Cristina Pinzaru, colega mea, a rezumat foarte frumos si emotionant ceea ce pentru cei din afara televiziunii ar parea o munca de cosmar! Noi sintem obisnuiti, de aproape 20 de ani lucram in acest ritm si sintem o echipa buna si de caracter. De aceea reusim sa aducem pe lume o televiziune, chiar una mica, intr-un timp record si cu bani mult mai putini decit pun miliardarii nostri in organele lor media.
Cred ca o singura precizare lipseste din articolul Cristinei. Nu sintem superoameni! Dar energia pe care am avut-o in ziua de 23 aprilie ne-a fost data de cea mai emotionanta intilnire cu oamenii din ultimii ani! Ne-am vazut la chip actionarii, i-am ascultat si le-am simtit caldura, speranta si increderea! Ce oameni frumosi avem alaturi! Ce oameni scriu pe acest blog si ne urmaresc pe cablu sau net! Gata, nu mai am nicio teama! Laudati-ne si criticati-ne, vom fi din ce in ce mai buni! Ne-ati dat energie, adrenalina avem, NASUL TV exista! Exista bine! Eu zic sa tineti minte 23 aprilie si sa ne comparam cu 23 septembrie, tot 2012! Sa fiti iubiti!
Astfel, dupa exact un an de la lansarea idee de post tv liber, la care actionari sa fie telespectatorii, Radu Moraru a si facut-o, in ciuda tuturor piedicilor ce i s-au pus. Bravo, Nasule!
Iata emisiunea in care Radu Moraru a emis pentru prima oara public ideea Nasul TV, emisiune consacarata Premiului Mile Carpenisan pentru Curaj si Excelenta in Jurnalism, care va fi decernat de Civic Media si anul acesta, pe 3 mai, de Ziua Libertatii Presei, In Memoriam bunul nostru coleg si prieten, Mile:
Moartea Poetului Cezar Ivanescu a fost produsa in chiar Joia Mare a Saptamanii Patimilor anului 2008, un alt 24 aprilie, in urma cu exact patru ani, la orele 19.10. Fusese adus la Bucuresti cu un elicopter SMURD dupa ce, la Clinica Palade din Bacau, Clinica Mortii, sucombase dupa o banala operatie de hemoroizi, la care fusese impins, in graba, de o “cunostinta”. Cu putin timp inainte, dupa ce afirmase la emisiunea Nasul a lui Radu Moraru ca Mircea Dinescu se face vinovat de moartea lui Marin Preda, poetul imi marturisise ca a constatat ca este urmarit si ca simte ca viata ii este in pericol. Mergea mereu insotit de cineva. La patru ani de la despartirea de Poet, dupa ce am investigat la vremea respectiva toate cauzele producerii decesului si am adunat, de atunci, zeci de documente, pot sa afirm cu probe indubitabile, dupa parerea mea, cu temeinicie: moartea lui Cezar Ivanescu a fost provocata. Pacat ca nu (mai) exista institutii ale statului roman care sa recunoasca, la randul lor, acest rezultat al investigatiilor noastre si sa actioneze in consecinta, pedepsind vinovatii. O va face Dumnezeu.
Ar mai fi de adaugat ceva, pentru posteritate: Vinerea Mare, Cezar Ivanescu a fost singur, intins pe o masa a morgii Spitalului de Urgenta. Familia sa, de la Iasi, nu-l putea priveghea si pregati pentru inmormantare pentru ca angajatii morgii si ai Spitalului se pregateau de Pasti sau erau deja plecati. Planul lor era sa-l lase asa pana luni. Singura care se zbatea aici, la Bucuresti, ajunsa dupa o noapte de cosmar de la Bacau, era fiica poetului, Clara Arustei, care nu a fost lasata de echipajul SMURD sa-si insoteasca tatal, aflat in stare critica. Dar nu reusea nimic, nicaieri. Uniunea Scriitorilor lui Manolescu probabil sarbatorea, deja, moartea “incomodului”. Clara Arustei a luat atunci telefonul tatalui sau si a inceput sa apeleze ultimele numere la care sunase Cezar Ivanescu. Asa a ajuns la mine, care m-am bucurat – in zadar, dupa cum aveam sa aflu – vazand Numele Poetului pe ecranul telefonului, pregatit sa-i urez un Pasti Fericit. Nu a mai fost sa fie. Cezar, deja, nu mai era. La randul meu, pentru a se reusi eliberarea poetului din morga Spitalului am apelat, atunci, la Adrian Paunescu. El a fost cel care a facut ca trupul poetului sa fie cinstit dupa ritualul nostru ortodox, si nu abandonat intr-o morga pustie. Cezar Ivanescu a fost inmormant imediat dupa Pasti, in Saptamana Luminata, cu onoruri militare. Vesnica lui pomenire! Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei doi mari poeti romani, Cezar Ivanescu si Adrian Paunescu, alaturi de bunii lor prieteni, Mihai Ungheanu si Marin Preda, decedati, la fel, in morti suspecte, si impreuna cu toti slujitorii neamului romanesc!
Astazi, 24 aprilie 2012, se implinesc chiar patru ani de la moartea Poetului. Portalul Ziaristi Online va pune la dispozitie, in exclusivitate, Plangerea depusa la Colegiul Medicilor Bacau de fiica poetului, Clara Arusei, in urma cu patru ani, raspunsul Comisiei de Disciplina a acestui for (facsimil 1), venit dupa doi ani, Contestatia la primul raspuns si apoi, ultimul raspuns oficial (facsimil 2), al Comisiei Superioare de Disciplina a Colegiului Medicilor Romania, emis dupa patru ani (!), din care reiese, normal, ca “mortul este de vina”. In final publicam articolul Civic Media din urma cu patru ani: “Macelarii au ucis un poet”. Dumnezeu va avea la randul Sau, propria Sa Judecata, pentru toti cei implicati in aceasta crima.
Plecarea Profesorului Florin Constantiniu dintre noi, in prag de Pasti, in Vinerea Mare a Saptamanii Patimilor, ne intristeaza nespus. Portalul Basarabia-Bucovina.Info s-a lansat la drum, urmand indemnurile Profesorului, cu unul dintre textele sale nemuritoare, spunem noi, referitoare la Basarabia. Florin Constantiniu despre SAPTAMANA PATIMILOR (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei este prima postare a portalului nostru. In Memoriam Domnul Profesor redam astazi, in ziua inmormantarii sale, un cuvant lasat de marele istoric al romanilor drept Testament pentru clasa politica a Romaniei si noua generatie de tineri basarabeni: readuceti Basarabia acasa! Este “datoria cea mai sfanta” a neamului nostru, fata de neamul nostru. Domnul Profesor Florin Constantiniu ne-a parasit de pe acest pamant dar stim sigur ca avem de-acum un nou aparator, bland si intelept, in ceruri. Romania a pierdut un mare istoric dar a castigat un arhanghel al romanismului. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Florin Constantiniu: “Datoria cea mai sfanta a clasei politice este sa readuca Basarabia in frontierele romanesti”
“Ca istoric, sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorica a Romaniei Mari, in frontierele ei de la sfarsitul lui 1918, va triumfa.”
În seara de vineri, 13 aprilie 2012, Vinerea Mare, s-a stins în Bucureşti cel care a fost dascăl şi povăţuitor al mai multor generaţii, academicianul Florin Constantiniu. Tocmai ce împlinise 79 de ani. A fost înmormântat cu salve si onoruri militare, luni, 16 aprilie, adică a doua zi de Paşti.
“Se mai adauga o realitate istorica: in plamada spirituala a romanului, crestinismul este una din componentele fundamentale: crestinarea s-a asociat cu etnogeneza noastra. Reluarea practicilor staliniste este inca un semn al gravei crize in care se zbate societatea romaneasca. Apelul la valorile crestine ar putea fi un mijloc de salvare.”
Profesorul Constantiniu era o lume întreagă strânsă într-un singur om.
Istoria despre care vorbea profesorul Constantiniu putea să fie complexă, controversată sau nedreaptă, dar niciodată seacă. Istoria despre care vorbea profesorul Constantiniu era fascinantă şi părea foarte aproape. Dacă întindeai mâna, puteai să o atingi!
“Adevărat, adevărat vă zic vouă: cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce m-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă“.
“Pentru a înţelege mai bine crâmpeiele de viaţă bisericească – monastică, în primul rând – coborârea la obârşie este necesară. Una din caracteristicile creştinismului românesc este pătrunderea şi răspândirea învăţăturii lui Hristos de-a lungul unei lungi perioade, de la timpurile apostolice la încheierea etnogenezei românilor.
Dacă în cazul bulgarilor, ungurilor, ruşilor, de pildă, cunoaştem momentul, când un conducător politic – ţar, rege, mare cneaz – a impus creştinismul poporului său, românii apar dintru început ca un popor creştin. Miracol şi enigmă, întocmai ca şi continuitatea daco-romană, apoi română, la nord de Dunăre, în perioada migraţiilor (secolele III-XIII) s-ar putea repeta. În fapt însă, difuzarea creştinismului şi formarea poporului român au fost două procese concomitente, care s-au asociat în chipul cel mai strâns. Creştini am fost de când am apărut ca neam.
În Evul mediu, în lumea creştină, orice autoritate politică, era, în mod obligatoriu, dublată de una religioasă: alături de voievod, cneaz, rege stătea un prelat – episcop, mitropolit sau, la nevoie, un stareţ care-şi dobândise o autoritate spirituală. Când s-au întemeiat domniile româneşti, voievozii au avut alături ierarhi recunoscuţi de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
Aşa cum creştinarea românilor s-a desfăşurat pe tăcute şi neştiute, tot astfel, în împrejurări care rămân în obscuritate, în spaţiul carpato-dunărean, organizarea bisericească s-a aflat sub semnul hesihasmului (isihasmului), acel curent, care, originar încă din secolele IV-V, s-a afirmat plenar în secolul al XIV-lea prin învăţătura Sfântului Grigore Palama. Obiectivul lui era înălţarea, prin asceză, a omului până la perceperea luminii taborice, a strălucirii Mântuitorului, vădită în Schimbarea la Faţă. Atingerea unei trepte atât de înalte, de curăţie sufletească şi de comunicare cu Dumnezeu, pe Care „a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor”, cerea o forţă spirituală, capabilă să lupte cu ispitele şi să găsească, prin rugăciunea neîncetată, calea spre Domnul.”
“E pt mine si o mare onoare dar ma simt, o spun cu toata sinceritatea, nevrednic dupa ce am auzit cuvantul acesta care nu este numai un cuvant de prezentare a unei carti dar este si un cuvant de invatatura al parintelui Justin, pentru ca parintele Justin a ilustrat ceea ce dumneavoastra veti gasi in albumul doamnei Cristina Nichitus Roncea in ceea ce priveste viata monahala. A exprimat, as spune, in esenta ei, aceasta traire in solitudinea manastirii. Si eu, care in tinerete, in copilarie, am vrut si eu sa imbratisez preotia, dar m-am considerat exact cum si in seara aceasta ma consider nevrednic sa vorbesc dupa parintele Justin, m-am considerat nevrednic de haina preoteasca, am primit cu mare bucurie invitatia aceasta pe care mi-a facut-o doamna Nichitus Roncea si Editura Compania de a prefata volumul care se lanseaza in aceasta seara in fata dumneavoastra. Si am privit acest album in primul rand ca un istoric, fiindca pentru noi, istoricii, aceste imagini reprezinta niste izvoare, niste surse pentru cercetare. (…)
Cartea aceasta ne va fi de acum, asa cum spunea parintele Justin adineauri, ne va fi noua un indreptar si un indrumar in cunoasterea vietii manastiresti.
Pentru ca in momentul de fata, cred ca marea problema a fiecarui crestin este felul in care noi ne racordam la viata care ne inconjoara. Cred ca dumneavoastra ati observat, a devenit un loc comun sa se vorbeasca despre secularizare dar nu este numai secularizarea veacului acestuia, e faptul ca impotriva Bisericii, impotriva crestinismului in general,se duce o adevarata ofensiva. Eu intotdeauna semnalez faptul ca la Craciun si la Pasti iau revistele care apar in Occident si sub pretextul acesta, al prezentarii, care sunt rezultatele cele mai noi in ce priveste cercetarea inceputurilor crestinismului, a predicii Mantuitorului, a activitatii apostolilor, se strecoara cu foarte mare dibacie necredinta. Se pune sub semnul indoielii tot ceea ce este temeiul de baza al credintei noastre, se pune sub semnul intrebarii si se sadeste in sufletul credinciosului indoiala. In afara de aceasta, este ofensiva care se duce prin presa, prin televiziune, o viata care nu mai are nici un fel de norme morale, care sa o stapaneasca, sa o controleze, sa o impiedice sa alunece in pacat. Si as spune ca in momentul de fata este, eu nu ma sfiesc sa o spun, o ofensiva diavoleasca impotriva Bisericii.
Or, pentru aceasta noi trebuie sa gasim arme cu care sa luptam impotriva celor care vor sa ne distruga credinta. Si pentru a putea gasi aceste arme as spune ca arsenalul nostru ramane invatatura lui Hristos, asa cum este ea pastrata in manastirile noastre ortodoxe pentru ca in manastirile noastre ortodoxe este aceasta traire profunda, de identificare cu invatatura divina care, intradevar, este o armura pe care o avem impotriva acestor ispite diavolesti.”
George Roncea, 25 martie 2010: E foarte greu să „faci o ştire“ la moartea unui prieten. Am ajuns la Timişoara pentru a-l însoţi pe Mile, pe ultimul drum, cu inima frântă. Nici acum nu-mi vine să cred că scriu despre moartea lui. S-a dus în preajma sărbătorii de Buna Vestire, mare sărbătoare creştină. Sute de timişoreni, de sârbi, câţiva foşti colegi, oficialităţi, cadre militare au venit să-l petreacă, la cimitir, într-o zi cu soare şi multe, multe lacrimi şi flori.
Ieri s-au împlinit exact 11 ani de la începutul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, războiul în care a debutat cariera de excepţie a lui Mile. Avea 23 de ani, un puşti. Un puşti cu sânge în el. În anii care au trecut de atunci, Mile a devenit un reper, un meseriaş autentic, dintre cei din ce în ce mai puţini astăzi.
S-a dus prea devreme. Într-una dintre ultimele sale postări de pe blog, Mile scria, citandu-l pe Sinatra (video mai jos): „acum sfârşitul e aproape şi înfrunt cortina finală. Prietene, îţi spun clar că îmi susţin cauza de care sunt sigur. Am trăit o viaţă plină, am călătorit pe fiecare cale a mea, dar mai mult, mai mult decât atât, am făcut-o în felul meu.
Regrete am câteva, dar apoi… sunt prea puţine pe care să le menţionez. Am făcut ceea ce trebuie să fac… am înfruntat tot şi am stat drept… mi-am asumat toate bunele şi relele şi până la urmă am mers pe calea mea… un bărbat trebuie să aibă puterea să spună lucrurilor pe nume…“.
Asta a făcut Mile, a spus lucrurilor pe nume, a înfruntat iadul războaielor nedrepte şi împuţite pentru a spune oamenilor, cât putea el de tare şi de răspicat, că e prea mult Rău în jur, în ceea ce fac puternicii lumii sau în ceea ce fac oamenii simpli de obicei tăcând şi trecând cu vederea nedreptatea, răul din jur şi crima instituţionalizată.
Un video si trei articole de George Roncea In Memoriam Mile Carpenisan laZiaristi Online
De ziua lui Mircea Eliade (9 martie 1907) Ziaristi Online publica o colectie de marturii si informatii mai putin cunoscute despre viata si moartea sotilor Eliade, relatate la prima mana de Stelian Plesoiu, un fost student al Universitatii din Chicago care a avut sansa sa petreaca mai multi ani alaturi de geniul roman al secolului XX, cel care s-a autodefinit drept “un subiect si un agent al Istoriei”.
Fostul om de casa al lui Mircea Eliade dezvaluie: “Sotii Eliade au sfirsit in mizerie”
Astazi, prea bunul Parinte Teoctist, Patriarhul tuturor romanilor, mers la Domnul prin moarte martirica, ar fi implinit 97 de ani. Dumnezeu sa-l aiba alaturi, in cetele Sfintilor Romani!
Predica integrala de la Ultima Inviere cu Patriarhul la Victor Roncea TV
Fotografii de la una din primele pomeniri ale Patriarhului, cu urmasii sai, la Cristina Nichitus Roncea
Mai multe date despre viata si moartea Patriarhului la Teoctist.info
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler jurnalistei Maria Petraşcu, care a murit marţi in urma unui infarct, distincţia fiind acordată pentru obiectivitate şi profesionalism, informeaza Mediafax.
Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului i-a acordat această distincţie jurnalistei făgărăşene, care a fost si vicepreşedintă a Asociaţiei 21 Decembrie 1989 – Braşov, “în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul unei cariere de excepţie în presă, reprezentând un exemplu pentru tinerele generaţii de jurnalişti”.
Prietenii si admiratorii jurnalistei, care au comentat si pe Hotnews, apreciaza ca decorarea ei este si un fel de recompensa morala pentru sotul ei, jurnalistul militant Marius Petrascu, mort in circumstante suspecte, alaturi de care va fi inmormantat azi. Inmormantarea regretatei noastre colege are loc la ora 13.00, la cimitirul din Livada Postei, din Brasov.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace!
In Memoriam – unul din documentarele sale despre evenimentele din decembrie 1989: “Voi ati tras in noi!”
“Am vazut ca pe Ziaristi Online sunt postate filme despre Dec. 89. Eu am facut un film, in 2005, despre mortii de la Brasov, care se cheama “Voi ati tras in noi!”. Este de fapt o sinteza care contine extrasele cele mai importante din cele 120 de emisiuni pe care le-am realizat despre Revolutia de la Brasov pe cand lucram la TVS, un post de tv. local. Filmul a fost premiat de Memorialul Revolutiei, de la Timisoara, unde a si fost difuzat. Dar la Brasov nu a putut fi mediatizat din cauza lui Dorin Lazar Maior. Sa-l puneti pe Z.O. daca apreciati ca merita. Doamne ajuta!”
“Despre toti acesti impostori, copartasi la crima, copartasi la mita, copartasi la fals, copartasi la cascaval, mass-media a tot scris si a tot vorbit, din 90 incoace. Zadarnic! “Agentul 000“, l-am numit aici pe Ion Iliescu, a patronat, cu buna stiinta, impreuna cu clica sa, marea fabrica clandestina de falsi revolutionari-copartasi. O armata de falsi revolutionari, criminali, tortionari, turnatori, detractori, oportunisti si fripturisti cu care si-a acoperit si urmele de sange din Decembrie 89, si tradarile ulterioare de tara, si cu care vrea sa intre si in istorie. Daca e lasat!”
April 25th, 2012 
VR 
Radu Moraru: 23 APRILIE, O ZI FRUMOASA!
Posted in 
Tags: 
