ITMotto: “Dar nici nu îmi place să zic găşti. Poate ar trebui să găsesc un alt nume. Nu ştiu, grupuleţe, grupuscule de influenţă, care toate se învârt, brownian, în jurul salariilor, banilor daţi de Vîntu. Că de altfel asta e singura lor motivaţie a existenţei în acel loc. Nu producerea unui conţinut interesant, nu depăşirea unor standarde profesionale, ci prezervarea banilor pe care îi primesc. Toate aceste găşti au politici interne, agende, interese continue. E o şerpărie de mediocrităţi. Şi atunci, în continuu sunt războaie, duşmănii, răzbunări, fronturi, deschise, închise, atacuri şi contraatacuri, gaşca lui Buşcu, Morar şi Caţavencu care se bate cu gaşca lui Toader şi gaşca lui Popa, care nu-l suportă pe nu ştiu cine.” – Andrei Gheorghe
Washington Post: Tismaneanu – ‘Vinegar on Old, Open Wounds’
Saturday, August 26, 2006
As a Romanian American businessman who came to the United States as a political refugee in the late 1960s because of the gross terror my family experienced in Romania under communism, I resent the casual way the July 28 news story “U-Md. Teacher Heads Inquiry in Romania”widespread anger at the appointment of Vladimir Tismaneanu to lead an official inquiry into communism in Romania. Tismaneanu was an enthusiastic Communist Party activist into his thirties and a member of the most elite circles of Romania’s nomenklatura . His father was sent by the Politburo in Moscow to help establish the communist terror in Bucharest in 1945. Tismaneanu’s doctoral thesis, published in 1976 by a top Communist Party publishing house, is a vitriolic indictment of Western values. The crimes committed by communists in Romania, such as jailing and murdering priests, intellectuals and businessmen and purging from schools liberal professors and children seen as “sons and daughters of the enemies of the people, or anti-communists,” are analogous to Nazi-era crimes. Is it imaginable that the son of a Nazi general who had himself served many years in the SS would be invited to lead an official inquiry into national socialism? In the article, Tismaneanu said that his task is to combine “analysis and compassion.” Compassion for communism? For murderers, thugs and totalitarians bent on the destruction of the West? This looks like a major whitewash in the making.
Yes, communist crimes must be condemned. The appointment of Vladimir Tismaneanu, unfortunately, throws vinegar on old, open wounds. — Victor Gaetan – Washington Washington Post
Raportul Tismaneanu este cea mai mare minciuna din Romania secolului al XXI lea.
Voi incerca in randurile urmatoare si cele pe care le voi mai scrie pe acest subiect sa demonstrez adevarul primei propozitii. Totodata ma voi abtine sa folosesc orice alt fel de epitet in cursul acestei demonstratii, rezumandu-ma exclusiv la fapte. Gruparea aparatoare a “Raportului Tismaneanu” sare in sus la orice incercare de critica a “Raportului final privind analiza dictaturii comuniste din Romania”. Tehnica preferata este sa acuze pe imprudentul critic de marlanie, mojicie, limbaj suburban etc. Criticul este transformat intr-un monstru apocaliptic iesit din haurile iadului care vrea sa distruga floarea plapanda a anti-comunismului tismanenian. Criticul este fie un extremist de dreapta, legionar antisemit, fie un nostalgic al stalinismului. Eu nu fac parte din nici una dintre aceste categorii (desi dupa ce m-am implicat in cateva randuri in cateva incercari de analiza critica a “Raportului Tismaneanu” m-am trezit aproape imediat cu eticheta de “varf de lance al Securitatii” si “antisemit”, cerandu-se, in buna traditie a anilor ’50, eliminarea mea din presa). Astfel ca ma voi feri de epitete si voi prezenta faptele care ridica semne de intrebare asupra “Raportului Tismaneanu”.Voi incepe cu membrii “Comisiei Tismaneanu” si voi incerca sa vad ce rol au jucat ei in alcatuirea faimosului raport. Ieri am lamurit problema cu cuplul Lovinescu-Ierunca. Astazi: Horia Roman Patapievici.
Mincinosul Patapievici
Pe 6 septembrie 2006 Vladimir Tismaneanu declara pentru Evenimentul Zilei: “Comisia prezidentiala se doreste un for stiintific si moral care sa spuna adevarul despre dictatura comunista, cu ale sale tragedii, suferinte si abisuri”. Deci Tismaneanu isi dorea un “for stiintific si moral” din care sa faca parte si Horia Roman Patapievici. Despre capacitatile stiintifice ale lui H.R. Patapievici nu ma pot pronunta deocamdata – insa la capitolul morala sta cat se poate de prost conform marturiilor Monicai Lovinescu. Aceasta descrie astfel prima intalnire cu H.R. Patapievici: “Descoperim un tânar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut”. (Monica Lovinescu, Jurnal 1990–1993, Humanitas, 2003, p.291)
Patapievici a incercat sa-i dea de inteles Monicai Lovinescu ca tatal sau a suferit persecutii din partea regimului comunist din Romania. O minciuna sfruntata: Denis Patapievici, tatal lui H.R. Patapievici a fost un simpatizant comunist inca dinainte de al Doilea Razboi Mondial, dupa care a trecut prin Partidul Comunist Austriac si a sfarsit la Bucuresti, ca director al Directiei Circulatie Monetara la Banca Nationala si reprezentant al României la CAER. In dosarul de partid al tatalui lui H.R. Patapievici nu apare nici un fel de mentiune a vreunei incarcerari (daca ar fi fost inchis de regimul burghezo-mosieresc ar fi fost un motiv de lauda in fisa de cadre, iar daca ar fi fost inchis de regimul comunist … atunci nu ar mai fi avut fisa de cadre la Banca Nationala). Patapievici si-a facut intrarea in casa Monicai Lovinescu cu o minciuna cat casa. O alta minciuna a lui H.R. Patapievici beneficiaza de incadrare penala. Este vorba de faptul ca in anul 2002 Patapievici, pe cand era membru al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii l-a acoperit pe Sorin Antohi cand a aflat ca acesta a fost colaborator al Securitatii.
Conform propriilor declaratii din septembrie 2006, Sorin Antohi si-a vazut dosarul de colaborator al Securitatii inca din luna august 2002, insa a preferat sa pastreze tacerea asupra acestui subiect. Horia Roman Patapievici a declarat pe 12 septembrie 2006 pentru Europa FM ca CNSAS nu a publicat numele lui Sorin Antohi drept colaborator al Securitatii deoarece: “Nu a ocupat nici o functie publica in Romania in perioada in care Legea 187/1999 era in vigoare”. Intrebat daca stia de colaborarea lui Antohi cu Securitatea, Patapievici a raspuns: “Da! Da, pentru ca dosarele celor de la GDS au fost verificate in urma a nu stiu carei cereri. Insa nu s-a facut nimic public, decat pentru persoanele care ocupau functii publice, care intrau in articolul 2, potrivit literelor de la a la z”.
Insa articolul 2 al Legii 187/ 1999 , litera “y” prevede clar ca intra sub incidenta legii “persoanele cu functii de conducere, inclusiv membru al consiliului de administratie in regii autonome, companii nationale si societati comerciale avand ca obiect activitati de interes public sau strategic, precum si membrii conducerii fundatiilor, asociatiilor si filialelor care activeaza pe teritoriul Romaniei, inclusiv fondatorii acestora”.
Sorin Antohi este membru fondator al Grupului pentru Dialog Social (GDS), iar CNSAS l-a verificat in anul 2002 la cererea lui Radu Filipescu, presedintele GDS. Radu Filipescu declara pe 13 septembrie 2006 pentru Europa FM ca nu i s-a adus la cunostinta de catre CNSAS rezultatul verificarilor in cazul Sorin Antohi.
Fapta lui H.R. Patapievici este prevazuta de articolul 24 al Legii 187/1999: “Prezentarea denaturata a datelor din dosarul de Securitate, in scopul discreditarii sau al nedeconspirarii, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea dreptului de a mai lucra in domeniul arhivelor”. “Singurul criteriu care m-a ghidat a fost competenta acestor persoane si prestatia lor publica la data formarii Comisiei. Presedintele Traian Basescu mi-a acordat deplin credit in selectia membrilor Comisiei pe baza amintitelor criterii“, declara pe 12 septembrie 2009 Vladimir Tismaneanu. Despre rolul si actiunile lui Vladimir Tismaneanu in selectarea membrilor Comisiei de la Cotroceni voi vorbi intr-un episod viitor. Ideea principala este ca Vladimir Tismaneanu a fost cel care a selectat si eventual expulzat membrii Comisiei. Stiind foarte bine despre cele doua minciuni incalificabile ale lui H.R. Patapievici se pune intrebarea de ce Vladimir Tismaneanu l-a selectat si mentinut pe acesta in Comisia de la Cotroceni, desemnata ca “for stiintific si moral”?
Scris de George Damian “Raportul Tismaneanu” este cea mai mare minciuna din Romania secolului al XXI lea. Voi incerca in randurile urmatoare si cele pe care le voi mai scrie pe acest subiect sa demonstrez adevarul primei propozitii. Totodata ma voi abtine sa folosesc orice alt fel de epitet in cursul acestei demonstratii, rezumandu-ma exclusiv la fapte. Gruparea aparatoare a “Raportului Tismaneanu” sare in sus la orice incercare de critica a “Raportului final privind analiza dictaturii comuniste din Romania”. Tehnica preferata este sa acuze pe imprudentul critic de marlanie, mojicie, limbaj suburban etc. Criticul este transformat intr-un monstru apocaliptic iesit din haurile iadului care vrea sa distruga floarea plapanda a anti-comunismului tismanenian. Criticul este fie un extremist de dreapta, legionar antisemit, fie un nostalgic al stalinismului. Eu nu fac parte din nici una dintre aceste categorii (desi dupa ce m-am implicat in cateva randuri in cateva incercari de analiza critica a “Raportului Tismaneanu” m-am trezit aproape imediat cu eticheta de “varf de lance al Securitatii” si “antisemit”, cerandu-se, in buna traditie a anilor ’50, eliminarea mea din presa). Astfel ca ma voi feri de epitete si voi prezenta faptele care ridica semne de intrebare asupra “Raportului Tismaneanu”.Voi incepe cu membrii “Comisiei Tismaneanu” si voi incerca sa vad ce rol au jucat ei in alcatuirea faimosului raport. Astazi ma voi referi la cuplul Monica Lovinescu – Virgil Ierunca. Comisia Prezidentiala pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania si-a inceput activitatea prin decizia de infiintare din 5 aprilie 2006 a presedintelui Traian Basescu. Cunoscuta sub denumirea de “Comisia Tismaneanu”, dupa numele presedintelui ei, Vladimir Tismaneanu, aceasta Comisie a activat pana in 18 decembrie 2006, cand presedintele Traian Basescu a prezentat in Parlamentul Romaniei produsul activitatii sale – “Raportul final”. Printre membrii “Comisiei Tismaneanu” s-au numarat de la bun inceput Monica Lovinescu si Virgil Ierunca. Cred ca numele lor nu mai necesita nici un fel de prezentare, in ultimii ani au fost transformati intr-un fel de sfinti ai anti-comunismului romanesc (desi erau trotkisti declarati – Nota mea), au avut parte de funeralii de stat si invocarea numelui lor a devenit un fel de obligatie pentru mai multi ziaristi si eseisti din Romania. Ceea ce vreau sa subliniez este ca Monica Lovinescu si Virgil Ierunca nu au participat la elaborarea “Raportului Tismaneanu” – pentru ca nu aveau cum sa participe. Astfel ca mentinerea numelor lor in lista de membrilor “Comisiei Tismaneanu” constituie o minciuna – se lasa de inteles ca Monica Lovinescu si Virgil Ierunca ar fi participat la alcatuirea “Raportului final” – cand de fapt nu este vorba decat de folosirea numelor, si implicit, a prestigiului lor. De fapt, din luna martie 2004 Monica Lovinescu era blocata la pat (cf. Doina Jela, “O suta de zile cu Monica Lovinescu”, Editura Vremea, Bucuresti, 2008, p. 10), dupa ce trecuse printr-o internare si un episod de amnezie totala.Virgil Ierunca a murit pe 28 septembrie 2006 – inainte de incheierea lucrarilor “Comisiei Tismaneanu”. De prin 2005 i se aratasera lui Virgil Ierunca primele semne de Alzheimer, care in cursul anului 2006 au ajuns la apogeu: nu mai recunostea pe nimeni (Doina Jela, op. cit, p. 190 – 191). Pe 27 iulie 2006 Virgil Ierunca fusese diagnosticat cu dementa senila in urma unei internari (Doina Jela, op. cit., p. 195). Imi vine foarte greu sa cred ca Virgil Ierunca a avut in aceste conditii vreo contributie directa la alcatuirea “Raportului Tismaneanu”, mai ales ca Doina Jela ne spune ca incepand din anul 2000 Ierunca nu mai dadea interviuri si nu mai scria. Contributia Monicai Lovinescu la acest raport este si ea pusa sub semnul intrebarii. La 11 septembrie 2006 Monica Lovinescu ii declara Doinei Jela referitor la Raportul Tismaneanu: “S-au facut lucruri foarte interesante. Am inteles ca s-a luat la cunostinta si de faptul ca noi nu suntem decat cu numele, ca nu vom putea merge la Bucuresti si se vor ocupa , cand va aparea textul, sa ni-l comunice si noua, ca sa avem o parere”. (Doina Jela, op. cit., p. 142) In plus, Monica Lovinescu nu vedea sensul existentei “Comisiei Tismaneanu” si a unui eventual raport: “In Germania a fost populatia care a facut, in Ungaria nu stiu ce s-a facut. In Cehia s-a lichidat povestea de la inceput. De-asta o face si al nostru abia acuma. Numai cererea asta de experti mi se pare aiuristica, cum sa spun eu, tot romanul stie pe pielea lui ce a fost sau n-a fost, chiar daca el nu a fost direct persecutat. Dar stie, a auzit de lucrul asta, a auzit din vecini, a auzit din rumoarea publica… A trait, asa ca nu mai are sens toata povestea asta. Decat fiindca el isi ia o raspundere, care e mare, bine ca si-o ia, dar n-ar fi avut nevoie de un raport“. (Doina Jela, op. cit., p. 142) Este posibil ca Monica Lovinescu sa fi primit o copie a Raportului Tismaneanu – insa in nici un caz varianta finala, deoarece pana la momentul tiparirii sale la Editura Humanitas acest raport a cunoscut numeroase modificari. Mai mult, nu a existat o varianta finala a acestui raport nici macar in ziua in care concluziile sale au fost prezentate de presedintele Traian Basescu in Parlament (dar mai multe despre aceasta problema intr-un episod viitor). Este greu de crezut ca o femeie de 83 de ani, suferinda si imobilizata la pat de doi ani de zile ar fi putut avea vreo influenta in alcatuirea acestui raport in care nu sunt clare contributiile fiecarui membru al Comisiei. Mai mult, episoade povestite de Doina Jela in volumul citat si de Gabriel Liiceanu in Cotidianul pun la indoiala capacitatea Monicai Lovinescu de a lucra efectiv la alcatuirea “Raportului Tismaneanu”. In plus, in lunile septembrie octombrie 2006, Monica Lovinescu a avut alte preocupari decat activitatea comisiei de la Bucuresti – respectiv boala si moartea sotului ei, care au afectat-o profund (Doina Jela, op. cit., p. 178-181) Una peste alta, inscrierea in “Comisia Tismaneanu” a lui Virgil Ierunca (bolnav de multa vreme si diagnosticat cu dementa senila) si a Monicai Lovinescu (imobilizata la pat si confruntata cu boala si moartea sotului ei) mi se pare o farsa de prost gust, destinata sa aureoleze o mare minciuna. Virgil Ierunca si Monica Lovinescu nu aveau cum sa participe la redactarea “Raportului Tismaneanu”.
Eu? Revizionist? Încolţit din toate părţile şi somat să-şi dea arama pe faţă, domnul Vladimir Tismăneanu pare să-şi fi pierdut din reflexele lucidităţii şi ar trebui să se ducă la… spital. Într-un recent comentariu pe blogul său, în care încearcă pueril să-şi justifice „convertirile“ stânga-dreapta-stânga-dreapta (Ceauşescu–Regele Mihai–Iliescu–Băsescu), îi acuză pe editorii Scînteii că ar fi nici mai mult nici mai puţin decât… revizionişti. Asta-i bună! Nu ştiu la care sens al cuvântului se referă anume domnul VT. Spre exemplu, comuniştii îi numeau revizionişti pe cei care contestau sistemul. Adică aceia pe care noi îi numin astăzi (pe merit sau nu!) dizidenţi. Noi, cei de la Scînteia, suntem mult prea tineri ca să fim consideraţi revizionişti în sensul pe care-l avea cuvântul când tatăl domnului Tismăneanu făcea parte dintr-o „familie cu tradiţii staliniste“ (după propria încadrare a fiului). Atunci la ce oare se referea VT. Cred că la sensul actual al cuvântului, aşa cum este definit în DEX: „Persoană care are ca scop revizuirea unei legi, a unei atitudini etc.“. Echipa de redactori care editează în prezent Scînteia a solicitat o singură revizuire de lege – nr. 16/1996 (care reglementează funcţionarea arhivelor). Nu ceream decât liberalizarea accesului la documetele emise în perioada regimului comunist şi nu cred că este nimic rău în demersul nostru. Cât priveşte reviziunea unor atitudini, da, suntem vinovaţi. Dorim ca persoanele publice să nu mai fie ipocrite, să-şi trateze cu demnitate şi responsabilitate trecutul şi să nu mai privească lumea şi viaţa cu două unităţi de măsură, în funcţie de propriile interese. Dacă suntem vinovaţi pentru aceste idealuri, ne cerem scuze! Nu aştept nici un fel de răspuns de la domnul Tismăneanu, deşi ştiu bine că-mi citeşte blogul. Însă un singur lucru am să-i transmit, în momentul de faţă. Este trist că în tentativa de a-şi construi o apărare îi determină pe unii oameni de certă valoare să-i sară în apărare, ca răsplată pentru ajutorul acordat la un anumit moment în viaţă. Mă refer aici la intervenţia doamnei Lavinia Stan, despre care am o părere foarte bună, care a găsit să-l ridice în slăvi, din toate unghiurile, pe „lezatul“ Vladimir Tismăneanu. Fraze de genul „Avem atât de puţine personalităţi de talie internaţională încât Tismăneanu, una dintre ele, trebuie curtat, nu spurcat“, fac parte ori din familia necrologurilor, ori din cea a omagiilor din vremurile apuse acum 20 de ani… O întreb pe doamna Lavinia Stan, cum ar fi încadrat dumneaei iniţiativa fiului doctorului Mengele de a construi un monument în amintirea victimelor Holocaustului? Ilarion TIU p.s. Ca un analist ce este, poate se gândeşte domnul Tismăneanu să dea două explicaţii foto pentru ilustraţiile de mai sus. Puteţi da şi dvs., cei care citiţi acest blog. Cu referire la „convertirile“ despre care tot se vorbeşte zilele acestea.
Vladimir Tismaneanu – “Precizari autobiografice”. “3. Am plecat din tara, in conditii pe care le-am povestit de zeci de ori, in sept. 1981. Din februarie 1983 am transmis aproape saptamanal la Europa Libera. ” (De unde? Mai exact, din ce tara? – Nota mea)
Scrisoare Deschisa catre presa romaneasca
Numirea lui Vladimir Tismaneanu la conducerea comisiei prezidentiale care are drept scop condamnarea crimelor savirsite in timpul regimului comunist – ca si incercarea sa de a monopoliza proiectul Muzeului Comunismului si a tranforma educatia asupra perioadei comuniste intr-o afacere mistificatoare – ar putea sa devina o complicatie serioasa si stinjenitoare pentru presedintele Basescu si sa afecteze credibilitatea Romaniei in lume. Si iata de ce: Vladimir Tismaneanu a obtinut titlul de doctor in sociologie politica in Romania (1976) intr-o perioada in care, dupa cum stim cu totii, admiterea pentru obtinerea acestui titlu era limitata, fiind acceptati numai cei care erau pregatiti pentru functii de conducere si propaganda in PCR. Disertatia sa, de altfel destul de subtire (101 pagini), care a fost publicata de catre Editura Politica in 1976 (unde tatal sau, Leonte Tismaneanu, era un propagandist cu mare influenta) dovedeste ca Tismaneanu era un adept inflacarat al comunismului habotnic. Intitulata “Noua Stinga si scoala de la Frankfurt”, teza ajunge la urmatoarea concluzie: “Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranzitii bruste si prin studii metafizice. SINGURA MODALITATE DE A DEPASI ACEST STATU-QUO ESTE REVOLUTIA SOCIALISTA, IN CARE CLASA MUNCITOARE, CONDUSA DE PARTIDUL POLITIC REVOLUTIONAR, VA AVEA ROLUL PRINCIPAL.” Foarte suspect, dar disertatia lui Tismaneanu nu poate fi gasita nicaieri in bibliotecile din Romania! Profesorii si colegii care il cunosc pe Tismaneanu inca din vremea aceea confirma ca acesta era un produs al PCR, care a beneficiat de privilegiile de care se bucura nomenklatura si ca a participat activ la ducerea la indeplinire a programului partidului.
CONTESTAT IN SUA DE UNIVERSITARI SI FOSTI DETINUTI POLITIC
Ion Mihai Popescu, care a supravietuit celor 8 ani de inchisoare politica pe care a trebuit sa-i execute in timpul regimului comunist, a fost, intre anii 1974 -1989, profesor asociat la Facultatea de Filosofie – Sociologie a Universitatii Bucuresti. El scria: “Acel Vladimir Tismaneanu pe care l-am cunoscut era un student mediocru impus institutiei noastre academice de catre tatal sau, membru marcant al nomenklaturii marxist-leniniste vinovata de distrugerea unei intregi generatii culturale romanesti… Domnul Vladimir Tismaneanu a fost membru activ al Partidului Comunist Roman incepind din anul 1973, pina la plecarea sa din Romania, in 1981; a fost conferentiar de Marxism-Leninism in cadrul CC al UTC si autorul unei lungi serii de articole incendiare, de un dogmatism extrem, scrise in perioada plina de coruptie si imoralitate a dictaturii Ceausescu.” Intr-o scrisoare trimisa rectorului Universitatii Maryland, profesorul Popescu demasca recomandarile “academice” si il invita pe Vladimir Tismaneanu “sa sustina in fata unei comisii integre, formata din oameni de stiinta americani si romani, O DISERTATIE AUTENTICA PENTRU OBTINEREA TITLULUI DE DOCTOR”. Un alt martor, profesorul Stefan Costea, scria: “Vladimir Tismaneanu a fost admis, pur si simplu, la Universitate (in Bucuresti) datorita tatalui sau, Leonte, care era un membru important al Partidului Comunist. Iar pe parcursul intregii sale cariere universitare, Vladimir Tismaneanu a fost educat tocmai in acest scop. In timpul cind a functionat in cadrul Universitatii, Vladimir Tismaneanu a fost un propagandist comunist activ. Datorita protectiei puternice a rudelor lor comuniste, acesti «studenti speciali» puteau sa terorizeze o intreaga facultate prin influenta lor politica. Domnul Tismaneanu a fost un exemplu corupt al acestui tip de student, care si-a folosit influenta pentru a victimiza multe persoane din lumea academica”. De asemenea, studentii Universitatii Maryland si-au exprimat, in fata autoritatilor academice americane, indignarea fata de asa-zisele studii universitare si fata de activismul comunist al domnului Tismaneanu din timpul regimului represiv al lui Ceausescu. Julia Vergona scria: “Domnul Tismaneanu nu a efectuat niciodata studii de «echivalare» cerute in SUA pentru orice profesie, incepind de la soferii de taxi si terminind cu toate specialitatile medicale. Pe noi ne costa zeci de mii de dolari si multi ani de activitate academica CINSTITA, sacrificii si diverse slujbe in timpul week-end-ului pentru a obtine titlul de Ph.D. …” – continua doamna Vergona. “Este un adevarat scandal ca unor indivizi, precum domnul Vladimir Tismaneanu, li se permite sa predea intr-o Universitate americana si sa se afle alaturi de tinerii americani increzatori si entuziasti.”
INTERZIS IN FRANTA SI SUA PATRU ANI
Vladimir Tismaneanu a ajuns in Statele Unite printr-o serie de manevre destinate sa ascunda sistemului legislativ american activitatea sa ca membru al Partidului Comunist. Recent, am aflat ca, in 1981, Tismaneanu a parasit Romania impreuna cu mama sa (membra veterana a Komintern, cu o viza speciala facilitata de unul dintre cei mai influenti membri ai Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, cu drept de sedere in toate tarile vestice in care existau partide comuniste – Ghizela Vass). Si cu ajutorul Securitatii din Romania. (Vezi Raportul din 13 august 1987, volumul 9, fila 10.947, care se poate obtine de la arhiva serviciului secret roman – SRI). El nu a fost niciodata “dizident” in Romania. Ba, dimpotriva, a fost un personaj strident, care facea o intensa propaganda comunista. Conform documentelor, Tismaneanu a sosit in SUA, prin Philadelphia, la 1 octombrie 1985, dupa ce i s-a refuzat acordarea azilului politic in Franta si viza de intrare in SUA. CE A FACUT VLADIMIR TISMANEANU IN CEI 4 ANI (1981 – 1985) de cind a parasit Romania si pina a sosit in SUA, prin casatorie? Cum a fost posibil ca pasaportul sau romanesc sa nu fie anulat de catre vigilentele autoritati romane ale vremii si sa i se acorde noi vize de catre diverse ambasade romanesti din Vest? In fapt, pe baza legaturilor lui cu Brigazile Rosii Internationale, acestea l-au ajutat sa plece in Venezuela, dupa ce i s-a refuzat initial viza de intrare in SUA. De abia in 1985 Vladimir Tismaneanu si-a realizat scopul: sa ajunga in SUA, casatorindu-se cu o cetateana romano-americana, o prietena de familie si vecina in acelasi cartier renumit al nomenklaturii din Bucuresti – Primaverii. Dar, foarte curind, el a demonstrat ca aceasta casatorie era doar o acoperire, caci a divortat. Dupa ce a ajuns in SUA, Tismaneanu pare sa se fi “convertit” la valorile liberale si ale economiei de piata si a inceput sa scoata pe banda rulanta articole si carti (invirtindu-se in jurul acelorasi subiecte ca in perioada inflacaratului sau activism comunist) cu ajutor editorial semnificativ din partea celei de-a doua sotii. Dar doua lucruri sint evidente in productiile sale: 1) La fel ca si in scrierile pro-comuniste din anii ‘70, el este preocupat de deviationism si nu de principiile care, in sine, sint gresite. Tismaneanu condamna esecul politic postbelic al Romaniei provocat de deviationism – Ceausescu era un individ siret. Acest Tismaneanu a criticat utilizarea “perversa”, de catre Ceausescu, a nationalismului – de parca mindria nationala era adevaratul vinovat, iar nu politica de control socialist/comunist al vietii sociale, religioase si economice; 2) Are o reala aversiune fata de Romania si fata de Biserica Ortodoxa Romana si portretizeaza tara intr-un mod ridicol, inexact si distrugator. Intotdeauna se “invirte” in jurul acelorasi surse, la fel ca in anii in care a facut propaganda comunista in Romania. In cartea sa din 1998, intitulata “Fanteziile Salvarii: Democratie, Nationalism si Mit”, Tismaneanu nu este interesat de stergerea trecutului comunist, sau de a da in vileag criminalii epocii staliniste. Dimpotriva, el se teme ca nationalismul va fi reinstaurat si ca anti-semitismul isi va face din nou simtita prezenta, doua temeri politice exagerate, care aproape ca nu au nimic in comun cu viata reala din Romania post-revolutionara. Asa dupa cum a observat un renumit critic literar: “deoarece acorda un spatiu atit de larg antisemitismului, Tismaneanu nu pune in discutie, decit in mica masura, probleme mult mai presante: coruptia masiva, dezastrul ecologic, traficul de persoane si organe, declinul demografic etc”. Pentru a-si sustine opiniile expuse in cartea “Ana Pauker: Ascensiunea si Decaderea unui Comunist Evreu (2001)”, Vladimir Tismaneanu nu ii prezinta pe acei oameni care au fost condamnati la moarte de catre junta comunista de orientare dura trimisa de la Moscova (ca si tatal lui). Nu, el o caracterizeaza drept “o figura proeminenta a Comunismului European”, cu un “rol contradictoriu atit in istoria Romaniei, cit si in cea a comunismului international.” Contradictoriu? Mai bine spus funest, brutal, anti-crestin si lipsit de omenie. Daca este obsedat de trecutul comunist, ar fi mai bine sa-l scoata in evidenta si sa-l faca mai acceptabil pentru urmasi, nu sa-l ingroape o data pentru totdeauna.
BANI FURATI DE LA ROMANI SI AMERICANI PENTRU “MARELE SOC”
In anul scolar 2003-2004, Tismaneanu a beneficiat de un salariu intreg provenit dintr-un program al National Endowment of Democracy (NED) (dupa cum face acum cu ICR). Acest program nu este destinat persoanelor de genul lui Tismaneanu. Programul a fost organizat de catre Congresul SUA pentru “sprijinirea activistilor democrati, a celor care sustin drepturile omului, a jurnalistilor si a celor care activeaza in primele rinduri, promovind democratia in tarile care aspira la un statut democratic.” De fapt, Tismaneanu a luat locul care ar fi trebuit sa-i revina unui cetatean roman care lucreaza in acest domeniu in tara sa. Si ce a facut timp de un an, cind a fost platit generos din taxele impuse contribuabililor americani? Tismaneanu a lucrat la o carte care il preamareste pe…. Ion Iliescu! Un alt prieten bun al “elitei” moscovite si al lui Leonte Tismaneanu. “Marele Soc – Din finalul unui secol scurt. Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu”, in care acesta il gadila pe liderul comunist astfel: “Indraznesc sa spun ca noi avem si anumiti prieteni comuni, si anumite lucruri biografice in comun. Parintii dumneavoastra au facut parte din miscarea comunista clandestina, parintii mei au facut parte din miscarea comunista clandestina” Desi acest proiect presupunea ca va studia democratia din Romania, el a folosit timpul si banii pentru a lucra la “Marele soc” (2005), o carte care incearca sa-l purifice pe Ion Iliescu de propria sa identitate comunista. In comentariile facute asupra acestei carti, Ion Iliescu se refera la Tismaneanu ca la: “un om in care pot sa am incredere; el provine din elita comunista”. Se spune ca in vara lui 2004, chiar Ion Iliescu era gata sa-l numeasca pe Tismaneanu presedintele Comisiei falsificatoare pentru studierea si condamnarea crimelor comunismului.
DAT AFARA DE LA CATEDRA “ION RATIU”
In SUA, controversa legata de Tismaneanu a continuat. Cind a facut lobby, ca sa fie numit in functia de presedinte al Departamentului Ion Ratiu de Studii Romanesti din cadrul Universitatii din Georgetown, in 1996, rectorul catolic al universitatii, descoperind trecutul comunist al lui Tismaneanu si recomandarile “academice” ale acestuia, s-a opus personal. Drept rezultat, Ion Ratiu a ales alt candidat. La acea vreme, Liviu Turcu, un fost ofiter de informatii externe care a dezertat in SUA, a dat pe fata, ca sursa sigura, pentru a fi incluse in dosarul sau, activitatea comunista a lui Tismaneanu si legaturile cu KGB, prin intermediul familiei sale. (Printre altele, Liviu Turcu a aratat ca un unchi al lui Vladimir Tismaneanu a fost general KGB numit in Franta in anii ‘30 si ca, dupa anii ‘50, timp de citiva ani, acesta a primit unele distinctii, adapost si bani in Romania). Desi in ultimii 10 ani Vladimir Tismaneanu a produs o multime de hirtii, nu merita sa fie Judecatorul Comunismului, deoarece este mult prea implicat in aceasta tragedie politica epica pentru a o judeca. A transformat intrigile si birfa dintre comunisti (de exemplu, familia sa) intr-o pseudo-stiinta. El nu a repudiat in mod total devotamentul dogmatic, ateist al ideologiei respective, inca se mai scalda in el. Din punct de vedere moral, Tismaneanu este cu totul nepotrivit pentru aceasta functie.
UNDE ESTE DOSARUL DE LA CNSAS – ASRI DAR SI ARHIVA SIE?
Nu putem sa credem ca Tismaneanu are “trecere” la Traian Basescu, asa cum s-a laudat in fata unor persoane la Washington, datorita “prietenilor sai Mihai Razvan Ungureanu, Andrei Plesu, Claudiu Saftoiu (?) si altii”. Ar fi o jignire de neiertat pentru toate victimele comunismului si pentru cei care au ales Alianta DA ca scribul favorit al lui Ion Iliescu sa decida si sa judece crimele indreptate impotriva lui Dumnezeu si toate crimele comise in numele acelei ideologii. Tismaneanu da dovada de o comportare obsesiva, fiind oricind gata sa distruga fara scrupule, in continuare, imaginea Romaniei in lume si sa creeze disensiuni in tara. Minciunile privind teza pentru obtinerea titlului de doctor si ascunderea faptului ca a indemnat ca aceia care s-au opus comunismului sa fie izolati si repudiati (se poate vedea in sutele de pagini din ziarele comuniste din anii ‘70) demonstreaza ca Tismaneanu nu este persoana adecvata pentru aceasta functie – in ciuda votului controversat al CNSAS in aceasta problema, a Dosarului sau de la Securitate.
Dan Muresan MA in Political Science, George Washington University MB London School of Economics Political Consultant for the Republican Party, US
“1.Se uita ca dezbaterea privind legitimitatea numirii mele ca presedinte al Comisiei a inceput acum mai bine de trei ani. Principalii contestatari au fost Vadim, Iliescu, Bolcas, Ion Coja, Ungheanu, Nistorescu, fratii Roncea, SRS, Pelin, Dan Motreanu (PNL). Dan Voiculescu a inceput atacurile prin intermediul Jurnalului National numai dupa ce Comisia a refuzat sa se implice in cazul sau. Ulterior, au venit neo-stangistii (”Iluzia anticomunismului”) iar, mai recent, o noua zona fundamentalist-ortodoxista cu prelungiri pe bloguri huliganice (M. Platon, etc.). Din nefericire, multi dintre acestia au recurs la argumente similare, ca lexic si ca mentalitate, cu ale national-stalinistilor (Ciprian Siulea, Dan Ungureanu).”
Cateva dintre contestarile la adresa numirii kominternistului Vladimir Tismaneanu, in ordinea lor cronologica, incepand cu decembrie 2005:
20. PAUL GOMA (Dar nu ultimul pe lista, aceasta fiind mult mai lunga): Intr-o scrisoare adresata presedintelui Basescu prin intermediul Asociatiei “15 Noiembrie 1987” Brasov, Paul Goma ii desfiinteaza pe membrii “Comisiei Tismaneanu” de cercetare a ororilor comunismului din Romania
Invitat initial, in aprilie a.c., sa faca si el parte din aceasta comisie – dupa ce, in septembrie 2005 ceruse zadarnic infiintarea unui Institut pentru Studierea Terorii Bolsevice in Romania – Goma sustine ca a fost “expulzat” din ea.
Intr-o scrisoare trimisa sambata, prin e-mail, Asociatiei “15 Noiembrie 1987” Brasov pentru a fi inmanata presedintelui Basescu dupa citirea ei la cea de-a patra intrunire a Rezistentei Anticomuniste Romanesti, Paul Goma ii desfiinteaza moral, in bloc, pe membrii “Comisiei Tismaneanu”, infiintata recent de seful statului pentru cercetarea ororilor regimului comunist din Romania. Invitat initial, in aprilie a.c., sa faca si el parte din aceasta comisie – dupa ce, in septembrie 2005 ceruse zadarnic infiintarea unui Institut pentru Studierea Terorii Bolsevice in Romania – Goma sustine ca a fost “expulzat” din ea de catre “acei autodeclarati «membri eminenti ai societatii civile» care colonizasera, de la 22 decembrie 1989, tribunele, prezidiile, balcoanele, platourile de televiziune, microfoanele, presa scrisa, posturile, bursele, pentru a ne explica noua, neinformatilor, noua, naivilor, cat si cum si pe unde «rezistasera» ei comunismului: Blandiana, Liiceanu, Plesu, Manolescu, Adamesteanu, Dan Pavel, Oisteanu, Jela, Stelian Tanase, Antohi, A. Mungiu Pippidi…lista e mult mai lunga.” Dupa ce puncteaza “Motivele pentru care acesti «directori de constiinta» nu aveau ce cauta intr-o asemenea comisie: «trecutul de lupta» anticomunista al lor – traficat post-festum, deci mincinos; cunostintele lor de istorie in general, in special de istorie contemporana a Romaniei – nule, chiar daca unii dintre ei se prezentau ca istorici”, Paul Goma concluzioneaza, in acelasi registru, ca toti acesti «membrii de drept ai drectoratului de opinie» din nefericita noastra tara, profesionistii in prelingerea de la un prezidiu la o comisie, de la un colocviu la o dezbatere-asupra, cu tot cu scaunul autorepartizat lipit de sezut (…) au intrat in panica, s-au adunat, au dat mana cu mana, ca de obicei pe meleaguri mioritice si tot pentru o cauza mizerabila: expulzarea acelui ins care facuse ceea ce ei nu facusera nici macar in gand impotriva comunismului!”
Dupa care, in finalul scrisorii, Goma ii face presedintelui Basescu si o propunere: “sa facem noi, neistoricii, alfabetizarea istoricilor romani din comisia cu pricina”, punandu-i la dispozitie, in acest scop, volumele sale intitulate “Scrisuri”, “bibliografie ce le va oferi cateva notiuni elementare de istorie si de morala in abordarea istoriei (…) si le va fi folositoare pentru a afla in sfarsit, ce este aceea Istorie a Romaniei Contemporane si cu ce se mananca ea.”
CIVIC MEDIA: Un nou Raport asupra ocupatiei comuniste a Romaniei
Academia Romana, Presedintele si Parlamentul Romaniei vor primi spre studiu si dezbatere un Raport real asupra perioadei ocupatiei comuniste a Romaniei, dupa ce o parte a societatii civile si academice a constatat ca Raportul Tismaneanu nu este un document stiintific ci un text falsificator indreptat impotriva intereselor si valorilor nationale. Costurile noului Raport vor fi suportate de forurile civice si academice implicate si nu se vor ridica la suma de circa 100.000 de euro cat a costat statul roman Raportul Tismaneanu. Aceasta a fost concluzia simpozionului “Al cui este Raportul Tismaneanu? – Document politic sau lucrare stiintifica, izvor de drept sau rafuiala trotzkista?” organizat joi, 29.03.2007, de Asociatia Civic Media, Centrul de Geopolitica al Universitatii din Bucuresti si Societatea academica pentru adevarul istoric. In timpul conferintei, participantii, supravietuitori ai temnitelor comuniste, militanti anticomunisti, academicieni, istorici, sociologi, teologi, cercetatori, jurnalisti, au sustinut puncte de vedere privind intreaga perioada a ocupatiei Romaniei, incepand cu primele crime in masa comise de bolsevici la adresa romanilor din Basarabia, in 1940. Majoritatea vorbitorilor au evidentiat caracterul nestiintific al Raportului Tismaneanu, ca si carentele grave ale Comisiei cu acelasi nume, subliinind optica politica partizana si metodele perverse de lucru folosite. Vorbitorii au evidentiat faptul ca Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a fost intoxicat si manipulat de un grup de interese antiromanesti care incearca ocuparea unor pozitii de forta in stat, cu efecte periculoase asupra sigurantei nationale. Daca presedintele ar fi fost consiliat responsabil s-ar fi descoperit la timp ca acest document de circa 666 de pagini are ca menire, printre altele, consolidarea unei grupari agresive care poarta coordonatele descrise de Samuel Huntington pentru definirea retelelor internationaliste neo-kominterniste. Participantii la conferinta “Al cui este Raportul Tismaneanu” au schitat o intiativa legislativa care sa priveasca supravietuitorii inchisorilor comuniste si victimele regimului de ocupatiei cat si pe cei vinovati de crimele faptuite in perioada 1940-1989. Vorbitorii au amintit faptul ca de ocupatia bolsevica a Romaniei se face vinovata Armate Rosie a fostei URSS, motiv pentru care succesoarea acesteia, Federatie Rusa, ar fi normal sa-si ceara oficial scuze pentru crimele comiise la adresa natiunii romane. Vectori ai acestui sistem criminal actioneaza si astazi deghizati in democrati in cadrul societatii civile, politice si culturale din Romania. Disecand pe capitole Raportul Tismaneanu s-a afirmat in mod repetat ca textul in cauza nu serveste adevarul istoric ci tinteste batjocorirea credintei ortodoxe a romanilor, manipularea noilor generatii si impunerea unor mistificari cu tangente penale, motiv pentru care se impune un studiu real, nepartizan, stiintific, conform realitatilor perioadei in care Romania s-a aflat sub ocupatia unui regim anti-crestin si anti-uman de sorginte bolsevica.
Sinteza : Cateva intrebari pe marginea Raportului Tismaneanu
Aparitia lui Vladimir Tismaneanu in fruntea Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Perioadei Comuniste, infiintata de presedintele Traian Basescu la 5 aprilie 2006, ramane inca un mister pentru opinia publica. Despre Tismaneanu, cercetatorul Vladimir Alexe publica faptul ca a plecat din tara in 1981 cu avizul Securitatii, existand apoi o perioda invaluita in negura pana cand acesta a reusit sa-si gaseasca o casatorie pentru a patrunde in SUA si obtine cetatenia americana, in ciuda faptului ca fusese un proletcultist al Partidului Comunist din Romania. Infiltrarea sa la Cotroceni a fost in mod cert bine orchestrata, prin presiuni intretinute cu materiale de presa aparute in organele retelei Soros-GDS si apeluri ale “societatii civile”, introduse apoi in mapa speciala a presedintelui si insotite de un “sfat” bine plasat. Rezultatul Comisiei, pretinsul “raport stiintific”, a confirmat temerile specialistilor romani dedicati apararii valorilor si ideii nationale. “Cum poate deveni izvor de drept un material incropit in grabă, compilat din surse amestecate, un „Raport final“ lipsit de acribie si suport stiintific? Este un semn de intrebare serios, deoarece pune in discutie o institutie a statului – Presedintia, deja atacata din toate directiile. Sa fie Tismaneanu „Calul Troian“ introdus in Palat pe usa din dos – in orice caz pe cai oculte -, de catre membrii retelei neo-kominterniste iesite din conservare dupa „lovitura“ din 89?”, se intreba intemeiat profesorul Nae Georgescu dupa publicarea Raportului pe site-ul Administratiei Prezidentiale (ridicol denumit presidency.ro). De la bun inceput, componenta Comisiei a devenit in sine un grav semnal de alarma privind interesele de grup ale gastii anti-romanesti care incearca sa acapareze toate institutiile de forta ale statului. In locul unor specialisti veritabili si in timp ce Paul Goma era recuzat folosindu-se pretexte absurde, gasim in schimb un melanj intre disidenti inchipuiti sau creati de servicii secrete anti-romanesti, nomenclaturisti comunisti si colaboratori murdari ai Securitatii, deconspirati pe capete de catre Asociatia Civic Media. Dintre nomenclaturistii bine reliefati in grupul “intelectualilor rosii” ii avem, din capul locului, pe Vladimir Tismaneanu, care a tinut sa-si condamne si tatal, si pe cei care au incercat in van sa-si cosmetizeze trecutul: Horia Roman Patapievici, al carui tata a fost angajat al Armatei Rosii si apoi delegat din Austria pentru a inchega celulele Partidului Comunist din Romania sau Sorin Iliesiu, fiul propagandistului comunist si operatorului preferat al lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Ambii, membri de frunte ai GDS. La fel, Stelian Tanase, al carui tata ocupa functii de raspundere in ierarhia comunista sau chiar si Radu Filipescu, presedintele GDS, pentru al carui act de disidenta Securitatea a tinut totusi cont si de faptul ca este nepot al lui Petru Groza. Sigur, ei n-au nici o vina pentru faptul ca s-au nascut, au crescut si s-au format in sanul burgheziei rosii. Insa se pune o intrebare firesca: de ce nu s-au regasit oare in aceasta Comisie, din aceeasi “intamplare”, fiii unor detinuti politici executati la figurat sau chiar la propriu de parintii actualilor membri ai Comisiei Tismaneanu? Alte persoane din gruparea pripasita la Cotroceni, cum ar fi Marius Oprea sau Constantin Ticu Dumitrescu, in ciuda pozitiilor cheie pe care le ocupa, unul la Guvern si altul la CNSAS, cu rang de secretar de stat, nu au nici astazi certificat ORNISS, ceea ce vorbeste destul de la sine. Apoi, dintre turnatori si impostori, cazul Sorin Antohi este de o notorietate sumbra. “Expertul” lui Tismaneanu, “doctorul” inchipuit Antohi, membru de marca al GDS, s-a retras public din postul de la Cotroceni numai dupa ce Asociatia Civic Media a anunta ca are date certe despre colaboratorii Securitatii din Comisia care condamna si… Securitatea. Cazul Antohi a revelat o alta complicitate la savarsirea unei infractiuni, soldata cu o urmarire penala in curs: reconspirarea lui Antohi de catre fosti sau actuali membri ai CNSAS, ca Andrei Plesu, Horia Roman Patapievici sau Mircea Dinescu, care ii cunosteau dosarul inca din 2002. Intre timp, la sfarsitul lui 2006, Mihnea Berindei, fondator al Grupului pentru Dialog Social, a fost si el, in sfarsit, deconspirat, insa fara tam-tam: turnator al Securitatii inca din 1968 si posesor al mai multor “nume conspirative”. In ciuda apelurilor Civic Media, acesta nu a dispus sa-si anunte retragerea din Comisiei, patand in continuare prestigiul institutiei Prezidentiale, ca si turnatorul Iustin Marchis, sus-pus – de pe vremea cand Andrei Plesu tragea sforile la Cotroceni – chiar in Cancelaria Ordinelor , respectiv in Consiliul de onoare care confera cea mai inalta decoratie a tarii – Ordinului naţional „Steaua României”. Alte surse vorbesc de agentul “istoric” cu nume de cod “Pavelescu”, care face inca pe mortul in papusoi. Apoi, bietul Mitropolit Corneanu, care insa a aflat la sfarsitul Raportului ca…facea parte din Comisie, fiind folosit fara stirea sau vrerea sa. Daca Virgil Ierunca a murit si Monica Lovinescu de abia mai umbla cu scaunul cu rotile – dupa cum observa Mihai Pelin –, iar Nicolae Manolescu, secundul lui Zigu Ornea si favorit al lui Gogu Radulescu, este ocupat cu cele patru functii de raspundere ale sale (presedinte al Uniunii Scriitorilor, director al Romaniei literare, ambasador UNESCO si Dumnezeu mai stie ce), iar alti membri sunt cetateni si rezidenti ai unor state straine, se pune firesc intrebarea: cine a scris “Raportul Tismaneanu”? “Experti” care nu isi semneaza “opera” in dreptul fiecarui capitol, cum ar fi Braga Ruxandra-Mihaela alias Ruxandra Cesereanu, Hannelore Baier, Robert Furtosh, Armand Gosu, Germina Nagat si Levente Salat sau asa-intitulatii “Experti cu statut special”, Stefano Bottoni, Csaba Zoltan Novak si Agoston Olti?! Dupa publicarea carpelii pompos denumite “Raport Final”, la 18 decembrie 2006, si condamnarea de catre presedintele Traian Basescu a comunismului fara sa realizeze si ca gireaza un fals ordinar, proteste din ce in ce mai bine conturate au inceput sa se faca auzite in pofida incercarilor disperate ale retelei Comisiei de a le ingropa printr-o campanie avida de cumparare a sufletelor presei si patronilor ei. Un grup academic constituit ad-hoc pentru apararea adevarului istoric a consemnat dupa prezentarea pe Internet a Raportului Tismaneanu ca acesta nu slujeste interesele statului roman si ascunde adevaratul caracter al comunismului: de sistem supranational, anticrestin, antiuman, antinational, impus popoarelor prin forta militara a imperiului sovietic si prin forta ideologic-represiva a internationalelor comuniste. Tenta centrala este de a induce o simpatie intratextuala fata de sovietismul gorbaciovist – creatie strategica a KGB care a dus inclusiv la elaborarea planurilor loviturii de stat din decembrie 1989 si la asigurarea continuitatii agentilor anti-Romania conform sloganului enuntat de Valter Roman “dupa noi, vom veni tot noi”. Raportul Tismaneanu a fost considerat imediat de reprezentanti ai Bisericii drept un produs mistificator care reflecta interese de grup potrivnice interesului national, jignind in mod grav si cu reavointa credinciosii ortodocsi ai Romaniei, Biserica nationala. Declaratia Patriarhiei Romane l-a obligat pe Vladimir Tismaneanu, la cererea presedintelui Traian Basescu, sa ofere o explicatie in scris, publicata pe site-ul Presedintiei pe 21 decembrie 2006. In aceasta, Tismaneanu afirma – culmea – ca asa-zisul “Raport final” este doar o “versiune preliminară” a unui “text perfectibil” ce urmeaza sa fie tiparit. “Ar fi regretabil daca Raportul Tismaneanu ar fi publicat in forma sa actuala”, a anuntat purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, parintele Constantin Stoica. Descoperirea facute de liderul grevei minerilor din ’77, Constantin Dobre, ca este ucis in Raportul Tismaneanu, chiar si dupa ce a reclamat oficial si vehement o suma de neadevaruri, ofera exemplul cel mai cras asupra neprofesionalismului “expertilor” platiti in total cu circa 100.000 de euro, din banul public. Comisia a inceput dupa acest incident semnalat de ziarul ZIUA sa opereze modificari on-line pe textul Raportului…”final”, insa fara sa anunte oficial cand, cum, unde si ce. Civic Media a identificat pana acum in circulatie libera pe Internet trei variante “oficiale” diferite ale Raportului “final”. Pe o asemenea lucrare nu se poate cladi ceva durabil si atat Academia Romana ca institutie cat si istoricii, sociologii, carturarii romani si mass media Romaniei trebuie sa-si rezerve dreptul de a contesta Raportul Tismaneanu, se arata intr-o luare de pozitie a Societatii academice romanesti, care face un Apel Parlamentului Romaniei sa examineze in amanunt continutul Raportului si sa sanctioneze textul care prezinta istoria deformat si cu vadite accente de tendentiozitate. Raportul, din nefericire pentru statul roman, care si-l asuma prin interventia directa a Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, nu este elaborat pentru a servi adevarul si reprezinta inca o incercare de a falsifica identitatea poporului roman si a istoriei sale din secolul XX si o a doua incercare de confiscare a revoltei si idealurilor anticomuniste din decembrie 1989, considera Civic Media. Reactile critice au inceput sa se inmulteasca pe masura ce expertii si victimele comunismului au luat nota de continutul volumului de aproape 666 de pagini. Astfel, la criticile mentionate deja s-au adaugat cele ale istoricilor si publicistilor responsabili, ale liderului SLOMR, dr Ionel Cana, disidentului Victor Frunza, liderilor miscarilor muncitoresti din Valea Jiului si de la Brasov, 1987, luptatorilor din rezistenta armata anticomunista din munti, basarabenilor revoltati de totala ignorare a primelor crime in masa la adresa romanilor comise de bolsevici, in anul de ocupatie 1940, ale membrilor Centrului de Geopolitica al Universitatii din Bucuresti, altor Institute de specialitate, ai caror reprezentanti sunt aici de fata si, recent, ale lumii academice reunite la Universitatea Ovidius din Constanta pentru a dezbate caracterul nestiintific al Raportului. Ne alaturam lor aici in scopul edificarii acestor intrebari: Al cui este si cui serveste de fapt Raportul Tismaneanu? Ce este acest Raport: o lucrarea stiintifica sau un document politic, un “izvor de drept” sau o rafuiala trotkista? Asociatia Civic Media Martie 2007
Intr-o reactie atavica la informatiile publicate in Cotidianul, Foaia Transilvana si acest blog, domnul Vladimir Tismaneanu, presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste se justifica, din nou, pe blogul sau de serviciu, privind trecutul, prezentul si, din pacate pentru dansul, si viitorul sau. Spun din pacate pentru ca, din nou, avem de a face cu o falsificare groteasca a trecutului si, cine nu are trecut nu are viitor, chiar daca Tismaneanu se inchipuie un “mare prelat” al “dreptei neo-conservatoare”, “convertit” ca ideolog al INGSOC, care poate controla prezentul pentru a controla trecutul pentru ca cine controleaza trecutul controleaza viitorul. Ei bine, eu cred altceva: un trecut fals, demn de biografiile romantate oficiale ale liderilor comunisti, ii proiecteaza domnului Tismaneanu un viitor asemenea. Sumbru. Desigur, ratacit printre oglinzi si pereti falsi, domnul Tismaneanu nu va mai stii, la un moment dat, cand era onanist: in copilarie, pe strazile cartierului burgheziei rosii, dupa cum recunoaste singur pe blogul sau, in “Precizari autobiografice” – “scene de copilarie pentru a starni rasul unei subterane pestilentiale” – sau pe plaja pazita a vilei lui Ceausescu de la Neptun, la brat cu Iliescu, intr-o fibrilatie datorata “Marelui Soc”, sau, poate, pe coridoarele Cotroceniului, in trena lui Basescu, care avea nevoie, pentru imagine, de “cativa papagali intelectuali” :).
Voi demonta, asadar, aici, pe rand, toate cele noua puncte ale falselor “Precizari autobiografice” ale domnului Tismaneanu. Nu o fac pentru Basescu. El stie foarte bine tot adevarul. Si despre Tismaneanu, si despre prepusul Marius Oprea si despre mafiotii culturali si arhivistici Patapievici si Dobrincu. De ce ii accepta este subiectul unui alt material, al santajului la care este supus seful statului, santaj care a periclitat deja, in mod grav, siguranta nationala si institutiile statului national unitar roman. Basescu sper sa reuseasca sa-si apere singur propria-i piele. Mai important este adevarul. Din respect pentru acesta si pentru cei zece mii de cititori zilnici ai acestui blog, prezint aici Adevarul despre Vladimir Tismaneanu, nume de cod “Cain”.
Documentul “fugii” lui Tismaneanu
ZIUA prezinta fisa Departamentului Securitatii Statului aflata in arhiva SRI, fond “D”, Dosar 10.947, Vol. 9, p. 369-370(click pe foto)
Intr-o replica la solicitarea Civic Media, de cercetare a dosarelor de la Securitate (DSS) ale membrilor Comisiei Tismaneanu de la Cotroceni, se specifica faptul ca Vladimir Tismaneanu este “necunoscut” CNSAS deoarece nu i s-a specificat si… functia. Ca atare, nici dosarul n-ar fi de gasit. Drept urmare, va prezentam noi mai jos Fisa DSS a lui Tismaneanu Vladimir, cu specificarea fondului, a Dosarului si a Volumului. Facem aceasta, desigur, ca sa usuram activitatea CNSAS. Prin urmare, in ASRI, FOND “D”, Dosar nr. 10.947, Volumul 9, p. 369-370, se poate gasi fisa Securitatii. Fisa a fost intocmita in 1987, la sase ani dupa plecarea lui Tismaneanu. Din Fisa rezulta locurile de munca si functiile – de partid si de stat – ale numitului.
Sunt multe de spus despre Tismaneanu, dar acum tinem sa atragem atentia asupra a doua chestiuni.
1. Vladimir Tismaneanu a “fugit” din Romania in baza avizului U.M 0617 a Securitatii – avizul cu indicativul 271/SI – fapt mentionat si de Mihai Pelin in cartea “Opisul emigratiei politice” pag. 325-326, aparuta la Editura Compania (coordonator Petru Romosan, redactor Adina Kemeres). Cartea lui Mihai Pelin include 1222 de fise, alcatuite pe baza dosarelor din arhivele Securitatii, si este intruvabila in acest moment.
Unitatea 0617 – cea care i-a dat avizul lui Tismaneanu sa emigreze – nu este alta decat Directia 2 la D.S.S, care se ocupa de Contra-spionajul economic, fosta Directie anti-sabotaj din anii ’50. Cu alte cuvinte, Directia 2 Contra-Spionaj a Securitatii nu era – din cate stim noi – o agentie turistica, de voiaj, care sa dea vize de calatorie, ci una de spionaj.
De ce minte “Agentul Volodea”?
2. Asa cum este mentionat in ultimul paragraf din Fisa “Vladimir Tismaneanu a efectuat anterior mai multe calatorii peste granita, ca turist, in tari socialiste si capitaliste”. Or, ce spune dl Tismaneanu intr-un e-mail de raspuns, la intrebarile “Consiliului Roman” din Germania, a doua zi dupa aparitia in ZIUA a articolului meu “Agentul Volodea” (precizez ca Volodea este numele familiar, intre prieteni, dat lui Tismaneanu)? Citez din e-mail: “Am iesit prima data in Vest in 1981 si nu m-am mai intors in tara. Aveam 30 de ani. Incercasem, ca si altii, sa obtin vize turistice in Grecia, Franta etc. Mi s-au respins cererile”. Documentul Securitatii spune cu totul altceva. Dosarul 10.947, la pag. 369-370, vorbeste de “mai multe calatorii peste granita, ca turist, in tari socialiste si capitaliste”. Cine are oare dreptate? Tismaneanu, care sustine ca pana in 1981 nu a iesit din tara sau Fisa intocmita de DSS? Iata asadar ca Dosarul de la Securitate al lui Tismaneanu exista. Este si logic, din moment ce Tismaneanu a fost lector cu propaganda la Comitetul Municipal PCR Bucuresti. Ca sa activezi intr-o asemenea functie trebuia neaparat sa ai la DSS “un dosar beton”.
Unde trebuie sa caute CNSAS
Cand s-a infiintat CNSAS, am scris in “Romania Libera” ca dosarele Securitatii sunt pe trei suporturi: pe hartie (dosarele clasice); microfilmate; si informatizate. Fostul membru CNSAS Horia Roman Patapievici, responsabil alaturi de fostii sai colegi de acoperirea turnatorului Sorin Antohi, s-a intrebat atunci, intr-un articol, daca eu exist, adica daca nu sunt cumva, un nume de cod. Desi fusese coleg de rubrica cu mine – timp de vreo patru ani – la revista “Privirea”! Toti directorii SRI recunosc ca – atunci cand dosarele pe hartie prezentau “lipsuri” sau nu puteau fi gasite – apelau la arhiva microfilmata a DSS, care nu putea fi falsificata. Arhiva informatizata – pe computer – a DSS s-a infiintat in 1971, ultimul sector fiind cel de langa Biserica Kretulescu. Structurata tematic, arhiva informatizata a DSS include in sistemul sau de evidenta – cunoscut sub denumirea de “CARTOTECA GENERALA DOCUMENTARA” – fise organizate tematic. Una din cele mai interesante tematici este cea intitulata “TRADATORI DE PATRIE”. CNSAS-ul ar trebui sa caute ceva mai mult intre dosarele primite de la SRI si SIE, pana gaseste in ASRI, FONDUL “D”, Dosar nr. 10.947.
In incheiere fac doua mentiuni: Vladimir Tismaneanu nu a asteptat ani de zile aprobarea de emigrare in Israel – asa cum au facut-o sute de familii de evrei romani – suportand consecintele, ci a preferat sa “fuga” in alta tara. La data respectiva, prin legile israeliene, un evreu putea sa emigreze doar in Israel, unde era obligat sa ramana un numar de ani. Aceasta era regula – pe care Vladimir Tismaneanu a incalcat-o.
ONANISM IDEOLOGIC Opinii in contrasens deMihai Pelin
Nu e deloc rau ca Ion Iliescu si Adrian Nastase au sarit la bataie impotriva facaturii lui Vladimir Tismaneanu de punere la zis a regimului communist romanesc. Multi ne-am mirat ca aceasta iesire la rampa a intarziat pana azi, afirmandu-se poate prea tarziu. Cuvantul greilor din Partidul Social Democrat putea lamuri numeroase necunoscute sau aproximativ intuite si acum e posibil sa intreprindem o analiza temeinica a celor detalate in forma polemica. Si nici nu putem condamna faptul ca inainte de a parasi Romania, Vladimir Tismaneanu scria altceva decat scrie acum. In functie de conjuncturile pe care le traverseaza si a a reevaluarilor interioare, omul se mai poate schimba, asta numindu-se evolutie. Si uneori chiar involutie. Insa ceea ce ne uimeste la acest individ de o fudulie agresiva si rara este prestatia lui intelectualatotal anemica, lamentabila din toate punctele de vedere, careia nu-I sputem gasi nici o scuza. In meseria lui, daca se poate numi meserie, Vladimir Tismaneanu nu este decat un manipulator ordinar de constiinte dezorientate si face figura trista a unui onanist ideologic. Ceea ce ar trebui el sa stie, este ca noi nu am trait in alta tara, ca sa nu stim cum se derula existenta sub communism. Or, el nu sta de vorba decat cu prostii din America adoptiva, care habar nu au pe ce lume se afla si nu vor sti niciodata cu ce se confrunta fostele tari socialiste din estul european. Vladimir Tismaneanu e mai mult decat un “scribalau”, cum isi inchipuie Ion Iliescu, e un nimeni, un zero barat si aceasta nulitate a fost luata in brate de societatea noastra civila, de manopera lui a fost ea sedusa pana la lacrimi. Afirmatia ratatului politolog cum ca Ion Iliescu ar fi cuprins de panica e fantezie curata. Care panica? Politilogul o fi sanatos la minte? Apoi, credinta sa ca fostul presedinte al tarii si al presedintelui PSD nu ar fi dispus la dialoc si discutie asupra subiectului in discutie e ceva ce tine de normalitate. In conceptia lui Tismaneanu, a discuta despre communism inseamna a adopta integral punctul lui de vedere, fara nici o abatere. Si atunci despre ce discutie ar mai putea sa fie vorba? Sa luam in consideratie si un alt aspect al dilemei. Daca Ion Iliescu nu ar fi inzestrat cu toate pacatele care i se arunca in spate, ar fi raportul lui Vladimir Tismaneanu mai pregnant stiinific, mai elevat? Pe de alta parte, iata ca faimosul disident Ionel Cana, elogiat cum nu se mai poate de societatea civila, considera ca raportul in speta “are un singur loc – la cosul de gunoi”. Sa se afle si el in eroare. Un alt disident luat in brate de societatea civila, Victor Frunza nutreste aproximativ aceleasi opinii. Profesorul Andrei Gabor, de la Facultatea de Teologie, crede ca avem de-a face cu “o mare minciuna”. Fara valoare este apreciata facatura lui Tismaneanu si de catre profesorul Dinu Giurescu, impreuna cu un alt istoric de marca, de talia lui Gheorghe Buzatu. Atunci, de partea cui sa fie dreptatea? De partea unor dezabuzati de la Cotidianul, dedati unui partizanat jenant prin meschinaria lui? Tocmai acest partizanat le anuleaza conditia de oameni liberi. Liberi de prejudecati si de solidaritati paguboase, pe care societatea civila le taraste dupa ea legate strans de picior. De aici decurge si duplicitatea acesteia, una fiind comportamentul ei fata de Ionel Cana si altceva atitudinea aceleiasi fata de cei ce nu-l agreaza pe Vladimir Tismaneanu. Cu toate ca si unul, si altii s-au supus aceluiasi ideal. Mai devreme sau mai tarziu, o asemenea contabilitate dubla se va razbuna si vom asista la disolutia structurilor care guverneaza aceasta duplicitate. Incat nu ne mai ramane decat sa ne intrebam: merita sa-ti falsifici viata pentru nimic? Chiar daca nu merita, constatam ca exista oameni care isi joaca destinul la o ruleta fara ponturi castigatoare si in jurul careia nu gesteaza nici macar un dram de noroc. Cum spunea cineva, nu toti cei care pleaca la Monte Carlo ajung sa se imbogateasca din doua sau trei tururi ale rotii norocului. Pentru asta mai trebuie ceva. Si acel ceva nu se gaseste pe toate drumurile, e ceva cu care nu se vine de acasa. Dar ce am mai avea de vorbit cu niste oameni care nu inteleg mai nimic nici din ceea ce li se intampla lor si din ceea ce se intampla altora? Sa fiti sanatosi, prieteni, dormiti in pace! Pentru ca nu ai din ce sa te trezesti, daca nu tragi un pui de pui de somn sanatos si reconfortant.
Am devenit fără voia mea un erou întunecat al blogurilor. Nu avem legi în domeniu şi nu voi putea răspunde, la acelaşi nivel de mitocănie şi perversitate, miilor de „nicknames”. Îi voi răspunde deocamdată doar bloggerului de la Washington, pseudoprofesorului de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu. În nenumăratele lui postări pe tema mea, mi-a dat şi o poreclă, Rembo, destul de simpatică (amestec de Rimbaud şi Rambo)… Aceasta, în orice caz, nu e complet lipsită de talent, aşa cum sînt sutele sale de articole de altădată despre Lenin, Ceauşescu, socialismul învingător, duşmanii de clasă din „Viaţa studenţească”, „Convingeri comuniste”, Amfiteatru” şi alte gazete tovărăşeşti pe care le am în documentaţia mea de vreo zece ani. În satul meu din munţii Orăştiei, ca şi în alte locuri din ţară, toate familiile au cîte o poreclă, pe care o poartă, ca pe o cruce, multe generaţii. Porecla familiei mele, şi deci şi a mea, este „Ticărău”. Ticărăul e un soi de dispozitiv străvechi, compus din lemn şi lanţ, care permite să se strîngă fedeleş lemnele sau vreascruile aduse cu căruţa de la munte. Un adevărat profesor de istorie recentă – nu unul ca Tismăneanu, vreau să zic -, în studiul la care lucrează despre băieţii şi fetele din Primăverii, cartierul nomenclaturii comuniste din Bucureşti, a descoperit porecla din adolescenţă a lui Vladimir Tismăneanu. I se spunea, nu se ştie încă de ce, „Onanistu’ ”. Poreclele reuşite sînt uneori nedrepte, răutăcioase, dar au meritul enervant că se lipesc de cel poreclit. Nu o să fac aici un excurs despre onanie, despre condamnarea acestui „păcat” în „Cartea Cărţilor”, despre Onan şi toate celelalte. Deşi poate v-aş plictisi mai puţin decît a plictisit Tismăneanu România cu a sa „condamnare a comunismului”. Nu întîmplător, Tismăneanu s-a întîlnit în marea sa acţiune de condamnare a onanismului, pardon, a comunismului cu preşedintele nostru atît de democrat. Domnul Băsescu a recunoscut, cu simplicitate, că a bătut bordelurile lumii pe cînd era căpitan de vas şi, probabil, şi pe cînd era la Anvers. Fără îndoială, domnul Băsescu nu s-a gîndit să condamne simpaticele stabilimente, ci ţidulele care-i confereau în epocă o atît de invidiabilă libertate de mişcare. La urma urmei, nu e Domnia Sa singurul înalt funcţionar de stat aflat încă în funcţie care a avut Ausweis-ul Elenei Ceauşescu? Condamnarea comunismului făcută de un fost profesoraş de marxism plecat din ţară în condiţii dubioase şi lipit, în acelaşi gen de condiţii, după 1989, ca o muscă de fundul calului, de bugetul de stat şi de preşedinţii României, împreună cu un marinar comunist, plus o bandă de profitori din naştere, nu aduce prea mult a onanism în văzul lumii? Iată de ce porecla lui Tismăneanu din adolescenţă mi se pare relevantă şi azi. Şi de aceea i-o reamintesc cu generozitate. Păcatele tinereţilor trebuie condamnate cu toată vigoarea revoluţionară. Dar chiar să ajungi în Parlamentul României şi să produci o frecţie la un picior de lemn pe cea mai gravă temă a ultimei jumătăţi de veac nu vi se pare cam mult? Închei cu un salut cordial, adresat deopotrivă bloggerilor instrumentaţi sau doar necopţi şi reţelei de profesionişti care s-a ocupat intens de calomnierea mea: Rembo îl salută pe Onanistu’! Şi multă sănătate.
Despre Securitate si cine este Petru Romosan – Mini-autobiografie Asculta mai multe audio Evenimente Petru Romosan s-a nascut în 1957 la Orastioara de Sus, judetul Hunedoara. A publicat între 1977 si 1982 trei volume de poeme: Ochii lui Homer, Comedia literaturii si Rosa canina. În 1988 a trecut ilegal frontiera în Ungaria, unde a acordat numeroase interviuri, în presa scrisa, la radio si televiziune, despre situatia dramatica din România lui Ceausescu: demolarea bisericilor, mortii de pe granita româno-maghiara, drepturile omului etc. S-a stabilit în acelasi an la Paris. De-a lungul a saptesprezece ani, între 1981 si 1998, a lucrat în comertul de arta ca expert si negustor. A condus o galerie de arta la Bucuresti (1981-1987, concediat ca urmare a ramînerii sotiei sale în strainatate) si propria sa galerie la Paris (1991-1997). În 1998 a fondat la Bucuresti, împreuna cu sotia sa, scriitoarea Adina Keneres, Editura Compania. https://www.srr.ro/
Motto: “Deşi mănâncă de ani buni o pâine albă din bani româneşti, când e să-şi publice în străinătate lucrările, Tom Gallagher ne face o reclamă de care ne-am fi lipsit cu plăcere. Cartea sa, The Theft of a Nation, se înscrie în seria lucrărilor pentru care România perioadei post-comuniste reprezintă un tărâm ce trebuie ocolit cu orice preţ: prin ceea ce se întâmplă în viaţa publică a ţării, nici n-ar trebui să visăm la Europa. Încă doi-trei prieteni, precum Gallagher, şi n-o să mai avem nevoie în vecii-vecilor de duşmani!” (Mircea Mihaies, “scutierul” lui Tismaneanu, in Romania literara – “Gallagher loveşte din nou” )
Cornel Nistorescu diseca zilnic, momentan cu foarfeca prin ziare, trupul putregait al “societatii civile” si descopera, cu regret, boala sectei “anticomunistilor”: inconsecventa atavica, vecina cu prostia cronica dar, intotdeauna, indiferent de regim, foarte profitabila. Cazul prezent azi pe masa de operatie: Tom Gallagher. Pe care l-am descoperit si eu – vezi mai jos – ca are grave carente deontologice, capacitatea sa de analiza rezumandu-se, din pacate, de cele mai multe ori, doar la a aduce slava maghiarismului. Dar sa-i dam cuvantul:
Un englez apară ţara de C. Nistorescu
Un fost profesor englez, combatant cu pixul prin România, denunţă pericolele numite Nistorescu şi Băsescu. Dacă preşedintele mai are şanse de redresare, eu sunt pierdut pe veci. Am devenit Terminatorul, după ce, cu câţiva ani în urmă aveam şanse la Preşedinţia României şi pentru că “am ridicat pretenţiile şi am insistat ca românii să nu fie trataţi ca şi creaturi zoologice”. Ce zicea în 2004 şi ce zice acum preacinstitul Tom?
Un director curajos de ziar îşi face bagajele
“Cornel Nistorescu, directorul celui mai vândut ziar din România, “Evenimentul zilei”, şi-a pierdut slujba la sfârşitul lunii septembrie. Probabil că a fost norocos de nu a avut parte de soarta mai neagră de a fi asasinat cu un glonte sau de a cădea victimă unui accident de maşină premeditat, asemenea multor jurnalişti din Rusia vecină care au refuzat să îngenuncheze în faţa intereselor nemiloase şi puternice.
Nistorescu se bucură de o recunoaştere naţională puternică şi, dacă ar candida pentru Preşedinţie, ar avea o şansă reală de a scutura o structură a puterii care în multe feluri este democratică doar cu numele.
Prin articolele pe care le-a publicat regulat în “Evenimentul zilei”, de când a ajuns director în 1997, a iniţiat un dialog cu cititorii săi care le-a readus la cunoştinţă acestora trecutul, ţinut sub control cu rigiditate orwelliană în vremurile comuniste. S-a referit frecvent la faptul că a crescut în Orăştie, în sudul Transilvaniei. Îşi amintea de personaje din copilărie precum vecinii saxoni de neînfrânt care, după ce s-au întors din lagărelele din Siberia, şi-au reconstruit casele în speranţa unor vremuri mai bune şi au aflat în schimb că regimul comunist le-a colectivizat pământurile – dar care nu s-au dat bătuţi. După vizitele în locul natal, descria cum ţăranii erau încă exploataţi de foştii directori de cooperative care se aliaseră cu alţi oficiali corupţi pentru a-i deposeda de economii prin diferite şmecherii bancare.
Nistorescu i-a scăpat pe români de obsesia naţională pentru teoriile conspiraţiei care stăpânea milioane de oameni în mijlocul anilor ’90. El a arătat că problemele ţării sunt rareori provocate de o mână din umbră sau de inamici străvechi de peste graniţă, dar pot fi puse de cele mai multe ori pe seama politicienilor ineficienţi, necinstiţi şi răuvoitori şi a aliaţilor acestora din rândul noilor îmbogaţiţi sau din cel al serviciilor secrete.
Nistorescu este un adevărat ghimpe în coasta premierului Năstase deoarece creşte aşteptările şi insistă asupra faptului că românii nu trebuie trataţi ca nişte animale de la zoo cărora li se aruncă nişte prăjituri şi banane preelectorale, iar apoi sunt abandonaţi şi exploataţi până la următoarele alegeri. El a arătat originile bunăstării liderului PSD, felul în care a beneficiat acesta de pe urma unei afaceri cu terenuri în centrul Bucureştiului, şi a satirizat pretenţiile acestuia de patron al artelor sau de campion la vânătoarea de urşi. Ca şi răspuns, PSD a utilizat metode machiavelice pentru a supune “Evenimentul zilei”. Uneori, întreaga ediţie a ziarului se cumpără înainte chiar de a ajunge pe tarabe, într-un oraş în care este expusă corupţia la nivel înalt. Publicitatea de stat se duce doar la ziarele care sunt gata să treacă cu vederea păcatele Guvernului şi să promoveze cultul personalităţii lui Năstase, aflat în creştere. Companiile private care îşi fac reclamă în media independente sunt avertizate că asta nu face bine relaţiei lor cu Guvernul. Dacă nu înţeleg mesajul, se pomenesc cu o armată de inspectori care le examinează situaţia fiscală şi chiar pe cea a ieşirii de incendiu. Legi noi sunt concepute pentru a restricţiona ceea ce pot scrie reporterii. Cea mai recentă dintre ele încearcă să-i oprească pe jurnalişti să publice fotografii ale vilelor somptuoase pe care mai marii politicii le-au obţinut de la stat, deseori pe sume derizorii. (Tom Gallagher, Vivid 2004)
Între altele, rătăcitul prin România profesor englez mă acuză că mi-ar plăcea traiul bun, deşi n-am mâncat niciodată împreună, nu ne-am vizitat pe acasă şi nici nu cred că a văzut ziariştii englezi trăind de azi pe mâine! Pe lângă asta, pe Tom Gallagher îl chinuieşte şi altceva:
“În anul de graţie 2009, nici Băsescu şi nici Nistorescu nu mai sunt ceea ce au fost în 2004. Preşedintele este, de acum, un “jucător” cu puteri diminuate, pe când directorul editorial al “Cotidianului” ne apare ca un personaj anacronic, cu puţine sorţi de izbânda pe post de Terminator prezidenţial. Nistorescu va lua o plasă de zile mari dacă îşi închipuie că reeditarea interminabilei liste de acuzaţii aduse lui Băsescu va încălzi cu ceva publicul deja suprasaturat de aceleaşi informaţii şi atacuri.
În schimb, ar stârni, neîndoielnic, mare vâlvă dacă ar opta să-i semnaleze publicului unele asemănări dintre domnia sa şi şeful de stat – de exemplu, vanitatea, irascibilitatea, obstinaţia. Este adevărat că astfel de particularităţi nu împiedică un gazetar să-şi conducă ziarul, pe când în cazul unui preşedinte ele pot deveni un impediment în calea definirii unei direcţii noi pentru ţară. Dar pe când Băsescu mai are totuşi unele şanse de relansare a preşedinţiei sale, Nistorescu pare incapabil să ofere mai mult decât un bizar cântec de lebădă al unui fost mare gazetar”. (Tom Gallagher, “România libera”, 10 august 2009)
“Daca Peter Eckstein Kovacs intentioneaza sa salveze ceva din ruinele formatiunii sale, ar trebui sa ralieze maghiarimea în jurul sau si sa se alature fortelor celor mai progresiste ale tarii – de al carei destin ramîne oricum legata indisolubil” (Rl, iunie 2007)
“In secuime, UDMR a reusit sa se mentina pe pozitii, infirmand ca atare pronosticurile despre iminentul ei declin. Lupta politica dusa pe meleagurile ardelene a fost, cu destula probabilitate, mai murdara decat oricare alta din tara, dar a ramas aproape nemediatizata. Evolutia Uniunii Civice Maghiare – principalul rival al UDMR – a putut fi tinuta in frau preponderent in baza stratagemei udemeriste de a determina o buna parte a clerului reformat sa se dezica de episcopul Tökes. Oricine a petrecut macar o saptamana intr-un sat predominant maghiar va sti ca si acolo preotimea prefera o viata indestulata – aspect general valabil – indiferent de confesiune. Dupa ce praful electoral se va fi asezat intrucatva, ne va fi dat, probabil, sa vedem ca Domnul a mai blagoslovit cu niscaiva functii in administratia locala si pe unii membri ai clerului ortodox.” (Rl, iulie 2008 – Aladin si pestera electorala)
“Cel mai credul dintre toti a fost, indubitabil, subsemnatul. In 1990, descriam UDMR drept forta politica progresista din Europa Centrala, determinata a ridica standardele tipice junglei politice romanesti. Eroarea am realizat-o, intr-un final, in 2003, cand György Frunda iesea la rampa cu tot felul de pretexte confuze legate de inutilitatea unei verificari independente a averilor elitelor politice.” (Rl, luni, 18 iunie 2007 – Crepusculul UDMR)
August 21st, 2009 
VR 
ITMotto: “Dar nici nu îmi place să zic găşti. Poate ar trebui să găsesc un alt nume. Nu ştiu, grupuleţe, grupuscule de influenţă, care toate se învârt, brownian, în jurul salariilor, banilor daţi de Vîntu. Că de altfel asta e singura lor motivaţie a existenţei în acel loc. Nu producerea unui conţinut interesant, nu depăşirea unor standarde profesionale, ci prezervarea banilor pe care îi primesc. Toate aceste găşti au politici interne, agende, interese continue. E o şerpărie de mediocrităţi. Şi atunci, în continuu sunt războaie, duşmănii, răzbunări, fronturi, deschise, închise, atacuri şi contraatacuri, gaşca lui Buşcu, Morar şi Caţavencu care se bate cu gaşca lui Toader şi gaşca lui Popa, care nu-l suportă pe nu ştiu cine.” – Andrei Gheorghe
Posted in Uncategorized 
Tags: 
+si+Tismaneanu.jpg)
