Dr Emilia Corbu, autoarea proiectului expozitiei nationale Sfintii Inchisorilor, prezinta O pagina din Romania Profunda: Sistemul Economic Cooperatist (1864 – 1947), expoziţie care va fi deschisă la Slobozia începând de miercuri, 26 mai 2010. Si aceasta expoziţie este itinerantă aşa că sperăm să ajungă în cât mai multe oraşe.
Sa incep cu dificultatile pe care le-am intampinat la organizarea acesteia.
In primul rand a fost vastitatea temei. Nu m-am asteptat ca in Romania sa fi existat un sistem cooperatist atat de amplu, bine structurat si dezvoltat.
In al doilea rand m-am lovit de evolutia sistemului care se intinde pe aproape 80 de ani inregistrand permanent schimbari, perfectionari, extinderi.
In al treilea rând am avut de înfruntat ariditatea subiectului care in sine nu are nimic spectaculos.Sunt fonduri intregi compuse din sute de dosare de bilanturi contabile, procese verbale de inspectie, adrese diverse, bune in primul rând pentru cercetare, mai puţin pentru expoziţie.
Şi nu în ultimul rând am avut la dispoziţie fonduri minime ca pe timp de criză. Ca să faci o expoziţie de economie pe înţelesul tuturor trebuie foarte multă butafonerie, un design special, multă regie. Nici un muzeu din România nu îşi poate permite aşa ceva.
Ce a ieşit până la urmă?
A ieşit o expoziţie semnal pentru o temă puţin cunoscută a istoriei noastre.
Ispita risipirii vine atunci când, în timp ce lucrezi la un lucru important şi vital, te apuci şi de altele mai mult sau mai puţin importante, car par înrudite dar pot să nu fie, dar de ajuns de periculoase în a crea o diversiune, o rătăcire de la drumul iniţial, o răstălmăcire, o interpretare, o alunecare a planurilor.
Toţi care au lucrat mai mult sau mai puţin la tema Sfinţilor Inchisorilor au avut de suferit ispite. Trebuie să precizăm că ispitele sunt confruntări directe cu răul, ascuns în diverse forme, în timp ce încercările sunt confruntări cu noi înşine sau cu ceilalţi. Şi pentru că la acest subiect lucrează mai mult mireni, care nu sunt pe deplin maturizaţi duhovniceşte, aproape toţi au căzut, vizibil sau nu.
Cea mai puternică ispită a fost şi este, pentru tot poporul, aceea că sfinţii de la Aiud ar fi legionari şi de aici temerea de preamărirea legionarilor. Este drept că legionarii au suferit cel mai mult în timpul comuniştilor dar sfinţenia a altceva. Să fim serioşi! In faţa lui Dumnezeu nu există legionari, ţărănişti, liberali, preoţi, mireni, etc.. Există sfinţi, drepţi şi păcătoşi. Iar calea prin care se ajunge într-o ceată este mărturisirea. Nu e cazul să dezvoltăm aici. Au existat şi legionari care după închisoare nu au călcat toată viaţa în Biserică aşa cum au existat şi evrei care s-au convertit în închisoare. Deci treaba cu eticheta politică este o ispită clară, evidentă şi în care au căzut de la ziarişti până la ierarhi.
Un adevăr spus pe jumătate devine minciună şi spus pe sfert e minciună cu tendinţă.
Pentru că domnul Târziu face nişte afirmaţii incorecte pe blogul său, asupra cărora i-am mai atras verbal atenţia, trebuie să facem nişte precizări.
O expoziţie documentară este o muncă de echipă care înseamnă specialişti care o gândesc şi o proiectează, oameni care o pun în practică şi cei care o itinerează.
Domnul Târziu spune aşa:
,,Expoziţia a fost iniţiată, în anul 2008, de Asociaţia ROST, materialele provin în special din arhivele fostei Securităţi, au fost puse la dispoziţie de CNSAS şi selectate şi aranjate de dr. Emilia Corbu, specialist al Muzeului Judeţean Ialomiţa.,,
E totuşi bine, altădată m-a prezentat în revistă ca ,,omul cu cârca,,.
Aşa că sunt nevoită, cu regret, să precizez:
Expoziţia nu a fost iniţiată în 2008 de Asociaţia Rost ci este un proiect expoziţional propus şi iniţiat de mine în cadrul muzeului în 2006 şi început cu expoziţia ,,Patru biografii de cărturari…”. Expoziţia ,,Destine…” este a doua. Practic sunt proiecte ale MJI. Prezenţa asociaţiei printre colaboratori era legată de partea de documentare şi promovare. Obişnuim să avem parteneri media sau asociaţii care se ocupă de un anumit domeniu. In cazul de faţă asociaţia în cauză nu s-a achitat aproape deloc de obiectivele ce îi reveneau.
Nu ştiu ce înseamnă “selectare şi aranjare” la o expoziţie. Eu am facut ceea ce fac la toate expoziţiile pe care le organizez:
1) M-am documentat serios cu privire la subiect. De ce am selectat doar zece personalitati din câteva zeci, cu siguranţă domnul Târziu, nu ştie.
2) Am propus şefilor mei acest ciclu expoziţional şi am obţinut acordul.
3) Am elaborat tematica necesara constituirii intr-un proiect expozitional.
4) Am cautat colaboratori printre care Mănăstirea Diaconeşti si CNSAS si m-am ocupat de toata corespondenta cu ei. Specialistii CNSAS, George Enache şi Silviu N. Petcu la răndul lor, autori de cărţi în domeniu, au fost la înălţime. Au selectat si scanat documentele necesare.
Mănăstirea Diaconesti mi-a trimis zeci de fotografii. Editura Christiana, cărţi.
5) Am scanat o parte din documentaţia fotografica.
6) Am prelucrat şi listat toate documentele.
7) Am elaborat şi listat, în sute de exemplare, mapa expoziţiei insemnând pliant, afiş, invitaţie.
8 ) Am plastifiat si machetat impreuna cu colega de birou toate panourile de expoziţie.
9) M-am ocupat de promovarea expoziţiei atat cât mi-a stat în putinţa, la Vaslui, Iaşi, Bucureşti. Acolo au muncit alţi oameni la expunerea ei.
10) Am luat atitudine atunci când au fost probleme.
11) Am avut proasta inspiraţie sa o dau Asociatiei Rost pentru a o itinera mai departe, pentru ca nu mai aveam timp sa ma ocup de ea. Am şi alte proiecte în lucru.
DE CE NU SUNT DE ACORD CU UN CENTRU DE MARTIROLOGIE LA AIUD Răspunsul cel mai simplu este acela că nu este necesar din cel puţin două motive care ţin de: 1) finalitatea concretă a activităţii lui; 2) dezavantajele centralizării şi controlului asupra cercetării în sine.
1) Finalitatea concretă a activităţii lui. Ce atribuţii poate avea un astfel de Centru? Nu ştim bine, dar ne grăbim să îi punem piatra de temelie. In primul rând, presupun că, ar fi de ordin istoric. S-ar studia cui au aparţinut osemintele aflate în Râpa Robilor de la Aiud, ceea ce nu este rău, doar că acest lucru poate fi făcut de istorici de pe tot cuprinsul ţării, pe baza documentelor de arhivă. O parte din aceste date deja se cunosc. Cu un efort susţinut al câtorva istorici inimoşi de la Institutele de istorie deja existente şi vom avea lista completă a celor care au murit în închisoarea de la Aiud. A doua parte a problemei şi anume identificarea antropologică a osemintelor, de a afla exact ale cui sunt, presupune studii de antropologie fizică. Ei bine, în România există zeci de necropole istorice întregi care nu sunt studiate antropologic deoarece nu avem suficienţi antropologi specializaţi în domeniu. Şi nu doar în România , ci aproape în toată Europa. Iar identificarea ADN este încă la început. Cu mari eforturi se fac identificări pentru morminte istorice importante. Şi rezultatele nu sunt grozave. Cu alte cuvinte, acest deziderat ştiinţific, va fi aproape de neatins pentru un centru care va fi finanţat fie de stat, fie de Biserică, deci cu fonduri foarte limitate. A treia parte a problemei şi anume aceea a întocmirii hagiografiilor de rigoare este iarăşi o chestiune care poate fi rezolvată de istoricii Bisericii care pot trăi oriunde, nu doar la Aiud. De pildă, viaţa lui Sandu Tudor sau Mircea Vulcănescu poate fi studiată documentar doar la Bucureşti. Se uita însă că, hagiografii vaste sunt necesare doar pentru acei sfinţi sihaştri care, necunoscuţi de lume, lasă oseminte făcătoare de minuni. În astfel de condiţii, este obligaţia Bisericii să vadă în amănunt viaţa sfântului respectiv, pentru a stabili dacă ne aflăm în faţa unor moaşte sau nu. Problema este foarte delicata şi nu o dezvoltăm aici. Dar, pentru sfinţii din timpul prigoanelor, chiar şi în vechime, datele lor se stabileau pe baza proceselor verbale de condamnare şi nimic mai mult. Să nu confundăm sfinţii mucenici cu sfinţii sihaştri! Noi îi considerăm sfinţi pentru mărturia creştină dată în închisoare şi nu pentru viaţa lor din lume. Iar, când ne aflăm în faţa unui grup de martiri, nici nu se mai menţionează numele lor, ci numărul şi localitatea. De pildă, Sfinţii 40 de Mucenici din Nicomidia, prăznuiţi pe 9 martie. Iarăşi, aflarea felului în care au fost martirizaţi nu importă prea mult în cazul de faţă. Am avea, cel mult, o confirmare a torturilor menţionate în toate memoriile deţinuţilor politici şi nimic mai mult, a hranei insuficiente şi deshidratării masive. Asta ne interesează pe noi la aceşti Sfinţi? Dar, ceea ce nu ar intra deloc în sarcinile acestui Centru, deşi posibilitatea a fost vehiculată, ar fi aflarea criminalilor. De bine, de rău, îi ştim! Ba chiar, unii dintre ei trăiesc, obiecte de istorie. Însă nici un nume de torţionar nu este pomenit în Proloage. Centrul de Martirologie ar trebui să se ocupe doar de sfinţi, adică de subiecte de istorie, nu şi de instrumentele satanei, de obiectele de care pomeneam. Acestea cad în sarcina institutelor laice.
2)Dezavantajele centralizării cercetării. Un Centru de Martirologie serios ar fi o instituţie înfiinţată printr-o Hotărâre de Guvern, daca va fi naţional, de Consiliu Judeţean cu aprobări de la Comisiile de specialitate ale Ministerului Culturii dacă va fi judeţean. În cele din urmă se va afla în subordinea cuiva. Cui? Pentru că va avea atribuţii de cercetare istorică, antropologică, ştiinţifică cu alte cuvinte, va trebui să aibă angajaţi pe măsură. Cine va asigura salariile, deplasările pentru documentare, publicarea rezultatelor acestor cercetători? Cine va aviza proiectele lor? Pe ce criterii? Pentru ce să ne complicăm cu un astfel de Centru când există cercetători şi istorici cu experienţă la CNSAS, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Institutul de Istorie, Patriarhia Română, Universităţi, muzee judeţene etc. Roadele unei structuri dispersate sunt mai bogate. Anul trecut în România au fost peste 300 de şantiere arheologice, dar, puţini ştiu că 75 % din cercetarea arheologică din România se desfăşoară în muzee, adică instituţii descentralizate şi doar 13 % în institute de arheologie, centralizate. Opinia că acest Centru de martirologie va funcţiona în cadrul mănăstirii, ca parte a activităţii ei, este oarecum forţată. De când au ajuns mirenii să stabilească ce activitate trebuie să aibă o mănăstire? Eu ştiam că vieţuitorii de acolo trebuie să se ocupe cu rugăciunea, în primul rând. Şi chiar dacă vor dori să studieze vieţile sfinţilor, nu toţi au pregătirea profesională pentru aşa ceva. Deci, iarăşi, plasarea acestui Centru pe orbita mănăstirii ridică unele probleme. De aceea, consider că la Aiud trebuie să se ridice doar o mănăstire. Călugării, care oricum vor consemna minunile petrecute acolo, pot face studii de rigoare cu privire la sfinţii martirizaţi în timpul comunismului, dar, mai ales, vor colabora cu cercetătorii creştini mireni de pe tot cuprinsul ţării şi care pot desfăşura proiecte de cercetare, pe unul sau mai mulţi ani, cu surse de finanţare diferite. Lucrările lor, avizate de o comisie de specialitate, pot intra în publicaţiile mănăstirii. Mănăstirea de la Aiud are nevoie doar de o reţea dispersată şi eficientă de cercetători, dacă va considera că cercetarea ştiinţifică a ceea ce se află acolo, este oportună. Dar, pentru aceasta, nu este nevoie să existe un Centru de Martirologie. Şi, credeţi-mă, nu vreau să se supere nimeni. Dr. Emilia Corbu
Nota mea: Cu regret, trebuie sa constat ca lectura opinie istoricului dr Emilia Corbu naste de la sine o serie de intrebari legitime. Printre acestea: cui anume i se va subordona Centrul si, desigur, cine anume il va coordona?
Despre Dan Puric, de exemplu, actorul principal al luptei impotriva dorintei marilor duhovnici, Parintii Justin Parvu si Arsenie Papacioc, pentru o Manastire, aflam de abia acum, dupa ani de zile, ca face parte dintr-o structura elitista de tip masonic. Despre Razvan Codrescu, ce sa mai spunem? Profitand de naivitatea din ce in ce mai elastica a dlui dr Pavel Chirila, la editura care, teoretic, apartine dlui doctor, Christiana, a publicat din nou, sfidator, porcaria sinistra anti-romanesca despre “Oboseala de Eminescu” si asa zisul ne-crestinism al lui Eminescu. Iar despre servitorul lui de la Rost, Claudiu Tirziu, tot acum, in urma acestei controverse despre Aiud, aflam ca a cenzurat o ilustra istorica in filosofie, Isabela Vasiliu Scraba, pentru ca ii critica pe Andrei Plesu, Andrei Oisteanu-Oigenstein, Teodor Baconsky sau Vladimir Tismaneanu, cu totii ne-romani si anti-romani. Nu degeaba spunea Parintele Justin ca tortionarii de ieri vor sa-i distruga si azi pe detinutii politic si sa confiste ideea pentru care s-a murit la Aiud: anticomunismul genetic al romanilor, prin credinta lor in Iisus Hristos si mantuirea acestui neam. Asadar, dr Emilia Corbu ne pune pe ganduri…
Intr-o emisiunea a Lianei Stanciu de la B1TV au aparut si cei doi frati patati Riceard Tarziu si Adolf Vasile pentru a-si pune in practica cursurile Scolii de la Baneasa urmate de colegiul lui Plesu. Cei doi au sustinut sus si tare ca piatra de temelie a “complexului” de la Aiud a fost pusa chiar de episcopul locului, Inaltul Andrei Andreicut; si asta e suficient. Dar doctor in istorie Emilia Corbu (foto dreapta), organizatoarea expozitiei itinerante despre martirii inchisorilor, le-a replicat celor doi, care au ramas perplexi – cam ca Gelu Voican Voiculescu, intre metafizica si ce a mai ramas din revista Rost – ca nu este de ajuns: Ar fi trebuit sa puna aceasta piatra persoane sfinte asupra carora nu poate plana nici o banuiala, ca Parintele Justin, Parintele Arsenie sau Inaltul Anania, le-a spus dr Corbu; si nici una dintre aceastea nu au fost invitate. In schimb a fost adus un… Puric (vezi foto). Dupa fetele celor doi in urma acestei puneri la punct am inteles ca, intradevar, prostia doare. Felicitari dr Emilia Corbu! Felicitari Liana Stanciu ca ai pomenit si de pozitia Parintelui Justin exprimata foarte clar in interviul sau din ZIUA, Manastirea Sfintilor Inchisorilor!
May 25th, 2010 
VR 
Dr Emilia Corbu, autoarea proiectului expozitiei nationale Sfintii Inchisorilor, prezinta O pagina din Romania Profunda: Sistemul Economic Cooperatist (1864 – 1947), expoziţie care va fi deschisă la Slobozia începând de miercuri, 26 mai 2010. Si aceasta expoziţie este itinerantă aşa că sperăm să ajungă în cât mai multe oraşe.
Posted in 
Tags: 
