Posts Tagged ‘Ioan Talpes’

MOSTENIREA URSS Zoe Petre si cooperativa de papagali

Zilele trecute, Zoe Petre, fosta consiliera a presedintelui Emil Constantinescu, militanta pentru bombardarea civililor din Serbia si co-autoare a vanzarii Basarabiei de sud, Bucovinei de nord, Tinutului Herta si, da, si a Insulei Serpilor, catre succesoarea URSS, Ucraina, prin Tratatul tradator din 1997, a reusit sa se lateasca pe vreo doua-trei posturi TV. Am prins-o pe fosta secretara de Partid la Realitatea Tv, in timp ce-si sustinea cu sarg pupilul, pe Adrian Cioroianu, cel mai prost ministru de externe roman al tuturor timpurilor. Oare cat tupeu poti sa ai ca dupa ce ai ucis o parte dintr-o natie sa te intorci la locul crimei si sa mai si dai lectii?

Hai sa vedem doua opinii despre “doamna” Zoe Petre, de pe doua pozitii diferite: Valerian Stan cu o scrisoare catre “Romania literara”, nepublicata de redactia lui Nicolae Manolescu, si un mic comentariu, si Ioan Talpes, cu o punere la punct.

Despre Secretarul Partidului Comunist din Facultatea de Istorie

Redactiei “România literara” (un text trimis redactiei la 20 mai 2000)
Domnului Alex Stefanescu
Redactor sef

Stimate domnule Alex Stefanescu,

În numarul 19 al “României literare”, la rubrica “Revista revistelor”, s-a scris ca “Valerian Stan a acuzat-o de curând pe Zoe Petre ca pe vremea lui Ceausescu l-ar fi persecutat oral”. Daca referirea pe care “Cronicarul” dvs o face la mine nu este cumva o ironie, atunci sigur este o formulare din care cititorul nu are cum sa înteleaga ceva. Pentru ca, în definitiv, ce ar putea sa însemne o afirmatie ca aceasta: “Pe timpul lui Ceausescu X a fost persecutat de Y”? Va voi ruga, de aceea, sa fiti de acord cu publicarea rândurilor de mai jos. În vara anului 1989, am sustinut examen de admitere la Facultatea de istorie din Bucuresti. Am fost declarat respins, lucrarile fiindu-mi depunctate sever, atât la istorie cât si la filosofie. Contestatia pe care am facut-o mi-a fost “judecata” de d-na Zoe Petre, care mi-a respins-o si mi-a cerut sa nu mai insist pentru ca “aveam probleme de dosar” (între altele, fratele meu era preot). Pentru ca în ce ma privea decizia “cadristilor” era deja irevocabila, d-na Petre a venit la întâlnirea cu mine fara ca macar sa aduca cu ea lucrarile a caror notare o contestam (recent domnia sa a recunoscut, “cu stânjeneala”, ca regulile de atunci o obligau sa procedeze astfel). Prin urmare, în acest mod am fost “persecutat oral” de d-na Petre pe vremea lui Ceausescu. În toti anii de dupa 1989 am preferat sa nu vorbesc despre acest episod, pâna recent când o interventie publica a d-nei Petre, care ma implica, m-a obligat s-o fac.

Cu multumiri,

Valerian Stan

“Procesul comunismului”: o noua amânare

Raportul si “condamnarea comunismului”: la ce bun?

Într-un articol scris imediat dupa ce Raportul a fost publicat, fostul consilier al presedintelui Constantinescu, Zoe Petre, a sarit sa-l apere “preventiv-descurajator” de “detractorii lui de varii obediente fundamentaliste”. Daca mai e cineva care sa nu stie, Zoe Petre a fost si ea, la Universitatea Bucuresti, o activista de nadejde a Partidului; ba înca si mai mult “si o stiu pe pielea mea “o “cadrista” zeloasa si neînduratoare. De asemenea, un om care a facut mult rau, dupa 1990, partidelor istorice si celor ce încercau sa limiteze consecintele actiunilor antidemocratice ale Sistemului instaurat dupa înlaturarea lui Ceausescu. (Dupa 1989, putine cazuri am întâlnit în care “anticomunismul” sa fie mai sinonim cu impostura decât în cel de fata.) Tatal dumisale, academicianul ceausist Emil Condurachi, a fost un “oportunist aliniat conceptiilor de abrutizare a societatii prin cultura” (ne-o spune un martir al luptei împotriva comunismului, Cicerone Ionitoiu, dar si Paul Goma). Sa nu se îndoiasca nimeni ca gestul doamnei se explica altfel decât prin aceea ca Raportul Tismaneanu nu a retinut absolut nimic din toate acestea, desi ar fi trebuit sa o faca. Din punctul acesta de vedere, Raportul Tismaneanu a multumit pe practic toata lumea la Bucuresti. Pentru cei vii, meritele au fost multiplicate ca sa ajunga la toti iar responsabilitatile au fost trecute cu vederea de nimeni nu a zis nici pâs (Vadim Tudor, sa nu fie nimeni naiv, a fost, ca de fiecare data, diversionistul de servici al Sistemului). Liniste a fost si în tabara celor trecuti la cele vesnice: victimele si calaii nu puteau decât sa taca daca primele au fost uitate “si, vai, cât de mult au fost uitate “iar ceilalti daca o judecata venita prea târziu le-a pus în cârca, poate, si ce facusera cei în viata astazi.
V.S.

Cine i-a “rezolvat” trecutul “doamnei” Petre?

Intre profesorii de morala ai societatii civile din Romania se afla si etern zambitoarea dulceata de la pag. 17 a cotidianului Ziua. Neschimbata fotografia ce-i autentifica “panseurile” o probeaza pe deplin actuala septuagenara Zoe Petre, fosta celebritate a Cotroceniului prin tandemul “vaca si prizonierul” cu care a gratulat în imensa-i bunavointa “hulitul fost Palat de Vara, al Pionierului, al … mai stiu eu cui, din buza dealului taberei lui Tudor Vladimirescu. Cine dracu o mai fi fost si acesta, ca nu-si mai aminteste nimeni!
Ingenua si zglobie, ca acum 45 de ani la absolvirea facultatii, respectiva doamna n-are de gand sa paraseasca tribuna de constiinta a altora, desigur; despre a domniei sale, pare a considera ca si-a rezolvat-o prin bunavointa generalului Tanasescu.
Exemplu de moralitate si corectitudine familiara, tandemul “vaca si prizonierul” a reusit sa uluiasca pe toti negociatorii si analistii occidentali printr-o performanta greu de egalat. Aflat în celebra vizita la Bucuresti, pentru a-i linisti pe romanii refuzati sa adere la NATO în vara anului 1997, fostul presedinte american, domnul Clinton, garanta cu convingere ca urmatorul val va avea în frunte, pe locul 1, Romania.
Cum au reusit, respectiva doamna si fiul, este drept nu numai ei, sa lase Romania, în anul 2000, în afara “valului” numai ei o stiu, este drept nu singuri.
As fi lasat-o în plata domnului – rautatile nu ma mai pot deranja chiar si produse de personaje ce nu-si pot clama prostia; fiind obligat sa-mi informez alegatorii asupra adevaratului Ioan Talpes, nu-mi pot permite clementa, mai ales cand este vorba de scorpii inteligente.
Deci, stimata doamna profesoara, va rog sa va informati cititorii si pe mine cum l-am servit, fara sa clipesc pe presedintele Basescu:
– “în obscura afacere Hayssam”;
– “în apriga vendeta contra dlui Patriciu”. Asta, ca si cum dosarele din instanta si “aranjamentele” de la Bursa publicate chiar si pentru ochii dvs., le-ar fi comis presedintele Basescu si Ioan Talpes, într-o “apriga vendeta” contra iepurasului constiintei economice, financiare si politice romanesti, d-nul Patriciu.
Trecand peste inspiratul termen de “trabant al d-lui Iliescu” – cu care ma gratulati, nu de altceva dar as fi obligat sa mentionez “trabantuta” d-lui Constantinescu – nu pot sa nu mentionez faptul ca mi-am dat demisia, în scris, de patru ori de la sefia Serviciului de Informatii Externe, de la prima întalnire cu domnul Constantinescu, din decembrie 1996 si pana în iulie 1997.
Dupa ce mi-am dat demisia din functia de ambasador al Romaniei la Sofia, m-am alaturat d-lui Ion Iliescu, cu aceeasi simpatie, încredere si respect, fiind convins ca vom reusi sa relansam negocierile pentru NATO si UE, chiar daca aveam mari rezerve fata de moralitatea si patriotismul unor personaje din conducerea Partidului Social Democrat. Nu vad unde, distinsa doamna, gaseste motive de acuza: sa fie oare reusita intrarii în NATO sau recomandarea de deschidere a negocierilor pentru UE, actiuni si momente ce au consemnat si o importanta contributie a lui Ioan Talpes?
Cat despre “vendeta” purtata de presedintele Basescu, ajutat de Ioan Talpes, fara sa clipesca, sa fi ajuns respectiva doamna în faza unei amnezii cronice? Sau este vorba de fondurile fundatiilor d-lui Patriciu, Marin si nu numai, acordate distinselor persoane din “elita” purtatoare de zgarda finantata?
Sa fie “solutia morala” anularea dosarelor aflate în instanta?
Nimic mai usor pentru constiinta fanariotilor, dintotdeauna.
Cu aceeasi consideratie,

Ioan Talpes

Talpes dezvaluie la Nasul tertipurile Coalitiei curat-murdare menajata de GDS si SAR: spagi de zeci si sute de milioane de euro

Radu Moraru: „De ce nu a făcut nimic Ion Iliescu, dar Adrian Năstase?” „Adrian Năstase cum să îl dea pe Dinu Patriciu în gât, cum, că erau pe aceeaşi mână. Chiar nu se sesizează”, spunea domnul Ioan Talpeş. „Chiar vreţi să ştiţi cum s-a făcut şmecheria aia?” Reporter: „Iar mă manipulaţi cu vreo poveste mică?” „Să vezi ce poveste mică îţi dau”, spune Ioan Talpeş. „Cea mai mare şmecherie de după revoluţie. Eram la Washington, domnul Ion Iliescu, eu şi domnul Mihai Tănăsescu. Şi mă trezesc dimineaţa cu un funcţionar american care spune: „Aveţi un fax“. Mă uit, „dar nu îmi este adresat. Nu sunt eu Tănăsescu“. „Ştim cine sunteţi, de aceea vi l-am adus”. Ce eraţi atunci, domnule Ioan Talpeş?
Ioan Talpeş: Eram şeful Administraţiei prezidenţiale şi consilier pe probleme de apărare şi securitate.
Radu Moraru: Deci americanul ştia cui i-l duce. I se cerea lui Tănăsescu acordul de a semna ordonanţa în favoarea lui Dinu Patriciu. Trebuia semnat pe loc ca să se rezolve în aceeaşi zi problema lui Dinu Patriciu. În ce an eram?
Ioan Talpeş: În octombrie 2003.
Radu Moraru: Deci octombrie 2003 – Washington, Adrian Năstase – Dinu Patriciu.
Ioan Talpeş: Nu, ei erau în afara Washington-ului.
Radu Moraru: Da, dar era vorba de ordonanţa de urgenţă…
Ioan Talpeş: Numărul 118 din 2003, 24-10-2003.
Radu Moraru: Staţi că mai am de citit. „Trebuia semnat pe loc pentru ca să se rezolve în aceeaşi zi problema lui Dinu Patriciu. Mă duc la Tănăsescu, spune domnul Ioan Talpeş. „Domne, gândeşte-te, nu semna!”
Ioan Talpeş: Da. I-am dat-o în mână, s-a uitat la ea şi am văzut că vrea să semneze. Şi i-am spus, domnule Tănăsescu, eşti tânăr, domne, cum să semnezi asta, e păcat de dumneata! Nu vezi ce înseamnă? Înseamnă că scoţi din ceea ce ar trebui să fie al românilor 600 de milioane de dolari. Cu ce drept?

Transcrierea integrala la www.romaniamurdara.ro:

Emisiunea-bomba a lui Radu Moraru cu Traian Basescu. La Nasul despre noua lovitura de stat in pregatire. Urmeaza Ioan Talpes

Radu Moraru: Bună seara, bun găsit la Naşul, sunt tot Radu Moraru şi mă gândesc că în urmă cu foarte mulţi ani aici realizam acele emisiuni de la Pro TV, eram producător. Şi uite viaţa m-a dus tot aici. Campanie electorală era şi atunci, campanie electorală este şi astăzi, dar astăzi nu vă dăm nici un premier. Aţi văzut ce a spus Traian Băsescu, nu se ştie cine va fi premierul. Şi încercăm în această seară să aflăm împreună cu dumneavoastră dacă are un as în mânecă preşedintele, pentru că ştiţi foarte bine, domnia sa spune că el va numi premierul României. Şi poate că are deja un nume sau mai multe. Sunt multe întrebări care probabil în această seară îşi vor găsi răspunsul şi vă invit să fiţi alături de noi, o oră, două, trei, patru… niciodată nu se ştie, Traian Băsescu este un preşedinte imprevizibil. Îl avem alături de noi şi îl invit pe scenă pe preşedintele României, domnul Traian Băsescu.
Traian Băsescu: Bine v-am găsit!

Continuarea transcrierii emisiunii B1Tv

PS: In aceasta seara, tot la Nasul, urmeaza dezvaluirile lui Ioan Talpes

Talpes la ZIUA: Tariceanu e baiat de mingi

Invitat la “Intalnirile ZIUA”, Ioan Talpes a descifrat comportamentul premierului dupa ultimul CSAT * Declaratiile lui Tariceanu au fost facute pentru a transmite cuiva un mesaj, spune fostul sef al Serviciului de Informatii Externe * El s-a referit in special la afirmatia primului-ministru privind faptul ca Basescu a acuzat Guvernul ca “serveste interesele Rusiei” * “Premierul nu avea voie sa faca acele declaratii. (…) n-a actionat in interesul romanilor”, spune Talpes * Senatorul este suparat si pentru ca apar pe piata documente secrete”Cum este posibil ca un personaj (Marius Oprea – n.r.) care nu are nici macar dreptul de acces la documente secrete sa le faca publice fara sa pateasca nimic?” * “Este inadmisibil ceea ce se intampla in Romania. Acelasi vector vrea sa faca legile, acelasi vector vrea sa guverneze in baza legilor, acelasi vector administreaza mare parte din economia tarii si acelasi vector vrea sa creeze imaginea Romaniei despre toate aceste lucruri. Nici Ceausescu nu a facut asa ceva!”, e concluzia lui Ioan Talpes * El a explicat ca a stat langa Iliescu dupa ’90 pentru ca acesta “a evitat destructurarea Romaniei” * “Racirea efectiva fata de Iliescu a survenit in momentul in care l-am vazut alaturi de Patriciu si Voiculescu in demersul privind suspendarea lui Basescu” * Cat despre relatia cu Rusia, Talpes spune ca “Putin nu va fi niciodata un pericol pentru Romania”

Ioan Talpes este hotarat sa spuna el adevarul despre politica romaneasca post-decembrista, daca cei abilitati s-o faca nu-si vor onora atributiile

Ioan Talpes candideaza pentru un post de senator, intr-un colegiu din Bucu­resti, din partea PD-L. El spune ca, atata vreme cat programele, intentiile si aspiratiile celor doua partide (UPSC, partid al carui lider este si PD-L) in perioada urmatoare, va avea loc o fuziune prin absorbtie. Talpes a dat de inteles ca are suficienti asi in maneca, la care va fi apela in campa­nia electo­rala, impotriva competito­rilor politici cu tinichele de coada. Senatorul UPSC apreciaza ca apropie­rea de Traian Basescu si de demo­crat-liberali s-a produs firesc si va avea efecte de lunga durata.

ZIUA: Tariceanu e baiat de mingi -23 octombrie 2008

Talpes in Sarindar, actuala strada Constantin Mille. Dezvaluiri fulminante in curand, in ZIUA

Duba bombele lansate la Nasu de la B1 si la Realitatea TV, Ioan Talpes, proaspatul candidat al PD-L in acelasi colegiu cu Dan Voiculescu, a poposit si la ZIUA. Fostul responsabil cu securitatea Romaniei nu a ezitat sa continue seria bombardamentului civil si militar. Nu ratati interviul de senzatie, in curand, in ZIUA.
Pana atunci, dupa cum a reamintit si azi, gasiti la mine o scrisoare pe care senatorul a promis ca o va transforma in Declaratie Politica electorala: Talpes expune efectele Retelei KGB-GRU in Romania. Scrisoare Deschisa jurnalistului Victor Roncea

Foto: Alexandra Mihale

Talpes expune efectele Retelei KGB-GRU in Romania. Scrisoare Deschisa jurnalistului Victor Roncea

Postare din Iran. Comentarii cand ajung la Bucuresti.

La nedumeririle unui mai tânăr prieten,

Scrisoare Deschisă jurnalistului Victor Roncea

M-ai întrebat cu o insistenţă demnă de altă cauză :

– de ce insist pe grupurile oligarhice şi complicităţile lor economice şi politice?
– de ce sunt atât de dur atacat de foştii securişti?
– de ce nu-i menţionez, de ce nu-i deconspir pe securiştii din viaţa politică şi pe jefuitori averii publice?

Te înţeleg şi îţi respect preocupările. Am să încerc să-ţi răspund pornind chiar de la faptul că pentru mine nu există situaţie mai onorantă decât aceea în care mă aflu; fără acces la cotidianele şi televiziunile importante, inclusiv la cele de stat, supus celor mai murdare alegaţii.
Şi – pentru a nu părea neargumentată ca o simplă declaraţie această „mândrie” a mea – voi începe, înainte de toate, prin a-ţi face câteva precizări considerate şi de mine necesare.
Pentru început, nu pot să nu fac referire la un caz recent, cu trimitere directă la tot ceea ce reprezintă pe şi de fond cauzele oricărei preocupări, ca şi argumentele răspunsului.
Este vorba de „exerciţiul” pe care ni-l propunea – şi mie şi Dvs. -d-nul Mihai Iacob, în articolul publicat în „Curentul” din 25 august 2008: „Tartorii tenebrelor – Măgureanu şi Talpeş”.
Să acceptăm „exerciţiul” acesta pentru început şi pentru că se constituie într-un exemplu de reprezentare pentru unii dintre cei care se numără, după părerea mea, printre artizanii unui joc fabulos în care ne-am aflat sau ne-am angajat, conştient sau nu, fiecare dintre cei care ne-am considerat cetăţeni ai României. Desigur am ales acest „exerciţiu” nu numai pentru că face parte dintre atacurile recente care mi-au fost adresate, ci şi pentru că ne oferă şansa abordării altor cazuri şi situaţii generate de aceleaşi grupuri de interese.
Fiind hotărât să mă însoţeşti în acest demers, te avertizez că, încă de la prima frază a articolului – asumat cu eleganţă şi în spiritul unei înalte deontologii de către cunoscutul ziarist, domnul Mihai Iacob – nu ar fi bine să trecem peste expresia „personaje de catacombă” cu referire la Ioan Talpeş şi Virgil Măgureanu.
O astfel de expresie, cred că suntem de acord, nu putea fi proprie unei personalităţi de nivelul domnului Mihai Iacob, cunoscut pentru eleganţa, educaţia, integritatea şi moralitatea ce-l situează (nu numai datorită dosarelor penale) în panoplia celebrelor personaje post-revoluţionare ce populează topurile româneşti, în special cele politice, economice şi financiare.
La aceasta se mai adaugă, imediat, fraza devenită chiar antologică: „Curajoşi, tartorii tenebrelor de la Cotroceniul «cârpei kaghebiste» Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna – de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională”.
Mi-am zis „măi să fie”, cui să fie specifice asemenea „tehnici” şi „practici”. Să ne aflăm din nou în faţa limbajului lozincilor şi urletelor „revoluţionare” din anii `90?
În rândurile următoare aveam să aflu şi această „enigmă”. „Mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie”. N-am mai avut nici un dubiu: nu era vorba – dragul meu prieten – de ofiţeri ai SRI şi SIE, ci de securişti sadea care n-au înţeles niciodată ce trebuie să reprezinte cele două noi instituţii, înfiinţate după decembrie 1989, discreditându-le şi întârziindu-le evoluţia democratică.
Amintiţi-vă de „valul” celor care i-au schimbat într-o sarabandă nebună pe „ceauşiştii naţionalişti” în decembrie 1989. Nu există decât foarte puţini aceia care nu pot fi documentaţi cu dependenţe faţă de personaje puse la naftalină în anii ’80 pentru subordonări sovietice.
Astăzi, nu mai este secret pentru nimeni faptul că decembrie 1989 şi consecinţele acelor evenimente au avut cauzalitate directă în detenta intervenită între Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii.
În perioada 1985-1989 s-au produs în Tratatul de la Varşovia şi CAER o serie de „deschideri” politice, sociale, economice şi culturale sub influenţa şi la intervenţia directă a Kremlinului. În pofida atenţionărilor şi a informaţiilor primite, Nicolae Ceauşescu nu a înţeles şi nici nu a vrut să înţeleagă că omenirea se afla angajată într-un alt proiect de dezvoltare – mondializarea surprinzând total nişte personaje obişnuite să gândească în termenii confruntării de clasă şi ai dreptului „inalienabil” de a stabili căile şi formele de dezvoltare economică şi socială.
Astfel s-a ajuns la o situaţie paradoxală, în timp ce „deschiderile” politice şi economice din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, R.D.G., Bulgaria erau conduse şi impuse chiar de la Moscova, România şi Iugoslavia au continuat să se menţină în afara „spiritului vremii” şi să se opună politicii Uniunii Sovietice, în pofida faptului că aceasta îşi schimbase radical poziţia vizavi de relaţiile cu NATO şi „Occidentul”. Nu trebuie trecută cu vederea nici moştenirea „naţională” a celor două state, constituite în limitele geografice etnice odată cu semnarea Tratatului de la Versailles.
Surprinzător, dar nu şi argumentat, schimbarea fabuloasă ce avea să se producă pe planul relaţiilor internaţionale, ca şi a formelor de dezvoltare ce aveau să consemne prăbuşirea comunismului, aveau să o plătească – în forme diferite şi experienţe specifice problematicilor lor istorice, Iugoslavia şi România, tocmai foştii „colaboraţionişti” ai „Vestului” din perioada războiului rece. Spun acestea insistând asupra faptului că NU Ceauşescu şi grupul din jurul său sau „politrucii” au fost consideraţi adevăraţi inamici, ci România şi românii care au fost trataţi aproape douăzeci de ani precum, anterior, fascismul şi purtătorii săi expansionişti, militarişti.
Nu este cazul, încă, pentru dezvoltarea unei analize în măsură să evidenţieze modul în care s-au produs consecinţe la nivelul raportului de putere în România şi la nivelul structurilor de forţă – armată şi interne (miliţie şi securitate). Nu pot fi – însă – în nici un caz trecute cu vederea, mai ales în faza zilelor fierbinţi din decembrie 1989 şi ale anilor 1990-1991, adversităţile anterioare transformându-se nu de puţine ori în confruntări subtile cu consecinţe tragice pentru participanţii, unii întâmplători, ai străzii. Cert este că sub lozinca ce-ai făcut – în ultimii 5 ani şi mai ales 25 de ani – s-au produs nişte schimbări care nu-şi pot găsi similitudinea decât în spiritul Marii Revoluţii din Octombrie. Poate că nu era vorba doar de absenţa unor perfecţionări teoretice pe fondul „socialismului internaţionalist”, ci, în primul rând, de nevoia revenirii la putere a celor care fuseseră eliminaţi în anii ’60 şi ’70 sau a urmaşilor acestora, care – veniţi pe tancurile sovietice – săvârşiseră adevăratele campanii de genocid uman, cultural şi social. Desigur, totul făcut sub mantia şi în limbajul unor viziuni şi programe cu iz occidental şi de purtători confirmaţi de mijloace media occidentale, deşi ei înşişi foşti teoreticieni ai socialismului ştiinţific, erau consumatori şi promotori recenţi ai economiei de piaţă, o altă confirmare că şi un astfel de sistem putea fi acceptat – în geografia estică europeană – dacă Moscova şi-l asuma.
La nivelul „confruntărilor publice” – de o violenţă specifică comunismului rudimentar, în pofida sorginţii elitiste a instigatorilor şi susţinătorilor – „revoluţia a continuat” după dictonul leninist şi în pieţele Bucureştiului – totul pentru ca vremurile şi figurile atroce ale anilor 1945-1965 să nu poată fi abordate.
Astăzi, dragul meu prieten, sunt convins că mulţi, foarte mulţi dintre cei care de şi cu bună-credinţă au populat manifestările şi demonstraţiile din Piaţa Universităţii au cel puţin reprezentări contradictorii faţă de convingerile avute în acele momente. În special, când îşi amintesc de personajele (nu toate) care vituperau anticomunism pe pâine. Cred că de la acele momente, odată cu trecerea anilor şi deconspirarea sorgintei vorbitorilor, a moştenirilor şi relaţiilor lor, s-a născut acea neîncredere, deziluzie, mereu mai adânci din societatea românească. Eu, un privitor mai privilegiat din punctul de vedere al informaţiei, nu puteam, atunci, să nu sesizez cum se încerca repropulsarea unor biografii şi personaje care nu aveau nimic de-a face cu – prin ce ei constituiau – simţul şi speranţa publice româneşti.
Astăzi, sunt convins că din acea perioadă s-a acţionat profesionist pentru discreditarea şi blocarea unei căi şi a unor programe şi persoane ce ar fi putut asigura, într-o atmosferă publică acceptabilă, o dezvoltare normală a României pe făgaşul economiei de piaţă.
Pentru mulţi dintre cei care s-au proclamat sau au fost prezentaţi drept adevăratele conştiinţe româneşti, ceauşismul a fost cea mai criminală formă a comunismului chiar şi la nivel internaţional. Hitler şi Stalin chiar, începeau să pară figuri palide ale istoriei, iar crimele fascismului şi nazismului, ale revoluţiilor proletare făceau locul în abordări cinematografice unei dictaturi româneşti cu parfum latino-americano-islamico-terorist.
Demonizaţii fii ai Draculei trebuiau umiliţi şi reeducaţi de cavalerii răsăritului, aflaţi într-un nou angajament şi aranjament de putere ce se dorea a-şi pune amprenta şi asupra liniilor de forţă ale noului mileniu.
Pentru moment, pe ecranele „recentelor conştiinţe”, hitlerismul şi comunismul de tip stalinist păreau a nu mai reprezenta expresiile răului, atât timp cât se deconspira un rău mai apropiat gusturilor noilor generaţii care nu au cunoscut consecinţele dramatice ale celui de-al doilea război mondial sau vicisitudinile revoluţiei proletare şi colectivizării – Ceauşescu şi ceauşismul.
Confruntările şi frământările prin care a trecut societatea românească, după decembrie 1989, au oferit un continuu şi susţinut spectacol cu figuranţi politico-revoluţionari, sindicalişti, tineri sau elitişti – şi mai ales actori – hotărâţi şi pregătiţi să ceară drepturile existente în „ţările democrate”. Uitând cu toţii că se aflau într-o ţară confruntată cu o acută criză economică, la marginea unui blocaj internaţional ce se anunţa catastrofal. Agresivitatea şi vulgaritatea au fost temeiul şi instrumentul „promovării democraţiei” până la epuizarea acestora de orice substanţă sistemică. Constituţia a fost adoptată doar în decembrie 1991 pentru a fi continuu şi vehement contestată şi de multe ori neaplicată. Aşa-zisul stat român a funcţionat în întreaga perioadă fără actul său fundamental (se pare caz singular în istoria modernă a umanităţii). Cât despre Codul Penal, a fost declarat ceauşist chiar şi în părţile inspirate sau copiate din dreptul roman, mai ales. Odată amuţiţi „câinii de pază” ai sistemului statal comunist şi într-o perioadă de absenţă quasitotală a unor structuri de ordine, cele civice încercate eşuând, în mod firesc, lamentabil, s-a făcut simţită o formă de presiune continuă a „străzii”. La aceasta s-a adăugat şi o degringoladă, greu de imaginat şi acum, după consumarea acesteia, cu impact dezastruos asupra întregului sistem social, economic şi financiar. Jucătorii şi propagatorii, dragul meu prieten, se dovedeau a fi prea profesionişti şi prea mulţi pentru a crede că era vorba doar de produsele străzii sau profesionişti aterizaţi de pe alte meleaguri. Foştii „câini de pază” schimbau tabăra şi se dovedeau deosebit de eficienţi în clamarea necesităţii unei noi ordini pentru a preveni prăbuşirea totală, jefuirea unei valori publice fiind de cele mai multe ori prezentată ca o şansă pentru continuarea unui proces economic oricum condamnat de noua restructurare programată profesionist la scară europeană şi mondială.
Nu pot să nu mă întreb – şi astăzi – cum au fost toate posibile şi cum a putut funcţiona România? Sau, cine a dorit şi a impus toate acestea? Oricum, cei care au pregătit şi promovat toate aceste desfăşurări au dorit categoric o nouă Românie, un stat în care democraţia avea să confirme sărăcirea majorităţii populaţiei prin redistribuirea sălbatică a valorilor naţionale. Astfel, pe parcursul anilor ce s-au scurs din decembrie 1989, România s-a aflat într-o stare de continuă corigenţă, supusă tuturor condiţionărilor externe şi jafurilor interne. Mediul economic şi financiar a funcţionat sub semnul unor inovaţii ce au depăşit, chiar şi în plan legislativ, tot ce se poate imagina; toate preocupările guvernărilor ce s-au scurs, în loc să încerce crearea condiţiilor de funcţionare a compartimentelor economice cu piaţa asigurată, s-au angajat în privatizarea rapidă şi deşănţată. Totul în şi sub o presiune de coşmar în care sistemul phyrania a impus legile şi regulile economiei capitaliste româneşti. Creditele externe blocate din cauza absenţei pieţii financiare interne, în condiţiile în care nu era acceptată nicio garanţie românească, decât cea a statului, au deschis drumurile tuturor aventurierilor. Finanţatori de 3 dolari şi aceia aduşi cu şi în schimbul unor valori grele proiectau imaginea unei Românii aflată la marginea colapsului economic.
A fost un test fabulos, României stabilindu-i-se cele mai dificile condiţii politice, economice şi financiare. Polonia şi Ungaria beneficiau de împrumuturi internaţionale fabuloase de la băncile Occidentale – în mare parte anulate, dispunând în acelaşi timp, de preţuri avantajoase la toate categoriile de energie importate din fosta Uniune Sovietică.
Chiar şi după primii doi ani de şoc generalizat, când odată cu aruncarea CAER-ului în aer şi blocarea totală a pieţelor şi surselor de energie din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, restructurarea în sensul economiei de piaţă s-a făcut în condiţii incredibil de grele. Absenţa oricăror posibilităţi interne de finanţare au obligat statul şi Banca de Comerţ Exterior a României la împrumuturi cu dobânzi anuale de peste 20%, în timp ce pe piaţa occidentală sau chiar în Polonia şi Ungaria nu depăşeau 8%.
Nu puteai să nu te întrebi cine şi de ce ne ura atât de mult şi dacă nu era un blestem să fii român. Comunismul românesc nu a fost lipsit de victime, în nici un caz – însă – acestea nu au aparţinut altor popoare care să fi fost sacrificate, aşa cum s-a făcut în alte spaţii, pe altarul reuşitei unui experiment istoric ce ţinea de visurile copilăriei umanităţii.
Nu pot să nu recunosc că la început am crezut că duşmanii erau doar externi. Pe parcurs am început să înţeleg că tot ce se producea în România nu ar fi fost posibil fără duşmanii sau cozile de topor din interior.
În mai puţin de 15 ani, geografia economică a României a fost „curăţată” de tot ceea ce putea reprezenta o concurenţă în domenii economice internaţionale. Doar în ultimii şapte sau opt ani au început să se dezvolte întreprinderi finanţate din interior pentru producerea de componente şi servicii. Agricultura a intrat în criză, iar proprietatea pământului, trecută prin retrocedări succesive şi fărâmiţări mai tragice decât în perioada interbelică a sfârşit prin a intra în proprietatea unor speculatori italieni, spanioli, danezi, irlandezi şi austrieci în vest (între aceştia sunt şi câţiva întreprinzători reali şi notabili), iar în vechiul regat sub controlul unor proprietari şi mai ales administratori din Orientul Mijlociu ce exploatează suprafeţe uriaşe obţinute cu concursul şi participarea vinovată a unor înalţi demnitari publici.
Majoritatea activităţilor şi serviciilor, în special energetice, bazate pe rezervele naturale ale ţării au fost transferate, în speranţa unor ipotetice modernizări şi administrări eficiente, unor firme externe, care le-au cumpărat la nişte sume ce au împins statul român în poziţia de dator şi creditor lipsit de orice posibilitate de control. Desigur, toate acestea nu pot fi explicate doar printr-o nevoie de participare la jaf a politicianului român – aşa cum, îndeobşte, se consemnează în reacţiile oficiale sau ale mediei internaţionale.
Până acum, proiectul românesc în programul european aflat în desfăşurare nu reprezintă decât o geografie economică destinată acomodărilor de segment şi adăugirilor marginale oferite de o viitoare dezvoltare a serviciilor bazate pe utilizarea forţei de muncă. Nu cred că există ceva mai relevant pentru a defini „condiţia” viitorului român, cetăţean al Uniunii Europene decât recenta reclamă pentru vopseaua Dufa.
Aceasta a fost situaţia, cu puţinele excepţii ale unor nou-veniţi, şi acelea promovate şi susţinute de foşti securişti rămaşi în relaţii strânse, uneori chiar de coordonare, cu persoane din înalte poziţii ale SRI, SIE, din direcţiile de informaţii şi contrainformaţii ale armatei, sau ale Ministerului de Interne, fie mijlocitori interni ai intereselor unor servicii de spionaj extern.
Tot ce s-a petrecut în România după decembrie 1989 nu poate fi explicat doar prin descătuşarea iniţiativelor interne şi în special a unor tentaţii mai mari spre lene, corupţie şi jaf.
Negarea continuă a simbolurilor şi valorilor naţionale, „independentizarea” fiecărui individ, într-un perimetru în care respectul legii era considerat la fel de străin ca şi pe timpul domniei fanarioţilor, nu au fost posibile fără complicităţi interesate autohtone.
Adevăratul eşalon II al aparatului de partid şi de stat – compus din utecişti cu funcţii importante, fii şi fiice ale unor înalţi foşti demnitari comunişti au acţionat cu ţinte precise fie ca participant-intermediar, fie ca intermediar-participant într-o relaţionare dependentă cu acei care, până în 1989 au fost câinii de pază ai proprietăţii de stat şi odată cu revoluţia s-au angajat în jefuirea şi deturnarea acesteia, dirijându-i sau protejându-i pe cei care trebuiau să devină noua clasă politico-economico-financiară a României.
Un prieten, îmi atrăgea atenţia recent, că era firesc să se întâmple aşa, pentru că varianta trăită de noi nu făcea decât să respecte marile schimbări în raporturile politice şi de proprietate din istoria umanităţii. Într-un anumit fel, gărzile pretoriene au dat întotdeauna lovitura, schimbarea românească din 1989 nu putea să evite poziţionările şi instinctele de grup şi interese. Singura preocupare, acceptabilă chiar justificată într-o astfel de abordare, referindu-se doar la cupiditatea, violenţa şi încălcarea oricărei formule de spirit civic demonstrate de protagoniştii capitalismului sălbatic în România. Negarea şi distrugerea spiritului civic s-a făcut pe fondul atacării valorilor naţionale, exerciţiu propriu transformărilor româneşti, într-o specificitate ce le şi ne separă de evoluţiile caracteristice centrului şi estului european.
Este uşor de observat, astăzi, că România oferă exemplul celei mai sălbatice experienţe capitaliste, dintre toate ţările foste socialiste. Purtătorii unui astfel de experiment, deşi proveniţi în marea lor majoritate din familiile celor care au contribuit la construirea sau apărarea „socialismului luminos,” au făcut proba celei mai fabuloase cupidităţi. „Detaşamentul de mâine” al clasei muncitoare s-a dovedit a fi format din cei mai imorali bandiţi şi jefuitori.
În final, nu pot să nu vă spun – luându-mi întreaga răspundere – că 80% din proprietăţile transferate de la stat la particulari au avut protagonişti foşti securişti, colaboratori sau dependenţi, din ţară şi din străinătate, cu excepţia unor transferuri făcute în favoarea firmelor din fosta Uniune Sovietică la care dependenţele s-au dovedit a fi inverse.
S-a ajuns la situaţia fabuloasă în care serviciile au fost controlate şi utilizate de cercuri de interese constituite ad-hoc pentru a facilita setea unor protagonişti interni ce şi-au dat mâna cu sutele de dependenţi reîntorşi sub steagurile unor „democraţii” mai mult sau mai puţin Occidentale, pentru o nouă ordine economică în România. Dacă „dependenţii” au venit să reprezinte interesele lor sau ale unor afacerişti veroşi din străinătate şi s-au adresat coordonatorilor lor interni, nu tinerilor angajaţi în SRI şi SIE după 1990, cine au fost cei care au mai reprezentat sistemul de siguranţă şi apărare naţională?
Doar promovarea intereselor proprii, proces în care „câinii” protecţiei intereselor publice sau transformat în lupi, „lepădarea” de năravurile comuniste însemnând programarea şi participarea la marile jafuri.
În această mare spoliere nu ar fi corect să nu se evidenţieze „compensările” între „vest” şi „est”.
Concomitent cu progresele politice şi militare înregistrate de România pe făgaşul integrării în NATO şi Uniunea Europeană, tot mai multe valori economice au intrat sub controlul capitalurilor estice. Cursa continuă, oricum recuperările sunt vizibile, inclusiv de partea cui. Astfel, pe principiul promovării intereselor reciproce, cu cât angajările şi angajamentele politico-militare ale României faţă de NATO şi U.E. au fost tot mai puternice, cu atât prezenţa economică rusă în domeniile cele mai sensibile a fost tot mai pronunţată. Chiar şi în zone sau cazuri unde s-a simţit activitatea unor personalităţi româneşti preocupate de nevoia atragerii capitalului occidental şi a prezenţei economice vestice, nu pot să nu constat transferurile făcute prin reaaranjamente de „top” economic mondial ce au generat reconfigurări ce nu pot fi neevidenţiate pentru înţelegerea raportului de putere în România.
Nu cred că mai este necesar – dragul meu prieten – să vă prezint eu, acum şi aici, personajele respective şi dependenţele lor.
Până aici, la prima vedere, nimic nou pe frontul „economiei capitaliste de piaţă.” Doar că transferurile s-au făcut de fiecare dată programat prin încălcarea legilor pieţii şi prin jaf public.

Nu este vorba de condiţionările dihotomice ale istoriei româneşti, domnule Roncea. Totul este în defavoarea românilor şi aceasta cu acordul şi prin participarea celor care ar fi trebuit să fie „câinii lor de pază”.

Cu aceeaşi preţuire,

al Dvs.

Ioan Talpeş

Talpes provoaca un nou scandal. Fostul sef al SIE il acuza post-mortem pe gen Silinescu, consilier al lui Nastase, de apartenenta la structuri estice

Gen Constantin Silinescu a ajuns de la DSS sa ocupe functia de adjunct al sefului SIE, insusi gen Ioan Talpes @ Copii lor s-au casatorit si, in urma scandalului dintre parinti, au divortat @ Silinescu a fost trecut in rezerva si a devenit consilierul lui Adrian Nastase apoi sef al Garzii de Mediu @ Talpes sustine ca Silinescu lucra pentru Rasarit @ Talpes sustine ca întregul proces al aderarii Romaniei la NATO putea fi un esec @ Dezvaluirea a venit la scurt timp dupa ce omul care i-a fost cuscru si adversar, generalul de Securitate Constantin Silinescu, a decedat, în toamna lui 2007 @ Talpes a facut, tot atunci, o analiza a actualului Serviciu deInformatii Externe, pe fondul scandalului iscat de catre fostul sef al acestei structuri, Claudiu Saftoiu @ NY Magazin, care a publicat acest material amintesta ca presa din Bucuresti a refuzat publicarea interviului
Georgiana Arsene: D-le Ioan Talpes, noua generatie din Serviciulde Informatii Externe este diferita de cea veche, sunt conflicte între generatii,asa cum s-a putut vedea în cazul “Saftoiu”. Care credeti ca sunt cauzeleacestor fenomene de sciziune interne în serviciile secrete?

Ioan Talpes: Eu cred ca este un moment care sufera amprenta situatieiactuale din Romania, noi aflandu-ne cu totii angajati într-un proces electoral(referendum, Parlamentul European – n.a.) precum si convocarile electorale dinanul care vine, 2008. Toate acestea îsi pun amprenta, generand evenimente sifenomene mai percutante, pe fondul unor vesnice “tribulatii existentiale” despresi din partea Serviciilor Secrete. Cand ma gandesc la “tribulatii existentiale”,spun ca, atat în Romania cat si în afara ei, exista dezechilibre exprimate în pozitiicontradictorii între vechea si noua generatie. Cred ca am gresi daca am cautasa întelegem totul prin “conflict între generatii”. Este vorba si de o schimbarestructurala, în contextul noii politici a Romaniei. Se trece prea usor cu vedereafaptul ca Romania venea in 1989 cu statutul de membra a CAER, cu politicinationale si supranationale adecvate acelor timpuri si cu angajamente militaredeservite de oameni implicati în acele probleme, adesea geostrategice. Ele auavut un impact categoric si deosebit în exprimarea internationala a Romaniei dela acea data. Exista o generatie care a fost educata si pregatita pentru astfelde provocari, dar, pe parcurs, tot din acea generatie, au trebuit sa fie pregatitioamenii adaptati la noile provocari de dupa 1990. Totul s-a facut din mers,într-o situatie catastrofala economica, destabilizare extraordinara si presiune exterioara foarte dura. Pe acest fond, s-a produs readaptarea si relansarea unorservicii secrete care sa înteleaga despre ce e vorba si sa slujeasca interesele statului în noile conditii. Astazi cred ca situatia Serviciilor Secrete este mult maibuna decat în anii ‘90 pana în 2001, care acum fac parte din comunitatea deservicii din NATO si din UE. Azi, ele au angajamente, tratate si întelegeri privindcolaborarea, spre deosebire de perioada de pana în 1996, cand au fostconsiderate adversare Serviciilor NATO. Pe acest fond, se produc readaptarile. Ele se produc greu, pentru ca exista înca interese de grup si individuale.Ma refer la persoane care aveau legaturi înainte de 1989 cu serviciile de atuncisi au ajuns ca, dupa 1990, sa devina oameni politici de anvergura, personalitatieconomice si financiare de varf în Romania. Pe fondul destabilizarilor de dupa1 990, au cautat sa utilizeze Serviciile – si au reusit, în mare masura – în scopulplanurilor lor de înavutire si de preluare sub control a vietii politice din Romania.
Îmi puteti da cateva exemple?
Nu are rost sa va dau eu exemple, ele se vor da în anulelectoral 2008. Eu sunt convins ca, în situatia în care nu se va ajunge la oîntelegere a situatiei reale în domeniu, dar si a nevoii ca fiecare sa-si asumeinteresele statului înainte de cele proprii, eu voi fi obligat sa vorbesc atunci.Aceasta cu atat mai mult cu cat voi avea de partea mea inclusiv noua Lege aServiciilor Secrete, foarte clara în ceea ce priveste statutul ofiterilor. În context,spun despre cazul Saftoiu ca nu este unul artificial, ci o consecinta a accentelorspeciale pe care le-a dobandit în presa. Au fost interese evidente si, pe fondulacelui esec, s-au gasit foarte multi care ar fi dorit sa lanseze unul din conflicteleprin care o persoana din cei mai apropiati colaboratori ai presedintelui Romaniei sa fie înlaturata. În ceea ce priveste pozitia domnului Basescu fata de Serviciile Secrete, mi se pare ca a fost o pozitie clar exprimata de la început, cea a unuiom care vine din sistem si cunoaste regulile. Chiar daca nu provine direct din Servicii, a actionat direct, eliminand pe multi dintre cei ce continuau vechiletendinte. Eu cred ca a facut bine si ca trebuie sa pasim spre o noua generatie,eliberata de sechelele unei lumi slujite altadata. Schimbarea Serviciilor este necesara, dar fara sa fim prizonierii conceptului de “noua generatie” si pornind de la schimbarea realitatilor complexului geostrategic în care operam azi.
Vorbeati despre interesele personale ale unor fosti membri ai Serviciilor Secrete. Într-o declaratie recenta, fostul general Dumitru Ciobanu afirma, dupa demiterea sa, ca dumneavoastra ati eliminat din preajma toate persoanele care v-ar fi cunoscut o serie de afaceri…
Eu va dau declaratia aceluiasi general Dumitru Ciobanu,care, dupa cum s-a constatat în urma cercetarii facuta de o comisie numitade presedintele de atunci, domnul Emil Constantinescu, s-a constatat cu totul altceva, respectiv o actiune care, în termenii Serviciilor, se numeste “tradare”. Aceasta actiune a fost declansata de fostul general Silinescu, împreuna cugeneralul Ciobanu si cu alti doi sustinatori, prin care se dorea discreditareamea, misiune primita din alta parte, vizand categoric o izolare si un blocaj alinformatiei reale catre presedintele Constantinescu. Perioada aceea a fostmarcata de un efort extraordinar în vederea îndeplinirii conditiilor de intrareîn NATO în primul val. În mare parte, datorita eforturilor pe care eu le-amfacut si a credibilitatii pe care o aveam în randul Serviciilor de Informatii din NATO, am reusit atunci o situatie incredibila pentru multi, aceea de a fi sustinuti,la conferinta la care au fost admise Cehia, Polonia si Ungaria, aproape unanim.Cred ca atunci s-a încercat totul pentru a se bloca acest demers al Romaniei.Pot dovedi faptul ca acest lucru s-a încercat de catre un grup de dependentaclara estica iar atacul a fost dat la mine. D-l Constantinescu, ca om de onoare,poate sa va spuna ca eu am fost implicat direct în toate negocierile vizandintegrarea Romaniei în NATO, pana în iulie 1997.
Ati fost în conflict cu generalul Constantin Silinescu din aceasta cauza?
Nu am fost cu nici un conflict. Îmi pare rau, nu am vrut savorbesc despre aceasta, pentru ca a murit recent (23 octombrie 2007 – n.n.).Cand, vrem-nu vrem, mergem într-o alta lume, cred ca elegant este sa nu sediscute despre astfel de chestiuni. În schimb, mie îmi pare rau ca oamenii dinapropierea sa, inclusiv familia, nu respecta aceasta atitudine, dand preseideclaratii care ma fac sa cred ca e necesar sa reactionez, pentru a le punepunct. Aceste declaratii sunt murdare, incalificabile si nu au a face nimic curealitatea. Ce pot sa spun e ca nu am avut nimic de banuit, pentru ca eramcuscri, pentru ca eu aveam imaginea ca ai nostri copii se înteleg foarte bine… Deodata, am fost chemat la presedintele Constantinescu – dansul povestesteîn cartea sa episodul – si îmi spune cum s-au prezentat la el Silinescu si cu Ciobanu, ca sa ma reclame ca am facut lucruri împotriva Romaniei, ca suntspion american, ca am tradat tara si am pus-o la dispozitia americanilor!!! La început, nu am înteles despre ce era vorba. În primul rand, mi s-au parut niste idioti…
Cand s-a întamplat acest lucru?
In decembrie 1996. Repet, mi s-au parut niste idioti,aistorici si în afara contextului realitatilor. Dupa aceea, am înteles ca e vorba deceva serios, ca ei au încercat sa îmi dinamiteze pozitia, pentru a decredibilizademersul Romaniei spre NATO.
In ce an ati devenit cuscrul generalului Silinescu?
Prin 1994.
In ciuda relatiilor directe de rudenie, s-au întamplat aceste lucruri?
Da, în ciuda relatiilor de rudenie si în ciuda faptului ca eu am fost acela care am blocat eliminarea sa din Servicii, atunci cand a fost propus la asta. Îmi pare rau acum, dar consideram ca, pentru a face Serviciile (în speta, Serviciul de Informatii Extern – n.a.) sa functioneze optim în misiunile speciale de atunci e nevoie sa le transmiti tuturor ca trebuie sa îsi îndeplineasca menirea.
Care sunt principalele lucruri vehiculate de familia Silinescu dupa moartea acestuia?
Credeti-ma, e chiar penibil, sunt convins ca se dorea încontinuare anihiliarea demersurilor mele de admitere in NATO în valul al doilea,asta transpare din ecourile vehiculate.
De-asta ati lipsit de la înmormantarea lui Silinescu?
A fost aproape întreg SIE acolo…La înmormantare am lipsit din cauze obiective, adica eunu sunt perfid, nu am resentimente fata de memoria lui Silinescu. El nu afacut altceva decat ceea ce i se cerea de catre cei care îl controlau! Daca amresentimente, retineri, au fost fata de mine însumi, pentru ca nu am putut sacred asa ceva atunci. As fi reactionat cu totul altfel, dar am crezut – si cred -ca si altii, lucrand în domeniu, sunt la fel de dedicati ca si mine. Pentru mine,a fost un soc sa constat si azi a devenit evident acest lucru, ca foarte multi”au proferat” meseria de patriot, dar nu au avut nimic de-a face cu slujireapatriei. S-au alujit pe ei însisi si pe cei care îi stimulau din spate cu interesele lor.
Astazi mai sunt relatii între familiile dumneavoastra si cea a lui Silinescu?
Nu trebuie amestecate familiile si va marturisesc ca euam avut un sentiment profund de parinte fata de sotia de atunci a fiului meu.Îmi pare rau pentru ea, pentru ca evolutia ei dupa aceea este, dupa mine,neconforma cu ceea ce cred ca si-a dorit de la viata.
In presa au aparut speculatii cu privire la “o moarte suspecta” a generalului Silinescu. Cum comentati aceste asertiuni?
Nu merge pe pista aceasta, ca nu are temei. Generalul Silinescu a fost internat la Viena, într-un spital excelent dotat, cu personalprofesionist, care s-a exprimat clar privind boala sa. Boala era cunoscuta dinfamilie. Tatal si fratele lui mai mare au suferit de aceeasi boala. De aceea, mi separe incalificabil si degradat sa promovezi ideea falsa a unei morti suspecte,idee pornita din anturajul care a facut sa apara în presa astfel de asertiuni.Nu pot sa trec cu vederea fapta unora care deliberat au încercat sa producamalversatiuni, într-o lume care doar de asa ceva nu are nevoie.
Interviu realizat de Georgiana ARSENE

Vezi si La inmormăntarea unui spion-general
24/10/2007
de Doru Cobuz

ONOR MILITAR. Trupul neinsufleţit al generalului Silinescu a fost purtat pe umeri de soldaţi de elită
Cortegiul funerar al generalului Constantin Silinescu, inmormăntat ieri la Cornetu, ar putea fi uşor comparat cu o adevărată paradă a spionilor romăni. Unii dintre cei mai experimentaţi ofiţeri de informaţii din ultimele decenii, dar şi oameni politici de marcă l-au insoţit pe fostul şef SIE pe ultimul drum.In curtea familiei Silinescu din Cornetu s-au intălnit ieri doi foşti şefi de guvern ai Romaniei, Adrian Năstase şi Radu Vasile, aceştia fiind doar o mică parte dintre oamenii de marcă veniţi să aprindă o lumănare la căpătăiul generalului in rezervă Constantin Silinescu. Fostul adjunct al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi consilier pe probleme de securitate naţională a premierului Adrian Năstase a fost condus ieri pe ultimul drum de o cohortă de oameni politici şi o armată de bărbaţi in costume.
CEARTÃ… INTRE AGENŢI.
Fostul premier Adrian Năstase, conservatorul George Copos, dar şi şeful ţărănist al fostului Executiv al Romăniei, Radu Vasile, şi-au dat mana şi au adus omagii generalului care a trecut in nefiinţă după o suferinţă misterioasă, chiar suspectă. De altfel, Adrian Năstase şi-a exprimat aprecierile faţă de generalul Silinescu, dar şi suspiciunile cu privire la suferinţa trupească prin care acesta a trecut in ultima parte a vieţii: “Era un om bun, iubit de toată lumea… In afară de conflictul cu Ioan Talpeş, care văd că nu a venit, nu a avut supărări cu oamenii. Şi el a fost foarte afectat de conflictul cu Talpeş, care a pornit de la copii… Era un om tănăr şi asta ridică semne de intrebare” (cu privire la deces).
Ofiţer cu ştaif
Constantin Silinescu a fost agent de spionaj pentru regimul comunist, avand misiuni externe din 1974 pănă in 1988 in Marea Britanie, Cehoslovacia, URSS, Mongolia, Bulgaria, China, Iugoslavia, Ungaria şi Statele Unite. Silinescu a lucrat apoi in conducerea Centrală de Informaţii Externe (CIE), ca locţiitor şi şef de direcţie, sub coordonarea generalului Aristotel Stămătoiu, şeful spionajului romănesc pănă in 1990. Constantin Silinescu a fost avansat, in 1991, in cadrul noii structuri Serviciul de Informaţii Externe, fiind numit adjunct al directorului SIE, funcţie pe care a indeplinit-o vreme de 6 ani. In 1997, generalul Silinescu a fost indepărtat, printr-un Decret prezidenţial semnat de Emil Constantinescu, şi trecut in rezervă la doar 50 de ani. După 2000, Constantin Silinescu a devenit consilierul pe probleme de siguranţă naţională al premierului Adrian Năstase.
Jurnalul National

Magureanu inca ii ameteste pe greii presei

Hurezeanu, Cristoiu, Nistorescu si Rosca Stanescu intra in disputa generata de Magureanu contra lui Watts si Talpes
In urma articolului “Incaierarea tartorilor”, in care se punea atat situatia lui Virgil Magureanu de fost ofiter al Securitatii si apropiat al serviciilor rusesti, cat si problema desfiintarii unitatii speciale “Z” a SRI fosta UM 0110 a DSS, greii din presa au inceput sa-si aduca aminte diverse amanunte interesante. Am stat de vorba cu Emil Hurezeanu, Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu si Sorin Rosca Stanescu, pentru a elucida unele aspecte controversate. Totul porneste de la studiul istoricului Larry Watts, “Reformele de Intelligence din democratiile in devenire ale Europei”, plasat de Agentia Centrala de Informatii a Statelor Unite pe site-ul sau oficial, www.cia.gov, si unde se afirma ca Magureanu si-a ascuns trecutul de securist.
Primul director al Serviciului Roman de Informatii, fostul capitan de Securitate afirma ca ii dezvaluise adevarul despre apartenenta sa la structurile de informatii inca din 1990 jurnalistului Emil Hurezeanu, pe vremea aceea angajat al Radio Europa Libera, intr-un interviu care a avut loc chiar la Palatul Parlamentului. Generalul Ioan Talpes, cel de-al doilea sef al Serviciului de Informatii Externe dupa debarcarea lui Mihai Cara­man, sugereaza ca e posibil ca Hurezeanu sa fi uitat sa faca si publica aceasta dezvaluire. “Inseamna ca domnul Hurezeanu a fost foarte, foarte confidential”, spune acesta.
Continuarea la
Magureanu inca ii ameteste pe greii presei

Powered by WordPress

toateBlogurile.ro

customizable counter
Blog din Moldova