Victor Roncea Blog

– A opta variantă de lucru a volumului dvs. de proză satirică, din care aţi publicat şi în săptămânalul “Independent”, avea vreo 550 de pagini. În acest moment, în ce stadiu sunteţi cu stilizarea ?

– Am predat cartea editurii “Adevărul”, am primit corectura respectivă şi pe aceasta am mai stilizat ici, colo, unde mi s-a părut că mai trebuie umblat. Proza satirică este foarte dificilă, deoarece îţi poţi da seama imediat dacă este bună sau nu, după reacţia cititorului. Dacă râde e bună, dacă nu râde, criticii pot scrie zeci de articole elogioase, dar degeaba. În alt gen de proză o mai poţi scălda, dar în materie de satiră, verificarea este imediată. Din această cauză trebuie şlefuită, fiindcă deseori plasarea unui cuvânt într-o frază poate să stârnească sau nu râsul.

– Spuneaţi într-un interviu că surprindeţi o “Românie tembelă”. De ce această “sentinţă”?

– În “Independent”, la prozele publicate, am un motto, dintr-un interviu al lui Caragiale: “Ţară e asta, măi Costache?” De fapt, n-aş spune tembelă, ci mai curând o ţară veselă. Cartea mea din 1992 – iată, revin cu proză satirică după 18 ani!- se numea “Veselia generală”. Acolo, există o proză – “Uşa” pe care o voi relua în cartea de acum, în loc de prefaţă. Va fi o noutate. Este simbolică pentru întreagul volum, dar şi pentru România pe care o prezint eu. În ea era vorba despre nişte muncitori într-o hală uriaşă, care, sigur, nu munceau ci se distrau pe rupte, şi la un moment dat, fiindcă cineva lăsase deschisă o uşă, din cauza curentului începe să se clatine hala. Ei se amuzau gândindu-se la ce se va întâmpla când va pica hala pe ei. Motto-ul din “Veselia generală” va fi şi al cărţii de acum şi sună cam aşa: “Doamne, ce dezastru o să fie, o să vezi ce ne mai distrăm!” Personajelor le cade şandramaua în cap şi, culmea, ele se amuză.Veselia este una dintre cele mai imbecile stări, fiindcă nu este nici fericire, nici bucurie. E un fel de râs prostesc din nimic. Deci, această prefaţă spune totul despre lumea din noua mea carte. Sunt proze care se petrec înainte de ’89, la modul comic îmi bat joc de Securitate, de maşinăria de partid, de maşinăria de propagandă, dar multe se petrec şi după ’90, tot sub acelaşi semn, având ca teme senzaţionalismul presei, mai ales al televiziunilor de ştiri, făgăduielile electorale, starletele, multimiliardarii îmbogăţiţi peste noapte şi divorţaţi, în general o lume absurdă. De exemplu, există o proză care se intitulează “Stafia babei Safta strică prizele”. E vorba despre un sat în care se spunea că a apărut stafia babei Safta şi de aici o nebunie întreagă la televiziuni: ştiri, talk-show-uri, interviuri, unele chiar cu stafia, că aşa e la noi!

– Aţi găsit titlul cărţii?

– Cel cu care lucrez la editura “Adevărul” s-a dovedit un om cu inspiraţie şi mi-a propus ca una din proze, “Găina fără bilet”, să dea titlul cărţii. E interesant, pentru că atunci când a început campania contra mea , că în Evenimentul zilei am publicat ştirea cu găina care a făcut pui vii, cineva din cei cu care am lucrat mi-a mărturisit că mi se dădeau multe ştiri inventate, fără ca eu să ştiu că sunt fanteziste. Una din ele era despre o găină prinsă într-un compartiment de tren, fără bilet. Am avut inspiraţia să iau colecţia Evenimentului şi am transcris multe din faptele absurde inventate de subalternii mei de atunci, dar publicate, fiindcă ei ştiau gustul meu pentru acest gen de proză. Numai în România poate să apară o ştire despre găina fără bilet, căci în Anglia ar fi imposibil. Numai la noi o ţărancă se putea gândi să ia în compartiment o găină….În plus, eu fac, din când în când, în prozele mele, treceri în fantasticul satiric. Când a apărut “Veselie generală”, unii au comparat lumea mea cu un fel de lume a lui Gabriel Marquez, întoarsă pe dos. Deci un univers satiric, fiindcă eu sunt gogolian. Titlul definitiv al cărţii este “Găina fără bilet”, iar toţi proştii vor face legătura cu ştirea despre găina cu pui vii, şi, în plus, mă vor înjura.

– Şi când va ajunge în librării “Găina fără bilet” ?

– Cartea va avea şi caricaturi, iar eu cred că va fi o lucrare monumentală. Se va lansa la Târgul de carte din iunie, de la Romexpo. În ceea ce mă priveşte, m-am îndepărtat deja de ea, şi cum sunt mereu un om nemulţumit, consider că următoarea carte va fi mai bună. Cred că va fi un succes de librărie deoarece sunt proze scurte, care pot fi citite fără efort. Unii se vor amuza copios. Eu însă nu mai râd când o răsfoiesc, fiindcă o ştiu pe de rost. Uneori mă apucă deznădejdea şi mă întreb cum de am scris o carte aşa de proastă, alteori zic, vai, ce carte bună am scris! Am făcut-o dinadins mare, dacă nu se va spune că e bună, măcar lumea va fi de acord că am scris o carte mare, în sensul de voluminoasă. Într-o lume unde nimeni nu mai scrie nimic, voi produce mirări că cineva a avut timp pentru o carte de 600 de pagini. Dar sunt 600, dintr-o mie. Am renunţat nemilos la alte proze, pentru o eventuală nouă carte

– De ce aţi scris-o de mână şi nu la calculator?

– Folosesc fără probleme instrumentele moderne, spre deosebire de alţi confraţi care spun că au rămas la creionul chimic. Dar, după părerea mea, scrisul la calculator omoară fraza. Mă obliga la fraze foarte scurte, aşa că la el îmi redactez doar editorialele. Proză scriu doar de mână. Numai că există în ţară o singură dactilografă care-mi înţelege scrisul. Mai cred că, în România, o frigiditate a stilului gazetăresc vine şi din faptul că atunci când scri la calculator nu poţi să prinzi nuanţele, parantezele….Scriu de mână. Am permanent în buzunar un carneţel în care notez lucruri absurde din realitatea românească, care uneori mă întrece. Într-o proză povesteam un scandal, în care pelerinii furau nasul unei moaşte, muşcându-l cu gura. Între timp, am citit ştirea, care m-a bătut la scor, că s-au furat chiar în Bucureşti moaşte dintr-o biserică. Deci, realitatea românească de acum întrece orice fantezie, iar eu nu fac altceva decât să transcriu, ca şi Caragiale, ce văd şi ce citesc în fiecare moment. Apoi, le transform în proză. Din 1973, scriu zilnic măcar o pagină, pe baza carnetelor mele. Am ajuns cu transcrierea la anul 2005. Trebuie să mă grăbesc, să ajung la 2010.

Lucia Ivănescu / GLOB Express

Vezi si: Peter Imre a vrut sa-l concedieze pe Ion Cristoiu de la Adevarul pentru ca a ironizat “filmuletul lui Patriciu”

Haz de necaz. În loc de prefaţă la “Găina fără bilet”. Ion Cristoiu: “Uşa”. “Dacă cineva nu închide uşa aia, o să ne cadă-n cap toată şandramaua”

Ion Cristoiu si-a lansat Gaina fara bilet la Targul de carte. Grabiti-va s-o prindeti! Aflati de ce pe Roncea.ro. Azi, despre Europa Liberă din măsea. VIDEO