
Ion Iliescu, arhitect al “dezvoltarii durabile’ in Romania si un adevarat Al Gore de Oltenita al “incalzirii climatice” – pe langa multe altele -, trebuie sa fi fost foarte suparat daca in relatarea sa in cateva puncte despre lansarea “Clubului de la Bucuresti” imi rezerva mie si colegul meu mai invatat, Vladimir Alexe, spatiul central al criticilor de pe blogul https://ioniliescu.wordpress.com/, cu al sau motto “Cea mai nobila preocupare a omului e omul!” (chiar asa?, nu e nimic mai nobil, oare?).
Institutul de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID) şi Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), în colaborare cu Institutul Bancar Român va organiza marţi, 13 martie, începând cu ora 11.00 o conferinţă de presă prilejuită de anunţarea oficială a concluziilor generate de dezbaterea publică pe tema „Schimbări climatice. Energie. Protecţia Mediului”.
La întâlnire vor participa: Daniel Dăianu (Presedintele IPID), Călin Georgescu (Director Executiv IPID), Aureliu Leca (Profesor la Universitatea “Politehnica” Bucuresti), Dan Gheorghiu (Director General al Institutului de Studii si Proiectări Energetice), Ionuţ Purica (Asociatia Română pentru Clubul de la Roma), Virgil Muşatescu (USAID) şi Petru Rareş (Presedintele Institutului Bancar Român). Evenimentul va avea loc la Institutul Bancar Român (IBR), din strada Negru Vodă nr. 3, Sector 3.” (https://2007.informatia.ro/IPID_si_ARCoR_in_fata_presei-207361)
Inainte de a-i da cuvantul, nu pot sa nu apreciez faptul ca Ion Iliescu este un adversar respectabil, in comparatie cu epigonii sai, ieri propagandisti utecisti si comunisti azi “anticomunisti” si “neoconi” de “dreapta”, gen Tismaneanu si trupa de circari “neocommies”.
2.emigrantul – in stilu-i caracteristic, interpreteaza afirmatia mea referitoare la esecul celor doua extreme : ignorarea pietii si fetisul pietii drept sugerare a unui model gen “Perestroika”. Mai mult, pentru el este evident (inclusiv din dialogurile de pe blog) ca a existat “un plan” dinainte stabilit pentru inlaturarea lui Ceausescu, la « comanda » lui Gorbaciov, de care Iliescu era, bineinteles, informat ! (adica – mi se comunicau la Editura Tehnica !!!). Chiar ca nu merita comentarii !
3. Precum vedeti, aceste “scenarii”de care este obsedat si emigrantul sunt impartasite de ambele tabere – atat de nostalgicii “regimului” Ceausescu cat si de talibanii « anticomunismului » agresiv, care s-a nascut dupa 1989, din care facea parte, din pacate, si un tanar gazetar – V.Roncea, de la “Ziua” – care, alaturi de un “fabricant de minciuni” din cele mai “gogonate” – Vladimir Alexe (autor al unei pretinse biografii “secrete” a lui Iliescu – Ion Iliescu – Candidatul Manciurian – plina de « inventiile » unei minti bolnave, lanseaza tot felul de “baloane”.
In partea a II-a a reuniunii, dupa pauza, cineva a ridicat problema Strategiei nationale de dezvoltare durabila. Eu am amintit “istoria” acestei probleme. Dupa Summitul Mondial de la Johannesburg, din 2002, care a definit conceptul de dezvoltare durabila prin trei piloni (economic, social si ecologic), la care UNESCO, ulterior a propus adaugarea celui de-al patrulea – pastrarea diversitatii culturale – noi am constituit la nivel national, o Comisie, care a lucrat timp de doi ani (2003-2004) la elaborarea unei asemenea strategii pe termen lung – “Romania 2025”. Comisia era prezidata de seful statului, secondat de primul ministru si de guvernatorul BNR. Au participat ministrii, secretari de stat, experti din aparatul de stat, cercetatori din institutele Academice si universitare, alti specialisti – din administratia centrala si din teritoriu. Ea raspundea si unui document adoptat de Uniunea Europeana. Ulterior, dupa alternanta la guvernare, in loc sa se asigure continuitatea necesara in proiecte de asemenea importanta – a fost parasita toată această lucrare. S-a constituit o nouă comisie, pe lângă un minister (al “mediului şi dezvoltării durabile”) care, împreună cu unii cercetători de la Academie şi de la un ONG, au elaborat o nouă “strategie” – “România – 2030” – care a fost transmisă şi la Bruxelles. Eu am criticat această lipsă de continuitate şi am subliniat nevoia de a asigura o ştafetă continuă, de la o guvernare la alta, în abordarea unor proiecte pe termen lung, cum e şi acesta. Ce a înţeles V. Roncea şi cei de la “Ziua” din această pledoarie – s-a văzut! Din păcate, acesta e modul în care unii înţeleg să facă gazetărie.
În acelaşi timp, disputa politică, în loc să stimuleze disputa de idei, de proiecte, se transformă în « bălăcăreală » degradantă! Acesta este lucrul trist din realitatea noastră!
…
9. Vă propun spre atenţie ultimul raport al “World Watch Institute” – “Starea lumii 2009” – care a apărut la Editura Tehnică, în limba română, referitor la “încălzirea globală” – care dă răspuns şi aberaţiilor lansate de unii privind “vrăjeala” pe această temă.Textul pe care l-am redactat pentru PREFATA volumului este postat in Pagini la LUCRARI PUBLICATE.”

June 2nd, 2009
VR
Posted in Uncategorized
Tags: 




































