“Eminescu la Mânăstirea Văratec”, un eveniment dedicat memoriei locului în care poetul național a salasluit la Văratec (30 aprilie – 27 august 2011)
Ora 30 aprilie – 27 august · 8:00 – 20:00
Locaţie Mânăstirea Văratec, „Casa Eminescu“ (zona bisericii „Schimbarea la față“, în poiana din spatele cimitirului monahiilor)
Creat de Mili Casapu
Mai multe informații
Începând de sâmbată 30 aprilie și până sâmbătă 27 august, sunteți așteptați zilnic, între orele 8:00-20:00, la Mânăstirea Văratec, pentru a lua parte la evenimentul dedicat cinstirii memoriei poetului Mihai Eminescu, care, timp de 15 ani, până la săvârșirea sa din lumea pământească, a găsit aici liniștea benefică scrisului și refacerii echilibrului sufletesc.
Printre acțiunile preconizate a se desfășura pe parcursul celor 4 luni se numără: vizitarea „Casei Eminescu“ (doar în exterior) – aflată într-o avansată stare de degradare, înainte să fie reconstruită din temelii; păstrarea memoriei clădirii-monument în care a poposit și creat poetul național (fotografiere, filmare, desene, pictură), evocarea unor momente din viața sau creația poetului petrecute aici, sesiuni de lectură din și despre Eminescu.
Se anunță o primăvară frumoasă, o vară caniculară, o toamnă puțin ploioasă și o iarnă nu foarte grea. Vin Paștele, 1 Mai, vacanța de vară, concediile și, nu în ultimul rând, weekendurile. Satul mânăstiresc Văratec are un farmec cu totul aparte, pe care nu-l poți uita ușor. Tot aici se află și mormântul Veronicăi Micle, „punctul cel mai căutat de curiozitatea și admirația miilor de călători ce se perindă zilnic prin vatra mânăstirii“. În plus, la nici 6 km se află Mânăstirea Agapia, iar atracțiile zonei nu se opresc aici.
Așadar, luați-vă copiii, pentru că ei trebuie să ducă mai departe moștenirea culturală a neamului, luați-vă părinții, pentru că ei știu ce să le povestească nepoților, și veniți la Văratec!
CÂND: din 30 APRILIE până pe 27 AUGUST, zilnic, între orele 8:00-20:00;
UNDE: Mânăstirea Văratec, „Casa Eminescu“ (zona bisericii „Schimbarea la față“, în poiana din spatele cimitirului monahiilor);
CE: vizitează „Casa Eminescu“ înainte să fie reconstruită din temelii, fotografiaz-o, filmeaz-o, deseneaz-o, picteaz-o și arat-o prietenilor și cunoscuților spre aducere aminte, află ce personalități îl vizitau pe poet aici și povestește-le celor care te însoțesc cine a fost Eminescu;
CUM: cu sprijinul fiecăruia dintre voi;
DE CE: pentru că memoria șederii lui Eminescu la Văratec peste timp trebuie păstrată cu sfințenie. „Casa Eminescu“ de la Văratec este moștenirea copiilor noștri.
In 2002, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, reprezentată prin IPS Daniel – actualul Patriarh al BOR, îi dedica lui Eminescu un simpozion și binecuvânta refacerea Casei Eminescu de la Mânăstirea Văratec
La Manastirea Varatec a inceput astazi (n.a. 07.08.2002) Simpozionul Spiritualitate si Cultura. Deschiderea lucrarilor a avut loc la ora 17.00 prin cuvantul de bun venit adresat participantilor de Prea Cuviosul Arhimandrit Vicar Varlaam Merticaru, in calitate de reprezentant al Inalt Prea Sfintitului Mitropolit Daniel. Simpozionulul este dedicat poetului Mihai Eminescu. Printre participantii care vor conferentia se numara Arhimandritii Teofil Paraian, Mina Dobzeu si Iustin Parvu, precum si Academician Zoe Dumitrescu Busulenga, care va conferentia in aceasta seara. Dupa conferinta va fi lansata cartea Varatec – dependenta de cer, scrisa de doamna Zoe Dumitrescu Busulenga. In cadrul Simpozionului va fi vernisata expozitia de fotografie Eminescu si Manastirea Varatec, iar maine 8 august va fi lansata caseta Convorbiri duhovnicesti cu Arhimandritii Teofil Paraian si Mina Dobzeu. (Radio Trinitas)
“Maica Stareta Iosefina (n.a. Giosanu) n-a participat, pentru ca a trebuit sa plece de urgenta la spital si le-a lasat pe maicile Olimpiada si Elefteria sa coordoneze simpozionul. Oamenii incepura sa trimita deja fonduri pentru Casa Eminescu la cancelaria manastirii. Urma sa se tina si al doilea simpozion, dar n-a mai avut loc…Maica Benedicta a stat cam o saptamana pe ganduri; era ingrijorata si se intreba mereu de ce s-a intamplat astfel, de ce au luat lucrurile o asa intorsatura, ce si cine este la mijloc?…” (“Mărturiile Maicii Eufrosina Jescu despre Doamna Academician Zoe Dumitrescu – Bușulenga – Monahia Benedicta”, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2009)
Ce și cine este la mijloc pentru anularea celui de al doilea simpozion de la Mânăstirea Văratec și punerea în pericol de distrugere a Casei Eminescu? Din ce motiv s-a răzgândit IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, actualul Patriarh?
„Sunt încercări de la Dumnezeu“ ar spune stareța Iosefina Giosanu. Eu i-aș spune, mai curând, fățărnicia unor slujbași, fără frica lui Dumnezeu.
Dacă răsturnarea ministeriului Giskra-Hasner ar aduce cu sine căderea sistemei, a constituţiunei, a dualismului, ce rol vor juca românii la regenerarea bătrânei Austrie? Sta-vor ei cu mânele în sân , cum sunt obicinuiţi a sta, intimida-se-vor de ţipetele bufone ale maghiarilor sau nemţilor, ori vor merge cu fruntea deschisă, solidari cu celelalte naţiuni cari au aspiraţiuni comune nouă, spre a apela la simţul de dreptate al tronului, spre a-l sili să ceadă voinţelor supreme ale popoarelor? Până când să domnească cutare ori cutare şi nu toţi? Suveranitatea şi legislaţiunea trebuie să purceadă de la toate popoarele ca atari, şi puterea esecutivă trebuie redusă la simplul rol de maşină fără voinţă proprie în mecanismul cel mare al statului. Nimeni nu trebuie să fie aicea stăpân decât popoarele însele, şi a trece suveranitatea în alte braţe decât în acelea ale popoarelor e o crimă contra lor. Eu nu înţeleg aicea două popoare ori două coterie, ci pre toate. Dar pentru a efectua această reformă mare într-un stat unde sunt atâtea rămăşiţe putrede ale trecutului, atâtea prejudeţe fatale şi atâtea maşine vile şi fără de suflet, gata în orice moment de a susţinea acele prejudeţe trebuieşte o energie eroică, trebuie cu despreţul libertăţii şi a vieţii tale să proclami ceea ce ai datoria de a proclama.
În această operă ce pare a se pregăti, românii trebuie să joace un rol eminamente activ. Trebuie ca sufletul acestei naţiuni vechie să lucreze cu toată vigoarea sa de fier, căci aicea nu mai e vorba de declamaţiuni vane, ori de oportunitate, acuma nu-i mai e permis nimănui de a merge cu cutare ori cu cutare persoană, fie aceea prelat, fie ilustritate, fie magnificienţă, ci cu toţii uniţi trebuie să mergem cu principiul, cu naţiunea. Şi, într-adevăr, dacă ar fi în inima noastră o singură schinteuă din virtutea antică a oamenilor pre carii noi ne măgulim de a-i avea de străbuni, a romanilor, am vedea ce absurd e să cerşim de la maghiari drepturile cari ni se cuvin şi cari trebuie să ni le luăm pre altă cale.
Românii, în genere vorbind, s-au purtat mai mult rău decât bine. Să ne silim a nara faptele.
Adunarea de la Miercurea se constituie şi-şi alege un comitet. Un comisar gubernial oarecare sistează activitatea acelui comitet, fără ca să arate din ce cauză, şi românii primesc această sistare fără ca să proteste în faţa lumei, fără ca această infracţiune în dreptul de a se întruni să fie urmată de destituirea funcţiunarului şi a ministrului ce a ordonat-o. Amploiatul, fie el ministru, fie comisariu regesc, trebuie să înţeleagă spiritul legilor al căror mănţinătoriu e şi trebuie să le interprete cu fidelitate. Îndată ce nu ştie ori nu voieşte a le interpreta fidel, trebuie destituit.
Uniunea Bănatului a fost forţată, căci a fost făcută contra voinţei românilor, uniunea Transilvaniei a fost făcută fără de a se întreba românii. Cine a protestat contra? Cine a alarmat Europa într-o cestiune atât de gravă? Nimeni.
Avem dreptul de a petiţiuna. Sala tronului este, trebuie, să fie deschisă popoarelor ca şi indivizilor, şi inima suveranului trebuie să fie dreaptă şi nepărtinitorie, fără considerante unilaterale, faţă cu toţi, asemenea limbei la cumpănă, asemenea ecuilibrului voinţelor umane ce se numeşte drept; căci în secolul al nouăsprezecelea aceasta e singura raţiune de a fi a monarhilor, alta nu cunoaştem şi neci nu voim a cunoaşte. Ei bine, cine a uzat energic de acest drept pentru a scăpa naţiunea română de forţarea la o uniune pre care ea n-o voieşte şi n-o recunoaşte? Nimeni.
În Năsăud, un om se alege cu un vot, ba are până şi temeritatea de a cere verificarea acestei alegeri. Ei bine, carii sunt alegătorii carii să proteste contra reprezintărei lor din partea unui om pre care ei nu l-au ales? Nimeni. Oare murit-a orice dreptate? Oare luatu-ni-s-a dreptul de a petiţiuna şi a protesta? Oare am uitat cumcă tronul trebuie să fie drept, căci aceasta e raţiunea sa de a fi?
Dar departe de a fi numai atâta . Un insolent are cutezanţa de a spune în camera Ungariei cumcă naţiune română nu esistă. I se răspunde că esistă şi nimic mai mult; ca şi când acel om n-ar fi ştiut-o, ca şi când el ar fi spus-o cu altă intenţiune decât ca să arunce o nouă umilire asupra naţiunei româneşti. Aicea trebuia un protest energic
şi formal contra purtării neescusabile a unor deputaţi cari n-au respect de naţiuni întrege; trebuia demisiunarea deputaţilor români dintr-o Dietă care nu se respectă, nerespectând neci chiar individualitatea celorlalte naţiuni. Ce prezident e acela care lasă ca un insolent să insulte, nerevocat la ordine, o naţiune întreagă?
Un altul ni spune cumcă am face poate bine de a emigra în România, recte de a părăsi acest pământ, care e cu mult mai mult drept şi cu mult mai multă raţiune al nostru decât al lor. Cine protestă contra unor asemenea insinuaţiuni pre cât de răutăcioase pre atât de bine calculate? Nimeni. Cunoaştem fiinţele acelea linse, acele suflete de sclav cari fac politică de oportunitate, cari cerşesc posturi pentru ei în loc de a pretinde categoric şi imperativ drepturi pentru naţiunea lor, carii zic cumcă românii n-au neci un drept în această ţară şi cumcă trebuie să cerşească pentru a căpăta. Politică demnă de reprezentanţii ei ! [Î]i cunoaştem, zic, şi nu ne place de a vedea pre sincerii noştri deputaţi naţionali jucând pre instrumentele acestor creature. Naţiunea română trebuie să se pună pre terenul de drept pre care stau toate celelalte naţiuni ale Austriei, nimica mai mult şi neci o iotă mai puţin. Cine cede degetul va trebui să ceadă şi mâna. Puşi odată pre acest teren de drept, nu trebuie să cedem nimănui neci cât e negru sub unghie, căci numai o egală îndreptăţire poate duce la linişte şi la împăcare. Politica lingăilor trebuie lăsată pre seama lingăilor; pre flamura noastră trebuiesc scrise pur şi simplu voinţele noastre. Cehii spun în organele lor cumcă vor face opuzeţiune până atuncea până când se va recunoaşte deplina autonomie a Boemiei. De ce să nu cerem neted şi clar pentru noi ceea ce cehii pretind pentru ei? Tranzacţiuni în drepturi naţionali nu se încap, împăcarea cu ungurii ori cu nemţii nu se încape până ce nu vor cede ei ceea ce voim noi; căci faţă cu sistemul constituţiunal de astăzi, faţă cu dualismul trebuie să fim ireconciliabili.
Starea de faţă a lucrurilor e de natură ca să inspire orişicui neîncredere şi să-l facă îngrijit asupra marilor schimbări ce se prepară a trece preste imperiu. Oricare bun cetăţean are de datorie de a se ocupa de viitoriul patriei sale, şi de aceea şi românii, prin natura lucrurilor, au datoria de a provoca un congres general al lor, care să determine atitudinea naţiunei româneşti faţă cu o eventuală schimbare a sistemei constituţiunale. Vom vedea care guvern va avea sfruntarea ca să oprească adunarea unui congres de cetăţeni pacifici, carii vor să discute asupra afacerilor publice ale statului căruia ei aparţin. În caz dacă congresul şi-ar alege oamenii săi de încredere, cari să-l reprezinte faţă cu tronul, aceştia trebuie să fie înainte de toate energici şi de caracter. Oricine a şovăit numai o dată în cariera sa politică, fie el prelat, fie ilustritate, fie magnificenţă, trebuie înlăturat cu îngrijire, căci aicea trebuiesc oameni ai faptei pre care să nu-i orbească nici şansele, nici aurul, nici stelele şi ordurile mari (cari în genere se pun pre inime mice !) şi, apoi, cu oameni probi şi de caracter nu se încap tranzacţiuni încurcate. Ei vor cere pentru naţiunea lor cât li va ordona naţiunea ca să ceară, şi nu vor cede nici o iotă din pretensiunile lor, căci nu vor avea astuţia de a o face.
Dacă mai are cineva o singură îndoială despre importanţa unui congres, acela cugete numai cât de degradaţi trebuie să fim noi românii, dacă până şi maghiarii, poporul cel mai decăzut al Europei moderne, au ajuns să fie stăpânii noştri şi să-şi bată joc de noi în şedinţele acelei adunăture ce se pretinde Cameră.
Am desperat de mult de a cere de la români virtutea şi demnitatea străbunilor, neci credem că am putea deştepta în el simţul cetăţeanului Romei; dar neci că facem aicea apel la simţăminte de cari noi nu suntem capabili, ci numai la simplul simţ de demnitate şi mândrie curat omenească. Într-adevăr, nu mai suntem noi meniţi de a dicta legi lumei, dar neci am trebui să fim aşa de abrutizaţi ca să ne degradăm noi pre noi înşine la rolul de sclavi. Trebuie să încete aceste referinţe de dominaţi şi dominatori; trebuie să fim puşi pre picior de naţiune egal îndreptăţită faţă cu naţiune egal îndreptăţită. E timpul ca să ni se răsplătească şi nouă sacrificiele cari le-am adus secol cu secol acestei Austrie carea ne-a fost vitregă şi acestor Habsburgi pe carii îi iubim cu idolatrie fără să ştim de ce, pentru cari ne-am vărsat de atâtea ori sângele inimei noastre fără ca ei să facă nimica pentru noi. Astăzi credem că ar fi venit timpul ca să pretindem şi noi ceea ce ni se cuvine de secoli. E timp să declarăm neted şi clar că în ţara noastră (căci este a noastră mai bine decât a orişicui) noi nu suntem nici vrem să fim maghiari ori nemţi. Suntem români, vrem să rămânem români şi cerem egala îndreptăţire a naţiunei noastre. Faţă cu orice încercare de deznaţiunalizare ori suprematizare, întrebăm cu răceală şi conştiuţi de drepturile ce ni le dă aboriginetatea noastră şi spiritul secolului: ,,Cine sunt aceşti oameni şi ce vor ei în ţara noastră?”
Recapitulăm:
1) În caz dacă opiniunea publică a popoarelor Austriei ar cere schimbarea sistemei constituţionale de astăzi, românii, spre a fi factori eminamente activi întru formarea viitorului imperiului, să convoce un congres general al lor, în care toată naţiunea românească să fie reprezentată şi care să decidă atitudinea ei faţă cu situaţiunea cea nouă ce împregiurările par a o crea şi impune imperiului.
2) Congresul să se declare solidar cu naţiunile din Austria ce urmăresc aceleaşi interese ca şi cea română.
3) Congresul să-şi aleagă reprezentanţa sa, care să comunice tronului voinţa naţiunei româneşti, cerând a ei satisfacere.
Texte cu cifru privitoare la biografia lui Eminescu
de Prof Univ Dr Nae Georgescu
Redau din cercetările mele mai vechi şi mai noi câteva texte care pot ridica întrebări privind aspectul de „fabricat” presupus dacă se ia în calcul stereotipia numerică a cuvintelor ce le compun. Menţionez din capul locului că nu deţin cheia semnificaţiilor ultime, ci constat doar stereotipiile ca atare. M-am ghidat în această analiză după studiile lui Fernand de Saussure, părintele lingvisticii moderne, care spune la un moment dat, analizând anagramele poeziei sacre latineşti (versul saturnian din inscripţii în piatră) şi descoperind secrete cifrice inexplicabile „Cum păstrau încă Naervius, Ennius, Pacuvius, Attius o tradiţie ce putea să pară inviolabilă în epoca lor de imitaţie, asta o înţeleg. Cum, însă, un Virgilius cu suflul poeziei sale originale înainte de toate, un Lucretius cu preocuparea sa intensă pentru idee, un Horaţiu cu bunul său simţ solid în toate – au putut să se abţină şi să păstreze această relicvă incredibilă dintr-o altă epocă? Acest lucru îmi scapă cu desăvârşire. Nu văd altceva mai bun de făcut decât să prezint enigma aşa cum mi se arată.” (în „Les mots sous les mots”, 1966, p. 153; o cercetare cât se poate de pozitivistă despre esoterismul actului de creaţie poetică). Dacă asupra enigmei ca atare nu am cum să mă pronunţ, în schimb textele, fiind destul de multe şi privind momente importante din viaţa poetului, arată cu o prea mică posibilitate de îndoială că păstrează şi-şi transmit unul altuia un cifru.
1. Iată mai întâi interogatoriul luat de judecătorul Ghiţă Brusan în prezenţa martorilor (Titu Maiorescu, I.L.Caragiale, Mihail Brăneanu) lui Mihai Eminescu în sanatoriul din Strada Plantelor, la 12 iunie 1889, pentru a se dovedi că poetul nu este în deplinătatea facultăţilor mintale şi a se constitui o curatelă care să-i ridice pensia aprobată de Camera Depuitaţilor în 1887, de Senat în 1888 şi semnată de rege în februarie 1889 (actul a trenat aproape doi ani; Eminescu venea în Bucureşti, la 9 aprilie 1888, pentrua-şi ridica această pensie)
„- Cum te cheamă?
-Sunt Matei Basarab, am fost rănit la cap de către Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus să mă împuşte cu puşca umplută cu pietre de diamant cât oul de mari.
-Pentru ce ?
-Pentru că eu fiind moştenitorul lui Matei Basarab regele se temea să nu-i iau moştenirea.
– Ce ai de gând să faci când te vei face bine?
– Am să fac botanică, zoologie, mineralogie, gramatică chinezească, evreiască, italienească şi sanscrită. Ştiu 64 de limbi.
– Cine e Poenaru care te-a lovit?
– Un om bogat care are 48 de moşii, 48 de râuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate şi care are 48 de milioane”
Actul a fost publicat în „Adevărul literar şi artistic”, 27 septembrie 1922 de Radu D. Rosetti; G.Călinescu îl preia în „Viaţa lui Mihai Eminescu”, 1933, puţin mişcat (în loc de „Cine e Poenaru care te-a lovit”, 6 sau 7 cuvinte,depinde dacă citim „te-a” într-un uvânt sau în două, pune „Întrebat cine este atentatorul declară” – 5 cuvinte). Din textul ca text reiese aversiunea lui Eminescu faţă de rege (motivată: capul statului a întârziat semnarea documentului pentru publicarea lui în Monitorul Oficial aproape patru luni)- şi ataşamentul lui special faţă de Matei Basarab – iarăşi motivat: este domnitorul despre care poetul scrie foarte des în ziarul „Timpul”, iar într-o însemnare manuscrisă târzie a sa citim un astfel de proiect pentru înfiinţarea unei Societăţi Matei Basarab: „O organizare între români asemenea societăţii francmasonilor şi iezuiţilor. Ca o biserică catolică. Pretutindene oameni care să ţie registru de tot sufletul românesc. Cel slab trebuie încurajat şi lăudat pentru ca să devie bun; trebuie trezită deşărtăciunea lui, decorat la nevoie. Să se simtă că Soc. Matei Basarab reprezintă o putere enormă”.
“Badescu este istorie. Ganditi-va ca la vremea cand el scria, Eminescu nu era ceea ce este astazi. Popa Grama il facea cu ou si cu otet, iar Macedonski si altii nu mai puteau de invidie. Deci Badescu, la fel ca Vlahuta, avea simtul maretiei si al grandiosului.
In sfarsit, statuile nu se darama in mod normal, chiar daca devin desuete, ele sunt facute pentru a depune marturie peste timp. Ar trebui sa invatam de la unguri. Exista vreun maghiar care sa-l conteste pe Petofi Sandor? Au ungurii o banda de genul celeia a lui Patapievici, Plesu, Liiceanu? Le scrie lor istoria unul ca Tismaneanu? Nu, ei il recupereaza si pe Wass Albert.
In alta ordine de idei, Salajul nu are chiar asa de multe statui ca sa isi permita sa le darame si pe cele cateva, putine, gata facute. Cat despre Maniu si Coposu (pe care l-am cunoscut bine), lasati-i cu politica lor. N-au facut nimic pentru cultura. Maniu a fost prim ministru in perioada interbelica dar nu s-a invrednicit sa infiinteze un liceu la Zalau. Iar CDR-ul amintiti-va ce a facut scolii dvs. in perioada 1996-2000, prefigurand dezastrul din zilele noastre. Sa-i cinsteasca, prin urmare, politicienii lor si cei ce au jefuit pamantul tarii sub pretextul restituirilor demarate de Ciorbea.”
Filantropia ortodoxă românească între tradiție și parteneriat social
1. Introducere
Cei care vorbesc de o criză de identitate prin care trece acum Ortodoxia și văd Legea privind parteneriatul dintre stat și culte mai degrabă ca pe un ajutor social pe care îl dă statul Bisericii și o mită electorală, precum și ca o seducție politică din partea puterii și nicidecum ca o reînodare și continuare a unei vechi tradiții filantropice a BOR, nu cunosc absolut nimic din istoria și tradiția diaconal-filantropică a Ortodoxiei.
Aceștia inventează pericole imaginare, că legea ar produce mai degrabă o clientelă socială, cu scop electoral și un nou grup de birocrați eclesiali, care să vâneze fonduri europene sau guvernamentale și că Biserica ar intra într-o competiție socială nefirească#.
În primul rând Statul nu face Bisericii nici o favoare, nici un hatâr sau privilegiu, întrucât banii alocați pentru proiectele sociale sunt banii contribuabilor, care 87% sunt ortodocși, ci invită civilizat și democartic, ca Biserica să ia parte la viața cetățenilor ei și din perspectivă socială.
Problema începe din momentul când acest parteneriat va fi încheiat cu statul, condițiile impuse de stat, normele de aplicare, criteriile de competiție și apoi implementarea lui în cadrul moralei creștine.
În principiu, cred că inițiativa acestui proiect este bună. Astfel de parteneriate funcționează și în alte state. Apoi se recunoaște oficial principiul subsidiarității, referitor la activitatea cultelor religioase din România și că rolul lor este benefic și necesar într-o democrație.
Faptul că BOR nu are fondurile proprii suficiente, cum au celelalte culte din România și din lume, deoarece a fost deposedată de patrimoniul ei în perioadă comunistă, este o altă problemă. Dacă vrea Statul ca și BOR să fie considerată partener egal, cu maximă eficiență și de perspectivă, atunci cred, că soluția ar fi, ca statul să retrocedeze BOR tot ce a confiscat. În aceste condiții se poate spune, pe drept cuvânt, că este vorba de un parteneriat onest și nu unul de vasalitate, cum pare a fi, după cum spun unii, mai atenți în detalii. Însă până la această perspectivă, sper că Biserica a acceptat din motive hristice parteneriatul propus și nicidecum din alte motive pecuniare sau de imagine.
Hristos, Cel care a spus ”că atunci când faci milostenie să nu știe stânga ce face dreapta”, tot El ne spune că ”aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. Iată misiunea și scopul hristic la filantropiei în Ortodoxie.
In lumina ultimelor evenimente, se pare ca intentia noastra de a aduce in atentia publica demersul Bibliotecii Judetene de schimbare a denumirii se apropie de un final previzibil: Ionita Scipione Badescu va fi abandonat cu orice pret. Dupa 54 de ani de patronaj spiritual, carturarul salajean este aruncat la lada de gunoi a culturii, fiind considerat desuet, prea greoi pentru a fi pronuntat si lipsit de valoare in fata unor contemporani care, se pare, au schimbat cursul culturii romane cu vastitatea si valoarea creatiei lor.
Va scriu ca jurnalist profesionist, cu o vechime in presa de 21 de ani, membru al Federatiei Internationale a Jurnalistilor si admirator firesc al celor doi mari gazetari romani, Mihai Eminescu si camaradul sau, Scipione Badescu. Personal, am facut parte din conducerea a doua ziare nationale, Ziua si Curentul, si sunt in prezent presedinte fondator al Asociatiei Civic Media, afiliata la Organizatia de Media a Sud Estului Europei si Institutul International de Presa.
In toata cariera mea am facut apel la marii nostri inaintasi, fondatorii presei romane si formatorii limbii romane de azi, dintre care nu pot sa lipseasca cei doi colegi de la Timpul, Eminescu si Badescu, impreuna cu Ion Luca Caragiale.
Fie si numai pentru articolul pe care Badescu l-a lasat posteritatii la moartea lui Eminescu, in Curierul Roman, si acesta merita sa ramana ca patron spiritual al Bibliotecii pe care dvs o administrati, in acest moment.
In plus, urmare a documentarii pe care am intreprins-o la Academia Romana – unde cercetatorii cu care am discutat despre demersul dvs s-au aratat de-a dreptul revoltati si ultragiati – pot sa va pun eu la dispozitie – pentru ca inteleg ca Biblioteca Judeteana “Ionita Scipione Badescu” condusa de domnia voastra nu are aceasta baza de date – intreaga campanie de presa dusa de Badescu in sprijinul lui Eminescu, cea mai mare personalitate culturala a Romaniei.
Daca nici aceasta nu conteaza, intr-adevar exista o problema de orgoliu sau de alte interese meschine, ceea ce da o nota de total neprofesionalism, care merita sa fie facuta cunoscuta la nivel central, pentru ca altfel nu poate fi inteleasa dorinta dvs de a va inlatura patronul spiritual fie si pentru a lasa un loc gol in dreptul numelui Bibliotecii, dupa cum va anuntati “disponibilitatea” in anuntul pentru dezbaterea de azi.
Eu insa sper din toata inima sa treceti peste aceasta dorinta absconsa si sa pastrati, in memoria celor care ne-au faurit si cizelat limba pe care noi o vorbim si scriem astazi, numele luptatorului prin cuvant Ionita Scipione Badescu, ca umil omagiu postum pe care putem sa-l aducem parintilor jurnalisticii romanesti si ca exemplu demn pentru generatiile viitoare, de care sunteti, si dvs, responsabila, prin actul pe care sunteti pe cale sa il faceti, sau nu, chiar astazi.
Am luat nota si de pozitia profesorului universitar dr Nae Georgescu, decan al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Hyperion din Bucureşti si reputat eminescolog, si va rog sa o aprofunati si dvs, spre bunastarea morala si culturala a intregului Judet Salaj.
Va multumim, respectuos, pentru interesul manifestat fata de institutia pe care, trecator, o reprezentam. Noi apreciem valorile judetului SALAJ, fiecare cu importanta si epoca sa, nu am pus niciodata in balanta oameni si opere!
Ne pare rau ca se exprima pareri fara a se cunoaste ADEVARUL! Nu este vorba nici de “epurare”, nici de “denigrare”, nici de “I.S.B. contra V.A”. Nu consideram ca ne este permis sa ne exprimam astfel. Exista si in judetul nostru personalitati care pot sa isi exprime parerea despre acest demers, fara orgolii, fara interese, respectand dreptul fiecarui salajean la opinie. Din acest motiv am si solicitat pareri. Noi, aici, in judetul nostru drag, vom hotara, multumind tuturor celor care, cu buna intentie, isi exprima sincer opinia!
Astazi, incepand cu ora 16.00, conducerea Bibliotecii Judeţene SĂLAJ organizeaza la Sala Scriitorilor Sălăjeni, P-ţa Iuliu Maniu, nr. 13, Et. I, o dezbatere pe o tema putin absurda: schimbarea actualului patron spiritual, Ionita Scipione Badescu, directorul Curierului Roman si camaradul lui Eminescu, venind in schimb cu urmatoarele propuneri:
– Biblioteca Judeţeană “VASILE AVRAM” SĂLAJ
– Biblioteca Judeţeană SĂLAJ
Daca doriti sa-i transmiteti punctul dvs de vedere, civilizat, va rugam sa-i scrieti doamnei directoare la adresa: [email protected]
In imagine: Articolul lui Ionita Scipione Badescu din Curierul Roman, scris la moartea lui Eminescu. Documentul integral poate fi descarcat din baza articolului
Ziarul local Salajeanul ne tine la curent asupra afacerii “manageriale”, publicand opinii pertinente, inclusiv pe cea a reputatului eminescolog Nae Georgescu:
Pro şi contra lui Ioniţă Scipione Bădescu
un articol de Ana TUDORAN
Continuăm demersul nostru in aflarea oportunităţii schimbării denumirii Bibliotecii Judeţene, care vrea să abandoneze patronajul spiritual al lui Ioniţă Scipione Bădescu şi să imprumute un alt nume – cel al scriitorului Vasile Avram.
Mai intai de toate, am solicitat puncte de vedere oficialităţilor din judeţul Sălaj, cei care, in definitiv, au şi un cuvant greu de spus in privinţa deciziei de schimbare a denumirii Bibliotecii Judeţene. Deşi o parte dintre factorii de decizie au ezitat să işi exprime punctul de vedere, din răspunsurile primite am putut departaja trei tipuri de opinii: pentru păstrarea actualei denumiri, pentru schimbarea denumirii şi puncte de vedere prin care nu se exprimă nici pro, nici contra.
Articol scris de Eminescu la 20 de ani, publicat in “Federatiunea” condusa de Ion Poruţiu la Pesta, si pentru care a fost urmarit de organele unguresti si dat in judecata, motiv pentru care a trebuit sa paraseasca Austro-Ungaria
(…) Măsurariul civilizaţiei unui popor în ziua de azi e: o limbă sonoră şi aptă de a exprima prin sunete — noţiuni, prin şir şi accent logic — cugete, prin accent etic — simţăminte. Modul de a înşira în fraze noţiune după noţiune, o caracteristică mai abstractă ori mai concretă a noţiunilor în sine, toate astea, dacă limba e să fie naţională, sunt ale limbii, căci de nu va fi aşa, e prea lesne ca un om să vorbească nemţeşte, des, cu material de vorbă unguresc. Afară de aceea, civilizaţia unui popor constă cu deosebire în dezvoltarea acelor aplecări umane în genere care sunt neapărate tuturor oamenilor, fie aceştia mari ori mici, săraci ori bogaţi, acele principie cari trebuie să constituie fundamentul, directiva a toată viaţa şi a toată activitatea omenească. Cu cât aceste cunoştinţe şi principii care să li fie tuturor comune sunt mai dezvoltate, cu atâta poporul respectiv e mai civilizat. Căci clasa inteligentă numai nu constituie civilizaţia, care e şi trebuie să fie comună tuturor păturilor populaţiei. Sunt popoare ce posed o respectabilă inteligenţă înaltă, fără de a fi ele civilizate; sunt altele care, fără inteligenţă înaltă, întrunesc toate condiţiile civilizaţiei. Ştiinţele (afară de ceea ce e domeniu public) trebuie să prezinte lucruri proprie ale naţiunii, prin care ea ar fi contribuit la luminarea şi înaintarea omenirii; artele şi literatura frumoasă trebuie să fie oglinzi de aur ale realităţii în care se mişcă poporul, o coardă nouă, originală, proprie pe bina cea mare a lumii. Legislaţia trebuie să fie aplicarea celei mai înaintate idei de drept pusă în raport cu trebuinţele poporului, astfel însă încât explicarea ori aplicarea drepturilor prin lege să nu contrazică spiritului acelora. Industria trebuie să fie a naţiunii aceleia şi păzită de concurenţă; iar purtătorul ei, comerţul, s-o schimbe pe aur, dar aurul, punga ce hrăneşte pe industriaş şi îmbracă pe agricultor, trebuie asemenea să fie în mâinile aceleiaşi naţiuni. Declarăm a înţelege, deşi nu concedem, ca cineva să fie aservit vreunei naţiuni viguroase ce te supune cu puterea brută, ori unei alteia, ce te orbeşte cu lustrul civilizaţiei sale. Dar să fim servitorii… cui? Celei mai decăzute populaţii din Europa, a cărei vanitate şi lăudăroşie nu e decât o lungă şi scârboasă don-quixotiadă. Căci ce au aceşti oameni ca să ne superiorize? Au ei ceva ce noi nu avem? Au ei limbă? Au ştiinţe? Au arte? Au legislaţiune? Au industrie? Au comerţ? — Ce au?
Limba? ar trebui să li fie ruşine de ea. Sunetele îngrozesc piatra; construcţia, modul de a înşira cugetările, de a abstrage noţiunile, tropii, cu un cuvânt spiritul infiltrat acestui material grunzuros, sterp, hodorogit, e o copie a spiritului limbii germane. Ei vorbesc germăneşte cu material de vorbă unguresc.
Ştiinţele? Ce au descoperit ei nou în ştiinţe? Prin ce au contribuit ei la înaintarea omenirii? Istoria civilizaţiei a înregistrat numai o nulă.
Legislaţiune? Drepturi şi legi sunt într-o eternă contrazicere. E o compilaţiune răutăcioasă şi nerumegată a principiilor celor mai contradictorii, principii care se exclud unul pe altul. Alături cu o constituţiune nedreaptă şi parţială, liberală însă pentru unguri, găseşti legi din evul mediu mai barbare decât barbaria.
Arte şi literatură? O traducere rea din limba germană, şi ştie toată lumea cât de rea poate să fie o traducere. Industria? Germană. Comerţul? În mâna evreilor.
Va să zică nu au nimica aceşti oameni prin ce să ne superiorize pe noi românii, şi vom arăta numaidecât cum nici nu pot avea, nici nu pot constitui o putere morală oarecare. Nu e pe lume o singură inteligenţă care să fie o mai rea expresie a poporului ci de cât cea maghiară. Să ne silim puţin a analiza spiritul, — nu al poporului maghiar, pe care din inteligenţa lui nu-l vom putea cunoaşte niciodată, — ci al acestei coterii care-l guvernă, guvernându-ne totodată şi pe noi prin o ficţiune diplomatică.
Ieşită din nişte şcoli mizerabile, a căror singură ţintă e propagarea minciunei, în care n-au învăţat nimic alta decât fanatismul, primind o educaţie care avea de principiu de a stinge tot ce în suflet e curat, uman, nobil, pur, s-au infiltrat în capetele unei generaţii june şi de aceea docile nişte principie sistematice, în flagrantă contradicţie cu tot ce era mai nobil în spiritul secolului nostru. Astfel, aceşti oameni au devenit transcendentali. Aceste principii sistematice ale lor, scoase deductiv din o istorie falsificată, escamotate din concepţia exagerată a naţiunii lor, din noţiunea falsificată a dreptului, — ce puteau fi ele decât pure minciuni! În viaţa publică însă ei judecă consecvent pe baza acelor principii mincinoase; de aceea nu ne poate prinde mirarea dacă toate consecinţele ce le trag din principii falsificate nu sunt, nu pot fi, decât iarăşi false. Nu trebuie dar să ne mirăm dacă ei aplică principiile cele mai mari din viaţa publică a popoarelor astfel cum le aplică; pentru că ei le-au înţeles pe dos, pentru că ţesătura falselor noţiuni fundamentale i-au făcut incapabili de a cugeta drept. Cine nu ştie acuzaţiunea ce ni se face nouă românilor pentru că solicităm pentru noi ceea ce ei au solicitat pentru dânşii? Ce întoarsă, ce minunată trebuie să fie acea glavă care face altuia o crimă din ceea ce el pentru sineşi croieşte o virtute! Tot ce constituie viaţa lor internă e o minciună. De ce să ne mirăm dacă alegerea la ei înseamnă beţie, bătaie şi omor? Să nu ne mirăm dacă toate noţiunile au cu totul altă semnificare pentru că sunt privite prin o prismă sufletească ce falsifică totul. Asemenea cum nu te poţi înţelege cu un om a cărui limbă şi noţiuni diferă astfel de ale tale încât el rămâne pentru tine netraductibil, căci tu nu ai noţiunile ce le are el, cum el nu le are pre ale tale: — tocmai aşa nu te poţi înţelege cu inteligenţa maghiară. Împăcare sau tranzacţiune nu se încap aicea, căci divergenţa noţiunilor fundamentale şi a principiilor sistematice condiţionează o eternă divergenţă a deducţiunilor din ele. Va să zică aicea nu se încape acest mijloc dulce şi pacific, care va fi etern neînţeles. Tu-i spui că naţiunea română vrea cutare şi cutare lucru, el [î]ţi răspunde că naţiunea română nici nu există. Apoi înţelege-te cu un astfel de om! Noi românii nu putem înainta decât cu desconsiderarea totală a acestor oameni transcendentali, cu care ne-a lipit un ucaz al tronului şi de care un decret drept ne poate tot aşa de bine dezlipi. Vina în fine nu e a lor, pentru că generaţia ca atare nu are vina falsei direcţiuni a spiritului său. Vina acestei direcţiuni o au descreieraţii lor de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să creadă cum că în această ţară, ce e mai mult a noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza până şi pietrele. Magnaţi care şi-ncepeau viaţa cu scrieri fanatice şi exaltate, spre a o sfârşi în vreo casă de nebuni ori în drojdiile viciilor beţiei şi ale desfrânării; copii bătrâni ce pătează părul lor cel alb cu tot ce e mai degradat, mai obscen, mai teluric în această natură ce-i zic omenească.
Să ne uităm deplin sub zdreanţa de purpură ce o pun ei pe profunda lor mizerie şi să vedem cum faptele concrete izbesc în faţă acele abstracţiuni statistice ce ei le prezintă lumii şi cum toată viaţa lor publică e o parodie. — Cele şasesprezece milioane de unguri cu care înşeală Europa sunt o minciună. Şi cine nu-şi aduce aminte cum au schimbat numele indivizilor din districte întregi, încât bieţii locuitori nemţeşti nu ştiau în urmă cum îi cheamă. Astfel, cu aparenţa, cu numele maghiar, ei vor să mintă fiinţa germană ori română. Din fericire încercarea, pe lângă aceea că e perfidă, apoi e şi eminamente vană. Aceşti oameni ei înşişi, cu statul lor, cu parlamentul lor, cu ministerul lor nu sunt decât o minciună, o ficţiune. (…)
Apropiindu-se alegerile pentru deosebitele colegii vacante ale Camerei si Senatului, ne credem datori a reaminti alegatorilor conservatori îndeosebi, celor din opozitie în genere, ca sa uzeze de dreptul lor constitutional si sa ia parte la alegeri. Oare mai trebuie sa amintim cîte interese în adevar nationale sunt la mijloc cari sa motiveze participarea tuturor la lupta electorala? Nu. vedem partidul guvernamental desfacut în grupuri de ambitiosi , cari, încetând de mult de-a mai viza la realizarea principiilor si nefiind capabile de a organiza ceva solid si stabil, se întrec pur si simplu în vînatoarea foloaselor materiale pe cari le da puterea? Nu vedem ca partidul rosu, departe de-a fi numai un partid recrutat din deosebite clase ale societatii române, formeaza el însusi o clasa deosebita, a careia meserie e politica si care traieste din politica si din specula frazelor mari precum alti oameni traiesc din agricultura sau din exercitarea unei profesiuni ?
Veniturile statului, percepute asupra contribuabililor, deci asupra alegatorilor, sunt plata pe care cetateanul o da pentru a primi în schimb servicii echivalente . Ce servicii echivalente ne dau Adunarile cari ‘si pierd vremea m discutii zadarnice, votând însa cu iuteala aburului legile cele mai importante, cari ar trebui mult timp studiate? Ce servicii echivalente pot restitui ministri schimbati de treizeci si sase de ori în patru ani de zile? Ce servicii echivalente pot face niste oameni cari nu stiu nimic afara de Cod si ocupa cu toate acestea functiuni de directori de drum de fier, pentru cari se cer cunostinte tecnice? Ce servicii echivalente pot face societatii oameni cu cîte patru clase primare deveniti directori de Banca Nationala? Astfel suma neproportionat de mare care se ia în fiece an din averea comuna, în loc de a se întrebuinta la dezvoltarea vietii economice si de cultura a populatiunilor, se împarte în sinecure mari si mici pentru o clasa de oameni fara stiinta, fara merit, cari, tocmai pentru ca n-au nici una, nici alta, s-au constituit într-o societate de exploatare pentru care toate mijloacele de-a veni la putere sau de-a se mantinea sunt bune.
Morala publica cata. sa sufere mari scaderi prin asemenea stare de lucruri. Tânarului nu i se mai zice: „învata sau munceste ca sa înaintezi !”, ci, prin exemplele ce se dau, i se zice: „Conspira, calomniaza si vei ajunge om mare în România”. Astfel vedem ca ratiunea pentru care s-a ridicat în anii din urma o multime de oameni la rangurile cele mai înalte e un act de rebeliune, un cuvânt de insulta la adresa Domnitorului, un pasquil si altele asemenea.
Pe de alta parte interesele agricole atârnând , în tara arbitrariului administrativ, tocmai de administratie, alegatorii sunt în mare parte pusi la discretia urelor si persecutiilor administrative. Pe lânga asta statul dispune de atâtea functii si favori pe câti oameni sunt în tara cari stiu scrie si citi! Astfel administratia consista nu în munca, în servicii echivalente cu sumele bugetului, ci în precupetire de voturi.
Cine sufere mai mult prin aceasta stare de lucruri sunt elementele muncitoare si sanatoase ale natiunii noastre, sunt toti aceia cari nu aspira la privilegii si sinecure , ci traiesc din produsul muncii lor proprii. Tocmai în clasele pozitive ale natiei se observa o scadere continua a averii. Sub fel de fel de forme ingenioase li se sustrage acestor clase pâna si cel din urma ban, pentru a întretinea cu el luxul unor nulitati ambitioase, incapabile de munca, precum sunt incapabile de dreptate si de adevar. Dar mai mult înca: elementele românesti, populatia istorica a tarii e stoarsa pentru întretinerea plebei internationale a apologistilor lui Blanqui , o plebe fara patrie hotarâta si fara nationalitate hotarâta.
E timpul ca orice inima patriotica sa se miste la privelistea mizeriei generale produsa prin cupiditatea populatiei flotante a acestei tari. Precum facem deosebire între ,,român” si ,,strain”, am ajuns a face o deosebire între „român” si ,,rosu”. Ca o ceata de cuceritori straini au navalit asupra tarii, constituie stat în stat, considera ca inamici pe toti cei ce nu împartasesc apetiturile lor, considera populatiunile ca pe o turma buna de esploatat.
Oricine voteaza contra lor îndeplineste un act de mântuire a tarii si a nationalitatii, contribuie la restabilirea bunei credinte în afacerile publice, la reintegrarea poporului românesc în drepturile lui legitime.
May 1st, 2011 
VR 
“Eminescu la Mânăstirea Văratec”, un eveniment dedicat memoriei locului în care poetul național a salasluit la Văratec (30 aprilie – 27 august 2011)
Posted in 
Tags: 
