-vis de cofetaria“violeta” era o ruina, iar peretii negri si arsi ai blocului aminteaude incendiul de aseara. toata piata era plina de trupe de militie sigarzi patriotice, comandate de civiliin scurte de piele gri-petrol, cu automate de gat, care se rasteau laoamenii ce nu grabeau pasul si priveau cu nedisimulata satisfactieurmele luptelor. se decretase stare de necesitate si timisorenii nu mai aveau sa circule pe strada in grupuri. in dimineata aceea am facut una din cele mai mari nebunii din viata mea. maintalnisem cu zoran si cristi, doi dintre cei mai buni prieteni ai mei,studenti la medicina. ne povesteam prin ce trecusem peste noapte sieram ingrijorati ca la radio europa libera nu se pomenise inca nimicdespre ce se intamplase. circulau tot felul de zvonuri prin oras despremii de morti si raniti.cristi a venit cu ideea sa mergem la spitalul judetean sa vedem cuochii nostri adevarul. prietena lui de atunci era fiica doctoruluiaurel mogosanu, seful sectiei anestezie-terapie intensiva (ati), careil simpatiza. si-au luat halatele, iar zoran mi-a dat si mie unul, dela el. spitalul judetean era inconjurat de soldati, iar la intrare era uncivil inalt si solid, in aceeasi scurta de piele gri, cu un automat cupat rabatabil la gat. ne-a privit cu o figura de gheata si n-a zisnimic vazandu-ne cu halatele albe sub brat. “studenti,” a explicatcristi si ne-a lasat sa trecem. in inconstienta noastra, nu ne-a fostteama nici o clipa ca ar fi putut sa ne legitimeze si, cum eu nu aveamcarnet de student, am fi dat de dracu’. in holul spitalului, ne-amimbracat din mers cu halatele, moment in care am izbucnit toti treiintr-un ras isteric: halatul meu nu avea o maneca ! eram nebuni delegat ! zoran a gasit intr-o clipa solutia: mi-a smuls si cealaltamaneca. nici azi, dupa 20 de ani, nu inteleg cum de nu s-a prins nimenide impostura. doctorul mogosanu a inteles dintr-o privire de ce am venit. si-a pastrat calmul si ne-a trimis pe sectie. Continue Reading la Sorin Bogdan Blog»
Notele secrete despre evoluţia loviturii de stat din decembrie 1989
Documentestrict secrete, realizate de Departamentul Securităţii Statului şi,personal, de şeful DSS, general-colonel Iulian Vlad, în exemplarolograf unic,doar pentru ochii lui Nicolae Ceauşescu, văd pentru prima oară luminatiparului, după 20 de ani, în formatul lor original. În exclusivitatepentru cititorii „Curentul“, publicăm integral aceste informări -disponibile în format electronic pe site-ul ziarului – din care reiesecåt se poate de clar că Ceauşescu şi-a cunoscut sfårşitul, prevăzut dealtfel de specialiştii serviciului de informaţii romåneşti. Astăzi, dince în ce mai multe mărturii şi documente confirmă sută la sutăanalizele secrete. Inclusiv „generalul cu piciorul în ghips“ spune,după 20 de ani, ceea ce şefii DSS afirmau încă din 1989: Securitatea nua tras niciun foc de armă; au fost agenţii speciali ai GRU şi KGB.Totodată, publicăm în oglindă mărturia făcută în premieră de unjurnalist, Sorin Bogdan, despre revolta de la Timişoara care masca lovitura de stat dela Bucureşti. Pornindde la întâlnirea pe care Bush şi Gorbaciov urmau să o aibă la Malta,generalul Vlad – ulterior arestat şi încarcerat de ruşi prinintermediul agentului GRU Nicolae Militaru la ordinul lui „Iliescu-KGB“- îi explică lui Ceauşescu, pe 1 decembrie 1989, evoluţia pe care o vaavea lumea, după unificarea Germaniei, spre o Uniune Europeană aflatăîntr-un echilibru între Rusia şi Statele Unite. Din notele remise chiarpe 18 decembrie 1989, reiese că principalele state care vor acţionapentru îndepărtarea sa vor fi URSS, care va prelua puterea prin agenţiisăi, şi Ungaria, care doreşte „autonomia“ Transilvaniei, ceea ce s-aadeverit ulterior cu prisosinţă.
18 decembrie 1989
Buletinde informare întocmit pentru şeful statului, Nicolae Ceauşescu, deServiciul de Cercetare Analiză şi Sinteză din Centrul de Informatică şiDocumentare (unitate a Departamentului Securităţii Statului), pus ladispoziţie de istoricul Cristian Troncotă. STRICT SECRET Exemplar unic REZUMAT Informaţii mai deosebite din telegrame R. S. România
1. Acţiunea „ORIENT ‘89“ (…) – Vizita în Iran (n.r.) 2.Agenţia France Presse şi posturi de radio occidentale cu emisiuni înlimba română au relatat că sute de manifestanţi au împiedicat forţelede ordine din Timişoara să-l evacueze pe Tokes Laszlo din sediulBisericii Reformate unde se adăpostise. – Ziarul „Die Welt“ scriecă celor 300-700 de persoane care s-au adunat în faţa bisericii dinTimişoara li s-au alăturat şi alţi simpatizanţi, ajungând la circa5000. Potrivit altor ştiri, la manifestaţie ar fi participat circa10.000 de persoane. – Se susţine că au avut loc confruntări sângeroase, sute de manifestanţi au fost bătuţi şi mulţi dintre ei au fost arestaţi. -Duminică dimineaţa, România ar fi închis graniţa cu Ungaria prinpunctul de trecere a frontierei la Nădlag, iar zona în care se aflăoraşele Timişoara şi Arad ar fi fost încercuită de forţele desecuritate. – Duminică seara, în faţa Ambasadei R. S. România dinBudapesta a avut loc o demonstraţie antiromânească de susţinere a luiTokes Laszlo, la care au participat circa 150 persoane, membri aiForumului Democratic Ungar, care au purtat lozinci ostile ţării noastreşi care a durat 30 de minute. La încheierea manifestaţiei, fărăincidente, s-a precizat că se va organiza una şi luni seara la orele21.30, ora locală. – Gyozo Modvay, secretar al „Mişcăriiinternaţionale Tokes Laszlo“, a anunţat că gruparea sa va organiza la19 decembrie a.c. în oraşul Hotvan „prima demonstraţie naţională“ înfavoarea minorităţii maghiare, la care vor participa Matyas Szuros,preşedintele interimar al Ungariei, Kalman Kulcsar, ministrulJustiţiei, Istvan Palgy din partea colegiului pentru minorităţi etniceşi Erno Raffy, istoric, deputat în Parlament. – Zoltan Sido,preşedintele „CSEMADOK“ (organizaţie oficială a maghiarilorcehoslovaci), într-un interviu acordat cotidianului ungar „MagyarHirlop“ şi-a exprimat „protestul împotriva politicii naţionale aRomâniei“, adăugând că organizaţia pe care o conduce „îşi ridică glasulîn favoarea lui Tokes Laszlo şi Suto Andras“ (telegramă Budapesta). 3.Postul de radio „B.B.C.“ relatează că la Braşov ar fi avut loc odemonstraţie, la 8 decembrie, de 30 de minute în faţa uzinei „SteagulRoşu“, la care au participat 200-300 muncitori care au cerut „hrană,căldură şi libertate“. Demonstraţia a fost dispersată de miliţie. 4. Factori de decizie argentiniană apreciază: -În perioada următoare, Guvernul Român va fi supus la presiunipsihologice în scopul înlocuirii lui cu altul, în care P.C.R. să nu maiaibă rolul conducător. – U.R.S.S. şi Ungaria, prin intermediulradioteleviziunii vor incita populaţia Transilvaniei la revoltăîmpotriva guvernului de la Bucureşti. – U.R.S.S. va acţiona pentrua obţine sprijin în România în direcţia „reactivării“ unor români careau studiat în Uniunea Sovietică şi simpatizează cursul politic dinaceastă ţară. – U.R.S.S., S.U.A. şi unele ţări vest-europene vor acţiona pentru limitarea schimburilor economice cu ţara noastră. – S.U.A. intenţionează să întrerupă livrarea de uraniu către România. -U.R.S.S. şi S.U.A. fac puternice presiuni asupra unor statesudamericane, inclusiv Argentina, pentru ca acestea să nu mai întreţinălegături economice cu România „până ce această ţară nu sedemocratizează“. – Directoratele ziarelor argentiniene au primitindicaţia precisă de a nu mai publica articole favorabile despreRomânia şi tovarăşul Comandant suprem (telegramă Buenos Aires).
Generalul Iulian Vlad a previzionat viitorul Europei după Malta pe 1.12.1989
1 decembrie 1989
Raportolograf, exemplar unic, semnat şi parafat de generalul colonel IulianVlad – şeful DSS -, adresat preşedintelui României, Nicolae Ceauşescu,privind problemele ce urmau a fi abordate, în cadrul întâlnirii de laMalta, între Mihail Gorbaciov şi George Bush.
Nr. 0075/989 STRICT SECRET
Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii, cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: 1.În cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS,organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cuprioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şielaborarea unei noi strategii comune care să le asigure, în continuare,un rol dominant în toate problemele internaţionale. – Este deaşteptat să se ajungă la noi înţelegeri de restrângere a zonelor deconfruntare directă în favoarea celor de convergenţă a intereselor. – Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimbul obţinerii de ajutoare economice şi financiare. -Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european caresă permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şieconomic între ţările socialiste şi cele capitaliste şi asigurareatranspunerii în practică a conceptelor privind „dezideologizarearelaţiilor internaţionale“ şi crearea aşa-numitei „case comuneeuropene“. – În acest context, se va aborda şi problema existenţeicelor două blocuri militare, în sensul menţinerii acestora încă oanumită perioadă, cel puţin până la stabilizarea situaţiei din Europade Est. – În ceea ce priveşte intensificarea preocupărilorguvernului de la Bonn pentru reunificarea Germaniei, se va conveni săfie sprijinite, dar pentru o perioadă temporizate spre a fi încadrateîn „procesul de integrare europeană“. – Ambele părţi se vorpronunţa pentru accelerarea negocierilor bilaterale de reducere aarmamentelor şi cheltuielilor militare, URSS fiind interesată să alocemai multe fonduri pentru satisfacerea unor necesităţi interne, iar SUAsă diminueze deficitul mare al balanţei de plăţi. Este posibil ca,în timpul întâlnirii, Bush să facă publică intenţia de a reduceefectivele americane staţionate în Europa, ca un răspuns la măsurilesimilare adoptate unilateral de URSS. – Pe planul relaţiilorbilaterale, preşedintele SUA va manifesta disponibilitate pentrusprijinirea economică a URSS, condiţionat de extinderea reformelorsovietice prin luarea în considerare în şi mai mare măsură amecanismelor economiei de piaţă. – Pe lângă solicitarea expresă deajutoare financiare, Gorbaciov va insista pentru obţinerea de cătreURSS a clauzei naţiunii celei mai favorizate din partea SUA, precum şipentru reducerea restricţiilor pe linia transferului de tehnologie. Notă: -Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şiGorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiunicoordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicareade „reforme reale“, fiind avute în vedere îndeosebi RP Chineză, Cuba şiRomânia. – Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statelemembre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lorcu România şi va solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, maiales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereude fier. 2. În cadrul consultărilor din ultimele zile cuAdministraţia de la Washington, guvernele Angliei, Franţei, RF Germaniaşi Italia au insistat pentru: – evitarea adoptării de către SUA şiURSS a unor hotărâri definitive referitoare la modificarea echilibruluimilitar din Europa, fără consultarea prealabilă şi consimţământulţărilor vest-europene; – realizarea treptată a reduceriiarmamentelor şi efectivelor dislocate în Europa, urmând ca problemaunor diminuări semnificative să fie analizată numai după ce vor existagaranţii certe că URSS este dispusă să renunţe la forţa sa militară; -respectarea de către SUA a înţelegerilor convenite anterior cu statelevest-europene ca fiecare dintre acestea să aibă un rol sporit îninfluenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să-şi asigurepromovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă. Franţaşi Anglia au solicitat totodată ca, în perspectiva construirii uneiconfederaţii a celor două state germane, să se prevină deplasareacentrului de putere din Europa către Germania unificată, precum şi opolarizare politico-economică şi chiar militară între aceasta şi URSSde genul celei existente înaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
General-colonel (ss) I. Vlad Arhiva Civic Media – Cele doua seturi de documente sunt disponibile aici – in Arhiva Curentul
Jurnalistul Sorin Bogdan a trăit evenimentele din 1989 pe propria-i piele
Unuldin momentele care mi-au marcat viaţa a fost Revoluţia din decembrie1989, pe care am trăit-o din plin la Timişoara. Aveam 25 de ani şi eramfericitul posesor al unui atestat de artist liber profesionist,deoarece cåntam jazz, la contrabas. (…) Ignoram cu toţii regimulcomunist, care ne ignora, la råndul său, considerånd artiştii ca noinişte paria. În decembrie 1989, începuseră să apară zvonurile despreproblemele unui preot maghiar. Am aflat amănunte de la Radio EuropaLiberă. Era 16 decembrie 1989, såmbătă, pe la prånz. Ştiam casa dinPiaţa Maria în care locuia Laszlo Tokes şi am vrut să văd cu ochii meice se întâmpla acolo. Am luat tramvaiul de långă Catedrală şi n-amcoboråt la prima staţie, pentru că voiam să mă asigur întåi privind pegeam că nu sunt pericole. Am zărit cåţiva oameni adunaţi pe străduţadin faţa Bisericii Reformate Maghiare, cu faţa către ferestrelepastorului. Din Piaţa Sinaia, m-am întors pe jos şi m-am oprit la colţ.Nu erau mai mult de 30 de persoane. Mi s-a părut ciudat că sunt lăsaţisă stea acolo. Erau, însă, bine supravegheaţi. (…) Seara,am trecut prin faţa comitetului judeţean de partid Timiş şi am fostşocaţi să vedem clădirea înconjurată de poliţişti şi soldaţi dintrupele de securitate. Nu mai exista un geam întreg, iar trotuareleerau pline de cioburi, resturi de cărţi de-ale lui Ceauşescu, sticle dewhisky sparte şi bucăţi de mobilier. Mariana, mama lui Gabi, ne-apovestit că timişorenii au ieşit în stradă, în sprijinul enoriaşilorlui Laszlo Tokes. Am aflat apoi ce s-a întåmplat. La căderea serii,tot mai mulţi oameni s-au adunat în faţa Parohiei Reformate din PiaţaMaria, cu lumånări în måini. Tensiunile au izbucnit cånd poetul IonMonoran a blocat un tramvai aflat în staţia din apropiere, trăgånd defunia pantografului. De aici, pånă la „Jos Ceauşescu!“ nu a fost decåtun pas. Oamenii s-au mobilizat şi au plecat în marş spre comitetuljudeţean de partid. În faţa clădirii, îi aştepta un cordon de soldaţidin trupele de miliţie. Mulţimea a spart cordonul şi cei mai curajoşiau pătruns în sediu. Furia devastatoare a mulţimii a întors pe dostotul. Au spart birourile şi au aruncat pe geam, în uralele celor deafară, portretele şi cărţile lui Ceauşescu, sticle de băutură găsiteprin dulapuri, tot ce le-a căzut în månă. (…) În complexul studenţescam găsit un nucleu de vreo 40-50 de oameni, care încercau să-i scoatăpe studenţi în stradă. Era un fel de disperare a unor oameni caresimţeau că acesta putea fi sfårşitul epocii comuniste, dar teamacelorlalţi părea greu de înfrånt. Se scanda „Jos Ceauşescu!“, „Joscomunismul!“, „Studenţi, veniţi cu noi!“, „Nu staţi în balcoane, cămuriţi de foame!“. Cineva s-a urcat pe un transformator electric şi aîncercat să mobilizeze lumea, însă puţini studenţi au coborât să ni sealăture. Mulţi erau plecaţi deja acasă, iar cei rămaşi n-au preaîndrăznit să iasă din cămine.
Miliţienii au fost atacaţi cu sticle incendiare
Am plecat cu maşina spre casa lui Tokes, însă un cordon de miliţieni blocacirculaţia în dreptul restaurantului „Flora“, de pe Splaiul TudorVladimirescu. Ne-am întors, am ocolit prin Piaţa Bălcescu şi am ajunslångă liceul de filologie-istorie, unde am parcat. În permanenţă neluam măsuri de precauţie, să avem străzi pe care să ne putem retrage,în cazul unei intervenţii în forţă a miliţienilor. Ne-am apropiat deBiserica Ortodoxă din Piaţa Sinaia, unde erau adunaţi vreo 30-40 deoameni, majoritatea tineri din Calea Şagului, întăråtaţi de ideea uneibătălii cu miliţia. Trupele erau masate în dreptul librăriei de peBulevardul 6 martie (actualul 16 decembrie), blocånd accesul spreBiserica Reformată. Erau tineri care îşi făceau stagiul militar înforţele de miliţie, dar aveau căşti albe, scuturi mari de plexiglas şibastoane de cauciuc. La ordinul unui gradat, au început să înaintezespre noi, lovind ritmic cu bastoanele în scuturi. Noi ne-am retras unpic, dar am văzut, uluiţi, că tinerii adunaţi acolo nu dădeau înapoi.Dimpotrivă! Au alcătuit ad-hoc un cordon perpendicular pe bulevard şiau început să înainteze către cordonul de miliţie. Aveau şi ei båte şicåteva răngi, pe care le tårau cu zgomot pe asfalt. Un tip solid,căruia îi spuneau Semaca, zăngănea un lanţ în måna dreaptă şi părea săfie un fel de lider. Momentul culminant s-a petrecut cånd cele douătabere au ajuns faţă în faţă, la vreo 20 de metri una de alta: la unsemn, cåţiva tineri au scos nişte sticle incendiare pregătite dinainte,le-au dat foc şi le-au aruncat între miliţieni. „Pe ei!“, a strigatSemaca, şi toţi au năvălit către miliţienii care fugeau capotårnichile. În cåteva minute, bătălia a fost cåştigată. Tinerii auspart vitrinele magazinelor şi au încins un foc în mijlocul liniei detramvai, din volumele de omagii şi cărţile lui Ceauşescu scoase dinvitrina unei librării. În uralele lor, Semaca defila pe bulevard, cu ocască de miliţian pe cap şi un guler imens de blană, luat dintr-unmagazin. (…)
La Catedrală eram 4-500 de oameni
Cinevaa spus să mergem în centru. Era deja trecut de miezul nopţii şi amajuns la Catedrală. Eram vreo 4-500 de oameni. Un cordon de miliţieniînconjurase primăria şi o parte dintre manifestanţi voiau să-i atace.Din mulţime au apărut nişte lideri ad-hoc, care vorbeau oamenilor de petreptele Catedralei şi încercau să-i oprească pe cei ce voiau să sebată cu miliţienii de la primărie. Povestea a durat vreo oră, în caremulţimea pendula între Catedrală şi primărie, unde îi înjurau pemiliţieni şi le reproşau că nu sunt romåni, dacă apără regimulcomunist. (…) Prea puţini oameni au ieşit în stradă să li se alăture.În dreptul antenelor de radio de långă cimitirul din Calea Lipovei, aavut loc prima intervenţie în forţă a unor masive trupe de miliţie,care a reuşit să împrăştie manifestanţii şi să aresteze o parte dintreei. Cånd am ajuns acasă şi am intrat, surescitat, pe uşă, strigånd„Gata cu Ceauşescu! A început revoluţia!“, maică-mea a început săplångă.
Decembrie, ziua a 17-a
Duminică,evenimentele au continuat în cursul dimineţii. Liviu Butoi mi-apovestit ce s-a întåmplat. Pe la ora 10:00, nişte tåmpiţi dinconducerea garnizoanei Timişoara au avut neinspiraţia să scoată unpluton de soldaţi în stradă, care au defilat cu steagul de luptă înfrunte. Liviu i-a întålnit cånd treceau podul, dinspre Piaţa Mariacătre Catedrală. Timişorenii au coboråt de pe trotuare, fără să scoatăun cuvånt, cu privirile îndårjite, şi au început să păşească în tăcereîn spatele soldaţilor. Tot mai mulţi. Speriaţi, militarii au grăbitpasul şi s-au retras în garnizoana din Piaţa Libertăţii. Prea tårziu.Se adunaseră în zona Operei vreo 2.000 de oameni, care s-au hotăråt săplece în marş către comitetul judeţean PCR. Era o manifestaţie paşnică,mulţi tineri, femei, bărbaţi cu copii pe umeri, cum văzuseră lajurnalele de ştiri de la televiziunile sårbeşti că se întåmplase înalte ţări. Ajunşi în faţa sediului judeţenei de partid, deşi strigau„fără violenţă!“, demonstranţii au fost întåmpinaţi de trupele demiliţie şi alungaţi cu jeturi de apă proiectate din maşini de pompieri.A fost scånteia care a declanşat ostilităţile. Oamenii au atacatcordonul de miliţieni, i-au smuls pe cei doi pompieri dintr-o maşină şii-au dat foc. A început o bătălie fără milă. O altă prietenă, Olivia,mi-a descris ciocnirea violentă din jurul prånzului. Ea scăpase, udăleoarcă, după ce s-a ascuns pe treptele hotelului „continental“. Dupăora 14:00, totul o luase razna. Tot mai multe grupuri de manifestanţiveneau în centrul oraşului. Pe la 16:00, s-au auzit primele împuşcăturiîn Piaţa Libertăţii. Zvonurile vorbeau de focuri de armă trase în plin,de morţi şi răniţi. Fascinant era că efectul obţinut a fost exact pedos! Teama parcă se evaporase, făcånd loc furiei şi unei hotăråri deneclintit. „Libertate!“, „Acum ori niciodată!“, „Jos comunismul!“, „JosCeauşescu!“, „Azi în Timişoara, måine-n toată ţara!“ răsunau din toatecolţurile oraşului. Veştile circulau cu viteza fulgerului şi nu maiştiai care sunt adevărate sau care sunt zvonuri şi dezinformări.
Indivizi solizi spărgeau vitrinele
Dupăora 17:00, cånd a căzut întunericul, situaţia a scăpat de sub controltotal. La un moment dat, am ajuns în Piaţa Operei, care era subcontrolul demonstranţilor. Vitrinele magazinelor erau sparte cu o furiedementă de nişte indivizi dubioşi, înalţi, solizi, cu alura de sportivide performanţă. În urma lor, năvăleau cete de ţigani care furau tot cele cădea în månă. Cineva a incendiat parfumeria de vis-a-vis deCofetăria „Violeta“ şi flăcările ameninţau să cuprindă primul etaj alblocului. Oamenii şi-au inundat apartamentele, sperånd să scape de foc.Era o confuzie generală, demonstranţii adevăraţi ferindu-se să seamestece cu provocatorii. M-am întors la studioul lui Liviu Butoi, dindemisolul vilei de långă Liceul „C.D. Loga“, exact cu cåteva minuteînainte să intervină trupele de miliţie, care au deschis focul din nou.(…) Eram înnebunit să merg şi eu în locurile unde se duceaubătăliile cu forţele de represiune. (…) Între scandări, lumea vorbeade arestaţi, de morţi şi răniţi, însă nimeni nu se temea. Era oatmosferă electrizantă care te molipsea. Am trecut prin faţaUniversităţii şi am ajuns la Podul Mihai Viteazul. În timp ce primelerånduri ale demonstranţilor trecuseră de pod şi se îndreptau spreCatedrală, eu ajunsesem în dreptul unui chioşc de ziare din tablă,chiar înainte de pod. Mărturisesc că, pånă în acel moment, nu mi-avenit să cred că se trage în oameni cu gloanţe adevărate. Mă gåndeam cătrag cu gloanţe oarbe, să ne sperie, sau cu gloanţe de cauciuc, cumauzisem că se face în Occident, cånd vor să împrăştie manifestaţiileviolente. Cei din faţă scandau „Armata e cu noi!“ şi înaintau cătreCinema „Capitol“, în momentul în care militarii au deschis focul. Dinreflex, m-am aruncat la pămånt, ascunzåndu-mă după chioşcul de ziare.Am auzit gloanţele lovind crengile copacilor şi am văzut scåntei peasfalt, de la ricoşeuri. Atunci am realizat că sunt gloanţe adevărate.
Eram invincibili, printre gloanţe
Ceiaflaţi pe pod se tråntiseră pe jos şi cåţiva gemeau şi se zvårcoleau,loviţi de gloanţe. Ciudat, dar nimeni nu s-a speriat. Dimpotrivă!Ghemuiţi, i-au scos pe răniţi din bătaia gloanţelor şi au oprit cåtevamaşini, rugånd şoferii să-i ducă la spital. Nimeni nu i-a refuzat, deşiîşi murdăreau banchetele automobilelor cu sånge. Mai tårziu am aflat cămilitarii care au tras au fost comandaţi de generalul Chiţac. Mulţi autras în aer sau în pămånt, evitånd să ţintească spre demonstranţi, însăcåteva gloanţe au nimerit în plin. Fantastic era că, pe măsură cerealizam că se trage în noi, ne dispărea orice urmă de teamă. La fels-a întåmplat cu o coloană de manifestanţi care au încercat să treacăPodul „Decebal“ către comitetul judeţean PCR au fost întåmpinaţi cugloanţe. (…) Nimeni nu poate descrie cu adevărat ce s-a întåmplatîn noaptea de 17/18 decembrie în Timişoara. Atitudinea oamenilor,curajul pe care ţi-l extrăgeai parcă din curajul celui de långă tine,exaltarea, sentimentul că trăim un moment magic, credinţa că împlinimun destin al cărui final urma să fie unul singur… Eram invincibili,gloanţele nu existau, eram liberi şi nimeni nu ne mai putea furalibertatea. Nu voi uita niciodată flacăra din privirile celor din jur,zåmbetul de pe faţa lor, aura de îngeri care iradia de pe chipuriletuturor. Nu-l cunoşteam pe cel de långă mine, dar îl simţeam fratelemeu şi ştiam că nu mai au ce să ne facă. În orice direcţie te uitai,cerul era brăzdat de trasoare, dar rafalele de mitralieră erauacoperite de glasul răzvrătiţilor. Toată Timişoara vibra. Pe la3:00, Dumnezeu a vărsat o lacrimă pentru cei ce au murit atunci. Oploaie torenţială a spălat păcatul celor care au ridicat arma asuprafraţilor lor şi s-a aşternut liniştea. Peste oraş şi peste sufletelenoastre. Atunci am ştiut ca i-am învins. Sorin Bogdan Integral pe www.sorinbogdan.ro
Materialul a fost difuzat pe 18 Decembrie 1989 la Radio Europa Libera in cadrul emisiunii “Actualitatea romaneasca: Timisoara in revolutie”. Fotografiile au fost realizate pe 17 Decembrie 1989 de Constantin Duma. Mai jos marturia jurnalistului Sorin Bogdan:
timisorenii in complexul studentesc, 17 decembrie 1989
17 decembrie 1989
era duminica dimineata si trebuia sa plec pana la arad cu trenul, sa-mi rezolv niste probleme. inca surescitat de tot ce se intamplase noaptea, am luat tramvaiul spre gara de nord. vatmanul nu a oprit in statia din piata maria. lumea din tramvai privea uimita vitrinele sparte de pe bulevardul 6 martie. oamenii susoteau, cu o unda de speranta in priviri. nimeni nu circula pe trotuarul dinspre biserica reformata, in fata careia am vazut cativa militieni. putini se incumetau sa treaca pana si pe trotuarul de vis-a-vis. la arad, am povestit unor prieteni ce se intamplase peste noapte la timisoara. desi aflasera zvonuri, tot ma priveau cu neincredere, ca pe un nebun. timpul a trecut chinuitor de greu pana dupa pranz, cand m-am intors in oras.
nu m-am inselat: evenimentele au continuat in cursul diminetii, cat am fost plecat. liviu butoi mi-a povestit ce s-a intamplat. pe la ora 10:00, niste tampiti din conducerea garnizoanei timisoara au avut neinspiratia sa scoata un pluton de soldati in strada, care au defilat cu steagul de lupta in frunte. liviu i-a intalnit cand treceau podul, dinspre piata maria catre catedrala. timisorenii au coborat de pe trotuare, fara sa scoata un cuvant, cu privirile indarjite, si au inceput sa paseasca in tacere in spatele soldatilor. tot mai multi. speriati, militarii au grabit pasul si s-au retras in garnizoana din piata libertatii. prea tarziu. se adunasera in zona operei vreo 2.000 de oameni, care s-au hotarat sa plece in mars catre comitetul judetean pcr. era o manifestatie pasnica, multi tineri, femei, barbati cu copii pe umeri, cum vazusera la jurnalele de stiri de la televiziunile sarbesti ca se intamplase in alte tari.
ajunsi in fata sediului judetenei de partid, desi strigau “fara violenta !“, demonstrantii au fost intampinati de trupele de militie si alungati cu jeturi de apa proiectate din masini de pompieri. a fost scanteia care a declansat ostilitatile. oamenii au atacat cordonul de militieni, i-au smuls pe cei doi pompieri dintr-o masina si i-au dat foc. a inceput o batalie fara mila. o alta prietena, olivia, mi-a descris ciocnirea violenta din jurul pranzului. ea scapase, uda-leoarca, dupa ce s-a ascuns pe treptele hotelului “continental”. dupa ora 14:00, totul o luase razna. tot mai multe grupuri de manifestanti veneau in centrul orasului. pe la 16:00, s-au auzit primele impuscaturi in piata libertatii. zvonurile vorbeau de focuri de arma trase in plin, de morti si raniti. fascinant era ca efectul obtinut a fost exact pe dos ! teama parca se evaporase, facand loc furiei si unei hotarari de neclintit. “libertate !“, “acum ori niciodata !“, “jos comunismul !“, “jos ceausescu !“, “azi in timisoara, maine-n toata tara !” rasunau din toate colturile orasului. vestile circulau cu viteza fulgerului si nu mai stiai care sunt adevarate sau care sunt zvonuri si dezinformari.
dupa ora 17:00, cand a cazut intunericul, situatia a scapat de sub control total. la un moment dat am ajuns in piata operei, care era sub controlul demonstrantilor. vitrinele magazinelor erau sparte cu o furie dementa de niste indivizi dubiosi, inalti, solizi, cu alura de sportivi de performanta. in urma lor, navaleau cete de tigani care furau tot ce le cadea in mana. cineva a incendiat parfumeria de vis-a-vis de cofetaria “violeta” si flacarile amenintau sa cuprinda primul etaj al blocului. oamenii si-au inundat apartamentele, sperand sa scape de foc. era o confuzie generala, demonstrantii adevarati ferindu-se sa se amestece cu provocatorii. m-am intors la studioul lui liviu butoi, din demisolul vilei de langa liceul “c.d. loga” exact cu cateva minute inainte sa intervina trupele de militie, care au deschis focul din nou. mai tarziu, am aflat ca oliver, un prieten care ramasese in piata operei, a fost ranit in picior de un glonte ricosat din trotuar. a avut noroc. a avut si inspiratia sa nu mearga la spital, ci a chemat-o pe sora lui, corina, studenta la medicina, sa-i ingrijeasca rana.
Timisoara 1989 dupa revolutie
eram innebunit sa merg si eu in locurile unde se duceau bataliile cu fortele de represiune. pe masura ce trecea timpul, orasul rasuna de scandarile demonstrantilor si tot mai des se auzeau focuri de arma, uneori chiar rafale. pierdusem notiunea timpului. la un moment dat, am auzit o multime scandand “jos ceausescu !“. am fugit spre complexul studentesc si am intalnit in fata liceului de muzica “ion vidu” o coloana de cateva sute de oameni. veneau din calea girocului. n-am stat o clipa pe ganduri si m-am alaturat multimii. precaut, am avut grija sa nu fiu in primele randuri si imi cautam permanent cai de retragere, in caz ca am fi fost atacati de militie. intre scandari, lumea vorbea de arestati, de morti si raniti, insa nimeni nu se temea. era o atmosfera electrizanta care te molipsea.
am trecut prin fata universitatii si am ajuns la podul mihai viteazul. in timp ce primele randuri ale demonstrantilor trecusera de pod si se intreptau spre catedrala, eu ajunsesem in dreptul unui chiosc de ziare din tabla, chiar inainte de pod. marturisesc ca, pana in acel moment, nu mi-a venit sa cred ca se trage in oameni cu gloante adevarate. ma gandeam ca trag cu gloante oarbe, sa ne sperie, sau cu gloante de cauciuc, cum auzisem ca se face in occident, cand vor sa imprastie manifestatiile violente. cei din fata scandau “armata e cu noi !” si inaintau catre cinema “capitol”, in momentul in care militarii au deschis focul. din reflex, m-am aruncat la pamant, ascunzandu-ma dupa chioscul de ziare. am auzit gloantele lovind crengile copacilor si am vazut scantei pe asfalt, de la ricoseuri. atunci am realizat ca sunt gloante adevarate.
cei aflati pe pod se trantisera pe jos si cativa gemeau si se zvarcoleau, loviti de gloante. ciudat, dar nimeni nu s-a speriat. dimpotriva ! ghemuiti, i-au scos pe raniti din bataia gloantelor si au oprit cateva masini, rugand soferii sa-i duca la spital. nimeni nu i-a refuzat, desi isi murdareau banchetele automobilelor cu sange. mai tarziu am aflat ca militarii care au tras au fost comandati de generalul chitac. multi au tras in aer sau in pamant, evitand sa tinteasca spre demonstranti, insa cateva gloante au nimerit in plin. fantastic era ca, pe masura ce realizam ca se trage in noi ne disparea orice urma de teama. la fel s-a intamplat cu o coloana de manifestanti care au incercat sa vina treaca podul decebal catre comitetul judetean pcr. au fost intampinati cu gloante.
tatal prietenului meu gabi, medicul veterinar viorel timoceanu ne-a povestit ca a fost chemat in noaptea aceea la directia sanitar veterinara, care isi avea sediul in spatele casei tineretului. a trecut pe langa baile “neptun” si a vazut morti si raniti. s-a oprit si a vrut sa-i ajute, insa a fost alungat cu brutalitate de niste securisti in civil. cand a ajuns langa casa tineretului, a vazut ce se intampla pe calea girocului, unde demonstrantii aflati in dreptul liniei tramvaiului 9 sfidau gloantele cordonului de militari de la intersectia cu strada cluj. la un moment dat, impotriva lor au fost trimise cinci tancuri de la unitatea din giroc. coloana a fost blocata in plina strada de un troleibuz pus de-a curmezisul drumului. girocanii, care au fost adevarati eroi in noaptea aia, i-au obligat pe militari sa se predea, amenintandu-i ca le dau foc. nu au incendiat tancurile, de frica sa nu explodeze munitia din ele. maiorul vasile paul a fost trimis mai tarziu sa le recupereze, iar acesta a condus o interventie de o brutalitate extrema. au fost in stare sa-i urmareasca pe demonstranti pana in scarile blocurilor si sa traga rafale la intamplare. oamenii aveau un curaj nebun: stateau in mijlocul strazii, isi desfaceau hainele la piept si ii sfidau: “trage, baaaa !” imediat urma o rafala de automat. “trage-n ma-ta, baaaaa !” era raspunsul demonstrantilor.
nimeni nu poate descrie cu adevarat ce s-a intamplat in noaptea de 17/18 decembrie in timisoara. atitudinea oamenilor, curajul pe care ti-l extrageai parca din curajul celui de langa tine, exaltarea, sentimentul ca traim un moment magic, credinta ca implinim un destin al carui final urma sa fie unul singur… eram invincibili, gloantele nu existau, eram liberi si nimeni nu ne mai putea fura libertatea. nu voi uita niciodata flacara din privirile celor din jur, zambetul de pe fata lor, aura de ingeri care iradia de pe chipurile tuturor. nu-l cunosteam pe cel de langa mine, dar il simteam fratele meu si stiam ca nu mai au ce sa ne faca. in orice directie te uitai, cerul era brazdat de trasoare, dar rafalele de mitraliera erau acoperite de glasul razvratitilor. toata timisoara vibra.
pe la 3:00, Dumnezeu a varsat o lacrima pentru cei ce au murit atunci. o ploaie torentiala a spalat pacatul celor care au ridicat arma asupra fratilor lor si s-a asternut linistea. peste oras si peste sufletele noastre. atunci am stiut ca i-am invins.
unul din momentele care mi-au marcat viata a fost Revolutia din decembrie 1989, pe care am trait-o din plin la timisoara. aveam 25 de ani si eram fericitul posesor al unui atestat de artistliber profesionist, deoarece cantam jazz, la contrabas. mai bine zis,incercam sa devin muzician de jazz, pe nervii saxofonistului liviu butoi,care era un adevarat mentor pentru mine si alti cativa tineri cecochetam cu muzica. toata ziua studiam individual sau cantam impreuna,intr-un demisol inchiriat intr-o vila de langa liceul “c.d.loga”. de doua ori pe an, cantam in formula liviu butoi quartet la festivalurile de jazz de la sibiu si costinesti si mai faceam cativa banuti in urma putinelor concerte pe care le mai prindeam prin tara. ignoram cu totii regimul comunist, care ne ignora, la randul sau,considerand artistii ca noi niste paria. in decembrie 1989, incepuserasa apara zvonurile despre problemele unui preot maghiar. am aflat amanunte de la radio europa libera. era 16 decembrie 1989, sambata, pe la pranz. stiam casa din piata maria in care locuia laszlo tokessi am vrut sa vad cu ochii mei ce se intampla acolo. am luat tramvaiulde langa catedrala si n-am coborat la prima statie, pentru ca voiam sama asigur intai privind pe geam ca nu sunt pericole. am zarit cativaoameni adunati pe straduta din fata bisericii reformate maghiare,cu fata catre ferestrele pastorului. din piata sinaia, m-am intors pejos si m-am oprit la colt. nu erau mai mult de 30 de persoane. mi s-aparut ciudat ca sunt lasati sa stea acolo. erau, insa, binesupravegheati. in zona, frecau menta niste personaje dubioase, evidentsecuristi. ii recunosteai dupa hainele lungi din piele gri, pantofii“otter” si tunsoare. intr-o masina parcata in apropiere erau alti doidubiosi care erau atenti la tot ce se intampla. oamenii adunati incasei parohiale, care este lipita de biserica, erau enoriasi maghiarisi cativa romani. nu erau agitati si vorbeau intre ei aproape insoapta, aruncand cate-o privire ingrijorata spre dubiosii care iisupravegheau. m-am mirat ca n-am vazut nici o patrula de militie peaproape. n-am stat prea mult in zona, pentru ca n-aveam chef deprobleme. seara, impreuna cu doi prieteni, zoran si gabi, m-am dus la “filiera franceza“,la cinema “timis”. am iesit de la film si gabi ne-a dus cu masina panala el acasa. locuia in cartierul “intre vii”, pe langa gara de est. indrumul nostru, am trecut prin fata comitetului judetean de partid timissi am fost socati sa vedem cladirea inconjurata de politisti si soldatidin trupele de securitate. nu mai exista un geam intreg, iar trotuareleerau pline de cioburi, resturi de carti de-ale lui ceausescu, sticle dewhisky sparte si bucati de mobilier. mariana, mama lui gabi, ne-apovestit ca timisorenii au iesit in strada, in sprijinul enoriasilor lui laszlo tokes. am aflat apoi ce s-a intamplat. Continue Reading la Sorin Bogdan Blog »
O noua cartea despre Revolutia Romana de Viaceslav Samoshkin La Editura “Aleteia” din Sankt-Petersburg a aparut cartea “Aroma romaneasca. Scene din Revolutia din decembrie” de Nikolai Kolokolcikov. Numele autorului este un pseudonim clar (traducandu-se in romaneste “Clopotelul”) si se pare ca in spatele lui se afla un ziarist rus care a lucrat in Romania in calitate de corespondent permanent si care a “vazut totul”. In prefata el defineste genul cartii ca “docufiction”. “Tot ce a petrecut in public este prezentat in mod documentar, scrie el, tot ce priveste viata privata este o fictiune”. In acelasi timp, autorul isi numeste cartea drept “o enciclopedie a Revolutiei romane, dar si folclorul ei”. Pentru a face naratiunea mai captivanta autorul introduce elementele unui roman politist: in zilele revolutiei eroul, reporter al unui ziar sovietic, care si el se cheama Nikolai Kolokolcikov, prin jocul intamplarii, primeste pentru pastrare “servieta de plastic” care contine, nici mai mult, nici mai putin, “codurile Ceausescu” si care in cele din urma nimereste unde trebuie, adica in mainile “securistilor”. Acest ziarist incearca sa inteleaga ce se petrece in Romania, cine trage si cine sunt “teroristii”, incurcandu-se din ce in ce mai mult. In cadrul genului ales autorul exploateaza si tot felul de zvonuri si “scenarii” privind implicarea KGB-ului in evenimentele din decembrie. In prefata el precizeaza: “In ceea ce priveste rolul jucat de KGB, CIA etc. este greu de presupus ca in acel moment si in acel loc nu au fost prezente serviciile speciale care se respecta”. Totodata, povesteste autorul, in 1990 el a refuzat propunerea unui ziarist tanar roman de a scrie impreuna o carte despre rolul KGB-ului in Revolutia romana sub motivul ca nu dispune de faptele reale. “Peste cateva timp, continua autorul, in Romania a aparut o serie de brosure “documentar-fantastice” despre revolutie in care eu figuram in calitate de unul dintre personajele sinistre, chiar sub numele meu adevarat”. Insa nici autorul insusi al “Aromei romanesti” n-a evitat tentatia senzationalului. Sub pana lui apare un personaj enigmatic “Ananasievici”, de fapt, rezident al spionajului sovietic care il racoleaza in reteaua KGB chiar pe Nikolai Kolokolcikov si care in zilele fierbinte din decembrie apare in mai multe locuri cheie, raportand la Moscova prin telefon niste fraze misterioase… Insa rolul si intentiile lui raman confuze. Nu este clar ce a vrut el, ce a facut si pentru ce merite, la sfarsit este decorat cu Ordinul Steagului Rosu de Lupta. Se pare ca aceasta forma hibrida de poveste – nici documentar, dar nici fiction joaca feste autorului. Inceputul cartii, unde in mod interesant este prezentata Romania si specificul ei ca tara, promite mult, insa spre sfarsit naratiunea devine mai schematica si haotica si asteptarile cititorului nu se indeplinesc. Spre deosebire de nunta de la Cana Galileii, apa nu se preface in vin… Pe de alta parte, cartea prezinta revolutia “televizata” cu Craciunul ei sangeros destul de detaliat, iar eroul principal coboara chiar in “bunkerul antiatomic” al lui Ceasescu sau, in calitate de invitat al lui Duican-Dumitrescu (se presupune ca este vorba de Gelu Voican-Voiculescu), chiar asista la procesul Ceausestilor si la scena executiei lor. In ce priveste “enigmele Revolutiei Romane”, cartea propune mai multe versiuni, de fapt, le enumara, dar lasa problema deschisa. In acest sens, “Aroma romaneasca”, prin constructia ei pretinzand probabil sa aiba un succes comercial, nu contine ceva inedit, toate datele problemei fiind demult cunoscute. Moscova, noiembrie Sursa: Inforusia.ro
Personalitati din domeniul militar din Rusia in vizita la Bucuresti
In perioada 11-14 decembrie se vor afla in vizita in Romania doua personalitati importante din sfera militara a Federatiei Ruse. Vizita domnilor MAKHMUT AKHMETOVICI GAREEV, general de armata (in rezerva) si a lui VLADIMIR ANTONOVICH ZOLOTAREV, general-maior, consilier de stat in exercitiu al Federatiei Ruse este prilejuita de participarea acestora la unele manifestari consacrate implinirii a 65 de ani de la victoria obtinuta in cel de-al Doilea Razboi Mondial , comunica surse din Ambasada Fedetariei Ruse la Bucuresti. Oaspetii rusi vor participa pe 14 decembrie la o masa rotunda organizata de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului cu tema „Romania si Uniunea Sovietica: de la confruntare la cooperare (august-septembrie 1944)”.
MAKHMUT AKHMETOVICI GAREEV, in varsta de 86 de ani, este o personalitate distinsa in mediul militar rus, activand in cadrul fortelor armate peste 50 de ani. Este cunoscut ca un mare istoric si specialist in domeniul militar, Presedinte al Academiei de stiinte militare din Federatia Rusa, doctor in stiinte istorice si militare, profesor, autor a mai multor lucrari stiintifice. Pentru activitatea sa fructuoasa in domeniul militar a fost distins cu 19 ordine si 30 de medalii.
VLADIMIR ANTONOVICH ZOLOTAREV este seful Institutului istoriei militare al Ministerului apararii din Federatia Rusa. In acelasi timp este si adjunctul Sefului Directiei generale a Presedintelui Rusiei privind apararea drepturilor constitutionale a cetatenilor Rusiei. Doctor in stiinte istorice si juridice, profesor. In perioada 1991-1996 a detinut functia de presedinte al Asociatiei ruse a istoricilor care studiaza perioada celui de al doilea razboi mondial. Sursa: Inforusia.ro
Alocutiune la lansare cartii “1989. Dintr-o iarna in alta. Romania in resorturile secrete ale istoriei “ (General Aurel I Rogojan )
Distinsi oaspeti,
Multumindu-va pentru inalta onoare de a fi acceptat sa fiti parte la acest dublu eveniment editorial, caruia i-ati conferit, astfel, prestanta prezentelor Dumneavoastra, unele cu totul aparte si speciale, si aflandu-ma sub puternica impresie a alocutiunilor anterior rostite, nu-mi vine deloc usor sa intru in rolul rezervat de un moderator ale carui profunzimi scaparatoare in studiul , printre si dincolo de randuri , al cartilor prezentate, copleseste realmente. Cartile s-au realizat cu dorinta de a lua seama de invatatura a trei maxime: • Prima,”Veritas simplex oratio”/ Adevarul este simplu de rostit, cu completarea :”si se scrie doar in alb si negru”; • A doua,“Veritas odium parit “/ Adevarul naste ura pentru ca dupa lectura cartilor, cititorul sa o descopere pe a treia , pe care nu citez in original ci o explic usor extrapolata : • “Tratatele si legile care consfintesc ordinea internationala – oricare ar fi ea – ii apara doar pe ce care vegheaza si sunt vigilenti “ Masura vigilentei popoarelor este data de serviciile lor de informatii pentru securitate
Domnule senator si distins profesor Teodor Ardeleanu,
Sa nu ma intrerupeti in cele ce urmeaza, fiindca nu am de gand sa exploatez electoral momentul, ci doar va pun o intrebare :
Dumneavoastra, ca atent observator al realitatilor romanesti, sau onoratul auditoriu, ati retinut carui candidat la Presedintia Romaniei ii apartin urmatoarele declaratii cu privire politica fata de servicii de informatii ?
Citez : “ Administraţia noastra si partidul (……..) vor acţiona pentru îmbunătăţirea capacităţilor de obţinere de informaţii prin mijloace tehnice şi clandestine, prin analiză convingătoare, activitate coordonată de contrainformaţii şi acţiune politică acoperită ferm. – Vom acorda întregul nostru sprijin personalului devotat şi priceput al serviciilor noastre de informaţii. Vom propune legi care să permită ofiţerilor de informaţii şi agenţilor acestora să opereze eficient şi în siguranţă… – Vom sprijini modificarea legislaţiei în sensul de a permite efectuarea de verificări semnificative asupra trectutului şi persoanelor avute în vedere în numiri în posturi importante pe linie de stat… – Vom asigura guvernului nostru capacitatea de a influenţa evenimentele internaţionale vitale pentru interesele noastre de securitate naţională… – Vom căuta contramăsuri adecvate pentru a ne asigura că abuzurile trecutului nu se vor repeta, dar vom căuta şi anularea restricţiilor rău-gândite care au slăbit capacitatea serviciilor noastre de informaţii şi au uşurat, în acelaşi timp, eforturile de culegere de date şi de subversiune ale adversarilor noştri” Am incheiat citatul Profesorul Teodor Ardeleanu : Puteati sa o fi citat in engleza, domnule general ! General Aurel Rogojan : Da domnule senator, declaratia nu apartine niciunuia dintre candidatii inscrisi in ultimii douazeci de ani in competitia pentru Presedintia Romaniei. Citatul este din este Platforma unui candidat al Partidului Republican la Presedintia Statelor Unite ale Americii (Ronald Reagan – nota mea). In Romania nu au aparut, inca, nici personajul si nici partidul cu un astfel de angajament. Si pana cand partidele politice si candidatii lor in alegeri nu vor avea temeritatea sa-si asume politic o astfel de reponsabilitate, Romania va fi condusa de abonati la incercarea rabdarii poporului roman.“ Timpul alocat a trecut. Va multumesc !
Cronologia evenimentelor din decembrie 1989 de Alex Mihai Stoenescu
la Târgul de Carte Gaudeamus
Bucureşti, 28 noiembrie 2009, orele 12.00, la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus – Editura RAO vă invită sâmbătă, 28 noiembrie 2009, orele 12.00, la standul său de la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, să-l întâlniţi pe Alex Mihai Stoenescu, pentru lansarea noii sale cărţi Cronologia evenimentelor din decembrie 1989. Cartea apare la aproape 20 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 şi se constituie într-un instrument necesar descifrării acestora. Cronologia evenimentelor din decembrie 1989 se înscrie în seria de volume dedicate de Alex Mihai Stoenescu studiului istoriei recente a României. „Cantitatea prea mare de legendă, de diversiune voită sau involuntară, diluarea metodică sau întâmplătoare a surselor, probelor şi mărturiilor, confruntarea politică la zi între participanţii şi moştenitorii Revoluţiei, dispariţia unor acte oficiale, toate reprezintă tot atâtea provocări pentru cel care doreşte să ajungă la o reconstituire cât mai fidelă a faptelor. Pe de altă parte, există şi o anumită urgenţă temporală în privinţa acurateţei informaţiei, a prospeţimii mărturiilor şi chiar a prezenţei martorilor, fie în calitate de autori ai mărturiilor credibile, fie ca surse de verificare a informaţiei documentare. Istoriografia română are nevoie de o deschidere în privinţa perioadei denumită convenţional Istoria recentă, inclusiv pentru a lăsa o primă schiţă a epocii. O cronologie restrânsă şi un set de documente fundamentale pentru înţelegerea evenimentelor din decembrie 1989 reprezintă un instrument simplu şi uşor accesibil pentru a ajunge la imaginea istorică a acestora.”
December 20th, 2009 
VR 
Posted in Uncategorized 
Tags: 
